1

TEMA 9: Pornirea (intentarea) UP.

(2 ore)
1. Esenţa şi însemnătatea pornirii UP.
2. Circumstanţe ce exclud pornirea UP.
3. Ordinea procesuală de pornire a UP.
CPP Partea specială Titlul 1 capitolul IV art. 252 – 297.

-1-
În sistemul acuzatorial, ca urmare a influenţei justiţiei private, partea cea mai
importantă o reprezenta activitatea de judecată. Odată cu întărirea statului în Europa (cu
excepţia Angliei în care se dezvolta sistemul acuzatorial) îşi face loc sistemul inchizitorial.
Acest sistem, datorită caracterului prevalent represiv datorat modului de efectuare în secret
a justiţiei penale, ce punea înaintea drepturilor fundamentale ale omului interesele statului
şi care folosea mijloace „de stoarcere” a adevărului incompatibile cu demnitatea omului a
fost, treptat înlocuit de sistemul mixt. Sistemul mixt, care a cunoscut numeroase
îmbunătăţiri, a introdus două faze în procesul penal necesare pentru a se obţine
condamnarea definitivă a unei persoane: urmărirea penală şi judecata.
În cadrul procesului penal pot fi descoperite anumite funcţii procesuale esenţiale,
care, laolaltă, contribuie la atingerea scopului final al acestei activităţi sociale.
Funcţiile procesuale se realizează în cadrul fazelor procesuale care sunt alcătuite dintr-
un ansamblu de acte şi măsuri procesuale şi procedurale, având îndeplinit un obiectiv
limitat subsumat obiectivului general al procesului penal.
În fiecare fază procesuală sunt rezolvate probleme de a căror soluţie depinde trecerea
dosarului penal în faza următoare.
Între fazele sau subdiviziunile procesului penal, urmărirea penală, datorită finalităţii şi
funcţiunii sale proprii, ocupă un loc deosebit.
În literatura de specialitate, numeroşi autori au subliniat importanţa urmăririi penale ca
fază distinctă a procesului penal. Astfel în unele opinii se arată, pe bună dreptate că
necesitatea de a contracara activitatea infracţională a condus la înfiinţarea unor organe
specializate. Existenţa fazei de urmărire penală este justificată şi de faptul că, în epoca
modernă, se săvârşesc infracţiuni prin folosirea unor procedee şi tehnici noi tot mai
perfecţionate, uneori criminalitatea căpătând caracter organizat, toate acestea au impus o
preocupare sporită din partea statului pentru combaterea fenomenului infracţional.
Astfel sa simţit nevoia înfiinţării unor organe specializate în descoperirea
infracţiunilor, identificarea şi prinderea infractorilor în vederea trimiterii lor în judecată.
Aceste organe au o competenţă bine determinată prin lege şi îşi desfăşoară activitatea în
faza de urmărire penală. În conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură penală în
vigoare, urmărirea penală are un conţinut şi o desfăşurare riguros limitate la ceia ce este
necesar pentru a atinge scopul acestei faze procesuale şi al procesului penal în general.
Potrivit legii, urmărirea penală se înfăţişează ca o fază obligatorie în marea majoritate a
cauzelor penale. Sunt însă situaţii în care procesul penal are forme atipice în sensul că
lipseşte urmărirea penală, plângerea prealabilă se adresează direct instanţei de judecată şi
procesul penal începe direct cu şedinţele judecătoreşti.
 2

Potrivit art. 28 CPP, procurorul şi organele de urmărire penală sunt obligaţi în

limitele competenţei lor de a porni urmărirea penală în cazul care sunt sesizate în
modul prevăzut de codul de procedură penală, că s-a săvârşit o infracţiune şi de a
efectua acţiunile necesare în vederea constatării faptei penale şi a persoanei vinovate.
Pornirea (intentarea) urmăririi penale este prima fază a acestei activităţi.
Esenţa acestei faze costă în aceea că, printr-o ordonanţă, organele de stat competente
şi persoanele împuternicite din cuprinsul actului de sesizare sau a actului de
constatare, stabilesc prezenţa semnelor infracţiunii, datele concrete, temeiurile şi
motivele pentru pornirea UP, dacă nu există vreuna din circumstanţele care exclud
urmărirea penală.
În cazul în care organul de urmărire penală se autosesizează în privinţa
începerii urmării penale, el întocmeşte un proces verbal care constituie actul de
începere a urmăririi penale.
Până la pornirea urmăriri penale, LPP în vigoare interzice de a petrece careva
acţiuni procesuale cu excepţia cercetării la faţa locului. Legea prescrie petrecerea
următoarelor acţiuni procesuale:
- primirea declaraţiilor şi sesizărilor despre infracţiunea săvârşita pregătită sau în
curs de săvârşire, despre care fapt se întocmeşte de către reprezentantul organelor
de urmărire penală, potrivit art. 262 CPP 1. Plângere; Denunţ; autodenunţ. În
cazul depistării infracţiunii nemijlocit de către organul de urmărire penală, acesta
întocmeşte un raport în care expune circumstanţele depistării şi dispune
înregistrarea infracţiunii.
- în caz de autodenunţare se întocmeşte un proces verbal în care se expune amănunţit
denunţarea făcută şi e semnată de persoana ce a făcuto denunţarea şi persoana ce a
primit-o, înainte de a face autodenunţul i se explică dreptul de a nu spune nimic şi
de nu a se autoincrimina, precum şi că în caz de autocalomnie, care înpedică
constatarea adevărului ea nu va avea dreptul la repararea prejudiciului în
condiţiile legii, făcându-se menţiune în procesul-verbal privind autodenunţarea
sau în conţinutul declaraţiei de autodenunţare. (art. 264 CPP); Plângerile şi
denunţările anonime nu pot servi temei pentru pornirea urmăriri penale, însă în
urma controlului efectuat în temeiul acestor plângeri sau denunţuri, organul de
urmărire penală se poate autosesiza în vederea urmării penale.
- Sesizarea din oficiu, specific organelor de urmărire penală este că, atunci când iau
cunoştinţă de comiterea unei infracţiuni din alte surse decât prevăzute de lege se
pot sesiza din oficiu. Această obligaţie şi drept al organelor de urmărire penală
facilitează activitatea acestora ca organe care concură la realizarea scopului
procesului penal. Instanţele de judecată nu se pot autosesiza, ele desfăşurând
activitatea de judecată, după caz, în urma sesizării procurorului.
Codul de procedură penală nu precizează care sunt modalităţile concrete de
sesizare din oficiu. Aceste căi pot fi: a) Propriile constatării. Aceste constatări pot
proveni din culegerea de informaţii de către lucrătorii operativi, potrivit sarcinilor de
serviciu;
b) Constatarea de către organul de urmărire penală, personal, în urma
controalelor speciale. C) Primirea unei sesizări fără îndeplinirea condiţiilor legale
cum ar fi plângerea sau denunţul anonim: aceste sesizări pot proveni şi din mijloacele
 3

mass-media;
- pot fi aplicate masurile de investigate operative, rezultatele cărora pot servi
ca probe numai în cazurile în care ele au fost administrate şi verificate prin
intermediul mijloacelor prevăzute de codul de procedură, în conformitate cu
prevederile legii procesuale cu respectarea drepturilor şi libertăţilor persoanei
sau cu restricţia drepturilor şi libertăţilor autorizată de către instanţa de
judecată. (art. 93, 303 CPP);
- se petrece cercetarea la faţa locului cu întocmirea procesului-verbal despre
desfăşurarea şi rezultatele ei, în corespundere cu art. 118 CPP.
În aşa mod la etapa de soluţionare a problemei despre pornirea sau refuzul în
pornirea PP se desfăşoară un sistem de acţiuni de PP, care contribuie la descoperirea
rapidă şi completă a infracţiunilor, identificarea vinoveţilor, şi asigurarea aplicării
juste a legii, ca oricine va săvârşi o infracţiune să-si primească pedeapsa meritată
şi nici un om nevinovat să nu fie atras la răspundere penale. Neintentarea dosarelor
penale la timp aduce după sine la pierderea probelor. Intentarea dosarelor penale
trebuie să fie întemeiată şi legala, în caz contrar se poate aduce la reţineri şi arestări
nelegitime.
Ca decizia despre pornirea UP să fie legitimă e necesar să fie prezente
temeiuri şi motive pentru aceasta. Prin temei în PP se înţelege, sursa prevăzută de
LPP din care organele de stat competente şi persoana împuternicită obţin informaţii
despre infracţiunea, care potrivit art. 28 CPP, îi obligă să soluţioneze problema
despre pornirea UP.
-