Sunteți pe pagina 1din 62

MALPRAXISUL MEDICAL

ASPECTE MEDICO-LEGALE

Asist. Univ. DR. DANIEL URECHE


CE ESTE MEDICINA LEGALĂ?

Disciplină medicală de sinteză, situată la granița dintre


științele medico-biologice și cele socio-juridice, ce are
drept scop sprijinirea competentă și în mod obiectiv a
justiției ori de câte ori pentru lămurirea unei cauze
judiciare sunt necesare elemente probatorii din sfera
medicală a biologicului uman.
ACTIVITATEA MEDICO-LEGALĂ ÎN MALPRAXIS

• Prin preagătirea sa și prin atribuțiile de serviciu, medicul legist trebuie, în cadrul unui raport
de expertiza să precizeze dacă actul medical a fost corect aplicat având în vedere toate
aspectele implicate, metode, materiale, respectarea procedurilor cât și a drepturilor
pacientului.
PREVEDERI LEGALE ÎN EFECTUAREA
RAPORTULUI DE EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ

• Din punct de vedere legal solicitarea unui raport de expertiză este reglementată de Art. 172
N.C.P.P
-Efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor
fapte sau împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză este necesară
opinia unui expert
- Expertiza se dispune, la cerere sau din oficiu, de către organul de urmărire penală, prin
ordonanţă motivată, iar în cursul judecăţii se dispune de către instanţă, prin încheiere motivată.

- Cererea de efectuare a expertizei trebuie formulată în scris, cu indicarea faptelor şi


împrejurărilor supuse evaluării şi a obiectivelor care trebuie lămurite de expert.
NUMIREA EXPERTULUI

• Reglementata prin art 173 N.C.P.P


• Poate sa fie desemnat de instanta sau organul de urmarire penală
• Când expertiza urmează să fie efectuată de o instituţie medico-legală, de un institut sau
laborator de specialitate, desemnarea unuia sau a mai multor experţi se face de către acea
instituţie, potrivit legii.

• Părţile şi subiecţii procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea expertizei să


participe un expert recomandat de acestea.

• Expertul, instituţia medico-legală, institutul sau laboratorul de specialitate, la cererea


expertului, poate solicita, atunci când consideră necesar, participarea specialiştilor de la alte
instituţii sau avizul acestora
DREPTURILE ȘI OBLIGATIILE EXPERTULUI

• Expertul are dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului necesar pentru efectuarea


expertizei
• Expertul are obligaţia de a se prezenta în faţa organelor de urmărire penală sau a instanţei de
judecată ori de câte ori este chemat şi de a-şi întocmi raportul de expertiză cu respectarea
termenului-limită stabilit în ordonanţa organului de urmărire penală sau în încheierea
instanţei. Termenul-limită din ordonanţă sau încheiere poate fi prelungit, la cererea
expertului, pentru motive întemeiate, fără ca prelungirea totală acordată să fie mai mare de 6
luni.
PREVEDERI LEGALE
• art 642 din Legea nr. 95/2006 raspunderea medicului, farmacistului, spitalului, furnizorului
de produse medicamentoase care au produs un prejudiciu pacientului
• art. 22 al Constitutiei Romaniei – dreptul la viata si dreptul la integritate fizica si psihica.
• Raspunderea civila delictuala este generata de obligatia civila de reparare a prejudiciului
cauzat de o fapta ilicita.
• Codul civil art. 998 – 999 raspunderea civila pentru fapta proprie, iar la art. 1000 alin. 3 –
raspunderea comitentilor
• Codul Penal in subsidiar răspunderii civile
• Codul de deontologie medicală din anul 2005- art. 3 consacra sănătatea omului ca fiind țelul
suprem al actului medical, obligatia medicului constand in a apara sanatatea fizica si mentala
a omului, in a usura suferintele, in a respecta viata si demnitatea persoanei umane, fara
discriminari in functie de varsta, sex, rasa, etnie, religie, nationalitate, conditie sociala,
ideologie politica sau din orice alt motiv.
Principiile malpraxisului medical

teoria imunității teoria rigoristă

• Judecarea noțiunii de malpraxis medical: “standard profesional medical”


- caracter național
- bazat pe date concrete și nu pe ipoteze
- spital comunal=spital clinic universitar.

“Nu exista boli, ci bolnavi”


CULPA MEDICALĂ
• Fapta medicului săvârşită, fără intentie, în legătură (în timpul) cu exercitarea profesiei
medicale, prin care se produce un prejudiciu pacientului pentru care medicul este
răspunzător deoarece, în aceleaşi condiţii, un alt medic cu aceeaşi pregătire profesională, nu
l-ar fi generat.
• Poate fii:
- Culpă medicală prin comisiune
- Culpă medicală prin omisiune
- Culpa prin eligendo – delegarea responsabilitatii
- Culpa prin vigilendo – incalcarea unei datorii de confraternitate
(refuzul unui consult interdisciplinar)
CULPĂ MEDICALĂ PRIN COMISIUNE
• Denumită şi culpa medicală in agendo - acest tip de culpă constă în
neindeplinirea obligațiilor profesionale.

• Se poate prezenta în următoarele variante:


a) culpa profesională prin nepregătire (neştiinţă, impariţie, incompetenţă)
determinată de lipsa cunoştinţelor de specialitate dar sau de o practică
medicală insuficientă. (tumora maligna/benigna)
b) culpa profesională prin neprevedere sau neglijenţă (culpa simplă) ce traduce
poziţia psihică a medicului care nu prevede rezultatul periculos al faptei sale
deşi trebuia şi putea să-l prevadă. (administrarea unui medicament alergen,
neexplicarea adm tratamentului)
c) culpa profesională cu prevedere sau imprudenţa ce se constituie atunci când
medicul deşi prevede rezultatul nefast al faptei sale nu-l acceptă ca posibil,
socotind fără temei că acesta nu se va produce. (nesupraveghere
postoperatorie, doze insuficiente)

d) culpa profesională prin neatenţie sau inadvertenţă generată de interesul


redus cu care medicul îşi exercită profesia, atenţia fiindu-i focalizată într-o
altă direcţie, considerată primordială. (medicul uituc, pense, tratament,
examinari, consultatii)
CULPA MEDICALĂ PRIN OMISIUNE

• Cunoscută şi sub denumirea de culpa medicală in omitendo sau prin


inacţiune ori abstenţiune, ce poate fi considerată o culpă de tactică (abilitate)
medicală, acest tip de culpă se caraterizează prin pierderea şanselor de
supravietuire ale bolnavului, în condiţiile în care există omisiuni sau
întârziere în aplicarea tratamentului medical;
CULPA MEDICALĂ PRIN OMISIUNE SE POATE PREZENTA
ÎN URMĂTOARELE VARIANTE:

a) culpa profesională prin neacordarea asistenţei medicale în această situaţie se conturează


două variante:

❖ refuzul de a acorda asistenţă medicală de urgenţă, prin care să poată fi salvată viaţa
pacientului sau să se preîntâmpine constituirea unor complicaţii imposibil de corectat
ulterior.

❖refuzul de a acorda asistenţa medicală de specialitate care poate viza atât tratamentul
iniţial cât şi cel de întreţinere – ce ar echivala cu abandonul pacientului.
• b) culpa profesională prin nerespectarea dreptului pacientului la o a doua opinie medicală cum
ar fi:

❖ neacceptarea efectuării examinării medicale a pacientului şi de către un alt medic sau


echipă interdisciplinară;
❖ necooptarea în echipa medicală de intervenţie (de exemplu operatorie) a unui specialist
(recunoscut) în domeniu;
❖ netrimiterea la un eşalon superior (o altă unitate sanitară cu posibilităţii mai mari de
diagnostic şi tratament)
c) culpa profesională prin neobţinerea consimţământului informat al pacientului asupra
metodelor de diagnostic şi/sau tratament la care va fi supus cu, evident, excepţia dată de
situaţia de urgenţă, când o astfel de cerinţă nu poate fi îndeplinită datorită pericolului
iminent şi cert care ameninţă viaţa acestuia, iar pacientul nu este însoţit de o persoană
care să aibă calitatea legală de a fi de acord (sub semnătură) cu tratamentul ce urmează a
fi aplicat în astfel de condiţii.
CONSIMTAMANTUL INFORMAT

• Pentru a fi supus la metode de preventie, diagnostic si tratament, cu potential


de risc pentru pacient, dupa explicarea informatiilor de specialitate de catre
medic la un nivel stiintific rezonabil pentru puterea de intelegere a acestuia,
pacientului i se solicita acordul scris.
Informațiile necesare pentru exprimarea
consimțământului:

• diagnosticul,
• natura și scopul tratamentului,
• riscurile și consecințele tratamentului propus,
• alternative viabile de tratament cu riscurile și consecințele acestora,
• prognosticul bolii fără aplicarea tratamentului.
• Vârsta legală pentru exprimarea consimțământului informat - 18 ani.
Minorii își pot exprima consimțământul în absența părinților sau reprezentantului
legal - părinții sau reprezentantul legal nu pot fi contactați,

• Medicul curant/asistentul medical răspund - daca nu obțin consimțământul informat al pacientului


sau al reprezentanților legali.
Excepție - pacientul este lipsit de discernamânt,
- reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiată nu poate fi contactata,
- situație de urgență.
ELEMENTELE CONSIMȚĂMÂNTULUI INFORMAT
DIN PUNCT DE VEDERE MEDICO-LEGAL:

I. Elemente prag (precondiții)

1. Competența (de a înțelege și de a decide)

2. Independența deciziei
ELEMENTELE CONSIMȚĂMÂNTULUI INFORMAT
DIN PUNCT DE VEDERE MEDICO-LEGAL:
II. Elemente de informare:

3. Comunicarea informațiilor (inclusive de materiale de informare)

4. Recomandarea unui plan terapeutic

5. Înțelegerea informațiilor (din punct de vedere al 3 și 4)

Pentru comunicarea informațiilor limbajul folosit de medic este esențial pentru înțelegerea consecințelor ale
actului medical de către pacient.
ELEMENTELE CONSIMȚĂMÂNTULUI INFORMAT
DIN PUNCT DE VEDERE MEDICO-LEGAL:

III. Elemente de Consimțământ

6. Decizia pacientului (în favoarea unui plan)

7. Autorizarea medicului (conform planului ales)


• Critici:proceduri cu multe riscuri și beneficii—lipsa timpului de a explica
într-o perioadă rezonabilă de timp/mod ușor de înțeles—consimțământ
informat sintetizat.

• O persoană va fi considerată ca având competența de a-și da consimțământul:


-înțelege natura
-înțelege scopul
-efectele tratamentului propus
-consecințele neaplicării tratamentului
RĂSPUNDEREA ÎN MALPRAXIS

• Este reglementata de legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii


• Răspunderea profesională medicală poate exista singular sau concomitent sub mai multe
forme:
• a) răspunderea juridică – penală sau/şi civilă
• b) răspunderea disciplinară
• c) răspunderea administrativă
RAPORTUL JURIDIC DE DREPT MEDICAL

• Dreptul medical, susţine realizarea dreptului la sănătate al omului, bazat pe faptul că


persoana umană este intangibilă, iar respectul vieţii merge până la respectul morţii.

• Dreptul medical devine un loc de întâlnire a normelor juridice, morale, etice sau tehnice
ideale, cu realităţile medicale, concrete.
CARACTERISTICILE RAPORTULUI JURIDIC
MEDICAL

• Raportul juridic medical este un raport juridic social, se stabilește între


persoane care au o calitate specială şi cărora legea le impune o anumita
conduită.

• El este un raport juridic volitiv, acesta se naşte în principiu ca urmare a


voinţei legiuitorului – concretizată în norma juridică, cât şi ca urmare a
voinţei părţilor – concretizată în manifestarea consimţământului.

• Părţile raportului juridic medical se află pe poziţii de egalitate juridică,


respectiv nu sunt în relaţii de subordonare una faţă de cealalată.
SUBIECTELE RAPORTULUI JURIDIC MEDICAL

• Subiecti ai raportului medical sunt:


1. Persoana fizica, sănătoasă sau bolnavă, care utilizează servicii de sănătate
– pacientul;
2. Persoanele fizice care acorda servicii medicale respectiv, medicul, medicul
dentist, farmacistul, asistentul medical, moaşa personalul medical angajat;
3. Persoanele juridice implicate direct sau conex in acordarea asistentei şi
serviciilor medicale ,respectiv unităţile sanitare publice sau private, in calitate
de furnizori de servicii medicale, producătorii de echipamente si dispozitive
medicale, substanţe medicamentoase şi materiale sanitare, furnizorii de utilităţi
către unităţile sanitare publice sau private,
CONȚINUTUL RAPORTULUI JURIDIC MEDICAL

• Totalitatea drepturilor (subiective) şi obligaţiilor (corelative) pe care le dobândesc, respectiv


de care sunt ţinute părţile raportului juridic de drept medical, în limitele normelor juridice de
drept medical interne, comunitare şi internaţionale.
DREPTURILE PACIENTULUI

• Dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate


• Dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nicio discriminare
• Dreptul la informaţia medicală
• Dreptul de a-şi exprima consimţământul privind intervenţia medicală
• Dreptul la confidenţialitatea informaţiilor şi la viaţa privată
• Dreptul de decizie în domeniul reproducerii
• Dreptul la tratament si ingrijiri medicale
DREPTURILE PERSONALULUI MEDICAL

• Dreptul de a exercita independent şi liber profesia


• Dreptul de decizie asupra hotărarilor cu caracter medical
• Dreptul de a refuza un pacient in limitele legii
• Dreptul la demnitate
• Dreptul de a i se plăti contravaloarea serviciilor medicale
OBLIGAȚIILE PERSONALULUI MEDICAL

• De a realiza o asistenţă medicală curativ-profilactica de calitate, fără discriminare, care să


contribuie la menţinerea stării de sănătate şi la prelungirea speranţei de viaţă a pacienţilor;
• De a informa pacientul asupra posibilităţilor terapeutice cât si asupra stării reale de
sanatate/boala astfel încât acesta sa-şi poata exprima consimtamântul autonom informat;
• De a fi la curent cu progresele medicale în domeniul său de activitate, în vederea realizării
unei asistenţe medicale optime;
• De a nu refuza urgenţele medico-chirurgicale care, netratate în timp util si competent, pot
provoca consecinţe imposibil de remediat ulterior sau moartea pacientului;
• De a păstra secretul profesional;
• De a respecta demnitatea pacientului.
OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC MEDICAL

• Obiectul raportului juridic medical reprezintă conduita părţilor, respectiv acţiunea sau
inacţiunea concretă la care este indreptăţit subiectul activ –pacientul – şi la care este obligat
subiectul pasiv – personalul medical, furnizorul de produse şi servicii medicale, sanitare şi
farmaceutice
RĂSPUNDEREA CIVILĂ

• Această formă de răspundere juridică intervine în situaţia in care


persoanele fizice sau juridice implicate in actul medical comit o faptă
ilicită cu producerea unui prejudiciu, care are legatură cu exercitarea
profesiei medicale sau asigurarea condiţiilor pentru executarea actului
medical.
• Răspunderea civila delictuală este generată de obligaţia civilă de
reparare a prejudiciului cauzat de o faptă ilicită.
• Răspunderea civilă medicală, ca raspundere delictuală, poate fi
răspundere pentru fapta proprie şi/sa răspundere pentru fapta altei
persoane.
RĂSPUNDEREA CIVILĂ

-nu înlătură angajarea răspunderii penale,


-dacă fapta care a cauzat prejudiciul constituie infracțiune conform legii, toate
persoanele implicate în actul medical răspunzând proporțional cu gradul de
vinovăție al fiecăruia.

-baza legislativă a răspunderii civile delictuale-Art. 1349 Cod Civil ”orice


faptă a persoanei care cauzează alteia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărei
greșeală s-a produs, a-l repara”,
CONDIŢIILE RĂSPUNDERII CIVILE MEDICALE

• Existenţa unei fapte ilicite;


• Existenţa unui prejudiciu;
• Existenţa raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu;
• Vinovaţia.
PREJUDICIILE CAUZATE DE PERSONALUL
MEDICAL

• Culpă profesională (malpraxisul) săvârşită in exercitarea actului medical sau medico


farmaceutic;
• Depăşirea competenţelor, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil personal
medical ce are competenţa necesară;
• Incălcarea dreptului la confidenţialitate şi viaţă privată a pacientului;
• Incălcarea normelor privind consimţământul pacientului la actul medical;
• Nerespectarea obligaţiei de acordare a asistenţei medicale.
PREJUDICIILE CAUZATE PACIENTULUI DE
UNITATEA SANITARĂ

• Produse în activitatea de prevenţie, diagnostic sau tratament, în situaţia în care acestea sunt
consecinţa
1. Infecţiilor nosocomiale, cu excepţia cazului când se dovedeste o cauză externă ce nu a
putut fi controlată de de către instituţie;
2. Defectelor cunoscute ale dispozitivelor şi aparaturii medicale folosite în mod abuziv, fără
a fi reparate;
3. Folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale, substanţelor medicamentoase,
după expirarea perioadei de garanţie sau a termenului de valabilitate a acestora;
PREJUDICIUL

• Prejudiciul ca element esenţial al răspunderii civile medicale constă în rezultatul negativ


suferit de pacient, în calitate de utilizator de servicii medicale, ca urmare a faptei ilicite
săvârşită de persoana fizică sau juridică prestatoare de servicii medicale.

• Prejudiciul rezultat in urma actului medical defectuos poate fi:


1. Patrimonial, determinat şi evaluabil, constând, de exemplu, în cheltuieli medicale
necesare refacerii stării de sănătate, pierderea venitului curent, pierderea veniturilor
viitoare, cheltuieli necesare recuperării capacităţii de muncă, compensării capacităţii de
muncă etc.
2. Moral, fără conţinut economic, care constă în vătămarea adusă integrităţii corporale şi
sănătăţii. Prejudiciile morale sunt:
a) - prejudicii corporale grupate astfel: prejudicii constând în dureri fizice sau psihice
(pretium doloris), prejudicii estetice( pretium pulchritudinis), prejudicii de agrement,
pierderea speranţei de viată, prejudiciu indirect (pretium affectionis), sensibilitatea fizică
şi psihică.
b) - prejudicii cauzate personalităţii umane rezultate din atingerea drepturilor referitoare la
demnitate şi onoare, prestigiul profesional, drepturile referitoare la secretul vieţii private la
confidenţialitate etc
RAPORTUL DE CAUZALITATE ÎNTRE FAPTA
ILICITĂ ŞI PREJUDICIU
• Pentru antrenarea răspunderii civile medicale, este necesar ca între fapta ilicită şi
prejudiciu să existe un raport de cauzalitate respectiv prejudiciul cauzat să fie
consecinţa faptei ilicite.
• Potrivit doctrinei şi practicii judiciare, raportul de cauzalitate cuprinde atât faptele
care constituie cauza necesară şi directă cât şi faptele care au făcut posibilă acţiunea
cauzală sau i-au asigurat ori agravat efectele dăunătoare.
• Pentru stabilirea raportului de cauzalitate intre fapta ilicită medicală şi prejudiciu
este necesar a se stabili, pe baze ştiinţifice, toate corelaţiile dintre fapte şi
împrejurări, reţinându-se în câmpul cauzal doar acelea care au o contribuţie directă
sau indirectă, mediată sau nemijlocită la producerea prejudiciului şi care fac posibilă
identificarea cauzelor principale, secundare, interne, externe, concomitente şi
condiţiilor care au mediat acţiunea cauzelor
RĂSPUNDEREA PENALĂ - NOI REGLEMENTĂRI
ALE CODULUI PENAL

• Răspunderea penală – intervine în situaţia in care personalul medical comite o faptă ilicită,
incriminată prin lege ca infracţiune.

• Următoarele articole sunt atribuite acestor situații:


1. Art. 193 – Lovirea sau alte violențe
2. Art. 194 - Vătămarea corporală
3. Art. 195 – Lovirile sau vătămarile cauzatoare de moarte
4. Art. 196 – Vătămarea corporala din culpă
5. Art.304 – Divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice
VĂTĂMAREA CORPORALĂ ( ART. 194 )
• 1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecinţe:
• a) o infirmitate;
• b) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru
vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;
• c) un prejudiciu estetic grav şi permanent;
• d) avortul;
• e) punerea în primejdie a vieţii persoanei,
• se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
• (2) Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneia dintre consecinţele prevăzute în
alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
• (3) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (2) se pedepseşte.
VĂTĂMAREA CORPORALĂ DIN CULPĂ (ART.196)

• (1) Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub
influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei
activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un
an sau cu amendă.
• (2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de
la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
• (3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită ca urmare a nerespectării
dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii
ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani
sau amenda.
ALTE IMPLICAȚII PENALE CARE POT FI
ATRIBUITE MEDIULUI MEDICAL

• Uciderea la cererea victimei (art. 190)


• Omiterea sesizării (art. 267)
• Abuzul in serviciu (art.297)
• Neglijența in serviciu (art.298)
• Conflictul de interese (art.301)
• Falsul material in inscrisuri oficiale (art. 320)
ABUZUL ÎN SERVICIU - ART. 297

• Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act


sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a
drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o
funcţie publică.
• Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea
atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru
aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie,
sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică
necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.
ART. 298
NEGLIJENŢA ÎN SERVICIU

• Incălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei


îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin
îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o
pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime
ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ

• Potrivit art. 442 din L. 96/2006, medicul răspunde disciplinar


- Pentru nerespectarea legilor şi regulamentelor profesiei medicale, a codului de deontologie
medicală şi a regulilor de bună practică profesională, a statutului Colegiului Medicilor din
România;
- Pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale Colegiului
Medicilor din România;
- Pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia, care sunt de natura să prejudicieze
onoarea şi prestigiul profesiei sau ale Colegiului Medicilor din Romania.
APLICAREA RĂSPUNDERII DISCIPLINARE

• Acţiunea disciplinară impotriva medicului se declanşează in termen de 6 luni de la data


săvârşirii faptei sau de la data cunoaşterii consecinţelor prejudiciabile, la plangerea persoanei
interesate sau la autosesizarea consiliului, depusă la colegiul al cărui membru este medicul
sau la colegiul în a cărui rază medicul cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene îşi
desfăşoară activitatea.
• Acţiunea disciplinară impotriva medicului, susţinută de comisia de jurisdicţie
profesională, se judecă de comisia de disciplină din cadrul colegiului
teritorial respectiv. Comisia de disciplină deci de stingere a acţiunii
disciplinare dacă fapta nu constituie abatere disciplinară
• Sau dispune una din sanctiunile disciplinare prevăzute de lege: mustrare,
avertisment, vot de blam, amenda de la 100 la 1500 lei, interdicţia de a
exercita profesia ori anumite activităţi medicale pe o perioadă de la o luna la
un an, retragerea calităţii de membru al colegiului Medicilor din Romania.
• Răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea penală, contravenţională
sau civilă, conform prevederilor legale.
RĂSPUNDEREA ADMINISTRATIVĂ

• Corespunde sancționării medicului de către echipa managerială a


spitalul angajator in baza normelor aflate in vigoare la
momentul actual in Codul Muncii.
ASIGURAREA DE MALPRAXIS

“Acoperă pierderile bănești pe care asiguratul (medicul) este obligat să le


suporte în cazul în care în legătură cu exercitarea profesiei a cauzat un
prejudiciu al unui pacient al său și pe care, în temeiul răspunderii sale
contractuale, profesionale, este obligat să îl repare."
I. Sumele plătite cu titlu de daune pentru prejudiciile produse prin:
-vătămări corporale;
-pagube materiale.

II. Cheltuieli de judecată făcute de reclamant în vederea obligării Asiguratului


(medicului) la plata despăgubirilor, stabilite printr-o hotărâre judecătorească;

III. Cheltuielile de judecată făcute de Asigurat (medic/cadru medical) în procesul


civil, dacă a fost obligat la desdăunare.
PRINCIPALELE TIPURI DE EXCLUDERE:

1. Prejudiciile produse de pacient prin autorănire, sinucidere;


2. Prejudicii cauzate de aparatura medicală prin contaminare prin radiații
ionizante;
3. Prejudicii produse ca urmare a exercitării profesiei de medic sub influența
narcoticelor sau a alcoolului;
4. Prejudicii produse ca urmare a efectuării operațiilor de chirurgie plastică în
scop exclusiv estetic;
5. Prejudicii produse de contaminarea cu virusul HIV sau alți viruși nedetectabili;
• Despăgubirile se vor plăti numai în baza hotărârii definitive a instanței
judecătorești competente (At! culpa certa).

• Actelede malpraxis în cadrul activității medicale de prevenție, diagnostic și


tratament se prescriu în termen de 3 ani de la producerea prejudiciului, cu
excepția faptelor ce reprezintă infracțiuni.
EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ ȘI
MALPRAXISUL
• Reclamantul și avocații apărării — se vor prezenta fiecare cu
experții lor, iar fiecare martor va oferi mai multe argumente
obiective și credibile—decizia instanței se ia pe baza
preponderenței de dovezi.

• Raportul unui expert medico-legal-nu contribuie la


schimbarea legii ci numai la luarea unei decizii de către o
instanță.

• Admisibilitatea mărturiilor sau raportului unui expert


medico-legal diferă în legislația țărilor.
• Scopul solicitării opiniei unui expert într-un proces de malpraxis medical:
-descrie standardele de îngrijire
-indentifica orice posibilă încălcare a standardelor
-daca exista elementele unei culpe
- prin elaborarea unui raport

Un expert:
- poate fi necesar pentru a depune mărturie cu privire la starea clinică curentă
a unui pacient, în vederea stabilirii cuantumului daunelor materiale și morale ce
trebuie acordate pacientului.
- poate compara faptele cauzei cu standardele de îngrijire
• Expertiza medicală prevede: elaborarea unor concluzii-certitudine medicală.

• În lipsa acestei expertize judecătorul nu ar diferenția:


eveniment advers cauzat de îngrijirea neglijentă (malpraxis)
eveniment advers, imprevizibil, survenit în mod accidental (maloccurrence).
• Expertiza medico-legală a cazurilor de malpraxis
medical:

-solicitată la un interval mare de la actul medical incriminat


-după vindecarea leziunilor și constituirea sechelelor
-nu se mai poate face reconstituirea evoluției clinice decât pe baza actelor medicale
(incompletă/superficială)
-un rol major il au explorările paraclinice și consulturile interdisciplinare, ce reprezinta
argumente majore in favoarea obiectivitatii constatarilor medicului clinician
- de aceea standardizarea procedurilor medicale este obligatorie atat pentru o protectie
juridica eficienta a medicului cat si pentru evaluarea consecintelor penale si civile ale
unui caz de malpraxis
SISTEMUL MEDICAL ACTUAL
• Sistem juridic avansat
• Sistem medical – resurse, materiale, metode, ghiduri de practica
GHIDURI DE PRACTICA MEDICALA

• Ministerul Sănătătii
• Institute, Spitale, Sectii
• Specialitati - nepublicate pe MS.RO
• In functie de resurse (umane, financiare, tehnice, protocoalele interne)
MEDIEREA

• Pentru a evita inceperea unui proces in justitie este de preferat ca acest conflict caracteristic
culpelor medicale intre pacient şi personalul medical sau furnizorul de produse şi servicii
medicale, sanitare sau farmaceutice sa fie supus soluţionării unui mediator autorizat.
• Astfel stresul fizic si psihic la care este supus sistemul si partile implicate ar fi mult diminuat,
cu o solutionare poate chiar mai buna pentru acestia decat o hotarare judecatoreasca in urma
unui proces.