TRANSPORTURI INTERNAŢIONALE NOTE DE CURS

Cursul 2 Piaţa transporturilor

CURSUL 2

PIAŢA TRANSPORTURILOR

2.1. Competiţia în transporturi

2.2. Cererea de transport
2.3. Oferta de transport

2.1. Competiţia în transporturi

Piaţa reprezintă o categorie economică complexă, ce reflectă totalitatea

relaţiilor de vânzare-cumpărare care au loc în societate, în interacţiunea lor, în
strânsă legătură cu spaţiul economic în care au loc. Piaţa reprezintă locul de
întâlnire a ofertei vânzătorilor cu cererea consumatorilor, a confruntării dintre
ele.
Piaţa, prin rolul pe care îl are, de a pune faţă în faţă producătorii şi
consumatorii, se prezintă ca un mecanism de reglare a vieţii economice.
În transporturi, indiferent de tipul gestiunii, toate caracteristicile pieţei sunt
profund marcate de opoziţia diferitelor moduri de transport care împart un trafic,
adesea sub posibilităţile capacităţilor existente.
Pentru a exista concurenţa între doi producători de bunuri (servicii), trebuie
ca acestea să fie substituibile. Despre două bunuri spunem că sunt substituibile,
dacă la variaţia cererii pentru unul, apare tendinţa de variaţie în sens opus a
cererii, pentru celălalt. Acest lucru echivalează cu a afirma că cererile pentru
bunurile respective sunt într-o stare de elasticitate reciprocă negativă. Dar, într-o
piaţă mai pot apare şi astfel de bunuri, în raport cu un bun stabilit. Acestea pot fi
cele complementare sau cele neînrudite.
Bunurile complementare sunt acelea care în consum se folosesc împreună
(există o elasticitate reciprocă pozitivă).
Bunurile neînrudite sunt acelea care la o variaţie a cererii nu se influenţează
reciproc (elasticitate reciprocă nulă).
Considerând că cererea globală de transport şi serviciile oferite de diferite
moduri sunt identice, atunci se poate afirma că acestea sunt concurente.
Diferitele moduri de transport împart piaţa, iar creşterea cererii adresate unuia
dintre ele determină în mod real diminuarea cererii care se adresează celorlalte.
Acest lucru echivalează cu a afirma că serviciile sunt substituibile. Totuşi, în
transporturi nu se întâmplă chiar aşa, deoarece există anumite caracteristici
specifice, diferenţe de fond, care fac ca diversele moduri de transport să nu fie
tocmai substituibile. Astfel, în condiţii particulare (zonă, nivel de trafic,
intensitatea activităţii economice), modurile de transport oferă servicii diferite
care nu pot fi comparabile.

1
TRANSPORTURI INTERNAŢIONALE NOTE DE CURS
Cursul 2 Piaţa transporturilor
De exemplu, ce asemănare poate exista între transportul cărbunelui în vrac
cu un şlep de 2000t la 50km şi livrarea, în oraş, cu o camionetă, a unor saci de
câteva kilograme? Evident, prestaţiile nu pot fi comparate.
Modurile de transport se află într-o stare de competiţie limitată, fiecare
fiind caracterizat prin anumite proprietăţi determinante. Dintre cele mai
importante putem aminti:
- zona economică de intervenţie, delimitată de anumitele costuri de
intervenţie ale fiecărui mod. În cadrul acestor zone pot fi evidenţiate câteva
caracteristici, şi anume:
a) existenţa unei anumite zone de exclusivitate, în care un mod, din raţiuni
diverse, este singurul care intervine (conductele pentru transportul lichidelor , de
exemplu);
b) existenţa pentru fiecare mod de transport a unor anumite porţiuni de
interferenţă cu alte moduri (de exemplu, transportul de pasageri peste Canalul
Mânecii prin intermediul vapoarelor sau pe calea ferată, prin tunelul recent
construit).
Aceste porţiuni de interferenţă sunt cele în care se manifestă concurenţa
intermodală, care poate fi definită ca fiind marginală, deoarece apare la
frontierele zonelor economice de intervenţie a mai multor moduri de transport.
- domeniul tehnic de competenţă, ce poate fi caracterizat din mai multe
puncte de vedere (geografic, tehnic propriu-zis, managerial etc.)
Pe termen lung, infrastructurile şi mijloacele de transport evoluează diferit
pe moduri, conducând la modificări atât ale domeniilor tehnice de competenţă
cât şi ale zonelor economice de intervenţie. Acest fapt se datorează în principal
modificărilor survenite asupra condiţiilor de formare a costurilor. Modificarea
zonei economice, cu influenţe asupra fenomenului de concurenţă intermodală,
poate fi influenţată şi de alte elemente precum:
- evoluţia structurii economiei (modificări structurale ale activităţilor
economice, reduceri de activităţi etc.);
- îmbunătăţirea performanţelor activităţii de transport;
- apariţia unor noi concurenţi pe piaţă;
- adoptarea de măsuri legislative, fiscale, cu scopul încurajării sau
descurajării unor anumite moduri de transport, pe anumite direcţii de acţiune.
Pentru o mai bună înţelegere a concurenţei intermodale, în ceea ce urmează
va fi exemplificată, mai în detaliu competiţia rutiero-feroviară care este evidentă
în numeroase zone din lume, dar mai ales din Europa.
Pus în faţa dilemei rutier/feroviar, un beneficiar va alege unul din cele două
moduri, ori o combinaţie între acestea, în care fiecare mod va avea o anumită
pondere în derularea fluxurilor de transport. Alegerea unuia dintre moduri poate
fi influenţată de numeroşi factori precum:
- natura mărfurilor transportate (materiile prime, materialele voluminoase
cu valori adăugate reduse sunt, de preferinţă, transportate pe calea ferată, pe
când bunurile de dimensiuni relativ reduse a căror valoare adăugată este mare
sunt de preferinţă transportate cu mijloace auto);
2
TRANSPORTURI INTERNAŢIONALE NOTE DE CURS
Cursul 2 Piaţa transporturilor
- distanţa de transport (în general este preferată calea ferată pentru
transportul pe distanţe mari);
- timpul călătoriei;
- siguranţa deplasării;
- protejarea mediului;
- dimensiunea costurilor de transport (unul dintre factorii cei mai
importanţi, mai ales în anumite faze ale evoluţiei economice);
- calitatea serviciilor;
- renumele şi promptitudinea firmei transportatoare etc.

2.2. Cererea de transport

Cererea reprezintă o categorie economică ce exprimă, în anumite condiţii

social-istorice, nevoia socială. Cererea este numai o parte a nevoii sociale,
determinată de mărimea mijloacelor băneşti, de puterea de cumpărare de care
dispun membrii societăţii. Ea reprezintă partea solvabilă a nevoii sociale,
respectiv acea parte care poate fi satisfăcută pe piaţă. Altfel spus, cererea
reprezintă cantitatea totală dintr-un anumit bun, care poate fi cumpărată pe piaţă,
într-o perioadă de timp, la un anumit preţ dat.
Cererea poate fi raportată atât la un produs cât şi la un serviciu. Mărimea
cererii pentru un anumit bun (produs/serviciu) precum şi evoluţia acesteia sunt
determinate de nivelul şi dinamica preţului bunului respectiv, ceea ce înseamnă
că există o relaţie de cauzalitate (dependenţă) între preţul unitar al unui bun şi
cererea de piaţă pentru bunul respectiv. Această relaţie fundamentează legea
cererii care stipulează: „orice scădere a preţului bunurilor va conduce la o
creştere corespunzătoare a cantităţii de marfă (servicii) cerută într-o anumită
perioadă şi invers, celelalte condiţii rămânând neschimbate.
Într-o anumită perioadă de timp, cererea pentru un bun poate să se reducă
sau să crească, fiind influenţată, în evoluţia sa de numeroşi factori.
Atunci când preţul unitar rămâne constant, factorii principali de influenţare
a cererii sunt:
Materializabili:
a) preţul altor bunuri (substituibile, complementare sau neînrudite);
b) veniturile indivizilor.
Nematerializabili:
a) perspectiva privind evoluţia pieţei;
b) gusturile;
c) tradiţiile (obişnuinţa, religia, educaţia etc.).

3
TRANSPORTURI INTERNAŢIONALE NOTE DE CURS
Cursul 2 Piaţa transporturilor

Figura 1. Curba cererii

Analiza cererii reprezintă un segment important al economiei

transporturilor. Ea are ca obiectiv cunoaşterea şi explicarea comportamentului
călătorilor confruntaţi cu alegerea unui traseu sau a unui mod de transport şi în
principal descrierea reacţiilor acestora (elasticităţile), raportate la anumite
caracteristici (preţ, viteză, calitatea serviciului) ale diferitelor moduri.
Cererea de transport reprezintă o cerere derivată, ceea ce înseamnă că
transportul este un consum intermediar faţă de un consum, final la destinaţie, de
altă natură. În al doilea rând, calitatea serviciului oferit prezintă importanţă
deosebită în cererea de transport (de exemplu viteza şi siguranţa deplasării). În
al treilea rând, în procesul de alegere a unui mod există o componentă aleatoare
mult mai importantă decât în celelalte forme de consum.
Pentru a evidenţia mai bine aceste caracteristici, analizăm exemplul
transporturilor de mărfuri între două localităţi A şi B ale căror activităţi sunt
complementare: una A este un centru agricol, iar cealaltă B, unul industrial.
Localitatea B este evident o piaţă potenţială pentru produsele agricole din A, cu
condiţia ca acesta să poată fi transportate din A în B. În continuare, pentru
simplificare, considerăm un singur produs agricol, al cărui preţ unitar este P A în
A şi PB în B. Evident, PB va fi superior lui PA, diferenţa fiind data de costul
transportului dintre A şi B. Preţul PB va fi deci în funcţie de costul de producţie
din A (PA) şi costul de transport între A şi B. Cu cât costul transportului va fi
mai mare, cu atât şi PB va creşte, iar cantitatea mărfurilor vândute în B va
scădea.
Dacă vor fi îmbunătăţite condiţiile de transport, va deveni posibilă
reducerea preţului de transport şi implicit a lui PB, dând posibilitatea creşterii
cantităţii de marfă vândută în B. Odată cu acest fenomen, datorită necesităţii de

4
TRANSPORTURI INTERNAŢIONALE NOTE DE CURS
Cursul 2 Piaţa transporturilor
aprovizionare în cantităţi mai mari, va fi indusă şi o creştere sensibilă a traficului
dintre localităţile A şi B.
Acest exemplu permite evidenţierea unui principiu important al economiei
transporturilor: traficul şi cererea sunt două lucruri diferite. Fără un mijloc de
transport eficient între A şi B putem fi tentaţi să credem în inexistenţa totală sau
parţială a traficului şi cererii de transport între cele două localităţi. De exemplu,
pentru darea în folosinţă a unei autostrăzi, între cele două puncte, avem tendinţa
contrară să prognozăm o cerere foarte mare.
Traficul realizat în anumite condiţii ale ofertei nu reprezintă decât
satisfacerea unei cereri potenţiale, independente de condiţiile particulare ale
ofertei. Semnificaţia noţiunii de cerere este mai largă decât a celei de trafic.
Astfel spus, cererea de transport reprezintă un potenţial de trafic. Aceasta cerere
nu se va realiza însă, decât dacă exista condiţii de transport corespunzătoare.
Cererea de transport este, deci, o cerere în întregime derivată din consumul
produsului agricol în B. Producţia din A şi consumul din B generează
transportul, cererea de transport nefiind astfel decât rezultatul acestor două
activităţi socio-economice. Fluxurile sunt deci determinate atât de cererea de
transport cât şi de un sistem al ofertei de transport.
Cererea de transport are următoarele particularităţi:
- este derivată;
- este diferită faţă de noţiunea de trafic;
- este puternic influenţată de calitatea serviciului, ca parametru al ofertei;
- elasticitatea cererii de transport trebuie analizată şi funcţie de costul
generalizat care conţine termeni „particularizanţi” (valoarea monetară
unitară individuală) şi indicatori ai condiţiilor de confort, de siguranţă şi
ecologici. Astfel, formula costului generalizat este:

Cg = P + v*t + a*C + b*S + c*E unde:

P – tariful de transport;
t – durata de transport;
v – valoarea monetară individuală atribuită timpului;
C – indicator al condiţiilor de confort;
S – indicator al condiţiilor de siguranţă;
E – indicator al efectelor externe produse asupra factorilor de mediu
şi sănătăţii (zgomot, poluare, trepidaţii etc.);
a, b, c – parametrii corespunzători confortului, siguranţei şi
efectelor externe.
- existenţa unei componente aleatoare foarte importante, în procesul de
alegere a unui mod de transport.

5
TRANSPORTURI INTERNAŢIONALE NOTE DE CURS
Cursul 2 Piaţa transporturilor

2.3. Oferta de transport

În general, oferta reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii pe care un agent

economic este dispus să o ofere spre vânzare într-o anumită perioadă de timp.
Între evoluţia preţului unitar al unui bun (serviciu) şi oferta pentru bunul
respectiv, există o relaţie de cauzalitate exprimata sintetic de legea ofertei.
Această lege arată că ofertanţii sunt dispuşi să mărească nivelul cantităţilor
oferite dintr-un bun (serviciu) cu un preţ mai mare, faţă de unul mai mic.
Oferta, ca şi cererea, este determinată, în dimensiunea ei, de o serie de
factori, dintre care cei mai importanţi sunt:
- preţul resurselor;
- preţul altor bunuri (produse sau servicii);
- tehnologia;
- costul producţiei;
- taxele şi subvenţiile;
- numărul de ofertanţi;
- perspectivele pieţei;
- condiţiile naturale.
Oferta de transport nu poate fi, în totalitate, analizată conform teoriei
economice generale, ea prezentând anumite particularităţi.
Există, însă, două modalităţi de abordare a ofertei de transport din punct de
vedere al analizei economice. Se poate studia:
- funcţia de producţie a întreprinderii de transport, adică relaţia care există
între ieşiri şi factorii de producţie
- funcţia-cost
În transporturi, „producătorii” sunt „transportatori” care nu fabrică un bun
propriu-zis, ci oferă un serviciu, redistribuind în spaţiu persoane sau cantităţi de
mărfuri. Ieşirile vor fi, deci, exprimate în cantităţi transportate între diferite
origini şi destinaţii. Va fi necesar, astfel, să se măsoare producţia în funcţie de
numărul pasagerilor sau tonelor transportate, dar şi de kilometrii parcurşi.
Oferta de transport cuprinde infrastructura şi mijloacele de transport.
Infrastructura cuprinde totalitatea reţelelor şi instalaţiilor fixe necesare
circulaţiei mijloacelor de transport în conformitate cu tehnologiile şi
reglementările specifice. Ca elemente constituente ale infrastructurii, avem:
reţelele de transport, lucrările de artă şi de protecţie aferente, instalaţiile de
semnalizare şi conducere a circulaţiei, construcţiile şi instalaţiile care asigură
exploatarea şi întreţinerea reţelelor, precum şi echipamentele tuturor modurilor
de transport din punctele de deservire ale utilizatorilor.
O reţea de transport corespunzătoare din punct de vedere al calităţii şi
capacităţii poate constitui suportul necesar atât desfăşurării unei producţii de
bunuri şi servicii eficiente, cât şi satisfacerii mobilităţii populaţiei. Analiza
utilizării unei reţele moderne de căi ferate, drumuri, căi navigabile, porturi şi
aeroporturi scoate în evidenţa interdependenţele faţă de unii factori de influenţă
6
TRANSPORTURI INTERNAŢIONALE NOTE DE CURS
Cursul 2 Piaţa transporturilor
ai pieţelor specifice. O reţea de transport care să evite disfuncţionalităţi în
prestarea serviciilor are influenţe, pe de o parte, din cea a ofertei. Din
perspectiva cererii din economie şi, pe de altă parte, din cea a ofertei. Din
perspectiva ofertei este de evidenţiat faptul că, prin asigurarea unor capacităţi
adecvate în infrastructura transporturilor şi a unei calităţi corespunzătoare
cerinţelor de transport eficient, este posibilă „subvenţionarea” activităţii
agenţilor economici prin diminuarea costurilor acestora.
Infrastructura transporturilor prezintă, ca principală caracteristică,
proprietatea de indivizibilitate. Astfel, un drum poate fi cu una, două sau mai
multe benzi e circulaţie pe sens dar neexistând soluţii intermediare. La fel şi
pentru celelalte moduri, nu poate exista decât un număr întreg, nefracţionat al
reţelelor care le deservesc (linii feroviare, piste de decolare-aterizare etc.)
Faţă de valoarea foarte ridicată a investiţiilor în infrastructură, este necesar
ca oferta să fie dinamic adaptată cererii. Funcţia, inevitabil în trepte,
corespunzătoare capacităţii oferite de infrastructură, trebuie să urmărească cât
mai fidel evoluţia capacităţii necesare. Prin aceasta, se reduce perioada în care
sporurile de capacitate obţinute ca urmare a investiţiilor în infrastructură sunt
treptat asimilate.
Cererile de transport fiind netransferabile, înseamnă că o ofertă globală a
infrastructurilor de transport nu se poate examina direct, cu numai în raport cu
topologia şi geografiei reţelei care deserveşte un teritoriu. De asemenea, fiecărei
variante de solicitare a reţelei care poate presupune sau nu investiţii pentru
dezvoltarea infrastructurii, i se asociază parametrii de calitate ai ofertei.
Deci, oferta privită prin prisma infrastructurii, prezintă anumite
particularităţi care o diferenţiază de elementele caracteristice teoriei economice
generale.
Gestiunea mijloacelor de transport prezintă, într-o mult mai mică măsură
decât la infrastructură, caracteristicile de randament crescător şi de aceea
justifică mai puţin gestiunea de monopol. Mai mult, gestiunea mijloacelor de
transport, spre diferenţă de cea a infrastructurii, face adesea obiectul unor
întreprinderi private care se întâlnesc pe piaţă.