Sunteți pe pagina 1din 3

Ecosistemul Mării Negre

Hrecinic Rareș

Ecosistemul marin este alcătuit din biotop (apa, natura substratului, factorii geografici şi
climatici, salinitate, elementele minerale) şi biocenoză (totalitatea organismelor vii din biotop,
ce aparţin unor specii diverse şi sunt interdependente din punct de vedere funcţional), care
împreună formează un ansamblu integrat şi în permanentă interacţiune.

Biotopul Mării Negre


Structura biotopului determină configuraţia ecosistemului. În Marea Neagră acesta poate fi
împărţit în şase etaje principale: supralitoral, mediolitoral, infralitoral, circalitoral, periazoic,
azoic.

Etajul supralitoral este format din zonele de ţărm acoperite ori stropite de valuri în mod
întâmplător. Zona prezintă o umiditate accentuată, inundabilitate, o cantitate în general mare
ori măcar semnificativă de materii organice aduse de valuri sau de origine locală. De obicei
materiile organice se află în descompunere formând depozite cu miros de metan şi sulfură de
hidrogen. Flora este formată mai ales din anumite forme de alge, rar licheni cu rezistenţă la
variaţiile de mediu şi hidrofile. Cu o frecvenţă mai redusă se întâlnesc şi angiosperme, mai
ales în partea dinspre uscat a etajului supralitoral. Pe lângă bacteriile aerobe şi mai puţin
anaerobe, fauna include numeroase crustacee, insecte şi viermi. Mare parte din aceste vietăţi
se hrănesc din depozitele de materie organică. O parte mai mică este formată din mici
prădători. La acestea trebuie adăugate vietăţile pasagere, în special păsările de mare.

Etajul mediolitoral sau pseudolitoralul, cuprinde zona de spargere a valurilor (între 0 şi 0,5 m
adâncime) şi se împarte după natura substratului în zone pietroase, respectiv nisipoase sau

Zonele pseudolitorale pietroase adăpostesc organisme capabile să reziste perioadelor scurte de


deshidratare şi care se pot fixa bine de substrat. Aici intră unele specii de alge şi scoici cum
sunt bancurile de midii. Lor li se adaugă vieţuitoare care vin periodic din etajul supralitoral
sau infralitoral. În cadrul zonelor cu substrat dur, pseudolitoralul ocupă o fâşie lată de 2 – 10
m în funcţie de înclinaţia platformei stâncoase. În anumite condiţii şi în acest mediu apar
depozite de materie organică făcând legătura cu biotopul anterior.

Zonele pseudolitorale nisipoase constituie mediul de viaţă pentru animalele capabile de


1

îngropare rapidă în substrat. Biocenoza caracteristică zonei de spargere a valurilor pentru


Page

pseudolitoralul nisipos de granulaţie medie şi grosieră este cea a bivalvei Donacilla cornea şi


a polichetului Ophelia bicornis, cărora li se mai asociază izopodul Eurydice dollfusi şi
polichetele Scolelepis (Scolelepis) squamata, Pisione remota şi Saccocirrus papillocercus.
Zona nisipurilor fine este caracterizată de predominarea populaţiilor de amfipode din
genul Pontogammarus, misidul Gastrosaccus sanctus şi turbelaridul Pseudosyrtis
subterranean.Etajul infralitoral se află la adâncimi de 0,5 – 12 (maximum 18) m. Este zona
cea mai favorabilă vieţii în care se află majoritatea  speciilor de alge, cea mai mare parte a
biomasei organismelor vegetale unicelulare, precum şi numeroase specii de animale.
Algele ocupă substratul dur din infralitoral până la adâncimea de 10 m (cel mai mare număr
de specii concentrându-se la adâncimi de 1 – 5 m)

Etajul circalitoral se găseşte de la 12 – 18 m până la 100 m adâncime (rar 150 m, uneori însă
chiar 50 m). În general, aici fundul mării este mâlos ori nisipos (mai puţin). Biocenoza în
acest etaj este formată din asociaţii de scoici şi viermi ce constituie hrana preferată a
diverselor specii de peşti care vin aici din zona infralitorală, pentru a se hrăni.

Etajul periazoic, aflat între 100 (uneori 50) şi 150 (rar 200) m adâncime, face trecerea între
stratul de apă oxigenat, care permite viaţa animalelor şi plantelor acvatice şi stratul specific
bazinului pontic, cel al sulfobacteriilor, contaminat cu hidrogen sulfurat. În etajul periazoic se
întâlnesc asociaţii de tanatocenoze (animale moarte recent) sau subfosile, pe care trăiesc un
număr restrâns de vietăţi. Microbiologic zona prezintă un amestec între bacteriile aerobe şi
respectiv anaerobe.

Etajul azoic începe de la 150 – 200 m şi coboară până la adâncimea maximă a Mării Negre
(2.212 m). El formează un biotop unic, unde singurele specii existente sunt bacteriile
sulforeducătoare (Microspira, Desulfovibrio).

Biocenoza Mării Negre


Structura biocenozei este determinată de diversitatea, distribuţia în spaţiu, numărul şi biomasa
speciilor componente, dinamica şi relaţiile dintre speciile care trăiesc şi se dezvoltă în mediul
marin. În alcătuirea biocenozei bazinului pontic intră aproximativ 5.000 de specii (bacterii,
protozoare, cromobionte, plante, fungi, animale), din care 3.244 de specii au fost înregistrate
şi în zonele marine şi costiere ale litoralului românesc (M. T. Gomoiu – Biodiversity in the
Black Sea).

Între vieţuitoarele din biocenoza ecosistemului, sunt stabilite diferite relaţii privind hrana,
reproducerea, răspândirea, apărarea, sau altele. Cele mai importante sunt relaţiile trofice (de
nutriţie), care alcătuiesc, după locul pe care organismele marine îl ocupă în cadrul acestora,
trei sisteme funcţionale, interdependente: producătorii, consumatorii şi reducătorii
(descompunătorii).

Salinitatea
Apa oxigenată din straturile superioare ale mării are o salinitate relativ mică: circa 17 la mie,
2 Page

datorată revărsării fluviilor, cu circa 600 km³ de apă dulce pe an. În straturile mai adânci, mai
jos de 150 de metri, conținutul de sare este mult mai ridicat, deoarece aceste ape provin, prin
Strâmtoarea Bosfor, din Marea Mediterană. Anual se scurg prin Bosfor circa 450 km³ de apă
salmastră la suprafață dinspre Marea Neagră spre Mediterana, cu o concentrație a sării de 17-
19‰, iar de-a lungul fundului circa 50 km³ de apă cu o concentrație a sării de 38-39‰ dinspre
Mediterana spre Marea Neagră, provocând în strâmtoare curenți primejdioși pentru navigație.
Circa 200 km³ de apă se evaporă anual.
Marea Neagră reprezintă cel mai mare bazin de apă salmastră al lumii, cu biotopuri variate și
cu o faună ce a fost supusă unor transformări continue datorate puternicelor influențe contrarii
exercitate de apele dulci și de Marea Mediterană. Apele Mării Negre au toate caracteristicile
apelor salmastre, au o mare variabilitate a salinității totale în corelație cu suprafața, adâncimea
și sezonul, o puternică variabilitate ionică, nu numai față de Mediterana, dar și de diferitele
sale părți. Ecosistemul depinde de aceste condiții hidrologice.

Temperatura și lumina
Temperatura apei variază la suprafață: vara până la 29 de grade Celsius care ajung iarna până
la 0 grade Celsius. Lumina pătrunde în largul mării la o adâncime de 150–200 m. Oxigenul
este inexistent la adâncime [CO2,H2S].

3 Page

Imagine din satelit a Mării Negre Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Neagr%C4%83#/media/Fi%C8%99ier:Black-Sea-NASA.jpg

Surse: https://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Neagr%C4%83
https://ecomareaneagra.wordpress.com/ecosistemul/
https://ro.scribd.com/doc/155689048/Ecosistemul-Marii-Negre