Sunteți pe pagina 1din 8

Istoria Uniunii Europene: 1945 - 1959

Straliciuc Catalina a-VII a A

O Europă paşnică - începuturile cooperării

Uniunea Europeană a fost creată cu scopul de a se pune capăt numărului mare


de războaie sângeroase duse de ţări vecine, care au culminat cu cel de-al Doilea
Război Mondial. Începând cu anul 1950, ţările europene încep să se unească,
din punct de vedere economic şi politic, în cadrul Comunităţii Europene a
Cărbunelui şi Oţelului, propunându-şi să asigure o pace durabilă. Cele şase
state fondatoare sunt Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Ţările de
Jos. Anii '50 sunt marcaţi de Războiul Rece dintre Est şi Vest. În Ungaria,
manifestările de protest din 1956 îndreptate împotriva regimului comunist
sunt reprimate de tancurile sovietice; în anul următor, 1957, Uniunea Sovietică
trece în fruntea cursei pentru cucerirea spaţiului, lansând primul satelit spaţial
din istoria omenirii, Sputnik 1. Tot în 1957, Tratatul de la Roma pune bazele
Comunităţii Economice Europene (CEE), cunoscută şi sub denumirea de
„Piaţa comună”.
Originile Uniunii Europene sunt strâns legate de cel de-al Doilea
Război Mondial. Europenii sunt ferm hotărâţi să se asigure că
masacrele şi distrugerile la care au fost martori nu se vor mai repeta
niciodată. Imediat după sfârşitul războiului, Europa se împarte între
est şi vest. Începe Războiul Rece, care va dura 40 de ani. Popoarele
din vestul Europei creează Consiliul Europei 1949. Este primul pas
către cooperare, dar şase ţări doresc să meargă şi mai departe.
9 mai 1950 - Ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman,
îşi prezintă planul referitor la o cooperare aprofundată. De atunci,
ziua de 9 mai este sărbătorită în fiecare an ca fiind „Ziua Europei".

18 aprilie 1951
Pornind de la planul Schuman, şase ţări semnează un tratat prin care
se urmăreşte plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub o autoritate
comună. În acest fel, niciuna dintre ele nu îşi mai poate fabrica arme
pentru a se întoarce împotriva celorlalte, cum se întâmplase în
trecut. Cele şase ţări sunt Germania, Franţa, Italia, Ţările de Jos,
Belgia şi Luxemburg.
  Statele fondatoare: Germania, Franţa, Italia, Ţările de Jos, Belgia
şi Luxemburg.

Arhitectul elveţian Le Corbusier este promotorul unui nou tip de


arhitectură, marcat prin inaugurarea (1952) „oraşului vertical"
(unităţii de locuit) în Marsilia, Franţa. Aspectul auster al acestui
complex din beton i-a adus numele de „noul brutalism".
În 1956, poporul maghiar s-a ridicat împotriva regimului prosovietic.
În noiembrie, tancurile sovietice şi-au făcut apariţia pe străzile din
Budapesta pentru a înăbuşi protestele.
Uniunea Sovietică depăşeşte Statele Unite în cursa pentru cucerirea
spaţiului prin lansarea pe orbita Pământului a primului satelit
artificial Sputnik 1, la o altitudine de 800 de km. În 1961, Uniunea
Sovietică se face remarcată din nou trimiţând primul om în spaţiu,
pe cosmonautul Yuri Gagarin, a cărui navă spaţială are un diametru
de doar 2,6 metri.

25 martie 1957
Bazându-se pe succesul Tratatului de instituire a Comunităţii
Europene a Cărbunelui şi Oţelului, cele şase state îşi extind
cooperarea la alte sectoare economice. Este semnat Tratatul de la
Roma, prin care este creată Comunitatea Economică Europeană
(CEE), sau „ piaţa comună ". Scopul său este acela de a asigura
libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi serviciilor între statele
membre.
'

Războiul rece
Odată cu explozia primei bombe nucleare, SUA au avut pentru o
vreme monopolul armamentului nuclear. URSS a fost urmatoarea
putere nucleară care și-a cucerit acest statut în 1949. S-a
declanșat războiul rece și cursa înarmărilor nucleare, care au
dominat ultimele decenii ale secolului al XX-lea și își mai fac simțită
și azi prezența.

Schimbări ale frontierelor Germaniei din 1919 până în 1945


 

Schimbări ale frontierelor Polonie din 1919 până în 1945


 

Schimbări ale frontierelor României din 1919 până în 1945

Zonele aliate de ocupație din Germania în 1946, după schimbarea


granițelor în est. Regiunea Saar (hașurată), aflată în zona franceză
de ocupație, a devenit protectorat și nu a fost reincorporat
înRFG până în 1957. Germania Răsăriteană istorică, care nu apare
pe această hartă, a fost anexată de Polonia și URSS.
 

Războiul din Coreea


Curiozitati Al doilea Razboi Mondial

 Rusia si Japonia inca nu au semnat un tratat de pace; desi au


trecut aproape 70 de ani de la finalul celui de-al Doilea Razboi
Mondial, Rusia si Japonia inca au o disputa in legatura cu
proprietatea insulelor Kurile de sud;
 Hitler a executat 84 de generali germani;
 Cuvantul “nazi” este derivat dintr-un cuvant bavarez ce
inseamna “simplu la minte”;
 Nazistii au ucis aproape 12 milioane de oameni, dintre care
jumatate erau evrei;
 In timpul razboiului, Japonia a bombardat China cu purici
infectati cu ciuma bubonica;\
 Începând cu anul 1944 şi până în anul 1945, Japonia a lansat
spre SUA aşa numitele baloane de foc. Forţele japoneze au
trimis spre SUA, peste 9000 de baloane umflate cu hidrogen şi
dar şi cu exploziv. Aceste baloane de foc nu au avut succesul
scontat, doar 1000 ajungând pe teritoriul Statelor Unite şi doar
unul singur a reuşit să omoare 5 oameni.
 Aproape 80% dintre bărbații născuți în fosta URSS în 1923 nu
au supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial. De altfel,
fosta URSS a suferit și cele mai multe pierderi de vieți omenești
în timpul războiului: peste 21 de milioane de oameni.
 Fanta, cunoscuta băutură răcoritoare, a fost inventată în
Germania nazistă. Mai exact spus, în fabricile Coca Cola din
Germania nazistă unde managerul Max Keith a decis ca, în lipsa
ingredientele necesare pentru Coca Cola, să experimenteze o
nouă băutură răcoritoare cu ingredientele ce puteau fi
procurate.
 În SUA, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, denumirea
hamburgerilor a fost modificată. Pentru a evita sonoritatea
germană, aceștia s-au numit “Liberty Steaks” (“fripturile
libertății”).
 Celebrul agent 007 a existat cu adevărat. Ian Fleming a creat
celebrul personaj bazându-se pe viața spionului Dusko Popov
(1912-1980). Născut în fosta Iugoslavie, Popov vorbea fluent cel
puțin cinci limbi străine, avea propria sa formulă de cerneală
invizibilă și a fost primul spion care a folosit microfilme.

 Cea mai importantă femei spion din timpul celui de-al Doilea
Război Mondial a fost româncă. Născută în Galați, Vera Atkins a
fost șefa unei armate clandestine care se înfiltra adânc în liniile
inamice, distrugea ținte vitale, ajuta prizonierii Aliați să
evadeze, asasina soldați germani și transmitea informații
Londrei. Puteți citi mai multe despre Vera Atkins aici.
 În 1930, armata SUA avea un număr mai mic de soldați ca
armata României. De fapt, cu doar 130.000 de soldați, SUA de
clasau pe locul 16 în lume, după țări ca Cehoslovacia, Polonia,
Turcia, Spania și, așa cum am spus deja, România.
 Rata mortalitatii in randul prizonierilor de razboi din lagarele
rusesti era de 85%.
 Prima bomba aruncata in Berlin de catre Aliati a ucis singurul
elefant aflat in gradina zoologica a orasului.
 Daca ar fi fost nevoie de o a treia bomba nucleara, aceasta ar fi
lovit orasul Tokyo.

S-ar putea să vă placă și