1.1.

GENERALITATI

Ochiul, componentă a aparatului vizual periferic, reprezintă sediul celulelor

fotoreceptoare care au rolul în transformarea energiei luminoase din spectrul vizibil (radiaţia
cu lungime de undă 400-760 nm) în impulsuri nervoase care vor fi transmise spre cortex.

Globul ocular este situat la nivelul orbitei şi este învelit de un strat de ţesut conjunctiv numit
capsula Tenon, care îl separă de grăsimea orbitară. Orbita are nu numai rolul de a susţine şi
direcţiona globul ocular cât şi de a determina o relaţie spaţială între ochi, factor fundamental
în vederea binoculară.

1. Formă. Ochiul are forma unei sfere care poate fi împărţită în două părţi, o parte
anterioară, transparentă cu raza de 8 mm, care poate fi aproximată ca reprezentând a
şasea parte dintr-o sferă şi o parte posterioară, opacă cu raza de 12 mm.
2. Dimensiuni. Globul ocular, uşor aplatizat supero-inferior, are următoarele dimensiuni:
diametrul antero-posterior 24 mm, diametrul transvers 23.5 mm şi diametrul vertical
23.5 mm.
3. Greutatea şi volumul. Masa ochiului este de 7.5 g şi ocupă un volum de cca 6.5 cm3.
4. Anatomie de suprafaţă. Asimetria globului ocular permite evidenţierea următoarelor
repere anatomice:
a) Polul anterior care este situat la nivelul suprafeţei externe a corneei.
 b) Polul posterior este localizat pe suprafaţa sclerei.
c) Axa anatomică (geometrică) reprezintă linia care trece prin cei doi poli şi
este diferită de axa optică (care uneşte polul anterior cu centrul
cristalinului) şi de axa vizuală (care uneşte punctul de fixaţie cu foveea). În
mod normal, foveea este situată temporal de polul posterior al ochiului şi
astfel unghiul format de axa anatomică şi axa vizuală corespunde unghiului
K, care în acest caz are o valoare pozitivă. Dacă foveea este situată nazal de
polul posterior, atunci unghiul K este negativ
d) Ecuatorul geometric este un cerc cu centrul la jumătatea distanţei dintre
poli.
e) Ecuatorul anatomic intersectează jumătatea meridianelor şi se află la 13.5
mm de limbul sclero-cornean.
f) Meridianele reprezintă arcuri de cerc care unesc cei doi poli.
5. Raporturile orbitei cu globul ocular.
a) Polul anterior se află într-un plan situat la 7 mm anterior de planul tangent la
additusul orbitar.
b) Axul geometric este paralel cu peretele medial al orbitei şi face un unghi de 45o cu
peretele lateral al acesteia. În poziţia primară axul geometric se suprapune peste cel al
orbitei care este situat la 22.5o atât de peretele medial cât şi de cel lateral.
c) Distanţele dintre polii anteriori ai globului ocular este de 56-62 mm.
d) Distanţele dintre ochi şi pereţii orbitei sunt următoarele: 4 mm superior, 5 mm lateral,
7 mm medial şi 7 mm inferior.

1.2. NOTIUNI DE ANATOMIE

1. Segmentul periferic este inclus in globul ocular, constituit din: invelisuri, aparatul

optic si receptorul.
Invelisurile globului ocular:
 sclerotica - tunica fibroasa, formatiune conjunctiva, alba la exterior, cu rol protector;
pe ea se insera musculature extrinseca a globului ocular; prezinta anterior corneea
transparenta, iar posterior este strabatuta de nervul optic;
 coroida - tunica vasculara, este pigmentata si vascularizata; are functii trofice, confera
interiorului globului ocular calitatea de camera obscura; din ea se constituie in partea
anterioara irisul si corpul ciliar;
 retina - tunica nervoasa, cuprinde celule fotoreceptoare.
Aparatul optic cuprinde medii transparente:
  corneea transparenta- este nevascularizata, bogat inervata prin terminatii nervoase
libere;
 umoarea apoasa- este un lichid transparent, secretat de procesele ciliare si drenat prin
sistemul venos;
 cristalinul- este o lentila biconvexa, transparenta, invelita intr-o capsula- cristaloida;
este situat in spatele irisului si legat de corpul ciliar prin ligamentul suspensor, nu este
vascularizat, inervat;
 corpul vitros- este un gel transparent, umple cavitatea posterioara a globului ocular
intre cristalin si retina.
Receptorul este retina, constituita din zece straturi celulare:
 stratul celulelor pigmentare - este format din celule care contin pigment
melanic; culoarea inchisa a acestui strat favorizeaza concentrarea radiatiilor
luminoase in celulele fotoreceptoare;
 stratul celulelor fotoreceptoare - este alcatuit din celule nervoase inalt specializate,
care nu se divid, numite, dupa forma lor, bastonase si conuri; bastonasele, in numar
de 125-130 milioane, reprezinta receptorii vederii nocturne si crepusculare, se gasesc
spre zona periferica a retinei, contin rodopsina, un pigment inrudit cu vitamina A,
care se gaseste stocat in membrane segmentului extern; conurile, in numar de 5-7
milioane, reprezinta receptorii vederii diurne, colorate, se gasesc la nivelul petei
galbene, exista trei tipuri de conuri, unul pentru perceperea luminii rosii, altul pentru
perceperea luminii verzi si al treilea pentru lumina galbene, contin iodopsina, care se
descompune in prezenta luminii si se resintetizeaza in prezenta vitaminei A;
 membrana limitanta externa - este o retea de prelungiri ale celulelor gliale, ce
inconjoara baza celulelor fotoreceptoare;
 stratul granular extern - cuprinde corpii neuronali si prelungirile celulelor
fotoreceptoare;
 stratul plexiform extern - reprezinta zona sinaptica dintre celulele fotoreceptoare si
neuronii bipolari;
 stratul plexiform intern - reprezinta zona sinaptica dintre neuronii bipolari si
neuronii multipolari;
 stratul granular intern - este format din corpii neuronilor bipolari;
 stratul neuronilor multipolari - cuprinde corpii neuronilor multipolari;
 stratul fibrelor optice - este alcatuit din axonii neuronilor multipolari;
 membrana limitanta interna - delimiteaza retina spre fata sa externa.

2. Segmentul intermediar este format din trei neuroni. Primii doi neuroni, senzitivi,
sunt reprezentati de neuronal bipolar (protoneuronul), respectiv de neuronal multipolar
(deutoneuronul) din retina. Axonii deutoneuronului formeaza nervul optic, chiasma
optica si tractul optic. Nucleii pretectali din mezencefal reprezinta centrii reflexului
fotomotor. Nervii optici transmit informatii din jumatatea nazala si temporala a retinei
de aceeasi parte. La nivelul chiasmei optice, fibrele din jumatatea nazala a retinei se
incruciseaza, ca urmare tractul optic, pe de o parte aduce informatii de la jumatatea
temporala a retinei de pe aceeasi parte si din jumatatea nazala a retinei din partea
opusa. Fibrele tractului optic fac sinapsa cu cel de-al treilea neuron al caii optice in
corpii geniculati laterali din metatalamus.3.
3. Segmentul central este situate in lobul occipital, de o parte si de alta a scizurii
calcarine. Distrugerea acestuia determina orbirea.
 1.3. FIZIOLOGIA ANALIZATORULUI VIZUAL

Analizatorul vizual permite recunoasterea formei, marimii, culorii, luminozitatii,

miscarii obiectelor si aprecierea distantelor. In corelatie cu analizatorii acustic, vestibular,
kinestezic, realizeaza orientarea in spatiu si mentinerea echilibrului. Proiectarea imaginii pe
retina se datoreaza aparatului optic care, prin procese de refractie, adaptare la intensitatea
luminii si acomodare la distanta, asigura focalizarea razelor de lumina la 24 mm inapoia
cristalinului, pe directia axului optic, pe pata galbena. Imaginea formata este reala, mai mica
si rasturnata.
Procesul vederii este descris in mai multe faze, care se desfasoara concomitent:
1. Reflexul de convergenta - consta in miscarea concomitenta a celor doi ochi, avand ca
urmare modificarea pozitiei axelor optice si reperarea corecta a obiectelor in spatiu,
indifferent de distanta pana la obiect si de pozitia acestuia. Campurile vizuale ale celor
doi ochi se suprapun partial. Zona de suprapunere formeaza campul de vedere
binoculara. Prin analiza corticala si diferentierea impulsurilor de vedere monoculara si
binoculara, la care se adauga impulsurile proprioceptive de la muschii extrinseci in
timpul reflexelor de convergenta, se asigura aprecierea distantelor fata de obiecte.
Fiecare ochi vede obiectul sub un unghi diferit, generand vederea stereoscopica, in
relief.
2. Adaptarea la intensitatea luminii se realizeaza prin doua categorii de procese:
 reactia pupilara - irisul regleaza reflex cantitatea de lumina proiectata pe retina. Stimulul
este lumina, receptorul este retina, caile aferente sunt somatice, iar caile eferente sunt
vegetative, simpatice si parasimpatice;
 adaptarea fotochimica - la proiectarea luminii pe retina, pigmentii fotosensibili scad
cantitativ, fiind descompusi in cantitate direct proportionala cu intensitatea acesteia. La
trecerea de la lumina la intuneric, adaptarea dureaza 30-40 de minute, timp in care se
resintetizeaza pigmentii si scade pragul de excitabilitate a celulelor fotoreceptoare. La
intuneric creste cantitatea de pigmenti depozitata, ceea ce are ca urmare scaderea pragului
de excitabilitate a celulelor receptoare. Adaptarea la trecerea de la intuneric la lumina se
petrece mai rapid, 3-4 minute.
3. Acomodarea la distanta - este realizata relex prin actiunea muschilor circulari si
radiari ai corpului ciliar, care maresc sau micsoreaza convexitatea fetei anterioare a
cristalinului. Aceste procese duc la modificarea unghiurilor de refractie a razelor
luminoase. Atunci cand muschiul ciliar circular este relaxat, ligamentul suspensor,
mentine cristalinul aplatizat, realizandu-se adaptarea pentru vederea la distanta. La
contractia muschilor circulari, determinata de parasimpatic, ligamentul suspensor se
relaxeaza, cristalinul se bombeaza, favorizand vederea obiectelor apropiate.
4. Stimularea retinei - consta in excitarea receptorilor retinieni de catre radiatiile
luminoase:
 lumina strabate celulele retiniene pana la stratul pigmentar si este absorbita de pigmentii
fotosensibili din celulele cu bastonase si conuri;
 scindarea pigmentior fotosensibili sub influenta luminii, in retinol si opsina, cu eliberare
de energie; aceste procese determina cresterea permeabilitatii membranei celulelor
receptoare pentru sodiu si aparitia potentialului de receptor;
 transformarea potentialului de receptor in potential de actiune, care este condus sub forma
de influx nervos modulat de catre celulele bipolare;
 refacerea pigmentilor, proces de sinteza in care un rol important il detine vitamina A;
 Defectele vederii - spre deosebire de ochiul normal (emetrop), la ochii cu deficiente
(ametropi) formarea imaginii nu se poate realiza pe pata galbena. Ametropia se datoreaza mai
multor factori:
1. modificarea lungimii axei ochiului sau variatia indicelui de refractie:
 ax mai lung sau refractie excesiva, cu formarea imaginii clare inaintea retinei,
in cazul miopiei;
 ax mai scurt sau refractie slaba, cu formarea imaginii clare inapoia retinei, in
cazul hipermetropiei;
2. scaderea elasticitatii cristalinului si a contractilitatii muschilor ciliari, care reduc
limitele de acomodare; afectiunea se numeste presbitism si este caracteristica
persoanelor varstnice;
3. deformari ale corneei si/ sau ale cristalinului; afectiunea poarta numele
de astigmatism si se corecteaza cu lentile cilindrice;
4. absenta partiala sau totala a pigmentilor fotosensibili din celulele cu conuri determina
perturbari in perceperea culorilor (daltonism).