Sunteți pe pagina 1din 1

Biserica „Cuvioasa Parascheva” (Prapa Doamna) din Iași este o biserică ortodoxă din municipiul

Iași, care a fost construită între anii 1853-1858 pe locul unei biserici de lemn, mai vechi. Lăcașul
de cult este situat pe strada Păcurari nr. 6, lângă Biblioteca Centrală Universitară. Ea are hramul
Sfintei Cuvioase Parascheva (14 octombrie). Depindea inițial de Biserica Sfântul Nicolae cel
Sărac din Iași (demolată în 1913).

Biserica „Sf. Paraschiva de Sus” din Iași a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din
județul Iași din anul 2015, având codul de clasificare IS-II-m-B-03965. Pe această listă este
trecut 1852 ca an al construirii lăcașului de cult.

Acest lăcaș de cult mai este numit Biserica Prapa Doamna sau Prepadobna („Prea Cuvioasă” în
limba slavonă) și Biserica „Sf. Vineri” sau „Vinerea Mare” (nume ce provine de la sfânta care
patronează biserica).
După informațiile oferite de istoricul ieșean N.A. Bogdan, pe locul unde se află actuala Biserică
„Sf. Cuvioasă Parascheva” a fost construită în jurul anului 1730 o biserică mică de lemn, cu
hramul „Sf. Voievozi Mihail și Gavril”. La sud de altarul actualei biserici se află o cruce de
piatră pe un postament, care indică locul Sfintei Mese a bisericii anterioare, cu inscripția 1730.
Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, lăcașul de cult a fost filială a Parohiei „Sf. Neculai cel
Sărac” (avariată de un cutremur din 1898 și dărâmată până la temelie cu scopul de a fi
reconstruită, dar nereconstruită dintr-un motiv necunoscut) Ea se întreținea din venitul unor
imobile aflate în administrarea sa. La această biserică se închina o parte din breasla calicilor,
cealaltă parte a breslei frecventând Biserica Banu, aflată în apropiere.

În 1934, în fața Bisericii „Prapa Doamna”, fost amplasat grupul statuar al voievozilor. Grupul
statuar era proiectat de arhitectul Constantin Iotzu și cuprindea voievozii: Dragoș Vodă și
Alexandru cel Bun, Carol I și Ferdinand I, Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul, Vasile Lupu și
Dimitrie Cantemir.

În anul 1970, cei opt domnitori au fost mutați din grădina aflată în vecinătatea actualei Biblioteci
Universitare, în părculețul de lângă Casa de Cultură a Studenților. Tot atunci, în locul lui Carol I
și al lui Ferdinand I au fost așezați Ioan Vodă cel Viteaz și Petru Rareș.

S-ar putea să vă placă și