MODUL 1 -

EVOLUȚIA PLANIFICĂRII SPAŢIALE

Dr. arh.-urb. Dragoş BUHOCIU
CUPRINS:

Curs 1.1. Dimensiunile planificării spaţiale

Curs 1.2. Beneficiile planificării spaţiale

Curs 1.3. Direcţii strategice în planificarea spaţială în România
Curs 1.1. Dimensiunile planificării spaţiale

În Romania, în conformitate cu Legea 350/2001, planificarea spațială este

o activitate obligatorie ce trebuie înfăptuită prin intermediul amenajării
teritoriului şi urbanismului.

Înţelegerea sistemului planificării spațiale din România este mai dificilă
din cauza unor confuzii cu privire la terminologie.

Astfel, în timp ce amenajarea teritorială ar acoperi, în mod normal, toate
nivelurile de amenajare (național, regional şi local), în traducerile oficiale,
amenajarea teritorială este adesea utilizată pentru a se referi la
planificarea spațială a tot ceea ce este deasupra nivelului urban.

Folosim termenul de planificare spațială pentru a cuprinde atât conceptul
de amenajare a teritoriului cât și urbanismul.
Curs 1.1. Dimensiunile planificării spaţiale

 Planificarea spațială urmărește:

 să realizeze o dezvoltare spaţială echilibrată,
 să protejeze patrimoniul natural şi antropic,
 să îmbunătăţească calitatea vieţii în zonele urbane şi rurale.

Principalul scop al amenajării teritoriului este acela de a armoniza
politicile naţionale, regionale şi locale cu privire la dezvoltarea
economică, socială, de mediu şi culturală, de a asigura o dezvoltare
echilibrată a tuturor regiunilor şi de a spori coeziunea şi relaţiile socio-
economice între aceste regiuni.

În acelaşi timp, urbanismul are ca obiectiv principal dezvoltarea durabilă
a localităţilor prin realizarea de strategii de dezvoltare pe termen scurt,
mediu şi lung.
Curs 1.1. Dimensiunile planificării spaţiale

Urbanismul poate juca un rol strategic în dezvoltare.

În conformitate cu Legea nr. 350/2001, obiectivele strategice ce trebuie

realizate printr-o amenajare teritorială bună includ:

 Îmbunătăţirea calităţii vieţii prin diminuarea externalităţilor negative şi

prin asigurarea accesului la infrastructură, servicii publice şi locuinţe
disponibile;
 Satisfacerea nevoilor copiilor, a persoanelor în vârstă şi a celor cu
dizabilităţi;
 Asigurarea gestionării eficiente a terenului şi extinderea durabilă a
fondului construit;
 Protejarea şi sporirea patrimoniului natural şi a patrimoniului construit;
 Asigurarea calităţii mediului construit, a spaţiilor publice şi a zonelor verzi;
 Protecţia împotriva dezastrelor naturale.
Curs 1.2. Beneficiile planificării spaţiale

Beneficii economice:
 Asigurarea unei stabilităţi şi credibilităţi crescute pentru investiţii;
 Identificarea terenurilor în locaţiile potrivite pentru a răspunde nevoilor
de dezvoltare economică;
 Asigurarea proximităţii terenului supus dezvoltării faţă de reţeaua de
transport şi forţa de muncă;
 Promovarea calităţii mediului în zonele urbane, dar şi în cele rurale, ceea
ce poate crea condiţii mai favorabile pentru investiţii şi dezvoltare;
 Identificarea proiectelor care răspund nevoilor comunităţilor locale;
 Promovarea regenerării şi reînnoirii;
 Act decizional mai eficient şi mai coerent;
Curs 1.2. Beneficiile planificării spaţiale

Beneficii sociale:
 Luarea în considerare a nevoilor comunităţilor locale în elaborarea
politicilor;
 Îmbunătăţirea accesibilităţii atunci când se iau în considerare noile
proiecte;
 Susţinerea furnizării de facilităţi locale atunci când ele lipsesc;
 Promovarea reutilizării terenurilor vacante şi părăsite, în special acolo
unde acestea au un efect negativ asupra calităţii vieţii şi a potenţialului de
dezvoltare economică;
 Susţinerea creării şi menţinerii unui mediu plăcut, sănătos şi sigur.
Curs 1.2. Beneficiile planificării spaţiale

Beneficii de mediu:
 Promovarea regenerării şi a utilizării eficiente a terenurilor, clădirilor şi
infrastructurii;
 Promovarea re-utilizării fostelor platforme industriale (tip „brownfield“) şi
reducerea nevoii de dezvoltare a terenurilor de tip „greenfield“;
 Conservarea capitalurilor de mediu, istorice şi culturale;
 Combaterea riscurilor potenţiale de mediu (de exemplu inundaţiile,
calitatea aerului);
 Protejarea şi extinderea zonelor de recreere şi patrimoniu natural;
 Promovarea accesului la proiectele realizate pe toate mijloacele de
transport (de exemplu, mersul pe jos, cu bicicleta şi transportul public),
nu doar cu autoturismul;
 Încurajarea eficienţei energetice în cadrul proiectării şi configuraţiei
dezvoltării
1.3. Direcţii strategice în planificarea spaţială

1. Sistemul roman-continental

Cadrul roman de planificare este derivat din Dreptul Roman.

Dreptul Roman reflectă structura de putere şi responsabilităţi în structura
politică şi socială romană.

Legea prevede tot ceea ce este permis, tot ce nu este permis în lege este
interzis.

În exersarea drepturilor de proprietate, abordarea este similară - legea
defineşte tot ce poate sau nu să facă cetăţeanul cu proprietatea sa.

Legea defineşte modul cum administraţia publică poate încălca sau
interveni în drepturile de proprietate ale cetăţeanului, dacă nu este
definit de lege, nimic nu se poate realiza.
1.3. Direcţii strategice în planificarea spaţială

Caracteristica Dreptului Roman stă la baza sistemului juridic roman,

inclusiv a legilor planificării spaţiale respective.

Planurile trebuie să fie cuprinzătoare. Ele trebuie să definească fiecare
trăsătură unică a fiecărei parcele: înălţime, adâncime, volum, utilizare,
etc.

Planul defineşte drepturile cetăţenilor şi le limitează.

Dacă vor exista efecte negative asupra vecinilor sau asupra comunităţii
(externalităţi negative) nu este vina cetăţeanului. Aceste efecte trebuie să
fie luate în considerare de lege sau de plan înainte de a se produce.

În cazul în care nu au fost luate în considerare, este vina planului sau a
legii şi administraţia trebuie să compenseze sau să schimbe Legea/ Planul.
1.3. Direcţii strategice în planificarea spaţială

Administrația este responsabilă pentru efectele secundare negative ale

legilor/ planurilor pe care le promovează.

Această responsabilitate are două forme:
 Când externalitatea negativă este indivizibilă (afectând interesul general),
administrația fie îl va “socializa” (acceptă efectul și permite tuturor
cetățenilor să suporte consecințele - de exemplu poluarea aerului), fie va
oferi, prin intermediul bugetului de stat, măsuri pentru contracararea sau
atenuarea acesteia (de exemplu infrastructuri de modernizare pentru a
face față congestiei).
 În cazul în care externalitate negativă este divizibilă și afectează un grup
sau un număr limitat de cetățeni (vecin/ vecini) administrația permite ca
lucrurile să continue așa cum sunt, sau se va prevedea îmbunătățirea
regulamentului.
1.3. Direcţii strategice în planificarea spaţială

2. Sistemul anglo-saxon

Cadrul anglo-saxon de planificare este derivat din dreptul comun

englez medieval.
 Dreptul comun în “problemele de planificare” este legat de un
principiu de bază: “nu-i face rău vecinului tău”. Legile anglo-saxone
se bazează pe acest principiu.

Legile nu trebuie să previzioneze toate situațiile posibile și nu
trebuie să producă reguli pentru fiecare dintre ele.

Legile pot avea o abordare ex-post și să trateze fiecare situație în
context.

Planificarea anglo-saxonă este, prin urmare, mai mult "indicativă"
decât "obligatorie“.
1.3. Direcţii strategice în planificarea spaţială

În esență principiul dreptului anglo-saxon este: legea prevede ceea ce nu

este permis.

Administrația nu își ia responsabilitatea pentru acțiunile individuale.

Dacă cineva (“un vecin") se simte afectat, el/ ea poate da în judecată.

Curtea va trebui să folosească puterea de aprecierea pentru a decide dacă
într-adevăr aproapele a fost afectat, și dacă s-a făcut acest lucru în mod
conștient.

Fiecare caz va fi susținut pe cont propriu. Nu există un set de reguli
preconcepute în Lege, în afară de interdicțiile foarte clar stabilite.

De aceea, jurisprudența are importanță atât de mult, în relație cu cazurile
anterioare similare și sentințele de judecată. Ele sunt de referință pentru
decizia judecătorească, care este discreționară. Nu există nici un
"automatism", ca în sistemul roman-continental.
1.3. Direcţii strategice în planificarea spaţială

Legile și planificarea nu sunt setate pentru a limita abuzul administrației,

ele sunt stabilite pentru a indica voința colectivității.

Planurile nu trebuie să fie “obligatorii” pentru administrație și cetățeni,

ele pot fi “indicative”.

Comisia de planificare într-un cadru anglo-saxon poate lua o decizie

contrară planului, în măsura în care se justifică beneficiile pentru oraș
(societate/ vecin).
1.3. Direcţii strategice în planificarea spaţială

Ce tip de sistem de planificare poate funcționa în România?

 Ambele abordări - anglo-saxon și roman-continental au meritele lor.

 Abordarea empirică și viteza schimbărilor în epoca globalizării ar da mai
mult credit sistemului anglo-saxon.
 Viziunea pe termen lung a limitării resurselor fizice (clădiri și terenuri), ar
favoriza o abordare mai cuprinzătoare în modelul roman-continental.
 Complexitatea tot mai mare a societăților la nivel mondial favorizează
abordarea empirică anglo-saxonă față de sistemul roman-continental.
1.3. Direcţii strategice în planificarea spaţială

 Țările care folosesc sistemul roman-continental încearcă să includă

flexibilitatea anglo-saxonă și să răspundă la circumstanțele în schimbare
printr-un dialog al guvernării.
 România este adânc înrădăcinată în sistemul roman-continental, unde ar
trebui să caute răspunsuri la problema drepturilor de proprietate.
 Aceasta nu înseamnă că nu se pot împrumuta elemente din sistemul
anglo-saxon.
 În cele din urmă însă, sistemul de planificare folosit în România trebuie să
fie românesc.
Întrebări ?... și discuții

Vă mulțumesc!
Dr. arh.-urb. Dragoş BUHOCIU
E-mail: dragos_buhociu@yahoo.com
Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu’’
Facultatea de Urbanism