,,ALEXANDRU LĂPUȘNEANUL" CARACTERIZAREA PERSONAJULUI PRINCIPAL
,,Istoria a fost pentru scriitorii pașoptiști o sursă de inspirație de primă importanță,
venită atât din direcția romantismului european, cât și din tradițiile culturale românești." (Perianu, N., 2016, p.13). Nuvela Alexandru Lăpușneanul este prima nuvelă istorică din literatura română, publicată în perioada pașoptistă, în primul număr al Daciei literare (1840), fiind o capodoperă a speciei și un model pentru autorii care au cultivat-o ulterior. Remarcabil în această nuvelă este însuși personajul principal, Alexandru Lăpușneanul, personaj memorabil datorită trăsăturilor complexe și a caracterizării sale excepționale. Critica literară considera că: ,,Eroul este integral creația lui Constantin Negruzzi, iar Lăpușneanul, ca figură istorică, trebuie căutat nu în nuvelă, ci în letopiseț."(Dimisianu, G., 1984, p.57). Complexitatea personajului lasă cititorului sentimentul că ar putea oricând să depășească cele douăzeci de pagini ale nuvelei. Imaginea personalității domnitorului este conturată în Letopisețul Tării Moldovei de Grigore Ureche, cronică din care scriitorul preia scene, fapte și replici, iar şi din letopisețul lui Miron Costin, se inspiră pentru scena uciderii lui Moțoc de către mulțimea înfuriată - în textul lui Costin aceasta fiind pusă pe seama boierului Batiste Veveli, însă Negruzzi o utilizează pentru a surprinde capacitatea domnitorului de manipulare a maselor. În acest fel, autorul se distanțează de realitatea istorică prin apelul la ficțiune și prin vizarea romantică asupra istoriei, influențată de ideologia pașoptistă. Destinul lui Alexandru Lăpușneanul este acela de a-și impune autoritatea domnească prin orice mijloace. Replica domnitorului rostită încă de la începutul nuvelei, în răspunsul dat soliei boierilor trimiși de domnitorul Tomșa, care i-a cerut să se întoarcă de unde a venit pentru că ,,țara" nu-l vrea și nu-l iubește, scoate la iveală caracterul hotărât și voința de neînfrânt a personajului: ,,Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu, răspunse Lăpușneanul, a cărui ochi scânteiară ca un fulger, și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi și voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră. Să mă întorc? Mai degrabă-și va întoarce Dunărea cursul îndărăpt." Orgoliul este exprimat în replica ,, Am auzit de bântuirile țării și am venit să o mântui", iar inteligența și abilitatea politică a Lăpușneanului este concentrată în celebrul răspuns ,, - Proști, dar mulți!", care a trecut în limbajul comun și funcționează ca un proverb, pentru că exprimă un adevăr universal. Afirmaţia „ Eu nu sunt călugăr, sunt domn!" reflectă faptul că nu abdică de la propriul destin nici în faţa limitelor omeneşti (boala, moartea), schimbarea condiţiei sociale impunând anularea sa fizică. Relația cu doamna Ruxanda este construită pe antiteza angelic-demonic. Diversitatea atitudinilor adoptate de Lapușneanul față de doamna Ruxanda reflectă ipocrizia și disimularea lui. Se căsătorise cu ea „ca să atragă inimile norodului în care via încă pomenirea lui Rareș”, Nu o respecta nici pentru originea ei nobila ( descendenta lui Stefan cel Mare), nici pentru că îi este soție sau mama copiilor săi. Iar doamna „ar fi voit să-l iubească, dacă ar fi aflat în el cât de puțină simțire omenească”. Gesturile, mimica și cuvintele rostite de Lapușneanul în capitolul al II-lea, în scena discuției cu doamna Ruxanda, evidențiază ipocrizia lui în relația soț-soție. Mai întâi îi sărută mâna, apoi se posomorăște, reacționează impulsiv la rugămintea ei, ducându-și mâna la jungher, dar se răzbuna pe boieri, pe Motoc, și nu o iartă nici pe Ruxanda pentru îndrăzneala de a-i fi cerut să oprească uciderile, oferindu-i astfel ,,leacul de frică". Se bucură cu cruzime de spaima doamnei care leșinase la vederea piramidei de capete: “— Femeia tot femeie, zise Lăpușneanu zâmbind; în loc să se bucure, ea se sparie.”. Insistențele boierilor și amenințarea că îi va ucide fiul o determina pe doamna Ruxanda să îl otrăvească. Astfel, personajul principal al nuvelei își găsește crudul sfârșit așa cum și el i-a torturat și ucis pe cei din jur. În concluzie, monumentalitatea personajului, titanismul, excepționalitatea romantică, forța sa de a-și duce planurile la bun sfârșit, indiferent de mijloace, spectaculosul acțiunilor, concizia replicilor, fac din protagonistul nuvelei un personaj memorabil. ,, Alexandru Lăpușneanu este o desăvârșită creație de valoare universală. Nu se poate închipui un portret mai viu într-un număr mai mic de gesturi și cuvinte memorabile, într-o compoziție mai simplă și în decoruri mai puține. Figura eroului este romantică […] Negruzzi l-a făcut mai credibil, fără a-l deposeda de aerul demoniac, fantastic, torționar. " (Piru, Al., 1966, p. 113) BIBLIOGRAFIE:
o Dimisianu, G., (1984), ,,Introducere în opera lui Costache Negruzzi", București,
Editura Minerva. o Negruzzi, C., (1982), ,,Alexandru Lăpușneanul", București, Editura Minerva. o Piru, A., (1966), ,,Costache Negruzzi", București, Editura Tineretului. o Perianu, N., (2016), ,,Despre opera literară a lui Costache Negruzzi", Galați, Editura Pax Aura Mundi.