GEORGE BACOVIA

Amurg violet

Amurg de toamna violet …

Doi plopi, în fund, apar în siluete

– Apostoli în odajdii violete –

Orasul e tot violet.

Amurg de toamna violet …

Pe drum e-o lume lenesa, cocheta;

Multimea toata pare violeta,

Orasul tot e violet.

Amurg de toamna violet …

Din turn, pe câmp, vad voievozi cu plete;

Strabunii trec în pâlcuri violete,

Orasul tot e violet.

Poezia Amurg Violet face parte din volumul Plumb, aparut
in 1916 si se conformeaza temei generale a volumului, sentimentul
de dezagregare psihologica sub influenta unor elemente cum ar fi
singuratatea, melancolia si nevroza.
Amurg se află în componenţa titlurilor a cinci poezii bacoviene şi
sugerează un spaţiu tulbure, de sfârşit de lume care acaparează
treptat universul.Asociat cuvântului violet, culoare care exprimă
doliul regal, amurgul primeşte conotaţii lugubre, mortuare.
Dublul epitet din construcţia Amurg de toamnă violet simbolizează
trecerea autumnală de la moarte la viaţă, involuţia, iar prin tripla lui
apariţie la începutul fiecărei strofe a poeziei creează o simetrie
monotonă, o atmosferă grea de însingurare, de tristeţe apăsătoare.
Fiecare strofă se încheie cu versul oraşul tot e violet care împreună
cu primul vers construiesc un univers închis, specific creaţiei
bacoviene.
Prima strofã a sentimentul de acutã singurãtate îşi face loc prin
prezenţa substantivelor plopi şi apostoli.
Plopii prelungesc temporal monocromia imagine realizatã prin
intermediul unui oximorom: apostolii sunt cei care propovãduiesc
fericirea, pe când violetul anunţã moartea.
Poetul ar putea sã fi fãcut o referire la mitul biblic, unde Iisus apare
în haine violet în timpul patimilor, al drumului spre moarte.
Strofa a doua a lugubrul morţii se extinde asupra unei lumi
(mulţimea toatã pare violetã”) în care plictisul şi decãderea se
îmbinã cu cochetãria infatuatã (pe drum e-o lume leneşã, cochetã).
Din versurile strofei a treia rãzbate o tristeţea la nivel spaţial şi
temporal (din turn, pe câmp, vãd voievozi cu plete) cauzatã de
regresiunea lumii din turn spre câmp, de la mulţimea din strofa a
doua la nişte pâlcuri violete, simboluri ale izolãrii.

Poezia a fost construitã prin repetiţie (a versurilor şi a cuvântului

violet) ceea ce îi dã o muzicalitate aparte, o cadenţare de marş
funerar.

Economia de cuvinte, repetiţia semnelor de punctuaţie creeazã

atmosfera simbolistã a poeziei.

Amurg violet este proba afirmaţiei lui Gh. Grigurcu : la nici un poet
n-a repurtat vreodatã vreo culoare biruinţa pe care o înscrie violetul
bacovian.
 GEORGE BACOVIA

Decor

Copacii albi, copacii negri

Stau goi în parcul solitar
Decor de doliu funerar …
Copacii albi, copacii negri.

În parc regretele plâng iar …

Cu pene albe, pene negre

o pasăre cu glas amar
Străbate parcul secular …
Cu pene albe, pene negre …

În parc fantomele apar …

Si frunze albe, frunze negre;

Copacii albi, copacii negri;
Si pene albe, pene negre,
Decor de doliu funerar …

În parc ninsoarea cade rar …

Universul poeziei sale se construieşte pe un sistem de cercuri
concentrice în continuă cădere spre un punct mort – cavoul din
poezia Plumb – completat în alte poezii de cerul bacovian de o
tristeţe profundă, apăsătoare (Amurg Violet).

Mijloace artistice – individualizarea impresiei şi asociaţiile

decorative à predomină sentimentul obsesedant de sfârşit de lume,
disperarea şi dezordinea lumii organice şi dorinţa de evadare din
spaţiul închis al oraşului provincial.

Influenţat de simbolismul francez (Rollinat, Laforgue, Baudelaire,

Verlaine), Bacovia nu cultivă simbolul, creează o atmosferă
simbolistă cu o remarcabila economie de cuvinte; un cadru
simbolist, prin folosirea corespondenţelor, fapt relevat de titlul
poeziei, Decor , cuvânt împrumutat din pictură.

DSC_9738 (1)

Decor face parte din volumul Plumb, apărut în 1916;

Motivul simbolist al parcului, într-o cheie diferită de accepţia

obişnuită a acestui motiv din cadrul curentului simbolist, unde
reprezintă de regulă ideea de natură ridicată la nivel de artă, ori
ideea de artă creată prin intermediul înfrumuseţării naturii.

Întreaga existenţă umană trebuie să consiste din înfrumeseţarea

naturii, din recrearea ei după principii estetice a punctul central al
micului orasel de provincie, acel spatiu al degenerarii umane, al
monotoniei, un spatiu depresiv ce incarcereaza sufletul omului.
Motivului parcului se înrudeşte cu alt motiv simbolist, al grădinii,
ambele fiind ilustrate de către Dimitrie Anghel.

Poezia se împarte în trei strofe relativ asemănătoare, ce schiţează

jocul de alb şi negru al decorului mortuar.

Prima strofă pune accentul pe latura vegetală purtătoare de semne

mortuare Copacii albi, copacii negri/ stau goi în parcul solitar:/
Decor de doliu funerar…/ Copacii albi, copacii negri….

Strofa secundă cu pene albe, pene negre/ O pasăre cu glas amar/

strabate parcul solitar…/ cu pene albe, pene negre..Cromatica este
restrânsă pe câteva motive tipic simboliste: tristeţea, nevroza,
moartea, culorile dominante în universului bacovian fiind albul şi
negrul, din a căror opoziţie rezultă decorul îndoliat al scenei
universale pe care joacă destinul fragil şi părelnic şi coloratele feţe
ale lucrurilor (cele doua culori formand prin combinare o nuanta de
gri, culoare ce exprima plictisul, ternul).

Ultima strofă şi frunze albe, frunze negre;/ copacii albi, copacii

negri:/ Şi pene albe, pene negre, / Decor de doliu funerar… – apare
construcţia pleonastică, doliu, funerar a iremediabilă tristeţe, să
facă sa se întrepătrundă cele două lumi, între aceste strofe, după
fiecare dintre acestea găsim câte un singur vers, ce fixează locuri de
manifestare a mortii: în existenţa umană în parc regretele plâng
iar…, în lumea de dincolo în parc fantomele apar… ( cuvantul
fantoma fiind asociat cu moartea, deci cu negrul) şi în spaţiul
cosmic în parc ninsoarea cade iar…(cuvantul ninsoare reprezinta o
asociatie cu albul).
Cele trei strofe, împreună cu versurile intermediare, fac ca ideea
civilizaţiei care ucide să se răfrângă asupra întregii existenţe
cuprinse în raza de sensibilitate umană.

Pentru a comunica ideea, poetul foloseşte repetiţia, prin intermediul

căreia se sugerează reducerea varietăţii vitalului prin descompunere
în elemente simple.

În Plumb, George Bacovia semnifica prin elementele vizuale

sugerate de text moartea, sub aspectul ei de rit ce face parte din
civilizaţie à elementele vizuale ( sicriele de plumb, coroanele de
plumb, cavoul însuşi) fac parte din ritualul de înmormântare.

Aceluiaşi ritual a folosirea culorilor negru şi alb (culori de doliu in

toate culturile omenirii) , la care trimite poezia Decor : copacii albi,
copacii negri, o pasăre cu pene albe, pene negre/ şi frunze albe,
frunze negre.
 George Bacovia

Lacustra

De-atitea nopti aud plouind,

Aud materia plingind...
Sint singur, si mă duce un gând
Spre locuintele lacustre.

Si parca dorm pe scinduri ude,

In spate mă izbeste-un val --
Tresar prin somn si mi se pare
Ca n-am tras podul de la mal.

Un gol istoric se intinde,

Pe-acelasi vremuri mă gasesc...
Si simt cum de atita ploaie
Pilotii grei se prabusesc.

De-atitea nopti aud plouind,

Tot tresarind, tot asteptind...
Sint singur, si mă duce-un gând
Spre locuintele lacustre.