Normele morale Și drepturile universale ale copilului

1.Norme morale

2.Rolul normelor morale

3.Drepturile copilului

4.Încălcarea drepturilor copilului

5.Apărarea drepturilor copilului

Didactica Om și societate este o didactică aplicată, o didactică a specialităţii. Obiectul ei de
activitate corespunde elementelor abordate de didactica generală, cu particularizare la
domeniul propriu de activitate, legat de educarea copiilor în spiritul inserţiei sociale depline,
pentru o viaţă comunitară activă şi responsabilă, pentru cetăţenie şi o societate democratică.
De asemenea, trebuie amintit faptul că didactica disciplinelor socio-umane „împrumută” de la
didactica generală conceptele de bază, pe care le adaptează elementelor proprii de existenţă
ca domeniu specific şi pe care le dezvoltă sub aspect epistemic şi practic –aplicaţional.

Educaţia facilitează inserţia socială, pregăteşte adaptarea individului în schimbarea personală

în conformitate cu direcţiile de evoluţie, componentele şi ritmul de dezvoltare a societăţii
umane viitoare, îl responsabilizează, îl face mai activ, productiv, îl învaţă cum să se integreze
activ în viaţa civilă şi în procesele democraţiei. De aceea, o educaţie relevantă se obiectivează
într-o multitudine de laturi componente, reunite în sistemul educaţiei, ca subsistem al
sistemului social.

Având în vedere că oamenii sunt ființe sociabile și nu pot exista fără o socializare, ajungem la
concluzia că aceasta este o condiție necesară pentru ca o societate să funcționeze eficient.
Pentru a putea face parte dintr-o societate trebuie să ne supunem normelor grupului în care
traim. Aceste norme incepem sa le invatam de mici copii si ne modeleaza personalitatea. De
asemenea, fiecare cultura determină un set de influențe care variază foarte mult de la
societate la societate.

Norma reprezintă „un model de acţiune’’ care trebuie aplicat în anumite împrejurări, fiecare
normă oferind un tipar comportamental abstract, ideal pentru un gen specific de acţiune, care
lasă deoparte aspectele accidentale şi nesemnificative ale contextului social, reliefând
lucrurile importante care trebuie înfăptuite sau evitate” .

Pentru a trăi împreună cu ceilalți în armonie oamenii trebuie să respecte legile comunității în
care trăiesc, dar și normele morale.

În primul rând, normele morale au un rol foarte important în luarea deciziilor zilnice de a
reglementa raporturile dintre oameni, pentru a trăi în bună înțelegere , acestea stabilind
conduita (comportamentul) în toate domeniile de viață (acasă, la școală, pe stradă, în locuri
publice etc.)

Norma morală se bazează pe experienţa istorică, ea „este o generalizare a experienţei

colective’’ care îşi dovedeşte eficienţa şi asigură convieţuirea, fiind, de aceea, transmisă, de
obicei, sub forma unei reguli practice. Exprimările sale pot fi insistent-recomendative („fii
generos”), preponderent imperative („trebuie să fii cinstit”) sau prohibitive („nu fi egoist”,
„nu trebuie să fii mincinos”). În formulări precise, aceste norme arată subiectului ce trebuie
să facă şi ce nu trebuie să facă în situaţii concrete de viaţă, cum trebuie să fie şi cum nu
trebuie să fie pentru ca manifestările sale să între în categoria celor „bune”, admise şi preţuite
de semeni.

Normele morale sunt reguli de bună purtare pe care oamenii trebuie să le respecte pentru o
bună conviețuire cu ceilalți, acestea fiind transmise din generație în generație prin intermediul
părinților, bunicilor, educatorilor.

În al doilea rând, deși exprimate sub formă de obligații sau interdicții, normele morale au
rolul de a ne proteja (exemplu: nu tranversez pe culoarea roșie a semaforului pentru a nu mă
accidenta)

Oamenii își raportează comportarea la valorile morale de bine sau rău, din care decurge și
definirea acestui comportament ca moral sau imoral. Morala are deci ca valori fundamentale
principiile binelui, dreptății, justiției și adevărului, valori promovate și apărate de drept.

Viața moral-civică cuprinde un ansamblu de valori, norme, reguli, comportamente și atitudini

care orientează oamenii în viața personală și socială.

Normele morale sunt dotate cu sancțiuni de aceeași natură, sancțiuni care pot fi exterioare
subiectului sau pot fi interioare, adică din sfera conștiinței: păreri de rău, regrete etc. (Radu
D., Andrei G., (2016).,p.8-12)

Tinerii din România îşi ghidează în mare şi în foarte mare măsură comportamentele şi
reacţiile, în primul rând în funcţie de propriile convingeri şi, în mai mică măsură, de felul în
care, cred ei, va reacţiona comunitatea. Astfel, comportamentele de conformitate par a avea o
importanţa mai redusă în ghidajul moral al tinerilor, cel puţin la nivelul de percepţie socială.
(Petre I. et all, (2002), p.72)

Copilul, ca oricare alt om, este o ființă umană rațională și sensibilă. Dar spre deosebire de
restul oamenilor, copilul este extrem de vulnerabil, fiind aproape în totalitate lipsit de apărare.
Din acest motiv, oamenii au convenit să le ofere un statut special, prin care să-i protejeze și
să le asigure condițiile optime de trai și dezvoltare. Toate acestea au fost reunite în niște
reguli, numite drepturile copilului.

Drepturile copilului reprezintă unul din conceptele preferate ale pedagogilor și specialiștilor
în educație, de aceea pentru ca toți copii din lume să ducă o viață liniștită și lipsită de griji,
Organizația Națiunilor Unite (O.N.U.), a elaborat documente ce conțin drepturile de care
trebuie să bucure copii, fără excepție , indiferent de rasă, religie, naționalitate, vârstă, gen,
note, situație financiară, de ceea ce cred sau spun, de tipul familiei din care provin,
dezvoltându-se în condiții cât mai bune, aceasta sărbatorindu-se pe data de 20 noiembrie.

,,Dată fiind lipsa sa de maturitate fizică şi intelectuală, copilul are nevoie de protecţie şi
îngrijire speciale, inclusiv de o protecţie juridică adecvată, atât înainte cât şi după naşterea
sa’’. ( Declarația ONU privind drepturile copiilor). (Gavriliuc C. Et all.,UNICEF, (2010),
p.14)

„Drepturile nu asigură un standard ideal de viaţă, ci stabilesc standardele minime pentru

politicile şi practicile guvernamentale, în ceea ce priveşte atât ce nu trebuie să facă acestea -
cum ar fi să permită tratarea oamenilor într-o manieră inumană sau degradantă -, cât şi
măsurile pozitive pe care trebuie să le ia, cum ar fi asigurarea educaţiei sau a îngrijirii
medicale primare pentru toţi. (Construind o Europă cu şi pentru copii, (2014), p.15)

Pentru a proteja copii care au nevoie de ajutor în anumite situații cum ar fi: sunt abuzați fizic
și verbal, sunt obligați să cerșească și să muncească pentru bani, sunt părăsiți de familia sa
etc., s-a gândit modalitatea de apelare la numărul de telefon 116 111, care să fie la dispoziția
copiilor din Uniunea Europeană.

Încălcarea drepturilor copiilor este pedepsită conform legii, deoarece aceasta poate influența
negativ starea de sănătate, copilăria fericită și lipsită de griji a copiilor.

Majoritatea copiilor au menţionat că în caz de încălcare a drepturilor lor se pot adresa

profesorilor, diriginţilor, directorului de şcoală (32,6%) şi părinţilor (29%). Aproape o
cincime ar apela la organele de drept: poliţist de sector, secţia pentru minori, avocat, jurist
(19,4%), iar circa 15% – la persoane din autoritatea publică locală: primar, asistent social,
membri ai Consiliului local. Chiar dacă şcoala şi familia sunt unele din mediile în care
drepturile copilului sunt frecvent încălcate, părinţii, profesorii şi diriginţii rămân a fi
persoanele care se află mai mult în preajma copiilor şi în care aceştia au încredere.

Printre alte persoane şi instituţii menţionate de unii copii sunt: Organizaţii internaţionale:
UNICEF, CEDO (7,3%); Avocatul copilului (5,2%); ONG locale şi naţionale (5%); Psiholog
(4,8%); Colegi şi prieteni (4,2%); Rude: fraţi, bunici (3,6%).

O pătrime (24,7%) dintre copii nu cunosc nici o persoană sau instituţie la care se pot adresa în
cazuri de încălcare a drepturilor lor. Copiii nu se adresează la instituţiile responsabile de
protecţia drepturilor copilului pentru că: nu cunosc despre existenţa acestora, nu au încredere
în persoanele care lucrează acolo, sunt siguri că nu vor fi luaţi în serios şi li s-a întâmplat să li
se spună că ei se fac vinovaţi de nerespectarea propriilor drepturi, din cauză că nu şi-au
îndeplinit obligaţiile.

Procesul de soluţionare a anumitor cazuri de încălcare a drepturilor copilului este foarte

îndelungat şi, de obicei, copiii şi părinţii lor abandonează sau refuză să-l ducă până la sfârşit
din mai multe considerente: teama de răzbunare, presiune din partea comunităţii şi semenilor,
corupţie etc.

Dreptul la Educaţie este încălcat atât în familie, cât şi la şcoală. Problema cea mai mare cu
care se confruntă copiii astăzi este migraţia părinţilor. Copiii rămân singuri acasă sau sunt
lăsaţi în grija buneilor ori a rudelor. Acest fapt se răsfrânge negativ asupra educaţiei. În
instituţiile de învăţământ, pot fi constatate situaţii în care elevii sunt trataţi în mod inegal, în
funcţie de anumite criterii: rezultate şcolare, pregătire pentru ore, poziţie socială a familiei,
relaţia pe care profesorii o au cu părinţii copiilor.

Comunitatea internațională este astăzi mai mult ca oricând preocupată de promovarea cât mai
largă a drepturilor omului, de crearea unui cadru legal cât mai diversificat de colaborare
internațională în acest domeniu, de realizarea unui sistem cât mai complet de apărare pe
diferite căi legale a drepturilor omului în variate domenii și de asigurare cât mai deplină a
transpunerii în practică a acestora, inclusiv prin sancționarea încălcărilor aduse normelor de
drept existente, indiferent ce forme ar lua ele.

Tocmai de aceea persoanele din instituţiile responsabile de protecţia drepturilor copilului

trebuie să informeze copiii, prin diverse mijloace, despre existenţa acestora în comunităţi,
despre serviciile pe care le oferă şi modalităţile prin care copiii pot intra în contact cu ele şi
beneficia de suport etc.(Gavriliuc C. et all., (2010), p.22-30)

Familia este cea dintâi care trebuie să apere drepturile copilului. Însă există în lume copii
aflați în dificultate: unii nu au familie, alți locuiesc în regiuni în care nu există hrană
suficientă, iar condițiile de igienă, de asistență medicală ori de educație lipsesc, de aceea
există diferite organizații printre care: UNESCO, Crucea Roșie, UNICEF, Salvați copii, care
ajută familiile și copii defavorizați.

Astfel, în România există Comitetul Național Român, UNICEF, care strânge fonduri pentru
ajutorarea copiilor și aplică măsurile din Convenția pentru respectarea drepturilor copilului.
De asemenea, Organizația Salvați Copii are ca scop ajutorarea tuturor copiilor care întâmpină
diferite dificultăți.

De 20 ani, Organizaţia Salvaţi Copiii desfăşoară activităţi de promovare şi apărare a

drepturilor copilului în România, în grădiniţe, şcoli, licee, universităţi. Până în prezent peste
400.000 de copii au fost cuprinşi în activităţi de informare şi educare. Foarte mulţi voluntari
s-au implicat ca peer-educators. Suntem conştienţi că acest demers trebuie continuat. Copiii
trebuie să-şi cunoască atât responsabilităţile cât şi drepturile pentru a lua decizii corecte, în
interesul lor superior. (Salvați copiii,(2010),p.3)

În concluzie, scopul acestora este să protejeze copiii și tinerii: ei trebuie să fie tratați și
respectați ca oameni, beneficiind de acces deplin la drepturile omului care sunt conferite
tuturor oamenilor. Însă drepturile copiilor recunosc și faptul că vulnerabilitatea lor, o
consecință a vârstei fragede și lipsei de maturitate a acestora, ne impun să acordăm o atenție
aparte nevoilor de protecție și îngrijire speciale ale copiilor.

De aceea, drepturile copiilor pot fi privite mai mult drept ,,principii’’ care oferă un cadru
comportamental și influențează modul în care vă duceți la îndeplinire rezultatele, multe dintre
acestea putând fi restricționate sau limitate pentru a proteja drepturile celorlalți sau nevoile
societății. (Construind o Europă cu şi pentru copii, (2014),p.15-17)
Bibliografie:

 Petre I. et all., (2002), Valori, norme, atitudini morale și civice în rândul

tineretului,nr.1-2, p.71-84, București;
 Gavriliuc C. et all.,UNICEF, (2010), Convenţia privind Drepturile Copilului pe
înțelesul tuturor,Chișinău;
 Programul Consiliului Europei
 „Construind o Europă cu şi pentru copii, (2014), Consiliul Europei,Strasbourg Cedex;
 Salvați copiii,(2010),Convenția cu privire la drepturile copilului, București;
 Gavriliuc C. et all., (2010), Adevărul vorbit de copii, Raportul copiilor despre
respectarea convenției privind drepturile copilului în Republica Moldova, 2009,
Chișinău;
 Radu D., Andrei G., (2016). Educație civică, Clasa a IV-a, semestrul al II-lea, Ed.
Aramis, București.