Dileme morale și responsabilitate moral-civică

1
Coman Mihaela Gabriela

Introducere:
Luăm decizii în permanenţă, atât decizii importante, cât şi decizii mărunte. Ce mâncăm azi la
prânz? Mergem cu maşina sau cu autobuzul? Cu ce partid voi vota? Ce vreau să fac după ce
termin şcoala?
La fiecare decizie pe care o luăm, alegem anumite opţiuni şi respingem altele. Şi fie că suntem
conştienţi de asta sau nu, deciziile noastre influenţează alte persoane. Tot ceea ce decidem şi ce
facem poate fi pus în discuţie, deoarece există alternative pe care am fi putut să le alegem.
Să-ţi asumi responsabilitatea înseamnă să iei în considerare aceste alternative şi consecinţele
deciziilor tale. În această privinţă, asumarea responsabilităţii este o perspectivă care pur şi simplu
priveşte tot ceea ce facem în viaţă – în sferă personală, în ceea ce priveşte relaţiile noastre şi
legăturile cu familia, prietenii, colegii şi comunitatea în ansamblu2.

Potrivit primei traditii de definire a eticii, aceasta este considerată știința comportamentului
moravurilor. Studiul teoretic a principiilor care guverneaza problemele practice iar morala este
socotită totalitatea mijloacelor pe care le folosim pentru a trăii într-un mod omenesc.
Potrivit celei de-a doua tradiții de definiție , etica este ansamblul regulilor de conduită
împărtășite de către o cuminitate, reguli care sunt fundamentate pe dinstincția între bine și rău.

O dilemă morală (sau etică), sau un paradox moral (sau etic), este o problemă de luare a
deciziilor între două posibile imperative morale, dintre care nici una nu este acceptabilă sau
preferabilă.
Complexitatea provine din conflictul situațional în care acceptarea uneia ar duce la nesocotirea
alteia. Uneori numite paradoxuri etice în filosofia morală, dilemele etice pot fi invocate pentru a
respinge un sistem etic sau un cod moral sau pentru a-l îmbunătăți pentru a rezolva paradoxul.

Exemple ale dilemei morale :

 Într-o barcă de salvare ce în mod normal era proiectată să ţină doar şapte persoane, se
aflau 20 de oameni. Asta era singura barca de salvare care a rămas întreagă în urma
coliziunii unui vapor cu un aisberg.
Având în vedere că se apropia o furtună, pentru ca cineva să supravieţuiască, era necesar ca
barca să devină mult mai uşoară. În aceste condiţii, căpitanul a concluzionat că singurul lucru
1
Coman Mihaela Gabriela
2
https://www.living-democracy.com/ro/textbooks/volume-4/part-1/unit-2/
care trebuie făcut este acela de a împinge în mod forţat unele persoane din barcă trimiţându-le
practic la moarte.3
El a gândit că aceste persoane dacă rămâneau în continuare în barcă, cu siguranţă aveau să moară
deoarece barca era prea grea şi urma să se scufunde, murind astfel şi toate persoanele din aceasta.

Unii nu au fost de acord cu această decizie, argumentănd că dacă rămâneau împreună şi mureau
împreună, nimeni nu mai era astfel responsabil pentru moartea lor.În cele din urmă, căpitanul a
luat decizia ca cei mai puternici să rămână, iar ceilalţi să fie sacrificaţi, deoarece era necesar să
se vâslească încontinuu dacă vroiau să scape cu viaţă de acolo. După vreo două zile de vâslit într-
un ritm alert, aceştia au fost descoperiţi şi salvaţi de către echipele de salvare.
Căpitanul a fost judecat, fiind responsabil pentru moartea persoanelor sacrificate. Dacă aţi fi
făcut parte din juriul care l-a judecat, ce decizie aţi fi luat?4

 In romanul „Alegerea lui Sophie” scrisă de William Styron, o femeie poloneză, Sophie
Zawistowska, este arestată de trupele Nazi şi trimisă în lagărul de la Auschwitz împreună
cu cei doi copii ai săi. Când ajunge acolo, deoarece nu era evreică, acesteia îi se acordă
„onoarea” de a alege care dintre copii va fi dus la camera de gazare, altfel îi vor omori pe
amândoi. În agonia indeciziei, ea hotărăşte ca fetiţa mai mică să fie cea sacrificată,
gândind că baiatul este mai mare şi mai puternic, astfel având mai multe şanse de
supravieţuire.Sophie pierde contactul cu fiul ei şi nu află niciodată ce s-a întâmplat cu
acesta. După mai mulţi ani, măcinată de faptul că a trebuit să aleagă dintre cei doi copii,
aceasta se sinucide. Întrebarea este, ar fi trebuit să se simtă vinovată?

 Într-un scenariu tipic, un grup de persoane s-au refugiat într-o pivniţă în urma unui atac al
unor soldaţi care au ordinul să ucidă toţi civilii. O mamă cu un copil mic se află printre
refugiaţi, iar copilul începe să plângă.
Dacă nu se opreşte din plâns, ei vor fi descoperiţi şi ucişi pe loc. Dacă îi pune mâna la gură,
mama va opri plânsul copilului, dar acesta va muri asfixiat. În viziunea autorilor, această dilemă
(the crying baby dilemma) confruntă participanţii la studii cu o alegere extrem de dificilă.
Răspunsurile nu converg spre o anumită tendinţă, iar timpul de reacţie este în general mai mare,
comparativ cu alte dileme, mai „uşoare”.
 Un exemplu de dilemă „uşoară” este scenariul în care o mamă adolescentă trebuie să
decidă dacă îşi ucide sau nu copilul nou-născut (the infanticide dilemma). Răspunsurile la
acest scenariu sunt în general uniforme (cum este de aşteptat, converg spre dezaprobarea
infanticidului), iar timpul de reacţie este mai scăzut, comparativ cu dilema copilului care
plânge.

Dimensiunea competență și participare civică:

Studiul realității demonstrează că acolo unde cetățenii sunt slab informati, pasivi, apatici,
democratia este fragilă.
La celalalt polt, cetatenii informati, activi, implicati regional in viata politică, indică o
democrație stabile, consolidată.

3
http://gandirelogica.blogspot.com/2012/01/dileme-morale.html
4
http://gandirelogica.blogspot.com/2012/01/dileme-morale.html
Măsura în care guveranatii dovedesc responsabilitate politică depinde și de măsura în care
cetățeni își asumă responsabilitatile politice- își exprimă punctele de vedere cu privier la
afacerile politice, cunosc si utilozeaza startegiile de influențare politică, într-un cuvânt, se
implică active si competent in viata politică.
Desigur că participarea active sau pasivă a cetatenilor la viata politică locală depinde și de
caracteristicile structurii guvernamentale, de gradul în care ea permite sau nu, încurajează sau nu,
această implicare.5

Sentimentul datoriei și competenței civile

Pentru a vedea în ce măsură cetatenii sunt sensibili la problemele comunitatii, dacă le pasă de
traiul lor în comunitate sau în ce măsură se simt datori să se implice în viata comunitatii, a fost
făcut un experiment social, alocat cu procente, astfel- 53,8% dintre subiectii intervievati sustin
rolul activ al cetateanului în comunitate.

Acest sentiment fie este limitat. Fie se identifică cu sentimental datoriei morale, fie nu există
deloc.
Sentimentul că pot acționa pentru îndreptarea unei măsuri nedrepte îl au doar 17,7 % dintre
intervievați. Doar aceștia din urmă, 12,8% declară că vor acționa singuri și doar 4,9% își vor
exprima nemultumirea organizat, în grupuri, prin petiții colective.

Dintre cei care sustin că vor actiona singuri pentru îndreptarea justitiei, mai mult de trei sferturi
dau rasppunsuri generale, de tot felul- m-aș certa cu ei, m-aș opune, aș protesta-, ceilalti, mai
putin de un sfert, numesc aceste startegii coerente de influențare a deciziei, precum: “fac
reclamatie la primarie”, “votez alt primar”, “ma plang la un ziar”6

Spre o cultură politică democratică.

Educația civică-o solutie

Acolo unde cetațenii sunt slabi informatți, apatici, pasivi, democratia este fragile. Cultura politică
ce domina societatea romaneasca este o cultura a pasivitatii și indiferentei, ce exprimă și întreține
o democratie firavă care riscă să alunece spre anarhie și, de aici, spre dictatură. 7

Cu cât cetatenii sunt mai increzatori în capacitatile lor de implicare in viata politica, cu atat mai
temperata va fi tentatia clasei politice ed a se lasa corupta in schimbul unor beneficii personale.

Asumarea responsabilităţii–un drept al omului şi o provocare:

5
Elena Nedelcu, Cap. 3, Dimensiunea Competenta si participare civică, pg.
6
Democratie si cultura, pg. 127, Sentimentul datoriei si competentei civile
7
Atunci când luăm decizii, ne exercităm dreptul nostru la libertate. Libertatea implică
responsabilitate, dar putem şi trebuie să decidem singuri ce principii şi direcţii dorim să urmăm.
Libertatea înseamnă că luăm singuri decizia şi asumarea responsabilităţii poate fi prin urmare
foarte dificilă. Într-o anumită măsură, aceasta implică anumite abilităţi care pot fi formate şi
acest lucru îl vor face elevii în cadrul acestei unităţi.
Elevii vor comunica între ei despre lucruri asupra cărora practic trebuie să decidem adesea
singuri – încercăm să înţelegem dileme cu o complexitate diversă, facem alegeri şi definim
priorităţi.

Conceptul constructivist de responsabilitate:

Asumarea responsabilităţii este înţeleasă şi se învaţă cel mai bine în situaţii concrete în care este
nevoie să se ia o decizie. Dilemele sunt în mod deosebit interesante în această privinţă, deoarece
necesită o analiză foarte atentă a consecinţelor deciziei.
Într-o societate deschisă, laică şi pluralistă, nu putem considera drept garantat un cadru de valori
cu care va cădea imediat toată lumea de acord – dar pentru stabilitatea unei comunităţi, un astfel
de cadru este esenţial. Trebuie prin urmare să comunicăm şi să negociem principiile de bază pe
care le împărtăşim referitor la asumarea responsabilităţii.
Asumarea responsabilităţii este o provocare şi un proces permanent de învăţare; în această
privinţă, această unitate adoptă conceptul constructivist de responsabilitate8

EDUCAŢIA MORALĂ
Morala reprezintă în sine problema centrală a vieţii, iar omul poate găsi certitudini în legătura cu
caracteristicile sale morale fundamentale şi cu existenţa sa morală numai prin experienţă împreună cu
ceilalţi, în unitatea cu ceilalţi, prin comuniunea şi comunicarea cu ceilalţi. Dar atunci când comuniunea şi
comunicarea cu ceilalţi sunt proiectate pe fondul unei conştiinţe ignorante, egoiste, nepăsătoare şi
antagonice se iveşte imoralitatea sub toate aspectele ei (chiar şi ca amoralitate constituită pe fondul
lipsei voinţei morale).

Experienţa moralei din perspectiva perceperii şi priceperii ei de către omulpersoană reprezintă

posibilitatea înţelegerii efective a alegerii, a comportamentului, a valorizării actelor umane.

Caracterul moral al fiinţei umane provine atât din spontaneitatea conştiinţei morale, cât şi din
legitimarea responsabilităţii necondiţionate faţă de celălalt care trezeşte fiinţa umană din inerţia vieţii
constituindu-i şi amplificându-i libertatea.

Viaţa morală este o modalitate de a fi a fiinţei umane, ea presupune o problematizare a

adevărurilor despre putinţa ontică a fiinţei umane (ceea ce presupune estimarea raporturilor
acesteia cu ceilalţi) şi aduce o îmbunătăţire a vieţii ne-raţionale, ne-liniştitoare.

8
https://www.living-democracy.com/ro/textbooks/volume-4/part-1/unit-2/
Viaţa morală presupune o stilizare a vieţii obişnuite, iar această stilizare se poate produce doar ca
rezultantă a actului învăţării prin educaţie. Moralitatea este contrară naturii, este contrară
manifestărilor instinctuale care se opun exigenţelor normelor morale.
Dileme amuzante:
1. Imaginază-ţi că eşti într-o barcă şi se scufundă într-o apă cu rechini. Cum te salvezi?
Răspuns: Te opreşti din imaginat.
2.  Participi la un maraton şi îl depăşeşti pe cel de pe poziţia a doua. Pe ce loc ai reuşit să
treci?

În ciuda încercărilor de a veni cu o explicaţie plauzibilă, însă, există întrebări mai presus
de limitele înţelegerii noastre.:
„
1. De ce trebuie să existe ceva? Prezenţa noastră în Univers este ceva prea bizar pentru a fi
explicat în cuvinte. Rutina din viaţa noastră ne face să ne acceptăm ca atare existenţa, dar
uneori ieşim din această stare de complezenţă şi ne întrebăm de ce există toată această
materie în Univers, de ce este guvernată de reguli atât de stricte şi, până la urmă, de ce ar
mai exista ceva.
Locuim într-un Univers cu galaxiile spiralate şi aurore boreale şi, după cum a remarcat
cosmologul Sean Carroll, „nimic din domeniul fizicii moderne nu explică de ce avem
aceste legi universale şi nu altele total diferite“. Cât despre filosofi, cea mai bună teorie
pe care o pot emite este principiul antrofic, potrivit căruia Universul este aşa cum îl ştim
datorită prezenţei noastre ca observatori. Aşadar, dacă lumea aceasta n-ar fi avut exact
structura pe care o are, apariţia vieţii ar fi fost imposibilă9

2. Este oare Universul nostru real? Aceasta este întrebarea carteziană clasică, şi anume:
cum ne dăm seama dacă ceea ce vedem în jurul nostru este real, şi nu o mare iluzie
perpetuată de o forţă nevăzută (pe care filosoful francez René Descartes a numit-o
„demonul malefic“). Adică am putea, foarte bine, să fim produsul unei simulări
elaborate. O întrebare mai profundă este dacă civilizaţia care conduce simularea se află,
la rândul ei, într-o altă simulare, un fel de simulare în ramă. Mai mult de atât, e posibil
nici măcar să nu fim ceea ce credem. Presupunând că oamenii care conduc simularea iau
şi ei parte la ea, identităţile noastre adevărate ar putea fi suprimate, pentru a accentua
realitatea experienţei. Această enigmă filosofică ne forţează să reevaluăm înţelegerea
termenului „real“. Dacă Universul din jurul nostru pare raţional (opusul fiind imaginar,
incoerent sau fără reguli), atunci nu ne rămâne altceva de făcut decât să-l declarăm real
şi autentic.

3. Există viaţă după moarte? Pentru că nu-i putem întreba pe cei decedaţi dacă există ceva
după moarte, nu ne rămâne decât să încercăm să ghicim ce se întâmplă. Pe de o parte
sunt cei care presupun că nu există viaţă după moarte, presupunere ce nu poate fi
neapărat dovedită.10 De cealaltă parte, din prisma newtoniană/einsteiniană sau a teoriei
9
https://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/opt-intrebari-filosofice-nu--raspuns-niciodata-
1_5066cf0c8a396968669130eb/index.html
10
https://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/opt-intrebari-filosofice-nu--raspuns-niciodata-
1_5066cf0c8a396968669130eb/index.html
 cuantice, nu există niciun motiv să credem că avem doar o singură şansă la viaţă. Este
posibil ca viaţa să fie „reciclată“ la infinit. Hans Moravec, cercetător în domeniul
inteligenţei artificiale, a afirmat că neobsevarea Universului este imposibilă: trebuie să
fim în viaţă şi să observăm Universul într-o formă sau alta.

BIBLIOGRAFIE:
 https://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/opt-intrebari-filosofice-nu--raspuns-niciodata-
1_5066cf0c8a396968669130eb/index.html
 https://www.living-democracy.com/ro/textbooks/volume-4/part-1/unit-2/
 Elena Nedelcu, Cap. 3, Dimensiunea Competenta si participare civică, pg.
 Democratie si cultura, pg. 127, Sentimentul datoriei si competentei civile
 http://gandirelogica.blogspot.com/2012/01/dileme-morale.html
 http://gandirelogica.blogspot.com/2012/01/dileme-morale.html
 https://www.living-democracy.com/ro/textbooks/volume-4/part-1/unit-2/
 Nicolae belu, Sensul ticului si viata morala, pg.63