Sunteți pe pagina 1din 1

Descoperire și obținere[modificare | modificare sursă]

Glicerina se obține prin saponificarea grăsimilor, iar în industrie din apele rămase de la


fabricarea săpunului, prin fermentarea glicolică a zaharurilor. Sintetic se obține
din propilena căpătată la cracarea petrolului. Glicerina se întrebuințează la obținerea nitroglicerinei,
rășinilor sintetice, în tăbăcărie, la fabricarea hârtiei, în industria alimentară,
în cosmetică și farmaceutică.[2]
Glicerina a fost descoperită de către Scheele, la 1780 în apele reziduale de la saponificarea
grăsimilor. Prin această metodă se obține și astăzi pe scară mare. O altă metodă de fabricare se
bazează pe fermentația glucozei cu drojdia de bere în prezenta sulfitului de sodiu. Despre
procedeele moderne de sinteză, pornind de la propena din gazele de petrol. Glicerina cristalizează
greu. Păstrată mai multă vreme la o temperatura sub 0 °C, formează cristale cu p.t. 20 de grade.
Glicerina se utilizează în industria explozivilor, în farmacie și în cosmetică, în industria pielăriei și
pentru fabricarea de mase plastice. Glicerina este higroscopică, ea absoarbe vapori de apă din
atmosferă până la stabilirea unui echilibru.

Proprietăți[modificare | modificare sursă]
Glicerina (glicerolul) are punctul de fierbere situat la 290 °C, fiind în totalitate stabilă până la acest
prag, doar în lipsa oxigenului molecular din mediu (condiții anaerobe). Între punctul de inflamabilitate
(180 °C) și punctul de fierbere, glicerina, în prezența oxigenului (condiții aerobe), degajă cantități
variabile de acroleină, substanță toxică și poluantă. Acroleina nu se mai formează din glicerol la
temperaturi mai mari de 290 °C, indiferent dacă oxigenul atmosferic este prezent sau absent.
Glicerina se evaporă și îngheață greu, de exemplu soluția de 8.0% îngheață la -20,3 °C. Sub formă
de esteri ai acizilor grași (gliceride), constituie componentul de bază al grăsimilor animale și
vegetale. Glicerina se obține prin saponificarea grăsimilor, iar în industrie din apele rămase de la
fabricarea săpunului, prin fermentarea glicolică a zaharurilor. Sintetic se obține din propilena
căpătată la cracarea petrolului. Glicerina este o substanță lichidă, relativ vâscoasă, cu densitatea
mai mare decât a apei, incoloră, cu gust dulce și fără miros. Este ușor solubilă în apă și în alcool
etilic. La rândul său, glicerolul este un bun solvent pentru diferite substanțe, fiind utilizat, mai ales în
gemoterapie, fitoterapie și homeopatie pentru extragerea unor principii active de origine vegetală.

Rol metabolic[modificare | modificare sursă]


Glicerolul din corpul uman, derivă din hidroliza enzimatică a gliceridelor din alimente (vezi digestia și
absorbția lipidelor). Sub influența unor enzime specifice (lipaze), are loc reacția de hidroliză, care
fiind reversibilă, conduce atât la sinteza gliceridelor, cât și la degradarea acestora.
Glicerina mai este utilizată în producția de băuturi alcoolice din cauza gustului dulceag.[1] Este un
agent hidratant regăsit în nenumărate produse cosmetice de îngrijire și igienă a pielii și părului.
Facilitează reținerea apei în țesutul cutanat, este emolient și catifelant, protejează părul de
deshidratare.[2]