Master Drept privat – Procesul civil internaţional

Grile – Conflictul de jurisdicţii – Setul 1

Conf. dr. Şerban-Alexandru Stănescu

1. Competenţa instanţelor române de a soluţiona o acţiune în răspunderea civilă a unui stat membru pentru prejudiciul
cauzat prin neîndeplinirea obligaţiei legale de informare cu privire la sarcinile fiscale ale contribuabilului se
determină:
a. potrivit Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 în toate cazurile, fiind vorba despre o cerere în materie delictuală;
b. potrivit Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 în toate cazurile, fiind vorba despre o cerere în materie delictuală,
dar numai dacă pârâtul are naţionalitatea unui stat membru;
c. potrivit Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 în toate cazurile, fiind vorba despre o cerere în materie delictuală,
dar numai dacă pârâtul are domiciliul pe teritoriul unui stat membru;
d. niciun răspuns corect.

2. Competenţa instanţelor române de a soluţiona o cerere formulată de reclamantul-vânzător privind restituirea, ca

urmare a neplăţii preţului, a două tractoare ce fuseseră predate pârâtului-cumpărător în temeiul unui contract de
vânzare-cumpărare cu rezerva dreptului de proprietate se determină, în cazul în care împotriva pârâtului a fost
deschisă (la cererea altor creditori) o procedură de insolvenţă:
a. potrivit Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 dacă pârâtul are domiciliul într-un stat membru;
b. potrivit Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 numai dacă atât reclamantul, cât şi pârâtul au domiciliul pe
teritoriul unui stat membru;
c. potrivit Cărţii a VII-a din Codul de procedură civilă în toate cazurile, Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 nefiind
aplicabil în această materie;
d. niciun răspuns corect.

3. Competenţa instanţelor române de a soluţiona o cerere privind anularea măsurii prin care administratorul judiciar al
unei societăţi comerciale, cu privire la care a fost deschisă procedura insolvenţei, a dispus, potrivit competenţelor
recunoscute acestuia prin lege, denunţarea unui contract aflat în curs de derulare se determină:
a. potrivit Cărţii a VII-a din Codul de procedură civilă, numai dacă pârâtul are domiciliul într-un stat nemembru;
b. potrivit Cărţii a VII-a din Codul de procedură civilă, dacă atât reclamantul, cât şi pârâtul au domiciliul într-un
stat nemembru;
c. potrivit Cărţii a VII-a din Codul de procedură civilă în toate cazurile, Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 nefiind
aplicabil în această materie;
d. niciun răspuns corect.

4. Competenţa instanţelor române de a soluţiona cererea reclamantului privind suplinirea voinţei pârâtului (domiciliat
într-un stat membru) în legătură cu desemnarea arbitrului, în vederea constituirii tribunalului arbitral, se determină:
a. potrivit Cărţii a VII-a din Codul de procedură civilă în toate cazurile, Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 nefiind
aplicabil în materie de arbitraj;
b. potrivit Regulamentului (UE) nr. 1215/2012, cererea nefiind una în materie de arbitraj în condiţiile în care
instanţa sesizată este una judecătorească, iar nu una arbitrală;
c. potrivit Regulamentului (UE) nr. 1215/2012, cererea nefiind una în materie de arbitraj, de vreme ce tribunalul
arbitral urmează să se constituie abia după desemnarea arbitrului prin mijlocirea instanţei de judecată;
d. niciun răspuns corect.

5. În cazul în care pârâta societate cu sediul în Turcia şi care îşi desfăşoară activitate specifică realizării obiectului său de
activitate (producerea şi comercializarea de mase plastice) în principal prin intermediul fabricii şi a punctului de
desfacere din România, instanţele române sunt competente să soluţioneze:
a. numai litigii privind exploatarea fabricii din România a societăţii pârâte, în condiţiile art. 1065 alin. (3) C.P.C.;
b. orice litigii în materie civilă şi comercială în care societatea cu sediul în Turcia are calitate de pârâtă, în
condiţiile art. 1065 alin. (1) C.P.C.
c. numai litigii privind exploatarea fabricii din România a societăţii pârâte, în condiţiile art. 7 pct. 5 din
Regulamentul (UE) nr. 1215/2012
d. niciun răspuns corect.

6. În cazul unui litigiu referitor la neexecutarea, de către o societate cu domiciliul în Franţa, a unei obligaţii derivând din
contractul încheiat, prin intermediul sucursalei acesteia din România, cu o societate având domiciliul din România,
răspunderea contractuală a societăţii franceze poate fi angajată în faţa instanţelor Române:
a. numai dacă obligaţia în litigiul trebuia executată pe teritoriul României;
b. numai dacă obligaţia în litigiu trebuia executată prin intermediul sucursalei din România;
c. numai dacă obligaţia în litigiu trebuia executată pe teritoriul României prin intermediul sucursalei;
 Master Drept privat – Procesul civil internaţional
Grile – Conflictul de jurisdicţii – Setul 1
Conf. dr. Şerban-Alexandru Stănescu

d. nici un răspuns corect.