Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Riscul de credit în băncile comerciale

Nume: Rahovean Ilina Roxana

Specializare: Administrarea Afacerilor,
An II, ZI
 Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia

CUPRINS

Capitolul I...............................................................................................................................................................3
Tipologia riscurilor bancare...................................................................................................................................3
1.1 Semnificaţia riscurilor în activitatea bancară..........................................................................................3
1.2 Abordări naţionale ale riscului bancar..........................................................................................................4
Capitolul II.............................................................................................................................................................5
Semnificaţia riscului de credit şi a riscurilor bancare asociate..............................................................................5
2.1 Metode de identificare şi limitare a riscului de credit..................................................................................5
2.1.1 Cunoaşterea clientelei............................................................................................................................5
2.1.2 Analiza solicitanţilor de credite, persoane fizice...................................................................................6
2.1.3 Analiza solicitanţilor de credite, persoane juridice................................................................................7
2.2 Garantarea creditelor....................................................................................................................................8
2.3 Indicatorii riscului de credit..........................................................................................................................8
2.4 Monitorizarea creditelor acordate...............................................................................................................11
Capitolul III..........................................................................................................................................................12
Controlul şi căile de reducere a riscului de credit................................................................................................12
3.1 Controlul riscului de credit.........................................................................................................................12
3.2 Instrumente şi tehnici ale gestiunii bancare utilizate în vederea reducerii riscului de creditare................13
Bibliografie

2
 Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Capitolul I

Tipologia riscurilor bancare

1.1 Semnificaţia riscurilor în activitatea bancară

Abordarea riscurilor bancare este îndreptăţită să urmeze întrebări de genul: “Care sunt
evenimentele generatoare de risc bancar?”, “Pot fi riscurile bancare gestionate?”, sau “Cum afectează
riscurile bancare eficienţa şi stabilitatea sistemului bancar?”. Literatura de specialitate din domeniu
oferă o diversitate de opinii, iar ultimii ani reliefează acut această diversitate de abordări, al căror
numitor comun, dincolo de teme şi concepte specifice de risc, este conştientizarea pericolelor pe care
manifestarea riscurilor bancare le induce la nivelul sistemelor bancare. Pe lângă realităţile lumii
bancare, normele legislative naţionale şi internaţionale oferă instrumente fundamentale de analiză a
riscurilor bancare.
Astfel, începând cu anii ’80, pe plan internaţional observăm preocupări în domeniul stabilirii
cadrului general al administrării riscurilor bancare. Rolul central al acestui demers îi revine Comitetului
de Supraveghere Bancară de la Basel, care oferă un forum pentru cooperarea privind problemele de
supraveghere bancară, devenind în ultimii ani o entitate de referinţă pentru stabilirea standardelor în
domeniu. Acest comitet nu are şi nu s-a intenţionat niciodată sa aibă autoritate supranaţională sau
putere legală. Mai degrabă, formulează linii de ghidare şi recomandă declaraţii de bună practică, în
speranţa că autorităţile individuale vor lua decizii în vederea implementării lor.
În urma interacţiunii intense cu băncile, în 1988 a fost introdus un nou sistem de măsurare a
capitalului, cunoscut sub denumirea de Acordul Basel privind Capitalul – Basel I, care impunea un
standard de capital minim pentru bănci. Acordul Basel II, definitivat în iulie 2006, descrie modalităţi
detaliate pentru adecvarea capitalului instituţiilor de credit. În plus, structura Basel II încurajează
băncile să identifice riscurile şi să-şi dezvolte abilitatea de a le administra, printr-o structură bazată pe
trei piloni- cerinţe minime de capital, supravegherea adecvării capitalului şi disciplina de piaţă.
Pe plan naţional, o primă clasificare relevantă a riscurilor bancare se regăseşte în Norma Băncii
Naţionale a României nr. 17/2003.
Anterior intrării în Uniunea Europeană, România a beneficiat de modificări substanţiale ale
reglementărilor bancare primare prin OUG nr. 99/2006. În contextul intrării României în Uniunea
Europeană, legislaţia bancară adoptată de BNR se concentrează pe criteriile de organizare şi tratament
al riscurilor. Comparativ, cele două reglementări fac posibilă identificarea importanţei acordate
riscurilor bancare de către autoritatea de supraveghere bancară. Practic, aceasta deschide băncilor
oportunităţi în alegerea metodelor adecvate de cuantificare a riscului la care se expun.

3
 Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia

1.2 Abordări naţionale ale riscului bancar

Criteriile de clasificare a riscurilor bancare şi, indirect, tipurile de riscuri bancare, depind în cea mai
mare măsură de percepţia autorilor studiilor. Astfel, categoriile de risc bancar sunt identificate în funcţie de
piaţa care determină riscul (piaţa produsului sau piaţa de capital) şi în funcţe de elementele afectate de risc1 (S.
Mutu).
Studiile de specialitate identifică patru categorii de riscuri ce pot afecta activitatea bancară – riscul de
piaţă, de creditare, operaţional, reputaţional2.
Alţi cercetători formulează clasificări punând accentul pe activitatea de angajare a resurselor, care
generează factori de risc cum ar fi riscul insolvabilităţii, al lipsei de lichidităţi, modificării dobânzilor pentru
resurse imobilizate, eroziunea capitalului prin inflaţie, risc valutar.
Numeroase delimitări conceptuale se bazează pe activitatea de creditare, luarea în considerare a
riscului insolvabilităţii şi a lipsei de lichidităţi fiind considerate riscuri majore în procesul de creditare3.
În literatura de specialitate naţională, în special ulterior anului 2000, se pot identifica studii complexe
referitoare la metodologia de cuantificare a riscului. Preocupările celor care au studiat acest fenomen vizează:
 modalităţi de cuantificare a riscului de credit şi necesitatea unui management eficient al acestuia
(Trenca, 2006)4 ;
 evaluarea cantitativă a riscului de credit şi analiza metodologiilor de estimare a probabilităţii de
nerambursare (Dardac N., Moinescu B., 2006)5;
 tehnici de validare a modelelor interne pentru riscul de credit (Dardac N., Moinescu B., 2006)6;
 cerinţele modelării riscului de credit, pe baza modelului credit portofoliu (Mihail N., Cetină I. Orzan
G., 2007)7.

Capitolul II

Semnificaţia riscului de credit şi a riscurilor bancare asociate

1
Tehnici moderne de gestiune bancară, Ed. Altip, Alba Iulia, 2000
2
Conceptul de risc bancar, Revista Finanţe, bănci, asigurări, nr.7, 2008 şi nr.8, 2008
3
V. Cocriş, Managementul bancar şi analiza de risc în activitatea de creditare, Ed. Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2007
4
I. Trenca, Noi cerinţe privind managementul riscului de creditare, Revista Economie teoretică şi aplicată, nr.3, 2006
5
N. Dardac, B. Moinescu, Evaluarea cantitativă a riscului de credit din perspectiva Basel II, Revista Economie teoretică şi aplicată,
nr. 5, 2006
6
N. Dardac, B. Moinescu, Tehnici de validare a modelelor interne pentru riscul de credit, Revista Economie teoretică şi aplicată,
nr.9, 2006
7
Mihail N., Cetină I., Orzan G., Credit risc evaluation, Rev. Economie teoretică şi aplicată, nr.4, 2007

4
 Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia

2.1 Metode de identificare şi limitare a riscului de credit

Riscul bancar de credit reprezintă fie riscul ca debitorul să nu dorească, sau să fie în imposibilitate de a-
şi îndeplini obligaţiile contractuale total sau parţial(default risk), fie riscul ca valoarea de piaţa a instrumentului
de credit să se reducă datorită modificărilor intervenite in bonitatea debitorului(spread risk).
Din asocierea riscului de credit cu pierderea pe care ar suporta-o o societate bancară dacă un client nu
şi-ar îndeplini obligaţiile contractuale, rezultă probabilitatea manifestării acestui tip de risc, în special la
produsele bancare tradiţionale – credite, angajamente de creditare şi alte datorii. În acest context, banca se vede
nevoită să-şi administreze expunerea faţă de clienţi, prin limite de creditare stabilite la momentul analizei
acestora.

2.1.1 Cunoaşterea clientelei

În conformitate cu prevederile Băncii Naţionale a României 8, fiecare societate bancară îşi organizează
activitatea de cunoaştere a clientelei, ca un set de mecanisme şi măsuri, menite să prevină folosirea băncii
pentru spălarea banilor sau finanţarea actelor de terorism. Acestui scop îi sunt se adaugă şi obiectivele de
gestionare a riscurilor bancare.
Normele de cunoaştere a clientelei trebuie să includă cel puţin următoarele elemente:
a) o politică de acceptare a clienţilor, prin care se stabilesc cel puţin categoriile de clientelă pe care
instituţia îşi propune să le atragă, procedurile graduale de acceptare şi nivelul ierarhic de aprobare a clienţilor,
în funcţie de gradul de risc asociat categoriei în care sunt încadraţi, tipurile de produse şi servicii care pot fi
furnizate fiecărei categorii de clientelă;
b) proceduri de identificare şi de monitorizare permanentă a clienţilor pentru încadrarea acestora în
categoria de clientelă corespunzătoare, respectiv pentru trecerea dintr-o categorie de clientelă în alta;
c) conţinutul măsurilor standard, al măsurilor simplificate şi măsurilor suplimentare de cunoaştere a
clientelei, pentru fiecare dintre categoriile de clientelă şi de produse ori tranzacţii supuse acestor măsuri;
d) proceduri de monitorizare permanentă a operaţiunilor derulate de clienţi, in scopul detectarii
tranzacţiilor neobişnuite sau suspecte;
e) modalităţi de abordare a tranzacţiilor şi a clienţilor în şi/sau din jurisdicţiile care nu impun aplicarea
de proceduri de cunoaştere a clientelei şi de păstrare a evidenţelor referitoare la aceasta;
f) modalităţi de întocmire si păstrare a evidenţelor corespunzătoare, precum şi stabilirea accesului la
acestea;
g) proceduri şi măsuri de verificare a modului de implementare a normelor elaborate şi evaluarea
eficienţei acestora, inclusiv prin audit extern;
h) standardele pentru angajare şi programe de pregătire a personalului, în domeniu;
i) procedurile de raportare internă şi către autorităţile competente.

2.1.2 Analiza solicitanţilor de credite, persoane fizice

8
Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 9/2008 privind cunoaşterea clientelei în scopul prevenirii spălării banilor şi a
finanţării actelor de terorism, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 527/2008

5
 Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Lucrătorii bancari care deservesc clienţii în activităţile de creditare (analişti sau ofiţeri de credite)
desfăşoară un ansamblu de activităţi menite să caracterizeze situaţia clientului în cauză şi să stabilească
potenţialele riscuri la care societăţile bancare se expun în ipoteza creditării clienţilor. În contextul expansiunii
după anul 2003 a creditelor de consum acordate de către societăţile bancare clienţilor persoane fizice, Banca
Naţională a României a conştientizat necesitatea impunerii unor norme unitare şi prudente în creditarea
persoanelor fizice de către societăţile bancare. Începând cu a doua jumătate a anului 2005, banca centrală a
elaborat reglementări obligatorii pentru societăţile bancare, privind limitarea riscului de credit la creditele
destinate persoanelor fizice. Conform acestor reglementări, băncile trebuie să aibă în vedere următoarele
aspecte:
 organizarea activităţii de acordare şi derulare a creditelor şi modalităţi de garantare pentru fiecare tip de
credit;
 clauzele obligatorii ale contractului de credit, cu respectarea prevederilor legale în materie;
 documentaţia care stă la baza contractului de credit;
 competenţele de aprobare a creditelor, în funcţie de valoarea acestora;
 indicatorii/criteriile pe baza cărora se evaluează bonitatea solicitatorului de credit şi modul de calcul al
acestor indicatori;
 categoriile de venituri considerate eligibile de către societatea bancară în acordarea creditului;
 modalitatea de determinare a angajamentelor lunare decurgând din facilităţi la care nu sunt stabilite
scadenţe lunare.
Societăţile bancare îşi organizează activitatea de analiza a persoanelor fizice solicitante de credit, sub
forma unui proces ce presupune:
a) Analiza credibilităţii clienţilor, prin care banca urmăreşte ca solicitanţii să prezinte credibilitate pentru
rambursarea creditelor la scadenţă;
b) Analiza veniturilor clienţilor, prin care banca urmăreşte identificarea şi evaluarea capacităţii de plată a
clientului, respectiv de a genera venituri şi lichidităţi, ca principală sursă de rambursare a creditului şi de plată
a dobânzilor;
c) Analiza financiară a clienţilor, care urmăreşte determinarea gradului maxim de îndatorare a clientului,
pe care banca îl poate lua în calcul în determinarea capacităţii de rambursare a acestuia;
d) Analiza documentaţiilor de credite şi încheierea documentelor contractuale cu clienţii retail.
Documentaţia trebuie să cuprindă în mod obligatoriu: documente care să ateste capacitatea solicitantului de a
dispune de venituri certe şi cu caracter de permanenţă; declaraţie pe propria răspundere privind valoarea
angajamentelor de plată, a gradului de îndatorare; declaraţie pe propria răspundere privind litigiile cu terţii
existente la momentul respectiv.
e) Analiza garanţiilor prezentate de către client, care pot fi garanţii reale şi/sau personale.

2.1.3 Analiza solicitanţilor de credite, persoane juridice

I. Analiza calitativă – presupune:

6
 Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia

a) Studierea situaţiei persoanei juridice care solicită creditul:

 forma juridică a societăţii, data înregistrării acesteia, componenţa acţionariatului;
 modul de organizare a societăţii;
 structurile de organizare, strategiile managementului;
 personalul, structura şi dinamica acestuia;
 piaţa pe care acţionează societatatea, eventuala dependenţă de anumiţi clienţi sau furnizori;
 bugetele de venituri şi cheltuieli, programele de investiţii.
b) Studierea pieţei pe care acţionează societatea care solicită creditul;
c) Studierea personalului şi a managementului persoanei juridice solicitante;
d) Studierea istoricului relaţiilor bancare ale persoanei juridice care solicită creditul:
 mărimea rulajelor derulate de client prin unitatea bancară teritorială de la care este solicitat creditul;
 profitabilitatea relaţiilor anterioare ale băncii cu clientul.

II. Analiza cantitativă:

Sursele informaţionale pe care se bazează analiza cantitativă a persoanelor juridice solicitante de credite
sunt reprezentate de situaţiile financiare anuale (după caz şi semestriale) şi balanţele de verificare ale
clienţilor (spre exemplu, aferente ultimei şi/sau ultimelor 3-5 luni).
Situaţiile financiare cuprind bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţia modificărilor capitalului propriu,
situaţia fluxurilor de trezorerie şi notele explicative la situaţiile financiare anuale, în cazul persoanelor juridice
care la data bilanţului depăşesc limitele a două dintre următoarele trei criterii de mărime: total active 3.650.000
euro, cifra de afaceri netă 7.300.000 euro şi numărul mediu de angajaţi 50. Persoanele juridice care, la data
bilanţului nu depăşesc limitele a două dintre criteriile de mărime menţionate, întocmesc situaţii financiare
anuale simplificate, care cuprind bilanţ prescurtat, cont de profit şi pierdere şi note explicative la situaţiile
financiare anuale simplificate. Opţional, aceste categorii de entităţi pot întocmi situaţia modificărilor
capitalului propriu şi/sau situaţia fluxurilor de trezorerie.
Societăţile bancare dispun de aplicaţii informatice care prelucrează informaţiile din situaţiile financiare
ale clienţilor şi obţin diferiţi indicatori, ca expresie a concentrării unui volum mare de informaţii în formate
concise. Funcţionarii bancari introduc în aplicaţiile informatice datele din situaţiile financiare ale clientului, pe
baza cărora obţin seturi de indicatori ierarhizaţi în cadrul unor aplicaţii de tip scoring. Literatura de specialitate
prezintă diferiţi algoritmi pe care societăţile bancare îi aplică în verificarea bonităţii clienţilor.

2.2 Garantarea creditelor

La acordarea creditelor, societăţile bancare solicită clienţilor lor garanţii, aşa încât valoarea cumulată a
acestora să determine un grad de acoperire a creditului cu garanţii, cel puţin egal cu un nivel minim stabilit de
către bancă, prin politica internă pentru fiecare produs de tip credit.

7
 Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia

În procesul creditării, societăţile bancare procedează la identificarea garanţiilor pe care clienţii le

propun, în vederea acoperirii riscului de nerambursare la scadenţă a ratelor şi dobânzilor aferente.
Principalele tipuri de garanţii pe care societăţile bancare le acceptă în procesul creditării, sunt:
1) ipotecă asupra bunurilor imobile deţinute de împrumutat sau terţi;
2) gaj asupra bunurilor mobile (stocuri, echipamente), sau asupra disponibilităţilor băneşti din conturi
curente sau depozite bancare (garanţie reală mobiliară asupra disponibilităţilor din conturile curente ale
clientului sau din conturile de depozite);
3) garanţie reală mobiliară asupra veniturilor viitoare reprezentând dividende;
4) gaj asupra acţiunilor sau părţilor sociale ale societăţii comerciale creditate;
5) cesiunea de creanţe;
6) garanţii eliberate de alte entităţi (scrisori de garanţie bancară, contra-garanţii bancare);
7) garanţii guvernamentale şi alte tipuri de garanţii.
Unităţile bancare procedează la evaluarea garanţiilor propuse de către client. Funcţionarul bancar,
implicat în evaluarea garanţiilor colaterale creditelor, întocmeşte un Raport de evaluare a garanţiilor, care este
inclus în dosarul de credit. Practica bancară relevă posibilitatea luării în considerare a unor rapoarte de evaluare
a garanţiilor, întocmite de entităţi specializate, agreate de societatea bancară. În evaluarea garanţiilor aferente
creditelor se procedează diferit în funcţie de tipul garanţiei în cauză.

2.3 Indicatorii riscului de credit

Indicatorii se referă la faptul că toate băncile îşi asumă într-o proporţie mai mică sau mai mare riscul de
credit, ceea ce determină necesitatea analizei atente a modului în care evoluează calitatea portofoliului de
credite, cu impact deosebit asupra profitabilităţii. Prin urmare, evaluarea riscului de credit la care o bancă este
expusă se realizează prin intermediul unui număr de indicatori specifici.
La nivelul unei unităţi teritoriale se pot utiliza următorii indicatori:
 raportul credite totale/total active – cu cât valoarea acestui indicator este mai ridicată, cu atât
activitatea bancară este percepută ca fiind mai riscantă. Prin politica de credite se poate stabili un plafon al
acestei măsuri şi/sau praguri de alertă.
Cr
RCt / At = t x 100, unde: Cr t reprezintă credite totale;
At
At reprezintă active totale.
Dacă nivelul portofoliului de valori mobiliare este semnificativ, atunci trebuie calculat şi raportul dintre
creanţele totale asupra debitorilor (credite acordate, titluri de credit în portofoliu) şi activele totale;

 rata creditelor restante, valoarea acestui raport trebuie să fie cât mai mică pentru ca portofoliul să fie
gestionat eficient din punct de vedere al riscului de credit. Conform standardelor internaţionale, limita maximă
admisă este de 6%.
Cr
Rcr = r x 100, unde: Cr r reprezintă credite restante;
Cr t
Cr t reprezintă credite totale.
Acest indicator se poate exprima în funcţie de structura portofoliului de credite, putându-se determina:

8
 Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia

a) rata creditelor pe termen scurt restante – se determină ca raport între creditele pe termen scurt restante
şi creditele pe termen scurt totale;
Cr
Rctsr = rts x 100
Cr tts

b) rata creditelor pe termen mediu şi lung restante – reprezintă raportul dintre creditele pe termen mediu şi
lung restante şi creditele pe termen mediu şi lung totale;
Cr
Rctmlr = rtml x 100
Cr ttml

c) rata creditelor acordate persoanelor juridice restante – reprezintă raportul dintre creditele restante
acordate persoanelor juridice şi creditele totale acordate persoanelor juridice;

Crrpj
Rcpjr = x 100
Cr tpj

d) rata creditelor acordate persoanelor fizice restante – se determină ca raport între creditele restante
acordate persoanelor fizice şi creditele totale acordate persoanelor fizice;

Crrpf
Rcpfr = x 100
Cr tpf

e) rata creditelor în valută restante – se determină ca raport între creditele în valută restante şi creditele în
valută totale:
Cr
Rcvr = rv x 100
Cr tv

 ponderea creditelor pe termen scurt, respectiv pe termen mediu şi lung în total credite, are în vedere
faptul că acordarea de credite pe termen mediu şi lung prezintă un grad de risc mai ridicat decât creditarea pe
termen scurt.
Astfel, cu cât ponderea creditelor pe termen scurt în total credite este mai mare, cu atât riscul de credit
asumat este mai redus. Se poate calcula:
a) raportul credite pe termen scurt/ total credite:
Cr
Rcts /tc = ts x 100
Cr t

b) raportul credite pe termen mediu şi lung/ total credite:

Cr
Rctml /tc = tml x 100
Cr t

9
 Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia

La nivel de centrală bancară, alături de indicatorii menţionaţi mai sus, se pot determina şi anumiţi indicatori
care exprimă cantitativ relaţia dintre expunerea la risc şi sursa de finanţare a acestei expuneri, corelând activele
bancare cu capitalul şi fondurile bancare.
 raportul profitului net/pierderile din credite ţine cont de faptul că profitul net este sursa principală de
finanţare a pierderilor, iar acoperirea acestora nu este singura sa destinaţie. Calculat în această formă,
indicatorul este cel mai adesea supraunitar.
Pr
R Prn/ Pic= n unde: Pr n reprezintă profitul net
Pic
Pi c reprezintă pierderea din portofoliul de credite

 raportul fond de rezervă/pierderi din credite, atunci când are o valoare supraunitară, evidenţiază un
management prudent.
F
R Fr/ Pic = r unde: F r reprezintă fondul de rezervă
Pi c
Pi c reprezintă pierderi la portofoliul de credite

 ponderea creditelor acordate clientelei în total activ

Cr
Cr cl / TA = cl x 100 unde: Cr cl reprezintă credite acordate clientelei
TA
TA reprezintă total activ

 ponderea creditelor acordate clientelei în total surse atrase şi împrumutate

Cr cl
Cr cl / Sai = x 100 unde: Cr cl reprezintă credite acordate clientelei
TP−C p
Sai - surse atrase şi împrumutate
TP – total pasiv
C p - capital propriu

 ponderea plasamentelor şi creditelor la alte bănci în total active

Cr
Cr bc /TA = bc x 100 unde: Cr bc reprezintă plasamente şi credite la bănci
TA
TA – total activ
Valoarea acestor indicatori permite aprecierea calităţii portofoliului de credite şi evoluţia acestuia. Toţi
aceşti indicatori se pot calcula şi pot fi interpretaţi în mod corelat, analizaţi şi folosiţi pentru a fundamenta
politica de credit a instituţiei bancare.

10
 Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia

2.4 Monitorizarea creditelor acordate

Unităţilor bancare le sunt stabilite competenţe diferite în acordarea creditelor, în funcţie de tipul şi
mărimea unităţii bancare. Aprobarea fiecărui credit se face pe baza unui Referat de credit, al cărui conţinut şi
circuit diferă în funcţie de reglementările interne ale societăţilor bancare, dar care trebuie să conţină cel puţin
următoarele elemente obligatorii:

a) datele de identificare a solicitantului;

b) informaţii/date referitoare la creditul solicitat, precum valoarea creditului, scadenţa/schema de
rambursare, moneda şi, dacă este cazul, destinaţia, avansul depus de solicitant şi garanţiile prezentate;
c) informaţii privind bonitatea solicitantului;
d) situaţiile speciale în care se află solicitantul de credit în raport cu terţii, precum litigii, care ar putea
afecta în mod semnificativ bonitatea acestuia.

Instituţii suport în evaluarea riscului de credit

Fiecare societate bancară îşi organizează activitatea de identificare şi evaluare a riscului specific clientelei,
pe baza informaţiilor furnizate de aceasta şi din surse adiacente, cum ar fi instituţiile independente(de exemplu,
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului), angajatorii clienţilor persoane fizice, etc.
Preocuparea autorităţii naţionale de supraveghere bancară de a realiza o bază de date cu informaţii de risc
bancar, specifice clienţilor societăţilor bancare se materializează în dezvoltarea şi funcţionarea la nivelul BNR
a Centralei Riscurilor Bancare.
Centrala Riscurilor Bancare este un centru de intermediere care gestionează în numele BNR informaţia
de risc bancar şi informaţia despre fraudele cu carduri, pentru scopurile utilizatorilor, în condiţiile păstrării
secretului bancar. CRB reprezintă o bază de date gestionată de BNR şi cuprinde:
a) Registrul central al creditelor (RCC), care conţine informaţiile de risc bancar, raportate de entităţile
declarante, prelucrate şi difuzate de către Centrala Riscurilor Bancare, în vederea valorificării de către
utilizatori, în condiţiile păstrării secretului bancar;
b) Registrul creditelor restante (RCR), care este alimentat lunar de RCC cu informaţii de risc bancar
referitoare la persoanele recenzate şi la creditele restante ale acestora faţă de întregul sistem bancar din
România;
c) Registrul grupurilor de debitori (RGD), care este alimentat lunar de RCC cu informaţii despre
grupurile de debitori;
d) Registrul fraudelor cu carduri (RFC), care conţine informaţii despre fraudele cu carduri comise de
posesorii de carduri de debit şi/sau de credit.
Pe lângă suportul informaţional oferit de CRB, societăţile bancare utilizează în analiza profilului de risc al
clienţilor şi informaţii gestionate de Biroul de Credit, al cărui obiect de activitate se referă la:
 Colectare/prelucrare date privind portofoliul de clienţi – persoane fizice – ai societăţilor bancare
participante în Biroul de Credit;
 Informaţii/analize oferite băncilor participante, în scopul identificării şi cuantificării riscului de credit,
creşterii calităţii creditelor şi diminuării riscului de fraudă şi protejării creditorilor;

11
 Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia

 Stabilirea criteriilor uniforme de apreciere a clientelei (scoring);

 Consultanţă financiar-bancară.

Capitolul III

Controlul şi căile de reducere a riscului de credit

3.1 Controlul riscului de credit
Fiecare instituţie de credit trebuie să dispună de o unitate de control a riscului de credit,
independentă faţă de persoanele şi structurile organizatorice responsabile cu iniţierea sau reînnoirea
expunerilor şi trebuie să raporteze direct conducerii superioare a instituţiei de credit. Această unitate este
responsabilă cu conceperea sau selectarea, implementarea, monitorizarea şi funcţionarea sistemelor de rating.
Totodată, elaborează şi analizează rapoarte cu privire la rezultatele sistemelor de rating.
Unităţilor de control a riscului de credit le revin următoarele responsabilităţi:
a) Testarea şi monitorizarea claselor de rating şi grupelor de risc;
b) Elaborarea şi analizarea rapoartelor de sinteză cu privire la sistemele de rating ale instituţiei de credit;
c) Implementarea procedurilor care vizează garantarea aplicării definiţiilor claselor de rating şi grupelor
de risc de o manieră consecventă şi coerentă la nivelul diferitelor departamente şi localizări;
d) Examinarea şi formalizarea oricăror modificări aduse procesului de rating, inclusiv a motivelor aferente
respectivelor modificări;
e) Examinarea criteriilor de rating pentru a evalua dacă acestea îşi păstrează capacitatea de previzionare a
riscului. Modificările aduse procesului, criteriilor sau parametrilor de rating individuali trebuie
formalizate şi arhivate;
f) Participarea activă în conceperea sau selectarea, implementarea şi validarea modelelor utilizate în
cadrul procesului de rating;
g) Monitorizarea şi supravegherea modelelor utilizate în procesul de rating;
h) Revizuirea şi îmbunătăţirea continuă a modelelor utilizate în procesul de rating.
Instituţiile de credit care utilizează date centralizate, provenind de la mai multe instituţii de credit, pot
externaliza următoarele activităţi:
a) Producerea de informaţii relevante, în vederea testării şi monitorizării claselor de rating şi grupelor de
risc;
b) Elaborarea rapoartelor de sinteză cu privire la sistemelor de rating ale instituţiei de credit;
c) Producerea de informaţii relevante în vederea revizuirii criteriilor de rating pentru a evalua dacă acestea
îşi păstrează capacitatea de provizionare a riscului;
d) Formalizarea modificărilor aduse procesului de rating, a criteriilor de rating sau a parametrilor de rating
individuali;
e) Producerea de informaţii relevante în vederea revizuirii şi îmbunătăţirii continue a modelelor utilizate
în procesul de rating.
Structurile de conducere ale instituţiei de credit trebuie să cunoască modul de funcţionare a sistemelor
de rating ale instituţiei de credit şi să fie informate cu regularitate de către structurile de control a riscului de

12
 Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia

credit, cu privire la performanţa procesului de rating, aspectele care necesită îmbunătăţiri şi stadiul eforturilor
de remediere a deficienţelor constatate.

3.2 Instrumente şi tehnici ale gestiunii bancare utilizate în vederea reducerii

riscului de creditare
Acordarea unui credit presupune pentru bancă încasarea unor venituri viitoare. Din aceasta perspectivă,
orice credit implică riscul ca aceste încasări să nu se realizeze în sumele şi/sau la termenele prevăzute în
contractul de credit încheiat între instituţia bancară şi beneficiarul creditului.
Astfel, protecţia împotriva riscului de credit presupune luarea unor măsuri în primul rând preventive,
iar în cazul producerii riscului, a măsurilor curative. În această categorie se înscriu următoarele măsuri:
 Analiza creditelor presupune determinarea capacităţii debitorului de a onora obligaţiile de plata
asumate şi se bazează pe caracteristicile de evaluare cantitative şi calitative, luându-se în considerare diferiţi
factori de risc, cunoscuţi sub denumirea de cei şase C: caracterul debitorului, capitalul, capacitatea de plată,
colateralul (garanţia), condiţiile de mediu, controlul (conformitatea cu legislaţia în vedere);
 Conceperea unei politici de creditare performante are menirea să elimine deficienţele operaţiunii de
creditare. Politica de creditare a unei instituţii bancare este un element strategic de bază, acoperind aspecte
tehnice şi de protecţie ale gestiunii portofoliului de credite. Aceasta trebuie să aibă un caracter flexibil şi să fie
supusă unui proces permanent de actualizare şi adaptare la modificările survenite în mediul economic, politic şi
concurenţial, în elaborarea sa fiind necesară respectarea unor condiţii legate de modul de formulare şi conţinut.
În general, politicile de creditare reprezintă documente structurate pe trei părţi principale. Prima parte cuprinde
aspecte legate de sarcinile compartimentului de creditare şi de calităţile optime ale portofoliului de credite.
Partea a doua se referă la principiile şi procedurile pe care bazează procesul de creditare al băncii. Ultima parte
conţine normele de creditare, adică parametrii specifici fiecărui tip de credit;
 Garantarea creditelor presupune că băncile urmăresc ca solicitanţii să prezinte credibilitate pentru
rambursarea acestora la scadenţă. În acest scop, cer solicitanţilor garantarea creditelor în condiţiile stabilite
prin normele lor de creditare. Garanţiile, în funcţie de natura lor, pot fi: garanţii reale (gajul propriu-zis,
depozitul bancar, ipoteca) sau garanţii personale (fidejusiunea, cauţiunea, scrisorile de garanţie). Valoarea
minimă a garanţiilor acceptate de bancă trebuie să acopere integral creditul şi dobânzile aferente, la care se
poate adăuga marja de risc, care variază de la o bancă la alta.
 Respectarea reglementărilor prudenţiale instituite de autoritatea bancară vizează faptul că o bancă nu
poate înregistra o expunere faţă de un singur debitor, a cărei valoare depăşeşte 25% din fondurile proprii. În
cazul în care acest debitor are în componenţa sa cel puţin un membru al băncii raportoare, procentul va fi redus
la 20%. În scopul limitării riscului de credit, instituţiile bancare trebuie să-şi clasifice creditele acordate şi
să-şi constituie provizioane specifice de risc. Pentru determinarea necesarului de provizioane specifice de risc
de credit se parcurg următoarele etape:
- Determinarea bazei de calcul pentru provizioanele specifice de calcul
- Aplicarea coeficientului de provizionare asupra bazei de calcul obţinute, cu precizarea corespondenţei
dintre categoriile de clasificare şi coeficienţii de provizionare.

Reglementatorii financiari au ajuns la o înţelegere prin care să oblige băncile să-şi mărească rezerva de
bani cash pe care o deţin. Rezerva va fi crescută de la 2% cât este în prezent, la 4,5%. De asemenea, băncile

13
 Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia

vor trebui să menţină o sumă de conservare de 2,5% pentru a face faţă unor posibile perioade de stres. Totalul
capitalului de rezervă pe care va trebui să-l aibă o bancă va fi de 7% din capitalul băncii.
Acordul mai conţine, pe lângă standardele de capital, şi alte reglementări emise cu scopul de a reduce
riscurile luate de bănci. Liderii din grupul G20 ale celor mai puternice ţări industrializate au pus criza mondială
pe seama tranzacţiilor riscante făcute de bănci şi au solicitat reguli mai stricte în domeniu.
Acordul, denumit Basel III, a fost agreat de 27 de reglementatori, în oraşul Basel din Elveţia, pe 12
septembrie 2010. Aceste reglementări vor fi introduse pe agenda de reforme financiare globale, care va fi pusă
în discuţie la summit-ul G20 de la Seoul, în noiembrie 2010. Noile reguli vor fi puse în practică între 2015 şi
2018.
"Basel III" este un set cuprinzător de măsuri de reformă, elaborat de Comitetul de la Basel pentru
supraveghere bancară, pentru a consolida gestionarea, supravegherea și managementul riscului în sectorul
bancar. Aceste măsuri urmăresc:
· capacitatea sectorul bancar de a absorbi şocuri datorate stresului financiar şi economic, indiferent de sursă
· îmbunătățirea gestionării riscurilor şi a guvernării .
· consolidarea transparenței băncilor.
Jean-Claude Trichet, preşedintele băncii centrale europene şi conducătorul comisiei, a numit acordul "o
întărire fundamentală a standardelor globale de capital ". Unul dintre oficialii Asociaţiei Bancherilor din Marea
Britanie a spus că "odată ce noile reguli şi cerinţe vor intra în vigoare, acestea ar putea să îmbunătăţească
stabilitatea băncilor şi a sistemului financiar". "Tranziţia este critică datorită faptului că noile reglementări
extrag bani din economie." "Consecinţa acestor reglementări este că, costul creditelor, preţul pe care cel ce
împrumută îl plăteşte pentru banii împrumutaţi, va creşte. Era banilor ieftini s-a terminat", relatează 'The
Telegraph'.
Analizele cantitative preliminare făcute de comisie arată că băncile mari vor avea nevoie de o cantitate
semnificativă de capital adiţional pentru a îndeplini aceste noi standarde. Băncile mai mici, în marea lor parte,
îndeplinesc aceste standarde. S-a estimat că va fi nevoie de sute de miliarde de euro într-un timp destul de
scurt, lucru care îngrijorează pe economişti, relatează 'Reuters'.
Băncile europene din Germania, Spania, Portugalia, Grecia şi Franţa este posibil să fie lovite cel mai
puternic de aceste noi reguli, datorită faptului că acestea, în general, sunt cel mai puţin capitalizate. Mai multe
bănci din Europa au avertizat că noile reguli vor ridica costurile creditelor şi vor restricţiona împrumuturile,
ameninţând astfel redresarea economică. Băncile europene sunt mai puţin capitalizate decât cele din Statele
Unite şi este posibil să fie forţate să obţină fonduri adiţionale. Cea mai mare bancă din Germania, Deutsche
Bank, a anunţat deja planuri pentru vinderea de acţiuni în valoare de cel puţin 9,8 miliarde euro. Este de
aşteptat ca alte bănci mari europene să urmeze.
Un profesor de la Şcoala Europeană de Afaceri, citat de 'Deutsche Welle' a spus că: "Toate aceste afirmaţii
a unei posibile încetiniri economice datorită noilor reguli bancare sunt exagerate. Desigur, momentul pentru o
astfel de măsură nu este unul ideal."
În întreaga Europă, băncile au solicitat insistent ca reglementările de la Basel, care sunt negociate de mai
mult de un an de zile, să fie unele mai uşoare. Multe dintre acestea sunt departe de a fi fericite cu rezultatul de
la Basel.
"Noile legi ar putea să crească uşor costul împrumuturilor, însă acestea nu vor periclita redresarea
economică, chiar dacă o vor încetini puţin". "Regulile sunt necesare şi ar putea să forţeze unele restructurări de
care este nevoie atât de mult, în special ale băncilor de stat din Germania" a spus un economist de la 'Cologne
Institute of Business Research'.

14
 Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Bibliografie

1. Badea, L.,(coord.), Socol, A., Drăgoi,V., Drigă,I., Managementul riscului bancar, Editura Economică,
Bucureşti, 2010
2. Tehnici moderne de gestiune bancară, Ed. Altip, Alba Iulia, 2000
3. Cocriş, V., Managementul bancar şi analiza de risc în activitatea de creditare, Ed. Universităţii „Al. I.
Cuza”, Iaşi, 2007
4. Trenca I., Noi cerinţe privind managementul riscului de creditare, Revista Economie teoretică şi
aplicată, nr.3, 2006
5. Dardac N., Moinescu B., Evaluarea cantitativă a riscului de credit din perspectiva Basel II, Revista
Economie teoretică şi aplicată, nr. 5, 2006

15