CÂINE ENOT

Enotul trăiește în special în apropierea apelor, rar în zone cu umiditate mai

scăzută. Nu este foarte legat de un anumit loc, deși își petrece mult timp în vizuină.
În unele cazuri luptă cu vulpea pentru a prelua vizuina acesteia.
Împerecherea are loc în februarie-martie. Masculul și femela formează o familie pe
perioada împerecherii și creșterii puilor.
Gestația durează cca. 62 zile după care cei 6-8 pui lipsiți de vedere sunt îngrijiți în
vizuină timp de 4-5 săptămâni.
După 3-4 luni cățelandrii devin independenți și părăsesc vizuina pentru ca, toamna,
să se mute în zone potrivite pentru hrănire, străbătând la nevoie mari distanțe.
Câinele enot, de asemenea, cunoscut sub numele japonez tanuki este o specie care
seamănă cu Ratonul spălător dar care aparține familiei canidelor, fiind unicul
reprezentant al speciei de Nyctereutes care hibernează. Acest reprezentant al
canidelor cu morfologia corpului scurtă și îndesată este din punct de vedere al
procurării hranei mai mult un oportunist decât un adevărat prădător. Stârvurile,
ouăle, insecte, puii, melcii, micile rozătoare, broaștele și chiar broaștele râioase la
al căror venin se pare că rezista, constituie principala sa alimentație, completată
totuși cu unele vegetale sau ciuperci. În timpul toamnei, greutatea enotului crește
considerabil pentru ca acesta să-și constituie rezervele de hibernare. Cu toate
acestea, hibernare nu este sistematică deoarece depinde de temperatura ambiantă.
În cazul în care aceasta nu coboară sub -5 °C, enotul poate să rămână activ sau în
stare de repaus doar pentru câteva zile. Cu obiceiuri mai degrabă nocturne, enoții
sunt animale destul de solitare la care nu se observă o structură socială prea
dezvoltată, comună celorlalte canide, cu toate că anumite exemplare se bucură
totuși de prezența altor enoți pe lângă ei.
 PIN SIBERIAN
Molidul (Picea abies L., H. Karst.) este o specie de arbori coniferi care pot avea
înălțimea până la 50 m (arbori din clasa I si II Kraft) și diametrul trunchiului până
la 1-1.5 m, cu coroană piramidal-conică, permanent verde, cu frunze aciforme de
culoare verde inchis.
Are un temperament de semilumină, de aceea trebuie cultivat sub umbra speciilor
pionere / invadatoare (plop, mesteacăn).
Ritidom brun-roșcat crăpat longitudinal. Înrădăcinarea este trasantă, de aceea
suferă des doborâturi de vânt. Forma conic-piramidală a coroanei se datorează
creșterii din ce în ce mai scurte a crengilor, dinspre bază spre vârf. Molizii mai
bătrâni, care cresc în desișul codrilor, își pierd crengile de la bază (acest fenomen
se numește elagaj natural și se datorează faptului că lumina nu mai pătrunde la
baza arboretului), coroana urcând spre mijlocul tulpinii. De asemenea, în condițiile
unei lumini naturale slabe, aceștia prezintă o creștere laterală slabă, în comparație
cu arborii mai izolați.
Florile molidului sunt unisexuat-monoice, cele mascule producând foarte
mult polen anemofil, care primăvara formează, în bătaia vântului, adevărați nori de
praf gălbui în jurul arborelui. Florile femele apar ca niște mici ghemotoace, care
după fecundare se transformă în conuri ai căror solzi adăpostesc sămânța; conurile
sunt pendente , sămânța este înaripată.