Sunteți pe pagina 1din 6

Dezvoltarea limbajului preocupare permanentă a educatoarei

În contextul preocupărilor pentru modernizarea învăţământului, pentru racordarea lui


la cerinţele epocii contemporane, cele destinate ridicării calităţii dezvoltării limbajului ocupă
un loc prioritar. Astfel, în cadrul învăţământului preşcolar, educarea limbajului a devenit una
dintre cele mai importante instrumente ale cunoaşterii.
Vârsta preşcolară este o etapă hotărâtoare în însuşirea corectă a vorbirii deoarece, acum au loc
modificări importante (atât cantitativ, cât şi calitativ) care vizează însuşirea corectă a
pronunţiei fonemelor, constituirea lexicului de bază, apariţia limbajului interior, diversificarea
formelor de comunicare, intensificarea funcţiilor cognitive ale limbajului, asimilarea în
practica vorbirii structurilor gramaticale.
Procesul dezvoltării vorbirii copiilor este direct dependent de mediul de vorbire, de modelele
de exprimare oferite de adulţi ( părinţi, educatoare ), influenţele sistematice având o mare
importanţă.
Aşadar, educarea limbajului copiilor trebuie să constituie o preocupare permanentă a
educatoarelor, prin organizarea şi planificarea experienţelor de limbaj ale fiecăruia, în funcţie
de ritmul propus de dezvoltare, prin crearea unui mediu cultural favorabil unde să-şi poată
experimenta liber propriile experienţe în care copilul vorbeşte şi se exprimă de la sine despre
lumea în care trăieşte.
În toate activităţile desfăşurate în grădiniţă: activităţi comune, activităţi la alegerea copiilor,
activităţi recreative şi de relaxare, activităţi de dezvoltare şi exersare a aptitudinilor
individuale, activităţi recuperatorii, etc., copiii realizează achiziţii cognitive, îşi formează
deprinderea de a acţiona la comandă, de a stabili relaţii de cooperare cu educatoarea şi cu
ceilalţi copii, îşi dezvoltă capacitatea de comunica verbal şi nonverbal, îşi formează deprinderi
intelectuale şi motrice.
Povestirile, lectura poeziilor îşi află funcţia lor deplină din momentul în care copilul, intrând
în “vârsta preşcolarităţii”, este apt să devină destinatarul unui mesaj complex. Cu şi fără
suport intuitiv, copilul reuşeşte să recepteze un text epic, liric , o întâmplare sau un şir de
repetiţii. Este îndeajuns să i se dezvăluie copilului existenta unei “lumi a poveştilor”, pentru
ca aceasta să-i devină o necesitate. Treptat, copilul începe “să poată” să-şi exprime gândurile
cu uşurinţă, impresiile, să le redea în mod inteligibil, cursiv, deprindere care este necesară în
procesul comunicării cu cei din jur, în modul însuşirii cunostinţelor şi mai ales, în activitatea
şcolară viitoare. În procesul receptării textului sunt două laturi semnificative: accesibilul şi
accesibilitatea. Ele întreţin mişcarea dialectică şi relaţia dintre copil şi poezie prin actul
lecturării. Receptarea se impune ca un fenomen central pentru esteticile contemporane.
Receptarea este un act complex în care se confundă doi factori esenţial:
-opera literară ca sistem organizat în diferite nivele pe baza raportului de subordonare la
dimensiune estetică;
-subiectul receptor angajat prin capacitatea afectiv-cognitivă de a stăpâni universul specific al
operei;” Pentru a observa la copii un comportament de receptare adecvat, este necesar ca ei să
fie puşi mai întâi în situaţii de a recepta, adică a audia diferite texte narative sau lirice. Copiii
trebuie ajutati să-şi dezvolte capacitatea de a asculta pe perioade de timp din ce în ce mai
lungi cu o menţinere relativ constantă a atenţiei. Ei trebuie să capete experienţă în a audia

1
diferite subiecte, exprimate în diverse moduri: povestiri ale educatoarei ori citirea de către ea
a unor texte din cărţi; poezii recitate de colegi mai mari ori colegi de grupă; audierea unor
emisiuni de radio, de televiziune, sau a unor casete.
Treptat, copiii vor învăţa să stea liniştiţi şi să-şi concentreze atenţia din ce în ce mai
mult şi pe o durată mai lungă. Această deprindere va fi extrem de utilă ori de câte ori va fi
introdusă o temă nouă, copiii se vor concentra cu uşurinţă asupra noţiunilor predate.
Pentru început în activitatea cu copiii mici, ori cu cei mai mari dar nou-veniţi în grădiniţă
activitatea de audiere trebuie să fie scurtă: se va asculta o poezie cu patru versuri, un text mic.
Pe măsură ce copiii se maturizează şi achiziţionează deprinderile necesare unei audieri
eficiente, textul, poezia devin mai lungi. Audierea textului nu este niciodată izolată de alte
conduite ale copilului. După audiţie preşcolarii vor pune întrebări experimentând opinii,
sentimente. Oricât ar fi de liniştiţi copiii, atunci când ascultă o poezie nu putem fi siguri că au
achiziţionat cu adevărat deprinderea de a recepta dacă nu avem confirmarea că au şi înţeles
ceea ce au ascultat
Pentru ca textele să fie receptate mai uşor trebuie ca acestea să fie expresive şi să aibă valoare
estetică. În mod evident, copilul nu intuieşte expresivitatea limbajului, dacă nu este pus în
contact cu un limbaj expresiv, dacă nu are posibilitatea de a se familiariza cu latura estetică a
unei comunicări verbale.. Limbajul se dezvoltă și progresează în permanență la copii,iar
educatoarei îi revine de a organiza și planifica experiențele de limbaj ale fiecăruia pentru a
contribui la educarea acestuia.
Eficienţa procesului instructiv- educativ din grădiniţă depinde atât de stabilirea adecvată a
conţinutului cunoștințelor, priceperilor şi deprinderilor, cât şi de modalităţile prin care acestea
ajung să fie însusite de copii.
Un mijloc de educare şi instruire a copiilor, specific vârstei preşcolare este jocul didactic,
forma de învaţare, care poate fi considerat ca o activitate organizată cu întreaga grupa de
copii. Pentru ai spori permanent eficienţa jocul trebuie apreciat ca bază a conceperi întregii
activități educative. Fără joc nu se poate ajunge la o finalitate reală, e conceput ca mijloc de
educare a copiilor, ca procedeu metodic de realizare oprimă a sarcinilor concrete pe care şi le
propune procesul de învatamant şi ca formă de organizare a activitaţii de cunoaştere şi de
dezvoltare a capacităţiilor psihofizice pe toate planurile. Jocul didactic este unul dintre cele
mai eficiente mijloace de educare fiind folosit pentru a forma sau consolida anumite
cunoştinţe, priceperi și deprinderi comportamentale. jocuri didactice si jocuri-exerciţiu, cum
ar fi: ,,Ce ştii despre mine?’’, ,,Cine face?’’, ,,Eu spun una, tu spui multe’’conduc la creşterea
treptată de la o grupă de vârsta la alta a activităţilor neludice este o consecinţă a dezvoltării
capacităţilor copiilor de a desfășura anumite activităţi intelectuale şi fizice: de a observa
sistematic un obiect sau un fenomen de a-şi concentra mai mult timp atenţia în acest scop, de
a asculta cu interes cele relatate de educatoare, de a înregistra unele indicații cu valoare
nominativă, de a reproduce cu relativă independență conflictele apărute în propria gândire
între cunoscut şi necunoscut.
Fără îndoială, toate aceste capacități şi multe altele, oricât de bine ar fi ele conturate, nu sunt
pe deplin constituite ca să favorizeze desfăşurarea optimă a activităţii de învățare sistematică.
Ele comportă trăsăturile specifice vârstei, deși se constată o creştere şi o dezvoltare a lor
apreciabilă, nu pot suplini nevoia manifestărilor ludice. Jocul didactic are un rol bine definit
în planul de învățământ al instituțiilor preşcolare, determinat de faptul că pe măsură ce copilul
îşi însuşeste, pe baza experienţei sale de viaţă,cât şi pe alte căi, o serie de cunoştinte,
priceperi şi deprinderi, rolul său creşte în vederea acumulării altora, superioare.

2
Ceea ce caracterizează în esenţa jocul didactic constă în aceea că îmbină într-un tot unitar şi
armonios atâ sarcini specifice jocului, cât şi sarcini şi funcţii specifice învățării.
Prin urmare, jocurile didactice au drept scop, pe de o parte instruirea copiilor într-un domeniu
al cunoaşterii, iar pe de altă parte sporirea interesului pentru activitatea respectivă prin
utilizarea unor elemente distractive caracteristice jocului, facilitează atingerea scopului
formativ-educativ urmărit şi, împreună cu celelalte activităţi frontale, exercită o puternică
influenţă asupra copilului în vederea pregătirii sale pentru şcoală. Preșcolarii sunt niște
parteneri de conversație excelenți, nu doar că pun o multime de întrebări, dar le și place
foarte mult să povestească, în aceste situații educatoarea trebuie să fie foarte atentă la limbajul
folosit de copii și să remedieze permanent greșelile acestora.
La vârsta preșcolară, limbajul se dezvoltă in același timp cu gândirea și copilul reușește să
reproducă aproape toate cuvintele cunoscute. Pentru a ajuta preșcolarii să își educe limbajul
intr-un mod corect și pozitiv, cadrul didactic trebuie să îi dezvolte aptitudinile de comunicare
verbală prin conversații zilnice și activităti in grup, folosindu-se mai ales de jocuri, care au
rezultat a fi cele mai utile. În activitatea de educare a limbajului, cadrul didactic trebuie să
folosească limbajul descriptiv, pentru a monitoriza și modela exprimarea copilului.
Preșcolarii absorb foarte repede orice cuvânt auzit, chiar dacă nu îi înțeleg sensul, din acest
punct de vedere este important sa ne asigurăm că în mediul familial și social al copilului este
limitată folosirea jargoanelor și a cuvintelor nepotrivite,i ar cel mic nu trebuie să cedeze
tentației de a le utiliza.
Povestirea este una dintre activităţile de educare a limbajului cele mai plăcute copiilor,
întrucât le satisface nevoia de cunoaştere si de afectivitate, le stimulează imaginaţia si
constituie cadrul optim de exersare a capacităţii de comunicare. Limbajul si gândirea se
intercondiţionează, se constituie ca unitate intrecomunicaţional ( transmitere de informaţie ) si
cognitiv. Gandirea se dezvolta avand casuport limbajul, iar limbajul este expresia nivelului de
dezvoltare a gandirii.povestirea contribuie, de asemenea, la dezvoltarea atenţiei datorita căreia
copiii memorează numele personajelor, fragmente de povestiri si povesti, reţin succesiunea
întâmplărilor, trăsături si comportamente ale personajelor s.a.
Povestirile educatoarei sunt expuneri orale ale unor opere literare( povesti, povestiri), realizate
de către educatoare. Aceste activităţi se organizează cuîntreaga grupa, ca activitate obligatorie
sau in timpul jocurilor si activităţilor alese cu toata grupa sau pe grupe mici de copii. Prin
conţinutul ei, aceasta activitate lărgeşte sfera de cunoştinţe ale copiilor. Aceştia urmăresc cu
atenţie întâmplările basmului sau alepovestirii, memorează, descoperă trăsături şi
comportamente ale personajelor, analizează şi compară. stabilesc anumite relaţii intre fapte si
personaje, ajung la generalizări.Receptarea atenta a povestirilor contribuie la familliarizarea
copiilor cu structura limbii, cu bogaţia şi expresivitatea limbajului; ei îşi însuşesc cuvinte cu
sensuri proprii si figurate, expresii poetice, formule specifice acestor creaţii literare,
construcţii ritmate şi rimate- Povestirile create au evidentă valoare formativa, contribuind la
dezvoltareagândirii si a imaginaţiei creatoare, la dezvoltarea unei vorbiri corecte, fluente şi
expresive.În grădiniţa de copii povestirile create de copii au diverse forme, cele mai frecvente
tipuri de povestiri create si practicate in grădiniţa de copiisunt povestirile copiilor create pe
baza unui şir de ilustraţii si povestirile cu început dat.
Povestirea cu început dat prefigurează în parte desfăşurarea în concordanţa cupremisele din
partea povestită de educatoare. De obicei copilul nu-şi face un plan riguroscare sa dea o linie
de desfăşurare a intrigii povestirii, ci pentru unul-doua episoade. Înpovestirea cu început dat,
copilul este scutit de momentele tensionate de la început cândtrebuie să aleagă un subiect, un
personaj şi totodată are suficient timp pentru imaginaţie. Copilul are resurse creatoare.. Nu
3
trebuie să se exagereze în aprecierea lor,ajungându-se la ideea ca imaginaţia evoluează o dată
cu vârsta. Produsele creatoare alecopilului care cer în mare măsură contribuţia imaginaţiei
sunt superioare, dar nu încomparaţie cu produsele de aceeasi natura ale adulţilor, ci cu
rezultatele copilului înactivităţi care presupun gândirea cauzală şi sunt mult mai puţin în sfera
de interese acopilului decât întâmplările specifice poveştilor.Activitatea cu cartea Deşi în
general nu ştiu sa citească, preşcolarii folosesc, incipient şi aceasta metoda. Răsfoind cărţi de
poveşti cunoscute ce au text laturi de imagini, ei memoreazăpoveşti, privesc desenele, le
comentează. Însăşi ţinerea corectă a cărţii, răsfoirea filă cu filă de la început până la sfârşit,
cunoaşterea şirului ( firul logic ) al povestilor din fiecarecarte sunt achiziţii importante pentru
preşcolari.Distincţia text scris - imagine, recunoaşterea unor litere sau cuvinte familiare -cum
ar fi titlurile povestirilor, denumiri ale unor alineate scrise pe ambalaje, iindicatoare etc. sunt
aspecte care facilitează deprinderea copilului de a lucra cu cartea.
Memorizarea este o activitate de educare a limbajului a cărei valoare formativă se centrează
pe dezvoltarea memoriei logice voluntare a copiilor în corelaţie cu procesele psihice ale
vârstei lor.
Memoria este un proces psihic care are următoarele trei faze succesive: faza de achiziţie
(memorare), faza de reţinere (păstrare) şi faza de reactivare (actualizare) cu cele două
momente: recunoaşterea şi reproducerea. Alături de gândire, memoria stă la baza procesului
de învăţare.
În cadrul activităţilor de educare a limbajului prin jocuri-exerciţii de vorbire sau prin jocul
didactic copilul învaţă, se corectează în vorbire, repetă în mod sistematic cuvinte noi, le
verifică înţelesul, îşi îmbogăţeşte vocabularul. Redarea poeziilor la preşcolari se realizează în
funcţie de particularităţile psihice şi intelectuale ale acestora.
Plecând de la acest considerent am urmărit ca tematica poeziilor, durata, învăţarea la nivelul
limbajului folosit să corespundă fiecărei etape de vârstă. Particularităţile psihologice ale
copiilor de vârstă preşcolară determină utilizarea jocului în procesul de memorare şi receptare
a textului liric.Poeziile şi jocurile dezvăluie copiilor valoarea practică a limbii şi activizează
procesul de însuşire a acesteia, fiind modalităţi atractive şi dinamice de aprofundare şi
extindere a materialului de limbă asimilat în activităţile de tip- exerciţiu.
În cadrul activităţii de memorizare, folosirea aceloraşi metode şi procedee pe tot parcursul
activiţăţii oboseşte copiii şi diminuează atenţia şi interesul acestora. Pentru a evita asemenea
fenomene este necesară alternarea activităţilor. De aceea, în practica mea am căutat să am la
dispoziţie, pe lângă alte metode şi mijloace de antrenare a copiilor în însuşirea limbii, o gamă
largă de poezii şi jocuri. Pentru a optimiza procesul de receptare şi memorare a textului
Cumătra vulpe de Otilia Cazimir am utilizat jocul ,, Vulpea şi gâştele”. Grupul care recită
poezia în cor sunt gâştele, iar vulpea (un copil) stă în tufiş la pândă. Jocul s-a dovedit a fi
atractiv şi eficient în partea de încheiere a activităţii, sporind astfel însuşirea textului memorat.
La grupele mari şi pregătitoare se înregistrează apogeul dezvoltării psihice.
Copilul de grupă mare şi pregătitoare poate păşi în lumea ,,adevăratei poezii” pentru că la
această vârstă cunoştinţele dobândite şi gândirea lui îl ajută să perceapă sensurile adânci ale
cuvântului. Prezint demersul metodic al însuşirii de către copii a poeziei Somnoroase
Păsărele de Mihai Eminescu: În introducera în activitate am prezentat copiilor o planşă care
concretiza conţinutul strofelor: o lebădă pe apă, trestii şi nuferi, luna şi cerul întunecat,
realizate artistic.Printr-o recitare deosebită a poeziei, copilul reuşeşte să perceapă imaginea
vizuală, amplă şi diafană a nopţii. Starea lirică predominantă în poezia lui Mihai Eminescu
este cea de linişte, de armonie între toate elementele naturii. Pentru a-şi fixa mai bine textul

4
memorat în încheierea activităţii am utilizat jocul ,,Să ne jucăm de-a rimele”. Am explicat
copiilor în ce constă jocul, adică eu am spus cuvinte din poezie şi ei trebuiau să găsească
cuvintele pereche din poezie: rămurele-păsărele. ape- aproape, suspină- grădină,
tace-pace, feerie- armonie
Utilizarea jocului consider că a optimizat memorarea textului deoarece copiilor le-a
fost solicitată gândirea, i-a antrenat în jocul cuvintelor spre a găsi cuvintele care rimează.
Lectura pe baza de imagini este o activitate de educare a limbajuluispecifică învăţământului
preşcolar. Desfăşurarea acestei activităţi conţine douăcomponente: observarea dirijata a
imaginilor si dezvoltarea capacităţilor de receptare şi exprimare a mesajelor. Prima
componentă consta in percepereaorganizata si dirijata de catre educatoare a imaginilor pe baza
analizei, sintezei şi a generalizarii datelor, prin relevarea cauzelor si relaţiilor dintre
elementele constitutive ale imaginilor. Percepţia se realizează prin metoda conversaţiei,
pornind de la elementele cunoscute de către copii, de la experienţa lor cognitiva; sunt
actualizate reprezentări stocate in memoria copiilor, de la experienţa lor cognitiva; sunt
actualizate reprezentari stocate in memoria copiilor, pe baza cărora se realizează noi achiziţii
de cunoaştere.
Componenta verbala a activităţii se realizează concomitent cu perceperea imaginilor. Copiii
trebuie sa analizeze imaginile; trebuie să le descrie, să le compare şi să le interpreteze,
folosind un limbaj propriu. Materialul intuitiv are conţinut variat, legat de diverse aspecte ale
realităţii.
Prin natura sa, materialul intuitiv contribuie la îmbogăţirea şi sistematizare a percepţiei si a
reprezentărilor copiilor, la dezvoltarea gândirii acestora. În lectura pe baza de imagini nu
trebuie folosite multe ilustraţii, pentru a nu dispersa atenţia copiilor. Ilustratiile sunt studiate
temeinic, in prealabil, de catre educatoare, pentru a elabora chestionarul pe baza caruia se
ajunge la formularea ideilor principale. Planul de întrebări trebuie sa orienteze atenţia copiilor,
sa dirijeze percepţia lor către elemente esenţiale si către detalii semnificative, organizând
gândirea.
Întrebările trebuie să asigure înţelegerea unitară a tabloului, să conducă spre concluzii parţiale
şi finale. Întrebările trebuie să creeze situaţii—problemă, sa aibă funcţii cognitiveşi educativ-
formative; sa îndeplinească următoarele condiţii: să fie clare; să fire precise; să fie accesibile;
să nu sugereze răspunsul si sa nu necesite răspuns monosilabic ( ,,da’’,,,nu’).Planul de
întrebări se poate realiza si pe parcursul desfăşurării activităţii,pe măsura ce se trece de la un
aspect principal la altul.Răspunsurile copiilor trebuie:· să fie corecte; să fie clare;să fie
concise;să fie complete şi să fie o formulare conştienta, bazata pe înţelegerea aspectelor
principale.
Convorbirea este o activitate prin care copiii preşcolari ajung în situaţia de a se exprima
în mod independent, folosind cuvinte din vocabularul lor activ, în urma unor activităţi de
observare, povestire, jocuri didactice, lectură pe bază de imagini sau în contactul lor direct cu
obiectele şi fenomenele înconjurătoare. Caracteristicile acestei forme de activităţi sunt:
- este o activitate complexă de evaluare a limbajului; presupune folosirea cunoştinţelor
asimilate în activităţi anterioare; se foloseşte cu precădere metoda conversaţiei, pe o durată
mai lungă, fără suport intuitiv; se organizează în număr relativ redus şi cu precădere în grupa
mare, pregătitoare; se actualizează şi se sistematizează cunoştinţele, se formează capacitatea
de a-şi ordona ş sistematiza reprezentările despre lumea reală şicontribuie la exersarea

5
capacităţilor de exprimare; pentru a răspunde corect la întrebări, copiii trebuie să selecteze
lexicul adecvat, să utilizeze anumite structuri gramaticale; .
Eficienţa convorbirii este condiţionată de: planificarea activităţii din timp; alegerea temei,
care trebuie să fie accesibilă şi atractivă, să corespundă intereselor şi preferinţelor copiilor;
crearea unor diverse situaţii de viaţă; accentuarea caracterului formativ precum şi elaborarea
unui plan de întrebări adecvat temei. Convorbirea este o activitate prin care copiii preşcolari
ajung în situaţia de a se exprima în mod independent, folosind cuvinte din vocabularul lor
activ, în urma unor activităţi de observare, povestire, jocuri didactice, lectură pe bază de
imagini sau în contactul lor direct cu obiectele şi fenomenele înconjurătoare.
Întrebările diferă în funcţie de scopul activităţii. Astfel, în cazul convorbirii de verificare, care
solicită în primul rând memoria, se poate cere copiilor să enumere diferite obiecte, fenomene,
culori; să reproducă diferite evenimente şi acţiuni din viaţa copiilor, etc.
În cazul convorbirilor de sistematizare – care solicită în primul rând gândirea – întrebările
trebuie să facă apel la cunoştinţele acumulate anterior şi la gândirea logică a copiilor.
De exemplu: De ce îngheaţă apa iarna? De ce cad frunzele copacilor toamna? (analiză –
sinteză) Cum sunt zilele şi nopţile vara? Cum sunt iarna? (comparaţie) Cum putem numi cu
un singur cuvânt ploaia, zăpada, vântul, bruma? Cum se numesc animalele care trăiesc la casa
omului? (generalizare). .
. Pentru diversificarea activităţii de convorbire şi pentru antrenarea tuturor copiilor în
activitate se pot utiliza elemente de joc, cântec, dramatizarea unor acţiuni discutate, audierea –
vizionarea unor programe artistice.
Prin toate activităţile de educare a limbajului desfăşurate in grădiniţa de copii, se
urmăreşte formarea capacităţii de exprimare exacta, inteligibila, cursivă. Copiii preşolari
trebuie sa fie capabili de a-şi exprima trebuinţele, gândurile şi sentimentele, să fie capabili să
comunice intre ei si cu adulţii.
În toate circumstanţele este nevoie de pasiune, de acel ,,foc ce mistuie şi preajmă şi
purtător”, după cum afirma Lucian Blaga, deoarece munca cu omul nu poate fi pe deplin
eficientă, dacă nu vom ţine seama că fiecare copil are ceva bun în el, ceva ce îl poate înălţa
spre soare şi că, prin felul nostru de a fi, prin arta de a lucra cu el, putem să-l ajutăm pentru
adaptarea la viaţa şcolii şi activitatea din clasa pregătitoare.

Bibliografie:
1 Bratu, Bianca, Preşcolarul şi literatura, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997;
2 Dumitrana, Magdalena, Educarea limbajului în învăţământul preşcolar, Editura Compania,
1999;
3.Lovinescu, Alexandrina, Jocuri- exerciţiu pentru preşcolari, Editura Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1979
4 Curriculum pentru învăţământ preşcolar, 3-6/7 ani, Prezentare şi explicitări, Didactica
Publishing House, Bucureşti, 2009;
5. Ghid de aplicare a noului curriculum pentru educaţia timpurie, Editura Diana, Piteşti,
2009;
prof.. Boţu Tatiana
Grădiniţa cu P.P. Nr. 10 Huşi

S-ar putea să vă placă și