Sunteți pe pagina 1din 13

Învățătura dogmatică despre creație sau

ktisologia. Temeiul și scopul creație.

KEY: Cred într-Unul Dumnezeu făcătorul cerului și al pământului

A. ÎNCEPUTUL CREAȚIEI: REVELAȚIA SCRIPTURISTICĂ

 Dumnezeu cel Unul și întreit în Persoane desâ vâ rșit în ființa Sa


crează liber și din iubire ”toate cele văzute și nevăzute”.
 Creația ține de activitatea creatoare și proniatoare a lui
Dumnezeu.
 Creația nu există din veșnicie, prin urmare este de o altă natură
decâ t Dumnezeu=dimiourgia-ktisi=facere – zidire.
 Dumnezeu Treime singurul și unicul Fă că tor al unicei lumi
alcă tuită din ființe duhovnicești, zidiri materiale și duhovnicesc-
materiale.
 Revelația ne învață faptul că Dumnezeu a fă cut din nimic, dintr-
u neființă , ceea ce numim general kosmos=lume, podoabă ,
frumusețe, ordine; în special pă mâ ntul și omul: „La început a
făcut Dumnezeu cerul și pământul” Fc. 1, 1.
 Din Sfâ nta Scriptură află m: „Toate prin El s-au făcut. Și fără El
nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”(In. 1, 3). ”Ziditorul a toate
este Dumnezeu” (Ev. 3, 4); „Pentru că de la El și prin El și întru El
sunt toate”(Rom.1, 36).
 Lumea este creația Sfintei Treimi:
 Despre lucrarea ziditoare a lui Dumnezeu, Tată l, Sf.
Scriptură ne spune: „Pentru noi există un singur
Dumnezeu, Tatăl, din care sunt toate” (I Cor. 8, 6).
 Despre lucrarea fă că toare a lui Dumnezeu Fiul se
spune: „Pentru noi...există un singur Domn, Iisus
Hristos, prin Care sunt toate” (I Cor. 8, 6); ”toate
prin El s-au făcut, și fără El nimic nu s-a făcut din ce
s-a făcut” (In. 1, 3); „întru El au fost făcute toate,
cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute și
cele nevăzute...toate s-au făcut prin El și pentru El.
El este mai înainte decât toate și toate prin El sunt
așezate” (Col. 1, 16-17).
 Despre lucrare ziditoate a lui Dumnezeu Duhul
Sfâ nt se spune: „Duhul lui Dumnezeu este cel ce m-a
făcut” (Ps. 103, 30); „Cu cuvântul Domnului cerurile
s-au întărit și cu duhul gurii Lui toata puterea lor”
(Ps. 32, 6);„Duhul lui Dumnezeu se purta pe
deasupra apelor” (Fc. 1, 2 )= Sf. Vasile spune că prin
Duhul lui Dumnezeu care Se purta pe deasupra
apelor, se înțelege că Duhul Sfâ nt încă lzea natura
apei și îi dă dea viață , pregă tind-o pentru nașterea
ființelor vii, așa cum pasă rea clocește ouă le,
transmițîndu-le o putere de viață dă tă toare.
 Concluzie - Sf. Atanasie cel Mare: ”Nimic nu vine la
ființă și nu se face decât prin Fiul în Sfântul Duh,
deoarece Sfânta Treime, Cea nedespărțită după fire
și una după lucrare, întreagă participă la facere și la
producere”
 Tot ceea a fă cut Dumnezeu a fă cut prin vointa Sa creatoare,
liberă și independentă de contingența (accidentalitatea) lumii.
 Una din însușirile esențiale ale lui Dumnezeu - iubire este
creativitatea, ceea ce Îl face un Dumnezeu viu și dinamic.
 Dumnezeu este în ființa Sa creator, dar o face aceasta în acord
cu voința Sa liberă ca Persoană . A creat lumea personal, nu prin
îngeri: ”Dumnezeu nu a creat lumea prin îngeri, sau prin
oarecare outeri deosebite, căci Dumnezeu a toate nu are lipsă de
nimic, putând El face toate prin Cuvântul și prin Duhul Său” Sf.
Irineu de Lyon
 Chiar dacă lumea este dependentă de Dumnezeu, totuși
Dumnezeu, ca Fă că tor, este transcendent lumii = acest adevă r
ferește învă ță tura ortodoxă despre creație de panteism,
dualism, materialism.
 Panteism = lumea este emanația naturală a ființei lui
Dumnezeu, ea este împreună veșnică cu El și
reprezintă un fel de trup veșnic al Lui.
 Dualism = lumea și Dumnezeu sunt două ființe
veșnice, două principii în care Dumnezeu apare nu
ca principiu creator, ci doar ca principiu regulator.
 Materialism = toate ființele și fă pturile iau naștere
dintr-o preexistentă materie haotică , ce lucrează
creativ, printr-o putere imanentă ziditoare. Lumea
potrivit materialismului științific este rezultatul
diferitelor combinații ale atomilor. Ca materie este
veșnică , ca formă e produsul unei lungi evoluții.
”Dacă Dumnezeu nu este și autorul materiei, ci a
făcut lucrurile din materia existentă deja, atunci El
apare slab, deoarece n-a putut fără materie să
producă nimic din cele existente, precum și
slăbiciunea tâmplarului se arată prin aceea că fără
lemn el nu poate face nimic” Sf. Atanasie cel Mare

B. CREAȚIA LUMII DIN NEFIINȚĂ. MOTIVUL ȘI SCOPUL CREAȚIEI

 Creația și actul creator este legat, în concepția scolastică ,


în chip esențial de două realită ții:
 Atotputernicia lui Dumnezeu în grad absolut
 Aducerea întregii realită ți universale din
neexistență sau din nimic.
 Prin urmare, se constată că realitatea creată este
aducerea la existență din nimic ca neant, ceea ce
înseamnă că tot ceea ce există are ca temei atotputernicia
lui Dumnezeu.
 Noțiunea de nimic, de factură scolastică , este o moștenire
a gâ ndirii filosofice, fă ră să contravină concepției
patristice potrivit că reia nimicul este inexistent. Așadar,
în sens teologic nimicul este asimilat inexistenței.
 În sens filosofic însă nimic este lipsa unui numă r sau al
unei cantită ți. Dacă înțelegem în acest sens nimicul, atunci
riscă m să înțelegem neteologic obâ rșia și sensul creației.
 Teologia creștină consideră că realitatea creată are o
Cauză de Sine existentă .
 Teologia scripturistică și patristică pentru a evita acest
înțeles nu folosește termenul nimic (μηδέν), ci expresia
din ne-ființă (ἐκ τοῦ μὴ ὄ ντος): ”Rogu-te, fiule, ca, la cer şi
la pământ căutând şi văzând toate cele ce sunt într-însele,
să cunoşti că nu din cele sunt (ne-ființă) (ouvk evx o;ntwn)
le-a făcut pe ele Dumnezeu” (II Mac. 7, 28).
 Deși semantic pare a avea același sens teologia patristică
a preferat cea de-a doua expresie, pentru a sublinia
hotă râ t și clar raportul dintre Ființă și neființă , necreat-
creat, Ființă -energii.
 Câ nd se spune că lumea este din neființă , este ca și cum s-
ar spune că creația nu este din Ființa lui Dumnezeu, ceea
ce ar fi condus la panteism=creația ca existență de sine și
din veci.
 Creația nu este din ne-ființă ca dintr-un principiu obiectiv,
ci este creată de Dumnezeu ca Existență de Sine, adusă
din neființă la ființă creată : ”Logosul nu Îl creează [cineva]
în vreun oarecare fel, iar ființa firii [create] este indicată
prin devenire… Iar faptul că din neființă a fost creată
lumea, înseamnă că ea are subzistența mai nouă și
nașterea mai recentă, această aducere la ființă a tuturor
celor ce sunt fiind făcută de către Tatăl prin Fiul”. Sf.
Alexandru al Alexandriei
 Prin urmare teologia patristică nu a dorit să accentueze
atotputernicia lui Dumnezeu, și raportul legalist de forță
ce ar exista drept consecință între Dumnezeu și om pe
temeiul lumii, ci a dorit să sublinieze faptul că lumea este
o existență dependentă de Ființa divină Care îi este Cauză
și faptul că lumea nu este existență de sine.
 Creația nu provine din Ființa lui Dumnezeu, ci de la
Dumnezeu care a întemeiat-o din voință liberă din
neființă prin lucră rile Sale: ”Dumnezeu creează o
alteroființialitate față de natura Sa și o înzestrează după
har ca această realitate să participe la lucrările Sale.”
Nikos Matsoukas
 Această concepție teologică cu privire la facerea lumii
evidențiază indirect și distanța ființială care există între
Dumnezeu și om, dar și realită țile care le aduc împreună :
veacurile, duhurile, lumea creată în general.
 Între Dumnezeu și om există o deosebire de:
 Ființă = creat-necreat
 Timp = Omul în timp- Dumnezeu în veșnicie
 Rațiuni veșnice = sensuri dinainte de veci-
desă vâ rșirea progresivă a tuturor.
 Motivul:
o În afara voii libere a lui Dumnezeu nu există nici un
alt motiv. Dumnezeu așa a binevoit: ” Dumnezeu,
prin însuși faptul că există ca bine ființial, întinde
bunătatea la toate cele ce sunt” Sf. Dionisie
Areopagitul
o Temeiul dumnezeiesc este acela de a se împă rtă și și
alte ființe de bună tatea lui Dumnezeu,
preamă rindu-L: „Dumnezeu Cuvântul, Înțelepciunea,
Puterea a fost Creatorul naturii umane, nu împins
din necesitate la crearea omului, ci în virtutea iubirii
Sale pentru această ființă pe care a creat-o. Trebuia
ca lumina să nu rămână nevăzută, slava să rămână
fără martor, bunătatea să nu fie fără o altă persoană
care să se bucure de ea, și celelalte daruri ce se văd
în jurul firii dumnezeiești să nu rămână fără efect
nefiind cine să se bucure și să se împărtășește de ele.”
Sf. Maxim Mărturisitorul
o Motivul este bună tatea și iubirea lui Dumnezeu,
creâ nd lumea pentru a face și alte ființe pă rtașe la
iubirea și bucuria Sfintei Treimi.
o Despre motivul creației Sfântul Ioan Damaschin
spune: „Pentru că bunul Dumnezeu nu s-a mulțumit
cu contemplarea Lui proprie, ci prin mulțimea
bunătății Sale a binevoit să se facă ceva care să
primească binefacerile Sale și să se împărtășească
din bunătatea Lui, aduce de la neființă la ființă
creând universul, atât pe cele văzute cât și pe cele
nevăzute, și pe om, care este alcătuit din elemente
văzute și nevăzute. În timp ce gândește și creează;
iar gândul se face lucru, realizându-se prin Cuvânt și
desăvârșindu-se prin Duhul”.
 Scopul:
o Scopul creă rii lumii este preamă rirea lui Dumnezeu
-„Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea
mâinilor Lui o vestește tăria” (Ps. 19, 2)- și
dobâ ndirea existenței veșnic bune a creaturilor. Sf
Maxim Mărturisitorul
o Comunicarea prin comuniunea cu Dumnezeu a
perfecțiunii și desă vâ rșirii dumnezeiești.
o Scopul creației nu poate fi ză dă rnicit de actele
libere ale oamenilor care nu aleg fericirea și viața
veșnică . Cei care nu aleg bucuria și preamă rirea lui
Dumnezeu, o fac aceasta pentru ei înșiși, așa cum
cel care închide ochii ză dă rnicește lumina soarelui
pentru el însuși nu pentru toți.
o Lumea slujește ridică rii noastre la sensul nostru
ultim: comuniunea cu Dumnezeu cel personal.
 Dumnezeu a creat lumea bună foarte:
o Dumnezeu a creat lumea bună foarte fiind
urmarea unui plan veșnic și atotbun.
o În lume există o anumita armonie cel puțin din
punct de vedere fizic. Este însă bună și din punct
de vedere spiritual, întrucâ t ea este mediul
progresului spiritual al omului spre desă vâ rșire.
o Revelația ne încredințează de acest fapt: ”Și a
privit Dumnezeu la toate câte le făcuse și iată,
erau bune foarte” Fc. 1, 31.
o Biserica învață că creatura este bună , pentru că
toate sunt bune câ te le-a creat Dumnezeu; singura
deosebire este aceea că creatura rațională liberă ,
depă rtâ ndu-se de Dumnezeu, se face rea, nu pentru
că Dumnezeu a creat-o astfel, ci din pricina faptelor
ei iraționale.
o Ră ul din ea nu este opera lui Dumnezeu, ci a
ființelor raționale; ră ul este de ordin moral, el nu
are ființă , ci o parazitare a ei.
o Ră ul nu poate ză dă rnici scopul lumii, pentru că
omul își poate atinge menire sa și în lumea că zută .
o Există două concepții privitoare la lume: una
pesimistă- lumea este rea și nu ne putem mâ ntui și
una absolut optimistă care afirmă faptul că lumea
actuală e cea mai bună pe care trebuia să o creeze.
o Credința creștină vorbește însă de o lume bună
foarte, dar de o perfecțiune relativă , nu
absolută =altfel ar fi fot totuna cu Dumnezeu.

C. CAUZA ȘI MODUL NAȘTERII FIINȚELOR: CINE ȘI CUM A FĂCUT LUMEA?

 „Nu se micșorează admirația pentru lucrurile mărețe din


natură, dacă se descoperă chipul în care le-a făcut
Dumnezeu. Iar dacă nu le socotești adevărate simpla ta
credință să-ți fie mai puternică decât argumentele logice”
Sf. Vasile cel Mare
 Dumnezeu a creat lumea! S-a realizat în șase zile, șase
faze ale procesului cosmogonic. După Pă rinții Bisericii,
cele șase zile au în primul râ nd un sens cosmogonic, și nu
astral, de succedare a nopții și a zilei pentru a îndrepta
creația în timp spre ținta ei finală .
 Prin urmare, zilele creației au un caracter cosmologic și
simbolic, descoperă în parte misterul facerii, acoperind în
același timp foarte multe din procesele acestei faceri.
Zilele creației sunt unită ți de timp, dar și faze genetice.
Drept urmare, o zi din cele șase în raport cu zilele ce au
urmat poate fi cuprinsă fie într-o clipită , fie în 24 ore, fie
în miliarde de ani.
 Epistloa că tre Barnaba vorbeşte de creaţia lumii în şase
mii de anii: „O zi la Dumnezeu este ca o mie de ani” (Ps.
89, 4) PSB, I.
 Există și interpretarea potrivit că reia, ziua a șaptea era
destinată să fie ziua odihnei lui Dumnezeu și a omului în
acest veac pâ nă la sfâ rșitul lui, iar ziua a opta să fie ziua
cea mare a Împă ră ției veșnice.
 Cele șase zile nu sunt șase zile ce învă luie creația într-un
proces cosmogonic mitic, ci descoperă și o anumită latură
științifică a creației: creația materiei informale, apele
întunecate și neclare, cerul și pământul:
 „La început a făcut Dumnezeu cerul şi
pământul. Şi pământul era netocmit şi gol.
Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui
Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor. (Fc. 1,
1-2)
 Urmează apoi șase faze de formare a universului:
 Nașterea Luminii.
 Alcă tuirea atmosferei.
 Formarea uscatului și a mă rilor.
 Creația soarelui, a lunii și a stelelor.
 Crearea animalelor din mare și pasă rilor
cerului.
 Crearea animalelor de pe uscat și a omului
”după chipul și după asemănarea lui
Dumnezeu” Fc. 1, 26.
 Spre deosebire de alte cosmogonii mitice, cosmogonia
revelată nu vorbește de nici un fel de teogonie. Nu se
vorbește despre modul în care a luat ființă Dumnezeu
pentru că El se subînțelege.
o În mitologia babiloniană de pildă cosmogonia este
strict legată de lupta dintre doi zei (Marduk și
Tiamat), care se luptă pentru supremație. Marduk îl
face bucă ți pe Tiamat și din el face cerul și
pă mâ ntul.
o În cosmogonia greacă apare înaintea tuturor
lucrurilor: haosul. Din haos și ca urmare a luptei
dintre zei apar cerul și pă mâ ntul. Zeus după ce îi
supune pe toți zei devine zeul suprem al
pantheonului religiei grecești.
 Despre modul cum s-a realizat procesul cosmogoniei
revelate Sf. Vasile cel Mare și Sf. Grigorie al Nyssei
menționează aspecte care prin analogie sunt
asemă nă toare cu pozițiile științifice ale evoluționiștilor:
o În fazele creației nu au fost aduse la existență
diferitele specii așa cum se pot întâ lni în forma de
astă zi, ci au provenit din depunerile seminale pe
care lucrarea creatoare a lui Dumnezeu le-a depus
în pă mâ nt: ”Acum este pârga fiecărui fel de
viețuitoare din apă care, ca și semințele din natură,
primesc porunca de a se arăta” Sf. Vasile cel Mare
o Pă mâ ntul este înzestrat în potență cu atribute
vitale sau organice.
o Creația este potrivit Sf. Grigorie de Nyssa o energie
prin care sunt zidite instantaneu toate depunerile
sau semințele ființelor create. Urmează apoi
dezvoltarea dinamică a lumii și a vieții, timp de șase
zile: ”...am fost de acord că Dumnezeu a unit
motivațiile, cauzele și puterile tuturor celor ce există
într-o clipă și că ființa fiecărui lucru din cele ce există
a fost creată în prima ieșire din sine a voinței
(dumnezeiești), cerul, tăria, stelele, focul, aerul,
marea, pământul, viețuitoarele, plantele...” Sf.
Grigorie de Nyssa
o Tot pe aceste principii seminale este creat și omul,
rațiunile lui seminale se află depuse în întregul sau
totalitatea tuturor celorlalte depuneri.
o Existența primordială a lui Adam și a Evei nu este
una istorică , ci seminală .
o Distincția dintre realitatea seminală și cea istorică
nu este cea platonică , (idei și realită ți create=
creația ideală și cea reală ), ci o realitate una distincă
numai ca potență și proces; depunerile seminale
sunt un fel de ADN, purtă toare de informație
genetică a realită ților care urmau să fie create.
În teologia creștină există împotriva tezelor panteiste sau
dualiste, o unitate și continuitate dar și o distincție între Cauza
și modul realiză rii și dezvoltă rii creației.
 Dincolo de aspectele care sunt deja stabilite științific astă zi,
revelația ne descoperă prin intermediul teofaniilor faptul că
Dumnezeu este Cauza și Scopul final al creației. Revelația
abordată astfel conduce la o cunoaștre harismatică , a ceea ce se
poate dovedi științific. Cu alte cuvinte, cosmogonia teologică
este confirmată științific în privința lui CINE? și CUM?
D. CARACTERUL CREAT AL FIINȚELOR

 Distincția dintre creat și necreat, ființă și neființă ca raport al


creației la Creator impune participarea celei dintâ i la Ființă și
Creator pentru a-și putea atinge scopul.
 Creația nu este o realitate desă vâ rșită după fire, ci este
dinamică și evolutivă . Este statică în sensul existenței create.
Ceea ce a fost creat nu poate trece în neființă .
 Din perspectiva creație, deși lumea este numită și kosmos
(ordine, frumos, bine), această desă vâ rșire este una relativă .
 Caracterul creat al celor ce sunt presupune o participare
continuă și dinamică pentru a putea să își conserve statutul de
ființe create bune foarte, și de a reuși să dobâ ndească în chip
neschimbă tor desă vâ rșirea. Omul este chemat așadar să
naturalizeze prin participare viața dumnezeiască .
 Ființele create aduse din ne-ființă la ființă , au două
caracteristici esențiale:
o Sunt transformabile și schimbabile
o Se mișcă între desă vâ rșire și alienare/coruptibilitate care
poate tinde și ajunge pâ nă la granița cu neființa, dar
niciodată neființă . = curgere, coruperea și mortalitatea
sunt stă ri limitative ale creației fă cute din neființă .
 Creația subzistă avâ nd drept legitate universală participarea la
lucră rile dumnezeirii.
 Schimbabilitatea și coruptibilitatea, după aceeași legitate
universală sunt realită ți ce țin de caracterul nedesă vâ rșit al
creației; creația este o realitate dependentă de Dumnezeu,
purtâ nd în sine tendința de a se îndrepta spre neființă la care nu
va ajunge niciodată : ”Căci darurile şi chemarea lui Dumnezeu nu
se pot lua înapoi” (Rom. 11, 29)
 Creația este chemată să participe la darurile dumnezeiești în
chip veșnic prin exprimarea liberă a omului. Omul prin
participare este chemat să folosească caracterul schimbabil al
naturii umane pentru a lua drumul schimbă rii în bine și a atinge
desă vâ rșirea.
 Că derea îngerilor și a omului a survenit în urma alegerii
schimbă rii în ră u, fapt pentru care au că zut în ceea ce nu sunt cu
adevă rat: „ Iar cei ce s-au întors de la Cel ce este Cuvântul lui
Dumnezeu Care este, închipuindu-și pe cel ce nu este, au căzut în
nimic” Sf. Athanasie cel Mare
 Posibilitatea că derii și a schimbabilită ții este legată nu de
nedesă vâ rșirea creației, ci de necesitatea omului de a fi liber. Nu
putea fi desă vâ rșit în Dumnezeu fă ră exprimarea liberă a
acestuia față de Dumnezeu și de neființa din care a fost creat:
”Întreaga făptură este schimbătoare după fire, căci ființa, ce-și
are începutul nașterii și pornirea din neființă, aceea cu necesitate
este schimbătoare după fire”. Sf. Ioan Damaschin

D. CREAȚIA ȘI IERARHIA FIINȚELOR: VEACURI, DUHURI, LUME și OM

 Creația în general este după chipul existenței Dumnezeului


Treime.
 Vorbim de o unitate de fond a creație, dar și de o distincție ce
ține de forme, specii și clase de ființare create.
 Dacă ar trebui să vorbim de o ierarhizare a existenței create, ea
nu poate fi înțeleasă decâ t referitoare la participarea diferitelor
fă pturi ale creației la lucră rile dumnezeiești.
 Nu există diferență câ t privește participarea la Dumnezeu, ci
numai intensitate și chipuri diferite. În această dinamică se
înțeleg mișcă rile neîntrerupte, varietatea harismelor,
transmiterea puterilor lumină toare și sfințitoare.
 Toate existențele create participă ca un singur trup la
dumnezeieștile lucră ri.
 Cu toate aceste există o diferență ce ține de capacitatea de
receptivitate a fă pturilor în raport cu lucrarea una și
neîmpă rțită a Dumnezeirii. Acestea se împart după felul
participă rii la:
o Lucrarea făcătoare de existență- fă pturi ce au doar
existența
o Lucrarea făcătoare de viață - au existența și viața.
o Lucrarea dătătoare de chibzuire/înțelepciune – au
existența, viața și înțelepciunea.
o Lucrare îndumnezeitoare – au existența, viața,
înțelepciunea și procesul îndumnezeirii (Sf. Grigorie
Palama)
 Există un amplu edificiu creat constituit din lucră rile lui Dumnezeu
de: natură , istorie, viață , mișcare, rațiune, minte, fă ptuirea virtuților,
clase (ordine), sectoare ce constituie țesă tura energetică de realită ți a
unui trup care există și tră iește desă vâ rșindu-se în relație cu
Dumnezeu.
 În raport cu rațiunile din veci Dumnezeu creează lumea cu o rațiune
în sine, în faze și grade ce se pot înțelege și percepe ”laolaltă într-o
clipă”. Sf. Grigorie de Nyssa

a. Crearea vecurilor.
 Lumea a fost creată în timp sau deodată cu timpul: „Mai înainte de a
se fi născut munții și mai înainte ca pământul și lumea să fi luat
făptură, din veac și până în veac, Tu ești, o, Dumnezeule” (Ps. 15, 2)
 Sfâ ntul Ioan Damaschin vorbește de veac- αἰώ να, înțelegâ ndu-l
polisemantic: durata, mișcarea și intervalul.
 ”La început” are sensul lui deodată, echivalent cu coborâ rea lui
Dumnezeu la timp, și începutul timpului ce își ia ființa din puterea
creatoare lui Dumnezeu. Deodată (ά παξ) este frontiera dintre
eternitate și timp, voința lui Dumnezeu și faptă .
 La Dumnezeu veacul are semnificația veșnicei mișcă ri fă ră să existe
un interval, iar la fă pturi are semnificația mișcă rii relative fiind
determinată și legată de intervalul dintre ceea ce este și ceea ce
trebuie să fie. Este temporal și mă surabil direct legat de mă sura și
locul fă pturilor în mersul desă vâ rșitor.
 Alta este ziua determinată de cursul soarelui, și alta a zilei celei a
opta.
 Timpul ca durată este în mișcare fiind marcat de relativitate, fiind
chemată să participe la veacul dumnezeirii, coextins în starea veșnică .
 Veacul creat este o mișcare concrescută cu fă pturile raționale fiind
chemate să depă șească veacul în veșnicie. Există o diferență între
învă ță tura despre veac, timp și desă vâ rșirea fă pturilor în creștinism
și gnosticism care consideră veacurile forme intermediere divine
între Dumnezeu și lume.
 Veșnicia lui Dumnezeu este strâ ns legată de eternitatea lui
Dumnezeu, iar veșnicia creației și a veacurilor este alta;
 Referitor la creația în timp sau în veac s-a spus că :
o Vine în contrazicere cu neschimbabilitatea lui Dumnezeu,
deoarece prin creare se produce o schimbare în Ființa divină .
o Dacă lumea este în timp ce a fă cut Dumnezeu mai înainte de
facerea lumii?
o Pentru că Dumnezeu este atotputernic din veci și lumea trebuie
să fie din veci.
Răspuns:
o Crearea în timp nu contrazice neschimbabilitatea lui
Dumnezeu, pentru că lumea s-a aflat în gâ ndul lui Dumnezeu
din veci. Deci nu se poate ca lui Dumnezeu să -I fi venit ideea
de face lumea pe care spre deosebire de late ideei, a pus-o n
practică . Dumnezeu nu este om ca să gâ ndească discursiv și
evolutiv. Dumnezeu ființează astă zi și în veci fă ră să își
schimbe gâ ndirea în chip subiectiv și capricios. Dumnezeu
nu S-a schimbat în Sine, pentru că lumea S-a materializat ca
un plan distinct de Sine ca ființă , pentru că s-a fă cut după un
sfat din veci. (Ef. 1, 11)
o La această întrebare Fericitul Augustin a ră spuns: ”Dacă
înainte de crearea cerului și al pământului n-a fost încă nici
un timp, atunci la ce bun să e întrebe ce a făcut Dumnezeu
înainte?”
o Dumnezeu este atotputernic numai în raport cu creația Sa,
deci se aplică această însușire numai în raport cu lumea nu
cu el Însuși.

b. Lumea inteligibilă sau a duhurilor


 Creația în sensul fă pturilor începe cu lumea duhurilor, pe care
învă ță tura ortodoxă îi numește îngeri
 „ Duhuri slujitoare ce slujesc operei de mâ ntuire” (Ev. 1-14).
 Ingeri sunt membrii ai trupului ierarhic al existenței create,
slujind la împlinirea „sfatului voii lui Dumnezeu” (Ef. 1, 11).
 Sunt creați în nou cete fiind o ierarhie veșnic mișcă toare ce
trasmite de sus în jos lumină rile dumnezeiești sfințitoare.
 Origen: îngeri,demoni,suflete pedepsite în trupuri
c. Lumea sensibilă sau existențele iraționale materiale
 Lumea sensibilă este o alt față a existenței create universale
formate de fă pturi intelibibile și sensibile.
 Toate existențele create sunt realită ți pereche omului care
este recapitulare în micro a realită ții create.
 Lumea sensibilă este direct legată de istorie, natură , mediu.
 Toate sunt chemate să devină trupul de lumină al omului
îndumnezeit în Hristos, asemenea trupului și hainelor de
lumină de pe Tabor.

E. CREAȚIA ȘI PROVIDENȚA DUMNEZEIASCĂ

 Providența dumnezeiască este actul creator continuu al lui


Dumnezeu în raport cu lumea. Purtarea de grijă față de fă pturile Sale
și față de lume în general.
 Providența cunoaște trei acte:
 Conservare: ”...uitați-vă la crinii câmplui...și la păsările
cerului...” (Mt. 6, 26)
 Conlucrare: ”Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi și ca să
voiți și ca să săvârșiți, după a Lui bunăvoință” (Fil. 2, 13)
 Guvernare: „Dumnezeu este Domn al cerului și al
pământului” (Mt. 25, 11)
 Există o providență generală și una specială: ”El face să răsară
soarele și peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste drepți și
peste nedrepți” (Mt. 5, 45)
 Obiecțiuni contra providenței:
O Providența nimicește libertatea omului
O Existența răului în lume contrazice realitatea Providenței
O Disproporția între merit și răsplată

 Deismul- concepție care învață retragerea și pasivitatea lui


Dumnezeu cu privire la lume. (Epicur /Lactanțiu și Voltaire /
Rousseau)