Sunteți pe pagina 1din 3

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga

Poezia deschide volumul de versuri « Poemele luminii » si a aparut in anul 1919, fiind o arta poetica. Lucian
Blaga modifica conceptul de act poetic care nu mai este inteles ca «  arta, mestesug », cuvinte potrivite (Tudor
Arghezi) ci ca atitudine subiectiva asumata fata de lume ca modalitate fundamentala de situare a eului in univers. Spre
deosebire de alti poeti, in cazul lui Blaga accentul nu cade pe textul care va ramane ci pe participarea subiectiva la
existenta mundana, la tainele universului. Poezia nu este inteleasa de Blaga ca rezultat finit, ca opera ci mai ales ca
descarcare spontana de energii interioare, emotii care trebuie traite chiar in procesul lor de constituire.
Fiind o arta poetica, poezia «  Eu nu strivesc corola de minuni a lumii » exprima atitudinea lui Lucian Blaga
fata e misterele universului, poetul optand pentru potentarea acestora prin contemplarea formelor concrete in care se
infatisaza. Aceasta idee este exprimata in titlul poeziei si reluata in incipit.
Structura poeziei si semnificatiile lirico- filozofice.
Metafora «  cor ola de minuni a lumii » semnifica tainele universului, in viziunea blagiana lumea este pentru
poet o uriasa floare cu neasemuite petale, palpitand de taine. Aceasta metafora se amplifica treptat pe parcursul
poeziei, potentand ideea de mister prin alte cuvinte sau sintagme : taine, vraja nepatrunsului ascuns, adancimi de
intuneric, intunecata zare, largi fiori de sfant mister, taina noptii. «  Nepatrunsul blagian » este simtit cu inima, nu
cercetat cu privirea scrutatoare a mintii. Neputinta de a cuprinde cu mintea sporeste simtitor capacitatea de a cuprinde
cu inima, poetul aspirand la o comunicare afectiva.
Conceptia poetica este exprimata printr-o condensare metaforica organizata pe tehnica antitezei dintre
viziunea poetului si viziunea altora : eu, altii. « Eu «  reprezinta eul liric, transfigurarea nemijlocita a poetului. « 
Lumina mea » simbolizeaza gandirea poetica, imaginatia, intelectul caracteristic cunoasterii luciferice, ce are drept
scop potentarea misterelor. “Lumina altora” simbolizeaza gandirea logica, intelectul rational, caracteristic cunoasterii
paradisiace. Poetul se declara adept a ceea ce in sistemul sau filozofic se numeste cunoastere luciferica prin care se
realizeaza inlocuirea unui mister cu alt mister.
Poetul este preocupat de atitudinea pe care omul trebuie sa o adopte fata de mistere care sunt ascunse in natura
(flori), oameni( ochi- ochii sunt oglinda sufletului, iar acesta e omul ), dragoste (buze), in moarte (morminte), cel mai
mare mister fiind moartea.
« Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
si nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntalnesc
in calea mea
in flori, in ochi, pe buze ori morminte »
Mintea cu care ganditorul risca sa distruga misterele : « Lumina altora/ sugruma vraja nepatrunsului ascuns ».
In antiteza cu alti ganditori «  lumina » mintii poetului se fereste de o asemenea distrugere cu atat mai mult cu
cat misterele au o vraja a lor. Poetul cu « lumina » lui  gaseste o cale de mentinere si sporire a frumusetii : «  Eu cu
lumina mea sporesc a lumii taina[...]/ asa imbogatesc si eu intunecata zare/ cu largi fiori de sfant mister  ». Poetul
procedeaza astfel pentru ca a inteles rostul tainelor («  sfant mister ») si cauta , prin urmare, sa le adanceasca («  ne-
ntelesuri si mai mari »). Tot astfel se petrec lucrurile si in natura sub lumina lunii care confera obiectelor un contur
enigmatic, straniu :
« Si-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsoreaza ci tremuratoare
mareste si mai tare taina noptii,
asa imbogatesc si eu intunecata zare
cu largi fiori de sfant mister
si tot ce-i ne-nteles
se schimba-n ne-ntelesuri si mai mari
sub ochii mei-
caci eu iubesc
si flori si ochi si buze si morminte ».
Aceasta atitudine de protejare a misterelor este exprimata in final prin iubire care nu inseamna numai
sentiment ci devine si un instrument de cunoastere. Din aceasta iubire pentru lume se naste poezia care reprezinta
pentru om o patrundere intuitiva in esenta lucrurilor, a fenomenelor.
Prin aceasta, poezia se afirma ca o deschidere spre poezia moderna, in care elementul filozofic patruns in lirica
noastra odata cu Eminescu devine preponderent. La aceasta se adauga si tehnica versului liber pe care Blaga il
incetateneste in lirica veacului al XX-lea. In ceea ce priveste lexicul se poate observa ca din cele 76 de cuvinte care
compun textul, doar doua sunt neologisme : corola, mister. Aceasta dovedeste o mare grija in selectia cuvintelor,
poetul manifestand rezerva fata de neologisme, preferand cuvintele mai vechi ale limbii.
Utilizand cuvintele mai vechi ale limbii, Blaga le confera acestora multiple semnificatii asa cum proceda si
Eminescu in secolul trecut. Desi intalnim repetitia, poetul recurge mai ales la repetitie prin sinonime. Astfel pentru
cuvantul «  taina », poetul foloseste sinonimele : «  nepatrunsul », « mister », « neinteles », « minuni ».
Lexicul folosit de poet contribuie la intarirea muzicalitatii poeziei determinata in primul rand de ritmul interior
care valorifica accentul cuvintelor in cadrul unui vers liber, frant in unitati mai lungi sau mai scurte. In feul acesta
Lucian Blaga devine creatorul unor imagini neasteptate cu o putere unica in transmiterea ideilor.
Versificatia nu se supune unei scheme prozodice clasice.Versurile fara rima si inegale se caracterizeaza prin
ingambament sau enjambament, procedeu care consta in continuarea ideii poetice in versul urmator, fara a marca
aceasta prin vreo pauza. Este folosita de asemenea enumeratia prin conjunctia coordonatoare “si” care solicita
receptarea individuala a fiecarui termen: “ si flori si ochi si buze si morminte”. De altfel, Eugen Lovinescu il
considera pe poetul din Lancram «  unul dintre cei mai originali creatori de imagini ai literaturii noastre ».