Comedia este o specie a genului dramatic cu personaje inferioare din punct
de vedere al insusirilor umane, fata de care autorul are o atitudine sarcastica (ia in deradere) si cu o actiune care starneste rasul avand un final fericit. Aparuta in 1884, “O scrisoare pierduta” este una dintre cele patru comedii scrise de Caragiale, dintre care face parte si “O noapte furtunoasa”. Este o comedie care se inscrie in realismul clasic, deoarece prezinta tipuri umane si situatii sociale contemporane autorului.
La fel ca în orice altă comedie, şi în „O scrisoare pierdută" se remarcă
intenţia dramatugului de a stârni râsul în rândul spectatorilor. Aşa se explică numeroasele tipuri de comic prezente la nivelul textului. Spre exemplu, comicul de moravuri, care este evident prin scopul artistului de a surprinde imaginea societăţii româneşti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
De asemenea, prin triunghiul conjugal, Zaharia Trahanache-Zoe-Ştefan
Tipătescu, evidenţiază degradarea valorilor morale în plan familial. Fiind destinată reprezentării scenice, creaţia dramatică impune anumite limite în ceea ce priveşte amploarea timpului şi a spaţiului de desfăşurare a acţiunii. Acţiunea comediei este plasată ,,în capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre’’, adică la sfârşitul secolului al XIX-lea, în perioada campaniei electorale, într-un interval de trei zile. Intriga piesei porneşte de la o întâmplare banală: pierderea unei scrisori intime, compromiţătoare pentru reprezentanţii locali ai partidului aflat la putere şi găsirea ei de către adversarul politic, care o foloseşte ca armă deşantaj. Acest fapt ridicol stârneşte o agitaţie nejustificată şi se rezolvă printr-o împăcare generalăşi neaşteptată.
Tema operei este viata publica si privata a inaltei societati romanesti de la
sfarsitul secolului al XIX-lea . Aceasta se concretizeaza prin prezenta triunghiului conjugal si prin rasturnari de situatie (aparitia si disparitia scrisorii).
Scena iniţială din actul I prezintă personajele Ştefan Tipătescu şi Pristanda,
care citesc ziarul lui Nae Caţavencu, „Răcnetul Carpatilor", şi numără steagurile. Venirea lui Trahanache cu vestea deţinerii scrisorii de amor de către adversarul politic declanşează conflictul dramatic principal şi constituie intriga comediei. Convingerea soţului inşelat că scrisoarea este un fals şi temerea acestuia că Zoe ar putea afla de „vicleşugul" pus la cale de Caţavencu sunt de un comic savuros. Naivitatea lui Zaharia Trahanache şi calmul său contrastează cu zbuciumul amorezilor Tipătescu şi Zoe Trahanache, care acţionează impulsiv şi contradictoriu pentru a smulge scrisoarea din mâinile şantajistului. Actul IV aduce rezolvarea conflictului iniţial, pentru că scrisoarea ajunge la Zoe, ia Caţavencu se supune condiţiilor ei. Intervine un alt personaj, Dandanache, care întrece prostia şi lipsa de onsetitate a candidaţilor locali. Propulsia lui politică este cauzată de o poveste asemănătoare: şi el găsise o scrisoare compromiţătoare.
Titlul este analitic format dintr-un substantiv comun, articulat cu articolul
nehotarat „o” care sugereaza ideea ca exista mai multe scrisori folosite ca instrument de santaj. Asadar, scrisoarea de amor devine instrumentul principal folosit de Catavencu si dascalimea pentru a castiga candidatura pentru Camera Deputatilor.
Conflictul dramatic principal constă în confruntarea pentru puterea politică
a două forţe opuse: reprezentanţii partidului aflat la putere (prefectul Ştefan Tipătescu, Zaharia Trahanache — preşedintele grupării locale a partidului şi Zoe, soţia acestuia) şi gruparea independentă constituită in jurul lui Nae Caţavencu, ambiţios avocat şi proprietar al ziarului „Răcnetul Carpatilor". Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi-Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului. Tensiunea dramatică este susţinută gradat prin lanţul de evenimente care conduc spre rezolvarea conflictului, în finalul fericit al piesei: scrisoarea revine la destinatar, Zoe, iar trimisul de la centru, Agamiţă Dandanache, este ales deputat.