Rolul și importanța observațiilor meteorologice în protecţia plantelor

Meteorologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul proprietăţilor fizice ale atmosferei, a
fenomenelor fizice naturale care se petrec în cadrul acesteia şi a legăturii dintre ele. (Rusu, et.
al., 1979).

Creșterea și dezvoltarea plantelor sunt condiționate și controlate de interacțiunea dintre

procesele fiziologice, acestea la rândul lor fiind determinate de potențialul genetic al plantelor și
factorii de mediu. Analiza frecvențelor unor fenomene meteorologice, sau a unor valori medii
climatice poate oferi informații ce pot sugera precauții în luarea unor decizii agronomice cu
privire la: cultivarea genotipurilor, aplicarea fazială a îngrășămintelor, epoca de însămânțare, dar
mai ales frecvența unor boli sau dăunători. Pentru a obține informații mai ample asupra
favorabilității condițiilor vegetației, este necesar a se lua în considerare nu numai un număr cât
mai mare de factori meteorologici, dar și o relevare a cât mai multor caracteristici ale acestora. În
afara valorilor medii este necesară evidențierea limitelor de variație, a duratei și intensității
fenomenelor, natura relațiilor dintre ele, precum și posibilitățile de compensare. Toate acestea
sunt componente ale regimului termic, hidric sau fotonic.

Importanţa factorilor meteorologici pentru plante

Factorii meteorologici joacă un rol important în viaţa plantelor. Plantele, desfăşurându-şi

procesul vieţii lor în aerul atmosferic este natural ca acest proces să fie influenţat direct de către
toţi factorii meteorologici, dar în special de către temperatura aerului şi a solului, umiditatea
atmosferică, radiaţia solară, nebulozitate, etc.

De regulă, plantele se adaptează condiţiilor mediului exterior, dezvoltarea şi răspândirea

lor pe suprafaţa globului terestru depinzând atât de erele trecute ale Pământului cât şi în prezent,
de aceste condiţii, variabile de la o epocă geologică la alta. În anii în care cad precipitaţii
suficiente, unde temperatura aerului atinge valorile normale, când nu se înregistrează brume sau
îngheţuri târzii de primăvară și nu există secete, unde în general condiţiile fizice ale mediului
exterior sunt favorabile, plantele agricole cresc şi se dezvoltă bine, aducând producţii ridicate pe
unitatea de suprafaţă. Dimpotrivă, în anii când factorii fizici ai mediului extern sunt anormali,
plantele agricole au de suferit şi aduc recolte slabe cantitativ.

Dar, nu numai factorii meteorologici au influenţă asupra plantelor, aceştia la rândul lor
pot influenţa factorii de timp şi de climă, modificându-i în proporţii mai mari sau mai mici.
Diferitele procese şi fenomene fizice din atmosferă ce caracterizează starea acesteia, se datoresc
unui număr de factori, de parametri care prin existenţa lor concomitentă şi suprapusă determină
vremea la un moment dat dintr-un anumit loc, sau clima pe o suprafaţă întinsă. Aceşti factori, ale
căror valori numerice la un moment dat se determină prin observaţii poartă numele de elemente
meteorologice, care pot fi fundamentale şi derivate.

1
 Elementele fundamentale de bază sunt: temperatura, presiunea atmosferică, umiditatea
atmosferică, vânturile. Elementele derivate denumite astfel, deoarece derivă din cele
fundamentale, sunt: evaporaţia, nebulozitatea, felul norilor, durata de strălucire a soarelui,
precipitaţiile atmosferice şi vizibilitatea.

Importanţa radiaţiilor solare pentru viaţa plantelor

Cantitatea totală de căldură care ajunge la suprafaţa Pământului în decurs de un an

variază în funcție de latitudine, descrescând de la Ecuator către Poli. Plantele au nevoie atât de
căldură cât şi de lumină pe care le primesc de la Soare sub formă de radiaţii de diferite lungimi
de undă.

În diferitele procese de viaţă ale lor (absorbţia sevei brute din pământ prin rădăcini,
asimilaţia clorofiliană, transpiraţia, respiraţia), legate de diferitele faze de dezvoltare şi creştere,
plantele utilizează energia radiantă solară fie direct, fie indirect. Seminţele multor plante au
nevoie pentru a germina nu numai de căldură, ci şi de luimină. Creşterea şi dezvoltarea rădăcinii,
tulpinii, frunzelor, florilor şi fructelor, necesită căldură şi lumină.

Lumina este folosită direct de către frunze, socotite adevărate laboratoare ale plantei,
deoarece sub acţiunea luminii şi prin intermediul clorofilei, au loc procesele de sinteză a
hidraţilor de carbon şi a altor substanţe organice, din CO2 absorbit din atmosferă şi apa absorbită
din sol.

Plantele lipsite de lumină îşi pierd treptat clorofila, se îngălbenesc, sufăr şi pier până la
urmă. Efecte negative poate avea şi excesul de lumină, iar după nevoia lor de lumină, plantele se
grupează în:

- plante de zi lungă – grâul, secara, orzul, inul, sfecla, ceapa, etc.

- plante de zi scurtă – porumbul, cânepa, bumbacul, fasolea, etc.

În urma cercetărilor, s-a dovedit că fiecare plantă are nevoie de anumite durate de
iluminare (zile luminoase de anumite lungimi), în anumite faze de vegetaţie, denumire stadii de
lumină şi de un anumit raport dintre durata de iluminare şi durata de întuneric numit
fotoperiodism.

Influenţa temperaturii solului şi a aerului asupra fenomenelor de vegetaţie

Temperatura solului şi a aerului influenţează direct viaţa plantelor atât în faza ei latentă,
cât şi în cea activă. Diferitele procese şi faze din viaţa plantelor se desfăşoară între două limite de
temperatură ale solului şi aerului: una inferioară şi alta superioară, în afara cărora viaţa nu se mai
desfăşoară. Între aceste limite există o temperatură zisă optimă, specifică diferitelor plante, la
care acestea îşi desfăşoară procesul lor de viaţă în condiţiile cele mai bune.

2
 Temperatura solului alături de umiditatea acestuia, influenţează viaţa plantelor încă de la
introducerea seminţelor în sol. Seminţele diferitelor plante nu germinează şi deci nu încolţesc
decât începând de la valorile limită inferioare, specifice fiecărei categorii de plante, durata
germinaţiei fiind cu atât mai mică cu cât temperatura solului este mai apropiată de valoarea
optimă pentru germinaţie.

Dacă se face referire la stadiul de viaţă activă a plantelor, temperatura aerului are o
influenţă covârşitoare asupra acestui stadiu. Diferitele faze de vegetaţie din viaţa plantelor
(numite fenofaze), cum ar fi: semănatul, răsăritul, înfrăţirea, apariţia spicului, înflorirea şi
coacerea pentru cereale, sau: înmugurirea, înfrunzirea, înflorirea, coacerea fructelor şi căderea
frunzelor, în cazul vegetaţiei lemnoase şi în special în cazul viţei de vie şi a pomilor roditori, nu
încep dacă temperatura aerului nu atinge valori cel puţin egale cu ale temperaturilor inferioare,
caracteristice fenofazei şi plantei respective.

Temperatura minimă necesară pentru a putea începe o fază din viaţa unei plante (sau o
fază de vegetaţie a plantei), poartă numele de minim biologic de temperatură al fazei respective.
După numele fazei, acest minim biologic se mai numeşte şi zero de germinaţie, zero de înflorire.

Pentru a se putea încheia o fază de vegetaţie şi a începe o altă fază, fiecare plantă trebuie
să acumuleze o anumită cantitate de energie radiantă solară, specifică fiecărei faze şi fiecărei
plante şi exprimată prin aşa- numita suma temperaturilor. Această mărime înseamnă suma
temperaturilor medii diurne din intervalul de timp cât durează faza de vegetaţie respectivă.
Deoarece, această sumă are o valoare aproape constantă pentru fiecare plantă, mai poartă numele
şi de constanta termică a plantei.

Spre exemplu, la grâul de toamnă pentru toate fazele de vegetaţie suma temperaturilor
este de 2100 grade, iar dacă grâul nu primeşte această energie, nu ajunge la maturitate, nu se
coace. Cunoaşterea sumei temperaturilor permite planificarea judicioasă a muncilor în
agricultură, raionarea plantelor agricole, a viţei de vie.

Temperatura aerului are influenţă şi asupra diferitelor funcţiuni ale plantelor cum sunt:
transpiraţia, respiraţia, sau asimilaţia clorofiliană. Cu cât temperatura este mai ridicată, cu atât
transpiraţia devine mai intensă. Peste o anumită limită, transpiraţia este aşa de abundentă încât
planta se ofileşte, iar procesul de respiraţie este influenţat în acelaşi mod.

Cu privire la asimilaţia clorofiliană, ea creşte odată cu temperatura până la valoarea

optimă a acesteia, de la care începe apoi să scadă.

3
Influenţa presiunii atmosferice şi a variaţiilor acesteia asupra plantelor

Se numeşte presiune atmosferică apăsarea exercitată de către atmosferă perpendicular pe

suprafaţa de 1 cm2. Această apăsare este egală cu greutatea coloanei de aer care are baza de 1cm 2
şi înălţimea egală cu grosimea atmosferei de la nivelul considerat până la limita superioară.
Presiunea atmosferică se măsoară cu aparate speciale numite barometre şi barografe.

Pentru a se putea compara şi folosi valorile presiunii atmosferice din puncte cu înălţimi diferite,
se calculează aceste valori pentru nivelul mării, operaţie care poartă numele de reducerea
presiunii la nivelul mării.

Presiunea atmosferică influenţează procesele de transpiraţie şi evaporare la plante. La

presiuni mici, procesele sunt intensificate, iar la înălţimi mari unde presiunea este foarte scăzută
(în munţii înalţi), plantele sunt nevoite să ia măsuri pentru împiedicarea unei transpiraţii
excesive, micşorându-şi suprafaţa frunzelor, acestea ajungând chiar până la forma de ace
(conifere).

Influenţa umidităţii aerului asupra plantelor

În atmosfera terestră, în special în troposferă există întotdeauna apă în toate cele trei stări
ale ei: starea de vapori, starea lichidă (picăturile mici care formează ceaţa şi norii), starea solidă
(cristalaşi sau bucăţele mici de gheaţă). Apa se găseşte într-o continuă trecere de la o stare de
agregare în altă stare de agregare, neexistând un echilibru între aceste stări.

Plantele prin procesul lor de transpiraţie trimit în atmosferă cantităţi însemnate de apă sub
formă de vapori, contribuind în acest fel la creşterea umidităţii aerului. În regiunile cu vegetaţie
bogată, în special aceelea cu masive păduroase, umiditatea aerului este întotdeauna mai mare
decât în regiunile fără vegetaţie. În interiorul pădurilor atât tensiunea vaporilor cât şi umiditatea
relativă a aerului sunt mai mari decât în afara lor.

Pentru un acelaşi conţinut în vapori de apă, umiditatea aerului este mai mare în interiorul
învelişului de vegetaţie decât în afara lui deoarece în interiorul acestuia, temperatura este mai
scăzută, ceea ce face să se micşoreze tensiunea vaporilor şi deci să crească umiditatea relativă.

De regulă, umiditatea relativă a aerului contribuie la intensificarea transpiraţiei plantelor

prin frunzele lor, ceea ce poate duce la o deshidratare a celulelor, la ofilirea şi chiar la pieirea
plantelor. Dimpotrivă, umiditatea relativă ridicată diminuează eliminarea apei prin frunzele
plantelor, ceea ce poate avea de asemenea urmări negative asupra asimilaţiei, înfloririi,
polenizării şi fructificării plantelor.

Din cercetări rezultă că, o umiditate mare a aerului în timpul coacerii cerealelor
influenţează asupra conţinutului în umiditate a boabelor şi a paielor, ceea ce necesită măsuri
suplimentare pentru uscarea acestor produse.

4
 Secretarea nectarului este influenţată şi ea de umiditatea aerului, fiind intesificată. Unele
boli criptogamice, sau atacul unor dăunători (gărgăriţele), mucegăirea produselor în magazii sunt
favorizate de umiditatea mare a aerului.

Fiecare plantă elimină prin transpiraţie o anumită cantitate de apă pentru a produce 1 kg
de seminţe. De exemplu: 1 kg boabe de orez are nevoie de 700 kg apă transpirată; 1 kg de
cereale de 320-350 kg apă transpirată; 1 kg de leguminoase de 280-320 kg apă transpirată.

Importanţa biologică a precipitaţiilor

Prin precipitaţii atmosferice sau hidrometeori, se înţelege totalitatea formelor solide sau
lichide sub care apa rezultată din condensarea (sublimarea) vaporilor existenţi în atmosferă,
ajunge la suprafaţa Pământului. O parte din din aceste precipitaţii, de mai mică importanţă din
punct de vedere al cantităţii de apă, cum sunt: roua, bruma, poleiul, chiciura se formează direct
pe suprafaţa solului sau a corpurilor de pe Pământ prin condensarea sau sublimarea vaporilor de
apă.

Precipitaţiile cele mai obişnuite şi în acelaşi timp cele mai importante sunt precipitaţiile
care cad din nori: ploaia, lapoviţa, zăpada, măzărichea, grindina. Nu întotdeauna norii dau
naştere la precipitaţii atmosferice. Precipitaţiile atmosferice joacă un mare rol din punct de
vedere biologic. Dacă nu ar exista apă pe Pământ, nu ar exista nici viaţa deci, plantele şi
animalele nu pot trăi fără apă. Plantele absorb substanţele minerale din pământ sub formă de
vapori, spre exemplu un hectar de grâu, evaporă într-o vară circa 300 tone de apă. Din atmosferă
apa se reîntoarce în sol prin precipitaţii, aducând odată cu ea nitraţii şi săruri amoniacale, precum
şi CO2 dizolvat. Procesul de asimilaţie clorofiliană prin care CO2 este transformat în hidraţi de
carbon sub influenţa luminii se realizează cu ajutorul hidrogenului rezultat din descompunerea
apei existentă în plantă.

Plantele au nevoie de un regim pluviometric satisfăcător. Dacă umiditatea solului scade

sub o anumită limită, apa nu mai poate pătrunde în plante. Partea din umiditatea care nu este
utilizată de către plante constituie rezerva moartă de umiditate.

Cantitatea de umiditate ceva mai mare decât rezerva moartă, în prezenţa căreia plantele
încep să se ofilească şi nu-şi restabilesc turgescenţa nici chiar în orele răcăroase ale nopţii
constituie coeficientul de ofilire. Umiditatea din sol peste coeficientul de ofilire constituie
umiditatea fiziologică utilă, sau umiditatea productivă.

Precipitaţiile atmosferice spală frunzele plantelor intensificând transpiraţia, respiraţia şi

asimilaţia clorofiliană. Acestea pot dăuna plantelor, spre exemplu: iarna un strat de zăpadă prea
gros poate provoca înăbuşirea plantelor. La fel şi ploile prea abundente pot îmbiba pământul cu
prea multă apă, împiedicând respiraţia plantelor prin rădăcini.

5
 Unele precipitaţii cum ar fi: grindina, ploile torenţiale, pot distruge plantele prin acţiunile
lor mecanice. Ploile abundente din timpul verii favorizează dezvoltarea unor microorganisme
dăunătoare plantei. Ploile prea bogate în anumite perioade pot împiedica fecundaţia sau formarea
fructelor şi seminţelor.

Lipsa precipitaţiilor din perioadele secetoase opreşte creşterea şi dezvoltarea plantelor,

putând determina în agricultură recolte slabe, compromise.

Importanţa biologică a vântului

Poartă numele de vânt, orice deplasare a aerului pe orizontală dintr-o regiune în alta.
Această deplasare (vântul), se datoreşte repartiţiei neegale a presiunii atmosferice pe suprafaţa
Pământului, cauzată de factori termici sau dinamici. Masele de aer ce constituie vântul se
deplasează întotdeauna de la regiunea cu presiunea mare către regiunea cu presiunea mică.
Mişcarea orizontală sau, orice mişcare în raport cu suprafaţa terestră se mai numeşte şi mişcare
de advecţie, iar oricare altfel de mişcare determină aşa- numiţii curenţi de aer.

În general, efectele biologice ale acţiunii vântului asupra vegetaţiei sunt mai mult
negative dacât pozitive, de aici şi importanţa pentru agricultură a cunoaşterii amănunţite a
regimului eolian. Interesează în primul rând acţiunea directă a vântului asupra plantelor care
constă în accelerarea sau frânarea anumitor funcţiuni cum ar fi: asimilaţia, transpiraţia, înflorirea,
fecundarea, maturizarea. Efectele acestei acţiuni depind de tăria vântului, de faptul dacă vântul
este rece sau cald, umed sau uscat, sau de perioada când acesta este activ.

Asimilaţia clorofiliană este influenţată prin aceea că, vântul curăţă frunzele de praf şi
primeneşte aerul din jurul plantelor. Împrăştierea polenului florilor de către vânt, dacă nu este
prea intens, favorizează fecundarea. Dacă vântul este prea puternic, devine dăunător, ofilind şi
rupând florile sau chiar fructele, sau împiedicând zborul insectelor care transportă polenul din
floare în floare. Dacă vântul este prea rece poate întârzia înfrunzirea şi înflorirea plantelor, ori
poate provoca degradarea mugurilor tineri, a florilor şi frunzelor tinere, stânjenind procesul de
fecundare în sine.

Procesul de transpiraţie este puternic influenţat de vânt. Dacă vântul nu este prea intens,
prea uscat sau prea umed, acţiunea lui uşurează transpiraţia prin împrăştierea vaporilor din jurul
plantelor. În caz că, vântul este prea umed împiedică transpiraţia, iar dacă este prea uscat şi cald
o intensifică în aşa măsură încât planta se ofileşte şi poate să moară.

Maturizarea este şi ea influenţată de vânt, anume un vânt moderat şi nu prea umed

grăbeşte coacerea, favorizând scăderea umidităţii din boabele şi paiele cerealelor. Dacă vântul
este prea umed, are efecte negative, menţinând un procent ridicat de umiditate în boabe şi în
paie.

6
 Vântul poate transporta dintr-un loc în altul diferite microorganisme dăunătoare plantelor,
seminţe de buruieni şi chiar insecte vătămătoare. Vânturile puternice pot rupe şi chiar smulge
plantele din pământ. Influenţă puternică asupra arborilor au vânturile dominante din anumite
direcţii care îndoaie tulpinile şi le răsucesc înrăutăţind calitatea lemnului.

Vântul poate influenţa indirect vegetaţia prin acţiunile sale mecanice asupra solului, prin
evaporarea apei din sol intensificând seceta, prin spulberarea zăpezii de pe solele cultivate.

Organizarea observaţiilor meteorologice

Observațiile meteorologice sunt necesare pentru caracterizarea vremii și a climei,

efectuându-se în locuri special amenajate cunoscute sub denumirea de stații meteorologice.
Pentru efectuarea înregistrărilor meteorologice, este necesar ca acestea să fie sistematice, adică
să se realizeze de mai multe ori pe zi (la aceeași oră la toate stațiile), să fie utilizate aceleași
tipuri de aparate și instrumente (etalonate) și să se stabilească o metodă unică de înregistrare
meteorologică. Datele meteorologice trebuie să fie reprezentative, permanente, autentice și
omogene (să fie obținute prin efectuarea observațiilor în condiții uniforme) (Mihăilă, & Tănasă,
2010).

O stație meteorologică,  reprezintă un ansamblu de clădiri și instalații aparținând rețelei

hidrometeorologice unde se fac observații directe asupra
fenomenelor meteorologice, climatice și hidrologice de bază și o prelucrare primară a datelor.
Stația meteorologică este alcătuită din trei elemente:

- biroul stației, platforma meteorologică și platforma nivometrică,  pe care se fac

determinări asupra grosimii, densităţii şi structurii stratului de zăpadă.

Platforma meteorologică (Fig. 1. a, b) reprezintă elementul de bază al unei staţii

meteorologice, întrucât pe aceasta se efectuează majoritatea observaţiilor meteorologice.

a b

Fig. 1. Platforma meteorologică

(https://www.google.com/search?q=platforma+meteorologica&source)
7
 Observaţiile meteorologice nu se efectuează oricând şi oriunde, ci în anumite locuri
amenajate în mod special, denumite staţii meteorologice şi la anumite ore. Totalitatea staţiilor
meteorologice dintr-o ţară constituie reţeaua meteorologică a statului respectiv.

Calitatea datelor de observaţii depinde, în primul rând, de locul şi modul

de întreţinere al acesteia, astfel că se impune cunoaşterea şi respectarea regulilor de amplasare.

Amplasarea platformei meteorologice

Se face în condiţii reprezentative, cât mai deschise, expuse circulaţiei maselor de aer, care
să redea caracteristicile dinamicii atmosferei, tipice regiunii în care funcţionează staţia. Este
necesar ca platforma meteorologică să fie cât mai degajată, pentru a evita influenţa indusă de
obstacole (indiferent dacă au dimensiuni minore sau majore) care ar putea determina modificări
cantitative ale valorii elementelor meteorologice.

Dacă în apropierea staţiei apar astfel de obstacole trebuie îndeplinite câteva reguli de
amplasare a staţiei meteorologice şi anume:

• în cazul obstacolelor mici şi izolate, distanţa de la acestea până la platforma meteorologică

trebuie să fie egală cu de cel puţin de 10 ori înălţimea lor;

• în cazul obstacolelor mai însemnate (masive păduroase, grupuri de clădiri înalte), distanţa
trebuie să fie egală cu de cel puţin de 20 de ori înălţimea acestora;

• dacă în apropiere există un obiectiv acvatic, distanţa trebuie să fie de cel puţin 5 ori mai mare
decât cel mai înalt nivel al apei;

• în cazul platformelor meteorologice amplasate pe litoral, jumătate din suprafaţa lor va fi

amenajată în zona inundabilă a plajei.

Se vor evita terenurile accidentate, vegetaţia arborescentă, culturile cu talie înaltă,

suprafeţele irigate ele, care pot modifica evoluţia normală a citirilor (Fig. 2.), în acest sens se
impune o zonă de protecţie degajată. Platformele meteorologice trebuie să fie amplasate la
distanţe mari faţă de şosele, căi ferate, fabrici, cursuri de apă, etc.

8
 Fig.2. Repartiția stațiilor meteorologice pe trepte de relief (www.scribd.com/doc/ )

Dimensiunile platformei meteorologice

Variază în funcţie de volumul de observaţii efectuate astfel:

- Platforma meteorologică standard are forma unui pătrat cu latura de 26/26 m şi este
orientată pe direcţia nord- sud şi est - vest.

- Repartiţia staţiilor meteorologice pe trepte de relief și pe regiuni.

- Aparatele sunt instalate conform unui regulament internaţional, pe mai multe linii
paralele de la nord la sud.

Fiecare aparat are un loc fix, fiind astfel distribuite încât să se evite umbrirea lor, să nu
influenţeze unul indicaţiile celuilalt.

Aparatele din interiorul platformei sunt amplasate astfel:

• Linia 1 din nordul terenului, situată la 4 m distanţă de plasa de protecţie a terenului,

este destinată: -giruetei cu placă uşoară; -giruetei cu placă grea şi staţia automată;
-chiciurometrul.

• Când în perimetrul său este inclus complexul de instrumente actinometrice (pentru

măsurarea intensităţii fluxurilor radiative), platforma are forma unui dreptunghi cu latura de
36/26 m (latura de 36 m orientată nord - sud, iar cea de 26 m est - vest).

• La staţiile meteorologice cu program redus de observaţii sau la cele şcolare, platforma

are tot forma unui dreptunghi, dar de dimensiuni mai mici de 20/16 m.

9
 • La staţiile meteorologice organizate în staţionar aparatura folosită şi programul de lucru
sunt impuse de necesităţi.

În cazul perimetrelor experimentale nu este obligatoriu organizarea unei platforme

meteorologice; aici se instalează doar adăposturi de campanie, cu aparatura înregistratoare. De
asemenea, în cazul profilelor topoclimatice se organizează puncte deobservaţii pentru cercetări
expediţionare. Aparatura utilizată şi programul de lucru sunt în funcţie de scopul urmărit.

Reguli de întreţinere a platformei meteorologice

Platforma meteorologică trebuie îngrijită permanent:

- iarba trebuie cosită ori de câte ori este nevoie;

- accesul la instrumente se face numai pe latura dinspre nord, pe alei special amenajate;
- în interiorul ei, platforma la sol, lipsită de vegetaţie, trebuie în permanenţă grăpată,
mai ales după ploaie, să nu existe cruste, iar termometrele de pe sol să poată fi bine
aşezate, cu rezervorul pe jumătate în sol ca să reflecte temperatura suprafeţei acesteia;
- platforma este împrejmuită cu un gard din plasă de sârmă cu grila mare (10/10 cm) şi
înălţime de 2 m, pentru a permite circulaţia liberă a aerului şi pentru a asigura
securitatea instrumentelor;
- intrarea pe platformă este interzisă persoanelor străine; de aceea, în lipsa
observatorului, aceasta este încuiată;
- alegerea locului de organizare a platformei meteorologice trebuie omologată de
inspectorii de specialitate;
- la staţiile meteorologice de altitudine platforma nu se mai împrejmuieşte;
- se marchează doar laturile acesteia cu pietre vopsite în alb sau cu ţăruşi;
- în condiţii de staţionar, cu observaţii geografice complexe, se organizează staţii
topoclimatice ale căror platforme se amenajează după necesităţi, utilizându-se aceeaşi
aparatură meteorologică.
Stațiile meteorologice tipice posedă următoarele instrumente:

 Termometru utilizat pentru măsurarea temperaturii aerului atmosferic (ținut în adăposturi

meteorologice);
 Barometru pentru măsurarea presiunii atmosferice;
 Higrometru pentru măsurarea umidității;
 Anemometru pentru măsurarea vitezei vântului;
 Girueta cu care se determină direcția și intensitatea vântului;
 Heliograf pentru măsurarea intensității strălucirii soarelui;
 Pluviometru și pluviograf pentru măsurarea precipitațiilor lichide, pe o anumită perioadă
de timp. Cantitatea de precipitații este exprimată în mm grosime strat de apă sau l/m².

10
În plus, în anumite stații meteorologice automate de aeroport, pot fi folosite instrumente
suplimentare:

 Senzor de identificare a precipitațiilor;

 Disdrometer pentru măsurarea distribuției mărimii picăturilor;
 Transmissometer pentru măsurarea vizibilități;
 Ceilometer pentru măsurarea plafonului de nori.
Mai multe stații sofisticate pot măsura, de asemenea, indicele de ultraviolete, radiația
solară, umiditatea vegetației, umiditatea solului, temperatura solului, temperatura apei în iazuri,
lacuri, golfuri sau râuri și ocazional, alte date.
Giruetele sunt utilizate pentru determinările asupra caracteristicilor principale (direcţie şi
viteză) ale vântului. Chiciurometrul este utilizat pentru determinarea grosimii depunerilor de
gheaţă pe conductorii aerieni.

Fig. 3. Planul schematic al platformei meteorologice standard (după A.N.M.)

1-giruetă cu placă uşoară; 2-giruetă cu placă grea; 3-chiuciurometru; 4-adăpostul

psihrometric; 5- adăpostul pentru aparate înregistratoare; 6- loc pentru adăpostul de rezervă; 7-
pluviograf; 8- pluviometru avertizor; 9- pluviometru IMC; 10 - catargul anemometrului; 11 -
heliograful; 12 - rigla de zăpadă; 13 -parcela de sol dezgolit pentru termometre de suprafaţă şi
adâncime; 14 – parcela de sol înierbată pentru termometrele cu tragere verticală.

11
 La unele staţii meteorologice, pe prima linie a platformei meteorologice este plasată şi o
staţie automată, cu senzori pentru viteza vântului, presiune, umezeală, temperatură, măsurarea
precipitaţiilor; - intensitatea medie a ploii; - intensitatea maximă a ploii; - durata totală a ploii; -
durata intensităţii maxime; - momentul din zi când a plouat; - momentul de început şi de sfârşit
ale ploii.

• Linia a-2-a este destinată adăposturilor meteorologice:- cel din stânga, conţine aparate
cu citire directă şi anume: psihrometru (alcătuit din termometrul umed, termometrul uscat şi
morişca aspiratoare); termometrul de maximă şi termometrul de minimă; higrometrul cu fir de
păr; - cel din dreapta conţine aparatele înregistratoare de temperatură (termograful) şi umiditate
(higrograful) a aerului. Pot fi utilizate şi termohigrografe sau termohigrobarografe.

• Linia a-3-a este ocupată de un pluviometru şi un pluviograf, aparate cu care se

determină cantitatea de apă căzută într-un interval de timp.

• Linia a-4-a, este destinată aparatelor cu care se determină durata de insolaţie şi

cantitatea de radiaţie solară: actinometrul; albedometrul; heliograful şi catargul pentru
anemometru situat la circa 1 m nord de heliograf.

• Linia a-5-a, este rezervată pentru aparatele cu care se determină temperatura pe sol şi în
sol, contoarul de descărcări electrice şi evaporimetrul. Pentru temperatura pe suprafaţa solului
este amenajată o platformă la sol cu latura de 3/2 m, pe care sunt aşezate termometrele (ordinar,
de minimă şi de maximă), cu rezervorul pe jumătate îngropat în sol. Alăturat se află platforma în
care sunt amplasate şi aparatele pentru determinarea temperaturii solului în adâncime şi anume:
-termometrele de tip Savinov, din 5 în 5 cm, până la adâncimea de 25 cm; -termometrele cu
tragere verticală, sau termometre extractive care se instalează la diverse adâncimi: 20, 40, 80,
160, 240 si 320 cm, cu distanţa între ele din 50 în 50 cm. În caz de necesitate, pentru
determinarea unor parametri de detaliu caracteristici unor elemente, procese sau fenomene
climatice sau topoclimatice solicitate în diverse scopuri practice.

Există mai multe tipuri de adăposturi de instrumente, însă fiecare dintre acestea este
format dintr-o căsuţă de lemn, un suport şi o scară. Căsuţa are pereţii laterali confecţionaţi din
jaluzele de lemn, înclinate la 45º pentru a se umbri una pe alta şi deci să nu permită pătrunderea
radiaţiilor solare în interiorul ei. În acelaşi timp printre jaluzele se asigură ventilaţia
instrumentelor din interior. Unele adăposturi au pereţii cu jaluzele duble. Partea inferioară a
căsuţei este formată aşezate cruciş, din două scânduri iar spaţiile rămase libere sunt prevăzute cu
site metalice, tot în scopul asigurării ventilaţiei.

Acoperişul adăpostului este dublu, iar partea de deasupra este protejată cu pânză de sac
vopsită în alb. In interior este vopsit în negru pentru a crea un mediu cât mai constant. Adăpostul
este aşezat pe patru picioare la înălţimea standard care permite ca părţile receptoare ale
aparatelor să fie situate la 180 - 200 cm deasupra solului. Spre nord este prevăzut cu o uşă dublă,

12
care se deschide în timpul observaţiei, pentru ca observatorul să poată face citirea aparatelor
astfel încât umbra sa să nu cadă pe aparate, iar razele solare să nu pătrundă în interior.

Calitatea observaţiilor meteorologice mai depinde şi de gradul de pregătire profesională a

observatorului, de conştiinciozitatea, corectitudinea şi precizia observaţiilor, atribute care se
obţin în şcoli tehnice de profil, sau cu ocazia unor instruiri periodice, dar şi cu experienţă în
domeniu.

Complexul de observații care se efectuează pe platforma meteorologică

Pe platforma meteorologică (şi topoclimatică) se efectuează observaţii asupra stării

timpului la un anumit moment dat, pentru caracterizarea vremii. Cu ajutorul acestor observaţii
asupra principalelor elemente meteorologice (temperatura, umezeala, vântul, precipitaţiile etc.)
efectuate într-o lungă perioada de timp (10, 20... 100 de ani etc.) se obţin valorile medii
multianuale care servesc la caracterizarea climei unui teritoriu. Observaţiile meteorologice se
realizează pe două căi: vizual şi instrumental.

Observaţiile vizuale

Se efectuează cu ochiul liber, asupra soarelui şi a diferitelor fenomene atmosferice cum

sunt:

 nebulozitatea atmosferică, care se apreciază în zecimi (sau optimi) de boltă cerească;

 discul solar, care redă starea timpului: senin, semisenin, acoperit;

 starea solului: umed, uscat, reavăn, acoperit sau nu cu zăpadă etc.;

 diverse fenomene hidrometeorologice ca: rouă, pâcla, bruma, poleiul, chiciura,

ninsoarea, lapoviţa, stratul de zăpadă, ceaţa, aerul ceţos, negura, depunerile de gheaţă pe
conductorii aerieni, ploaia, aversa de ploaie, grindina, măzărichea, aversa de zăpadă etc.

 fenomene orajoase: tunete, fulgere, trăsnete etc.;

 furtuni, vijelii, uragane, viscole etc;

Pentru fiecare fenomen se utilizează anumite semne convenţionale consacrate înscrise în

aceleaşi instrucţiuni de la staţiile meteorologice. Se notează pentru fiecare ora de început şi ora
de sfârşit, iar pentru unele şi intensitatea lor sub forma unor indici exponenţiali, notate cu cifre
arabe (0, 1 şi 2); intensitatea maximă este dată de exponentul cel mai mare şi invers.

Observaţiile instrumentale

Se efectuează cu ajutorul instrumentelor sau aparatelor de măsură şi pot fi: cm, citire
directă şi înregistratoare (datele sunt înscrise pe diagrame). Aproape fiecare element
meteorologic poate fi determinat, atât cu aparate cu citire directă, cât şi cu aparate

13
înregistratoare. Atât observaţiile instrumentale, cât şi cele vizuale, se efectuează la termene
standard conform programelor meteorologice mondiale şi anume: la orele 0, 6, 12,18 UTC, în
cazul Programului climatologic şi din oră în oră în cazul Programului sinoptic.

Pentru rigurozitatea determinărilor instrumentale, observatorul trebuie să respecte

anumite reguli de comportament care solicită atenţie mare, efectuarea corectă şi la termen a
observaţiei, notarea imediat în registru a datelor obţinute şi transmiterea lor urgentă la centrele
regionale de colectare. Orice falsificare a datelor, din neglijenţa efectuării observaţiilor, este cu
uşurinţă depistată şi sancţionată ca atare. De asemenea, pentru buna funcţionare a aparatelor,
observatorul este obligat ca înainte de efectuarea observaţiei la termenul respectiv, să efectueze
rondul preliminar pentru a verifica starea aparatelor. Dacă constată unele defecţiuni este obligat
să le înlocuiască.

Observaţiile agrometeorologice

În funcţie de locul unde se efectuează şi de specificul programului de observaţii şi

determinări agrometeorologice, deosebim:

- Platforma agrometeorologică special amenajată (în cadrul platformei de observaţii

şi măsurători meteorologice), unde se urmăreşte regimul termic al solului la suprafaţă şi

adâncime;

- Platforme agrometeorologice (standard şi câmpuri de producţie) în care se

efectuează observaţii cu caracter fizic şi biologic.

Platformele standard sunt suprafeţe bine delimitate, dintr-o anumită cultură în care
observaţiile şi determinările se fac conform unui program de 2 ori pe săptămână. În cadrul
platformelor din câmpul de producţie se execută un program minimal unde aceleaşi observaţii şi
determinări se fac odată pe săptămână. Dacă se au în vedere, determinările cu caracter fizic
acestea fac referire la: regimul termic al solului, regimul umidităţii solului, precum şi aprecieri
vizuale complexe asupra stării solului care fac referire la, nivelul umidităţii şi scurgeri noroioase.

Determinările care au un caracter biologic cuprind următoarele: biometria plantelor

(creşterea în înălţime, volum, greutate) diferenţiat în funcţie de stadiul de dezvoltare şi specificul
fiecărei specii luate în observaţie, densitatea, estimarea cantitativă şi vizuală a stării de vegetaţie,
gradul de îmburuienare şi daune provocate plantelor de atacul unor boli şi dăunători, precum şi
cele cauzate de fenomenele meteorologice nefavorabile (Tănasă I., 2010).

14
 Aceste determinări diferă de la o cultură la alta în funcție de specificul biologic al
acestora (Tab.1.)

Tabelul 1.

Tipuri de determinări biometrice la principalele culturi agricole, viță de vie și pomi

fructiferi (Tănasă, 2010)

Grâu, orz, orez, soia, cartof: Sfecla de zahăr: Vița de vie, pomi fructiferi:

- înălțimea plantelor; - diametrul rădăcinii, - creșterea lăstarilor în lungime;

- elemente de producție - elemente de producție - elemente de producție

Floarea soarelui: Porumb:

- înălțimea plantelor; - înălțimea plantelor;

- diametrul tulpinii; - diametrul tulpinii;

- diametrul capitulului. - suprafața foliară;

- elemente de producție.

De regulă, toate categoriile de observaţii şi determinări agrometeorologice, în afara celor

care fac referire la temperatura solului se efectuează pe platforme de observaţii alese în zona de
influenţă a staţiei meteorologice.

Platformele agrometeorologice se vor amplasa în principalele sole ce cuprind culturile cu

pondere în zonă (cereale, pomi, viţa de vie, plante tehnice). Alegerea culturilor şi platformelor
pentru observaţii se efectuează anual cu acordul laboratorului agrometeorologic din cadrul
Administraţiei Naţionale de Meteorologie, funcţie de planul de servire şi cercetare la momentul
respectiv. Pe lângă determinările biometrice ale plantelor, se estimează și gradul de îmburuienare
al culturilor agricole, vizual pe fiecare parcelă în parte. Estimarea se exprimă în note de la 1 la 5
și se completează în registrele agrometeorologice conform tab. 2..

Tabelul. 2.

Aprecierea gradului de îmburuienare (Tănasă, 2010)

Nota Îmburuienare Observații

1 Absentă Nu se zăresc buruieni în lan

2 Foarte ușoară Se întâlnesc rar buruieni, dar ele se disting greu chiar din apropiere

3 Ușoară Buruienile sunt întâlnite adesea. Acestea se pot distinge ușor din cultură,
de aproape, dar de la distanța de 20-30 cm nu se pot distinge de plantele

15
 cultivate.

4 Medie Buruienile se disting ușor, chiar de la o distanță relativ mare dar nu se

observă o împiedicare a dezvoltării culturii.

5 Puternică Îmburuienare puternică ce dăunează culturii. Se poate observa ușor

creșterea și dezvoltarea slabă a culturilor datorită buruienilor.

De regulă, culturile agricole pot fi vătămate de condițiile meteorologice nefavorabile

(îngheț, secetă, vânt puternic, grindină, aversă de ploaie), boli și dăunători, iar în acest scop se
determină: gradul vătămării și extinderea acesteia, suprafața afectată și caracteristicile privind
localizarea plantelor vătămate.

Gradul vătămării include descrierea părților vătămate, organele vătămate, schimbările de

aspect exterior produse de: ofilirea sau înnegrirea plantelor, frunze sau fructe atacate de către
boli și dăunători. Dacă luăm în discuție extinderea vătămării, aceasta include: evaluarea vizuală a
numărului de organe vătămate, izolate, multe, foarte multe, toate; și estimarea vizuală a
numărului de plante vătămate, izolate, multe, toate.

Dacă punem în discuție suprafața afectată, atunci trebuie menționată proporția părții
afectate și anume: o mică parte, mai puțin de 50%, cea mai mare parte sau toată suprafața.
Totodată se va menționa: specia, soiul, faza de vegetație, data la care s-a înregistrat fenomenul
meteorologic dăunător și data la care au fost examinate plantele.

Analiza biologică a recoltei constă în efectuarea unor serii de analize și determinări

speciale asupra unui număr variabil de plante sacrificate, în funcție de cultură. Plantele destinate
analizelor respective se vor recolta din zona de mijloc a platformei. Categoriile de analize și
prelucrarea datelor rezultate vor fi prezentate separat pentru fiecare cultură în parte, în funcție de
specificul biologic al acesteia.

Diversificarea posibilităților de evaluare a condițiilor meteorologice din timpul vegetației,

prin elaborarea sau remodelarea unor estimatori pentru principalele zone, este nu numai necesară
și oportună dar și esențială pentru dezvoltarea gândirii agroecologice.

16