978-606-751-800-9 Drept Contraventional

Mihai Adrian Hotca
Lamya Diana Hărătău
DREPT CONTRAVENŢIONAL
- suport de curs -
EDITURA UNIVERSITĂŢII „NICOLAE TITULESCU”

BUCUREŞTI
2019
Acest material este destinat uzului studenţilor, forma de învăţământ la distanţă.
Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a autorului/autorilor; designul, machetarea şi

transpunerea în format electronic aparţin Departamentului de Învăţământ la Distanţă al
Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti.
Acest curs este destinat uzului individual. Este interzisă multiplicarea, copierea sau
difuzarea conţinutului sub orice formă.
UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU” DIN BUCUREŞTI
DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL LA DISTANŢĂ
Mihai Adrian Hotca, Lamya Diana Hărătău
Drept contravenţional
Editura Universităţii „Nicolae Titulescu”
Calea Văcăreşti, nr. 185, sector 4, Bucureşti

Tel./fax: 0213309032/0213308606
Email: editura@univnt.ro
ISBN: 978-606-751-800-9
CUPRINS
Introducere ............................................................................................................................. 7
Unitatea de învǎţare nr. 1 ..................................................................................................... 10
LEGEA CONTRAVENŢIONALĂ ŞI CONTRAVENŢIA ................................................ 10
§1. Scopul legii contravenţionale ........................................................................................ 10
§2. Definiţia contravenţiei ................................................................................................... 13
§3. Domeniul reglementării actelor normative contravenţionale ........................................ 13
§4. Legalitatea stabilirii şi sancţionării contravenţiilor ....................................................... 14
§5. Intrarea în vigoare a legii contravenţionale ................................................................... 15
§6. Test ................................................................................................................................ 16
Bibliografie. ......................................................................................................................... 16
SANCŢIUNILE CONTRAVENŢIONALE ........................................................................ 17
§1. Consideraţii privind sancţiunile contravenţionale generale (principale, complementare,
măsuri tehnico-administrative) ................................................................................................. 17
§2. Avertismentul ................................................................................................................ 18
§3. Amenda .......................................................................................................................... 19
§4. Prestarea unei activităţi în folosul societăţii .................................................................. 19
§5. Test ................................................................................................................................ 22
Bibliografie. ......................................................................................................................... 22
UNITATEA CONTRAVENTIONALA.............................................................................. 23
§1. Unitatea contravenţională .............................................................................................. 23
§4. Test ................................................................................................................................ 26
§5. Bibliografie specifică ..................................................................................................... 27
PLURALITATEA DE CONTRAVENŢII .......................................................................... 28
1. Concursul de contravenţii ................................................................................................ 28
1.1. Noţiunea de pluralitate de contravenţii ......................................................................... 28
1.2. Analiza concursului de contravenţii .............................................................................. 29
§2. Recidiva contravenţională ............................................................................................. 31
2.1. Noţiunea recidivei ......................................................................................................... 31
2.2. Analiza recidivei ........................................................................................................... 32
§4. Test ................................................................................................................................ 35
CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL CONTRAVENŢIONAL AL FAPTEI . 37
§1. Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei ............................................. 37
§3. Test ................................................................................................................................ 39
CAUZELE CARE EXCLUD APLICAREA SANCŢIUNILOR CONTRAVENŢIONALE
SAU EXECUTAREA ACESTORA ........................................................................................ 41
§1. Cauzele care exclud aplicarea sancţiunilor contravenţionale sau executarea acestora.. 41
5
1.1. Prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale............................................................ 41
1.2. Lipsa plângerii prealabile .............................................................................................. 44
1.3. Retragerea plângerii prealabile ...................................................................................... 45
1.4. Împăcarea părţilor ......................................................................................................... 45
1.5. Moartea contravenientului şi încetarea existenţei persoanei juridice ............................ 46
1.6. Înlocuirea răspunderii contravenţionale cu răspunderea administrativă disciplinară ... 46
1.7. Cauzele care exclud executarea sancţiunilor contravenţionale ..................................... 46
§3. Test ................................................................................................................................ 48
CONSTATAREA CONTRAVENŢIEI ............................................................................... 50
§1. Agentul constatator ........................................................................................................ 50
§2. Actul constatator ............................................................................................................ 51
§3. Condiţiile şi conţinutul actului constatator .................................................................... 53
§4. Nulitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei ...................... 58
§5. Test ................................................................................................................................ 60
Bibliografie specifică. .......................................................................................................... 60
PARTICULARITĂŢI PRIVIND CONSTATAREA ŞI SANCŢIONAREA ANUMITOR
CATEGORII DE CONTRAVENŢII ....................................................................................... 61
§1. Contravenţiile rutiere ..................................................................................................... 61
§2. Contravenţiile la regimul construcţiilor ......................................................................... 62
§3. Contravenţiile din domeniul protecţiei consumatorilor ................................................. 65
3.1. Particularităţi ale constatării şi sancţionării contravenţiilor prevăzute de O.U.G. nr.
21/1992 ................................................................................................................................. 65
3.2. Particularităţi ale constatării şi sancţionării contravenţiilor prevăzute de Legea nr.
193/2000 ............................................................................................................................... 68
§4. Alte contravenţii ............................................................................................................ 70
4.1. Particularităţi ale constatării şi sancţionării contravenţiilor silvice............................... 70
4.2. Particularităţi ale constatării şi sancţionării contravenţiilor din domeniul ordinii şi
liniştii publice ....................................................................................................................... 72
§5. Test ................................................................................................................................ 73
PROCEDURA CONTRAVENŢIONALĂ ŞI EXECUTAREA SANCŢIUNILOR
CONTRAVENŢIONALE ........................................................................................................ 75
§1. Căile de atac................................................................................................................... 75
1.1. Plângerea contravenţională............................................................................................ 75
1.2. Recursul ........................................................................................................................ 77
§2. Executarea sancţiunilor contravenţionale ....................................................................... 78
§3. Test ................................................................................................................................ 80
6
Introducere
Suportul de curs prezentat în rândurile ce urmează se adresează studenţilor specializării

„Administraţie publică” din învăţământul universitar la distanţă – având ca finalitate prezentarea şi
explicarea principalelor instituţii ale Dreptului contravenţional.
Lucrarea este concepută pentru a trata aspectele fundamentale ale dreptului contravenţional,
astfel încât studenţi să-şi însuşească noţiunile şi termenii de specialitate.
Suportul de curs este structurat într-un singur modul, iar modulul este structurat, la rândul lui,
pe unităţi de învăţare. Modulul reprezintă o categorie de probleme distincte din materia disciplinei,
care formează un tot unitar din punct de vedere al specificului cunoştinţelor, al însuşirii unui anumit
aspect al fenomenologiei disciplinei precum şi din perspectiva timpului necesar parcurgerii şi
însuşirii fondului informaţional respectiv. În acest sens, un modul conţine una sau mai multe unităţi
de învăţare. Unitatea de învăţare reprezintă o parte omogenă din componenţa modulului,
caracterizată de un volum strict limitat de cunoştinţe, care pot să fie parcurse şi însuşite printr-un
efort continuu de concentrare intelectuală, care se referă la conţinutul de idei al unităţii de învăţare.
Fiecare unitate de învăţare are o structură proiectată din perspectiva exigenţelor autoinstruirii, astfel
că folosirea suportului de curs se face pe baza unui program de autoinstruire.
Recomandăm astfel, câteva regului de bază în procedura de realizare a programului de
autoinstruire pe baza acestui suport de curs:
1. Unităţile de învăţare se parcurg în ordinea în care sunt prezentate, chiar în cazul în care
studentul apreciază că ar putea “sări” direct la o altă unitate de învăţare (de exemplu în cazul în care
studentul se află la a doua facultate sau în alte situaţii echivalente). Criteriile şi modalitatea de
“înlănţuire” a unităţilor de învăţare sunt prezentate la fiecare unitate de învăţare şi ele trebuie
respectate întocmai, cu efectul nerealizării la parametri maximali a programului de autoinstruire;
2. Fiecare unitate de învăţare conţine teste destinate autoevaluării gradului şi corectitudinii
însuşirii cunoştinţelor specifice unităţii de învăţare, înţelegerii fenomenelor şi proceselor descrise sau
prezentate în unitatea de învăţare;
3. Ordinea logică a parcurgerii unităţii de învăţare este următoarea:
a) se citesc obiectivele unităţii de învăţare;
b) se parcurge conţinutul unităţii de învăţare;
c) se parcurge bibliografia recomandată;
d) se parcurg exemplele și se efectuează testele de evaluare.
Obiectivele cursului (modulului)
Cursul de faţă îşi propune:

1. Să analizeze instituţiile fundamentale ale dreptului contravenţional şi
conexiunile existente între ele;
2. Să transmită studenţilor informaţiile necesare pentru interpretarea şi aplicarea
corecte a legii contravenţionale;
3. Să transmită studenţilor cunoştinţele necesare unor buni specialişti în domeniul
administraţiei publice;
7
4. Abordarea instituţiilor dreptului contravenţional în strânsă legătură cu
jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a Curţii Constituţionale, a Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi a altor instanţe.
Însuşirea temeinică Dreptului contravenţional presupune, pe lângă activităţile

didactice programate, un efort consistent din partea studenţilor în ceea ce priveşte
studiul individual pe baza bibliografiei minime obligatorii recomandate în prezenta
lucrare.
Suportul de curs redat în rândurile următoare trebuie completat prin studierea
bibliografiei obligatorii.
Competenţe conferite
După parcurgerea acestui curs (modul), studentul va fi capabil să :
 cunoască din punct de vedere ştiinţific conţinutul normelor contravenţionale,
precum şi practica judiciară referitoare la aplicarea acestora;
 înţeleagă instituţiile Dreptului contravenţional;
 își însuşească un mod de gândire logico-juridic corect;
 îînţeleagă corelaţiil existente între legislaţia generală şi cea specifică din
domeniu;
 explice instituţiile Dreptului contravenţional;
 explice şi să interpreteze normele contravenţionale;
 explice şi să înţeleagă soluţiile pentru problemele apărute în practică;
 își formeze o atitudine pozitivă faţă de ştiinţa dreptului contravenţional;
 își dezvolte abilităţile de gândire juridică;
 incite pentru o abordare multidisciplinară a instituţiilor Dreptului
contravenţional;
 obişnuiască a interpreta corect normele contravenţionale şi aplicarea
sistematică a acestora.
Resurse şi mijloace de lucru

Pot conţine:
- metode pedagogice indicate pentru parcurgerea cursului;
- mijloace informatice necesare parcurgerii materialului şi rezolvării testelor
(anumite softuri utile);
- instrumente utilizate în vederea înţelegerii aspectelor teoretice şi a rezolvării
elementelor de test
Metoda pedagogică folosită este prelegerea însoțită și de discuții interactive
bazate pe materialul predat.
Ca instrumente ce pot fi utilizate, recomandăm legislația în vigoare cu privire la
Regimul juridic al contravențiilor, precum și o bibliografie generală obligatorie și
facultativă, după cum urmează:
8
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ OBLIGATORIE:
1. M.A. HOTCA, Regimul juridic al contravenţiilor, ed. a 5-a, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2012;
2. M.A. HOTCA, Regimul juridic al contravenţiilor, ed. a 4-a, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2009;
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ FACULTATIVĂ:
1. M. URSUŢA, Procedura contravenţională, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,

2010;
2. O. PODARU, R. CHIRITA, Regimul juridic al contravenţiilor, ed. a 2-a, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2011.
Structura cursului
Cursul este structurat pe unități de învățare, ce pot fi parcurse în 2 – 3 ore de

studiu individual. Fiecărei unități de învățare îi corespunde o temă de control.
Cerinţe preliminare
Pentru parcurgerea și înțelegerea acestei discipline sunt necesare cunoștințele

dobândite la disciplinele Drept administrativ și Drept penal.
Durata medie de studiu individual
Fiecare UI poate fi parcursă în aproximativ 2 – 3 ore de studiu individual.
Evaluarea
- ponderea evaluării finale (examen/colocviu) – 70%

- ponderea evaluărilor pe parcurs (teme de control, verificări pe parcurs - 30%)
Modalitatea practică de evaluare finală
- Două subiecte teoretice, care trebuie tratate analitic;

- Un număr de 10 teste scurte (aplicaţii practice sau grile).
9
Unitatea de învǎţare nr. 1
LEGEA CONTRAVENŢIONALĂ ŞI CONTRAVENŢIA
Cuprins:
§1. Scopul legii contravenţionale ........................................................................................ 10

§2. Definiţia contravenţiei ................................................................................................... 13
§3. Domeniul reglementării actelor normative contravenţionale ........................................ 13
§4. Legalitatea stabilirii şi sancţionării contravenţiilor ....................................................... 14
§5. Intrarea în vigoare a legii contravenţionale ................................................................... 15
§6. Test ................................................................................................................................ 16
Bibliografie. ......................................................................................................................... 16
Introducere
Această Unitate de învățare va prezenta cadrul legal de aplicare a Legii
contravenționale, respectiv aspecte legate de scopul acesteia, de sancționare, precum și
aspecte legate de activitatea în timp a legii contravenționale.
Obiectivele unităţii de învăţare

Dupǎ studiul acestei unitǎţi de învǎţare veţi reuşi sǎ:
 definiţi contravenţia;
 înţelegeţi scopul legii contravenţionale;
 prezentaţi domeniul reglementării actelor normative contravenţionale;
 prezentaţi principalele principiul legalităţii sancţionării şi stabilirii contravenţiilor.
 stabiliţi data intrării în vigoare a legii contravenţionale.
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 – 3 ore.
Conţinutul unităţii de învăţare
§1. Scopul legii contravenţionale
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, scopul
00:40 legii contravenţionale este acela de a apăra valorile sociale „care nu sunt ocrotite prin
legea penală”. Considerăm că legiuitorul a dorit să sublinieze corelaţiile existente între
cele două categorii de legi – penale şi contravenţionale – în sensul că una şi aceeaşi
faptă nu poate fi considerată atât infracţiune, cât şi contravenţie.
Dispoziţia legală menţionată mai sus trebuie interpretată în sensul că legea
contravenţională apără anumite relaţii de apărare socială, care nu pot forma în acelaşi
timp şi obiect al ocrotirii dreptului penal.
10
Dacă, totuşi, aceeaşi faptă ar întruni atât elementele unei norme contravenţionale,
cât şi pe cele ale unei norme penale, fapta va fi considerată numai infracţiune, iar
făptuitorul va fi sancţionat exclusiv penal, deoarece infracţiunea şi contravenţia sunt
specii de ilicit care sunt guvernate de reguli comune (legalitatea incriminării şi a
sancţiunilor, umanismul etc.). Mai exact, dreptul penal împrumută dreptului
contravenţional principiile şi unele instituţii ale sale, lucru explicabil dacă avem în
vedere natura comună a celor două forme de ilicit (contravenţia şi infracţiunea).
Din perspectiva gradului de pericol social diferit pe care, teoretic, îl prezintă cele
două forme de ilicit – infracţiunea şi contravenţia –, deosebirile dintre acestea nu pot fi
decât de ordin cantitativ. Contravenţiile sunt fapte antisociale care prezintă un grad de
pericol social mai redus decât infracţiunile. De aceea, aceste două forme de ilicit au
aceeaşi structură generică, atât din punct de vedere obiectiv, cât şi din perspectivă
subiectivă. Nu există, spre exemplu, nicio deosebire substanţială în ceea ce priveşte
vinovăţia făptuitorului. Chiar dacă se poate spune că infracţiunea şi contravenţia apără
valorile sociale împotriva celor mai periculoase comportamente care le aduc atingere,
nu se poate afirma totuşi că dreptul contravenţional ocroteşte valorile sociale care nu
sunt protejate de legea penală, deoarece una şi aceeaşi valoare socială se poate bucura,
dar sub aspecte diferite, de o dublă (sau chiar multiplă, de pildă şi civilă) ocrotire,
penală şi contravenţională.
Dacă una şi aceeaşi faptă ilicită nu poate atât contravenţie, cât şi infracţiune, ea
poate fi, în acelaşi timp, infracţiune sau contravenţie şi orice altă specie de faptă ilicită.
De pildă, fapta unui conducător auto profesionist constând în depăşirea limitei de
viteze admise, constituie atât contravenţie, cât şi abatere disciplinară.
Din cele ce preced se desprinde ideea că dreptul contravenţional are caracter
subsidiar faţă de dreptul penal, deoarece incriminările de natură contravenţională
intervin numai în măsura în care aceeaşi faptă nu este incriminată de legea penală 1. De
altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că cele mai multe contravenţii
au natură penală2.
Consecinţele juridice rezultate ca urmare a corelaţiei dintre infracţiune şi
contravenţie: inadmisibilitatea coexistenţei, în privinţa uneia şi aceleiaşi fapte, a
răspunderii penale şi a răspunderii contravenţionale; inadmisibilitatea stabilirii unor
sancţiuni contravenţionale mai severe decât cele penale3.
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului fapta contravenţională
este considerată, de regulă, o faptă de natură penală, indiferent de calificarea
existentă în dreptul intern4. Această concepţie europeană ar trebui să fie avută în
1
A se vedea O. Podaru, R. Chiriţă, Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor. Comentată şi adnotată, Ed. Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2006, p. 4.
2
Ibidem.
3
În legislaţia contravenţională actuală există însă sancţiuni pecuniare (avem în vedere, în principal, amenda)
mai aspre decât amenda în materie penală. De exemplu, în Legea nr. 50/1991, art. 26 alin. (2) liniuţa I, prevede
posibilitatea aplicării unei amenzi de până la 100.000 lei.
4
Fl. Streteanu, Drept penal. Partea generală, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003, vol. I, p. 44. În cuprinsul hotărârii
din 21 februarie 1984, pronunţată în cauza Öztürk c. Germania, s-a statuat că şi contravenţia este o faptă de
natură penală (infracţiune), în sensul art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Conform art. 6 pct. 2 şi
3 din această Convenţie: „2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce
vinovăţia va fi legal stabilită.
11
vedere şi de către legiuitorul român, fie în sensul adoptării unui Cod de procedură
contravenţională5, în care să se prevadă principiile dreptului procesual penal, fie să se
prevadă, cu unele adaptări determinate de specificul materiei, ca fiind aplicabil
domeniului dreptului contravenţional Codul de procedură penală6.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului raportează noţiunea de „materie penală”
la trei criterii: calificarea internă; natura faptei incriminate; scopul şi severitatea
sancţiunii7.
Criteriul calificării interne înseamnă că instanţa europeană va califica la fel ca
legislaţia internă o faptă considerată că are natură penală potrivit acesteia 8. În caz
contrar, Curtea poate trece peste primul criteriu. Celelalte criterii sunt folosite de Curte
numai dacă dreptul intern penal nu cuprinde în domeniul său comportamentul
examinat.
Criteriul naturii faptei sancţionate presupune o verificare a destinaţiei normei
care incriminează fapta în discuţie. În ipoteza în care norma incriminatoare analizată
are destinatari necalificaţi, aceasta trebuie considerată că aparţine dreptului penal 9.
Cel de-al treilea criteriu – cel al scopului şi gravităţii sancţiunii aplicate –
presupune un dublu examen. Primul se referă la finalitatea sancţiunii aplicate, ceea ce
înseamnă că fapta este considerată că aparţine domeniului dreptului penal, dacă
sancţiunea are caracter punitiv (aflictiv) sau preventiv. Iar în cazul în care sancţiunea
aplicată are un caracter prevalent reparator fapta trebuie exclusă din materia dreptului
penal. Alt examen ce urmează a fi efectuat pentru determinarea naturii faptei se referă
la gravitatea (severitatea) sancţiunii aplicate făptuitorului10.
Indiferent de calificarea existentă în dreptul intern - contravenţie sau infracţiune,
dacă prin scopul şi gravitatea sancţiunii aplicate făptuitorului fapta ilicită este apreciată
că are natură penală, cel acuzat trebuie să beneficieze de toate drepturile prevăzute de
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (acces la justiţie, imparţialitate etc.).
3. Orice acuzat are, în special, dreptul:

să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi
cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa;
să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;
să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a
plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;
să întrebe dacă să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în
aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării;
e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere”. Facem
precizarea că, în această chestiune, jurisprudenţa Curţii europene nu este foarte coerentă în ultima perioadă de
timp.
5
A se vedea M.A. Hotca, Drept contravenţional. Partea generală, Ed. Editas, Bucureşti, 2003, p. 12-13.
6
A se vedea Fl. Streteanu, op. cit., p. 44. Autorul critică, pe bună dreptate, aplicarea procedurii civile ca drept
procesual în materia dreptului contravenţional. Mai potrivită pentru dreptul contravenţional ar fi procedura
penală. Este posibilă şi soluţia adoptării unui Cod de procedură contravenţională.
7
Pentru analiza acestor criterii, a se vedea R. Chiriţă, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentarii
şi explicaţii, vol. I, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2007, p. 252 şi urm.
8
afirmat pentru prima dată în hotărârea pronunţată în cauza Engel şi alţii c. Olanda din anul 1976
9
Ibidem. A se vedea şi hotărârea din 28 iunie 1984, pronunţată în cauza Campbell şi Fell c. Marea Britanie.
10
Existenţa unei sancţiuni privative de libertate determină automat încadrarea faptei în domeniul dreptului
penal.
12
§2. Definiţia contravenţiei
Definiţia generală legală a contravenţiei se găseşte în art. 1 alin. (2) din O.G. nr.
2/2001, conform căruia: „Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie,
stabilită şi sancţionată (s.n.) prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau,
00:20 după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau
al sectorului Municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului
General al Municipiului Bucureşti”11.
În limbajul curent12, uneori, prin termenul ,,contravenţie” se înţelege orice faptă
ilicită, adică orice acţiune sau inacţiune prin care se încalcă o regulă juridică sau de altă
natură (de exemplu, referitoare la desfăşurarea unui joc sportiv). Această semnificaţie
nu poate fi acceptată în domeniul dreptului, deoarece contravenţia este numai una
dintre speciile de fapte ilicite. De asemenea, contravenţia este o faptă care încalcă o
normă juridică, în timp ce regulile extrajuridice care reglementează anumite activităţi
sportive, culturale sau de altă natură, exced nu numai sferei contravenţiilor, ci chiar şi
oricărei categorii juridice13.
§3. Domeniul reglementării actelor normative

contravenţionale
În accepţiunea art. 1 din O.G. nr. 2/2001 legea contravenţională este orice normă
juridică cu caracter contravenţional cuprinsă în actele normative acolo indicate. Sensul
specific al noţiunii de lege contravenţională stabilit în art. 1 se justifică în temeiul
60:00 faptului că materia dreptului contravenţional, alături de materia dreptului penal, este o
materie care trebuie reglementată strict, astfel încât să fie evitat orice arbitrariu cu
ocazia adoptării, interpretării şi aplicării ei.
Enumerarea actelor normative, cuprinsă în art. 1 al O.G. nr. 2/2001, este una
exhaustivă. Sigur, nu excludem posibilitatea ca printr-o lege specială să fie
recunoscute, ca izvoare de drept contravenţional, şi alte acte normative, menţionate în
cuprinsul legii speciale.
Ierarhia izvoarelor formale ale dreptului contravenţional se prezintă astfel: 1.
11
În vechea reglementare, contravenţia era definită diferit. Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 32/1968,
constituia contravenţie „fapta săvârşită cu vinovăţie, care prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea
şi este prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi, decrete sau prin acte normative ale organelor arătate în legea de
faţă”. În schimb, Codul penal din 1864 definea contravenţia ca fiind,,infracţiunea pe care legea o pedepseşte cu
închisoare poliţienească sau cu amendă” (art. 1 C.pen. de la 1864).
12
Conform DEX, prin contravenţie se înţelege o călcare a dispoziţiilor unei legi, a unui regulament etc.,
care, având un grad de pericol social, este sancţionată cu o pedeapsă uşoară. Etimologic, provine din limba
franceză (contravention). Termenul contravenient – persoana care săvârşeşte contravenţia – provine din limba
germană (Kontravenient) şi din limba franceză.
13
Am făcut aceste precizări nu numai pentru că termenul contravenţie este folosit, în vorbirea curentă, în alt
sens, ci şi pentru că unele legislaţii utilizează expresii cum ar fi:,,contravenţie penală” sau,,infracţiune penală”,
folosite şi în doctrina penală românească mai veche.
13
Constituţia; 2. legile organice şi ordonanţele edictate în domeniul legilor organice; 3.
legile ordinare şi ordonanţele simple ale Guvernului; 4. hotărârile Guvernului; 5.
hotărârile consiliilor judeţene şi cele ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti;
6. hotărârile consiliilor locale14.
Un act normativ cu forţă juridică inferioară nu poate deroga de la prevederile
unui act normativ cu forţă juridică superioară. De exemplu, o hotărâre a Consiliului
General al Municipiului Bucureşti nu poate conţine prevederi care se abat de la cele
din cuprinsul O.G. nr. 2/2001.
Potrivit art. 2 din O.G. nr. 2/2001, prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale
Guvernului se pot stabili şi sancţiona contravenţii în toate domeniile de activitate.
Prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene se stabilesc şi
se sancţionează contravenţii în toate domeniile de activitate pentru care acestora le
sunt stabilite atribuţii prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt
stabilite contravenţii prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului.
Consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti pot stabili şi sancţiona
contravenţii în următoarele domenii: salubritate; activitatea din pieţe, curăţenia şi
igienizarea acestora; întreţinerea parcurilor şi spaţiilor verzi, a spaţiilor şi locurilor de
joacă pentru copii; amenajarea şi curăţenia spaţiilor din jurul blocurilor de locuinţe,
precum şi a terenurilor virane; între¬ţinerea bazelor şi obiectivelor sportive aflate în
administrarea lor; întreţinerea străzilor şi trotuarelor, a şcolilor şi altor instituţii de
educaţie şi cultură, întreţinerea clădirilor, împrejmuirilor şi a altor construcţii;
depozitarea şi colectarea gunoaielor şi a resturilor menajere.
Consiliul General al Municipiului Bucureşti poate stabili şi alte domenii de
activitate din competenţa consiliilor locale ale sectoarelor, în care acestea pot stabili
şi sancţiona contravenţii.
Hotărârile consiliilor locale sau judeţene ori, după caz, ale sectoarelor
municipiului Bucureşti, prin care s-au stabilit contravenţii cu nesocotirea principiilor
prevăzute la mai sus, sunt nule de drept. Nulitatea se constată de instanţa de
contencios administrativ competentă, la cererea oricărei persoane interesate.
Prin hotărâre a Consiliului General, nu se pot stabili şi sancţiona contravenţii în
domeniile expres prevăzute în competenţa consiliilor sectoarelor, deoarece
posibilitatea extinderii competenţei nu implică şi restrângerea acesteia. Fiind vorba
de competenţă materială specială, posibilitatea restrângerii domeniului trebuia
prevăzută expres, în principal pentru considerentul că există riscul unor reglementări
paralele. Pe de altă parte, în cazul delegării de competenţă din partea Consiliului
General al Municipiului către sectoare, autoritatea delegantă poate oricând să revină
asupra transferului de putere.
§4. Legalitatea stabilirii şi sancţionării contravenţiilor
Conform art. 3 din O.G. nr. 2/2001, actele normative prin care se stabilesc
14
Deşi există şi alte specii de acte normative, cum ar fi ordinele primarilor, ale prefecţilor etc. ele nu sunt
izvoare de drept contravenţional, deoarece nu sunt prevăzute în enumerarea limitativă a O.G. nr. 2/2001.
14
contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce
urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea; în cazul sancţiunii cu amendă se vor
stabili limita minimă şi maximă a acesteia sau, după caz, cote procentuale din anumite
valori; se pot stabili şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite
prin săvârşirea contravenţiilor.
Legalitatea în materia dreptului contravenţional are un caracter special, asemănător
materiei dreptului penal, în doctrină vorbindu-se despre legalitatea
contravenţionalizării. Această asemănare este dată de două elemente: legalitatea
prevederii faptei ce constituie ilicit şi legalitatea sancţiunilor.
Nesocotirea principiului legalităţii înseamnă fie retroactivitatea legii, fie extinderea
aplicării sale prin analogie, care nu pot fi admise într-un stat de drept.
§5. Intrarea în vigoare a legii contravenţionale
Dispoziţiile din actele normative prin care se stabilesc şi se sancţionează

contravenţiile intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării, iar în
cazul hotărârilor consiliilor locale sau judeţene, punerea în aplicare se face şi cu
respectarea condiţiilor prevăzute în Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001.
În cazuri urgente se poate prevedea intrarea în vigoare într-un termen mai scurt, dar
nu mai puţin de 10 zile.
Hotărârile autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene, prin care se
stabilesc şi se sancţionează contravenţii, pot fi aduse la cunoştinţă publică prin afişare
sau prin orice altă formă de publicitate în condiţiile Legii nr. 215/2001.
Exemple
De exemplu, Codul penal portughez foloseşte termenul infracţiune cu înţelesul de faptă ilicită.
Alte sisteme de drept, cum este cel francez, dau un sens mai larg noţiunii de infracţiune, întrucât includ
în domeniul acesteia şi contravenţiile. Această concepţie a fost reglementată şi în România sub incidenţa
codurilor penale anterioare, care împărţeau infracţiunile în trei categorii: crime, delicte şi contravenţii.
- Precizați pe scurt scopul legii contravenționale.
- Enumerați cel puțin 4 izvoare formale ale dreptului contravențional.
Să ne reamintim...
 Scopul legii contravenţionale este acela de a apăra valorile sociale
„care nu sunt ocrotite prin legea penală”. Considerăm că legiuitorul a
dorit să sublinieze corelaţiile existente între cele două categorii de legi –
penale şi contravenţionale – în sensul că una şi aceeaşi faptă nu poate fi
considerată atât infracţiune, cât şi contravenţie.
15
Rezumat
Scopul legii contravenţionale este acela de a apăra valorile sociale „care nu
sunt ocrotite prin legea penală”. Una şi aceeaşi faptă nu poate fi considerată atât
infracţiune, cât şi contravenţie.
Contravenția este fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată (s.n.)
prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a
consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului Municipiului
Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului
Bucureşti”
Ierarhia izvoarelor formale ale dreptului contravenţional se prezintă astfel: 1.
Constituţia; 2. legile organice şi ordonanţele edictate în domeniul legilor organice; 3.
legile ordinare şi ordonanţele simple ale Guvernului; 4. hotărârile Guvernului; 5.
hotărârile consiliilor judeţene şi cele ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti;
6. hotărârile consiliilor locale
Legea contravențională intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data
publicării În cazuri urgente se poate prevedea intrarea în vigoare într-un termen mai
scurt, dar nu mai puţin de 10 zile.
§6. Test
Exemple de subiecte teoretice

1. Domeniul reglementării actelor normative contravenţionale;
2. Definiţia generală a contravenţiei.
Exemplu de test tip grilă

1. Contravenţiile pot fi stabilite şi sancţionate:
a) prin hotărâri ale guvernului;
b) prin ordine ale primarilor;
c) prin decrete prezidenţiale.
Bibliografie.
M.A. HOTCA, Regimul juridic al contravenţiilor, ed. a 4-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2009 – paginile 3 – 92.
16
SANCŢIUNILE CONTRAVENŢIONALE
Cuprins:
§1. Consideraţii privind sancţiunile contravenţionale generale (principale, complementare, măsuri

tehnico-administrative)............................................................................................................. 17
§2. Avertismentul ................................................................................................................ 18
§3. Amenda .......................................................................................................................... 19
§4. Prestarea unei activităţi în folosul societăţii .................................................................. 19
§5. Test ................................................................................................................................ 22
Bibliografie. ......................................................................................................................... 22
Introducere
Această Unitate de învățare va prezenta principalele sancțiuni contravenționale,
acestea fiind analizate pe rând.

 prezentaţi sancţiunile contravenţionale;
 analizaţi sancţiunile contravenţionale generale;
 delimitaţi sancţiunile contravenţionale principale faţă de alte sancţiuni
contravenţionale.
§1. Consideraţii privind sancţiunile contravenţionale generale

(principale, complementare, măsuri tehnico-administrative)
Sancţiunile contravenţionale sunt principale şi complementare.

Sancţiunile contravenţionale principale sunt:
 avertismentul;
 amenda contravenţională;
 prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.
Sancţiunile contravenţionale complementare sunt:
 confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii;
 suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a
autorizaţiei de exercitare a unei activităţi;
 închiderea unităţii;
17
 blocarea contului bancar;
 suspendarea activităţii agentului economic;
 retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru
activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv;
 desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială.
Prin legi speciale pot fi stabilite şi alte sancţiuni principale sau complementare.
Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei
săvârşite. Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea
faptei. Pentru una şi aceeaşi contravenţie se poate aplica numai o sancţiune
contravenţională principală şi una sau mai multe sancţiuni complementare.
În unele acte normative, alături de sancţiunile contravenţionale, sunt prevăzute
anumite măsuri tehnico-administrative. Astfel, conform art. 97 din O.U.G. nr.
195/2002, pe lângă sancţiunile contravenţionale, „poliţistul rutier dispune şi una dintre
următoarele măsuri tehnico-administrative:
o reţinerea permisului de conducere şi/sau a certificatului de înmatriculare ori de
înregistrare sau, după caz, a dovezii înlocuitoare a acestora;
o retragerea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare sau
înregistrare ori a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare;
o anularea permisului de conducere;
o ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar
§2. Avertismentul
Potrivit art. 7 din O.G. nr. 2/2001, avertismentul constă în atenţionarea verbală sau
scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de
recomandarea de a respecta dispoziţiile legale. Avertismentul se aplică în cazul în care
fapta este de gravitate redusă. Avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul
normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.
În practică, agenţii constatatori abuzează, deoarece aplică amenzi contravenţionale
chiar şi celor mai neînsemnate contravenţii. Sancţiunea contravenţională nu reprezintă
un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relaţiilor sociale şi de formare a unui spirit de
responsabilitate. În cazul unor plângeri contravenţionale prin care se invocă
netemeinicia aplicării sancţiunii amenzii contravenţionale, instanţa poate dispune
înlocuirea acesteia cu avertismentul.
Avertismentul este o variantă modernă a sancţiunii mustrării, sancţiune morală
aplicată în dreptul roman (severa interlocutio), în dreptul canonic (monitio şi censura)
şi în dreptul medieval (blame)15.
Avertismentul se adresează oral, atunci când contravenientul este prezent la
constatarea contravenţiei, şi este aplicat de agentul constatator. În celelalte cazuri,
avertismentul se socoteşte executat prin comunicarea procesului-verbal de constatare a
15
De asemenea, avertismentul este o sancţiune prezentă și în dreptul muncii.
18
contravenţiei, cu rezoluţia corespunzătoare.16
§3. Amenda
Amenda contravenţională are caracter administrativ. Amenda contravenţională este

o sancţiune pecuniară ce afectează contravenientul prin diminuarea patrimoniului
acestuia, fapt pentru care a fost denumită sancţiune patrimonială. Amenda contra-
venţională constă în luarea silită din patrimoniul contravenientului a unei sume de bani
şi trecerea acesteia în patrimoniul statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale.
Limita minimă a amenzii contravenţionale este de 25 lei, iar limita maximă nu
poate depăşi:
 100.000 lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin lege şi ordonanţă;
 50.000 lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale Guvernului;
 5.000 lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor judeţene
ori ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti;
 2.500 lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale ale
comunelor, oraşelor, municipiilor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
Sumele provenite din amenzile aplicate în conformitate cu legislaţia în vigoare se
fac venit integral la bugetul de stat, cu excepţia celor aplicate, potrivit legii, de
autorităţile administraţiei publice locale şi amenzilor privind circulaţia pe drumurile
publice, care se fac venit integral la bugetele locale.
Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate cu
legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetele locale.
În prezent, conform Constituţiei, amenda contravenţională nu mai poate fi
transformată în închisoare contravenţională, dar poate fi înlocuită cu prestarea unei
activităţi în folosul comunităţii. Potrivit art. 23 alin. (13) din legea fundamentală,
sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală, ceea ce înseamnă
că, atâta timp cât contravenţiile rămân în afara dreptului penal, închisoarea nu poate fi
aplicată pentru contravenţii.
§4. Prestarea unei activităţi în folosul societăţii
Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi stabilită numai prin lege sau
ordonanţă şi numai pe o durată ce nu poate depăşi 300 de ore şi se stabileşte numai
alternativ cu amenda. În toate cazurile, aplicarea sancţiunii se face de către instanţa de
judecată
În ipoteza în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la
rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul din
care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată pe a cărei rază
teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea
16
Potrivit art. 25 alin (2) ”Comunicarea se face de catre organul care a aplicat sanctiunea, in termen de cel mult
doua luni de la data aplicarii acesteia."
19
obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se
seama de partea din amendă care a fost achitată .
La primul termen de judecată, instanţa, cu citarea contravenientului, poate acorda
acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii .
În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4),
instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării la prestarea unei
activităţi în folosul comunităţii.
Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii
este supusă numai apelului.
Regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii este stabilit
prin O.G. nr. 55/2002. Conform art. 2 din această lege, activitatea în folosul
comunităţii se prestează în domeniul serviciilor publice, pentru întreţinerea locurilor de
agrement, a parcurilor şi a drumurilor, păstrarea curăţeniei şi igienizarea localităţilor,
desfăşurarea de activităţi în folosul căminelor pentru copii şi bătrâni, al orfelinatelor,
creşelor, grădiniţelor, şcolilor, spitalelor şi al altor aşezăminte social-culturale.
Iar potrivit art. 3 din O.G. nr. 55/2002, sancţiunea prestării unei activităţi în folosul
comunităţii se execută după programul de muncă ori, după caz, programul şcolar al
contravenientului, pe o durată cuprinsă între 50 de ore şi 300 de ore, de maximum 3
ore pe zi, iar în zilele nelucrătoare de 6-8 ore pe zi.
În cazul în care contravenientul are posibilitatea să execute sancţiunea în fiecare zi
din cursul săptămânii, iar autorităţile publice locale, prin persoanele împuternicite, pot
asigura supravegherea activităţii contravenientului, durata maximă de lucru nu poate
depăşi 8 ore pe zi.
Exemple
În practica instanţelor de judecată nu a existat un punct de vedere unitar în

legătură cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 9 alin. (3)-(5) din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 referitor la posibilitatea de a se dispune înlocuirea sancţiunii
amenzii contravenţionale,cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii,
atunci când această din urmă sancţiune nu este prevăzută, prin lege, alternativ cu
amenda.
Astfel, unele instanţe au respins cererile de înlocuire a sancţiunii amenzii cu
sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii,
fie atunci când contravenţiile săvârşite nu erau prevăzute şi sancţionate prin legi sau
ordonanţe ale Guvernului, fie atunci când, deşi contravenţiile erau prevăzute prin acte
normative elaborate de Parlament ori Guvern, prin delegare legislativă, totuşi acestea
nu erau sancţionate în modalitatea prevăzută la art. 9 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001.
Alte instanţe, dimpotrivă, au dispus înlocuirea sancţiunii amenzii
contravenţionale cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, fie în
condiţiile în care contravenţia pentru care a fost aplicată această din urmă sancţiune nu
era prevăzută de lege, ci prin hotărâri ale Guvernului sau hotărâri ale autorităţilor
20
administraţiei publice locale ori judeţene, fie în situaţiile în care legile speciale sau
ordonanţele Guvernului prin care se stabileau contravenţiile pentru care s-a aplicat
amenda nu prevedeau, alternativ, şi sancţiunea prestării unei activităţi în folosul
comunităţii.
Prin Decizia nr. 7/2010, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au
statuat că „dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002, se interpretează în
sensul admisibilităţii cererilor de înlocuire a sancţiunii amenzii cu sancţiunea obligării
contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii indiferent dacă
contravenţiile săvârşite sunt prevăzute şi sancţionate prin legi, ordonanţe ale
Guvernului sau alte acte cu caracter normativ şi chiar dacă actul care stabileşte şi
sancţionează contravenţiile nu prevede, alternativ cu sancţiunea amenzii, sancţiunea
prestării unei activităţi în folosul comunităţii”
- Enumerați sancțiunile principale aplicabile în cazul unei contravenții
Să ne reamintim...
 Sancţiunile contravenţionale sunt principale şi complementare.
 Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al
faptei săvârşite. Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de
gravitatea faptei. Pentru una şi aceeaşi contravenţie se poate aplica numai o
sancţiune contravenţională principală şi una sau mai multe sancţiuni
complementare.
Rezumat
Sancţiunile contravenţionale principale sunt:
 avertismentul;
 amenda contravenţională;
 prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.
Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului

asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta
dispoziţiile legale
Amenda contravenţională este o sancţiune pecuniară ce afectează
contravenientul prin diminuarea patrimoniului acestuia, fapt pentru care a fost
denumită sancţiune patrimonială
Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi stabilită numai prin lege
sau ordonanţă şi numai pe o durată ce nu poate depăşi 300 de ore şi se stabileşte numai
alternativ cu amenda
21
§5. Test

1. Examinaţi sancţiunea amenzii;
2. Analizaţi prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

1. Amenda în cazul contravenţiilor sancţionate prin hotărâri ale Guvernului nu
poate depăşi:
a) 100.000 lei;
b) 50.000 lei;
c) 1000.000 lei.
Bibliografie.
M.A. HOTCA, Regimul juridic al contravenţiilor, ed. a 4-a, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2009 – pagini : 92 – 136
22
UNITATEA CONTRAVENTIONALA
Cuprins:
§1. Unitatea contravenţională
Introducere
Această Unitate de învățare va defini unitatea contravențională, pluralitatea de
contravenții și va analiza recidiva în cazul contravențiilor.

 prezentaţi formele unităţii contravenţionale;
 delimitati diferitele forme ale unității contravenționale.
§1. Unitatea contravenţională
A. Forme. Unitatea infracţională poate fi legală sau naturală. Formele unităţii

naturale contravenţionale sunt: contravenţia simplă instantanee, contravenţia continuă
şi contravenţia deviată. Formele unităţii legale contravenţionale sunt: contravenţia
complexă, contravenţia progresivă şi contravenţia (fapta) repetată (de obicei).
B. Contravenţia simplă instantanee. Contravenţia simplă este acea formă a
unităţii naturale de contravenţie care constă în efectuarea unei singure acţiuni
(inacţiuni) instantanee ce produce un singur rezultat în baza unei decizii delictuale
unice.
C. Contravenţia continuă. Contravenţia continuă poate fi definită ca fiind acea
formă a unităţii naturale contravenţionale care constă în prelungirea în timp a
elementului material (acţiunii sau inacţiunii) şi a procesului de producere a rezultatului,
până la un moment viitor consumării, când activitatea contravenţională este oprită
datorită unei energii contrare celei care a declanşat activitatea. Contravenţia continuă
este una dintre formele unităţii contravenţionale care cunoaşte o evoluţie temporală,
datorată extensiei în timp a acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al
laturii obiective a contravenţiei. O.G. nr. 2/2001 defineşte contravenţia continuă în art.
13 alin. (2) în termenii următori: „(…) Contravenţia este continuă în situaţia în care
încălcarea obligaţiei legale durează în timp” (s.n.). Identificarea contravenţiilor
continue se face diferit, în funcţie de împrejurarea dacă elementul material îmbracă
23
forma acţiunii sau a inacţiunii. În ceea ce ne priveşte, considerăm că, în cazul
contravenţiilor continue - indiferent de forma elementului material - criteriul ce trebuie
utilizat, în mod principal, este criteriul definiţiei legale.
De asemenea, nu are caracter continuu contravenţia constând în nedepunerea
declaraţiei de venit de către persoana care are această obligaţie17.
Spre deosebire de contravenţia simplă instantanee, contravenţia continuă nu se
autonomizează în momentul consumativ, deoarece activitatea contravenţională se
prelungeşte în timp după momentul consumării până la o altă dată, denumită epuizarea
contravenţiei. Momentul consumativ al contravenţiei continue are loc la data la care
este realizată latura obiectivă a faptei, dar epuizarea acesteia va avea loc la o altă dată,
respectiv când dinamica contravenţională s-a sfârşit.
Orice contravenţie continuă trebuie analizată atent sub aspectul datei săvârşirii, care
coincide cu momentul încetării activităţii ilicite. De exemplu, dacă un preşedinte al
asociaţiei de locatari nu a îndeplinit formalităţile pentru constituirea asociaţiei de
proprietari până la data demisiei din funcţie, el răspunde contravenţional pentru fapta
continuă, care se consideră comisă la data demisiei sale18.
În practica judiciară, pe bună dreptate, s-a decis că epuizarea contravenţiei continue
are loc la data constatării, moment la care aceasta se autonomizează prin intermediul
actului constatator, dacă epuizarea nu avusese loc anterior19. Dacă activitatea
contravenţională încetase anterior, data săvârşirii coincide cu momentul când
activitatea ilicită a fost oprită, indiferent de cauze20. În cazul unui contract de
intermediere în asigurări, încheiat de către o persoană juridică care nu are autorizaţie
17
Trib. Bucureşti, s. a VIII-a, dec. nr. 1526/2004, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 1266.
18
Trib. Bucureşti, s. a VIII-a, dec. nr. 1805/2005, în D. Severin, op. cit., p. 28-29.
19
În speţă contravenţia fiind continuă, momentul începerii curgerii termenului de prescripţie se situează la
data constatării existenţei acesteia, care este data emiterii deciziei nr. 11 din 4 februarie 2003, când s-a pus capăt
activităţii contravenţionale, termenul de prescripţiei fiind cel general de 3 ani, în care emiterea de constatare şi
apoi, de sancţionare a contravenţiei s-a încadrat în termen. Aşa fiind, constatându-se că în cauză nu a operat
prescripţia prevăzută de art. 13 alin. (4) din O.G. nr. 2001, de altfel, inaplicabil speţei, contravenţia fiind corect
stabilită şi motivată, amenda fiind proporţională cu activitatea anticoncurenţială a intimatei, a fost admis
recursul, casată sentinţa şi în fond, respinsă acţiunea SC R.I. SRL (I.C.C.J., secţia de contencios administrativ şi
fiscal, nr. decizia nr. 403/2004, legalis.ro).
20
În acest sens, s-a statuat că: „Din interpretarea art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, rezultă că termenul de
prescripţie al dreptului de a aplica sancţiunea în cazul contravenţiilor continue curge de la data constatării faptei
numai în situaţia în care aceasta nu fusese epuizată. În cazul în care contravenţia a încetat înainte de constatarea
faptei, devin incidente dispoziţiile art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001. În acelaşi sens, doctrina de specialitate, ca
şi jurisprudenţa, au stabilit că în cazul contravenţiilor continue termenul de 6 luni curge de la data constatării
faptei, însă nu mai târziu de la data încetării acţiunii sau inacţiunii. Or, în cauză, contravenţia anticoncurenţială a
încetat, s-a epuizat, la data de 5 aprilie 2001, când clauza de neconcurenţă a fost anulată, iar sancţiunea a fost
aplicată la data de 4 iulie 2002, când a fost emisă decizia nr. 264/2002, respectiv la data de 26 iulie 2002, când a
fost emisă decizia nr. 305/2002, deci după 6 luni de la data încetării acţiunii care echivalează cu epuizarea faptei.
A da o altă interpretare dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 ar presupune acceptarea
imprescriptibilităţii contravenţiilor continue, ceea ce contravine principiilor generale ce guvernează dreptul
contravenţional şi care nu admite contravenţii „perpetue” şi vinovăţii „eterne”.
Aşa fiind, în raport de data încetării contravenţiei, 5 aprilie 2001, şi respectiv data aplicării sancţiunii, luna
iulie 2002, având în vedere dispoziţiile art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, Curtea urmează a constata că dreptul
la aplicarea sancţiunii este prescris. Pe cale de consecinţă, decizia nr. 305/2002 urmează a fi anulată. Având în
vedere motivul pentru care se va dispune anularea deciziei – prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea – analiza
celorlalte susţineri făcute de recurentă este irelevantă deoarece ele vizează aspecte legate de individualizarea şi
cuantumul amenzii stabilite drept sancţiune” (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fiscal, dec. nr. 2673/2005, legalis.ro).
24
de funcţionare, contravenţia este continuă, aceasta epuizându-se la data expirării
contractului de intermediere, iar nu la momentul încheierii contractului.
D. Contravenţia deviată. Pot fi cazuri în care elementul material al unei
contravenţii să fie deturnat de la obiectul sau persoana vizată de către făptuitor sau
rezultatul să se producă în alt mod decât cel conceput, ceea ce înseamnă că se poate
realiza conţinutul unei alte contravenţii decât cea vizată de făptuitor (aberratio ictus;
aberratio causae; error in personam sau error in rem). Într-un asemenea caz avem o
contravenţie deviată.
E. Contravenţia complexă. Contravenţia complexă este acea formă a unităţii legale
contravenţionale care reuneşte în conţinutul său mai multe contravenţii sau în care este
absorbită, ca element constitutiv ori ca element circumstanţial agravant, o altă
contravenţie. Contravenţia complexă este mai rar întâlnită în peisajul contravenţiilor,
comparativ cu celelalte forme ale unităţii contravenţionale. De altfel, ea nici nu este
reglementată în legea contravenţională generală21.
F. Contravenţia (fapta) de obicei (repetată). Definim contravenţia (fapta) de
obicei (repetată) ca fiind acea formă a unităţii contravenţionale al cărei element
material este alcătuit din mai multe acte materiale de acelaşi fel, care altfel sunt
nerelevante contravenţional.
G. Contravenţia progresivă. Contravenţia progresivă este acea formă de unitate
legală contravenţională al cărei element material sau rezultat se amplifică astfel încât
are loc o schimbare de încadrare juridică a faptei, într-o altă contravenţie mai gravă. În
cazul contravenţiei progresive, contravenientul, după ce realizează forma tip a unei
contravenţii, ajunge la o formă amplificată a acesteia.
H. Contravenţia continuată. În practica judiciară a fost recunoscută şi existenţa
contravenţiei continuate, în ipoteza în care, în baza unei rezoluţii contravenţionale
unice, au fost comise mai multe fapte care fiecare în parte realizau conţinutul aceleaşi
contravenţii22.
Exemple
Este contravenţie continuă, spre exemplu, fapta prevăzută în art. 2 pct. 10 din
Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de
convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice republicată. Potrivit acestei norme,
constituie contravenţie „neţinerea evidenţei (s.n.) de către magazinele autorizate a
cumpărătorilor armelor prevăzute la pct. 8) în registre speciale, vizate de organele de
poliţie, în care vor fi menţionate datele de stare civilă, domiciliul, seria şi numărul
actului de identitate ale cumpărătorului, numărul cazierului judiciar, numărul
certificatului de sănătate neuropsihică, cu denumirea policlinicii teritoriale, precum şi
caracteristicile armei vândute (…)”.
21
Infracţiunea complexă este reglementată în art. 35 alin. (2) C.pen. conform căruia: „Infracţiunea este
complexă când în conţinutul său intră, ca element sau ca element circumstanțial agravant, o acţiune sau o
inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală”. Doctrina penală nu este unitară cât
priveşte concepţia despre infracţiunea complexă (C. Butiuc, Infracţiunea complexă, Ed. All Beck, Bucureşti,
1999, p. 40).
22
A se vedea Trib. Bucureşti, s. a VIII-a, dec. nr. 1470/2006, în D. Severin, op. cit., p. 183.
25
În practica judiciară a fost considerată contravenţie simplă, iar nu continuă, fapta de
a depozita saci cu deşeuri pe trotuar
Un exemplu de contravenţie complexă îl reprezintă contravenţia de depăşire cu mai
mult de 50 km/ h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru
categoria din care face parte autovehiculul condus, prevăzută de art. 102 pct. 38 alin.
(3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Această
contravenţie înglobează în conţinutul său latura obiectivă a contravenţiei prevăzute de
art. 101 pct. 18 alin. (3) lit. d) din acelaşi act normativ.
Precizați de la ce moment începe să curgă termenul de prescripție în cazul unei

contravenții continue.
Să ne reamintim...
 Unitatea infracţională poate fi legală sau naturală.
 Contravenţia simplă constă în efectuarea unei singure acţiuni (inacţiuni)
instantanee ce produce un singur rezultat.
 Contravenția deviată se regăsește în situația în care elementul material al unei
contravenţii să fie deturnat de la obiectul sau persoana vizată de către făptuitor sau
rezultatul să se producă în alt mod decât cel conceput
 Contravenţia complexă reuneşte în conţinutul său mai multe contravenţii sau în
care este absorbită, ca element constitutiv ori ca element circumstanţial agravant, o
altă contravenţie.
 Contravenţia (fapta) de obicei (repetată) are elementul material alcătuit din mai
multe acte materiale de acelaşi fel.
 Contravenţia progresivă se caracterizează prin faptul că elementul material sau
rezultatul se amplifică astfel încât are loc o schimbare de încadrare juridică a
faptei, într-o altă contravenţie mai gravă.
 Contravenţia continuată are ca specific situația în care în baza unei rezoluţii
contravenţionale unice, au fost comise mai multe fapte care fiecare în parte
realizau conţinutul aceleaşi contravenţii.
Rezumat
Formele unităţii naturale contravenţionale sunt: contravenţia simplă instantanee,
contravenţia continuă şi contravenţia deviată. Formele unităţii legale contravenţionale
sunt: contravenţia complexă, contravenţia progresivă şi contravenţia (fapta) repetată
(de obicei).
§4. Test

1. Examinaţi două forme ale unității contravenționale ;
26
2. Dați un exemplu de contravenție continuă.

1. Când contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces-verbal, sancţiunile
contravenţionale se cumulează:
a) fără a putea depăşi dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia cea
mai gravă;
b) fără a putea depăşi maximul general al amenzii;
c) fără a putea depăşi 1000.000 lei.
Teme de control
Pe baza informațiilor furnizate până la acest moment, realizați o comparație
succintă între formele unității contravenționale.
***Depunerea referatului potrivit calendarului disciplinei și anume, în format

electronic sau material tipărit, astfel: e-mail, eLis. Fiecare referat va fi apreciat cu un
procent de 10%-20% din nota finală.
Pentru a nu exista încălcări ale legislaţiei drepturilor de autor, studenţii vor
prezenta odată cu lucrarea şi o declaraţie pe proprie răspundere că nu au adus atingere
normelor juridice care protejează dreptul de autor.
§5. Bibliografie specifică
Bucureşti, 2008, pagini : 137 – 159.
27
PLURALITATEA DE CONTRAVENŢII
Cuprins:
PLURALITATEA DE CONTRAVENŢII .......................................................................... 28

1. Concursul de contravenţii ................................................................................................ 28
1.1. Noţiunea de pluralitate de contravenţii ......................................................................... 28
1.2. Analiza concursului de contravenţii .............................................................................. 29
§2. Recidiva contravenţională ............................................................................................. 31
2.1. Noţiunea recidivei ......................................................................................................... 31
2.2. Analiza recidivei ........................................................................................................... 32
§4. Test ................................................................................................................................ 35
Introducere
Această Unitate de învățare va defini unitatea contravențională, pluralitatea de
contravenții și va analiza recidiva în cazul contravențiilor.

 explicaţi ce se înţelege prin pluralitate de contravenţii;
 analizaţi concursul de contravenţii;
 analizaţi recidiva contravenţională.
1. Concursul de contravenţii
1.1. Noţiunea de pluralitate de contravenţii
Conform art. 10 din O.G. nr. 2/2001, dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe
contravenţii, sancţiunea se aplică pentru fiecare contravenţie. Când contravenţiile au
fost constatate prin acelaşi proces-verbal, sancţiunile contravenţionale se cumulează
fără a putea depăşi dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia cea mai
gravă sau, după caz, maximul general stabilit (…) pentru prestarea unei activităţi în
folosul comunităţii (…)”.
Pluralitatea de contravenţii poate fi definită ca fiind acea formă a pluralităţii
contravenţionale ce există atunci când o persoană săvârşeşte două sau mai multe
28
contravenţii.
Ceea ce determină calificarea unei pluralităţi de fapte ca fiind o pluralitate de
contravenţii este identitatea persoanei făptuitorului, respectiv aceeaşi persoană
săvârşeşte mai multe contravenţii. Legătura in personam este singura care interesează
în materia pluralităţii de contravenţii, celelalte relaţii pot, eventual, caracteriza sau
particulariza pluralitatea, dar nu au niciun impact asupra existenţei sau inexistenţei
pluralităţii de contravenţii.
Biografia contravenţională a contravenientului este foarte importantă pe planul
individualizării sancţiunilor contravenţionale. Săvârşirea mai multor contravenţii de
către aceeaşi persoană, în special dacă sunt comise la intervale de timp diferite,
probează un indice de incorigibilitate ridicat, de care trebuie să se ţină seama cu ocazia
individualizării sancţiunilor contravenţionale.
Folosind criteriul caracterului irevocabil sau nu al actului de constatare a
contravenţiei, pluralitatea de contravenţii poate îmbrăca forma concursului de
contravenţii, dacă acestea au fost săvârşite înainte de a fi stabilită irevocabil existenţa
uneia dintre contravenţii, sau forma recidivei, în cazul în care contravenientul
săvârşeşte o nouă contravenţie după ce a fost sancţionat irevocabil pentru o altă
contravenţie.
1.2. Analiza concursului de contravenţii
A. Definiţie. Definim concursul de contravenţii ca fiind acea formă a pluralităţii de

contravenţii ce există în situaţia în care o persoană săvârşeşte cel puţin două
contravenţii, înainte de constatarea irevocabilă a existenţei vreuneia dintre ele.
B. Condiţiile concursului de contravenţii. Din definiţia concursului de
contravenţii se pot desprinde condiţiile sale de existenţă. Sunt condiţii de existenţă ale
concursului de contravenţii următoarele:
1) Săvârşirea a cel puţin două contravenţii. Concursul de contravenţii există numai
dacă s-au săvârşit cel puţin două contravenţii. Dacă în cadrul pluralităţii de fapte
săvârşite numai una întruneşte condiţiile contravenţiei, nu suntem în prezenţa
concursului, ci a unităţii contravenţionale. Pluralitatea de contravenţii poate îmbrăca
oricare dintre formele unităţii naturale sau legale de contravenţie. Pluralitatea de
contravenţii se poate realiza indiferent de felul contravenţiilor sau de gravitatea
acestora, precum şi independent de timpul în care au fost săvârşite. De asemenea, nu
are relevanţă locul săvârşirii contravenţiilor ce constituie pluralitatea. Pentru a fi
contravenţie, o faptă trebuie analizată prin prisma trăsăturilor esenţiale ale
contravenţiei şi a conţinutului normei care o descrie. Prin urmare, pentru ca o faptă să
fie contravenţie, trebuie să fie prevăzută de legea contravenţională, să fie săvârşită cu
vinovăţie şi să realizeze conţinutul normei contravenţionale. Nu este contravenţie, spre
exemplu, o faptă prevăzută de legea contravenţională, săvârşită în condiţiile unei cauze
justificative, cum ar fi legitima apărare, starea de necesitate sau cazul fortuit.
2) Săvârşirea contravenţiilor de către aceeaşi persoană. Pentru existenţa
concursului de contravenţii este necesară condiţia ca faptele ce constituie pluralitatea
29
să fie săvârşite de către aceeaşi persoană. Această condiţie este singura legătură
necesară pentru fiinţa concursului de contravenţii (in personam).
Condiţia pe care o examinăm nu exclude ca la săvârşirea contravenţiilor ce
formează pluralitatea să mai participe şi alte persoane decât persoana celui care
realizează condiţia. Alături de acesta pot contribui şi alţi participanţi, în calitate de
autori, coautori, instigatori sau complici, iar contravenientul ce săvârşeşte concursul
poate avea şi el oricare dintre aceste calităţi.
3) Săvârşirea a cel puţin două dintre contravenţii mai înainte de constatarea
irevocabilă a existenţei vreuneia din ele. Pentru existenţa concursului de contravenţii
trebuie ca cel puţin două dintre contravenţiile care realizează pluralitatea să fie
săvârşite mai înainte de constatarea irevocabilă a existenţei vreuneia din ele. Prin
această condiţie se face demarcarea între concursul de contravenţii şi recidivă. Dar,
menţionăm că existenţa acestora în privinţa aceleiaşi persoane nu este exclusă,
deoarece cele două forme ale pluralităţii de contravenţii pot coexista.
Constatarea existenţei unei contravenţii este certă în momentul în care împotriva
actului ce o constată nu mai poate fi exercitată vreo cale ordinară de atac. Împotriva
procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face
plângere la judecătorie în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării
acestuia. Hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu
recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a
tribunalului. Rămânerea irevocabilă a hotărârii de soluţionare a plângerii
contravenţionale are loc când nu mai pot fi sau nu sunt exercitate alte căi de atac.
4) Cel puţin două dintre contravenţii să poată fi constatate. Condiţia pe care o
examinăm aici, nu este una de existenţă a concursului de contravenţii, ci una care ţine
de tratamentul sancţionator al concursului de contravenţii23. Altfel spus, chiar dacă
există o pluralitate de contravenţii, comisă de aceeaşi persoană, mai înainte de a fi
intervenit un act de constatare irevocabil, pentru vreuna dintre ele, este posibil ca
numai una dintre contravenţii să poată fi constatată.
Cazurile în care nu se poate aplica tratamentul sancţionator al concursului de
contravenţii, deşi există pluralitate de contravenţii, sunt acele împrejurări care
împiedică organul constatator sau determină instanţa de judecată să constate, respectiv
să nu reţină contravenţia. Aceste împrejurări pot fi denumite cauze de nesancţionare.
Cauzele de nesancţionare sunt: actele de clemenţă, lipsa plângerii prealabile, retragerea
plângerii prealabile, împăcarea părţilor, prescripţia constatării şi aplicării sancţiunii etc.
C. Sancţionarea concursului de contravenţii. Conform art. 10 alin. (1) din O.G.
nr. 2/2001, „dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe contravenţii, sancţiunea se
aplică pentru fiecare contravenţie”. Iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „când
contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces-verbal, sancţiunile contravenţionale
se cumulează fără a putea depăşi dublul maximului amenzii prevăzut pentru
contravenţia cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit în prezenta
ordonanţă pentru prestarea unei activităţi în folosul comunităţii”24.
23
A se vedea: M. Zolyneak, op. cit, p. 583; C. Mitrache, op. cit., p. 127; Fl. Streteanu, op. cit., p. 49.
24
Prin aplicarea unei singure sancţiuni contravenientului pentru săvârşirea de către acesta a două
contravenţii se încalcă principiul legalităţii aplicării sancţiunii statuat de art. 10 alin. (1) din O.G. 2/2001. Astfel,
30
Legea contravenţională română a consacrat sistemul cumulului aritmetic sau al
adiţionării. Practic, sistemul sancţionator al concursului de contravenţii este diferit în
funcţie de împrejurarea dacă pluralitatea de contravenţii este sau nu constatată printr-
un singur proces verbal de constatare.
§2. Recidiva contravenţională
2.1. Noţiunea recidivei
Deşi nu are importanţa pe care o prezintă în domeniul dreptului penal25, recidiva

prezintă interes şi pentru materia dreptului contravenţional, în special în cazul
contravenţiilor care trebuie înscrise în cazierul fiscal al contribuabililor 26. Cazierul
fiscal se organizează de Ministerul Finanţelor Publice la nivel central şi la nivelul
direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti şi al
Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili. Începând cu data de 1
ianuarie 2009, unităţile teritoriale competente sunt direcţiile generale ale finanţelor
publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, Direcţia generală de administrare a
instanţa nu mai poate verifica dacă sunt respectate limitele maxime şi minime ale amenzii contravenţionale
aplicate şi nici dacă prin cumularea sancţiunilor contravenţionale aplicate s-a depăşit dublul maximului amenzii
contravenţionale prevăzute pentru contravenţia cea mai gravă.
Prin urmare, având în vedere că potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. 2/2001, „Instanţa verifică legalitatea şi
temeinicia procesului verbal de contravenţie, ţinând cont că sancţiunea aplicată este nelegală urmează să admită
plângerea, să anuleze procesul verbal de contravenţie (...)” (Jud. Slatina, s. civ., sent. nr. 3770/2003,
nepublicată).
În speţă, deşi agentul constatator a reţinut săvârşirea a două contravenţii de către contravenient – în realitate
fiind vorba de trei fapte – a aplicat o singură sancţiune contravenţională, cu amenda în sumă de 5.000.000 lei
(ROL n.n.). Prin urmare procesul-verbal este nelegal încheiat şi având în vedere art. 10 alin. (1), art. 31 şi art. 32
din O.G. nr. 2/2000, instanţa va admite plângerea contravenţională, va anula procesul-verbal şi va exonera
petentul de plata amenzii” (Jud. Băileşti, s. civ. nr. 739/2003, nepublicată).
25
Conform art. 37 C. pen., recidiva este acea formă a pluralităţii de infracţiuni care există când condamnatul
la o pedeapsă privativă de libertate rămasă definitivă săvârşeşte o nouă infracţiune pentru care legea prevede o
pedeapsă privativă de libertate, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia, în stare de
evadare sau după executarea pedepsei. Pentru stabilirea stării de recidivă se poate ţine seama şi de hotărârea de
condamnare pronunţată în străinătate, pentru o faptă prevăzută şi de legea română, dacă hotărârea de condamnare
a fost recunoscută potrivit legii române.
26
Conform art. 1 din O.G. nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal republicată (M.
Of. nr. 664 din 23 iulie 2004): „În scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, precum şi în scopul întăririi
administrării impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat se organizează cazierul fiscal al contribuabililor ca
mijloc de evidenţă şi urmărire a disciplinei financiare a contribuabililor” (s.n.). Iar potrivit art. 2 din aceeaşi
ordonanţă: „În cazierul fiscal se ţine evidenţa persoanelor fizice şi juridice, precum şi a asociaţilor, acţionarilor şi
reprezentanţilor legali ai persoanelor juridice care au săvârşit fapte sancţionate de legile fiscale, financiare,
vamale, precum şi cele care privesc disciplina financiară, denumiţi în continuare contribuabili.
În cazierul fiscal al persoanelor fizice şi juridice se înscriu şi: a) atragerea răspunderii solidare cu debitorul
declarat insolvabil sau insolvent, stabilită prin decizie a organului fiscal competent rămasă definitivă în sistemul
căilor administrative de atac sau prin hotărâre judecătorească, după caz; b) inactivitatea fiscală, declarată potrivit
legii.
În cazul situaţiei prevăzute la alin. (2) lit. b), inactivitatea fiscală se înscrie atât în cazierul fiscal al persoanei
juridice declarate inactivă, cât şi al reprezentanţilor legali ai acesteia.
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului va comunica, în format electronic, în termen de maximum 30 de
zile de la solicitare, lista reprezentanţilor legali ai persoanelor juridice care au fost declarate inactive din punct de
vedere fiscal”.
31
marilor contribuabili, administraţiile finanţelor publice ale municipiilor, precum şi cele
ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
În accepţiunea curentă, cuvântul recidivă are sensul de a comite o greşeală încă o
dată sau recădere în greşeală. Deosebirea formală a recidivei faţă de concursul de
contravenţii se referă la existenţa unui act irevocabil de constatare a existenţei unei
contravenţii, constatare anterioară săvârşirii noii contravenţii. Dar între cele două
forme ale pluralităţii de contravenţii este şi o diferenţă de tip simptomatic, în sensul că
recidivistul relevă incorigibilitate faţă de sancţiunea care i-a fost aplicată. De multe ori
contravenienţii se specializează în săvârşirea unor specii de contravenţii, specializare
care determină o periculozitate foarte ridicată a acestei categorii de contravenienţi.
Recidiva contravenţională nu se confundă cu antecedentul contravenţional,
care este genul proxim al recidivei, pentru că nu toate tipurile de contravenţii stabilite
irevocabil atrag existenţa stării de recidivă, ci numai cele de o anumită gravitate. De
asemenea, recidivistul nu este acelaşi cu făptuitorul-contravenient primar, care
este orice persoană ce a fost sancţionată irevocabil pentru o contravenţie, chiar dacă
această contravenţie nu realizează condiţiile de existenţă ale recidivei. Deosebirea între
contravenienţii primari şi contravenienţii recidivişti este importantă pe planul
individualizării sancţiunilor contravenţionale, deoarece tratamentul sancţionator al
recidiviştilor trebuie să fie mai sever decât cel aplicabil contravenienţilor primari. În
structura recidivei intră doi factori, şi anume: actul de constatare şi sancţionare
irevocabilă şi săvârşirea unei noi contravenţii. Factorii recidivei sunt denumiţi în
doctrină şi termenii recidivei. Termenii recidivei se pot înfăţişa în mai multe feluri în
funcţie de mai multe ipoteze, determinate de sancţiunea pentru contravenţia anterioară,
de forma vinovăţiei agentului, de pedeapsa pentru noua infracţiune etc.
2.2. Analiza recidivei
A. Condiţiile recidivei. Pentru existenţa recidivei trebuie îndeplinite condiţiile

prezentate în continuare.
a) Existenţa unui act irevocabil de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
Sancţiunea poate fi de orice natură. Actul constatator poate fi încheiat de orice agent
constatator competent, potrivit legii. Nu are relevanţă dacă sancţiunea a fost aplicată
pentru unitate sau pluralitate contravenţională. Condiţia pe care o analizăm este
îndeplinită şi dacă sancţiunea privativă de libertate a fost graţiată, în baza unui act de
clemenţă individual sau colectiv. În cazul în care contravenientul săvârşeşte noua
contravenţie înainte de rămânerea irevocabilă a documentului de sancţionare
(auctoritas rei judicata), pluralitatea de contravenţii va îmbrăca forma concursului de
contravenţii. De asemenea, dacă documentul de sancţionare a fost desfiinţat sau casat,
devin incidente regulile concursului de contravenţii, deoarece desfiinţarea sau casarea
unei hotărâri produce efecte retroactive. Dacă desfiinţarea sau casarea sunt parţiale
trebuie văzut dacă, în urma desfiinţării, rămâne vreo contravenţie care îndeplineşte
cerinţele legale ale primului termen al recidivei.
b) Contravenţia pentru care există actul irevocabil de constatare şi
32
sancţionare să nu fie dintre cele de care nu se ţine seama la stabilirea stării de
recidivă. Potrivit art. 7 din O.G. nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea
cazierului fiscal republicată, la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de situaţiile
în care:
 faptele pe care le-a săvârşit contribuabilul nu mai sunt sancţionate lege;
 a intervenit reabilitarea;
 nu a mai săvârşit fapte de natura celor prevăzute la art. 2 din Ordonanţă, într-o
perioadă de 5 ani de la data rămânerii definitive a actului prin care au fost
sancţionate aceste fapte;
 a intervenit decesul, respectiv radierea contribuabilului.
c) Săvârşirea unei noi contravenţii. Săvârşirea noii contravenţii trebuie să aibă
loc după ce actul constatator şi sancţionator a devenit irevocabil. Făptuitorul devine
recidivist la data când a săvârşit noua contravenţie, indiferent de momentul în care este
constatată contravenţia nouă sau când a fost constatată prima contravenţie27.
În cazul în care făptuitorul săvârşeşte în stare de recidivă două sau mai multe
contravenţii, suntem în prezenţa unei plurirecidive, iar nu a unei recidive unice cu al
doilea termen plural28.
d) Noua contravenţie să fie săvârşită de aceeaşi persoană. Elementul care leagă
pluralitatea de contravenţii în forma recidivei este persoana contravenientului. Dacă
fapta este contravenţie, condiţia pe care o analizăm este îndeplinită indiferent de
calitatea pe care a avut-o la comiterea contravenţiei.
B. Sancţionarea recidivei. În dreptul contravenţional, de regulă, recidiva nu este
reglementată şi nici nu este sancţionată. Sigur că agentul constatator va lua în
considerare biografia contravenţională a contravenientului.
Deşi, în cazul contravenienţilor recidivişti, legiuitorul nu a instituit o cauză de
agravare a sancţiunii, totuşi legea prevede anumite incapacităţi, interdicţii şi decăderi,
privitoare la contravenienţii care recidivează29.
27
În sens contrar, M. Voicu, Notă la sentinţa penală nr. 4215/1969, Jud. Constanţa, în R.R.D. nr. 8/1971, p.
153.
28
V. Dongoroz, op. cit., p. 303.
29
Conform art. 8 din O.G. nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal republicată
„Prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie în următoarele situaţii:
la înfiinţarea societăţilor comerciale, a societăţilor cooperative şi a cooperativelor agricole de către asociaţi,
acţionari şi reprezentanţii legali desemnaţi;
la solicitarea înscrierii în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, a asociaţiilor şi fundaţiilor, de către asociaţii sau
membrii fondatori ai acestora;
la autorizarea exercitării unei activităţi independente de către solicitanţi;
la cesiunea părţilor sociale sau a acţiunilor de către asociaţi sau acţionari.
Obligaţia prevăzută la alin. (1) este îndeplinită în situaţiile prevăzute la lit. a) şi d) prin transmiterea, în
format electronic, a informaţiilor din cazierul fiscal al contribuabililor de către Ministerul Finanţelor Publice
Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, la solicitarea acestuia, în termen de 8 ore. Solicitarea cuprinde, în
mod obligatoriu, următoarele informaţii: numele şi prenumele/denumirea şi codul de identificare fiscală.
Persoanele fizice şi juridice străine care nu sunt înregistrate fiscal în România şi se află în una dintre situaţiile
prevăzute la alin. (1) nu au obligaţia să prezinte certificatul de cazier fiscal, fiind suficientă declaraţia autentică
pe propria răspundere a persoanei fizice sau a reprezentantului persoanei juridice, după caz, din care să rezulte că
nu au datorii fiscale.
33
Exemple
Există concurs de contravenţii, în cazul în care un conducător auto conduce vehiculul
având o viteză peste limita legală, fiind sub influenţa alcoolului (sub 0,8gr/l)
Precizați în ce constă concursul de contravenții.

Ce este recidiva contravențională?
Să ne reamintim...
Pluralitatea de contravenţii poate fi definită ca fiind acea formă a
pluralităţii contravenţionale ce există atunci când o persoană săvârşeşte două sau
mai multe contravenţii.
Legea contravenţională română a consacrat sistemul cumulului aritmetic sau
al adiţionării.
În accepţiunea curentă, cuvântul recidivă are sensul de a comite o greşeală încă
o dată sau recădere în greşeală. Deosebirea formală a recidivei faţă de concursul de
contravenţii se referă la existenţa unui act irevocabil de constatare a existenţei unei
contravenţii, constatare anterioară săvârşirii noii contravenţii
În dreptul contravenţional, de regulă, recidiva nu este reglementată şi nici nu
este sancţionată.
Rezumat
Definim concursul de contravenţii ca fiind acea formă a pluralităţii de contravenţii
ce există în situaţia în care o persoană săvârşeşte cel puţin două contravenţii, înainte de
constatarea irevocabilă a existenţei vreuneia dintre ele.
Sunt condiţii de existenţă ale concursului de contravenţii următoarele:
1) Săvârşirea a cel puţin două contravenţii.
2) Săvârşirea contravenţiilor de către aceeaşi persoană.
3) Săvârşirea a cel puţin două dintre contravenţii mai înainte de constatarea
irevocabilă a existenţei vreuneia din ele.
4) Cel puţin două dintre contravenţii să poată fi constatate.
Deosebirea formală a recidivei faţă de concursul de contravenţii se referă la

existenţa unui act irevocabil de constatare a existenţei unei contravenţii, constatare
anterioară săvârşirii noii contravenţii. Dar între cele două forme ale pluralităţii de
Judecătorul delegat, instanţele şi organele competente nu dispun, respectiv nu autorizează operaţiunile

prevăzute la alin. (1), în cazul în care în cazierul fiscal există înscrise fapte de natură penală şi/sau fapte
prevăzute la art. 2 alin. (2)
Certificatele de cazier fiscal se vor elibera după 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a
prezentei ordonanţe.
La solicitarea motivată a organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti Ministerul Finanţelor
Publice va furniza informaţii din cazierul fiscal al contribuabililor aflaţi în curs de urmărire sau de judecată.
În baza acordurilor fiscale internaţionale Ministerul Finanţelor Publice poate furniza autorităţilor fiscale
competente din statele partenere, la cerere, informaţii din cazierul fiscal al contribuabililor”.
34
contravenţii este şi o diferenţă de tip simptomatic, în sensul că recidivistul relevă
incorigibilitate faţă de sancţiunea care i-a fost aplicată.
Condiţiile recidivei sunt:

a) Existenţa unui act irevocabil de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
b) Contravenţia pentru care există actul irevocabil de constatare şi sancţionare să nu fie
dintre cele de care nu se ţine seama la stabilirea stării de recidivă.
c) Săvârşirea unei noi contravenţii.
d) Noua contravenţie să fie săvârşită de aceeaşi persoană.
Fiecare Unitate de învăţare se finalizează cu un Test de evaluare/autoevaluare.

Temele de control sunt precizate la sfârşitul anumitor Unităţi de învăţare, fără ca
acestea să înlocuiască Teste de evaluare/autoevaluare specifice Unităţii de învăţare
curente.
§4. Test

1. Examinaţi concursul de contravenţi;
2. Analizaţi recidiva contravenţională.

1. Când contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces-verbal, sancţiunile
contravenţionale se cumulează:
a) fără a putea depăşi dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia cea
mai gravă;
b) fără a putea depăşi maximul general al amenzii;
c) fără a putea depăşi 1000.000 lei.
Teme de control
succintă între recidiva în dreptul penal și recidiva în dreptul contravențional.

35
Bucureşti, 2008, pagini : 137 – 159.
36
CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL CONTRAVENŢIONAL AL FAPTEI
Cuprins:
§1. Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei ............................................. 37

§3. Test ................................................................................................................................ 39
Introducere
Această Unitate de învățare va analiza cauzele care înlătură caracterul
contravențional al faptei, pentru ca la unitatea de învățare următoare să le puteți
delimita de cele care exclud aplicarea sancțiunilor contravenținale sau executarea
acestora, urmând a fi punctate principalele deosebiri între acestea.

 enumeraţi cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei;
 prezentaţi conţinutul cauzelor care exclud aplicarea sancţiunilor contravenţionale sau
executarea sancţiunilor contravenţionale în utma studierii și a cauzelor care exclud
aplicarea sancțiunilor contravenționale.
 delimitaţi categoriile juridice de mai sus.
§1. Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al

faptei
Dreptul contravenţional nu reglementează conţinutul cauzelor de inexistenţă a

contravenţiei, ceea ce înseamnă că acestea vor fi incidente în condiţiile prevăzute de
Codul penal30. O faptă va fi contravenţie numai dacă realizează toate elementele cerute
de lege, şi anume trăsăturile esenţiale ale contravenţiei şi componentele conţinutului
30
Pentru a denumi cauzele care împiedică realizarea infracţiunii, Codul penal foloseşte expresia „cauze
justificative și de neimputabilitate„ cauze care fac ca fapta prevăzută de lege să nu fie infracţiune” (M. Basarab,
op. cit., p. 143); prof. Narcis Giurgiu foloseşte sintagma „cauze care împiedică constituirea infracţiunii” (op. cit.,
p. 363) etc. Majoritatea autorilor însă folosesc terminologia Codului penal. Raliindu-se teoriei şi legislaţiilor
occidentale legiuitorul penale român face și el demarcaţia între două categorii de cauze ce determină inexistenţa
infracţiunii, respectiv: cauze justificative (cauze obiective de neresponsabilitate) şi cauze de neimputabilitate
(cauze subiective de neresponsabilitate). Împreună, aceste două categorii de cauze sunt numite cauze exclusive
de responsabilitate.
37
acesteia.
Legea generală contravenţională cuprinde o exprimare echivalentă celei din Codul
penal anterior, folosind expresia „caracterul contravenţional al faptei este înlăturat
(...)”, cu toate că, de fapt, acestea sunt cauze de inexistenţă a contravenţiei.
Cauzele de inexistenţă a contravenţiei trebuie delimitate de cauzele de
nerăspundere, numite în doctrină: cauze care înlătură răspunderea; cauze
exoneratoare de răspundere; cauze de impunitate; cauze de neresponsabilitate etc.
Cauzele de inexistenţă a contravenţiei sunt stări, situaţii sau împrejurări care
împiedică realizarea conţinutului contravenţiei. În schimb, în cazul cauzelor de
nerăspundere contravenţională, deşi fapta este contravenţie, ea nu atrage efectul
inevitabil, aplicarea sancţiunilor contravenţionale. Problema aplicării sau neaplicării
sancţiunilor contravenţionale este una subsecventă constatării existenţei contravenţiei,
ceea ce înseamnă că dacă fapta nu este contravenţie este exclusă posibilitatea aplicării
sancţiunilor de drept contravenţional. Ordinea cercetării situaţiei de fapt începe cu
verificarea existenţei contravenţiei şi numai dacă răspunsul este pozitiv se continuă
verificarea celorlalte elemente ale raportului contravenţional de conflict.
Cauzele de neaplicare a sancţiunilor contravenţionale sunt acele stări, situaţii
sau împrejurări care determină imposibilitatea tragerii la răspundere (sancţionării)
contravenţională a contravenientului. Sunt cauze de nerăspundere contravenţională, de
exemplu, moartea contravenientului, încetarea existenţei persoanei juridice, prescripţia
răspunderii contravenţionale etc.
Enumerarea cauzelor de inexistenţă a contravenţiei este una enunţiativă,
exemplificativă, iar nu limitativă. Alături de cauzele de inexistenţă, înscrise în O.G.
nr. 2/2001, mai sunt asemenea cauze şi altele reglementate în alte norme sau care
rezultă din principiile dreptului contravenţional. Iată câteva dintre acestea: activităţile
violente acceptate în cadrul unor jocuri sportive; intervenţiile medicale;
consimţământul victimei, prealabil şi pentru fapte ce lezează valori sociale de care
victima poate dispune; îndeplinirea unei îndatoriri legale sau de serviciu a
făptuitorului; ordinul unei autorităţi legitime etc.
Conform art. 11 din O.G. nr. 2/2001, caracterul contravenţional al faptei este
înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale,
cazului fortuit, iresponsabilităţii, beţiei involuntare complete, erorii de fapt, precum şi
infirmităţii, dacă are legătură cu fapta săvârşită.
Minorul sub 14 ani nu răspunde contravenţional. Pentru contravenţiile săvârşite de
minorii care au împlinit 14 ani minimul şi maximul amenzii stabilite în actul normativ
pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani
nu poate fi sancţionat cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii .
Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei se constată numai de
instanţa de judecată.
Exemple
Poate beneficia de incidenţa stării de necesitate un conducător auto care nu a
38
acordat prioritate de trecere, din cauza faptului că transporta o persoană grav bolnavă,
care avea nevoie urgentă de asistenţă medicală, la cel mai apropiat spital.
Enumerați cel puțin 3 cauze de inexistență a contravențiilor prezentate în lege.
Să ne reamintim...
 Problema aplicării sau neaplicării sancţiunilor contravenţionale este una
subsecventă constatării existenţei contravenţiei, ceea ce înseamnă că dacă fapta
nu este contravenţie este exclusă posibilitatea aplicării sancţiunilor de drept
contravenţional.
 Alături de cauzele de inexistenţă, înscrise în O.G. nr. 2/2001, mai sunt
asemenea cauze şi altele reglementate în alte norme sau care rezultă din
principiile dreptului contravenţional
Rezumat
O faptă va fi contravenţie numai dacă realizează toate elementele cerute de lege, şi

anume trăsăturile esenţiale ale contravenţiei şi componentele conţinutului acesteia.
Cauzele de neaplicare a sancţiunilor contravenţionale sunt acele stări, situaţii sau
împrejurări care determină imposibilitatea tragerii la răspundere (sancţionării)
contravenţională a contravenientului
§3. Test

1. Examinaţi cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei;
2. Analizaţi prescripţia aplicării sancţiunilor contravenţionale.

1. Termenul general al prescripţiei aplicării sancţiunilor contravenţionale este de:
a) 3 ani;
b) 1 an;
c) 6 luni.
Teme de control
succintă între cauzele de înlăturare a răspunderii penale și cauzele de inexistență a
contravenției.

39
2009, pagini 175 – 253.
40
CAUZELE CARE EXCLUD APLICAREA SANCŢIUNILOR CONTRAVENŢIONALE
SAU EXECUTAREA ACESTORA
Cuprins:
§1. Cauzele care exclud aplicarea sancţiunilor contravenţionale sau executarea acestora.. 41
1.1. Prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale............................................................ 41
1.2. Lipsa plângerii prealabile .............................................................................................. 44
1.3. Retragerea plângerii prealabile ...................................................................................... 45
1.4. Împăcarea părţilor ......................................................................................................... 45
1.5. Moartea contravenientului şi încetarea existenţei persoanei juridice ............................ 46
1.6. Înlocuirea răspunderii contravenţionale cu răspunderea administrativă disciplinară ... 46
1.7. Cauzele care exclud executarea sancţiunilor contravenţionale ..................................... 46
§3. Test ................................................................................................................................ 48
Introducere
Această Unitate de învățare va analiza atât cauzele care înlătură caracterul
contravențional al faptei, cât și pe cele care exclud aplicarea sancțiunilor
contravenținale sau executarea acestora, urmând a fi punctate principalele deosebiri
între acestea.

 prezentaţi conţinutul cauzelor care exclud aplicarea sancţiunilor contravenţionale sau
executarea sancţiunilor contravenţionale;
§1. Cauzele care exclud aplicarea sancţiunilor contravenţionale

sau executarea acestora
1.1. Prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale
Prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale este o cauză ce stinge raportul

juridic contravenţional de conflict, deoarece acesta nu a fost rezolvat într-o perioadă de
41
timp rezonabilă. Nu necesită vreo argumentare faptul că, pentru a fi eficientă,
răspunderea contravenţională trebuie să intervină într-un moment cât mai apropiat de
cel al comiterii contravenţiei. Realizarea tardivă a tragerii la răspundere
contravenţională înseamnă o nouă aducere în cadrul spiritului social a faptei ce deja
fusese uitată de societate. Prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale este antidotul
la acele cazuri când organele competente n-au reuşit, într-un timp optim, să
restabilească ordinea de drept încălcată. Răspunderea contravenţională trebuie realizată
prompt, din punct de vedere substanţial, şi operativ, din prismă procesual-
contravenţională. Contravenienţii trebuie descoperiţi repede, judecaţi operativ şi
sancţionaţi prompt.
În ciuda acestor reguli de drept, realitatea consemnează numeroase cazuri în care
realizarea răspunderii contravenţionale nu este sau nu poate fi făcută într-un timp
rezonabil, ceea ce are ca efect ştergerea contravenţiei din memoria socială.
Tardivitatea aplicării sancţiunii este la fel de nocivă pentru societate ca şi
nerealizarea tragerii la răspundere contravenţională. Prescripţia aplicării sancţiunii
contravenţionale este o cauză care exclude răspunderea contravenţională datorită
nerealizării acesteia în termenele stabilite de lege. Prescripţia produce efecte numai
pentru viitor – ex nunc – nu şi pentru trecut – ex tunc – şi nu are nicio consecinţă
asupra acţiunii civile. Acţiunea civilă este guvernată de reguli proprii, inclusiv cele
privind prescripţia.
Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la
data săvârşirii faptei. În cazul contravenţiilor continue termenul prevăzut de lege curge
de la data constatării faptei, dacă în momentul constatării aceasta nu era epuizată.
Potrivit Art. 14 alin. (1) din OG 2/200131 ”executarea sanctiunilor contraventionale
se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat
contravenientului in termen de cel mult doua luni de la data aplicarii sanctiunii.”
Când fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit că ea constituie
contravenţie, prescripţia aplicării sancţiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a
aflat în faţa organelor de cercetare sau de urmărire penală ori în faţa instanţei de
judecată, dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenelor de prescripţie. Prescripţia
operează totuşi dacă sancţiunea nu a fost aplicată în termen de un an de la data
săvârşirii, respectiv constatării faptei, dacă prin lege nu se dispune altfel. Prin legi
speciale pot fi prevăzute şi alte termene de prescripţie pentru aplicarea sancţiunilor
contravenţionale (de exemplu, Legea nr. 50/1991 prevede un termen de 2 ani).
Practica judiciară a fost neunitară în ceea ce priveşte prescripţia în cazul
contravenţiilor continue, în special cu privire la stabilirea datei săvârşirii contravenţiei,
precum şi în ce priveşte efectele autorizaţiei de construire obţinute în timpul executării
lucrărilor sau după finalizarea acestora, în condiţiile Legii nr. 50/1991 privind
autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor.
31
Potrivit OG 5/2015 pentru modificarea unor termene prevazute de OG 2/2001 privind regimul juridic al
contraventiilor.
42
Controversele au fost curmate prin Decizia nr. 7/200032, pronunţată în Secţii Unite de
instanţa supremă, ale cărei considerente sunt valabile şi în prezent.
Fiind sesizată cu recurs în interesul legii, Curtea Supremă a reţinut următoarele:
„prin Legea nr. 50/1991 este prevăzut un termen de prescripţie de 2 ani de la data
săvârşirii faptei, dispoziţii care se completează cu cele ale Legii nr. 32/1968. Dar, (….)
prin nicio dispoziţie a Legii nr. 32/1968 nu este reglementat termenul în care trebuie
constatată contravenţia, ci se prevede numai la art. 13 alin. (1) că «aplicarea sancţiunii
pentru contravenţii se prescrie în termen de 3 luni de la data săvârşirii faptei», fiind
exceptate contravenţiile la normele privind impozitele, taxele, primele de asigurare
prin efectul legii şi disciplina financiară, pentru care se menţionează la alin. (4) al
aceluiaşi articol că «aplicarea sancţiunii se prescrie în termen de 1 an de la data
săvârşirii faptei»”.
Unele instanţe au considerat că şi în materia contravenţiilor prevăzute de Legea nr.
50/1991 termenul de prescripţie este de 3 luni. Alte instanţe au considerat că „(..)
prevederile Legii nr. 50/1991, având caracter special, derogă de la dispoziţiile Legii nr.
32/1968, astfel că reglementările acesteia referitoare la termenul de prescripţie a
aplicării sancţiunii contravenţionale nu sunt aplicabile în materia contravenţiilor la
Legea nr. 50/1991”.
Instanţa supremă a considerat că aceste din urmă instanţe au procedat corect.
Aceasta a reţinut că, „(…) ţinându-se seama de caracterul special al reglementărilor
Legii nr. 50/1991, este evident că aplicarea prevederilor acesteia are prioritate în raport
cu aplicarea prevederilor Legii nr. 32/1968, care constituie normă cu caracter general
în materia stabilirii şi sancţionării contravenţiilor”.
Cât priveşte data săvârşirii contravenţiei, unele instanţe au apreciat că faptele
prevăzute de Legea nr. 50/1991 se consumă instantaneu, deci neconsemnarea datei
săvârşirii faptei în procesul-verbal este sancţionată cu nulitatea. Dimpotrivă, alte
instanţe au considerat că asemenea fapte nu se consumă instantaneu, contravenientul
săvârşind fapta de la momentul începerii construcţiei până la terminarea acesteia.
Soluţia corectă, în opinia instanţei supreme, au pronunţat-o cele din urmă instanţe,
deoarece „(….) spre deosebire de Legea nr. 32/1968, care este legea-cadru de stabilire
şi sancţionare a contravenţiilor, contravenţiile prevăzute de Legea nr. 50/1991 privind
autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor
constau în fapte a căror durată de săvârşire în timp este evidentă, depinzând de
parcurgerea unor etape de realizare a lucrărilor.
Or, în raport cu această modalitate specifică privind săvârşirea faptei, care îi
imprimă caracter continuu, contravenţia trebuie considerată că se comite pe întregul
parcurs al edificării construcţiei, (s.n.) astfel că ea poate fi sancţionată din momentul
începerii lucrărilor şi până la terminarea lor, iar în cazul construcţiilor finalizate, până
la împlinirea termenului înscris în art. 26 din Legea nr. 50/1991”.
În concluzie, în cazul construcţiilor în curs de executare nu poate fi considerată ca
dată a săvârşirii faptei decât data constatării contravenţiei, iar în cazul construcţiilor
32
M. Of. nr. 84 din 19 februarie 2001. Practica ulterioară a instanţei supreme a urmat acest punct de vedere
(a se vedea I.C.C.J., s. cont. adm. şi fiscal, dec. nr. 2673/2005, în G. Bîrsan, S. Cristea, Contencios administrativ,
jurisprudenţă, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2005, p. 116).
43
finalizate data săvârşirii faptei este cea a terminării construcţiei, momente de la care
trebuie calculată şi curgerea termenului de prescripţie prevăzut la art. 26 din Legea nr.
50/1991.
Cu privire la autorizaţia de construcţie, unele instanţe au considerat că obţinerea
acesteia după constatarea contravenţiei atrage nulitatea procesului-verbal. La fel, în
cazul în care petiţionarul dovedeşte că a efectuat demersuri pentru eliberarea
autorizaţiei, obţinând certificatul de urbanism ulterior constatării contravenţiei.
Opinia Curţii Supreme a fost, însă, că au procedat corect instanţele care au
considerat că obţinerea autorizaţiei de construire după finalizarea lucrărilor sau chiar în
timpul executării acestora nu înlătură caracterul ilicit al faptei şi nici efectele
procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
S-a arătat că, „(…) în Legea nr. 50/1991 se prevede posibilitatea ca organele care
au aplicat amenda să stabilească prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei un
termen în care contravenientul să poată solicita şi obţine autorizaţia necesară. O atare
posibilitate însă, lăsată la aprecierea organelor care constată că lucrările îndeplinesc
condiţiile prevăzute de lege pentru eliberarea unei autorizaţii, are efecte limitate,
circumscrise doar la edificarea construcţiei, reglementarea din partea finală a
alineatului menţionat precizând în această privinţă că «măsurile de desfiinţare a
construcţiilor vor fi dispuse numai după expirarea termenului stabilit».
Efectuarea demersurilor pentru obţinerea autorizaţiei de construire şi chiar
obţinerea ei după începerea lucrărilor nu poate justifica aprecierea că persoana
contravenientă a fost de bună-credinţă atâta timp cât procesul-verbal de constatare a
nerespectării condiţiilor cerute de lege este legal îndeplinit, iar începerea oricărei
lucrări de construire în sensul prevederilor Legii nr. 50/1991 este condiţionată de
obţinerea prealabilă a autorizaţiei de construire prevăzute la art. 4 din această lege.
(s.n.)
De aceea obţinerea autorizaţiei de construire pe parcursul executării lucrărilor sau
după finalizarea acestora nu poate avea ca efect înlăturarea caracterului ilicit al faptei,
ci constituie doar o împrejurare ce poate fi avută în vedere numai la individualizarea
sancţiunii contravenţionale”.
În consecinţă, Curtea Supremă a considerat că „(…) dreptul de a constata
contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute la art. 23 din această lege (Legea nr.
50/1991 – n.n.) se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârşirii faptei. (…) În cazul
construcţiilor în curs de executare data săvârşirii faptei este data constatării
contravenţiei, iar în cazul construcţiilor finalizate fapta se consideră săvârşită la data
terminării construcţiei. (…) Obţinerea autorizaţiei de construire în timpul executării
lucrărilor sau după finalizarea acestora nu înlătură caracterul ilicit al faptei, o atare
împrejurare putând fi avută în vedere numai la individualizarea sancţiunii
contravenţionale” (s.n.)33.
1.2. Lipsa plângerii prealabile

33
Pentru detalii cu privire la prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale, a se vedea O. Rădulescu, P.
Rosenberg, A. Tudor, Despre prescripţia răspunderii contravenţionale, în Dreptul nr. 9/2004, p. 158-161.
44
Prin excepţie de la principiul oficialităţii tragerii la răspundere contravenţională,
legiuitorul a lăsat persoanei vătămate disponibilitatea tragerii la răspundere a
contravenientului. Aplicarea sancţiunii contravenţionale este condiţionată de
formularea unei plângeri prealabile numai în cazurile expres prevăzute de lege. De
pildă, în cazul contravenţiei prevăzute de art. 2 pct. 28 din Legea nr. 61/1991 privind
sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi
liniştii publice, respectiv dacă a fost săvârşită fapta de alungare din locuinţa comună a
soţului sau soţiei, a copiilor, precum şi a oricărei alte persoane aflate în întreţinere 34.
Jurisprudenţa a statuat în acest sens35. Plângerea prealabilă trebuie depusă în termen de
6 luni de la data săvârşirii contravenţiei şi trebuie să îndeplinească anumite condiţii de
fond şi de formă, în lipsa cărora aceasta este considerată că nu a fost formulată.
Plângerea prealabilă lipseşte: 1) când persoana vătămată nu a formulat deloc plângere;
2) când plângerea a fost formulată după expirarea termenului; 3) când plângerea a fost
formulată de o altă persoană decât persoana vătămată.
1.3. Retragerea plângerii prealabile
În cazul contravenţiilor pentru care este necesară plângerea prealabilă a persoanei

vătămate, formularea unei asemenea plângeri nu înlătură dreptul părţii vătămate de a
dispune de soarta acţiunii contravenţionale. Depunerea plângerii prealabile este o
manifestare de voinţă revocabilă. Una dintre modalităţile de revocare a plângerii
prealabile este retragerea acesteia. Retragerea plângerii prealabile este un act juridic
unilateral prin care persoana vătămată, ce a formulat plângere prealabilă, retractează
această plângere. Pentru a fi valabilă, retragerea plângerii trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii: 1) să aibă loc în cazurile prevăzute de lege; 2) să existe o
manifestare de voinţă neechivocă de retractare; 3) să intervină până la rămânerea
definitivă a hotărârii judecătoreşti; 4) în cazul mai multor contravenienţi să fie făcută
faţă de toţi.
Retragerea plângerii prealabile a persoanei vătămate poate interveni oricând în
timpul procesului şi înlătură atât răspunderea contravenţională, cât şi răspunderea
civilă.
1.4. Împăcarea părţilor
Împăcarea părţilor este actul juridic intervenit între persoana vătămată şi

contravenient, în cazurile permise de lege, prin care aceştia convin total şi
necondiţionat să stingă raportul juridic contravenţional de conflict. Împăcarea părţilor
34
Potrivit art. 6 alin. (2) din acest act normativ: „In cazul contraventiei prevazute la art. 2 pct. 28) este
necesara plangerea partii vatamate. Retragerea plangerii ori impacarea partilor inlatura raspunderea faptuitorului.
Organele constatatoare sunt abilitate sa restabileasca situatia anterioara.”.
35
45
este posibilă, de regulă, numai în cazul contravenţiilor pentru care acţiunea
contravenţională se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate. Pentru a
produce efecte juridice, împăcarea părţilor trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii: 1) să aibă loc în cazurile prevăzute de lege; 2) să intervină între partea
vătămată şi contravenient; 3) să fie totală şi necondiţionată; 4) să intervină până la
rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Împăcarea părţilor poate interveni
oricând în timpul procesului penal, inclusiv pe durata soluţionării căilor de atac.
1.5. Moartea contravenientului şi încetarea existenţei persoanei

juridice
Decesul contravenientului este cauză care exclude aplicarea sancţiunii

contravenţionale, deoarece, spre deosebire de alte forme de răspundere juridică, dar la
fel ca în cazul răspunderii penale, răspunderea contravenţională este personală şi nu se
transmite pe cale de succesiune. Alte forme de răspundere, cum este şi cea civilă, se
transmit pe cale succesorală dacă privesc drepturi patrimoniale. Pe planul dreptului
procesual, moartea contravenientului este cauză de stingere a acţiunii, a procesului.
Acţiunea civilă va fi însă soluţionată. Încetarea existenţei persoanei juridice este, de
asemenea, o cauză de neaplicare a sancţiunii contravenţionale sau de stingere a
raportului contravenţional de constrângere. Motivul, şi în acest caz, este regula
personalităţii răspunderii contravenţionale.
1.6. Înlocuirea răspunderii contravenţionale cu răspunderea

administrativă disciplinară
Înlocuirea răspunderii contravenţionale cu o răspundere administrativ-disciplinară

are loc în cazul în care contravenientul are calitatea de militar (art. 44 din O.G. nr.
2/2001).
1.7. Cauzele care exclud executarea sancţiunilor contravenţionale
A. Prescripţia executării sancţiunilor contravenţionale. Executarea sancţiunii

amenzii contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei
nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data
aplicării sancţiunii (art. 14 alin. (1) din OG 2/2001).
B. Insolvabilitatea contravenientului. În cazul sancţiunilor contravenţionale ce
reprezintă creanţe bugetare, executarea sancţiunii se stinge dacă debitorul-
contravenient este insolvabil. Într-adevăr, în baza art. 176 C.proc.fisc. (actualizat prin
Ordonanţa Guvernului nr. 17 din 15 iulie 2015), este insolvabil debitorul ale cărui
venituri sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată
sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile.
46
C. Graţierea şi alte cauze de stingere a sancţiunilor contravenţionale. Graţierea
este un act de clemenţă, edictat din raţiuni de politică juridică, prin care se stinge
executarea unei sancţiuni penale sau contravenţionale ori aceasta se comută în una mai
uşoară. Aşadar, graţierea apare ca o iertare a unei persoane de executarea unei
sancţiuni.
Deşi în materia dreptului contravenţional este mai rar întâlnită, remarcăm faptul că
graţierea sancţiunii contravenţionale poate fi cauză de stingere a executării unei
sancţiuni contravenţionale. Ultima lege care prevede o graţiere contravenţională este
Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi
sancţiuni36. Astfel, conform art. 5 din această lege: „Sancţiunile cu închisoare aplicate
prin hotărâri judecătoreşti definitive pentru contravenţii nu se mai execută”37.
Graţierea unor sancţiuni contravenţionale a fost prevăzută şi în Legea nr. 137/1997
privind graţierea unor pedepse38 (M. Of. nr. 170 din 25 iulie 1997) . Pe lângă graţiere,
anumite acte normative prevăd şi alte feluri de clemenţă referitoare la executarea
sancţiunilor contravenţionale. De pildă, Codul de procedură fiscală (art. 178) prevede
instituţia anulării creanţelor bugetare, În situațiile în care cheltuielile de executare,
exclusiv cele privind comunicarea prin poștă, sunt mai mari decât creanțele fiscale
supuse executării silite, conducătorul organului de executare poate aproba anularea
debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea somației și a adresei de
înființare a popririi sunt suportate de organul fiscal. Un alt mod de stingere a executării
sancţiunii contravenţionale îl reprezintă înlesnirile fiscale. Un asemenea act normativ l-
a constituit O.U.G. nr. 40/2002 (M. Of. nr. 233 din 8 aprilie 2002) (abrogată de O.U.G.
nr. 26 /2005) privind recuperarea arieratelor bugetare.
Potrivit Codului de procedură fiscală, Creanțele fiscale restante aflate în sold la
data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei, se anulează. Plafonul se aplică
totalului creanțelor fiscale datorate și neachitate de debitori. Anual, prin hotărâre a
Guvernului se stabileşte plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate. În cazul
creanţelor fiscale datorate bugetelor locale, suma prevăzută la alin. (2) reprezintă limita
maximă până la care, prin hotărâre, autorităţile deliberative pot stabili plafonul
creanţelor fiscale care pot fi anulate.
Exemple
De exemplu, dacă, după ce o persoană a săvârşit o contravenţie, decedează

înainte de a achita amenda cu care a fost sancţionată, sancţiunea se stinge prin moartea
contravenientului, ceea ce înseamnă că obligaţia de plată nu se transmite la
moştenitori.
36
M. Of. nr. 726 din 4 octombrie 2002.
37
Potrivit art. 6 din Legea nr. 543/2002: „Graţierea nu se aplică celor care nu au început executarea pedepsei
închisorii, a măsurii internării într-un centru de reeducare sau a sancţiunii contravenţionale, deoarece s-au sustras
de la executarea acestora, precum şi celor care au început executarea, dar ulterior s-au sustras.”.
38
Astfel, conform art. 6: „Sancţiunile cu închisoare aplicate pentru contravenţii nu se mai execută, iar pentru
contravenţiile săvârşite până la intrarea în vigoare a prezentei legi nu se mai aplică sancţiunea închisorii
contravenţionale”.
47
Enumerați cel puțin 3 cauze de excludere a aplicării sancțiunilor contravenționale
ori de executare a acestora.
Să ne reamintim...
O faptă va fi contravenţie numai dacă realizează toate elementele cerute de lege, şi
anume trăsăturile esenţiale ale contravenţiei şi componentele conţinutului acesteia.
Cauzele care exclud aplicarea sancţiunilor contravenţionale sau executarea acestora
sunt: Prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale, Lipsa plângerii prealabile,
Retragerea plângerii prealabile, Împăcarea părţilor, Decesul contravenientului,
Înlocuirea răspunderii contravenţionale cu o răspundere administrativ-disciplinară.
Cauzele care exclud executarea contravenției sunt: Prescripţia executării
sancţiunilor contravenţionale, Insolvabilitatea contravenientului, Graţierea şi alte cauze
de stingere a sancţiunilor contravenţionale.
Rezumat
Reprezintă o sinteză a ideilor, noţiunilor şi conceptelor dezbătute în cadrul
unităţii de învăţare, precum şi legătura cu următoarele Unităţi de învăţare.
 Prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale este o cauză ce stinge raportul
juridic contravenţional de conflict, deoarece acesta nu a fost rezolvat într-o
perioadă de timp rezonabilă.
 Prin excepţie de la principiul oficialităţii tragerii la răspundere
contravenţională, legiuitorul a lăsat persoanei vătămate disponibilitatea tragerii
la răspundere a contravenientului.
 În cazul contravenţiilor pentru care este necesară plângerea prealabilă a
persoanei vătămate, formularea unei asemenea plângeri nu înlătură dreptul
părţii vătămate de a dispune de soarta acţiunii contravenţionale.
 Împăcarea părţilor este actul juridic intervenit între persoana vătămată şi
contravenient, în cazurile permise de lege, prin care aceştia convin total şi
necondiţionat să stingă raportul juridic contravenţional de conflict.
 Decesul contravenientului este cauză care exclude aplicarea sancţiunii
contravenţionale
 Înlocuirea răspunderii contravenţionale cu o răspundere administrativ-
disciplinară are loc în cazul în care contravenientul are calitatea de militar (art.
44 din O.G. nr. 2/2001).
§3. Test

1. Examinaţi cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei;
2. Analizaţi prescripţia aplicării sancţiunilor contravenţionale.
48
1. Termenul general al prescripţiei aplicării sancţiunilor contravenţionale este de:
a) 3 ani;
b) 1 an;
c) 6 luni.
Teme de control
Pe baza informațiilor furnizate până la acest moment realizați o prezentare a două
cauze care exclud aplicarea sancţiunilor contravenţionale sau executarea acestora.

2008, pagini 175 – 253.
49
CONSTATAREA CONTRAVENŢIEI
Cuprins:
§1. Agentul constatator ........................................................................................................ 50

§2. Actul constatator ............................................................................................................ 51
§3. Condiţiile şi conţinutul actului constatator .................................................................... 53
§4. Nulitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei ...................... 58
§5. Test ................................................................................................................................ 60
Introducere
Această Unitate de învățare își propune să prezintă cele mai importante aspecte
legate de actul constatator al unei contravenții prin analizarea tuturor elementelor
componente ale acestuia, precum și prin modalitatea prin care un asemenea act poate
fi declarat nul.

 întocmiţi un proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor;
 prezentaţi condiţiile de valabilitate ale actelor de constatare şi cazurile de nulitate a
acestora.
§1. Agentul constatator
Stabilirea existenţei contravenţiei şi aplicarea sancţiunii contravenţionale sunt

activităţi pe care le desfăşoară anumite persoane învestite de lege cu această
competenţă. Legislaţia românească desemnează persoanele competente să constate
contravenţiile şi să aplice sancţiunile corespunzătoare prin expresia „agenţi
constatatori”. În doctrină a fost criticată această denumire şi s-a propus utilizarea
expresiei „agenţi administrativi”39.
În conformitate cu art. 15 din O.G. nr. 2/2001, contravenţiile se constată printr-un
proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte
39
C.-L. Popescu, „Neconvenţionalitatea” şi neconstituţionalitatea procedurii judiciare de drept comun în
raport cu dreptul la respectarea prezumţiei de nevinovăţie, în Pandectele Române nr. 2/2002, p. 198.
50
şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori.
Sunt agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi agenţii din cadrul Ministerului
Administraţiei şi Internelor, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de
miniştri şi de alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de
prefecţi, preşedinţii consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului
Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale.
§2. Actul constatator
Una dintre cele mai importante activităţi desfăşurate de organul competent, în

materia contravenţiilor, este constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie
contravenţii. Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor sunt activităţi care trebuie
consemnate într-un înscris oficial denumit, de regulă, proces-verbal40. Procesul-verbal
de constatare şi sancţionare a contravenţiilor este un act procesual contravenţional.
Actul de constatare şi sancţionare a contravenţiei este primul act procesual care se
întocmeşte în cadrul procesului contravenţional. Sunt şi cazuri în care nu se întocmeşte
un act constatator, cum este cazul aplicării sancţiunii avertismentului, conform art. 38
din O.G. nr. 2/2001. Avertismentul se aplică oral, ceea ce înseamnă că în cazul
aplicării acestei sancţiuni nu se cere forma scrisă.
Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este un înscris oficial,
deoarece este întocmit de către un agent public aflat în exerciţiul funcţiunii, în calitate
de reprezentant al statului. Actul constatator este un înscris autentic41, deoarece
produce efecte depline, nefiind necesară nicio altă formalitate, aprobare sau con-
firmare. Actul constatator care îndeplineşte cerinţele legii va produce efecte juridice
chiar dacă cel sancţionat nu este de acord cu ceea ce el cuprinde42. Totuşi, prezumţia că
procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei exprimă adevărul este una
relativă, juris tantum, întrucât poate fi răsturnată prin alte mijloace de probă43. În cazul
actului constatator contravenţional nu este necesară procedura înscrierii în fals
prevăzută de Codul de procedură civilă.
Cât priveşte puterea doveditoare, în general, se consideră că procesul-verbal de
40
În acte normative speciale, actul de constatare şi sancţionare a contravenţiei nu este denumit proces-
verbal, ci decizie, hotărâre etc. De pildă, în materia audiovizualului, actul constatator este numit decizie (Legea
nr. 504/2002); a se vedea şi I.C.C.J, s. cont. adm. şi fiscal, dec. nr. 2657/2005. Prin această hotărâre s-a statuat că
„potrivit Legii nr. 504/2002, sancţiunile contravenţionale pentru încălcarea prevederilor acesteia, nu se aplică de
agentul constatator prin proces-verbal de constatare aşa cum prevede O.G. nr. 2/2001, ci se aplică prin decizie a
Consiliului, aprobată în prezenţa a cel puţin 8 membri, prin votul a cel puţin 6 din aceştia”.
41
Instanţele s-au pronunţat în diverse soluţii în sensul că procesul-verbal de răspundere contravenţională este
act autentic (a se vedea, de pildă, Trib. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 77/2000, Al. Ţiclea, Reglementarea
contravenţiilor, Ed. Lumina Lex, 2001, p. 1185).
42
De regulă, doctrina este în sensul că procesul-verbal constituie act autentic (E. Nuna, O. Gercu, G. Nica,
op. cit., p. 46). Recent, în doctrină, a fost exprimată opinia conform căreia procesul-verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiei este un act administrativ de autoritate cu caracter individual (A. Trăilescu, Executarea
proceselor-verbale de constatare contravenţională reglementate de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea
executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, în Dreptul nr. 9/2000, p. 101 şi urm.).
43
În practică s-a stabilit că procesul-verbal de constatare a contravenţiei face dovada deplină asupra situaţiei
de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrarie (Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, sentinţa civilă nr.
904/1995, în Al. Ţiclea, I.D. Tărăcilă, I.N. Stan, C. Rujoiu, M. Corbu, op. cit., p. 54).
51
constatare face credinţă deplină despre actele şi faptele la care se referă, nefiind
necesară administrarea altor mijloace de probă. Deci, din punct de vedere probator,
procesul-verbal de constatare este un mijloc de probă necesar şi suficient pentru
constatarea şi sancţionarea contravenţiei, dar prezumţia de adevăr a procesului-verbal
poate fi răsturnată prin probe contrarii.
În prezent, aceste considerente trebuie revizuite parţial, având în vedere conţinutul
hotărârii pronunţate în cauza Anghel c. România44.
În ceea ce priveşte plângerile contravenţionale, petentul, dacă vrea să obţină
anularea actului constatator pentru inexistenţa faptei, trebuie să răstoarne prezumţia de
legalitate şi de temeinicie a procesului-verbal. Practica relativ constantă a instanţelor
naţionale, în astfel de cauze, se bazează pe regula cuprinsă în art. 1169 C.civ., conform
căreia cel care face o propunere înaintea instanţei trebuie să o probeze. Prin urmare, cel
care pretinde că situaţia de fapt reţinută în actul constatator nu corespunde realităţii,
trebuie să dovedească aceasta45.
Pentru CEDO, elementul determinant l-a constituit modalitatea de administrare şi
interpretare a probelor de către instanţele naţionale (Jud. Pucioasa şi Trib. Dâmboviţa),
deoarece soluţia de respingere a plângerii contravenţionale s-a bazat pe mărturia
celeilalte angajate a Arhivei şi pe cea a persoanei pretins vătămate. CEDO a apreciat ca
nefiind satisfăcute exigenţele impuse de principiile nemijlocirii şi contradictorialităţii
cu privire la martorul-persoană vătămată, care, fiind determinant pentru încheierea
procesului verbal, nu a fost audiat de către instanţă46.
Analizând hotărârea pronunţată de CEDO în cauza Anghel c. României, dar şi alte
decizii ale instanţei de la Strasbourg, conchidem că instanţele româneşti trebuie să
respecte în materie contravenţională garanţiile cuprinse în art. 6 din Convenţia
europeană a drepturilor omului47. Acestea se referă, în principal, la:
44
www.echr.coe.int.
45
A se vedea L. Mihali, Aspecte legate de procedura contravenţională prevăzută de Ordonanţa Guvernului
nr. 2/2001, în raport cu hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Anghel contra
României (www.juridice.ro).
46
Idem.
47
A se vedea şi L. Mihali, op. cit. Conform art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului: „1. Orice
persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de
către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi
obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva
sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi
publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordini publice ori
al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a
părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în
împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.
2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia va fi legal stabilită.
3. Orice acuzat are, în special, dreptul:
a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra
naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa;
b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;
c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare
pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei
o cer;
d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în
aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării;
e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere”.
52
– respectarea prezumţiei de nevinovăţie de către instanţă, care presupune, totodată,
nemijlocire şi contradictorialitate. Prezumţia de nevinovăţie implică şi dreptul la
tăcere, astfel că petentul acuzat nu poate fi obligat să declare nimic dar, dacă doreşte,
trebuie să i se permită să facă proba că nu este vinovat48;
– anularea actului constatator încheiat de agentul constatator în situaţiile în care nu fost
de faţă la săvârşirea contravenţiei, dacă acesta nu poate proba cele afirmate în actul de
constatare şi sancţionare. În asemenea cazuri, sarcina probei revenindu-i agentului
constatator;
– în toate cazurile trebuie să fie incident principiul in dubio pro reo, ceea ce înseamnă
că orice îndoială existentă în cauză trebuie interpretată exclusiv în favoarea persoanei
sancţionată contravenţional;
– existenţa unei prezumţii relative că reflectă adevărul, în favoarea conţinutului actului
de constatare încheiat ca urmare a percepţiilor proprii ale agentului constatator.
§3. Condiţiile şi conţinutul actului constatator
Pentru încheierea sa valabilă, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a

contravenţiei trebuie să cuprindă în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat;
numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele
personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de
muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei
şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi
la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea
actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea
societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui
accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din
minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea
posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune
plângerea.
Orice modificare (ştersătură, completare ulterioară etc.) a conţinutului procesului-
verbal de contravenţie trebuie certificată de agentul constatator sub semnătură49.
a) Data şi locul încheierii procesului-verbal. Prin data procesului-verbal de
constatare a contravenţiei se înţelege momentul în care s-a încheiat acest act procesual.
Pentru stabilirea momentului întocmirii procesului-verbal de constatare a contravenţiei
este necesar ca agentul constatator să indice anul, luna şi ziua întocmirii acestuia. Cât
priveşte ora, apreciem că nu este necesar a fi indicată. Aceasta rezultă din interpretarea
logico-sistematică a art. 16 din O.G. nr. 2/2001, având în vedere faptul că, în cazul
48
A se vedea M.A. Ciornei,Garanţiile prevăzute de art. 6 din CEDO în materie contravenţională,
http://soniacososchi. blogspot.com.
49
Trib. Bucureşti, s. a VIII-a, dec. nr. 826/2005, în Al. Ţiclea, op. cit., p. 1280-1281.
53
individualizării temporale a faptei nu este prevăzută expres şi ora comiterii acesteia50.
Deoarece sunt cazuri în care ora poate fi importantă pentru stabilirea datelor şi
împrejurărilor cauzei, apreciem de lege ferenda că se impune modificarea textului legal
în acest sens. Până la intervenţia legiuitorului, credem că, în cazurile în care ora
întocmirii procesului-verbal de constatare este esenţială pentru aplicarea legii penale,
iar agentul constatator nu a menţionat-o în cuprinsul acestuia, ea va fi interpretată în
favoarea contravenientului. Spre exemplu, în cazul în care o persoană a fost
sancţionată contravenţional de două ori în aceeaşi zi.
În genere, data procesului-verbal de constatare a contravenţiei prezintă relevanţă
din mai multe motive. În primul rând, în funcţie de data încheierii procesului-verbal se
apreciază începutul curgerii anumitor termene (de prescripţie, de plată în condiţii
avantajoase etc.). În al doilea rând, în raport de data întocmirii procesului-verbal se
verifică sub anumite aspecte legalitatea procesului-verbal (de pildă, data comiterii sau
consumării contravenţiei). De asemenea, în funcţie de data încheierii procesului-verbal
de constatare a contravenţiei se determină dacă fapta reţinută în sarcina
contravenientului era prevăzută de lege.
Locul încheierii procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei
constă în individualizarea din punct de vedere spaţial a întocmirii acestuia.
Determinarea locului întocmirii se face prin indicarea localităţii unde s-a întocmit
procesul-verbal de constatare şi a altor repere spaţiale (stradă, număr de stradă, număr
de imobil, număr de apartament, număr de etaj, număr de scară, număr de sector etc.).
Menţionarea a două date diferite la rubrica „data săvârşirii contravenţiei” este de
natură să determine nulitatea actului constatator51. În cazul contravenţiilor continue,
data săvârşirii este data încetării activităţii contravenţionale, iar dacă acesta nu a
încetat, data va coincide cu momentul constatării contravenţiei.
b) Numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul
constatator. Prin calitatea agentului constatator se înţelege funcţia sau însărcinarea
persoanei care întocmeşte procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
În practică s-a decis că lipsa semnăturii agentului constatator din cuprinsul procesului-
verbal de constatare este motiv de nulitate a acestuia. De asemenea, lipsa menţiunii
privind calitatea agentului constatator atrage nulitatea actului de constatare.
c) Datele de identificare a contravenientului. Pentru individualizarea
contravenientului, organul constatator trebuie să-i pretindă acestuia prezentarea unui
document oficial din care să rezulte elemente de identificare. Potrivit art. 18 din O.G.
nr. 2/2001, contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la cerere,
actul de identitate ori documentele în baza cărora se fac menţiunile cerute de lege. În
50
Deşi, în practică unele instanţe consideră că lipsa menţiunii privind ora poate atrage nulitatea actului
constatator. În speţă, instanţa, analizând conţinutul procesului-verbal de contravenţie, constată că în cuprinsul
acestuia agentul constatator nu a menţionat ora şi locul pretinsei contravenţii. Conform O.G. nr. 2/2001 privind
regimul contravenţiilor, nemenţionarea în procesul-verbal de contravenţie sau lipsa datei săvârşirii contravenţiei
este sancţionată cu nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenţie care poate fi constatată şi din oficiu.
Prin urmare, procesul-verbal de contravenţie prin care petiţionara a fost sancţionată este lovit de nulitate absolută
(Jud. Târgu Jiu, s. civ., sent. nr. 5835/2003, nepublicată).
51
Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. nr. 1807/1998, în C.D. 1992-1998, Ed. All Beck, Bucureşti, 1999, p.
253.
54
caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela la
ofiţeri şi agenţi de poliţie, jandarmi sau gardieni publici.
În cazul contravenientului persoană fizică este necesară consemnarea următoarelor
date de identificare: numele şi prenumele; domiciliul; seria, numărul, data eliberării,
organul emitent al actului de identitate şi codul numeric personal (carte sau buletin de
identitate, în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în România, paşaport, în celelalte
cazuri); ocupaţia şi locul de muncă. În cazul minorilor, la datele personale ale
contravenientului se adaugă datele personale ale ocrotitorului minorului (datele din
actul de legitimare).
În practică, se consideră că orice lipsă sau greşeală cu privire la domiciliul
contravenientului (localitate, stradă, sector, număr, apartament, bloc etc.) determină
anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. De asemenea,
în jurisprudenţă s-a decis că scrierea greşită a prenumelui contravenientului atrage
nulitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare52. Adăugarea unui prenume în
plus este considerată suficientă pentru a atrage sancţiunea nulităţii actului de
constatare53.
În cazul contravenientului persoană juridică actul constatator trebuie să cuprindă:
denumirea, sediul, codul unic de înregistrare (sau actul în baza căruia s-a constituit,
codul fiscal etc. - în cazul în care nu există cod unic de înregistrare) şi datele de
identificare ale reprezentantului persoanei juridice. Într-o speţă, în mod legal, s-a
hotărât că întocmirea procesului-verbal în numele unui angajat al persoanei juridice
răspunzătoare, deoarece este titulară a autorizaţiei de construcţie, atrage nulitatea
actului de constatare şi sancţionare contravenţională54.
d) Descrierea contravenţiei. Conform art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, organul
constatator trebuie să cuprindă în conţinutul procesului-verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiei descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi
locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la
aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.
Descrierea contravenţiei constă în arătarea elementelor de fapt care au determinat
considerarea faptei ca fiind contravenţie. Nu este îndeplinită această cerinţă dacă
agentul constatator s-a limitat să redea textul aplicabil sau dacă elementele indicate în
procesul-verbal sunt insuficiente pentru caracterizarea faptei ca fiind contravenţie. Din
interpretarea prevederilor art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 rezultă cerinţa ca agentul
constatator să efectueze o descriere concretă a contravenţiei, cu specificarea acţiunii
sau inacţiunii şi a tuturor circumstanţelor de natură a imprima faptei caracter
contravenţional. O descriere generică, lipsită de conţinut concret, atrage nulitatea
procesului-verbal de contravenţie55.
52
252.
53
O. Podaru, R. Chiriţă, op. cit. p. 123.
54
185-186.
55
A se vedea, Trib. Bucureşti, s. a VIII-a, dec. nr. 2460/2005, în D. Severin, op. cit., p. 107.
55
În doctrină şi jurisprudenţă, s-a discutat dacă agentul constatator poate constata şi
sancţiona fapte pe care nu le-a perceput personal56. Se admite că agentul constatator
poate reţine şi sancţiona atât contravenţii surprinse de el, cât şi alte contravenţii, dacă
săvârşirea contravenţiilor rezultă din mijloace de probă57.
Descrierea contravenţiei prezintă importanţă practică deosebită, respectiv: pentru
stabilirea competenţei organului constatator (materială sau teritorială), pentru
verificarea legalităţii încadrării juridice a faptei, pentru stabilirea limitelor răspunderii
contravenţionale. Instanţele au constatat nulitatea unor procese-verbale care nu
conţineau descrierea faptei58.
e) Menţionarea actului normativ prin care se sancţionează contravenţia. Indicarea
actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia este necesară
pentru a se putea verifica legalitatea constatării şi sancţionării contravenţiei. Cerinţa nu
este îndeplinită dacă agentul constatator se mulţumeşte să menţioneze numai specia şi
numărul actului normativ incident, cel puţin în cazul actelor normative care prevăd mai
multe contravenţii. În practică s-a decis că indicarea greşită a textului actului normativ
ce prevede contravenţia poate fi considerată o eroare materială, care nu atrage nulitatea
procesului-verbal de constatare, dacă fapta a fost descrisă în mod corect59. În ceea ce
ne priveşte, apreciem că menţionarea eronată a normei care prevede contravenţia, dacă
fapta nu este riguros descrisă, este de natură să determine nulitatea actului de
constatare în cauză. Iar în cazul în care menţiunea eronată priveşte însuşi actul
normativ, eroarea nu poate fi considerată o simplă greşeală materială, astfel că o
asemenea greşeală va atrage nulitatea actului constatator.
f) Menţionarea societăţii de asigurări. Indicarea societăţii de asigurări este
obligatorie în situaţia în care fapta contravenţională a avut ca urmare producerea unui
accident de circulaţie. Într-adevăr, până la proba contrarie, procesul-verbal de
constatare şi sancţionare a contravenţiei face dovada deplină a existenţei faptei,
identităţii făptuitorului, a vinovăţiei acestuia etc.
g) Posibilitatea achitării a jumătate din suma amenzii contravenţionale, în termen
de 48 de ore de la data aplicării acesteia. Posibilitatea achitării în termen de 48 de ore
a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ aplicabil există numai în
cazul în care acesta prevede o asemenea posibilitate. Indicarea eronată a cuantumului
sumei ce reprezintă jumătate de minimul prevăzut de lege cauzează o vătămare ce nu
poate fi îndreptată decât prin anularea procesului-verbal de contravenţie60.
h) Termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.
De regulă, termenul este de 15 zile.
i) Semnătura. Un element esenţial al actului constatator al contravenţiei îl
constituie semnătura agentului care îl întocmeşte, a contravenientului şi, eventual, a
martorilor. Conform legii, procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul
56
Al. Ţiclea, op. cit., p. 42-43.
57
Idem, p. 43; I. Poenaru, Noul regim al contravenţiilor (I), în Dreptul nr. 12/2001, p. 24.
58
250-251.
59
181.
60
A se vedea Trib. Bucureşti, s. a VIII-a, dec. nr. 857/2005, ibidem, p. 124-125.
56
constatator şi de contravenient. Nesemnarea pe fiecare pagină de către agentul
constatator atrage nulitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a
contravenţiei61. Semnătura trebuie să se găsească pe fiecare exemplar, inclusiv pe cel
înmânat contravenientului, deoarece ambele au valoare de original62.
În cazul în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze,
agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie
confirmate de cel puţin un martor. În acest caz, procesul-verbal va cuprinde şi datele
personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia. Lipsa semnăturii
martorului atrage nulitatea procesului-verbal de contravenţie numai dacă produce o
vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestuia63. Dacă fapta
contravenţională este constatată printr-un mijloc tehnic autorizat (video, radar etc.), iar
legea specială nu prevede necesitatea unui martor, condiţia privind semnarea
procesului-verbal de către un martor nu există64. În toate situaţiile în care este necesară
semnătura unui martor, acesta trebuie identificat sub toate aspectele, inclusiv în ceea ce
priveşte adresa65.
Menţionăm faptul că semnarea de către contravenient a actului de constatare a
contravenţiei, chiar fără să consemneze eventualele obiecţiuni, nu conduce la
decăderea acestuia din dreptul de a formula plângere contravenţională şi nici nu
echivalează cu o recunoaştere a săvârşirii faptei contravenţionale. În acest sens s-a
pronunţat şi fostul Tribunal Suprem66.
Pentru evitarea abuzurilor, legea prevede că nu poate avea calitatea de martor un alt
agent constatator. Interdicţia nu se referă la alte persoane din cadrul instituţiei din care
face parte agentul constatator67. Sunt cazuri în care este imposibil de găsit martori, caz
în care agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-
verbal în acest mod.
j) Alte menţiuni. Conform art. 16 din O.G. nr. 2/2001, în anumite cazuri sunt
necesare şi alte menţiuni decât cele examinate până în prezent. În cazul
contravenienţilor cetăţeni străini, persoane fără cetăţenie sau cetăţeni români cu
domiciliul în străinătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse şi următoarele date: seria şi
numărul paşaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data
61
A se vedea Trib. Bucureşti, s. a VIII-a, dec. nr. 192/2005, ibidem, p. 130.
62
63
64
A se vedea Trib. Bucureşti, s. a VIII-a, dec. nr. 293/2006, ibidem, p. 133-134.
65
A se vedea Trib. Bucureşti, s. a VIII-a, dec. nr. 226/2005, ibidem, p. 137. În speţă s-a decis că lipsa adresei
martorului constituie cauză de anulare a procesului-verbal de contravenţie.
66
Prin Decizia nr. 1648/1981, Tribunalul Suprem a statuat că „este greşită (…) concluzia că semnarea
procesului-verbal de către contravenient fără nicio obiecţiune duce la concluzia recunoaşterii contravenţiei (…)
simpla semnare a procesului-verbal nu poate duce la concluzia recunoaşterii faptelor atâta timp cât, împotriva
procesului-verbal, contravenientul a făcut plângere. (…) În atare situaţie, se impune administrarea de probe
pentru a se verifica susţinerea făcută de contravenient în procesul-verbal (…), ceea ce instanţele nu au făcut
încălcându-şi obligaţia cuprinsă în dispoziţiile art. 129 şi art. 130 C.proc.civ. (…) Neprocedând în modul arătat şi
soluţionând cauza fără administrare de probe, instanţele au pronunţat hotărâri vădit netemeinice şi cu încălcarea
esenţială a legii, motiv pentru care se impune rejudecarea litigiului”. În acest sens, a se vedea E. Nuna, O. Gercu,
G. Nica, op. cit., p. 46; L. Groza, Gh. Părăuşanu, Reglementarea contravenţiilor, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1973,
p. 77.
67
57
eliberării acestuia şi statul emitent. În cazul în care contravenientul este minor,
procesul-verbal va cuprinde şi numele, prenumele şi domiciliul părinţilor sau ale altor
reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia. În situaţia în care contravenientul este
persoană juridică, în procesul-verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea,
sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal ale acesteia,
precum şi datele de identificare a persoanei care o reprezintă.
De asemenea, agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţa
contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de
constatare. Obiecţiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica „Alte
menţiuni”, sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal. Obiecţiunile, sub sancţiunea
nulităţii, trebuie să reflecte opinia contravenientului. În cazul în care contravenientul
refuză semnarea procesului-verbal, agentul constatator trebuie să găsească un martor,
care este necesar să fie identificat şi să semneze actul constatator.
§4. Nulitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare

a contravenţiei
Nulitatea este o sancţiune ce constă în lipsirea procesului-verbal de efectele

juridice contrarii normelor juridice prevăzute pentru validitatea sa. Conform art. 17 din
O.G. nr. 2/2001, lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului
constatator, numele şi prenumele contravenientului, lipsa denumirii şi sediului
persoanei juridice, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii
agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din
oficiu.
Prin Decizia nr. 6/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție (Complet RIL) a admis
recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și, în consecință, a stabilit că:
”În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1768 din O.G. nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.
180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct.
1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică,
republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor,
prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de
utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și
completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din
acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport
hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului
constatator.”
68
Potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001: „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului
constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului
acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea
procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu”.
58
Exemple
În practica judiciară a fost anulat un proces-verbal de constatare şi sancţionare a
contravenţiilor, reţinându-se că „Din analiza conţinutului celor două exemplare ale
aceluiaşi proces-verbal depuse la dosar, instanţa constată că organul competent să
aplice sancţiunea, respectiv Ocolul Silvic Polovragi, nu a respectat dispoziţiile art. 21
alin. (2) din O.G. 2/2001 modificată şi completată de O.U.G. nr. 16/2002 şi Legea nr.
160/2002 potrivit cărora sancţiunea se aplică prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal.
Persoana ce a aplicat sancţiunea a completat exemplarul nr. 1 al procesului-verbal
înscriind amenda stabilită, la rubrica sancţiunii fără a semna şi ştampila procesul-
verbal de contravenţie. Potrivit art. 17 din acelaşi act normativ, lipsa menţiunilor
privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator numele şi prenumele
contravenientului iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acestuia, a
faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator
atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu.
Faţă de această dispoziţie legală şi având în vedere cele reţinute instanţa urmează a
admite plângerea şi din oficiu va constata nulitatea absolută a procesului-verbal de
contravenţie” (Jud. Novaci, s. civ., sent. nr. 491/2003, nepublicată).
Care sunt elementele componente ale unui act constatator?
Să ne reamintim...
 În conformitate cu art. 15 din O.G. nr. 2/2001, contravenţiile se constată
printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul
normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod
generic agenţi constatatori.
 Actul de constatare şi sancţionare a contravenţiei este primul act
procesual care se întocmeşte în cadrul procesului contravenţional
 Orice modificare (ştersătură, completare ulterioară etc.) a conţinutului
procesului-verbal de contravenţie trebuie certificată de agentul
constatator sub semnătură
 Nulitatea este o sancţiune ce constă în lipsirea procesului-verbal de
efectele juridice contrarii normelor juridice prevăzute pentru validitatea
sa.
Rezumat
Stabilirea existenţei contravenţiei şi aplicarea sancţiunii contravenţionale sunt activităţi

pe care le desfăşoară anumite persoane învestite de lege cu această competenţă.
Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor sunt activităţi care trebuie consemnate într-
un înscris oficial denumit, de regulă, proces-verbal
Actul constatator este un înscris autentic, deoarece produce efecte depline, nefiind
necesară nicio altă formalitate, aprobare sau confirmare.
Nulitatea se constată şi din oficiu.
59
§5. Test

1. Analaizaţi actul constatator;
2. Analizaţi nulitatea actului constatator.

1. lipsa semnăturii agentului constatator din cuprinsul actului constatator atrage
nulitatea acestuia:
a) numai în cazul anumitor contravenţii;
b) în cazul tuturor contravenţiilor;
c) este un viciu care poate fi ulterior remediat.
Teme de control
Pe baza informațiilor furnizate până la acest moment, respectând condițiile de
formă și conținut ale unui act constatator, întocmiți un proces-verbal de constatare a
contravenției.

Bibliografie specifică.
2008, pagini : 271 – 300.
60
PARTICULARITĂŢI PRIVIND CONSTATAREA ŞI SANCŢIONAREA ANUMITOR
CATEGORII DE CONTRAVENŢII
Cuprins:
§1. Contravenţiile rutiere ..................................................................................................... 61

§2. Contravenţiile la regimul construcţiilor......................................................................... 62
§3. Contravenţiile din domeniul protecţiei consumatorilor ................................................. 65
3.1. Particularităţi ale constatării şi sancţionării contravenţiilor prevăzute de O.U.G. nr.
21/1992 ................................................................................................................................. 65
3.2. Particularităţi ale constatării şi sancţionării contravenţiilor prevăzute de Legea nr.
193/2000 ............................................................................................................................... 68
§4. Alte contravenţii ............................................................................................................ 70
4.1. Particularităţi ale constatării şi sancţionării contravenţiilor silvice............................... 70
4.2. Particularităţi ale constatării şi sancţionării contravenţiilor din domeniul ordinii şi
liniştii publice ....................................................................................................................... 72
§5. Test ................................................................................................................................ 73
Introducere
Această unitate de învățare își propune să analizeze câteva categorii speciale de
contravenții.

Dupǎ studiul acestei unitǎţi de învǎţare veţi:
 cunoaşte regulile aplicabile anumitor categorii de contravenţii (rutiere, silvice, la
regimul construcţiilor, din domeniul protecţiei consumatorilor etc.);
 corelaţi regulile speciale cu cele generale.
§1. Contravenţiile rutiere
Potrivit art. 109 alin. (1) din Codul rutier69, constatarea contraventiilor si aplicarea
sanctiunilor se fac direct de catre politistul rutier, iar in punctele de trecere a frontierei
de stat a Romaniei, de catre politistii de frontiera.
69
Codul Rutier a fost modificat in 2015 prin Hotararea Guvernului nr. 11/2015 pentru modificarea si
completareaRegulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, aprobat
61
Conform art. 109 alin. (2), constatarea contraventiilor se poate face si cu ajutorul
unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate
metrologic, consemnandu-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contraventiei.
În cazurile prevăzute mai sus, procesul-verbal se poate incheia si in lipsa
contravenientului, dupa stabilirea identitatii conducatorului de vehicul, mentionandu-se
aceasta in procesul-verbal, fara a fi necesara confirmarea faptelor de catre martori.
Contravenientul, cu exceptia persoanei juridice, poate achita, in termen de cel mult
doua zile lucratoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contraventiei,
jumatate din minimul amenzii prevazute de lege.
Pentru amenzile contraventionale in cuantum de pana la 20 puncte-amenda,
contravenientul poate achita pe loc agentului constatator jumatate din minimul amenzii
prevazute de lege.
agentul constatator elibereaza contravenientului chitanta reprezentand
contravaloarea amenzii, in care se mentioneaza data, numele si prenumele
contravenientului, fapta savarsita, actul normativ care stabileste si sanctioneaza
contraventia, numele, prenumele si semnatura agentului constatator, nemaifiind
necesara incheierea procesului-verbal de constatare a contraventiei daca nu se dispune
si o sanctiune contraventionala complementara.
Prevederile prezentei ordonante de urgenta referitoare la contraventii se
completeaza cu cele ale Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu
modificarile si completarile ulterioare, daca prin prezenta ordonanta de urgenta nu se
dispune altfel.
§2. Contravenţiile la regimul construcţiilor
Contravenţiile la regimul construcţiilor sunt prevăzute în Legea nr. 50/1991 privind

autorizarea lucrărilor de construcţii. Potrivit art. 27 din această lege, Presedintii
consiliilor judetene, primarii si organele de control din cadrul autoritatilor
administratiei publice locale si judetene au obligatia sa urmareasca respectarea
disciplinei in domeniul autorizarii executarii lucrarilor in constructii in cadrul unitatilor
lor administrativ-teritoriale si, in functie de incalcarea prevederilor legale, sa aplice
sanctiuni sau sa se adreseze instantelor judecatoresti si organelor de urmarire penala,
dupa caz. Arhitectul-sef al judetului si personalul imputernicit al compartimentului de
specialitate din subordinea acestuia urmaresc respectarea disciplinei in domeniul
autorizarii executarii lucrarilor de constructii pe teritoriul administrativ al judetului,
precum si respectarea disciplinei in urbanism si amenajarea teritoriului legata de
procesul de autorizare a constructiilor.
Contravenţiile prevăzute la art. 26 alin. (1), cu excepţia celor de la lit. h)-l), se
constată şi se sancţionează de către compartimentele de specialitate cu atribuţii de
control ale autorităţilor administraţiei publice locale ale municipiilor, sectoarelor
prin Hotararea Guvernului nr. 1.391/2006 a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 35 din 15 ianuarie
2015.
62
municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor, pentru faptele săvârşite în unitatea lor
administrativ-teritorială sau, după caz, în teritoriul administrativ al sectoarelor
municipiului Bucureşti, potrivit competenţelor de emitere a autorizaţiilor de
construire/desfiinţare.
Contravenţiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. h), i) şi j) se constată şi se
sancţionează de către organele de control ale Inspectoratului de Stat în Construcţii.
Procesele-verbale de constatare a contravenţiilor, încheiate de organele de control
ale administraţiei publice locale, se înaintează, în vederea aplicării sancţiunii, şefului
compartimentului care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului şi de
urbanism sau, după caz, preşedintelui consiliului judeţean ori primarului unităţii
administrativ-teritoriale sau al sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază s-a
săvârşit contravenţia.70.
70
Conform art. 26 din Legea nr. 50/1991:,,Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost
săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni:
a)executarea sau desfiinţarea, totală ori parţială, fără autorizaţie a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepţia
celor menţionate la lit. b), c), e) şi g), de către investitor şi executant;
b)executarea sau desfiinţarea, cu nerespectarea prevederilor autorizaţiei şi a proiectului tehnic, a lucrărilor
prevăzute la art. 3, cu excepţia celor prevăzute la lit. b), c), e) şi g), precum şi continuarea executării lucrărilor
autorizate fără solicitarea unei noi autorizaţii de construire în situaţiile prevăzute la art. 7 alin. (15), de către
investitor şi executant;
c)aprobarea furnizării de utilităţi urbane, ca urmare a executării de lucrări de branşamente şi racorduri la
reţele pentru construcţii noi neautorizate;
d)menţinerea după expirarea termenului prevăzut prin autorizaţie sau după terminarea lucrărilor autorizate ori
adaptarea în alte scopuri faţă de cele prevăzute în autorizaţie a construcţiilor, lucrărilor şi amenajărilor cu
caracter provizoriu;
e)neaducerea terenului la starea iniţială de către investitor, după terminarea lucrărilor prevăzute la art. 3 lit.
c), precum şi nerealizarea lucrărilor de curăţare, amenajare ori degajare, după caz, a amplasamentului şi/sau a
terenurilor adiacente ocupate temporar pe durata execuţiei, o dată cu încheierea lucrărilor de bază;
e1)neîndeplinirea obligaţiei de repunere în starea anterioară a terenurilor care au făcut obiectul contractelor de
închiriere de către titularii de licenţe/permise/autorizaţii, prevăzuţi la art. 7 1 alin. (1) lit. b), la desfiinţarea
acestora;
f) împiedicarea ori sustragerea de la efectuarea controlului, prin interzicerea accesului organelor de control
abilitate sau prin neprezentarea documentelor şi a actelor solicitate;
g)neanunţarea datei începerii lucrărilor de construcţii autorizate, în conformitate cu prevederile art. 7 alin.
(8);
h)neemiterea certificatelor de urbanism în termenul prevăzut la art. 6 alin. (2), precum şi emiterea de
certificate de urbanism incomplete ori cu date eronate, care nu conţin lista cuprinzând avizele şi acordurile legale
necesare în raport cu obiectivul de investiţii, sau eliberarea acestora condiţionat de elaborarea prealabilă a unei
documentaţii de urbanism sau a oricăror documentaţii tehnice de definire a scopului solicitării, cu depăşirea
termenului legal, sau refuzul nejustificat ori condiţionarea furnizării informaţiilor de interes public prevăzute la
art. 6 alin. (1);
h1)neemiterea autorizaţiilor de construire în termenul prevăzut la art. 7 alin. (1);
emiterea de autorizaţii de construire/desfiinţare:
- în lipsa unui drept real asupra imobilului, care să confere dreptul de a solicita autorizaţia de
construire/desfiinţare;
- în lipsa sau cu nerespectarea prevederilor documentaţiilor de urbanism, aprobate potrivit legii;
- în baza unor documentaţii incomplete sau elaborate în neconcordanţă cu prevederile certificatului de
urbanism, ale Codului civil, ale conţinutului-cadru al proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de
construcţii, care nu conţin avizele şi acordurile legale necesare sau care nu sunt verificate potrivit legii;
63
Procesele-verbale de constatare a contravenţiilor, încheiate de organele de control
ale administraţiei publice locale, se înaintează, în vederea aplicării sancţiunii, şefului
compartimentului care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului şi de
urbanism sau, după caz, preşedintelui consiliului judeţean ori primarului unităţii
administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a săvârşit contravenţia.
Potrivit art. 28 din Legea nr. 50/1991, O dată cu aplicarea amenzii pentru
contravenţiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) şi b) se dispune oprirea executării
lucrărilor, precum şi, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile
autorizaţiei sau de desfiinţare a lucrărilor executate fără autorizaţie ori cu nerespectarea
prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a
contravenţiei.
Decizia menţinerii sau a desfiinţării construcţiilor realizate fără autorizaţie de
construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de către autoritatea
administraţiei publice competente, pe baza planurilor urbanistice şi a regulamentelor
aferente, avizate şi aprobate în condiţiile legii, sau, după caz, de instanţă. Pentru lucrări
ce se execută la clădirile prevăzute la art. 3 lit. b) este necesar avizul Ministerului
Culturii şi Cultelor.
Măsura desfiinţării construcţiilor se aplică şi în situaţia în care, la expirarea
termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a
contravenţiei, contravenientul nu a obţinut autorizaţia necesară.
Dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se
prescrie în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei.
În cazul în care persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea
lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de
constatare a contravenţiei, organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele
judecătoreşti pentru a dispune, după caz:
a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei;
b) desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal.
În cazul admiterii cererii, instanţa va stabili termenele limită de executare a
măsurilor. În cazul nerespectării termenelor limită stabilite, măsurile dispuse de
instanţă se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de
- în lipsa expertizei tehnice privind punerea în siguranţă a întregii construcţii, în cazul lucrărilor de
consolidare;
- în baza altor documente decât cele cerute prin prezenta lege;
j)neorganizarea şi neexercitarea controlului privind disciplina în autorizarea şi executarea lucrărilor de
construcţii de către compartimentele abilitate din cadrul aparatului propriu al consiliilor judeţene şi al
primăriilor, în unităţile lor administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor art. 27 alin. (3) şi (4), precum şi
neurmărirea modului de îndeplinire a celor dispuse de Inspectoratul de Stat în Construcţii, potrivit dispoziţiilor
art. 29 alin. (3);
k)neîndeplinirea, la termenul stabilit, a măsurilor dispuse de Inspectoratul de Stat în Construcţii la controlul
anterior;
l)refuzul nejustificat sau obstrucţionarea sub orice formă a accesului persoanelor fizice sau al reprezentanţilor
persoanelor juridice la documentele prevăzute la art. 34 alin. (7);
64
poliţie, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovate.
În conformitate cu art. 33 din Legea nr. 50/1991, prin derogare, construcţiile
executate fără autorizaţie de construire pe terenuri aparţinând domeniului public sau
privat al statului, cât şi construcţiile, lucrările şi amenajările cu caracter provizoriu
executate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al judeţelor, municipiilor,
oraşelor şi comunelor vor putea fi desfiinţate pe cale administrativă de autoritatea
administraţiei publice de pe raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află
construcţia, fără emiterea unei autorizaţii de desfiinţare, fără sesizarea instanţelor
judecătoreşti şi pe cheltuiala contravenientului.
Procedura prevăzută la alin. (1) se poate declanşa din oficiu de autoritatea
administraţiei publice de pe raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află
construcţia sau la solicitarea proprietarului ori a administratorului legal al terenului
aparţinând domeniului public sau privat al statului. În cazul neîndeplinirii de către
autoritatea administraţiei publice competente a procedurii de desfiinţare, în termen de
15 zile calendaristice de la data solicitării prevăzute la alin. (2), proprietarul sau
administratorul legal al terenului aparţinând domeniului public ori privat al statului va
putea trece de îndată la desfiinţarea construcţiilor executate fără autorizaţie de
construire. Construcţiile executate fără autorizaţie de construire pe terenuri aparţinând
domeniului public sau privat al judeţelor, oraşelor ori comunelor vor putea fi
desfiinţate pe cale administrativă de autoritatea administraţiei publice competente, fără
sesizarea instanţelor judecătoreşti şi pe cheltuiala contravenientului.
Potrivit art. 35 din legea in materie, impotriva procesului-verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiei se poate face plângere în termen de 15 zile de la data
înmânării sau comunicării acestuia. Plângerea suspendă executarea sancţiunii amenzii,
dar nu suspendă măsura de oprire a executării lucrărilor, dispusă o dată cu aplicarea
sancţiunii contravenţionale în condiţiile art. 28 alin. (1) şi ale art. 29 alin. (2). De
asemenea, plângerea nu suspendă măsura desfiinţării în condiţiile art. 33 alin. (1) a
lucrărilor de construcţii executate fără autorizaţie pe terenuri aparţinând domeniului
public sau privat al judeţelor, municipiilor, oraşelor sau comunelor ori a construcţiilor,
lucrărilor şi amenajărilor cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparţinând
domeniului public sau privat al judeţelor, municipiilor, oraşelor ori comunelor al căror
termen prevăzut prin autorizaţie este expirat, dispusă în condiţiile art. 28 alin. (1).
§3. Contravenţiile din domeniul protecţiei consumatorilor
3.1. Particularităţi ale constatării şi sancţionării contravenţiilor

prevăzute de O.U.G. nr. 21/1992
Conform art. 54 din O.U.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor,

constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 50 şi art. 51 din
acest act normativ se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Consumatorilor. Organele de poliţie sunt obligate să acorde, la cerere,
65
sprijinul necesar persoanelor împuternicite, aflate în exerciţiul funcţiunii, sau să le
însoţească, după caz. Reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru
Protecţia Consumatorilor pot preleva produse în vederea testării acestora în
laboratoare. Contravaloarea produselor prelevate şi a cheltuielilor legate de testarea lor
se suportă de către organul administraţiei publice, dacă în urma testării nu se constată
neconformităţi faţă de cerinţele de securitate şi/sau de calitate prescrise ori declarate.
În caz contrar, cheltuielile respective se suportă de către operatorul economic.
Pentru limitarea prejudicierii consumatorilor, agentul constatator poate dispune
următoarele măsuri (art. 55 din O.U.G. nr. 21/1992):
1. oprirea definitivă a comercializării şi retragerea din circuitul consumului uman a
produselor care:
a) sunt periculoase, falsificate sau contrafăcute;
b) au termenul de valabilitate/data de minimă durabilitate expirat/expirată sau data-
limită de consum/data durabilităţii minimale depăşită;
c) sunt interzise consumului uman prin reglementări legale;
2. oprirea temporară a prestării serviciilor, importului, fabricaţiei, comercializării
produselor sau a utilizării acestora la prestarea serviciilor, până la remedierea
deficienţelor, în cazul în care:
a) produsele nu sunt testate şi/sau certificate conform normelor legale;
b) produsele nu îndeplinesc caracteristicile prescrise sau declarate, fără ca acestea să
fie periculoase;
c) produsele nu prezintă elementele de identificare şi de caracterizare, precum şi
documentele de însoţire, conform prevederilor art. 18-22;
d) se prestează servicii care pot pune în pericol viaţa, sănătatea, securitatea sau
interesele economice ale consumatorilor;
3. distrugerea produselor periculoase oprite definitiv de la comercializare, dacă
aceasta constituie singurul mijloc care face să înceteze pericolul.
Odată cu aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, agentul constatator poate
propune una dintre următoarele sancţiuni complementare [art. 56 alin. (1) din O.U.G.
nr. 21/1992)]:
a) închiderea temporară a unităţii pe o durată de cel mult 6 luni;
b) închiderea temporară a unităţii pe o durată de la 6 luni la 12 luni;
c) închiderea definitivă a unităţii;
d) suspendarea sau retragerea definitivă, după caz, a avizului, acordului sau a
autorizaţiei de exercitare a unei activităţi.
Sancţiunea complementară prevăzută la lit. a) poate fi aplicată în cazurile în care se
constată:
a) lipsa condiţiilor igienico-sanitare pentru produsele şi serviciile nealimentare;
b) folosirea unor spaţii şi condiţii necorespunzătoare pentru producţie, depozitare,
comercializare sau prestare de servicii;
c) nerespectarea condiţiilor impuse de producători privind manipularea, transportul,
depozitarea şi comercializarea, dacă acestea sunt de natură să modifice, în mod
periculos, caracteristicile iniţiale ale produsului respectiv;
d) lipsa specificaţiilor tehnice, a instrucţiunilor şi a procedurilor de lucru la
66
producătorii şi prestatorii de servicii;
e) lipsa certificatelor sau a avizelor necesare eliberate de laboratoarele de încercări
sau de omologări specifice;
f) lipsa certificatelor de conformitate.
g)comercializarea alimentelor care nu respectă condiţiile prescrise sau declarate,
produse nepericuloase, dar care afectează interesele economice ale consumatorilor;
h)comercializarea alimentelor la care s-a modificat data-limită de consum/termenul
de valabilitate/data durabilităţii minimale.
Sancţiunea complementară prevăzută la alin. (1) lit. b) poate fi aplicată în cazurile
în care se constată:
a) săvârşirea repetată a unor abateri sancţionate de organele de control în decurs de
6 luni de la prima constatare;
b) refuzul operatorului economic de a permite, în prima fază, controlul organelor de
specialitate şi la care, în urma unui control ulterior, se constată deficienţe grave;
c) nerespectarea sau neacordarea certificatelor de garanţie pentru lucrările de
prestări de servicii;
d) utilizarea în activitatea de service a unor piese sau componente neomologate.
Sancţiunea complementară prevăzută la alin. (1) lit. c) poate fi aplicată în cazurile în
care se constată:
a) importul cu bună ştiinţă al produselor care nu respectă condiţiile calitative
prescrise sau declarate ori care sunt periculoase;
b) prestarea de servicii care pun în pericol viaţa, sănătatea sau siguranţa
consumatorilor;
c) punerea în vânzare a produselor despre care operatorii economici controlaţi au
cunoştinţă că sunt falsificate sau contrafăcute ori care au parametrii de securitate
neconformi;
d) recondiţionarea şi/sau comercializarea de alimente pentru care agenţii
constatatori au dispus oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea din consumul
uman;
e) în cazul în care operatorul economic nu a sistat livrările sau nu a retras de la
comercializare ori de la beneficiar produsele pentru care organele abilitate prin lege au
constatat că sunt periculoase sau că nu îndeplinesc caracteristicile calitative prescrise
ori declarate;
f) împiedicarea sub orice formă de către operatorul economic sau de către angajaţii
acestuia a organelor administraţiei publice însărcinate cu protecţia consumatorilor şi
supravegherea calităţii produselor şi serviciilor să îşi exercite atribuţiile de serviciu
referitoare la prevenirea şi combaterea faptelor ce pot afecta viaţa, sănătatea ori
securitatea consumatorilor sau instigarea oricărei alte persoane împotriva acestor
organe;
g) comercializarea de produse interzise prin reglementările legale în vigoare;
h) continuarea desfăşurării activităţii după dispunerea măsurii de închidere
temporară, fără obţinerea acordului prevăzut la alin. (7);
i) nerespectarea măsurilor dispuse în temeiul art. 55.
În consecinţă, sancţiunea complementară prevăzută la lit. d) va avea acelaşi regim,
67
odată cu sancţiunea aplicată menţionată la alin. (1) lit. a), b) sau c), după caz.
Sancţiunea prevăzută la lit. d) se aplică de către autorităţile publice competente care
vor fi înştiinţate în acest sens.
Aplicarea sancţiunilor prevăzute la lit. a), b) şi d) se suspendă numai cu acordul
scris al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau al oficiilor judeţene
pentru protecţia consumatorilor, după remedierea deficienţelor care au condus la
aplicarea sancţiunii complementare.
Potrivit art. 57 din O.U.G. nr. 21/1992, sancţiunile propuse pentru a fi aplicate
potrivit art. 55 şi art. 56 alin. (1) lit. a)-c) se dispun, direct sau prin delegare, de către
conducătorii autorităţilor publice prevăzute la art. 54 din O.U.G. nr. 21/2002, prin
ordin sau decizie.
Iar conform art. 58 din acelaşi act normativ, sancţiunile contravenţionale
complementare dispuse în condiţiile art. 55 şi art. 56 se vor materializa prin aplicarea
de sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu.
În temeiul art. 60, in cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de
30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării
silite, instituţia din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată pe
a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu
sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii,
ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Articolul 61 prevede că produsele periculoase, falsificate sau contrafăcute se
confiscă de organele abilitate de lege, la sesizarea agentului constatator, şi se distrug
sau se valorifică, după caz, conform prevederilor legale.

prevăzute de Legea nr. 193/2000
Potrivit art. 8 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele
încheiate între comercianţi şi consumatori, controlul respectării dispoziţiilor acestei
legi se face de reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor, precum şi de specialişti autorizaţi ai altor organe ale administraţiei
publice, potrivit competenţelor71.
71
Conform art. 1 alin. (3) din Legea nr. 193/2000: „Se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în
contractele încheiate cu consumatorii”. Sunt clauze abuzive, astfel cum dispune anexa la prezenta lege, acele
prevederi contractuale care:
„a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care
să fie precizat în contract.
Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă
dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor
taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care
comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi
acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Prevederile acestei litere nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care comerciantul îşi rezervă dreptul de a
modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, în condiţiile în care comerciantul are
obligaţia de a-l informa pe consumator, printr-o notificare prealabilă transmisă în termen rezonabil, pentru ca
acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractul;
68
În conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 193/2000, comercianţii au
obligaţia de a prezenta organelor de control, în original, contractele încheiate cu
consumatorii.
Art. 11 din aceeaşi lege prevede că organele de control abilitate încheie procese-
verbale prin care se consemnează faptele constatate cu ocazia verificărilor făcute,
precum şi articolele din lege încălcate de comerciant.
În art. 12 din Legea nr. 193/2000 se stipulează că procesul-verbal se transmite,
după caz, la judecătoria în a cărei rază teritorială s-a săvârşit fapta sau în a cărei rază
teritorială contravenientul îşi are domiciliul sau, după caz, sediul. Instanţa, în cazul în
care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, aplică sancţiunea
contravenţională conform art. 16 şi dispune, sub sancţiunea daunelor, modificarea
b) obligă consumatorul să se supună unor condiţii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia
cunoştinţă la data semnării contractului;
c) obligă consumatorul să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale, chiar şi în situaţiile în care comerciantul nu şi
Ie-a îndeplinit pe ale sale;
d) dau dreptul comerciantului să prelungească automat un contract încheiat pentru o perioadă determinată, prin
acordul tacit al consumatorului, dacă perioada limită la care acesta putea să îşi exprime opţiunea a fost
insuficientă;
e) dau dreptul comerciantului să modifice unilateral, fără acordul consumatorului, clauzele privind
caracteristicile produselor şi serviciilor care urmează să fie furnizate sau termenul de livrare a unui produs ori
termenul de executare a unui serviciu;
f) dau dreptul comerciantului să constate unilateral conformitatea produselor şi serviciilor furnizate cu
prevederile contractuale;
g) dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale;
h) restrâng sau anulează dreptul consumatorului să pretindă despăgubiri în cazurile în care comerciantul nu îşi
îndeplineşte obligaţiile contractuale;
i) obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale
de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant;
j) restrâng sau interzic dreptul consumatorului de a rezilia contractul, în cazurile în care:
- comerciantul a modificat unilateral clauzele menţionate la lit. e);
- comerciantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale;
k) exclud sau limitează răspunderea legală a comerciantului în cazul vătămării sau decesului consumatorului, ca
rezultat al unei acţiuni sau omisiuni a comerciantului privind utilizarea produselor şi serviciilor;
l) exclud dreptul consumatorului de a întreprinde o acţiune legală sau de a exercita un alt remediu legal,
solicitându-i în acelaşi timp rezolvarea disputelor în special prin arbitraj;
m)permit în mod nejustificat impunerea unor restricţii în administrarea probelor evidente de care dispune
consumatorul sau solicitarea unor probe care, potrivit legii, fac obiectul unei alte părţi din contract;
n) dau dreptul comerciantului să transfere obligaţiile contractuale unei terţe persoane - agent, mandatar etc., -
fără acordul consumatorului, dacă acest transfer serveşte la reducerea garanţiilor sau a altor răspunderi faţă de
consumator;
o) interzic consumatorului să compenseze o datorie către comerciant cu o creanţă pe care el ar avea-o asupra
comerciantului;
p) prevăd că preţul produselor este determinat la momentul livrării sau permit vânzătorilor de produse ori
furnizorilor de servicii dreptul de a creşte preţurile, fără ca, în ambele cazuri, să acorde consumatorului dreptul
de a anula contractul în cazul în care preţul final este prea mare în raport cu preţul convenit la momentul
încheierii contractului.
Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor de indexare a preţurilor, atât timp cât sunt legale, cu condiţia ca
metoda prin care preţurile variază să fie descrisă în mod explicit;
r) permit comerciantului obţinerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării
contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existenţa compensaţiilor în sumă echivalentă şi pentru
consumator, în cazul neexecutării contractului de către comerciant;
s) dau dreptul comerciantului să anuleze contractul în mod unilateral, fără să prevadă acelaşi drept şi pentru
consumator;
t) dau dreptul comerciantului să înceteze contractul încheiat pentru o durată nedeterminată fără o notificare
prealabilă rezonabilă, cu excepţia unor motive întemeiate”.
69
clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în fiinţă, sau desfiinţarea
acelui contract, cu daune-interese, după caz. În caz contrar, instanţa va anula procesul-
verbal întocmit (art. 13).
Consumatorii prejudiciaţi prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor Legii
nr. 193/2000 au dreptul de a se adresa organelor judecătoreşti în conformitate cu
prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă.
§4. Alte contravenţii

silvice
Conform art. 24 alin (1) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor silvice, Au obligaţia şi dreptul să efectueze controlul, să constate
contravenţiile silvice şi să aplice sancţiunile prevăzute în prezenta lege următorii agenţi
constatatori: a) personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de
silvicultură şi al structurilor sale teritoriale cu specific silvic, împuternicit în acest
scop; b) personalul silvic din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi al
structurilor sale teritoriale cu specific silvic - pentru contravenţiile silvice săvârşite în
fondul forestier pe care îl administrează/prestează servicii silvice sau pe care îl preia în
vederea administrării/asigurării 13 serviciilor silvice, precum şi pentru exercitarea
controlului aplicării normelor privind circulaţia materialelor lemnoase; c) personalul
silvic din cadrul structurilor de rang superior şi al ocoalelor silvice private - pentru
contravenţiile silvice săvârşite în fondul forestier pe care îl administrează/prestează
servicii silvice, precum şi pentru exercitarea controlului aplicării normelor privind
circulaţia materialelor lemnoase; d) ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei
Române şi Poliţiei de Frontieră Române - pentru constatarea contravenţiilor şi
aplicarea sancţiunilor pentru faptele prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a) şi b), art. 8 alin.
(1) lit. a) şi b), art. 9, 11, 12 şi 19 - 21; e) ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei
Române - pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor pentru faptele
prevăzute la art. 9 lit. a) şi b), art. 11 lit. a) - d), art. 12, art. 17 lit. b) şi c), art. 20 lit. d)
şi art. 21 lit. a) şi b); f) personalul silvic din cadrul structurilor de administrare a
parcurilor naţionale şi a parcurilor naturale, împuternicit în acest scop - pentru
contravenţiile silvice săvârşite în parcul pe care îl administrează, precum şi pentru
exercitarea controlului aplicării normelor privind circulaţia materialelor lemnoase; g)
ofiţerii şi subofiţerii din cadrul serviciilor profesioniste - pentru situaţii de urgenţă,
pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor pentru faptele prevăzute la
art. 9 lit. b), art. 10 lit. a) #M1 şi art. 11 lit. b).
Agenţii constatatori prevăzuţi la alin. (1) lit. a) - c) şi f) îndeplinesc o funcţie care
implică exerciţiul autorităţii de stat şi primesc o legitimaţie de control de la instituţia
din care fac parte.
Agentul constatator care aplică sancţiunea dispune şi reţinerea/confiscarea bunurilor
70
destinate, folosite sau rezultate din contravenţiile silvice, în condiţiile legii. În toate
situaţiile agentul constatator descrie în procesul-verbal de constatare a contravenţiei
silvice bunurile supuse confiscării şi ia în privinţa lor măsurile de conservare sau de
valorificare, făcând menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal.
Agentul constatator are obligaţia să stabilească cine este proprietarul bunurilor
confiscate şi, dacă acestea aparţin unei alte persoane decât contravenientul, în
procesul-verbal se vor menţiona, dacă este posibil, datele de identificare a
proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă.
Contravenţia silvică se constată printr-un proces-verbal încheiat de agentul
constatator.
Agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţa contravenientului dreptul de
a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare a contravenţiei silvice.
Obiecţiunile contravenientului se consemnează distinct în procesul-verbal de
constatare a contravenţiei silvice la rubrica "Obiecţiuni", sub sancţiunea nulităţii
procesului-verbal. (art. 26 alin 2)
Procesul-verbal de constatare a contravenţiei silvice se semnează pe fiecare pagină
de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu este de
faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator face menţiune despre aceste
împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor, sub semnătură.
Procesul-verbal de constatare a contravenţiei silvice se înmânează sau se comunică
în copie contravenientului şi, dacă este cazul, părţii vătămate şi proprietarului bunurilor
confiscate.
Comunicarea se face de către instituţia din care face parte agentul constatator, în
termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data constatării, prin poştă, cu aviz de
primire, sau prin afişare la sediul contravenientului. Afişarea se consemnează într-un
proces-verbal semnat de cel puţin un martor.
În situaţia în care contravenientul a fost sancţionat cu amendă, precum şi dacă a
fost obligat la plata despăgubirilor pentru prejudiciul adus pădurii, odată cu procesul-
verbal i se înmânează/comunică şi înştiinţarea de plată.
În înştiinţarea de plată se face menţiunea cu privire la obligativitatea achitării
amenzii şi, după caz, a despăgubirilor, în termen de 30 de zile de la comunicare sau de
15 zile de la soluţionarea contestaţiei, în caz contrar urmând să se procedeze la
executarea silită în condiţiile legii.
În cazul neachitării amenzii, instituţia din care face parte agentul constatator
comunică debitul la organul fiscal teritorial competent în vederea executării silite, în
termen de 30 de zile de la expirarea termenului de contestare.
În cazul neachitării despăgubirilor pentru pagube aduse pădurii, ocolul silvic care
administrează/asigură serviciile silvice comunică debitul la organul fiscal teritorial
competent, în vederea executării silite, în 15 termen de 30 de zile de la expirarea
termenului de contestare a procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
Punerea în executare a sancţiunii amenzii contravenţionale se face astfel: a) de
către instituţia din care face parte agentul constatator, dacă nu se exercită calea de atac
împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei silvice în termenul prevăzut
de lege; b) de către instanţa judecătorească, în celelalte cazuri.
71
Sancţiunea contravenţională se stabileşte şi se aplică de către agentul constatator.
În situaţia în care prin contravenţia săvârşită s-a produs un prejudiciu, contravenientul
este obligat la plata valorii despăgubirii. (art.30).

din domeniul ordinii şi liniştii publice
În Legea nr. 61/199172 sunt prevăzute şi sancţionate anumite fapte care aduc
atingere bunelor moravuri, ordinii şi liniştii publice.
Constatarea acestor contravenţii se face conform unor reguli parţial derogatorii de
la normele generale prevăzute în O.G. nr. 2/2001.
Astfel, potrivit art. 7 din Legea nr. 61/1991, contraventiile se constata de catre
primar, imputernicitii acestuia, de catre ofiterii sau agentii de politie ori de catre
ofiterii, maistrii militari si subofiterii din jandarmerie, precum si, pentru faptele
constatate in zona specifica de competenta, de catre politistii de frontiera. In cazul
contraventiilor pentru care legea prevede sanctiunea amenzii, agentul constatator,
odata cu constatarea, aplica si sanctiunea.
Exemple
Enumerați câteva dintre particularitățile contravențiilor rutiere, precum și ale

celor la regimul construcțiilor.
Să ne reamintim...
 Cadrul legal al acestor categorii de contravenții este compus din Codul

rutier, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, O.U.G.
nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, Legea nr. 193/2000 privind
clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori,
Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice,
Legea nr. 61/1991 sunt prevăzute şi sancţionate anumite fapte care aduc
atingere bunelor moravuri, ordinii şi liniştii publice.
72
Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si
linistii publice a fost republicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 96, din 7 februarie 2014.
72
Rezumat
Constatarea contravenţiilor rutiere şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către

poliţistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către
poliţiştii de frontieră.
Contravenţiile la regimul construcţiilor sunt prevăzute în Legea nr. 50/1991 privind
autorizarea lucrărilor de construcţii.
Conform art. 54 din O.U.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, constatarea
contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 50 şi art. 51 din acest act
normativ se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru
Protecţia Consumatorilor.
În Legea nr. 61/1991 sunt prevăzute şi sancţionate anumite fapte care aduc atingere
bunelor moravuri, ordinii şi liniştii publice.
Constatarea acestor contravenţii se face conform unor reguli parţial derogatorii de la
normele generale prevăzute în O.G. nr. 2/2001.
§5. Test

1. Prezentaţi particularităţile privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor
rutiere;
2. Prezentaţi particularităţile privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor din
domeniul contrucţiilor.

1. Termenul prescripţiei aplicării sancţiunii contravenţionale în cazul
contravenţiilor din domeniul construcţiilor este de:
a) 2 ani;
b) 3 ani;
c) 5 ani.
Temă de control
Analizați pe scurt sancţiunile complementare prevăzute de art. 56 alin. (1) din
O.U.G. nr. 21/1992)

73
Bucureşti, 2009, pagini: 256 – 270.
74
PROCEDURA CONTRAVENŢIONALĂ ŞI EXECUTAREA SANCŢIUNILOR
CONTRAVENŢIONALE
Cuprins:
§1. Căile de atac................................................................................................................... 75

1.1. Plângerea contravenţională............................................................................................ 75
1.2. Recursul ........................................................................................................................ 77
§2. Executarea sancţiunilor contravenţionale ........................................................................... 78
§3. Test ................................................................................................................................ 80
Introducere
Această Unitate de învăţare va analiza Căile de atac împotriva unei contravenţii.

 prezentaţi principalele reguli de procedură contravenţională;
 să analizaţi regulile conform cărora se execută sancţiunile contravenţionale.
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 -3 ore.
§1. Căile de atac
1.1. Plângerea contravenţională
Plângerea contravenţională este o cale de atac specifică dreptului contravenţional73.

Plângerea este o cale de atac, deoarece ea vizează un act procesual, respectiv actul
constatator. Regulile de formă ale plângerii contravenţionale, conform art. 47 din O.G.
nr. 2/2001, sunt cele ale dreptului procesual civil, iar nu ale dreptului procesual penal,
aşa cum ar fi justificat.
Conform art. 31 din O.G. nr. 2/2001, titularul plângerii trebuie să o formuleze în
termen de 15 zile de la data când a luat cunoştinţă de încheierea actului
73
A. Iorgovan, op. cit., p. 434; Al. Ţiclea, op. cit., p. 83.
75
constatator, care are loc prin înmânarea unei copii de pe acesta, cu ocazia întocmirii
lui, sau prin comunicarea poştală, în cazul în care nu se realizează prima ipoteză.
Persoana care probează că din cauze mai presus de voinţa ei nu a putut depune
plângere, poate fi repusă în termenul de formulare a acesteia dacă acţionează în
condiţiile art. 103 C.proc.civ. În cazul în care termenul de formulare a plângerii
contravenţionale este depăşit din culpa titularului, plângerea urmează a fi respinsă ca
tardivă74.
În jurisprudenţa şi doctrina mai vechi era controversată problema dacă poate
formula plângere contravenţională contravenientul care a semnat procesul-verbal de
contravenţie şi a făcut plata pe loc a sancţiunii amenzii. Într-o opinie, s-a susţinut că,
fie şi numai simpla semnare a procesului-verbal de contravenţie de către contravenient,
fără obiecţiuni, înseamnă o recunoaştere a datoriei ce reiese din actul constatator 75. Alt
autor considera că plata pe loc a amenzii constituia o recunoaştere a vinovăţiei de către
contravenient76. Aceste puncte de vedere nu au fost acceptate, cu rare excepţii, de către
instanţe. Punctul de vedere care s-a impus, la care aderăm şi noi, este că plata amenzii
sau semnarea fără obiecţiuni a procesului-verbal de contravenţie nu determină
pierderea dreptului contravenientului la exercitarea căii de atac a plângerii
contravenţionale77.
În afară de contravenient, pot formula plângere contravenţională persoana vătămată
şi cel căruia i-au fost confiscate bunurile. Persoana vătămată şi cel căruia i-au fost
confiscate bunurile pot formula plângere numai în ceea ce priveşte despăgubirea,
respectiv referitor la măsura confiscării78.
Introducerea plângerii contravenţionale de către o persoană fără calitate atrage
soluţia respingerii acesteia ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală
activă79. În cazul persoanei juridice, plângerea trebuie formulată de către reprezentanţii
acesteia, în numele acesteia.
Mijlocul procesual prin care se poate invoca depăşirea termenului de formulare a
plângerii contravenţionale este excepţia de tardivitate, care este o excepţie absolută şi
peremptorie, astfel că ea va fi soluţionată înaintea judecării fondului cauzei80. Pe de
altă parte, sarcina probei cu privire la data comunicării procesului-verbal de
contravenţie revine organului constatator, iar nu persoanei sancţionate
74
Tribunalul Bucureşti, s. cont. adm., dec. nr. 515/1998, în C.D. 1992-1998, Ed. All Beck, Bucureşti, 1999,
p. 239-240.
75
Gh. Brânduşea, Despre termenele de prescripţie prevăzute de art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 32/1968, în
R.R.D. nr. 2/1984, p. 43.
76
V. Timofte, Notă (I) la sent. civ. nr. 3934/1995, în R.R.D. nr. 11/1996, p. 45-46.
77
Al. Ţiclea, op. cit.,p. 85; I. Poenaru, Notă (II) la sent. civ. nr. 3934/1995, în R.R.D. nr. 11/1996, p. 47-49.
78
În practică, s-a hotărât că nu pot formula plângere părinţii pentru copiii majori, soţul sau angajatorul
contravenientului. De asemenea, jurisprudenţa consemnează cazuri în care plângerea contravenţională formulată
de patronul unităţii angajatoare a fost respinsă, deoarece singura sancţiune aplicată prin actul de constatare şi
sancţionare a fost amenda (Trib. Bucureşti, s. cont. adm., dec. nr. 1068/1998, în C.D. 1992-1998, Ed. All Beck,
Bucureşti, 1999, p. 177-178).
79
Astfel, s-a decis că plângerea formulată de către părinte pentru copilul major este introdusă de către o
persoană fără calitate procesuală (Jud. Sect. 1 Bucureşti, sent. civ. nr. 650/1995, în Al. Ţiclea, I.D. Tărăcilă, I.N.
Stan, C. Rujoiu, M. Corbu, op. cit., p. 64-65).
80
76
contravenţional81. În schimb, dacă procedura comunicării procesului-verbal de
contravenţie s-a derulat prin intermediul poştei, existând confirmare de primire, sarcina
probei în ceea ce priveşte lipsa calităţii de a primi corespondenţa a persoanei care a
semnat de primire revine petentului, iar nu organului constatator82. Nu întotdeauna
existenţa unei semnături pe procesul-verbal de contravenţie poate constitui dovada
comunicării acestuia, ci numai semnătura de la rubrica înmânarea procesului-verbal83.
În cazul în care procesul-verbal de contravenţie a fost comunicat prin poştă cu aviz de
primire, data de la care curge termenul de 15 zile este data înmânării plicului către
contravenient, iar nu data la care acesta a primit avizul84. Borderoul de expediere a
corespondenţei nu constituie dovadă a comunicării procesului-verbal de contravenţie,
deoarece nu există certitudine cu privire la primirea actului de constatare85.
Dacă petentul nu se prezintă să ridice corespondenţa, apreciem că organul
constatator trebuie să efectueze comunicarea prin procedura afişării.
Nu poate fi atacat prin folosirea procedurii rezervate plângerii contravenţionale un
act de control fiscal, chiar dacă organul de control a întocmit cu acelaşi prilej şi un
proces-verbal de contravenţie. Cele două acte vor putea fi atacate numai prin folosirea
unor proceduri distincte, şi anume procedura contravenţională, în cazul procesului-
verbal de contravenţie, şi procedura fiscală, în ipoteza atacării actului de control fiscal
(art. 172 şi urm. C.proc.fisc.)86.
Plângerea contravenţională se poate depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a
fost săvârşită contravenţia şi are ca efect suspendarea executării actului constatator.
Judecătoria sesizată cu soluţionarea plângerii contravenţionale va fixa termen de
judecată, care nu va depăşi 30 de zile, şi va dispune citarea contravenientului sau, după
caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancţiunea, a
martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere, precum şi a oricăror alte
persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.
În cazul în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie,
judecătoria va cita şi societatea de asigurări menţionată în procesul-verbal de
constatare a contravenţiei.
Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost
introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă
aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în
vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra
sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării. Dispoziţiile art.
2361 şi ale art. 405 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.
1.2. Apelul
81
82
83
84
85
86
77
Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluţionat plângerea
poate fi atacată numai cu apel. Apelul se soluţionează de secţia de contencios
administrativ şi fiscal a tribunalului.
Motivarea apelului nu este obligatorie.
Motivele de apel pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Apelul suspendă executarea
hotărârii.
Hotărârea instanţei de apel este irevocabilă, împotriva acesteia putând fi exercitate
numai căile extraordinare de atac.
§2. Executarea sancţiunilor contravenţionale
Procesul-verbal neatacat în termenul de 15 prevăzut la art. 31 din O.G. nr. 2/2001,

precum şi hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluţionat plângerea
constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate, ceea ce înseamnă că poate fi
executat de îndată.
Avertismentul se adresează oral atunci când contravenientul este prezent la
constatarea contravenţiei şi sancţiunea este aplicată de agentul constatator. În celelalte
cazuri avertismentul se socoteşte executat prin comunicarea procesului-verbal de
constatare a contravenţiei, cu rezoluţia corespunzătoare. Dacă sancţiunea a fost aplicată
de instanţă prin înlocuirea amenzii contravenţionale cu avertisment, comunicarea
acesteia se face prin încunoştinţare scrisă.
Potrivit art. 39 din OG 2/2001, punerea în executare a sancţiunii amenzii
contravenţionale se face astfel:
a) de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se
exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei în
termenul prevăzut de lege;
b) de către instanţa judecătorească, în celelalte cazuri.
În vederea executării amenzii, organele prevăzute la alin. (1) al art. 39 din OG
2/2001 vor comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de
aplicare a sancţiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de
la data expirării acestui termen, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătoreşti
irevocabile prin care s-a soluţionat plângerea, în termen de 30 de zile de la data la care
hotărârea a devenit irevocabilă, astfel:
a)pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, organelor de
specialitate ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază
contravenientul persoană fizică sau, după caz, îşi are domiciliul fiscal contravenientul
persoană juridică;
b)pentru sumele care se fac venit integral la bugetul de stat, organelor de
specialitate ale unităţilor subordonate Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia
Naţională de Administrare Fiscală, în a căror rază teritorială îşi are domiciliul fiscal
contravenientul persoană juridică.
Executarea se face în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind executarea
silită a creanţelor fiscale. Împotriva actelor de executare se poate face contestaţie la
78
executare, în condiţiile legii.
Potrivit art. 391 din ordonanta in materie, in cazul în care contravenientul nu a
achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu
există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanţa în circumscripţia căreia s-
a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea prestării unei
activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama, după caz, şi de partea din amendă
care a fost achitată.
În cazul în care contravenientul, citat de instanţă, nu a achitat amenda în termenul
prevăzut la alin. (1), instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea prestării
unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori
începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul
comunităţii este supusă recursului.
Urmărirea punerii în executare a sentinţelor se realizează de către serviciul de
executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârşit contravenţia, în
colaborare cu serviciile specializate din primării.
Executarea sancţiunilor contravenţionale complementare se face potrivit
dispoziţiilor legale. (art 40).
Exemple
Evidențiați procedura plângerii contravenționale
Să ne reamintim...
 Plângerea este o cale de atac, deoarece ea vizează un act procesual,
respectiv actul constatator.
 Recursul suspendă executarea hotărârii.
Rezumat
Plângerea contravenţională se poate depune atât la judecătorie, cât şi la organul

constatator şi are ca efect suspendarea executării actului constatator. Procesul-
verbal neatacat în termenul de 15 prevăzut la art. 31 din O.G. nr. 2/2001, precum şi
hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluţionat plângerea constituie titlu
executoriu. Executarea se face în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind
executarea silită a creanţelor fiscale . Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin
79
care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată numai cu apel. Apelul se soluţionează de
secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului. Motivarea apelului nu este
obligatorie. Motivele de apel pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Apelul suspendă
executarea hotărârii.
§3. Test

1. Căile de atac împotriva actului constatator;
2. Analizaţi executarea sancţiunilor contravenţionale.

1. Căile comune de atac în materie contravenţională sunt:
a) plângerea contravenţională şi recursul;
b) apelul şi recursul;
c) contestaţia la executare şi apelul.
Teme de control
Răspundeți pe scurt următoarelor întrebări:
- Ce este plângerea contravențională
- Când poate fi introdus recursul
- Cum se execută o sancțiune contravențională
***Depunerea materialului se va face la ultimul tutorial.
2009, pagini 313 – 338.
80

978-606-751-800-9 Drept Contraventional

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

978-606-751-800-9 Drept Contraventional

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Mihai Adrian Hotca

Lamya Diana Hărătău

EDITURA UNIVERSITĂŢII „NICOLAE TITULESCU”

Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a autorului/autorilor; designul, machetarea şi

Mihai Adrian Hotca, Lamya Diana Hărătău

Calea Văcăreşti, nr. 185, sector 4, Bucureşti

Suportul de curs prezentat în rândurile ce urmează se adresează studenţilor specializării

Obiectivele cursului (modulului)

Cursul de faţă îşi propune:

Însuşirea temeinică Dreptului contravenţional presupune, pe lângă activităţile

Resurse şi mijloace de lucru

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ FACULTATIVĂ:

1. M. URSUŢA, Procedura contravenţională, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,

Cursul este structurat pe unități de învățare, ce pot fi parcurse în 2 – 3 ore de

Pentru parcurgerea și înțelegerea acestei discipline sunt necesare cunoștințele

Durata medie de studiu individual

Fiecare UI poate fi parcursă în aproximativ 2 – 3 ore de studiu individual.

- ponderea evaluării finale (examen/colocviu) – 70%

Modalitatea practică de evaluare finală

- Două subiecte teoretice, care trebuie tratate analitic;

§1. Scopul legii contravenţionale ........................................................................................ 10

Obiectivele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 – 3 ore.

Conţinutul unităţii de învăţare

§1. Scopul legii contravenţionale

3. Orice acuzat are, în special, dreptul:

§3. Domeniul reglementării actelor normative

§4. Legalitatea stabilirii şi sancţionării contravenţiilor

§5. Intrarea în vigoare a legii contravenţionale

Dispoziţiile din actele normative prin care se stabilesc şi se sancţionează

Exemple de subiecte teoretice

Exemplu de test tip grilă

§1. Consideraţii privind sancţiunile contravenţionale generale (principale, complementare, măsuri

Obiectivele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 – 3 ore.

Conţinutul unităţii de învăţare

§1. Consideraţii privind sancţiunile contravenţionale generale

Sancţiunile contravenţionale sunt principale şi complementare.

Amenda contravenţională are caracter administrativ. Amenda contravenţională este

§4. Prestarea unei activităţi în folosul societăţii

În practica instanţelor de judecată nu a existat un punct de vedere unitar în

- Enumerați sancțiunile principale aplicabile în cazul unei contravenții

Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului

Exemple de subiecte teoretice

Exemplu de test tip grilă

§1. Unitatea contravenţională

Obiectivele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 – 3 ore.

Conţinutul unităţii de învăţare

§1. Unitatea contravenţională

A. Forme. Unitatea infracţională poate fi legală sau naturală. Formele unităţii

Precizați de la ce moment începe să curgă termenul de prescripție în cazul unei

Exemple de subiecte teoretice

Exemplu de test tip grilă

***Depunerea referatului potrivit calendarului disciplinei și anume, în format

§5. Bibliografie specifică

PLURALITATEA DE CONTRAVENŢII .......................................................................... 28

Obiectivele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 – 3 ore.

Conţinutul unităţii de învăţare

1.1. Noţiunea de pluralitate de contravenţii

1.2. Analiza concursului de contravenţii

A. Definiţie. Definim concursul de contravenţii ca fiind acea formă a pluralităţii de