Ce este natura umana ?

Filosofia incearca sa raspunda acestei interogatii, insa intotdeauna vor

exista diferite opinii, unele asemanatoare, altele in contradictoriu.
Consider ca natura umana reprezinta preocuparea omului de a se
descoperi si cunoaste pe sine insusi. Omul poate aparea sub diferite
infatisari, precum : omul creator de valori, omul social ori fiinta
rationala, insa, mie imi place sa cred ca exista si o categorie incropita :
omul “ ghidat de sentimente si emotii contra gandirii rationale “.
Ce sunt sentimentele si emotiile, de fapt ? Sentimentele sunt niste trairi
intense, cu un caracter durabil, in comparatie cu emotiile, acestea fiind
efemere si nu atat de puternice. Desi nu se pot exprima la nivel verbal,
pot fi transpuse prin arta, prin dans, prin picturi, poezii sau cantece; prin
orice este realizat cu pasiune.
Fiinta rationala tinde sa se contrazica uneori cu cea sentimentala, asa
cum afirma si filosoful …… Blaise Pascal in “ Toata ratiunea noastra
cedeaza in fata sentimentelor “ . Dar oare chiar asa sa fie ?
Eterna disputa, “ratiune sau sentimente” , este probabil una dintre cele
mai ascutite si dureroase ciocniri interioare, in decursul vietii unui om.
Sentimentele nu au mereu logica, iar logica uneori poate fi atat de
insensibila.
Urmand doar calea simplei ratiuni, care nu se intersecteaza de fiecare
data cu cea a inimii, face ca sentimentele sa para niste reactii chimice
lipsite de vreo stralucire, comune. Urmand doar calea sentimentelor,
care uneori se abate de la logica fireasca, face ca neuronii sa para inutili.
Desi, ipotetic, pot exista una fara cealalta, practic, este imposibil.
Alaturate, creeaza o explozie ce defineste “labirintul” esentei umane.
Aceasta lupta ar fi usor rezolvata daca s-ar urma o cale de mijloc; un …
“compromis”, altfel spus.
Nu e tocmai indicat sa ne lasam ghidati mereu de sentimente; putem
ajunge intr-un impas din care doar ratiunea, gandirea logica, ne poate
salva. La fel cum nu este indicat nici sa ne lasam ghidati doar de logica.
Putem pierde sanse ori personae pentru ca nu apucam sa aratam sau sa
spunem ce simtim. Nu există decizie care să nu aibă implicare
emoţională indiferent de cat de mult ne-am dori sa credem opusul,
deoarece zona din creier care se ocupă cu luarea deciziei este extrem de
conectată cu zona care se ocupă de gestionarea emoţiilor.
Cum omul este sortit imperfectiunii, este foarte deficit de controlat acest
“compromis” dintre ratiune si simtire, iar perfectionistii isi gasesc tare
greu locul in aceasta lume. Fiecare are de pierdut cate ceva, modelandu-
si propria fericire, fie analizand pragmatic si luand decizii calculate sip
use la punct, fie lasandu-se dictati de emotii.
In concluzie, imi doresc sa adaug ca, desi pare un blestem, dar si o
binecuvantare, “sentimentele sunt esentiale pentru gandire, iar gandirea
pentru sentimente”. Undeva, chiar daca nu ne dam intotdeauna seama,
exista un anume echilibru intre ratiune si sentiment, ce reuseste sa faca
aceste substantive commune, indispensabile unul fata de celalalt.