Sunteți pe pagina 1din 14

BOLILE MĂRULUI SI PĂRULUI

16.1.1. Viroze

Mozaicul mărului - Pirus virus 2 syn. - Marmor mali

Mozaicul la măr este o boală frecventă în livezile din Europa şi America. A fost observat în 1825 de
către Noisette, iar la noi în ţară a fost semnalat pe soiul de măr Jonathan în 1956 de Olga Săvulescu şi Eugenia
Eliade.
Virusul a fost depistat la numerose soiuri de măr iar la soiurile foarte sensibile pagubele pot ajunge la
40% din producţie. Prin altoire, virusul a fost transmis speciilor de Malus, Crategus, Prunus, Fragaria,
Sorbus, Cydonia, Pyrus iar prin inoculare de suc şi la plantele ierboase, în total la 65 specii din 19 familii .
Simptome. Boala se manifestă exclusiv pe frunze. Astfel, în urma atacului apar pete neregulate ca
formă de culoare galbenă cu nuanţă crem, răspîndite neuniform pe suprafaţa limbului. Atacul se manifestă
numai pe o parte din frunze, de regulă cele tinere, din vârful lăstarilor, nefiind atacate. Frunzele atacate sunt
tari şi aspre. Temperaturile ridicate din timpul verii fac ca ţesuturile frunzelor atacate să devină brune. (Fig.
51)

Fig.51. Mozaicul mărului - Marmor mali


- simptome pe frunze

Simptomele sunt grave la temperaturi de 18°- 22°C. Pomii puternic atacaţi vegetează slab şi dau
producţie scăzută. Frunzele cad înainte de vreme ducând la slăbirea pomilor, în special a celor tineri. Fructele
provenite de la pomii bolnavi sunt mici şi au calităţi gustative reduse.
Atacul diferitelor tulpini de virus care au virulenţă diferenţiată cât şi multitudinea soiurilor de măr
atacate fac ca simptomele cât şi efectele acestei boli să varieze foarte mult. Sensibile sunt soiurile : Jonathan,
Golden Delicious, iar mai puţin sensibile sunt : Parmen Auriu, Ontario , fiind de asemenea cunoscute şi unele
soiuri mai tolerante.
Agentul patogen - Boala este produsă de Pirus virus 2 (B. et J. Smith)
syn. - Marmor mali Holmes.
Virusul se prezintă sub formă de particule izodiametrice de 25 - 29 µm, cele de dimensiuni mai mari
fiind infecţioase. Temperatura de inactivare este de 54°C iar diluţia optimă 2: 1000.
Transmiterea şi răspândirea virusului se realizează prin altoire sau grefe de scoarţă, simptomele bolii
apărând în câteva săptămâni sau în primăvara următoare. Virusul se transmite şi prin seminţe iar la puieţii din
pepiniere şi prin anastomoze radiculare.

Combatere. Se recomadã control fitosanitar în pepiniere, eliminarea pomilor virozaţi, folosirea


pentru altoire numai de ramuri altoi şi portaltoi sãnãtoşi. De asemenea în timpul altoirilor şi tăierilor la măr
se vor respecta toate măsurile de igienă culturală.

16.1.2. Bacterioze
Cancerul bacterian al rădăcinilor pomilor fructiferi - Agrobacterium tumefaciens
Cancerul pomilor fructiferi este o boală bacteriană răspândită pe tot globul. Ea a fost observată pentru
prima dată în Germania în 1870, fiind iniţial socotită drept o boală neparazitară deoarece apare în solurile cu
exce 454l114e s de umiditate. In ţara noastră a fost semnalată pentru prima dată în 1926 de Tr. Săvulescu, pe
rădăcinile unor meri tineri la Curtea de Argeş iar ulterior a fost semnalată în mai multe localităţi din ţară, atât
în pepiniere cât şi în livezi, producând pagube însemnate asupra dezvoltării pomilor şi producţiei lor.
Bacteria este foarte polivoră, fiind des întâlnită pe specii de sâmburoase (cais, piersic, cireş, corcoduş)
în pepiniere, unde produce mari pagube, cât şi în plantaţii de păr, măr, gutui, viţă-de-vie. Cancerul bacterian
se poate maifesta în afară de pomi, la sfeclă, floarea-soarelui, tutun, tomate, în general pe plante din peste 60
de familii. Nu sunt atacate monocotiledonatele.
Simptome. Boala se manifestă cel mai frecvent prin apariţia pe rădăcini şi la baza tulpinilor, în zona
coletului, a unor tumori, la început mici cât un bob de mazăre, moi, cu suprafaţa netedă, galben - verzui
formate din ţesut parenchimatic. Aceste tumori pot apărea pe toate organele plantelor lemnoase sau ierbacee
însă la sfârşitul perioadei de vegetaţie cad . Alteori devin persistente şi devin brune, capătă an de an
dimensiuni din ce în ce mai mari, ajungând la 10-30 cm în diametru şi au suprafaţa neregulată, rugoasă. (Fig.
52)

Fig.52. Cancerul bacterian al rădăcinilor şi coletului


- Agrobacterium thumefaciens
- tumori pe rădăcini

Formarea tumorilor se datorează unor diviziuni exagerate ale celulelor plantei, datorate prezenţei
bacteriei. In structura unor tumori se observă numeroase insuliţe în care lemnul este dispus spre exterior iar
liberul către interior, datorită funcţionării defectuoase a cambiului.
Aspectul citologic al ţesuturilor prezente în interiorul unei tumori este mult asemănător cu cel întâlnit la
om şi animale. Intr-o secţiune prin tumoră se observă celule mari, gigantice înconjurate de celule cu
dimensiuni normale. De asemenea se pot observa celule gigantice cu nucleul hipertofiat, celule gigantice
polinucleate sau pline cu numeroase celule mai mici, fenomene de heteroploidie, cordoane de celule
canceroase, asfixia ţesuturilor. Multe celule reţin puternic coloranţii (sunt hipercromatice). In interiorul
tumorilor se găsesc relativ puţine bacterii comparativ cu efectul parazitar produs de către acestea. De
asemenea în tumori se observă acumulări de acizi organici (malic, citric, oxalic). S-a mai constatat o
acumulare de substanţe organo-formatoare ca acidul indolil acetic, care este un produs cancerigen dar, folosit
în doze moderate reprezintă un stimulator de creştere.
Prezenţa tumorilor la nivelul rădăcinilor şi mai ales la nivelul coletului stânjeneşte creşterea şi
dezvoltatea pomilor, mai ales a celor tineri.
O altă manifestare a hipertrofiei care se întâlneşte mai rar în pepiniere, fiind frecventă în special la măr
este apariţia unor rădăcini firoase, care apar ca nişte smocuri. Ele se formează din tumori şi la început sunt
moi, apoi devin de consistenţă tare, fibroasă.
Agentul patogen. Agentul patogen este Agrobacterium radiobacter p.v. tumefaciens (Smith şi
Thorn.) Kerr, Young et Panagopoulos, familia Rhizobiaceae,ordinul Eubacteriales, clasa Schizomycetes.
Bacteriile au formă de bastonaş, cu câte un singur flagel polar.Sunt Gram negative, asporogene aerobe,
neacidorezistente.
Temperatura optimă de dezvoltare este între 24-28°C, temperatura maximă 37°C. Pot trăi în sol 2-4 ani.
Rănile mecanice produse pomilor în timpul lucrărilor de întreţinere, atacul de insecte, loviturile de
grindină, duc la distrugerea integrităţii scoarţei şi favorizează infecţiile cu aceste bacterii.
Patogeneza cancerului bacterian cuprinde patru etape :
- etapa transformării celulelor normale în celule tumorale. Această etapă la rândul ei cuprinde trei faze :
condiţionarea, inducţia şi proliferarea tumorală;
- etapa dublării, când apare o înmulţire dezordonată a celulelor tumorale şi apoi metastaze;
- etapa organizării elementelor celulare şi până la un anumit nivel, diferenţierea celulelor cu apariţia
vaselor conducătoare;
- etapa îmbătrânirii şi necrozării tumorale.
Deşi este una dintre cele mai cercetate boli la plante, există încă numeroase lacune în explicarea
mecanismului de formare a tumorilor şi, chiar în ceea ce priveşte etiologia bolii, părerile sunt controversate.
Există păreri care pledează pentru etiologia virotică a cancerului, bacteriile inoculând virusurile localizate pe
cromozomi. Acest lucru ar explica şi disproporţia dintre numărul mic de bacterii şi efectul parazitar deosebit
pe care îl induc la plantele parazitate.
Vehicularea bacteriilor în sol are loc odată cu apa de irigaţie sau cu apa de ploaie care spală tumorile şi
antrenează bacteriile care pot rezista peste iarnă în sol fără a-şi pierde virulenţa.
Bacteria se pătrează în muguri, calus, în vârfurile tinere al rădăcinilor şi este rezistentă în vase.
Combatere. In ţara noastră A.radiobacter p.v. tumefaciens este un patogen de carantină.
Se impun următoarele măsuri de profilaxie şi combatere :
- se evită amplasarea pepinierelor şi livezilor pe terenuri argiloase umede şi reci;
- se efectuează control fitosanitar ; pomii tineri atacaţi vor fi distruşi;
- materialul săditor provenit din pepiniere infectate va fi tratat prin înmuierea sistemului radicular într-
un amestec format din sulfat de Cu 5%, argilă, nisip şi doar după aceea pomii vor fi plantaţi;
- sâmburii de zarzăr, piersic şi prun se vor dezinfecta înainte de semănat cu produse organo-mercurice;
- se iau măsuri pentru combaterea insectelor din pepiniere şi în special a larvelor de coleoptere;
- se evită rănirea în timpul altoitului şi în timpul lucrărilor de întreţinere a livezilor, rănile produse se vor
unge cu mastic;
- solul din pepiniere poate fi dezinfectat cu policlorură de benzol 500 kg/ha, care se distribuie în
cantitate de 25g în fiecare copcă adâncă de 10-15 cm.,după care substanţa se acoperă cu pământ;
- fertilizarea trebuie făcută mai mult cu fosfor şi potasiu;
- terenurile infectate se cultivă câţiva ani cu cereale, care nu sunt atacate de bacterii.
Focul bacterian sau arsura merilor şi perilor - Erwinia amylovora şi Pseudomonas syringae
Această boală a fost semnalată pentru prima dată în America în 1870 în prezent fiind răspândită în toate
ţările Europei şi Americii. La noi în ţară a fost observată în 1923 în Moldova pe puieţi de măr, iar azi este
prezentă în toate zonele pomicole ale ţării.
Bacteria este polivoră, atacă mai multe specii de pomi fructiferi precum şi alte plante din fam. Rosacee :
Malus, Pyrus Cydonia, Crategus, Spiraea.
Simptome. Boala apare pe toate organele plantei în afară de rădăcini, simptomele fiind diferite în
funcţie de organul parazitat.(Fig. 53)

Fig. 53 - Focul bacterian - Erwinia amylovora şi Pseudomonas syringae


a - simptome pe lăstar; b - simptome pe trunchi

Pe frunze: apar pete brune translucide care se întind şi duc la distrugerea întregului aparat foliar al
pomului. Frunzele nu cad de pe pom nici când ramurile sunt puternic scuturate.
Pe flori: atacul poate fi confundat cu cel produs de monilioză; acestea se ofilesc şi se innegresc.
Fructele: sunt atacate din momentul legării până la maturitate. Cel mai mult au de suferit fructele
tinere, pe care apar pete negricioase cu aspect umed. Fructele se zbârcesc, se înnegresc rămân mici şi atârnă
pe ramuri chiar şi în timpul iernii.
Forma de atac pe lăstari, ramuri şi trunchiuri tinere este cea mai cunoscută. Atacul poate începe din
dreptul unui mugure mortificat, în jurul căruia scoarţa se necrozează devine cenuşie-închis se usucă, lipindu-
se de lemn. Partea superioară a lăstarilor parazitaţi se brunifică se veştejeşte şi se îndoaie în formă de cârlig.
Pe tulpină boala se manifestă prin sclerozarea şi brunificarea scoarţei din dreptul nodurilor iar
parenchimul scoarţei şi suberul se lipesc de lemn. In cazul extinderii scoarţei atacate, pomul se usucă.
In funcţie de organul atacat, boala poartă denumirea de: arsura frunzelor, mugurilor, ramurilor, florilor.
In timpul perioadelor umede pe organele atacate ale pomului şi special la nivelul scoarţei se observă
picături translucide, mucilaginoase, reprezentate de coloniile bacteriene care exudează la exterior. Pe timp
uscat, coloniile bacteriene se deshidratează şi formează nişte foiţe transparente ca de celofan care acoperă
porţiuni din organul atacat. Factorii climatici care favorizează evoluţia bolii sunt umiditatea şi temperatura
ridicată. Boala se manifestă puternic primăvara:lunile mai-iunie şi toamna - lunile septembrie -octombrie, în
timp ce în lunile secetose de vară evoluţia acesteia stagnează. Diferite răniri mecanice făcute în timpul
tăierilor la pomi cât şi atacul unor insecte favorizează infecţiile
cu bacterii cât şi extinderea bolii.
Agentul patogen. Această boală este produsă de două
bacterii: Erwinia amylovora (Burrill) Winsl. din famila
Enterobacteriaceae, ordinul Eubacteriales şi Pseudomonas
syringae Van Hall din familia Pseudomonadaceae, ordinul
Pseudomonadales ambele din clasa Schyzomycetes.
Erwinia amylovora - se prezintă sub formă de bastonaş,
este asporogenă, prezintă flageli - (este peritichă), necapsulată,
Gram negative orezistentă, aerobă, facultativ anaerobă.
Temperatura optimă de dezvoltare între 3- 45 °C, optimă
la 30° C.
Pseudomonas syringae - este o bacterie în formă de bastonaş, are flageli polari. Se dezvoltă bine între
25°-26° C.
In timpul iernii, bacteriile rezistă în zonele marginale
ale ulcerelor de pe ramuri şi trunchi, dar şi în muguri, fructe
bolnave şi ramuri. Primăvara devin active, se inmulţesc şi se
constituie astfel inocul primar, din care sunt diseminate în
special de ploaie, dar şi de insecte.Ajungând pe flori, intră
prin deschiderile naturale sau răni. Apoi bacteriile se
multiplică şi se dezvoltă în spaţiile intercelulare,unde după
câteva zile începe colapsul celular cu ajutorul toxinei
amilovorina, care înnegreşte florile. In urma acestei lize
celulare, se formează exudatul, prin care bacteria din internă
devine externă şi astfel se formează sursa de inocul pentru
infecţiile secundare ale fructelor, lăstarilor şi trunchiului.
S-a constatat că părul este mai sensibil decât mărul.
Combatere. Aceşti agenţi patogeni sunt paraziţi de carantină. Astfel, se iau urmatoarele măsuri de
prevenire şi combatere :
Pentru
evitarea răspândirii
bolii, pepinierele
sunt supuse
controlului
fitosanitar iar pomii
bolnavi se ard. În
jurul pepinierelor,
se distrug arborii şi
arbuştii atacaţi de
aceste bacterii în
special tufele de
Crategus. Rănile
cauzate de tăieri se
dezinfectează cu
clorură de var 3%
sau formalina 4%,
de asemenea se
dezinfectează instrumentele cu care se fac tăierile. Se va acorda atenţie terenurilor de amplasare a
pepinierelor, cunoscându-se că solurile reci şi umede favorizează boala primăvara, înainte de începerea
vegetaţiei, pomii din pepiniere
se stropesc cu amestec format
din o parte sublimat coroziv,
două părţi cianură, 500 părţi
apă.
Până la înflorit sunt
eficace tratamentele cu
fungicide pe bază de cupru,
pentru evitarea infecţiilor
florale rezultate bune se obţin
prin stropiri cu preparatul
”Zineb” în timpul înfloririi.
16.1.3. Micoze

Fãinarea mãrului - Podosphaera leucotricha


Făinarea mărului a fost observată pentru prima dată în 1877 în SUA, iar în prezent este răspândită pe
toate continentele, în toate regiunile unde se cultivă mărul. Făinarea mărului constituie o preocupare
importantă pentru pomicultură deoarece boala produce pagube importante în pepiniere şi livezi, mai ales la
anumite soiuri sensibile (cum este de exemplu Ionathan) în anumiţi anii cu condiţii favorabile de dezvoltare a
ciupercii.

In ţara noastră, începând din anul 1959, atacul s-a extins în toate zonele pomicole ca urmare a plantării
de soiuri sensibile şi aplicării îngrăşămintelor cu azot în cantităţi prea mari.

Simptome. Boala se manifestă pe tot parcursul perioadei de vegetaţie, începând de la dezmugurire şi


până la căderea frunzelor, cu intensitate mare în cursul lunii mai şi la începutul lunii iunie.

Sunt atacate frunzele, florile, lăstarii şi uneori fructele tinere.

Atacul pe frunzele tinere apare sub forma unei pâsle albicioase,apoi gălbuie şi pulverulentă, care
acoperă ambele feţe ale limbului.(Fig. 54) Această pâslă este formată din miceliul ciupercii,pe care se
dezvoltă conidioforii cu conidiile. Frunzele tinere sunt deformate, îngroşate, casante şi se răsucesc cu
marginile în sus, în formă de lingură, apoi se usucă de timpuriu.

Fig. 54 - Făinarea mărului - Podosphaera leucotricha


a - frunză atacată; b - lăstar tânăr atacat

Ciuperca atacă cu rapiditate lăstarii tineri, pe care îi acoperă cu un manşon micelian. Lăstarii puternic
atacaţi se îndoaie în formă de cârlig şi se usucă.

Florile atacate au sepalele deformate,petalele îngustate îşi pierd culoarea roz, devin albe, se atrofiază şi
rămân sterile. Florile atacate se usucă fără a forma fructe. La soiurile sensibile de măr, această formă de atac
duce în unii ani la importante pierderi de recoltă.
Dacă atacul are loc pe fructele tinere, acest lucru duce la stagnarea creşterii acestora şi chiar la căderea
lor.

Agentul patogen. Boala este produsă de Podosphaera leucotricha (Ell.et Ev.) Salm., din familia
Erysiphaceae, ordinul Perisporiales, clasa Ascomycetes.

Aparatul vegetativ al ciupercii este reprezentat de un miceliu filamentos septat,hialin, ramificat,


ectoparazit, care se fixează de ţesuturile parazitate cu ajutorul apresorilor. Apresorii sunt nişte formaţiuni ale
miceliului asemănătoare unor ventuze, de la nivelul cărora pornesc haustori, de formă sferică, ce pătrund în
celulele epidermice.

Inmulţirea asexuată a ciupercii se face prin conidii de tip Oidium, care formează numeroase şiruri de
celule ca nişte butoiaşe, ceea ce face ca miceliul să aibă un aspect pulverulent. Forma conidiană a ciupercii se
numeşte Oidium farinosum Cke. Conidiile au dimensiuni cuprinse între 16-27 x 10-17µ şi asigură răspândirea
agentului patogen în timpul perioadei de vegetaţie. Ele germinează în ţesuturile vii ale plantei, folosind apa de
transpiraţie şi în cazul în care temperatura mediului extern este cuprinsă între 10-20°C. (Fig. 55)

Fig. 55 - Făinarea mărului - Podosphaera leucotricha

a - conidiofor cu conidii; b - peritecii cu asce şi ascospori -


original

Temperatura ridicată, între 18-20°C şi umiditatea ridicată


80-100%, favorizează boala, care în acest caz, poate lua un
caracter foarte grav, în special la soiurile sensibile.

Ciuperca iernează în solzii mugurilor sub formă de


miceliu de rezistenţă sau sub formă de peritecii.Periteciile se formează pe miceliu, au formă sferică, sunt
brune, prevăzute cu 3-5 apendici (uneori chiar 11), numiţi fulcre, ramificaţi dichotomic la vârf. Aceşti
apendici sunt de 4-6 ori mai lungi decât diametrul periteciei, iar în ei se formează o singură ască cu 8
ascospori elipsoidali, hialini şi unicelulari.

Primăvara boala reapare ca urmare a intrării în vegetaţie a miceliului de rezistenţă aflat în solzii
mugurilor infectaţi din anul precedent. Astfel, mugurii contaminaţi dau lăstari sau flori infectate. Acestea
constituie primele focare de infecţii. Pe suprafaţa organelor atacate se formează conidii care asigură infecţiile
primare în timpul înfloritului, care sunt urmate de numeroase infecţii secundare în cursul aceleiaşi perioade de
vegetaţie. Cercetările efectuate la noi în ţară au arătat că periteciile deşi se formează în luna mai până în
toamnă, nu joacă rol în infecţiile primare din primăvară ascosporii neputând fi captaţi pe lame capcană.

În unii ani miceliul şi organele sporifere sunt parazitate de ciuperca Cicinobolus cesatii De By care
limitează mult frecvenţa şi intensitatea bolii. Multitudinea picnidiilor acestui hiperparazit determină
modificarea culorii miceliului din alb cu aspect făinos în alb murdar.

Combatere. Se recomandă ca în permanenţă lăstarii puternic atacaţi să fie îndepărtaţi şi distruşi prin
ardere. Pentru prevenirea răspândirii bolii se vor aplica tratamente umede sau uscate cu substanţă care au ca
bază toxică sulful. Iarna se vor efectua stropiri cu zeamă sulfocalcică. Primăvara se execută mai multe
tratamente cu zeamă sulfocalcică 10%, până la deschiderea mugurilor şi în concentraţie de 2% după
deschiderea acestora. Se pot face de asemenea tratamente cu sulf muiabil 0,4% sau Karathan 0,1%.
Se aplică vara tratamente curative, de câte ori este nevoie cu zeamă calcică 2%, sulf muiabil 0,4%,
Karathan 0,1%, şi prăfuiri cu sulf, Systhane 12 EC 0,04%, Anvil 0,04%, Rubigan 12 EC 0,04%. Se pot folosi
fungicide sistemice care în anumite condiţii pot da rezultate foarte bune. Se recomandă cultivarea de soiuri de
măr rezistente la făinare cum ar fi : Aromat de vară, Frumos de Voineşti, Delicios de Voineşti, Renete de
Canada.

Pătarea cafenie a frunzelor şi fructelor şi rapănul ramurilor de măr şi păr - Venturia


inaequalis

Prima descriere a acestei boli a fost făcută de botanistul suedez Fries în anul 1819. Este boala cea mai
răspîndită şi păgubitoare în toate ţările unde se cultivă mărul. La noi în ţară se întâlneşte în toate regiunile, de
la câmpie până în zona montană,şi datorită pierderilor mari de recoltă atât cantitative cât şi calitalive, pătarea
cafenie este considerată ca una dintre cele mai păgubitoare boli ale mărului şi părului.

Simptome. Ciuperca atacă toate organele tinere ale pomului, pe toate aceste organe simptomele fiind
mult asemănătoare. (Fig. 56)

Pe frunzele tinere, în special pe partea inferioară a limbului, apar pete mici, cenuşii, din dreptul cărora
pornesc radiar hifele ciupercii de culoare olivacee. Aceste pete se măresc, ating 5-10 mm, au culoare verde-
măsliniu sau brun şi pot să conflueze. Mai târziu când miceliul subcuticular fructifică şi se formează
conidiofori cu conidii, petele capătă o culoare brun măslinie şi au un aspect catifelat.

Fig. 56. Pătarea cafenie şi rapănul merilor


- Venturia inaequalis
a - simptome pe partea superioară a frunzei;
b - simptome pe partea inferioară a frunzei

La unele soiuri de măr, cînd atacul este puternic, petele


sunt dese şi acoperă o mare parte din suprafaţa frunzelor, care
cad înaintea celor sănătoase.

Atacul pe flori şi în special pe sepale este asemănător


cu cel descris la frunze. Şi în acest caz apar pete mici, cenuşii
care iau un aspect catifelat cînd pe miceliu apar conidioforii cu conidii.

Pe fructe apar pete cenuşii măslinii, fără un contur precis.La începutul atacului petele de pe fructe sunt
catifelate iar mai târziu devin crustoase, cenuşii şi sunt înconjurate de o margine mai închisă constituită din
miceliul ciupercii care creşte radiar. Aceste pete se întind, se reunesc iar în dreptul lor ţesuturile se suberifică
şi crapă. Fructele tinere se deformează puternic iar pulpa lor are un gust fad. Deseori crăpăturile de pe fructe
reprezintă porţi de intrare pentru sporii de Monilinia fructigena sau pentru alte ciuperci care distrug pulpa
fructului în totalitate. (Fig. 57)

Pe ramuri boala se observă mai greu. Aici ciuperca produce o uşoară exfoliere a scoarţei, iar sub ţesutul
atacat se observă un strat de suber care separă partea sănătoasă de cea bolnavă.

Rapănul este o boală păgubitoare, deoarece slăbeşte foarte mult pomii, şi-i face să rodească din ce în ce
mai puţin. Pagubele produse de atacul acestei ciuperci se referă la pierderi importante de recoltă, deprecierea
calitativă a fructelor, (proces care poate continua şi în depozite), cît şi debilitarea pomilor atacaţi prin
pierderea frunzelor sau reducerea suprafeţei asimilatoare a acestora.
Fig. 57. Pătarea cafenie şi rapănul merilor - Venturia inaequalis
- atac pe fructe în diferite stadii de dezvoltare;

Agentul patogen. Boala este produsă de Venturia inaequalis (Cke) Wint, syn Endostigme inaequalis
(Cke) Syd., din familia Pseudosphaeriaceae, ordinul Pseudosphaeriales, clasa Ascomycetes.

Ciuperca prezintă un miceliu septat şi ramificat de culoare brun măslinie, care se dezvoltă sub cuticulă
şi sub epidermă, crescând radiar de la punctul de infecţie.In momentul fructificării apar strome de culoare
brună pe care se diferenţiază conidiofori scurţi, cilindrici, simpli, îngroşaţi la bază şi subţiaţi spre vârf.
Terminal pe aceşti conidiofori se formează cîte o conidie brună,alungit piriformă care la început este
unicelulară apoi devine bicelulară. La maturitate, conidiile se desprind de pe conidiofor şi cad, iar conidioforii
îşi continuă creşterea formând alte conidii. (Fig. 58) Această formă conidiană a ciupercii se numeşte
Fusicladium dendriticum.

Conidiile ajunse la maturitate pot germina, dacă se află în picături de apă şi la temperaturi cuprinse între
15-20°C.

Ciuperca iernează sub formă de miceliu de rezistenţă în scoarţa ramurilor. Acesta intră în activitate
primăvara, formând conidii şi astfel are loc infecţia primară pe toate organele tinere ale pomilor. Toamna, pe
frunzele căzute, ciuperca duce o viaţă saprofită iar primăvara, în urma procesului sexual de ascogamie, se
formează peritecii cu asce şi ascospori.

Periteciile sunt ovale, cufundate în substrat, au pereţii groşi şi negricioşi şi sunt prevăzute la partea
superioară cu un por de deschidere înconjurat de peri bruni şi rigizi.În această peritecie, pe un strat fertil aflat
la bază, se formează numeroase asce alungite, cu câte 8 ascospori bicelulari, cu celule inegale, brun olivacei.

Fig. 58. Pătarea cafenie şi rapănul merilor - Venturia inaequalis


a- conidiofori cu conidii; b - conidii - original
Ascosporii ajung la maturitate primăvara, iar eliminarea lor are loc începând din luna martie până în
mai-iunie, în funcţie de umiditate şi temperatură. Primăvara, ploile hidratează ascele, pereţii periteciilor se rup
şi ascosporii sunt proiectaţi începând cu temperatura de 5°C. Astfel, ascosporii produc şi ei infecţii primare
care sunt foarte puternice.

Atât filamentele de infecţie provenite din germinarea ascosporilor cât şi cele ce provin din germinarea
conidiilor pătrund în interiorul plantei gazdă prin străpungerea directă a cuticulei.

Boala este favorizată de umiditate mare sub formă de ploi abundente sau atmosfera saturată cu vapori de
apă.

Combatere. Se recomandă următoarele măsuri de profilaxie şi combatere: măsuri de igienă: strângerea,


arderea sau arătura adâncă de toamnă pentru micşorarea sursei de infecţie prin ascosporii din periteciile din
frunzele căzute; tăierea şi arderea ramurilor cu rapăn, curăţirea pomilor. Se vor executa stropiri de iarnă şi
primăvară care au mare importanţă în distrugerea surselor de infecţie primară prin conidii sau ascospori.
Primăvara, la desfacerea mugurilor, la scuturarea florilor şi când fructele sunt cât aluna, pomii se stropesc cu
zeamă bordeleză 0,75-1% sau cu Zineb 0,4%. Vara se recomandă folosirea suspensiilor de Captan 0,3% şi
Metiram de zinc 0,2% sau Zineb în amestec cu sulf muiabil 0,3%, Mancozeb 0,2%,Benomyl 0,1%, zeamă
sulfocalcică 2%.

Înainte de recoltare cu 2 săptămâni se recomandă aplicarea unui tratament cu Captan 0,25%, Maneb sau
Macozeb 0,3%. O măsură eficace este crearea, introducerea şi extinderea în cultură a soiurilor rezistente.

Monilioza sau putregaiul brun şi mumifierea fructelor de măr şi păr - Monilinia fructigena

Această boală este cunoscută de multă vreme în toată lumea, în ţările unde se cultivă mărul şi părul şi
produce pagube foarte mari în livezi şi depozite. În ţara noastră este foarte răspândită şi păgubitoare în toate
zonele pomicole, în unii ani pierderile din recolta de fructe ridicându-se până la 50-60%.

Se întâlneşte pe măr, păr şi gutui şi poate ataca sporadic un număr mare de specii lemnoase aparţinînd la
11 familii.

Simptome. Ciuperca apare pe ramuri cu frunze, flori şi fructe, în diferite faze de dezvoltare. (Fig. 59)

Fig. 59. Monilioza sau putregaiul brun şi mumifierea fructelor - Monilinia fructigena
a- atac pe lăstar; b- atac pe buchete florale
Primăvara, în timpul înfloritului, unele ramuri tinere încep să se veştejească iar frunzele şi florile se
brunifică şi se usucă. Pe scoarţa ramurilor atacate şi pe flori apar perniţe de mucegai de culoare cenuşie-
gălbuie, alcătuite din conidioforii şi conidiile ciupercii. Atacul pe flori seamănă cu efectul îngheţurilor târzii
de primăvară, cu deosebirea că printre florile distruse şi brunificate se pot observa şi flori normale. Acest
aspect parazitar poartă numele de monilioza din anul precedent.

Mai târziu când fructele au dimensiunea unei alune, mai ales la păr, acestea se înnegresc şi cad în masă.
Deseori acest aspect parazitar este confundat cu căderea fiziologică. Acest aspect parazitar este cunoscut şi
sub numele de monilioza de primăvară. Vara, când fructele au ajuns la maturitate, apar pe suprafaţa lor pete
brune care se întind în suprafaţă şi cuprind pulpa fructului în întregime. În scurt timp fructul putrezeşte apoape
în totalitate, şi adeseori cade din pom. (Fig. 60)

Fig. 60. Monilioza sau putregaiul brun şi mumifierea fructelor -


Monilinia fructigena - atac pe fructe

Dacă atmosfera este umedă şi temperaturile sunt ridicate,


pe suprafaţa fructului, în zona putrezită, apar sporodochiile
ciupercii, sub forma unor perniţe dispuse în zone concentrice.
Această formă de atac este cunoscută sub numele de putregai
brun.

Dacă timpul este mai umed cu temperaturi mai scăzute,


fructele putrezesc, se brunifică, se înmoaie, au coaja strălucitoare şi pieloasă. Apoi se înnegresc fără ca pe
suprafaţa lor să mai apară pustule cu conidii. Această formă de atac este întâlnită deseori şi în depozite şi
poartă numele de putregai negru.

Pe timp secetos fructele atacate se deshidratează se întăresc, se mumifiază şi rămân atârnate de pomi şi
în timpul iernii. În aceste fructe se formează scleroţii cuipercii, care sunt organele de rezistenţă. Acest aspect
parazitar poartă numele de mumifierea fructelor.

Agentul patogen. Monilioza mărului şi părului este produsă de Monilinia fructigena (Aderh.et Ruhl)
Honey, din familia Helotiaceae, ordinul Pezizales, clasa Ascomycetes.

Ciuperca are aparatul vegetativ reprezentat de un miceliu filamentos, ramificat, la început hialin, apoi
brun, cu pereţii impregnaţi cu melanină, ceea ce-i conferă rezistenţă la uscăciune. Acest miceliu se dezvoltă
treptat de la locul de infecţie, invadând aproape în întregime pulpa fructului. (Fig. 61)

Fig. 61. Monilioza sau putregaiul brun şi mumifierea fructelor


- Monilinia fructigena
a- apotecii; b - asce cu ascospori; c - sporodochii cu şiruri de conidii;
d - conidii - original

În funcţie de condiţiile de umiditate şi temperatură, filamentele miceliene formează strome de două


feluri : substratale şi scleroţiale.

Stromele substratale au centrul alcătuit dintr-o reţea de hife, care include şi o porţiune din substratul ce
serveşte ca hrană, împletite strâns, alcătuind sporodochiile, care presează şi erup prin coaja fructului. La
suprafaţa acestor sporodochii apar numeroşi conidiofori scurţi, simpli, puţin diferenţiaţi de miceliu, care
poartă conidii dispuse în lanţuri simple sau ramificate.Conidiile sunt elipsoidale, gălbui, de forma unor
butoiaşe (trunchiate la cele două capete), unicelulare, cu membrana dublă. Ele germinează la temperaturi
cuprinse între 0-25°C, optima fiind la 15°C. Aceasta este forma conidiană a ciupercii care se numeşte
Monilinia fructigena Pers.

Stromele scleroţiale se dezvoltă pe fructele mumifiate, formând scleroţi tari, negricioşi neregulaţi ca
formă. După doi ani de la infecţie pe fructele mumifiate apar apotecii mici de 3-5 mm în diametru, în formă
de pâlnie, lung pedunculate, de culoare galben brun. Aceste apotecii sunt căptuşite cu stratul himenal, alcătuit
din asce alungite, cu câte 8 ascospori unicelulari, hialini, ovoizi.

Iernarea ciupercii se face cel mai frecvent sub formă de strome miceliene în scoarţa ramurilor, sau sub
formă de scleroţi în interiorul fructelor mumifiate. Primăvara, în condiţii favorabile de temperatură şi
umiditate, miceliul creşte şi se dezvoltă sporodochiile pe care se formează conidiofori cu conidii. S-a constatat
că şi conidiile pot rezista peste iarnă în proporţie de 43-53%, putând produce primăvara primele infecţii. În
cazul in care se formează apotecii, primele infecţii sunt produse de ascospori.

Pe parcursul perioadei de vegetaţie, precum şi în depozite,ciuperca se propagă prin conidii, care produc
numeroase infecţii secundare. Conidiile sunt împrăştiate de vânt, de apa de ploaie şi de insecte.Pe fructele
tinere, ele germinează producând filamente de infecţie, care de cele mai multe ori pătrund prin răni produse
din diverse cauze-înţepături de insecte, grindină.

Epidemiile de monilioză la măr şi păr sunt favorizate de umiditatea ridicată a aerului,picăturile de apă
de pe fructe şi rănile produse pe fructe sau pe ramuri de diferiţi factori biotici şi abiotici.

Combatere Pentru prevenirea şi combaterea bolii se recomandă următoarele măsuri : măsuri de igienă
culturală: adunarea fructelor putrezite şi mumifiate, distrugerea lor prin ardere, evitarea producerii de răni pe
fructe şi ramuri, în timpul perioadei de vegetaţie se vor aplica tratamente : tratamente de iarnă cu zeamă
sulfocalcică în concentraţie de 20% sau cu sulfat de cupru 2-3%, tratamente în timpul perioadei de vegetaţie
cu Catan 0,3%, zeamă sulfocalcică 2%, Zineb 0,3%, Mancozeb 0,2%, zeamă bordeleză 0,75%. Se va acorda
atenţie deosebită recoltării şi manipulării fructelor pentru a se evita rănirile mecanice. Se recomandă curăţirea
şi dezinfectarea silozurilor de depozitare a fructelor: depozitele trebuiesc aerisite, se dezinfectează stelajele, se
menţine o temperatură cît mai apropiată de 1-3°C şi umiditate între 80-90%.

Retete pentru mastic la rece:

a) 750 g sacaz + 75 g seu +75 g ceara + 120 g spirt denaturat;


b) 830 g sacaz + 30 g seu +15 g smoala +25 g cenusa + 90 g spirt denaturat;
c) 400 g sacaz + 200 g ceara +100 g seu + 90 g spirt denaturat;
d) 615 g rasina + 35 g seu +50 g smoala +25 g cenusa +40 g ceara+35 g ocru + 170 g spirt denaturat;
(Din: Cum altoim pomii - Floarea Lupescu -CERES 1988)
Alta:
20 g propolis + 30g ceara + 60 g sacaz+ 100 g terebentina ; ( din: Apicultura - ES 1950)
Preparare.Cantitatile prevazute pentru fiecare reteta -mai putin spirtul si ocru) se maruntesc si se amesteca
intr-un vas care trebuie sa aiba o capacitate de 2 -3 ori mai mare decat cantitatea de mastic ce trebuie
preparata si se pune la topit la foc domol. Dupa topire, ocru se adauga treptat amestecand cu o lopatica. Dupa
topire se ia de pe foc si se lasa sa se raceasca pana la aproximativ 50 gradeC dupa care se adauga spirtul
industrial amestecand continuu pentru o buna omagenizare. Inainte de racirea completa de pune in cutii sau
borcane care se pot inchide ermetic, in care se pastreaza pana la utilizare.

Păduchele lânos al mărului

În urma atacului produs de păduchele lânos al mărului (Eriosoma lanigerum) apar


dezechilibre în vegetaţia pomilor fructiferi, urmate de o dezvoltare normală şi o
fructificare redusă.

Descrierea dăunătorului

Adultul are corpul oviform, de 1,7-2,5 mm lungime, de culoare roşu-brun, acoperit cu o


secreţie ceroasă, filamentoasă, de culoare albă. Aripile sunt mai lungi decât corpul.
Dacă se striveşte corpul păduchelui se scurge un lichid roşu ca sângele, de unde şi
denumirea de „păduche de sânge“.

Biologia

Specie polivoltină, putând evolua 8-12 generaţii pe an. În ţara noastră, ca şi în alte ţări
europene, acest păduche are un ciclu evolutiv incomplet, fiind nemigrator, întreg ciclul
biologic desfăşurându-se numai pe măr. Iernează ca larvă de prima şi a doua vârstă în
rănile cu aspect cancerigen (gale) de pe rădăcini, ramuri sau tulpini. Primăvara, la
pornirea în vegetaţie a plantaţiilor, larvele încep să se hrănească, migrând de la
rădăcini spre tulpini şi ramuri. După 1-2 săptămâni, larvele devin femele mature şi se
reproduc vivipar, pe cale partenogenetică. O femelă expulzează 50-130 larve, timp de
10-15 zile. Dezvoltarea unei generaţii durează 3-4 săptămâni. În cursul lunilor iunie-
iulie apar şi femele virginogene aripate, care zboară şi infestează alte livezi. La sfârşitul
verii are loc o migrare în sens invers: o parte din ele coboară la rădăcini, dând naştere
formei radicicole, care hibernează.

Mod de dăunare

Specia infestează principalele specii de pomi fructiferi şi arbuşti fructiferi: măr, păr,
gutui etc. Trăieşte în colonii pe rădăcini, tulpini, ramuri, lăstari şi pedunculii fructelor,
hrănindu-se prin înţeparea şi sugerea sucului celular din aceste organe. Ţesuturile
atacate se hipertrofiază, apărând tumori sau nodozităţi care, cu timpul, crapă,
căpătând aspectul unor răni canceroase. La nivelul rănilor se observă o secreţie albă
ceroasă şi filamentoasă, ceea ce indică prezenţa insectelor. Circulaţia substanţelor
hrănitoare la acest nivel este împiedicată.

Combaterea:
• respectarea măsurilor de carantină fitosanitară;
• folosirea de material săditor neinfestat, tăierea şi arderea lăstarilor atacaţi;
• folosirea de soiuri rezistente.
Tratamentele de iarnă se vor efectua prin stropiri cu: US1-92CE-1,5%, Oleoekalux 3 CE–
1,5%, Polisulfură de calciu – 20% şi Polisulfură de bariu -4%.

Tratamentele din perioada de vegetaţie se efectuează la apariţia coloniilor, cu


produsele: Sinoratox 35 CE-0,06%, Actelic 50 CE-0,05%, Fastac 10 CE-0,02%, Mavrik
2F-0,05%, Sanvalerate 20 EC -0,04%, Zolone 35 EC–0,2%, Ekalux 50 CE-0,1%, Sumi-
Alpha 2,5 CE–0,04%, Sumicidin 20 EC-0,04%, Nomolt 15 EC–0,05%, Decis 25 WG-
0,05%; Lannate 25 WP-3 kg/ha; Magic 20 CE-0,3%; Magic Super 20 CE-0,2%, Pallas-
0,3%; Pyrinex 20 EC-0,3%.
Combaterea biologică se face utilizând viespea Aphelinus mali, care este eficace în
reducerea populaţiilor de păduchi lânoşi.