Sunteți pe pagina 1din 3

FINANȚAREA IMM-URILOR PE TERMEN MEDIU ȘI LUNG

3.1. Categorii de capital


3.1.1. Definirea capitalului
Capitalul este, în esenţă, orice formă de bogăţie folosită pentru producerea unei
bogăţii mai mari a întreprinderii. El se găseşte într-o afacere sub diferite forme: numerar,
stocuri, utilaje şi echipamente.
De exemplu, într-o afacere producătoare de bunuri materiale, utilajele şi
echipamentele sunt folosite pentru realizarea de produse necesare satisfacerii anumitor
cerinţe. Venitul obţinut din vânzări va fi folosit pentru achiziţionarea unei cantităţi mai
mari de materii prime pentru o posibilă extindere a activităţii sau pentru cumpărarea unor
echipamente suplimentare. Ciclul continuă, capacitatea întreprinderii (şi eventual
rentabilitatea) crescând până se atinge punctul diminuării veniturilor marginale. În acest fel,
capitalul iniţial al patronului a contribuit la obţinerea unei bogăţii suplimentare atât pentru
întreprindere cât şi pentru societate în general.

3.1.2. Categorii de capital la inițierea unei afaceri


Managerii financiari identifică în mod obişnuit trei categorii principale de necesităţi
de capital, la iniţierea unei afaceri: capital fix, capital de lucru şi capital suplimentar.
Capitalul fix este necesar achiziţionării mijloacelor fixe ale întreprinderii. Aceste
fonduri sunt destinate producerii de bunuri şi prestării de servicii, însă nu şi vânzării.
Clădirile, echipamentele, maşinile nu sunt transformate în numerar în timpul derulării
activităţii, astfel încât banii investiţi în aceste active fixe tind să fie "imobilizaţi", deoarece
nu sunt folosiţi pentru alte scopuri.
Cantitatea de bani necesari nu se rezumă doar la sumele necesare închirierii unui
magazin, achiziţionării de echipamente şi cumpărării stocului iniţial. Există multe alte
costuri care cer cantităţi considerabile de bani.
Cele mai multe afaceri nu sunt imediat profitabile, întreprinzătorii trebuind să le
susţină până când vor aduce venituri. De asemenea, ei trebuie să finanţeze creditele
clienţilor până când se vor realiza noi venituri.
Capitalul de lucru (circulant, fondul de rulment) reprezintă fondurile temporare
necesare derulării activităţilor pe termen scurt. El poate fi determinat ca diferenţă între
activul şi pasivul curent. Necesarul de capital circulant se datorează fluxului de casă
neuniform cauzat de fluctuaţiile sezoniere normale. Schimbările neprevăzute ale cererii,
vânzările pe credit şi sezonalitatea sunt cauze frecvente ale variaţiei fluxului de numerar al
oricărei întreprinderi mici.
Fondul de rulment este folosit în mod normal pentru achitarea notelor de plată,
finanţarea vânzărilor pe credit, plata salariilor, precum şi pentru unele situaţii neprevăzute.
Creditorii fondului de rulment speră ca patronul să obţină un numerar superior pentru
asigurarea rambursării împrumutului la sfârşitul ciclului de producţie/vânzare.
Capitalul suplimentar este destinat extinderii afacerii sau modificării obiectului
principal de activitate al acesteia. Creditorii capitalurilor suplimentare acordă împrumutul
pentru aceleaşi motive ca acelea ale capitalului fix.
Întreprinzătorul trebuie să evidenţieze distinct cele trei categorii de capital în cadrul
planificării financiare. Deşi ele sunt interdependente, fiecare are surse de finanţare proprii
şi efecte distincte atât asupra afacerii cât şi asupra creşterii pe termen lung a acesteia.

3.1.3. Categorii de capital pe perioada de exploatare


Pe parcursul desfăşurării activităţii de către IMM-uri se evidenţiază următoarele
categorii de capital:
- Capitalul economic alocat exploatării nu ţine cont decât de imobilizările
utilizate de IMM-uri pentru activitatea sa de exploatare şi de creşterea nevoii
de fond de rulment pentru exploatare.
- Capitalul investit cuprinde doar capitalul economic şi imobilizările în afara
exploatării.
- Capitalul angajat cuprinde capitalul economic, imobilizările în afara
exploatării şi financiare, nevoia de fond de rulment în afara exploatării şi
disponibilităţile băneşti.

3.1.4. Categorii de capital după proveniența surselor


Diferitele modalităţi de finanţare a activelor IMM-urilor se referă la:
a) Capitalurile proprii care, la rândul lor, pot proveni din două surse:
- aport de capital al acţionarilor sau asociaţilor prin achiziţionarea de către
aceştia de acţiuni sau părţi sociale, emise de IMM-uri şi deţinerea lor pe o
perioadă nedeterminată;
- autofinanţare, prin reinvestirea unei părţi din profitul net. Amortizarea este o
recuperare de aport iniţial de capital propriu care finanţează investiţia de
menţinere a capacităţii productive a întreprinderii. În consecinţă, amortizarea
nu poate fi luată în calculul capitalurilor proprii, încă odată.
b) Capitalurile împrumutate, care pot fi:
- împrumutul bancar tradiţional, cu garanţie materială explicită;
- împrumutul comercial din partea întreprinderilor partenere, sub formă de
avansuri de finanţare. Dacă sunt gratuite, atunci nu se iau în calculul datoriilor;
- credite de scont pe bază de gaj de valori mobiliare care sunt acordate în
general pe termen scurt;
- leasing-ul, respectiv primirea cu împrumut a dreptului de folosinţă a activelor
fixe închiriate şi garantat cu dreptul de proprietate, care este al furnizorului.
c) Capitalurile condiţionale care îşi pot schimba natura în funcţie de decizia
investitorului. În funcţie de prevalenţa avantajelor deţinerii de capitaluri proprii sau,
dimpotrivă, de capitaluri împrumutate, în cadrul aceleiaşi IMM, investitorul poate cere
restituirea aportului de capital propriu, convertirea împrumutului în capital propriu,
drept preferenţial de subscriere la emisiuni de noi titluri etc.