Dramaturgia lui Marin Sorescu, reprezentata de piese precum: “Iona”, “Paracliseul”, “Matca” (incluse in

triologia cu titlul simbolic “Setea muntelui de sare”), precum si “Raceala”, “A treia teapa”, “Pluta meduzei”,
ilustreaza o directiva moderna in teatrul romanesc de dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, in care sunt
valorificate influente din literatura existentialisa (Paul Sartre, Albert Camil), dar si din tatrul absurdului (Eugen
Ionescu si Samuel Beckett).
Temele preferate ale lui Marin Sorescu sunt: singuratatea absoluta a omului, vidul sufletesc, incomunicarea,
claustrarea, automatisemele comportamentale si lingvistice etc.
Intr-o astfel de literature dramatica, personajele si situatiile sunt stilizate la maximum, abstractizate,
subiectul este redus la o intriga foarte simpla, replicile dobandesc permanent conotatii metaforice.
Criticul literar Eugen Simion, in volumul “Scriitori romani de azi”, observa ca “literature lui Marin Sorescu
are ca teme privilegiata insertia absurdului in viata de toate zilele”. Asa se explica starea de inocenta in care
traiesc personajele, linistea cu care accepta neobisnuitul, curajul de a trai iluzia, conditia de exceptie.
“Iona”(1968), valorifica o poveste biblica, fara a-i pastra insa caracterul religios: Iona este pedepsit pentru
nerespectarea poruncii divine, aceea de a merge in cetatea Ninive, ca sa propovaduiasca porunca lui Dumnezeu,
fiind inchis trei zile si trei nopti in burta unui chit, dupa care, smerindu-se, este eliberat. Personajul lui Marin
Sorescu se afla de la inceput in gura balenei, aceasta inseamnanc ca “a trai intr-o permanenta amenintare, este
conditia lui de existenta”.
Intregul discurs dramatic se construieste pe baza acestui singur personaj, sub forma unui dialog cu sine
insusi, intregul procedeu purtand denumirea de solilocviu.
Din punct de vedere structural si compositional, piesa se realizeaza in patru tablouri, in primul si ultimul,
simetric si symbolic, protagonistul aflandu-se pe un tarm, iar in tablourile doi si trei, in burta balenei.
Piesa este subintitulata de catre autor “tragedie”, dar nu in sensul consacrat, classic al cuvantului, ci doar
pentru a face referire la conditia personajului, captiv intrun univers in care nu se regaseste, si din care nu poate
evada. In realitate este vorba de o drama moderna, construita ca o alegorie, in care se pot distinge un plan de
suprafata si unul de adancime, in care sunt prezente mituri si simboluri.
Criticul literar Vladimir Streinu considera ca succesiunea de replici ale personajului reprezinta un sir de
scurte poeme care pana la urma se alcatuiesc monologic intr-un mare poem al destinului.
In tabloul I, scena este conturata simbolic intre niste cercuri de creta, sugerand imaginea omului captiv in
propriul destin. Iona practica o meserie veche (pescuitul), fara rezultate incurajatoare, fiind un pagubos, un ins
care rateaza marereu situatiile fundamentale. Pandeste pestlee cel mare care intarzie sa apara, si pentru a evita o
intoarcere rusinoasa acasa, ia mereu cu sine un acvariu cu pesti domesticiti.
Toate detaliile referitoare la conditia personajului sau la cadrul in care evolueaza, au o incarcatura simbolica.
Marea semnifica o existent plina de capcane dar si iluzie, libertatea este “ca o plancenta dulce”. Atitudinea de
asteptare (in fata marii) exprima nelinistea individului, aflat intr-un orizont al asteptarii continue, iar
pedispozita ludica este o manifestare deviate a dorintei de libertate. Pe de alta parte, acvariul este o imagine la
scara redusa a marii (lumii), iar pestii o reprezentare a fiintelor primare.
In tabloul al II-lea si al III-lea, Iona se afla in interiorul chitului, si singurul lui gand este “sa iasa la clocotul
marii”, chiar daca locul unde se afla nu-I starneste panica (absurdul fiind tratat intr-o maniera realista).
Protagonistul reflecta la progres, la psihologia generatiilor, la razboiul pentru reimpartirea picioarelor
carabusilor, pentru ca sunt irrational distribuit. Vorbind despre oamenii inghititi de balea, se intreaba “de ce mai
sunt mancati, daca nu li se ofera conditii”. Povestea cu personajul bibilic a auzit-o si el. Dar nu-I mai stie sfarsitul,
v-a trebui sa-l descopere singur. Ar vrea sa trimita un mesaj intr-o sticla, in care ar scrie: “ Mama, mai naste-ma
odata, ca viata asta nu prea mi-a iesit”.
In tot acest timp, nu mai apar alte personaje, cu exceptia a doi figuranti muti care poarta cate o barna in
spate – sugestie a mitului lui Sisif.
Iona se hotaraste sa treaca de la gand la fapa, sa-si gaseasca drumul spre libertate. Spinteca burta pestelui,
devenind el insusi o unghie “una puternica, neimblanzita, ca de la un picior al lui Dumnezeu”, simbol al ratiunii, al
drumului catre suflet, dar pestele fusese inghitit de un alul, astfel incat personajul este pus in situatia de a
spinteca “burti dupa burti, la nesfarsit”.
 Tabloul al IV-lea, se construieste in mod simetric cu primul, Iona ajungand pe un tarm. In didascalia care
precede acest tablou, exista cateva sugestii ale trecerii timpului, reprezentand, de fapt, un intreg destin: “La gura
unei grote, rasare barba lui Iona, lunga si ascutita, precum barba schivnicilor de pe fresce”
Gandurile lui tradeaza o mentamorfoza launtrica: “sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate invia. I-au iesit
toate minunile: si venirea pe pamant, si viata, pana si moartea, dar odata ajuns aici, in mormant, nu mai poate
invia”.
In spiritual literaturii existentialist, omul este vazut ca un vesnic prizonier, intr-un univers limitat:
“problema e daca mai reusesti sa iesi din ceva odata ce te-ai nascut.”
Meditativ si profund, comemoreaza repere ale destinului sau, conditie sentiala pentru a-si redobandi
identitatea: “Mi-am adus adminte. Iona? Eu sunt Iona!” Metafora este figurea de stil in care sunt surprinse
ipostazele vietii: “dracia accea frumoasa si minunata si nenorocita si craghioasa, formata din ani, pe care am
trait-o eu”.
Inainte de a-si spinteca burta, rosteste cu demnitate un gand: “Razbim noi cumva la lumina”, care
demonstreaza ca viziunea Soresciana asupra lumii si vietii este diferita de cea a existentialistilor.
Criticul literar Dumitru Micu interpreteaza drama lui Iona ,,ca un strgat din adancuri, exprimand disperarea
omului modern, abandonat de Dumnezeu. El are obsesia absolutului, dorind sa captureze in plasele sale
divinitatea simbolizata de o balena. Este insa o divinitate negativa, care ii tine pe oameni captivi, Lumea insasi
este un imens mormant”.

Iona este un personaj construit in viziune moderna, avand o valoare simbolica pentru conditia omului (in
pofida faptului ca autorul valorifica un arhetip, cel al personajului biblic). Nu se insista pe statutul social, familial
al protagonistului, caracteristicile sale fiind stilizate, esentializate.
Iona, ca personaj, nu este portretizat prin modalitatile traditionale, el fiind purtatorul unei alegorii
referitoare la singuratatea umana si incomunicare. Cu cat destinul sau este mai dificil, cu atat cel supus incercarii
are sansa transformarii spirituale.. Gestul final al personajului nu este o sinucidere in sensul propriu al
cuvantului, ci o salvare, singura posibila, o trecere de la ,,intuneric” la ,,lumina”, de la efemeritate la vesnicie, de la
instinctual la spiritual.
Situatia in care se afla Iona poate fi interpretata si ca o coborare in subconstient, cu valoare initiatica, pentru
a se putea reconecta la sursele vietii, la lumina si la divinitate.
Drama existentiala a personajului este nuantata, individualizata si prin didascaliile autorului in care se
conserva preferinta pentru limbajul metaforic. Cu cat protagonistul devine mai constient de situatia sa, cu ata
indicatiile scenice se aglomereaza, marcand, mai ales, stari de spirit: ,,speriat”, ,,blazat”, ,,certandu-se”,
,,imitand”, ,,enervat”, ,,chibzuit”, ,,zambind”, ,,calm” etc.
Nu lipsesc din modalitatile de caracterizare a personajului, procedeele moderne, precum introspectia si
monologul interior, deoarece un personaj dramatic -indiferent de specie- se infatiseaza intotdeauna prin limbaj,
prin atitudine, dar mai ales, prin metamorfozele launtrice.
In esenta, dramaturgia lui Marin Sorescu aduce o innoire fundamentala in teatrul romanesc prin
valorificarea unor mituri si simboluri, prin constructia unor alegorii, prin demitizarea unor conceptii despre
viata. Rescrierea subiectiva a mitului biblic despre Iona ii ofera scriitorului posibilitatea de a glosa pe o tema cu
mai multe valente, dintre care esentiala este libertatea interioara. A fi liber, inseamna pentru Iona, a repune in
discutie si a reaseza lumea lucrurilor prin intermediul fiintei, chiar daca, adeseori, se simte singur in univers.