Sunteți pe pagina 1din 1

Dragă Ela,

Nopțile îndelungate și reci petrecute pe fronturile României m-au readus la tine.


Din momentul despărțirii noastre nimic din ce am fost eu odată, din ce am fost noi
nu a mai fost la fel. Mâhnirea din sufletul meu mi-a distrus fiecare fărâmă de
curaj, iar focul din inimile noastre a fost în mâinile mele. În ploile ce îmi
curățau
rănile vedeam devotamentul și spiritul tău protector, în soarele ce-mi lumina
chipul diform zăream gingășia sufletului tău, în picăturile de pe iarba prăfuită
din
tăioasele dimineți vedeam strălucirea ochilor tăi, iar în noapte...mă vedeam
singur. Spre încercarea de a-mi alina sufletul m-am regăsit într-un gol nefast în
etereul
ce avea să-mi devină o a doua casă, a doua după inima și brațele tale. Dorul pentru
tine e crunt, pentru prima oară după ce nu te-am mai avut m-am simțit stingher,
pierdut sub cerul ce odată ne era film, iar stelele subtitrare. Ochii îmi erau
băgați în orbite, cearcănele roșii, buzele erau crăpate, palmele bătătorite și
inima
frântă. Știam că tot ce îmi doresc e să îți simt buzele moi și brațele firave ce se
luptă acerb să mă cuprindă. Suferința mă absoarbea crâncen, mă simțeam neputincios,
simțeam că singurul loc unde mă simțeam "eu" era lângă tine, însă și cel mai
dificil loc în care aș fi putut ajunge. Îmi cer iertare, suflet ce își dorea doar
iubire
și siguranță, îmi cer iertare că nu te mai pot avea. Sper ca atunci când ne vom
revedea corpurile noastre să redevină un unul, iar ceea ce ne irigă trupurile să
fie
inimile, nu lacrimile ce au curs odată.