NUVELA ROMANTICĂ DE INSPIRAȚIE ISTORICĂ

,,ALEXANDRU LĂPUȘNEANUL"
CARACTERIZAREA PERSONAJULUI PRINCIPAL

,,Istoria a fost pentru scriitorii pașoptiști o sursă de inspirație de primă importanță,

venită atât din direcția romantismului european, cât și din tradițiile culturale românești."
(Perianu, N., 2016, p.13). Nuvela Alexandru Lăpușneanul este prima nuvelă istorică din
literatura română, publicată în perioada pașoptistă, în primul număr al Daciei literare (1840),
fiind o capodoperă a speciei și un model pentru autorii care au cultivat-o ulterior. Remarcabil
în această nuvelă este însuși personajul principal, Alexandru Lăpușneanul, personaj
memorabil datorită trăsăturilor complexe și a caracterizării sale excepționale.
Critica literară considera că: ,,Eroul este integral creația lui Constantin Negruzzi, iar
Lăpușneanul, ca figură istorică, trebuie căutat nu în nuvelă, ci în letopiseț."(Dimisianu, G.,
1984, p.57). Complexitatea personajului lasă cititorului sentimentul că ar putea oricând să
depășească cele douăzeci de pagini ale nuvelei. Imaginea personalității domnitorului este
conturată în Letopisețul Tării Moldovei de Grigore Ureche, cronică din care scriitorul preia
scene, fapte și replici, iar şi din letopisețul lui Miron Costin, se inspiră pentru scena uciderii
lui Moțoc de către mulțimea înfuriată - în textul lui Costin aceasta fiind pusă pe seama
boierului Batiste Veveli, însă Negruzzi o utilizează pentru a surprinde capacitatea
domnitorului de manipulare a maselor. În acest fel, autorul se distanțează de realitatea istorică
prin apelul la ficțiune și prin vizarea romantică asupra istoriei, influențată de ideologia
pașoptistă.
Destinul lui Alexandru Lăpușneanul este acela de  a-și impune autoritatea domnească
prin orice mijloace. Replica domnitorului rostită încă de la începutul nuvelei, în răspunsul dat
soliei boierilor trimiși de domnitorul Tomșa, care i-a cerut să se întoarcă de unde a venit
pentru că ,,țara" nu-l vrea și nu-l iubește, scoate la iveală caracterul hotărât și voința de
neînfrânt a personajului: ,,Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu, răspunse Lăpușneanul, a cărui
ochi scânteiară ca un fulger, și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi și voi merge ori cu
voia, ori fără voia voastră. Să mă întorc? Mai degrabă-și va întoarce Dunărea cursul
îndărăpt." Orgoliul este exprimat în replica ,, Am auzit de bântuirile țării și am venit să o
mântui", iar inteligența și abilitatea politică a Lăpușneanului este concentrată în celebrul
răspuns ,, - Proști, dar mulți!", care a trecut în limbajul comun și funcționează ca un proverb,
pentru că exprimă un adevăr universal. Afirmaţia „ Eu nu sunt  călugăr, sunt domn!" reflectă
faptul că nu abdică de la propriul destin nici  în faţa limitelor omeneşti (boala, moartea),
schimbarea condiţiei sociale  impunând anularea sa fizică.
Relația cu doamna Ruxanda este construită pe antiteza angelic-demonic. Diversitatea
atitudinilor adoptate de Lapușneanul față de doamna Ruxanda reflectă ipocrizia și disimularea
lui. Se căsătorise cu ea „ca să atragă inimile norodului în care via încă pomenirea lui
Rareș”, Nu o respecta nici pentru originea ei nobila ( descendenta lui Stefan cel Mare), nici
pentru că îi este soție sau mama copiilor săi. Iar doamna „ar fi voit să-l iubească, dacă ar fi
aflat în el cât de puțină simțire omenească”. Gesturile, mimica și cuvintele rostite de
Lapușneanul în capitolul al II-lea, în scena discuției cu doamna Ruxanda, evidențiază
ipocrizia lui în relația soț-soție. Mai întâi îi sărută mâna, apoi se posomorăște, reacționează
impulsiv la rugămintea ei, ducându-și mâna la jungher, dar se răzbuna pe boieri, pe Motoc, și
nu o iartă nici pe Ruxanda pentru îndrăzneala de a-i fi cerut să oprească uciderile, oferindu-i
astfel ,,leacul de frică". Se bucură cu cruzime de spaima doamnei care leșinase la vederea
piramidei de capete: “— Femeia tot femeie, zise Lăpușneanu zâmbind; în loc să se bucure, ea
se sparie.”. Insistențele boierilor și amenințarea că îi va ucide fiul o determina pe doamna
Ruxanda să îl otrăvească. Astfel, personajul principal al nuvelei își găsește crudul sfârșit așa
cum și el i-a torturat și ucis pe cei din jur.
 În concluzie, monumentalitatea personajului, titanismul, excepționalitatea romantică,
forța sa de a-și duce planurile la bun sfârșit, indiferent de mijloace, spectaculosul acțiunilor,
concizia replicilor, fac din protagonistul nuvelei un personaj memorabil. ,, Alexandru
Lăpușneanu este o desăvârșită creație de valoare universală. Nu se poate închipui un portret
mai viu într-un număr mai mic de gesturi și cuvinte memorabile, într-o compoziție mai simplă
și în decoruri mai puține. Figura eroului este romantică […] Negruzzi l-a făcut mai credibil,
fără a-l deposeda de aerul demoniac, fantastic, torționar. " (Piru, Al., 1966, p. 113)
 BIBLIOGRAFIE:

o Dimisianu, G., (1984), ,,Introducere în opera lui Costache Negruzzi", București,

Editura Minerva.
o Negruzzi, C., (1982), ,,Alexandru Lăpușneanul", București, Editura Minerva.
o Piru, A., (1966), ,,Costache Negruzzi", București, Editura Tineretului.
o Perianu, N., (2016), ,,Despre opera literară a lui Costache Negruzzi", Galați, Editura
Pax Aura Mundi.