I. De ce a existat atata preocupare pt.

forma la toti formalistii si nu mai mare preocupare

pt. Semnificatia operei literare, pt. Ceea ce aceasta incearca sa transmita cititorului?
Pentru cei mai multi dintre noi, forma si structura unei poezii nu spun mai nimic, nu citim
literature pentru a afla aspectele ce tin de forma si structura ei: citim literature pentru ca
ne innobileaza sufleteste, ne face sa ne identificam . simtim chiar faptul ca forma si
structura ameninta experienta lecturii (submineaza spiritualitatea si libertatea noastra de
interpretare); cu toate acestea, forma este inevitabila. Arta nu poate exista in afara formei.
Nu are importanta cat de realist este cerat un roman sau un film: acesta este produsul finit
al unor infinite decizii care implica forma acest aspect este adevarat inclusive aplicat in
cazul documentarelor sau reality-show-urilor. Imaginati-va Big Brother fara a misca
lentila camerei (a introduce o noua perspectiva=a interveni formal) ar rezulta cel mai
plicticos film posibil. Deja daca am selectat momente din realitate si le-am dat o
secventialitate, am luat decizii privind forma. Orice facem la un moment dat, exclude alte
optiuni pe care le-am avea la indemana.

II. Cum stau lucrurile in ceea ce priveste structura? Este simplu sa spunem la nivel
theoretic ca intr-o opera toate elementele sunt in interdependenta, ca relatiile dintre ele
constituie un system, dar in practica nu ne ajuta prea mult.
Pentru structuralisti, acest aspect al structurii este mai important decat forma. Ei
considerau ca forma nu poate fi despartita de semnificatie. Forma este cea care creeaza
semnificatia. Toate textele contin o forma sau o logica proprie. Sa luam ca exemplu
sonetul. Probabil ca stiti deja ca un sonnet are 14 versuri, un format atractiv deoarece cele
14 versuri sunt compacte, dar totodata versatile cand vine vorba de analiza si construirea
unei argumentatii. Unii poeti au folosit primele opt versuri pentru a crea dezvolta
conceptia poemului, apoi urmatoarele 6 pentru dezvaluirea noii perspective (sonetul
Petrarchian)altii au preferat structura sonetului in trei catrene (grupuri de patru versuri)
pentru ca la sfarsit sa le uneasca printr-un cuplet rasunator (sonetul shakespearian).
Forma acestor doua tipuri de snete dicteaza reactia pe care cititorul o are la lectura: total
diferita.
Sonetele ofera, asadar, exemple calare ale modului in care forma genereaza semnificatie.
Relatia dintre limba, forma si semnificatie este indisolubila. Semnificatia nu se ascunde
in spatele limbii, ci limba este cea care declanseaza semnificatia. Cu toate acestea, ne
punem inca intrebarea: noi cititorii, unde ramanem? In mod normal, simtim ca noi
suntem cei care confera inteles spuselor noastre, gesturilor noastre, la fel si unei creatii
artistice; iar daca avem si talent, reusim sa conferim semnificatie prin limba, muzica,
dans, pictura, film, etc. este mai logic sa credem ca noi suntem cei care producem
intelesul, nu o structura abstracta , ori intangibila.

III. (slide 1) Originea structuralismului= F. de Sussure, care a revolutionat studiul limbii.

A vazut limba ca un system de semen, iducand ideea arbitrariului semnului lingvistic, a
semnificantului si semnificatului, fundamentaa pe principiul ca o schimbare in forma
produce o schimbare in semnificatie (determinism lingvistic). De asemenea, o influenta
majora asupra structuralismului literar a avut-o structuralismul anthropologic al lui Cl.
Levi Strauss, care vede in teoriile saussuriene, potentialul extinderii principiilor acestor
teorii asupra culturii in general. Aceste doua mari influente sunt esentiale pentru
intelegerea elementelor poststructuraliste in literatuta. Cultura insasi, in viziunea lui cl.
Levi Strauss, este un system de semen, in care elementele distincte din cadrul culturii isi
capata semnificatoia doar in raporutl de diferenta fata de alte semen. La fel cum semnul
lingvistic are un referent in lumea reala, tot astfel, relatia dintre un fenomen cultural si
ceea ce exprima cesta este arbitrar, in sensul ca este dat de conventie. Totusi, relatia
dintre un semn cultural si ceea ce exprima acesta nu este arbitrara, ci se supune normei
sistemului de pozitii binare: natural/vs cultural, barbat/vs femeie/ batran/ vs. copil,
lumina/vs. intuneric, sacru/vs. profan, etc.
In literature, sistemul structuralist vede poera literara ca un tot unitary in contextual
caruia diversele elemente componente ale sistemului confera semnificatia:
1. stratul sonor. Sunetele in sine nu au sens, ci impreuna, in combinatii dezvolta
eufonia, muzicalitatea textului. De asemenea, prozodia tine de acest nivel, prin
explorarea jocurilor de rima (asemanarea pana la coincidenta a grpurilor din
finalul versurilor) si de ritm (succesiunea ordonata a accentelor ori a lipsei
acestora).
2. nivelul unitatilor semnatice:” cuvantul este unitatea de bazacare contine un sens,
dar combinatiile de cuvinte ii confera sensuri suplimentare. Figurile de stilsunt
cele care realizeaza punti intre cuvinte si idei. Substratul grammatical (morfologia
si sintaxa), precum si el lexical, sunt tot atatea straturi care converg spre
dezvaluirea semnificatiei textului
3. stratul obiectelor reprezentate sau al lumii autorului, pare sa desemneze domeniul
prozei; o denumire mai pertinenta ar fi stratul universului imaginar: calitatea lumii
de a fi fictive, de a fi creata de imaginatie. Aceasta denumire incearca sa stearga
dihotomia traditionala dintre continut si forma
4. exista, de asemenea si substraturi ae semnificatiei, cum ar fi cele pe care le ofera
modelul narativ.
In 1960, L. Strauss, ca o consecinta a lucrarilor sale despre mituri, propune o analiza a
tuturor tipurilor de naratiune, nu numai a celor literare (fictiune), ci si reportaj, biografie,
literature de calatorie, etc. provocarea a fost preluata de structuralistii fr., mai ales de tz.
Todorov, Gramatica Decameronului, R. Barthes (o naratiune este o fraza lunga), care, in
cautarea unei gramatici a naratologiei ofera teorii prea abstracte pentru a putea fi puse in
practica vreodata; Greimas: semantica structurala=porneste de la modelul lui Propp, care
insa I se pare tot prea particular, de aceea dezvolta un model mai general, cel al
actantilor, care sunt impartiti in Subiect 9elementul cental al povestirii) si obiect
(obiectivul pe care subiectul trebuie sa il atinga).
Naratologia decurge initial din abordarea structuralista, dar este in ucrand interesata si e
structura naratiunii, adica de modul in care sunt spuse naratiunile. Telul ultimo al
naratologiei este cel de a descoperi uun model general de narare generator de
semnificatie.
Una din cele mai importante contributii in campul naratologiei o reprezinta cea a lui
Genette, Discursul narativ. , tradus la noi: Introducere in arhitext. Fictiune si dictiune”.
Intrebarile esentiale pe care le ridica naratologia sunt: ce se povesteste? Cine povesteste?
Cand si unde se povesteste? Cui se povesteste? De ce se povesteste?
Structura discursului narativ fusese impartita de catre formalistii rusi indoua nivel;e: ce se
povesteste= fibula; cine, cui povesteste=subiect.. in franceza s-au folosit termenii de
histoire si discours (pentru histoire s-a impus in cele din urma cel de diegeza, propus de
Genette), iar in engl. Story si plot, iar ulterior, story si discourse.
Citind o poveste, ne situam mai intai pe terenul discursului, spus de narrator. Aflam
intamplarile narrate numai in ordinea si perspectiva alese de autor. Dar aceleasi
evenimente ar fi putut fi relatate in alta ordine, mod, ori perspectiva. Diegeza este
reprezentata, asadar, prin aceeasi intamplare, care poate aparea intr-o secventialitate
diferita; diferenta apare la nivelul discursului.;
caracteristici ale diegezei:
1. este rezumabila, reproductive
2. diegeza este translabila intersemiotic: aceeasi diegeza poate fi preluata dintr-o
opera si transpusa in teatru, film.
3. nu este supusa rigorii originalitatii, pe cand preluarea unui discurs narativ este
plagiat.. discursul depinde de epoca in care este scris: pana in classicism, nu a
existat exigenta originalitatii
4. diegeza nu este proprie numai literaturii, ci artei in general, precum si culturii
umane, vietii de zi cu zi
5. diegeza este expresia inteligibilitatii lumii si oamenilor
diegeza a fost privoita din punct de vedere estetic ca fiind neutra.; cu toate acestea,
cercetarile mai noi arata faptul ca si diegezele au nevoie de coordonata estetica.
Lumea noastra este o diegeza.

Comp[onentele diegezei
1. ansamblude actiuni, evenimente intamplari
2. relatia dintre ele (logica actiunii), de unde categorii de diegeze: preponderant
cronologice( romanul picaresc); diegeze cauzale (evenimentiala, psihologica,
ideological)
distinctia actant-actor:
1. 1 actant si un actor
2. un actant, mai multi actori: zmeul, mama lui: raufacatorii
3. mai multi actanti, un singura ctor: acelasi actor joaca rolul mai multor actanti

dupa caracteristicile lumii morale, diegezele sunt

a. mimetice (verosimile): enigma Otiliei
b. fabuloase (basmele)/fantastice
c. stiintifico-fantastica: intamplari proiectate in lumea viitorului; la baza ei
trebuie sa stea o teorie stiintifica, tehnologica
d. diegeza parodica: povesti care invita a li se cauta un talc: 1. parabole cu
diegeza mimetica (Ciuma, Camus); 2. fabuloase (ferma animalelor); 3.
fantastice (Metamorfoza, Kafka), stiintifico-fantastice( Farenheit 457, Ray
Bradbury)

diegeza in lit moderna si postmoderne. Diegeza cronologica in detrimental celei cauzale

(lit. neo-picaresca a sec. 20); diegeze cu forme noi de cauzalitate: psihologia abisala
(subconstientul); cauzalitate ipotetica (autorul nu mai este singur pe cauza actiunilor
personajelor, el face ipoteze); anticauzalitatea: lucrurile se petrec anapoda sau
determinate de finite obscure (Kafka, Procesul)