Sunteți pe pagina 1din 2

Evaluarea multidisciplinară a cerinţelor educative speciale este un proces complex, cu caracter

unitar, dinamic şi de durată, a cărui finalitate constă în facilitarea elaborării şi aplicării demersului
terapeutic-recuperator. Evaluarea multidisciplinară presupune corelarea strânsă a datelor obţinute prin
anamneză medicală şi investigaţii de laborator cu datele obţinute prin examinare psihologică (observaţie,
probe experimentale, convorbire, teste) şi pedagogică (probe de cunoştinţe) şi cu datele evaluării sociale
(date despre factori socio-culturali şi familiali). Tipuri de evaluare: iniţială, continuă, sumativă, periodică,
finală, predictivă. Evaluarea copiilor cu cerinte speciale in educatie inclusi in diferite programe de
integrare va fi focalizata pe comportamente, aptitudini, atitudini, trairi psihice, domenii de interes, gradul
de aceeptare-integrare. Informatiile cu privire la aspectele mentionate vor fi incluse intr-o grila de
observatie care va face obiectul unei grile de analiza a procesului de integrare scolara ce va fi completat
de profesori, invatatori, educatori, parinti, acestia avand responsablitati egale in acest sens.

 Formele de integrare a copiilor cu CES pot fi următoarele: clase diferenţiate, integrate în


structurile şcolii obişnuite, grupuri de câte doi-trei copii deficienţi incluşi în clasele obişnuite,
integrarea individuală a acestor copii în aceleaşi clase obişnuite.
 Forme de integrare totală parţială-elevii cu cerinţe educative speciale petrec doar o parte din
timpul lor în şcoala obişnuită sau la anumite discipline şcolare unde pot face faţă;
 Forme de integrare totală- elevii cu cerinţe educative speciale petrec tot timpul în şcoala obişnuită
cu excepţia programelor terapeutice care se pot desfăşura în spaţii speciale, destinate acestui scop;
 Şi forme de integrare ocazională – participare în comun la diferite excursii, serbări, întreceri
sportive, spectacole, etc.

Integrarea şcolară exprimă:


- atitudinea favorabilă a elevului faţă de şcoala pe care o urmează;
- condiţia psihică în care acţiunile instructiv-educative devin accesibile copilului;
- consolidarea unei motivaţii puternice care susţine efortul copilului în munca de învăţare;
- situaţia în care copilul sau tânărul poate fi considerat un colaborator la acţiunile desfăşurate pentru
educaţia sa;
- corespondenţa armonioasă între solicitările formulate de şcoală şi posibilităţile copilului de a le rezolva;
- existenţa unor randamente la învăţătură şi în plan comportamental considerate normale prin raportarea la
posibilităţile copilului sau la cerinţele şcolare.

În cazul copilului cu CES, proiectarea pe unități de învățare reflectă în ansamblu abordarea


individualizată a acestuia, asigurând, astfel, corelarea optimă între componentele curriculare.
Un rol important în planificarea individualizată revine formulării sarcinilor de învățare
care trebuie gradate, conform principiilor didactice: de la simplu spre complex, de la concret la abstract,
de la particular la general, asigurând accesibilitate și performanță. Acestea, în ansamblu, se bazează pe
achizițiile anterioare și experiența copilului. Atunci când un elev întâmpină dificultăți în realizarea unei
sarcini de învățare este recomandabil ca sarcina să fie segmentată pe pași pentru a o efectua
Integrarea educativă are nevoie de resurse
Integrarea educativă recurge la trei mari categorii de resurse:
 resursele materiale
 resursele acţional suportive
 resursele umane
Resursele materiale, denumite curent şi resurse tip - echipament constau în dotările de rigoare, în
mobilier, recuzită şcolară obişnuită, dar şi-n diverse dispozitive, material didactic, specific, instrumentarul
de rigoare pentru diversele activităţi desfăşurate curent în şcoala integrată.
Resursele acţional suportative cunoscute mai ales sub denumirea de resurse tip servicii, există în
mod inevitabil, şi-n sfera integrării educative.
Resursele umane sunt de departe, cele mai importante pentru integrarea educativă fie şi numai pentru
că ele sunt direct implicate în resursele tip - servicii, pe care le prestează tot oamenii şi tot ele activează
practic resursele materiale, altminteri inerte, doar potenţiale.
Printre cele mai importante şi mai uzuale resurse tip - servicii în integrarea educativă, sunt de
menţionat:
 servicii de monitorizare, examinare, diagnoză (a deficienţelor, disabilităţilor, nevoilor);
 servicii corectiv - terapeutice specifice;
 servicii de asigurare a stării de sănătate;
 servicii de consiliere, orientare, reducere a stărilor conflictuale;
 servicii de cazare, igienizare, „organizare a vieţii alimentare”;
 servicii de supraveghere;
 servicii de transport;
 servicii de socializare;
servicii complementare

Câteva concluzii care se pot desprinde din vârsta şi delicata problemă a resurselor în integrarea
educativă sunt:
- cele mai bune resurse ale unei şcoli integrate sunt întotdeauna cele aflate la îndemână,
utilizabile prompt şi inspirat, selectiv şi strategic din mediul educaţional cât mai obişnuit;
- resursele nu garantează integrarea educativă, ci doar o susţin, în masura în care alocarea lor se
face exclusiv în scop integrativ;
- integrarea educativă însăşi nu garantează succesul sau fericirea persoanei aflate în dificultate,
ci îi oferă acesteia doar şansă şi ocazia de a încerca singură să-şi îmbunătăţească viaţa, să-i
confere sens, conţinut şi mai ales calitate.