Din această analiză reies câteva concluzii foarte bine conturate şi anume:
1. Opera lui Caragiale rămâne un izvor nesecat de interpretare, generând mereu noi şi noi sensuri.
2. O operă de artă îşi atinge scopul dacă produce în noi ”înălţarea impersonală”, dacă ne face să ne uităm interesele egoiste, cotidiene şi să plângeam sau să râdem împreună cu personajele fictive pe care ea ni le propune, ceea ce reuşeşte cu brio să facă Caragiale în Bacalaureat
3. Pragmatica ne ajută nu numai la decodarea corectă a mesajului, dar şi la înţelegerea
intenţiilor ascunse ale Emiţătorului – partea de intention operis
4. Reiese de asemenea in mod evident că din punct de vedere pragmatic în textul ales se încalcă cu bună ştiinţă anumite maxime ale principiilor comunicării, tocmai pentru a da naştere actului pragmatic, atât de important în interpretarea mesajului desprins din spatele cuvintelor.
Analiza pragmatică mi-a dat astfel posibilitatea dezvoltării spiritului interpretativ, dar şi a celui critic.
În concluzie , acest subiect m-a sedus şi m-a fascinat în limita unei distanţe obiective pe care mi-am păstrat-o. Bibliografie
1. Texte şi pretexte – Olga Bălănescu, editura Ariadna, 1998, Bucureşti
