RADARUL METEOROLOGIC

Definiții

Radarul meteorologic este un echipament de radiolocație care emite microunde

electromagnetice și folosește reflexia lor pe anumite obiecte, precum norii, pentru a
determina poziția și distanța lor față de antena radar. Radarul trimite un impuls de energie
electromagnetică în atmosferă. Dacă acea energie interacționează cu ceva din mediul
înconjurător, aceasta va reflecta energia înapoi la radarul meteorologic. Astăzi,
majoritatea radarelor folosesc efectul Doppler și au polarizare duală. Un radar Doppler
determină dacă mișcarea este îndreptată înspre radar sau în sens opus. Polarizarea duală
este o combinație de design radar și algoritmi software care ajută la identificarea tipului
de precipitații.

Scurt istoric

Radarul meteorologic a apărut după cel de-al doilea război mondial, fiind iniţial
utilizat în scopuri militare. Operatorii radar au descoperit că fenomenele meteorologice
provocau ecouri pe ecranele de afișare ale radarelor, mascând potențialele ținte inamice.
Au fost dezvoltate tehnici pentru a le filtra, dar oamenii de știință au început să studieze
fenomenul, fiind un factor al apariției radarelor meteorologice. În meteorologie şi în
hidrologie, radarul meteorologic are un rol important şi în aceste condiţii este un
instrument cheie în prognoza câmpurilor de precipitaţii. Datorită bunei rezoluţii spaţiale şi
temporale şi acoperirii unei suprafeţe mari, radarul meteorologic este utilizat în prognoza
de foarte scurtă durată.

Unul dintre factorii majori care a condus la răspândirea radarelor meteorologice a

fost uraganul. În 1954, două uragane au apărut de-a lungul Coastei de Est a Americii în
termen de 11 zile unul față de celălalt. În anul 1955, au apărut încă trei uragane. Având
doi ani consecutivi de daune extinse, a fost elaborat un buget care a inclus implementarea
radarelor suplimentare. Acestea erau cunoscute sub numele de WSR-57. Până atunci
existau radarele WSR-1, WSR-1A, WSR-3 și WSR-4, care inițial fuseseră folosite de
aeronavele marinei în timpul celui de-al doilea război mondial.

Între 1980 și 2000, rețelele de radar meteorologice au devenit rețele standard în

America de Nord, Europa, Japonia și alte țări dezvoltate. Începând cu anul 2000,
Administraţia Naţională de Meteorologie a modernizat reţeaua de radare meteorologice
cu radare Doppler. WSR-88D este primul radar de acest tip, care nu numai că detectează
un ecou, dar și determină mișcarea acestuia. Radarele convenționale au fost înlocuite cu
radarele Doppler, care, în plus față de poziție și intensitate pot urmări viteza relativă a
particulelor din aer.

După 2000, cercetările asupra tehnologiei cu polarizare dublă s-au transformat în

utilizare operațională, crescând cantitatea de informații disponibile privind tipul de
precipitații (de exemplu ploaie și zăpadă). "Polarizare duală" înseamnă că se emit radiații
cu microunde care sunt polarizate atât pe orizontală cât și pe verticală (în raport cu solul).
Radarul meteorologic Doppler, folosind tehnici moderne de prelucrare a semnalelor
digitale și de afișare, a avansat atât de mult, încât SUA a înlocuit rețeaua de radar
meteorologică operațională existentă cu un sistem doppler de generație viitoare
(NEXRAD). Acest sistem va oferi informații cantitative și automatizate în timp real
despre furtuni, precipitații, uragane, tornade și o serie de alte fenomene meteorologice
importante cu o rezoluție spațală și temporală mai mare decât înainte.

Principiul de funcționare

Principiul tehnic al radarului meteorologic este foarte similar cu cel al radarului de

supraveghere primară (PSR). Există câteva diferențe majore de operare. Acest lucru se
datorează adesea faptului că forma „obiectului de interes” este considerabil diferită (în
mod normal, vremea este mult mai complexă și mai fluidă decât țintele care se
deplasează), iar viteza obiectului este în mod normal mult mai mică decât cea a unei
aeronave. Țintele meteorologice sunt distribuite în spațiu și ocupă o fracțiune mare din
celulele de rezoluție spațială observate de radar. Mai mult, este necesar să se efectueze
măsurători cantitative ale caracteristicilor semnalului primit pentru a estima parametrii
precum rata precipitațiilor, tipul precipitațiilor, mișcarea aerului, turbulența și forfecarea
vântului. În plus, pentru că atât de multe celule cu rezoluție radar conțin informații utile,
radarele meteorologice necesită sisteme de înregistrare cu viteză ridicată a datelor și
mijloace eficiente de afișare în timp real.

Pentru sistemele PSR, reflecțiile de interes sunt cele provenite din aeronave și alte
obiecte zburătoare. Acest lucru este destul de diferit de reflecțiile de interes ale
formațiunilor meteorologice. Pentru PSR, vremea este considerată zgomot și dezordine și
este filtrată. Pentru radarul meteorologic, reflecțiile aeronavei sunt o cauză de zgomot și
aglomerație. Atât PSR, cât și sistemele de radar meteorologice sunt perturbate de reflexii
provenite de la sol și alte surse de zgomot.

Radarele meteorologice trimit pulsuri direcționate de microunde, lungi de ordinul

microsecundelor, folosind un magnetron cu cavitate rezonantă sau un tub klystron legat
printr-un ghid de unde de o antenă parabolică.

Lungimile de undă de 1 până la 10 cm sunt de aproximativ zece ori mai mari decât
diametrele picăturilor sau cristalelor de gheață de interes. Împrăștierea radiației la astfel
de frecvențe este deci de tip Rayleigh. Ca urmare, o parte din energia fiecărui puls se va
reflecta de aceste particule, întorcându-se în direcția stației radar.
 Lungimile de undă mai mici pot detecta particule mai mici, dar semnalul este
atenuat mai rapid. Astfel, lungimea de undă de 10 cm (banda S) este preferată, dar este
mai costisitoare decât banda X de 5 cm, iar radarul meteorologic în banda L de 1 cm este
folosit numai pentru cercetări asupra particulelor de mici dimensiuni cum ar fi burnița sau
ceața.

Impulsurile radar se împrăștie pe măsură ce se depărtează de stația radar. Aceasta

înseamnă că regiunea de aer prin care se deplasează fiecare puls dat se mărește pe măsură
ce poziția sa este mai depărtată față de stație. Rezultă că acuratețea măsurătorii descrește
la distanțe mai mari. De exemplu, la distanțe de 150-200 km, volumul de aer scanat de un
singur puls poate fi de ordinul unui kilometru cub.

Efectul Doppler

Prin utilizarea efectului Doppler, radarele Doppler oferă informații cu privire la

mișcarea și pozițiile țintelor. După ce radarul emite un impuls de unde radio, acesta
urmărește deplasarea de fază între unda radio transmisă și ecoul primit. Această deplasare
de fază arată dacă ținta se deplasează direct spre radar sau departe de radar, numită viteză
radială. O schimbare de fază pozitivă implică mișcarea către radar și o deplasare negativă
sugerează îndepărtarea de radar. Efectul de schimbare de fază este similar cu „deplasarea
Doppler” observată cu undele sonore. Dacă un obiect emite unde sonore pe măsură ce se
apropie de o locație, undele sunt comprimate ducând la o frecvență mai mare. Pe măsură
ce obiectul se îndepărtează de o locație, undele sonore sunt întinse ducând la o frecvență
mai mică. Acest lucru este adesea experimentat la ambulanțe, atunci când se deplasează
de urgență cu sirenele aprinse.

NEXRAD (NextGeneration Radar) este o rețea de radare meteorologice Doppler

(cuprinde radarele WSR-88D) cu bandă S de înaltă rezoluție care poate măsura atât
precipitațiile, cât și vântul. Un impuls de energie de la NEXRAD lovește un obiect și este
reflectat înapoi spre radar. Calculatoarele radarului măsoară schimbarea de frecvență a
impulsului de energie reflectat și apoi transformă acea schimbare într-o viteză a
obiectului, fie spre radar, fie dinspre acesta. Informații despre mișcarea obiectelor, fie
spre radar, fie departe de radar, pot fi utilizate pentru a estima viteza vântului. Această
capacitate de a „vedea” vântul este ceea ce permite Serviciului Meteorologic Național să
detecteze formarea de tornade care, permit emiterea de avertismente de tornadă cu o
notificare mai avansată.

Ecuația distanței de descoperire pentru radarul meteorologic

Pentru a determina ecuația radarului meteorologic pornim de la ecuația radiolocației, mai

exact de la o formă simplificată a formulei pentru puterea de recepție:
 βσ
Pr = (1)
r4

unde β – constantă dependentă de parametrii sistemului radar

P e ∙ G 2 ∙ λ2
β=
( 4 π )3

Pr – puterea recepționată

Pe – puterea emisă

G – câștigul antenei

λ – lungimea de undă

r – distanța până la țintă

σ – suprafața efectivă de reflexie (RCS – Radar Cross-Section)

Diferența considerabilă între suprafața efectivă de reflexie a radarului unei

aeronave sau a unei alte „mașini” zburătoare și cea a radarului meteo este că, în mod
normal, vremea este mult mai complexă și mai fluidă. În cazul ploii, dimensiunea unei
picături de ploaie este mult mai mică decât lungimea de undă a radarului.

Reiese din calculul σ pentru ținte meteo că ecuația radarului meteorologic diferă
de cea pentru aeronave. σ poate fi scris sub forma:

σ =ηV (2)

η – reflectivitatea radarului exprimată în unități ale suprafeței efective de reflexie pe

unitatea de volum

V – volumul observat de radar

η poate fi scris sub forma:

N
η=∑ σ i (3)
i=1

N – numărul de refractori pe unitatea de volum

σ i – reradierea suprafeței efective de reflexie a refractorului nr. „i”

În general, refractorii meteorologici pot lua diverse forme precum picăturile de

apă, cristale de gheață, grindină, zăpadă și amestecuri ale acestora.

σ i devine:
 π 5 | |2 6
σi= K Di (4)
λ4

Di – diametrul picăturii nr. „i”

2
m 2−1
2
|K| =
| |
m 2+ 2
(5)

m – indicele complex de refracție

La temperaturi cuprinse între 0° și 20° C, pentru apă, la lungimi de undă

centimetrice,
2
|K| 0,93,
iar pentu gheață
2
|K| 0,20
Ecuația (3) poate fi scrisă acum sub forma:
N
π5 2
η= 4
|K| ∑ Di6 (7)
λ i=1

Factorul de reflectivitate Z este definit sub forma:

N
Z=∑ D6i (8)
i=1

Pentru radarul meteorologic se obișnuiește să se utilizeze dimensiuni de ordinul

milimetrilor pentu diametrul picăturilor, Di, și se consideră că suma există pentru o
unitate de volum de mărimea 1 m 3. Prin urmare, unitatea convențională pentru Z este
exprimată în mm6/m3. Pentru particulele de gheață, valoarea Di este dată de diametrul
picăturii de apă care rezultă din topirea completă a particulelor de gheață.

Dacă fasciculul radarului este umplut de refractori, volumul va fi dat de relația:

πθϕ r 2 cτ
V (9)
8

θ și ϕ - unghiurile lobului principal al caracteristicii la 3 dB în azimut și înălțare

c – viteza cu care se propagă undele electromagnetice

τ – timpul de întârziere

Substituind ecuațiile (9), (2) și (4) în ecuația (1), obținem:

 N
βπ θϕ r 2 cτ π 5 2
Pr = 4 4
|K| ∑ D6i (10)
r 8 λ i=1

2
β π 6 θϕcτ |K|
Pr = Z (11)
8 λ 4 r2

β'Z
Pr = (12)
r2

Această expresie simplificată ilustrează faptul că puterea recepționată este doar o

funcție β ' și este proporțională cu factorul de reflectivitate Z al radarului și invers
proporțională cu r 2.

De fapt câștigul antenei nu este uniform pe lățimea fasciculului și presupunerea

unui câștig uniform poate conduce către erori în calculul lui Z. Probert-Jones a luat acest
lucru în calcul și a utilizat o formă gaussiană pentru fasciculul de antenă și a derivat
următoarea ecuație pentru puterea recepționată:

Pe G 2 λ 2 θϕcτ N
Pr = σ
2 2∑ i
(13)
512(2 ln 2)π r i=1

2ln2 – corecția datorată fasciculului în formă gaussiană

Folosind relațiile (7), (8) și (13) se poate scrie o ecuație folosind factorul de
reflectivitate Z:
2
Pe G2 θϕcτ π 3|K| Z
Pr = (14)
512(2 ln 2) r 2 λ2

Reflectivitatea (scara dBZ)

Reflectivitatea este cantitatea de putere transmisă returnată receptorului radar.

Reflectivitatea acoperă o gamă largă de semnale (de la foarte slabe la foarte puternice).
Deci, se folosește un număr mai convenabil pentru calcule și comparații, o scară în dBZ
(dBZ = log Z).

Valorile dBZ cresc pe măsură ce intensitatea semnalului returnat la radar crește.

Fiecare imagine a reflectivității include una dintre cele două scări de culori. Scara
reprezintă valorile dBZ atunci când radarul este în modul de precipitații (valorile dBZ de
la 5 la 75).

Scara valorilor dBZ este, de asemenea, legată de intensitatea precipitațiilor. De

obicei, ploaia ușoară are loc atunci când valoarea dBZ atinge 20. Cu cât este mai mare
valoarea dBZ, cu atât este mai puternică. În funcție de tipul de vreme și de zonă, cei care
prezic vremea utilizează un set de rate de ploaie care sunt asociate valorilor dBZ. Aceste
valori sunt estimări ale precipitațiilor pe oră, actualizate la fiecare scanare de volum, cu
precipitații acumulate în timp. Grindina este un bun reflector al energiei și va întoarce
valori foarte mari ale dBZ. Deoarece grindina poate determina estimările precipitațiilor să
fie mai mari decât ceea ce se întâmplă de fapt, se iau măsuri pentru a preveni
transformarea acestor valori mari de dBZ în precipitații.

Cum citim reflectivitatea pe afișajul unui radar?

Cantitatea de putere recepționată de radar este de obicei descrisă după culoare sau
nivel. Culorile dintr-o imagine radar variază în mod normal de la albastru sau verde
pentru întoarceri slabe, până la roșu sau magenta pentru randamente foarte puternice. De
exemplu, site-urile radar NEXRAD din SUA utilizează următoarea scară pentru diferite
niveluri de reflectivitate:

 magenta: 65 dBZ, precipitații extrem de abundente;

 roșu: 50 dBZ, precipitații abundente;
 galben: 35 dBZ, precipitații moderate;
 verde: 20 dBZ, precipitații ușoare.

Randamentele puternice (roșii sau magenta) pot indica nu numai ploi abundente, ci și
furtuni, grindină, vânturi puternice sau tornade, dar trebuie interpretate cu atenție.

Radarul cu polarizare duală (Radarul polarimetric)

În timp ce radarele convenționale emit și primesc impulsuri în direcția orizontală,

radarele cu polarizare dublă merg cu un pas mai departe și transmit și primesc unde în
direcție orizontală și verticală. Acesta oferă o imagine mai completă a țintelor din
atmosferă, permițând meteorologilor să facă diferențe între ploaie, zăpadă / zăpadă topită
și chiar grindină. Radarul emite şi recepţionează unde polarizate liniar, comutând rapid de
pe polarizarea orizontală pe cea verticală şi înapoi. Radarele polarimetrice moderne, cum
este sistemul METEOR 1500 produs de Gematronik, emit simultan pe ambele polarizări.
Semnalele recepţionate pe fiecare tip de polarizare sunt numite ZH şi ZV, iar cu ajutorul lor
se calculează reflectivitatea diferenţială ZDR. În cazul precipitaţiilor moderate până la
torenţiale picăturile de ploaie sunt mari, şi în cădere se aplatizează având forma de sferă
turtită. Din această cauză semnalul reflectat de la picături va fi mai puternic pe polarizarea
orizontală decât pe cea verticală.

Constanta dielectrică a gheţii este de aproximativ 20% din cea a apei şi de aceea
forma particulelor de gheaţă are un efect mult mai mic asupra reflectivităţii. De asemenea,
particulele de gheaţă se rostogolesc în cădere, iar Z DR va avea o valoare redusă. Grindina
este caracterizată de o valoare mare a Z H, respectiv mică a ZDR. În cazul în care valoarea
ZDR este subunitară (sau negativă dacă este exprimată în decibeli), rezultă clar că
semnalele recepţionate provin de la particule de grindină. (Doar acestea pot cădea
orientate vertical – „pe muchie”!)

Cu ajutorul radarului polarimetric poate fi determinată într-o anumită măsură şi

mărimea picăturilor de ploaie. Raportul dintre lăţimea şi înălţimea picăturilor depinde
puţin de mărimea acestora. Mai importantă este valoarea reflectivităţii. Peste o anumită
valoare a ratei precipitaţiilor, picăturile de ploaie vor avea o anumită mărime. Măsurând
reflectivitatea diferenţială se obţine un rezultat acceptabil.

PSR vs. RADAR METEOROLOGIC

Frecvența

PSR operează în banda L, S (în principal banda L). Radarul meteorologic

funcționează normal în benzile S, C, X (de asemenea, în banda L, dacă există un canal
meteo implementat în sistemul PSR). Frecvența cea mai potrivită pentru urmărirea
țintelor în mișcare la PSR este la banda L. Lungimea de undă mai scurtă în benzile S, C și
X face ca aceste benzi să fie mai potrivite pentru urmărirea țintelor meteo.

Efectul Doppler

Deși prelucrarea Doppler nu a fost introdusă în câmpul radar meteorologic decât

relativ recent, toate sistemele de radar meteorologice disponibile în prezent au instalate
procesarea Doppler.

Rotirea antenei

PSR, cu o antenă cosecantă, scanează în mod normal doar azimutul. Radarul

meteorologic funcționează în azimut și înălțare cu ajutorul unei „Antene cu fascicul de tip
creion” (creșterea variabilă în scanările orizontale este cea mai frecventă configurație).

Una dintre principalele limitări ale PSR în comparație cu radarul meteorologic

este că acesta scanează constant cu un unghi de înălțare larg. Acest lucru este necesar,
deoarece există o nevoie operațională pentru o imagine a țintei în timpul fiecărei scanări.
Acesta este motivul pentru care, folosind PSR cu un „canal meteo”, se oferă în mare parte
imagini meteo de calitate scăzută.

Radarul meteorologic folosește o tehnologie de antenă mai avansată pentru a

permite o oarecare variație a înălțimii sale în plan vertical, precum și în azimutul
orizontal. Cea mai obișnuită configurație operațională este modificarea înălțimii pe
fiecare scanare (sau câteva cupluri de scanare pentru a compila o imagine de volum a
sistemului meteorologic). Această variație a înălțimii este posibilă datorită faptului că
imaginea meteo este emisă doar la fiecare câteva minute cel mult ( vremea este mai
previzibilă decât aeronavele, iar aspectul de siguranță nu este la fel de semnificativ).
Procesarea

Procesarea necesară pentru compilarea imaginii țintă dintr-un PSR este completată
de un număr semnificativ de funcții și filtre. Procesarea imaginilor PSR poate fi definită
drept „complexă”. Radarul meteorologic îndeplinește o funcție similară, procesele și
filtrele fiind aplicate pentru a elimina răspunsurile nedorite. Cu toate acestea,
complexitatea sarcinii de procesare crește pentru radarele meteorologice, deoarece acestea
trebuie să compileze o scanare de volum a vremii, folosind mai multe scanări de ridicare
efectuate de antenă.

Polarizarea

Tehnicile de polarizare liniară și circulară sunt utilizate pentru a elimina

aglomerația meteorologică în sistemele radar PSR cu bandă L. Radarul meteorologic,
deoarece operează pe mai multe altitudini sunt capabile să compare polarizarea liniară
orizontală și verticală pentru a ajuta la estimarea diferitelor tipuri de vreme.

Afișarea imaginii

Sistemele PSR oferă o imagine MTI (Moving Target Indication) actualizată la

fiecare scanare (aceasta este realizată de obicei între 6 și 12 secunde). Acest lucru este
necesar pentru a satisface cerințele operaționale. Pentru radarul meteorologic, „imaginea
vremii” cuprinde date de la mai multe scanări care pot dura mai multe minute.

Procesarea zgomotului

Ambele sisteme folosesc tehnici de procesare a zgomotului. Numărul și tipul exact

de funcții încorporate în sistem depind în mare parte de implementare (deși toate sunt în
mod normal bazate pe Doppler). Singura diferență principală este că, pentru PSR,
fenomenele meteo constituie zgomotul, iar pentru radarul meteorologic, țintele care se
mișcă sunt o cauză de zgomot.

Mărimea antenei

Cerința fizică pentru dimensiunea antenei depinde în mare măsură de frecvența

utilizată (și lungimea de undă). În general, lungimea de undă mai lungă (de exemplu,
banda L) va necesita o tehnologie de antenă considerabil mai mare pentru susținere.
Referințe

• „BAZELE RADIOLOCAȚIEI” – Marian ALEXANDRU, Dumitru Fecioru,

Editura Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, Brașov 2002, pag. [35-36] ,
[151-153] ;

• „RADAR HANDBOOK” - Merrill I. Skolnik, Second Edition, cap. 23;

• https://www.radartutorial.eu/index.en.html;

• https://www.wunderground.com/prepare/understanding-radar;

• https://www.wmo.int/pages/prog/www/IMOP/publications/IOM-88_TM-
Radars/IOM-88_Training_Radar.pdf .