Sunteți pe pagina 1din 1

Controversa Napster: RIAA vs.

Napster

Napster a fost dezvoltat de doi studenţi ai Northeastern University (Boston), Shawn Fanning and
Sean Parker. Ideea de afacere a apărut ca urmare a unei încercări zadarnice a unui prieten de-al lui
Shawn Fanning de a găsi muzică pe Internet. Fanning, fiind pasionat de programerea calculatoarelor, a
decis să scrie un program de sharing prin intermediul Internet-ului. Odată ce acest program a fost creat,
Fanning şi Parker au adunat fonduri de la prieteni şi familie şi au înfiinţat compania Napster.
În vara anului 1999, un website, www.napster.com, a fost lansat în S.U.A. şi de atunci întreagă
industrie muzicală s-a schimbat radical. Acesta avea la bază un sistem care pemitea fanilor diferitelor
formaţii să distribuie gratuit diverse melodii disponibile în format MP3 şi WMA.
Site-ul a făcut posibilă difuzarea gratuită a fişierelor muzicale prin intermediul Internetului între
utilizatorii din întreaga lume întrucât Napster deţinea o bază de date cu fişierele audio aflate pe hard-
urile computerelor utilizatorilor săi înregistraţi. Spre exemplu, un utilizator care căuta o anumită
melodie trimitea cererea sa către Napster. Soft-ul era astfel programat încât, după ce primea cererea,
verifica disponibilitatea respectivei melodii în baza de date şi, dacă era posibil, o trimitea către
solicitant.
Serviciul a devenit extrem de popular într-o perioadă foarte scurtă de timp. Cea mai mare
popularitate a avut-o în februarie 2000 când a atras, simultan, 1,6 milioane de utilizatori.
Oferirea de către Napster a tehnologiei „peer-to-peer” a fost condamnată ferm de Asociaţia
Industriei de Înregistrări din America (Recording Industry Association of America – RIAA), un grup
comercial reprezentând cele mai mari case de discuri – Universal Music, Sony Music, Warner Music,
EMI Group and Bertelsmann AG. RIAA a afirmat că Napster a fost implicată direct sau i-a asistat pe
alţii să copie muzică fără plata drepturilor de autor sau fără permisiunea expresă a titularilor acestor
drepturi. De asemenea, RIAA a declarat că acţiunile desfăşurate de Napster ar putea dăuna semnificativ
vânzărilor industriei de înregistrări. În decembrie 1999, Napster a fost dată în judecată pentru
încălcarea drepturilor de autor şi a primit un ordin judecătoresc pentru a închide site-ul.
Controversa juridică a constituit un subiect extrem de incitant pentru mass-media la nivel
mondial. La începutul lunii iulie 2001, Napster a trebuit să-şi sisteze activitatea ca urmare a unor
defecţiuni tehnice. În timp ce compania încerca să-şi soluţioneze problemele pentru a-şi relua
operaţiunile, la mijlocul lunii iulie 2001, un Instanţa Judecătorească i-a interzis să mai ofere servicii de
„file-sharing”. Deşi utilizatorii Napster au protestat energic împotriva ordinului judecătoresc, compania
a făcut recurs la Curtea de Apel din San Francisco. Curtea de Apel a oferit organizaţiei dreptul
temporar de a-şi continua activitatea până la soluţionarea cererii depuse.
Ceea ce a urmat a fost o luptă exterm de mediatizată între RIAA şi Napster, căreia i s-au alăturat
şi alte organizaţii ce oferă acelaşi tip de servicii. Această controversă a ridicat numeroase întrebări cu
privire la impactul pe care apariţia unor noi tehnologii îl are asupra modului tradiţional de conducere a
afacerilor. Încerca industria de înregistrări ca prin puterea sa financiară să suprime inovaţiile
tehnologice din industria muzicală? Greşea Napster în momentul în care permitea oamenilor de oriunde
din lume să acceseze fişiere muzicale fără a plăti drepturile de autor sau fără a avea acordul artiştilor?

Sursa: *** The Napster Controversy: RIAA vs. Napster, accesat la data de 23.09.2010,
http://www.icmrindia.org/free%20resources/casestudies/napster-controversy-1.htm