MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

Universitatea de Stat din Tiraspol

Aurelia Glavan

EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE

GHID METODOLOGIC LA CURSUL UNIVERSITAR

PSIHOLOGIA SĂNĂTĂȚII

Elaborarea programelor de promovare a sănătății

CHIȘINĂU, 2017
 Lucrarea a fost aprobată pentru editare prin decizia
Senatului Universității de Stat din Tipaspol (cu sediul la Chişinău)

Autor: Aurelia GLAVAN, neurolog, doctor în psihologie, conferențiar

universitar, UST

Recenzenţi: Lora MOŞANU-ȘUPAC, doctor în biologie, conferenţiar

universitar, UST
Elena RUSU, doctor în pedagogie, conferențiar universitar, șef
Catedra Pedagogie și Psihologie Generala, UST

Redactare și corectare: RIMA PLACINTĂ-CONDRAȚCHI

Ghidul este destinat studenţilor, masteranzilor, profesorilor, tuturor celor

interesaţi de elaborarea programelor de promovare a sanatatii

Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții

Aurelia GLAVAN
EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE, GHID METODOLOGIC LA CURSUL
UNIVERSITAR PSIHOLOGIA SĂNĂTĂȚII,Elaborarea programelor de promovare a
sănătății /Aurelia Glavan, Universitatea de Stat din Tiraspol. – Chişinău, UST,
2017, 73 p.
Bibliogr.: p. 42 (41 tit.) – 50 ex.
ISBN

ISBN

ISBN © Glavan Aurelia, 2017

2
 CUPRINS

LISTA ABREVIERILOR ……………………………………………………………………. 4

ARGUMENT ………………………………………………………………………………… 5

1. INTRODUCERE ................................................................................................................. 6

2. CONCEPTUL DE STIL DE VIAȚĂ ................................................................................ 8

3. FACTORII COMPORTAMENTALI AI STILULUI DE VIAȚĂ ............................... 11

4. ROLUL PROGRAMELOR DE PREVENȚIE A ÎMBOLNĂVIRILOR ȘI A

EDUCAȚIEI PENTRU SĂNĂTATE .................................................................................. 14

5. FORMAREA STILULUI DE VIAȚĂ SĂNĂTOS ......................................................... 16

6. ETAPELE REALIZĂRII UNUI PROIECT DE PREVENȚIE ................................... 20

7. ETAPELE UNUI PROGRAM DE PROMOVARE A SĂNĂTĂȚII ȘI EDUCAȚIEI

PENTRU SĂNĂTATE ......................................................................................................... 22

8. MODEL DE PROIECT: AI GRIJĂ DE SĂNĂTATEA TA, FII RESPONSABIL! ... 29

9. PROGRAME DE PROMOVARE A SĂNĂTĂȚII ........................................................ 37

9.1 FUMATUL ŞI RENUNŢAREA LA FUMAT ………………………………………..... 37

9.2 ALCOOLUL – A TREIA PROBLEMĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ ………………… 38

9.3 STRESUL — BOALA SECOLULUI ………………………………………………….. 40

9.4 OBEZITATEA — A DOUA CAUZĂ DE SĂNĂTATE DUPĂ CONSUMUL DE

TUTUN ................................................................................................................................... 41

10. RESURSE BIBLIOGRAFICE ȘI RECOMANDĂRI DE STUDIU ........................... 42

11. MIC DICȚIONAR DE SPECIALITATE ..................................................................... 46

12. ANEXE …………………………………………………………………………………. 51

3
 LISTA ABREVIERILOR

BCV Boli cardio-vasculare

BTS Boli cu transmitere sexuală

ES Educație pentru sănătate

HIV Human immunodeficiency virus / virusul imunodeficienței umane

IMU Institutul de Medicină Urgentă

OMS Organiația Mondială a Sănătății

SIDA Sindrom Imuno-Deficitar Achiziționat

UE Uniunea Europeană

UST Universitatea de Stat din Tiraspol / cu sediul la Chișinău

WHO World Hearth Organizasion

4
 “Fiecare om este autorul propriei sale sanatati sau boli” (Budda)

ARGUMENT

Traversăm o perioadă în care ne confruntăm cu creşterea costurilor serviciilor

medicale şi creşterea impactului bolilor asupra întregii populaţii a ţării. Deşi sloganul „este
mai ieftin să previi decât să tratezi” poate părea demodat, noi credem că este mai adevărat
decât oricând. Este necesar să facem educaţie pentru sănătate şi să promovăm sănătatea în
Republica Moldova în concordanţă cu standardele internaţionale, în special ale Uniunii
Europene. Când vorbim despre sănătate, înţelegem de fapt servicii de sănătate. Cealaltă faţă a
monedei sănătate – prevenirea – se situează pe la sfârşitul listei în majoritatea agendelor. În
general, sănătatea nu este preţuită până în momentul în care este afectată şi apare o boală.

Ca rezultat al cooperării între specialiştii din diferite domenii (experţi medicali,

sociologi, psihologi, pedagogi) a apărut o formă nouă de educaţie. Aceasta este cunoscută în
toată lumea ca educaţie pentru sănătate.De fapt, educarea cetăţenilor, si prioritar a tinerilor, ca
mijloc de dezvoltare a cunoştinţelor şi schimbarea comportamentului într-un stil de viaţă nou,
favorabil sănătăţii, este unul dintre scopurile principale ale programelor de educaţie pentru
sănătate. În abordarea acestui domeniu, e nevoie sa luam în considerare legislaţia Uniunii
Europene, conform căreia „scopul promovării sănătăţii este de a îmbunătăţi standardele
generale de sănătate în comunitate prin îmbunătăţirea cunoştinţelor despre factorii de risc şi
încurajarea populaţiei să adopte comportamente şi stiluri de viaţă sănătoase. Acestea se vor
face prin măsuri de informare, educaţie şi pregătire profesională, în domeniile: nutriţie,
consumul de alcool, tutun şi droguri, exerciţiul fizic, sănătate mintală, comportamentul sexual
şi folosirea medicamentelor”.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) subliniază (1986) că sănătatea este mult

prea importantă pentru a fi lăsată numai practicienilor din domeniul sanitar; educaţia şi
elaborarea de politici trebuie să fie centrale pentru dezvoltarea sănătăţii la nivel individual,
comunitar şi naţional. Promovarea sănătăţii este un termen care presupune o abordare
multidimensională de îmbunătăţire a stării de sănătate, care include activităţi de educaţie,
activităţi de promovare a unor schimbări comportamentale şi de stil de viaţă, politici şi măsuri
legislative. Promovarea sănătăţii reprezintă o strategie de mediere între individ şi mediu,
combinând alegerea personală cu responsabilitatea socială şi având drept scop asigurarea în
viitor a unei mai bune stări de sănătate.

5
1. INTRODUCERE

Educarea tinerilor, ca mijloc de dezvoltare a cunoştinţelor şi schimbare a

comportamentului într-un stil de viaţă nou, favorabil sănătăţii este unul dintre scopurile
principale ale programelor de educaţie pentru sănătate. În abordarea acestui domeniu, luăm în
considerare legislaţia UE, conform căreia „scopul promovării sănătăţii este de a îmbunătăţi
standardele generale de sănătate în comunitate prin creșterea nivelului de cunoaştere a
factorilor de risc şi încurajarea populaţiei să adopte un comportament şi stil de viaţă
sănătoase. Acestea se vor face prin activități de informare, educaţie şi pregătire profesională,
în domeniile: nutriţie, consumul de alcool, tutun şi droguri, exerciţiul fizic, sănătate mintală,
comportamentul sexual şi folosirea medicamentelor”. Organizaţia Mondială a Sănătăţii
(OMS) subliniază (1986) că sănătatea este mult prea importantă pentru a fi lăsată numai
practicienilor din domeniul sanitar; educaţia şi elaborarea de politici trebuie să fie centrale
pentru dezvoltarea sănătăţii la nivel individual, comunitar şi naţional. Promovarea sănătăţii
este un termen care presupune o abordare multidimensională de îmbunătăţire a stării de
sănătate, care include activităţi de educaţie, activităţi de promovare a unor schimbări
comportamentale şi de stil de viaţă, politici şi măsuri legislative. Promovarea sănătăţii este
procesul care oferă individului şi colectivităţilor posibilitatea de a-şi creşte controlul asupra
determinanţilor sănătăţii şi, prin aceasta, de a-şi îmbunătăţi starea de sănătate. Reprezintă un
concept unificator pentru cei care recunosc nevoia fundamentală de schimbare atât a stilului
de viaţă, cât şi a condiţiilor de trai. Promovarea sănătăţii reprezintă o strategie de mediere
între individ şi mediu, combinând alegerea personală cu responsabilitatea socială şi având
drept scop asigurarea în viitor a unei mai bune stări de sănătate (WHO-EURO, Health
Promotion Glossary, 1989).

Conceptul, care stă la baza promovării sănătăţii - educaţia pentru sănătate, are
drept scopuri:

- informarea-educarea populaţiei în domeniul medical, pentru a cunoaşte manifestările bolilor

şi prevenirea lor;

- dobândirea unor atitudini şi deprinderi care să fie favorabile sănătăţii;

- implicarea activă a populaţiei în domeniul păstrării sănătăţii, oamenii având posibilitatea să

ia decizii privind propria stare de sănătate.

6
 Educaţia pentru sănătate foloseşte mai multe tipuri de abordări:

1. Medicală (bazată pe tipul de relaţie medic-pacient);

2. Educaţională (bazată pe informarea oamenilor, care vor lua singuri decizii privind
sănătatea);

3. Personalizată (individualizată), având drept caracteristică lucrul cu clienţii, pentru a-i

sprijini să identifice singuri problemele şi să ia singuri deciziile necesare;

4. Socială, ce presupune schimbări sociale, în care se urmăreşte realizarea unor schimbări în

mediu pentru a facilita luarea deciziilor cele mai favorabile sănătăţii, (ex. Ajutoare sociale
pentru mamele singure, astfel încât acestea să nu fie nevoite să se întoarcă prea devreme la
lucru).

Metodele folosite în educaţia pentru sănătate pot fi clasificate în funcţie de mai

multe criterii:

1. După adresabilitate: educaţie individuală, educaţie în grup, educaţie prin mijloace de

comunicare în masă.

2. După mijloacele folosite: mijloace audio, mijloace video ( predominarea textului,

predominarea imaginii), mijloace combinate (audio-video).

Promovarea sănătăţii este un concept relativ nou, dezvoltându-se la sfârşitul anilor

’70 şi începutul anilor ’80. De fapt, începutul promovării sănătăţii se consideră a fi marcată
de discuţiile legate de Strategia OMS “Sănătate pentru toţi până în anul 2000”. Există mai
multe modalităţi de abordare practică a priorităţilor din promovarea sănătăţii: cea axată pe
probleme/subiecte/boli, cea axată pe factori de risc şi cea axată pe grupuri ţintă. Abordarea
clasică este cea a realizării unor programe specifice fiecărei probleme/subiect de promovare a
sănătăţii; în fapt, acestea se referă la abordarea unor boli sau obiceiuri dăunătoare sănătăţii.
Astfel, se elaborează programe antifumat, anticancer, antialcool etc. (Naidoo, 1998). Fiecare
din aceste programe încearcă să influenţeze populaţia prin mass-media şi printr-o varietate de
medii şi sectoare – şcoala, locul de muncă, mediul sanitar, mediul comunitar şi sectorul
voluntar. O altfel de abordare, pe probleme, se bazează pe realizarea unor programe de
educaţie pentru sănătate centrate pe grupuri ţintă. Astfel, se pot elabora programe de educaţie

7
pentru sănătate pentru: publicul general, comunitate, serviciile medicale, şcoli, sectorul
voluntar, locurile de muncă etc. (Naidoo, 1998). Un avantaj important al acestei abordări este
posibilitatea integrării eforturilor de educaţie pentru sănătate în contextul mai larg al
promovării sănătăţii, care este privită ca o îmbinare între serviciile preventive (cum ar fi
imunizare şi screening), politicile favorabile sănătăţii şi educaţia pentru sănătate.

8
2. CONCEPTUL DE STIL DE VIAȚĂ

Conceptul de stil de viaţă defineşte totalitatea deciziilor şi acţiunilor voluntare care

afectează starea de sănătate.

Factorii comportamentali ai stilului de viaţă se pot constitui în:

1) factori de risc pentru îmbolnăviri, răniri şi moarte prematură (ex: fumat, conducerea
autovehiculelor cu viteză excesivă şi/sau fără centuri de siguranţă, relaţii sexuale neprotejate
etc.). Datorită consecințelor asupra sănătăţii, acești factori comportamentali poartă denumirea
de stil de viaţă patogen sau negativ. Stilul de viaţă negativ (patogen) este format din
comportamente de risc pentru starea de sănătate. Comportamentele de risc au consecinţe
negative, pe termen scurt şi lung, asupra sănătăţii fizice şi psihice şi, în consecinţă, reduc
calitatea vieţii şi starea de bine a persoanei

2) factori protectori ai stării de sănătate (ex: practicarea regulată a exerciţiilor fizice,

alimentaţie raţională, suport social etc.). Aceasta categorie de factori constituie stilul de viaţă
sanogen sau pozitiv. Stilul de viaţă sănătos (sanogen) are un rol esenţial în promovarea şi
menţinerea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor.

Din punct de vedere al frecvenţei şi intensităţii, comportamentele stilului de viaţă

nesănătos pot fi în exces (fumat, consum de alcool, de carne roşie etc.) sau în deficit (exerciţiu
fizic, somn, relaxare etc.). Studiile în domeniu (Sarafino, 1994) au identificat un set de
comportamente protectoare a sănătăţii:

- a dormi între 7 şi 9 ore;

- a lua micul dejun regulat;

- a nu consuma alimente între mese;

- menţinerea greutăţii în limite normale;

- a nu fuma (activ şi pasiv);

- a nu consuma alcool decât ocazional;

9
- a face exerciţii fizice regulat.

Factorii comportamentali de risc au un rol important în etiologia şi evoluţia bolilor; de

exemplu, peste 25% din bolile cardiovasculare ar putea fi evitate prin modificarea unui singur
comportament de risc — fumatul.

Componentele stilului de viaţă.

Rolul factorilor comportamentali în etiologia, evoluţia şi recuperarea din boală este

astăzi tot mai clar precizat şi înţeles. Peste 50% din cauzele de mortalitate din ţările dezvoltate
(inclusiv Europa Centrală şi de Est) se datorează factorilor comportamentali (vezi tabelul 1)

Tabel 1. Cauzele de mortalitate din ţările dezvoltate

Cauză Procent din total

Stil de viaţă 50 %

Factori biologici 25 %

Factori de mediu 15 %

Sistem medical 10 %

Sursă: Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), 1993

Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că procentul de 50% din totalul deceselor

datorare stilului de viaţă, ar putea fi evitat prin modificarea stilului de viaţă. Astfel, doar
evitarea fumatului ar reduce cu 25% mortalitatea prin cancer, iar o reducere de 10% a
greutăţii unui bărbat de 35-55 ani ar determina o scădere a bolilor cardiovasculare cu 20%,
având un impact pozitiv şi asupra frecvenţei artritei degenerative, cancerului gastro-intestinal,
diabetului şi a accidentelor cerebrale.

10
3. FACTORII COMPORTAMENTALI AI STILULUI DE VIAȚĂ

1. Uzul de substanţe:

- nicotina (fumat activ, pasiv, orice tip de ţigaretă, pipă);

- consum de alcool (depăşirea consumului ocazional);

- medicamente, droguri (non-aderenţa, automedicaţia, autoinjectarea drogurilor).

2. Comportament alimentar:

- balanţă calorică (aport-necesitate);

- balanţa dietei (proteine, glucide, lipide, vitamine, minerale);

- regularitatea meselor (3 mese/zi);

- preferinţe culinare (carne albă vs. roşie, vegetale, fructe vs. dulciuri, condimente);

- metode de preparare şi conservare (fierbere vs. prăjire, îngheţare vs. proaspete).

3. Activitate fizică:

- tip de mişcare aerobic (flexibilitate, vigoare);

- frecvenţa (3-5/săptămână);

- intensitate (60-90% din capacitatea cardiacă maximă);

- durată (20-60 minute).

4. Somn, relaxare:

- 7-8 ore de somn zilnic;

- hobiuri;

- exerciţii de relaxare, meditaţie;

11
- echilibru muncă/recreaţie.

5. Alte comportamente preventive:

- imunizări/vaccinări;

- verificări medicale periodice;

- autoexaminări (ex: palparea sânilor, testiculelor):

- omportament sexual (evitarea sarcinilor nedorite, a avorturilor septice, a bolilor cu

transmisie sexuală prin utilizarea prezervativelor sau partener stabil);

- comportament la volan (utilizarea centurilor de siguranţă, viteză redusă, etc.);

1-
evitarea expunerii excesive şi neprotejate a pielii la soare;

- evitarea accidentelor domestice şi ocupaţionale.

Comportamentele de risc care sunt în relaţie cu cele mai importante cauze de deces sunt:

a) fumatul, sedentarismul, alimentaţia necorespunzătoare, stresul - în tulburările

cardiovasculare;

b) fumatul, consumul de alcool, alimentaţia neechilibrată, expunerea la soare neprotejat - în

cancer;

c) alimentaţia neechilibrată, stresul, sedentarismul - în accidentele vasculare cerebrale;

d) consumul de alcool, droguri, conducerea fără utilizarea centurilor de siguranţă, stresul - în

accidente (inclusiv accidentele de maşină).

Caracteristicile comportamentelor relaţionate cu sănătatea:

12
a) Comportamentele relaţionate cu sănătatea sunt determinate de factori diferiţi. De exemplu,
fumatul poate avea o funcţie de “rezolvare” a situaţiilor de stres, în timp ce activitatea fizică
poate fi relaţionată cu accesul la o sală de sport.

b) Factori diferiţi pot controla acelaşi comportament în mod diferit, la persoane diferite. De
exemplu, fumatul poate fi determinat de inabilitatea adolescentului de a-şi face prieteni, de
abilităţi scăzute de management al situaţiilor de stres sau de nevoia de acceptare într-un grup
de colegi.

c) Factorii care controlează comportamentul se schimbă în timp. De exemplu, un tânăr

fumează la început pentru a se identifica cu normele grupului său de prieteni, pentru ca mai
târziu fumatul să aibă o funcţie de control al situaţiilor de stres. Un alt exemplu este cel legat
de exerciţiul fizic. Elevii fac sport prin natura programei şcolare, însă după ce îşi finalizează
studiile renunţă la exerciţiul fizic.

d) Comportamentele relaţionate cu sănătatea şi factorii care îi controlează diferă de la individ

la individ. Un tânăr poate începe să consume alcool din motive sociale, după care alcoolul să
aibă o funcţie de “rezolvare” a problemelor emoţionale; pentru un alt tânăr, etapele pot fi
diferite.

13
4. ROLUL PROGRAMELOR DE PREVENȚIE A ÎMBOLNĂVIRILOR ȘI A
EDUCAȚIEI PENTRU SĂNĂTATE

Promovarea şi menţinerea sănătăţii, în care cadrul medical are un rol extrem de

important, se realizează prin programele de prevenție şi cele de educaţie pentru un stil de viaţă
sănătos. Recunoaşterea importanţei prevenţiei pentru sănătatea publică reprezintă cel mai
semnificativ aspect al promovării sănătăţii fizice şi mentale. Prevenţia are trei componente:

1. Prevenţia primară are ca obiective reducerea riscului de îmbolnăvire prin adoptarea

comportamentelor protectoare a sănătăţii. Prevenţia primară se realizează mai ales în familie
şi şcoală. Aici se dezvoltă atitudini de respingere a comportamentelor de risc - fumat, consum
de alcool, droguri, alte comportamente de risc, cum sunt cele sexuale, legate de siguranţă —
prin activităţile de educaţie pentru sănătate, în şcoală, în cadrul orelor de dirigenţie, consiliere
şi orientare, educaţie pentru sănătate etc.

2. Prevenţia secundară implică reducerea factorilor de risc la grupurile cu risc crescut pentru
îmbolnăvire. Aceste grupuri sunt cele care au adoptat deja comportamentul de risc. Şcoala
poate să aibă un rol important şi în prevenţia secundară. De exemplu, se realizează prevenţia
secundară la elevii care fumează sau care consumă alcool şi droguri prin realizarea unui plan
de intervenţie pentru modificarea acestor comportamente şi atitudini negative faţă de un stil
de viaţă sănătos.

3. Prevenţia terţiară are ca obiective reducerea duratei îmbolnăvirii şi creşterea calităţii vieţii
persoanelor care suferă de o boală. Prin proiectele de voluntariat în care este implicată şcoala
şi în care e vitală implicarea cadrelor medicale, elevii pot contribui la creşterea calităţii vieţii
unor persoane cu anumite boli terminale.

Promovarea şi menţinerea sănătăţii se realizează, aşa cum am precizat, prin educaţia

pentru sănătate în cadrul orelor de dirigenţie, a orelor de consiliere şi a programelor de
voluntariat la care participă elevii sub coordonarea profesorului-consilier şi/sau a unui cadru
medical. Dezvoltarea programelor de educaţie pentru sănătate în şcoală şi comunitate este
esenţială pentru formarea unor valori pozitive faţă de sănătate. Profesorul-consilier în
colaborare cu alte instituţii şi asociaţii guvernamentale şi nonguvemamentale are rolul de a
stimula dezvoltarea acestor programe.

14
Obiectivele educaţiei pentru sănătate sunt:

- achiziţionarea unui set de informaţii despre comportamentele de risc şi cele de protecţie;

- formarea unor atitudini de acceptare a comportamentelor protective şi de respingere a celor

de risc;

- practicarea de comportamente de promovare şi menţinere a sănătăţii şi de evitare a riscului

de îmbolnăviri;

- întărirea comportamentelor sănătoase şi scăderea frecvenţei comportamentelor de risc -

fumat, consum de alcool, droguri, sedentarism, alimentaţie neechilibrată, viaţă sexuală de risc;

- promovarea în comunitate şi mass-media a unui stil de viaţă sănătos;

- facilitarea promovării şi menţinerii unui nivel optim al sănătăţii fizice sociale, emoţionale,
cognitive şi spirituale.

15
5. FORMAREA STILULUI DE VIAȚĂ SĂNĂTOS

Modelul convingerilor despre sănătate (Health Belief Model - HBM) a fost dezvoltat
pentru a explica modul de formare a comportamentelor relaţionate cu sănătatea. Conform
acestui model, un comportament se formează prin evaluarea de către individ a două
componente:

1) percepţia ameninţării bolii sau comportamentului de risc,

2) costurile şi beneficiile comportamentului.

Percepţia ameninţării este influenţată de informaţiile pe care un individ le are despre

acel comportament sau boală şi este influenţată de trei factori:

a) valorile generale privind sănătatea (“Sunt preocupat de sănătatea mea”);

b) convingerile privind vulnerabilitatea la o anumită boală (“Mama mea este supraponderală,

aşa că şi eu voi fi supraponderală”);

c) convingerile despre consecinţele bolilor (“Vor muri dacă voi avea cancer pulmonar”).

Alţi factori care sunt relevanţi în percepţia ameninţării: variabilele demografice

(vârstă, sex, rasă, etnie), variabile psihosociale (caracteristici de personalitate, norme sociale,
presiunea grupului), variabile structurale (cunoştinţele despre o boală). Evaluarea costurilor şi
beneficiilor adoptării unor comportamente este un alt factor important în formarea atitudinii
faţă de comportamentele protectoare şi de risc şi are un rol important în luarea unei decizii
adecvate pentru adoptarea unui stil de viaţă sănătos. Aceste “costuri” sau consecinţe pot fi
materiale (“Nu am bani să merg la o sală de sport”) sau psihologice (“Nu voi mai avea atât
de mult timp să stau cu prietenii mei dacă merg la sport”). Indivizii trebuie învăţaţi să
evalueze aceste costuri şi consecinţe în adoptarea unui comportament.

Comportamente protectoare ale sănătăţii:

- Exerciţiul fizic,

- Alimentaţie echilibrată,

16
 - Balanţă între muncă-odihnă-recreere,

- Protecţia faţă de expunerea prelungită la soare,

- Verificări medicale periodice,

- Utilizarea centurilor de siguranţă (în cazul maşinii),

- Utilizarea căştilor de protecţie (în cazul bicicletei şi motocicletei),

- Gândire pozitivă despre sine, lume şi viitor,

- Relaţionare interpersonală armonioasă,

- Menţinerea suportului social (familie, prieteni, confident),

- Controlul stresului,

- Aderenţa la tratament în cazul îmbolnăvirilor.

Funcţiile comportamentelor de risc pentru tineri (Nutbeam, Booth, 1994):

a) exprimarea opoziţiei faţă de autoritatea adultului şi normele convenţionale ale societăţii -

ex. consumul de droguri;

b) o modalitate de a se identifica cu grupul şi de a fi acceptat de grup - ex. fumatul;

c) exprimarea şi confirmarea valorilor identităţii personale - ex. consumul de alcool;

d) un semn de maturitate prin adoptarea unor comportamente adulte - ex. Consumul de alcool,
fumatul;

e) mecanism de coping, de adaptare la situaţiile de stres, frustrare, inadecvare, eşec sau la

situaţiile anticipate ca fiind de eşec - ex. consum de alcool, droguri, fumat;

17
f) o funcţie de recreere, amuzament, experienţe inedite sau pentru a “rupe” rutina - ex.
consumul de droguri.

Studiile în domeniu arată că în general comportamentele de risc nu apar izolate ci

într-un set comportamental. Relaţia dintre fumat, consumul de alcool şi consumul de droguri
ca şi între consumul de alcool sau droguri şi actele sexuale neprotejate sunt cele mai
semnificative. S-a evidenţiat o relaţie inversă între fumat şi exerciţiu fizic, cei care sunt activi
din punct de vedere al activităţii fizice fumează într-o proporţie semnificativ mai mică decât
cei care sunt inactivi sportiv. Adoptarea unor comportamente de risc poate duce uneori la
dependenţă. Rolul prevenţiei în acest caz este esenţial. Dependenţa de substanţe se referă la o
utilizare repetitivă a unor substanţe psihoactive, în scopul producerii plăcerii sau evitării
disconfortului fizic şi emoţional.

Dependenţa de substanţe comportă trei aspecte importante:

1) substanţa controlează comportamentul consumatorului prin nevoia de autoadministrare în

mod repetat;

2) substanţa afectează sistemul nervos central prin modificarea funcţionării normale a

creierului. Aceste modificări au ca efecte schimbări ale stărilor emoţionale, gândirii şi
percepţiei;

3) acţionează ca o întărire (ca un stimul recompensă) ce susţine dorinţa persoanei de a

continua să consume substanţa. În consecinţă, dependenţa de substanţe se caracterizează prin
modificări negative comportamentale, afective, mentale şi de sănătate.

Dependenţa este de mai multe tipuri:

- dependenţa de nicotină,

- dependenţa de alcool,

- dependenţa de droguri,

- dependenţa de medicamente. (ex. tranchilizante, somnifere).

18
 Toate aceste categorii enunţate formează aşa-numita dependenţă de substanţe. Există
însă şi alte tipuri de dependenţă, cum ar fi de exemplu:

- dependenţa de internet,

- dependenţa de jocuri de noroc,

- dependenţa de relaţii interpersonale nesănătoase.

Dependenţa de tutun, alcool sau droguri parcurge mai multe etape până se produce ca
atare.

Etapele consumului de substanţe sunt:

- c o n s u m u l e x p e r i m e n t a l, în care individul consumă substanţa din curiozitate (ex.

La o petrecere);

- c o n s u m r e g u l a t, în care individul consumă substanţa la diversele întâlniri cu colegii,

cunoştinţele, prietenii;

- c o n s u m d e v e n i t p r e o c u p a r e, în care individul obişnuieşte să consume alcool,

droguri, tutun în multe situaţii şi căutarea acestor situaţii devine în sine un scop;

- d e p e n d e n ţ a, este faza în care întregul comportament este controlat de nevoia

organismului de a fuma sau consuma alcool sau droguri. Persoana nu mai este liberă, este
controlată de substanţa!

De la cel mai neglijent până la cel mai pedant individ, responsabilitatea individuală
în aplicarea regulilor de conduită privind sănătatea proprie, dar şi a celorlalţi indivizi, devinde
un subiect de discuţie, dar şi de reflexie, a cărui importanţă majoră atrage societatea într-o
serie de acţiuni concentrate în scopul stimulării acestei responsabilităţi - prin educaţie,
motivaţie, sancţiuni (legi, regulamente) - spre atingerea scopului fiecăruia dintre noi: o viaţă
cu durată cat mai mare, cruţată de disconfortul fizic şi psihic. Responsabilitatea individuală în
păstrarea sănătăţii proprii se extinde şi asupra sănătăţii celor din jur, existând o mulţime de
reguli de la sancţiunea drastică a agresiunilor fizice cauzatoare de vătămări corporale şi până
la acţiunile cu caracter poluant (fumat, zgomot, murdărie etc.).

19
6. ETAPELE REALIZARII UNUI PROIECT DE PREVENȚIE

Obiectivele programelor de educaţie pentru sănătate, respectiv a proiectelor de prevenţie

sunt:

1). achiziţionarea unui set de informaţii despre comportamentele de risc şi cele de protecţie;

2).formarea unor atitudini de acceptare a comportamentelor protective şi de respingere a celor

de risc;

3). practicarea de comportamente de promovare şi menţinere a sănătăţii şi de evitare a riscului

de îmbolnăviri;

4). întărirea comportamentelor sănătoase şi scăderea frecvenţei comportamentelor de risc –

fumat, consum de alcool, droguri, sedentarism, alimentaţie neechilibrată, viaţă sexuală de risc;

5). promovarea în comunitate şi mass-media a unui stil de viaţă sănătos;

6). facilitarea promovării şi menţinerii unui nivel optim al sănătăţii fizice, sociale, emoţionale,
cognitive şi spirituale.

Programele de promovare a educaţiei pentru sănătate pot fi aplicate la mai multe niveluri:

- nivel individual,

- nivel de grup,

- nivel comunitar,

- nivel guvernamental.

Exemple de programe de promovare a sănătăţii şi educaţiei pentru sănătate (în spitale,

şcoli, alte instituţii, la nivel comunitar):

- Prevenția fumatului;

- Prevenţia abuzului de alcool;

20
- Prevenţia consumului de droguri;

- Educaţia pentru sănătate sexuală;

- Educaţie pentru exerciţiu fizic şi combaterea sedentarismului;

- Educaţie pentru relaxare şi balanţă muncă — odihnă;

- Educaţie pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin screening;

- Prevenţia HIV/SIDA sau a bolilor cu transmitere sexuală BTS;

- Prevenţia sarcinilor nedorite;

- Managementul comportamentului alimentar;

- Managementul stresului;

- Program de dezvoltare a afectivităţii pozitive;

- Program de dezvoltare personală;

- Training asertiv;

- Program de prevenţie a violenţei şi abuzului fizic şi psihic.

21
7. ETAPELE UNUI PROGRAM DE PROMOVARE A SĂNĂTĂȚII ȘI EDUCAȚIEI
PENTRU SĂNĂTATE

În scopul elaborării unui proiect de prevenţie se vor respecta următoarele repere:

Motivaţie

1. Obiective

2. Grup-ţintă

3. Evaluarea iniţială

4. Strategia de implementare

5. Monitorizare

6. Evaluare finală

7. Avantajele programului

8. Diseminarea rezultatelor

9. Propuneri de politici publice

1. Motivaţia: argumentarea importanţei proiectului propus

2. Obiectivele generale şi obiective specifice:

Se specifică obiectivele generale / specifice ale programului. Exemplu: Obiectivul

general în prevenţia fumatului poate fi detaliat prin următoarele obiective specifice: informaţii
privind consecinţe sociale şi de sănătate, de scurtă durată şi de lungă durată ale fumatului;

 să înţeleagă presiunile anturajului şi capacitatea de a le rezista când acestea sunt

negative;

 formarea unor valori şi atitudini pozitive faţă de un stil de viaţă sănătos;

22
  discutarea şi analizarea rolului influenţei grupului, a familiei şi a mass-mediei în
formarea şi menţinerea atitudinilor faţă de fumat;

 dezvoltarea deprinderilor de comunicare, asertivitate şi de a face faţă presiunii grupului

(deprinderea de a spune NU, “Nu, mulţumesc, nu fumez.”);

 dezvoltarea abilităţilor de luare a deciziilor, de gândire critică şi de management al

stresului;

 dezvoltarea unor comportamente alternative. Fumatul este un comportament care are o

anumită funcţie.

Comportamentul alternativ trebuie să îndeplinească trei condiţii:

- să fie adaptativ,

- să aibă aceeași funcţie cu cea pe care o are fumatul,

- să fie disjunctiv, adică persoana să nu poată efectua ambele comportamente simultan.

Corespunzător diferitelor nivele ale experienţei pot fi identificate diverse comportamente

alternative, cum sunt cele prezentate în tabelul de mai jos:

Nivel al experienţei Comportamente alternative

Fizică: stare de bine Exerciţii de relaxare

Dans şi antrenament al mişcărilor

Recreere fizică, sport

Masaj

23
Socială: identificare Implicarea în acţiuni comunitare, care pot oferi satisfacţie
şi implicare socială
Implicarea în activităţi de ajutorare socială

Activităţi de voluntariat

Intelectuală Hobbyuri, lectură, antrenamente mnezice

Creativă Practicarea muzicii, picturii, artei fotografice

Interpersonală Discuţii de grup, participarea la activităţi de grup, relaţionarea cu alte

persoane

Dezvoltarea abilităţilor de comunicare

Filozofică, spirituală Consiliere orientată pe clarificarea valorilor

Studiul filosofiei, literaturii universale, istoriei, literaturii spirituale şi a

diferitelor sisteme de credinţe

Meditaţie, contemplare

3. Grupul-ţintă: ex. Elevii de şcoală primară, sau gimnazială sau liceală de la....., studenţi,
angajaţii de la ...., populaţia de copii, vârsta adolescenţei, adultă, vârstnică, părinţi din
comunitatea (cartier), populaţia de copii, vârsta adolescenţei, adultă, vârstnică, părinţi de la
nivel de oraş, judeţ, nivel naţional – pentru campanii mass-media.

4. Evaluarea iniţială a informaţiilor, atitudinilor, abilităţilor şi comportamentelor vizate de

obiectivele programului. În scopul determinării eficienţei programului de prevenţie se impune
o evaluare iniţială a grupului ţintă relativ la cunoştinţele şi atitudinile pe care le au faţă de

24
comportamentul corespunzător. În acest scop se pot elabora instrumente de evaluare sub
forma unor chestionare sau grile de evaluare comportamentală.

Vă prezentăm un model de chestionar de evaluare a cunoştinţelor, atitudinilor şi

comportamentelor despre SIDA.

Chestionarul “ce ştiu despre sida?”

Citiţi cu atenţie următoarele afirmaţii şi indicaţi dacă sunt adevărate sau false. În paranteze
aveţi răspunsurile corecte:

- Este periculos să îmbrăţişezi o persoană care are SIDA. (Fals)

- SIDA se transmite prin contact sexual neprotejat cu o persoană infectată. (Adevărat)

- Virusul HIV se poate lua de la toaletă. (Fals)

- Eşti în siguranţă dacă stai într-o cameră cu o persoană infectată cu virusul HIV.
(Adevărat)

- Numai homosexualii şi prostituatele trebuie să se protejeze faţă de virusul HIV. (Fals)

- Poţi contacta virusul HIV după un singur contact sexual cu o persoană infectată.
(Adevărat)

- SIDA este provocată de un virus. (Adevărat)

- Un rezultat HIV pozitiv înseamnă că persoana are SIDA. (Fals)

- SIDA atacă celulele roşii. (Fals)

- Utilizarea prezervativului este una dintre cele mai eficiente metode de protecţie faţă de
infestarea cu virusul HIV. (Adevărat)

- SIDA se transmite de la mamă la făt. (Adevărat)

25
- Persoanele dependente de droguri care folosesc seringi nesterile pentru a-şi injecta drogul
au un risc crescut de infectare cu virusul HIV. (Adevărat.)

5. Implementare:

a). Resursele umane şi materiale; persoane implicate şi materialele utilizate în cadrul

proiectului; astfel pot fi utilizate pliante, broşuri informative, înregistrări video, diapozitive,
fişe de lucru, planşe ilustrative.

b). Durata de desfăşurare a proiectului şi a activităţilor. Se specifică durata totală a

proiectului, durata fiecărei şedinţe şi a fiecărei activităţi din cadrul şedinţei. De exemplu
durata proiectului este de şase săptămâni, şedinţele sunt de două ore/ săptămânal, activitatea
"x" se desfăşoară timp de 20 min.

c). Metodele şi strategiile trebuie să fie adecvate obiectivelor şi grupului ţintă stabilite.

Corespunzător obiectivelor formulate se vor specifica metodele, strategiile şi activităţile

adecvate.

Obiective specifice: Strategii/metode: Activităţi:

………………… a)………………… …………………….

b)………………… …………………….

1. ………………… a)………………… …………………….

b)………………… …………………….

c) ............................ …………………….

26
Redăm în continuare câteva din metodele şi stategiile ce pot fi utilizate în realizarea
proiectului de prevenţie.

Brainstorming Comentarea unor texte şi imagini

Dezbaterea în grupuri şi perechi Evaluarea unor situaţii problematice

Problematizarea  Elaborarea de proiecte

Jocul de rol
 Elaborare de portofolii

Argumentarea
Studiu de caz

Workshop
Modelarea socială

Discuţii frontale
Deprinderea de a spune “Nu”

Debate
Jocul de rol

Activităţile proiectului trebuie detaliate corespunzător obiectivelor specifice.

Exemple de activităţi şi exerciţii: exerciţii de luare a deciziilor şi rezolvare de probleme,

exerciţii de exersare a abilităţilor de comunicare asertivă, completarea de fişe de lucru,
exerciţii de relaxare, realizarea de colaje, postere, afişe, desene, vizionare de filme şi
comentarea lor.

Exemplu: strategia "cum să refuzăm într-o situaţie dificilă" poate fi realizată prin
următoarele activităţi (care se vor detalia):

27
- ce este o situaţie dificilă - se întocmeşte de către membrii grupului o listă a lucrurilor care
pot cauza probleme, de exemplu: un coleg îţi propune să vă distraţi, drogându-vă

- ce s-ar întâmpla dacă ai face acest lucru… cum s-ar simţi profesorii/părinţii

- gândiţi-vă la alte lucruri amuzante pe care le puteţi face, se cere membrilor grupului să
listeze acele lucruri

- asumaţi-vă responsabilitatea, feriţi-vă de situaţiile dificile

- rămâneţi calm, spuneţi persoanei pe nume, propuneţi altceva de făcut, sau plecaţi lăsând
deschisă posibilitatea comunicării ulterioare.

6. Monitorizare: cum urmăriţi desfăşurarea proiectului dvs.

7. Evaluarea finală: În scopul estimării evoluţiei (modificării) atitudinilor,

comportamentelor şi abilităţilor grupului ţintă se vor readministra instrumentele de evaluare
iniţială.

8. Avantajele programului: de ce programul propus de dvs. este mai bun (atractiv, eficient,
realist, etc.) decât alte programe pe acelaşi domeniu (ex. campanie anti-fumat în mass-media
faţă de campanie anti-fumat în şcoli, sau invers)

9. Diseminarea rezultatelor: cum veţi populariza rezultatele proiectului dvs.

10. Propuneri de politici publice: ce propuneri de schimbări la nivel instituţional, comunitar,

legislativ avansaţi (de ex. reduceri de taxe pe reclame pentru campania Stop fumatului!).

28
8. MODEL DE PROIECT: AI GRIJĂ DE SĂNĂTATEA TA, FII RESPONSABIL!

PROIECT

DOMENIU: EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE

DESCRIERE

TITLUL: ,,AI GRIJĂ DE SĂNĂTATEA TA – FII RESPONSABIL!”

MOTTO: .Sănătatea studen ț ilor de azi înseamnă sănătatea adul ț ilor de mâine.

LOCALIZARE: Universitatea de Stat din Tiraspol, strada Iablocichin, 5, Cabinetul de

Consiliere psihologica și orientare profesionala.

PERIOADA: Decembrie 2014 – iunie 2015.

REZUMAT: Proiectul vizează însușirea de cunoștințe corecte, formarea de atitudini și

comportamente responsabile, necesare asumării unui stil de viață sănătos.

OBIECTIVE

OBIECTIVUL GENERAL: Informarea corectă, conștientizarea și responsabilizarea

studenților în ceea ce privește sănătatea lor.

OBIECTIVE SPECIFICE:

 Îmbunătățirea stării de sănătate a studenților

 Scăderea incidenței bolilor cronice la studenți

 Prevenirea accidentelor și comportamentelor de risc

 Însușirea unor cunoștințe de prim ajutor

29
  Alimentația sănătoasă și nevoile nutriționale ale studenților

 Deprinderea unui stil de viață sanogen.

JUSTIFICARE: Raportul OMS publicat în mai 2014 arată că principalele cauze de deces în
rândul adolescenților și a tinerilor au fost: accidentele rutiere, HIV/SIDA, sinuciderile,
infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare, violențele, diareea, înecul, meningita,
epilepsia, bolile endocrine, hematologice și ale sistemului imunitar.

Principalele cauze de boală și handicap în rândul adolescenților și a tinerilor au fost: depresia,

accidentele rutiere, anemia, HIV/SIDA, auto vătămarea, durerile de spate și de gat, diareea,
tulburările de anxietate, astmul bronhic, infecțiile acute ale căilor respiratorii inferioare.

DESCRIEREA GRUPULUI TINTA

Numărul de participanți: 25 de studenți de la anul 1, ciclul 1, specialitatea Sanologie, cu

vârste între 19-20 ani.

- Responsabil:

 Catedra Pedagogie și Psihologie generală,

 Dr. Elena Rusu – Conf. Universitar, șef catedra, psihopedagog,

 Dr. Aurelia Glavan — Conf. Universitar, medic, neuropsiholog,

 Verdes Olga………………….. – asistent medical.

- Partener: Universitatea de Stat din Tiraspol, Catedra Biologie ; Institutul de Medicina

Urgența, Catedra Urgente Medicale.

- Beneficiari:

 beneficiari direcţi: studenții UST

 beneficiari indirecți: cadrele didactice, comunitatea .

30
DESCRIEREA ACTIVITATILOR

1.) Educație sexuala - ,,Să știi ceea ce faci!”

 Aspecte anatomice, fiziologice, somatice si psihoemoționale ale dezvoltării tinerilor.

Contracepția și metodele contraceptive, prevenirea sarcinilor nedorite, avortului.
Prevenirea bolilor cu transmitere sexuala .

2.) Drogul - pericol pentru toți!

 Ce sunt drogurile

 Tipuri de droguri si efectele lor asupra organismului

 Riscurile consumului de droguri

 Masuri de prim ajutor

 Prevenirea consumului de droguri.

3.) Alimentația sănătoasă – premisă a dezvoltării armonioase.

 Piramida alimentelor

 Nevoile nutriționale ale adolescenților – aspecte practice

 Stil de viață sanogen – principii, aspecte practice.

4.) Dependența de calculator/internet/telefon mobil.

 Ce reprezintă dependența de calculator/internet/telefon mobil

 Cum se ajunge la dependența de calculator/internet/telefon mobil

 Consecințe ale dependenței de calculator/internet/telefon mobil

31
  Prevenirea dependenței de calculator/internet/telefon mobil.

5.) ,,Si tu poți să ajuți! “ - Noțiuni de prim ajutor.

 Principii de bază în acordarea primului ajutor

 Etapele principale în acordarea primului ajutor

 Suport vital de bază

 Primul ajutor în blocarea căilor respiratorii superioare

 Primul ajutor în caz de leșin

 Primul ajutor în caz de criza epileptica

 Primul ajutor în caz de plăgi

 Primul ajutor în caz de arsuri

 Primul ajutor în caz de hemoragii

 Primul ajutor în caz de entorse, luxații, fracturi

 Primul ajutor în caz de accidente.

6) ,,Știu mai mult“ – evaluarea activităților

 Concurs pe echipe pe o tema aleasa de participanții la proiect (ex: meniuri sănătoase,

simulare acordare de prim ajutor, desene/ pliante/afișe cu mesaje pe teme de educație
pentru sănătate, etc. )

Metode utilizate: vizionare film, prezentare PPT, expunere, discuții, demonstrații, aplicații
practice, completare chestionare, distribuire de pliante, handouts.

32
Materiale : laptop/PC, videoproiector, xerox, imprimantă, coli pentru fotocopiator A4, tuș
imprimanta/fotocopiator, flipchart, coli de flipchart, creioane colorate, atele, feșii,
pansamente, soluții dezinfectante, mănuși.

REZULTATE AȘTEPTATE

 Pe termen scurt:

 Conștientizarea tinerilor studenți asupra necesitații informării corecte despre

sexualitate și contracepție

 Conștientizarea studenților in legătura cu importanța alimentației corecte

pentru sănătate

 Conștientizarea studenților în legătura cu efectele nocive ale consumului de

tutun, alcool, alte droguri și importanța prevenirii consumului acestora

 Conștientizarea studenților asupra consecințelor dependentei de internet

(depresia, alienarea, cyberbuilling, frauda, pornografia, șantajul, traficul de
persoane, înstrăinarea datelor personale)

 Dobândirea abilităţilor de acordare a primului ajutor

 Dezvoltarea capacității empatice

 Motivarea și responsabilizarea studenților în ceea ce privește luarea deciziilor

pentru adoptarea unui stil de viată sanogen.

Pe termen lung:

 Scăderea incidenței/prevalenței bolilor cronice la tineri și adulți

 Scăderea numărului de fumători, consumatori de alcool și droguri în

rândul studenților și adulților

33
  Scăderea incidenței sarcinilor nedorite/avorturilor/bolilor cu transmitere
sexuală la tineri

 Scăderea incidenței tulburărilor de statică și tulburărilor de vedere

datorită utilizării incorecte a calculatorului

 Dezvoltarea capacitații empatice și abilităţilor de acordare a primului

ajutor

 Deprinderea unui stil de viață sănătos pentru elevii, familiile lor și

comunitatea în care trăiesc.

PLANIFICAREA ACTIVITĂȚILOR

NTR. DATA DENUMIREA ACTIVITĂȚII RESPONSABIL

CRT. INVITAȚI

1. DECEMBRIE ,, SA STII CEEA CE FACI ’’ Dr. Aurelia Glavan, medic,

psiholog
- Educație sexuală
Dr. Elena Rusu - psiholog

2. IANUARIE ,,ȘI TU POȚI SĂ AJUȚI !” Aurelia Glavan, medic

A) Principii de bază în acordarea primului

ajutor
Elena Rusu – psiholog
b) Etapele principale în acordarea primului
Bunescu Tatiana– asistent
ajutor
medical

34
 C) Prim ajutor în caz de accidente

3. FEBRUARIE ,, DROGUL - PERICOL PENTRU TOȚI “ Dr. Aurelia Glavan, medic

Dr. Elena Rusu - psiholog

4. FEBRUARIE ,,ȘI TU POȚI SȚ AJUȚI “ Tatiana Bunescu, asistent

medical IMU
- a) Primul ajutor în blocarea căilor
respiratorii superioare Olga Verdes, asistent medical
MARTIE
IMU
b) suport vital de baza (BLS)
Cemirtan Veaceslav, medic
d) Primul ajutor în caz de entorse, luxații,
traumatolog IMU–
fracturi

5. MARTIE DEPENDENȚA DE Dr. Cornelia Bodorin, psiholog

CALCULATOR/INTERNET/TELEFON IMU
/MOBIL

6. APRILIE ALIMENTAȚIA SĂNĂTOASA - Dr. Aurelia Glavan, medic IMU

PREMIZA DEZVOLTĂRII
ARMONIOASE

7. MAI ,, ȘI TU POȚI SĂ AJUȚI “ Gabriela Lisinschii, medic IMU,

catedra Urgente Medicale
a) Primul ajutor în caz de plăgi, arsuri,
hemoragii Liliana Iuhtimovschi,
epileptolog IMU
b) Primul ajutor în caz de lipotimie

c) Primul ajutor în caz de criză epileptică

35
8. IUNIE ,,Știu mai mult “ Dr. Elena Rusu, psiholog,
pedagog
 evaluarea activităților
Scripa Tatiana, psiholog
 încheierea proiectului
Glavan Aurelia, psiholog
 rămas bun
Mosanu-Supac Lora, biolog
 surprize :)
Coropceanu Eduard, Rector
UST

36
9. PROGRAME DE PROMOVARE A SĂNĂTĂȚII

În întreaga lume, în ultimii 20 de ani, interesul pentru partea preventivă a medicinii a

crescut. Astfel se consideră că un mai bun control numai asupra factorilor de risc
comportamental ar putea preveni: 40-70% din toate decesele premature; 1/3 din dizabilități
acute; 2/3 din dizabilităţile cronice. În concordanţă cu problemele de sănătate publică
identificate la nivel naţional şi local şi în concordanţă cu recomandările Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii, se organizeaza şi desfăşoara campanii de informare, educare şi
comunicare precum şi alte activităţi specifice de promovare a sănătăţii, în scopul îmbunătăţirii
stării de sănătate a populaţiei şi a reducerii morbidităţii şi mortalităţii datorate unor cauze
evitabile. În contextul globalizării, succesul unor programe de sănătate dintr-o anumită ţară
poate fi preluat şi adaptat nevoilor specifice fiecărei ţări. Astfel, programele dedicate
prevenirii consumului de alcool, reducerii stresului profesional, combaterii obezităţii pot fi
preluate şi adaptate specificului ţării noastre.

9.1 FUMATUL ŞI RENUNŢAREA LA FUMAT

Fumatul este considerat cauză indirectă şi evitabilă a deceselor. După o jumătate de

secol de cercetări realizate în cadrul ştiinţelor despre sănătate, este acceptat, în mod
incontestabil, faptul că fumatul reprezintă cauza specifică cea mai puternică a numeroase boli
grave. Doar în SUA, fumatul este responsabil anual pentru aproximativ 155.000 de decese
datorate cancerului şi 115.000 decese în urma afecţiunilor coronariene. Într-o prezentare
anticipativă pentru 2007, Asociaţia Americană a Cancerului estimează că 168.000 de decese
ale bolnavilor de cancer din SUA vor avea drept cauză principală fumatul. În general, aproape
o treime din decesele datorate îmbolnăvirii de cancer se datorează fumatului. La acestea se
mai adaugă şi decesele provocate de fumatul pasiv, prin inhalarea de-a lungul mai multor ani
a aerului viciat de fumul de ţigară de către membrii familiei şi de către colegii de serviciu.
Fumul tutunului conţine numeroase substanţe cancerigene şi atacă îndeosebi căile respiratorii.
Industria tutunului împiedică uneori publicarea constatărilor rezultate în urma cercetărilor
privind fumatul pasiv (Ong & Glantz, 2000, apud Schwarzer, 2004).

În ciuda unei vaste informări a populaţiei, există încă foarte mulţi fumători. Conform
raportului din 1998 privind sănătatea pentru Germania, în anul 1995 existau în Germania 36%

37
fumători în rândul bărbaţilor şi 22% fumătoare în rândul femeilor. Numărul fumătorilor a
scăzut puţin de-a lungul deceniilor. Înainte de toate, însă, este evident că îndeosebi persoanele
tinere sunt atinse de acest comportament de risc. Fumatul este mai larg răspândit în rândul
păturilor sociale inferioare decât în rândul păturilor sociale înstărite. Studii realizate în
Germania cu scopul prevenţiei arată că bărbaţii cu studii superioare fumează numai pe
jumătate atât de des în raport cu bărbaţii care au absolvit liceul. Dacă se ia în considerare
nivelul de pregătire şi trendul epocii de renunţare la fumat, atunci se constată că nu toţi
oamenii abandonează fumatul în acelaşi mod, ci mai întâi cei cu studii superioare. Într-un
studiu din 1990, din grupa persoanelor cu studii superioare din SUA făceau parte numai 16%
fumători; în cazul medicilor şi dentiştilor cota se situa la numai 10%. În timp ce diferenţa în
ceea ce priveşte fumatul între sexe se nivelează în mod crescând, se adânceşte diferenţa între
păturile sociale şi astfel se prognozează că fumatul ar putea degenera într-un comportament
problematic al subculturii păturilor sociale inferioare. Succesul unor programe dedicate
combaterii fumatului în societate dintr-o anumită ţară poate fi preluat şi adaptat nevoilor
specifice societății noastre.

9.2 ALCOOLUL – A TREIA PROBLEMĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

Alcoolul este substanţa de abuz cea mai larg disponibilă şi cea mai acceptabilă din
punct de vedere cultural. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în Europa
alcoolul ocupă locul trei în ierarhia celor mai importanţi factori de risc pentru decesele
premature şi îmbolnăviri evitabile (după fumat şi hipertensiune arterială). Un ghid OMS din
1986 privind dependenţa de droguri şi alcool, clasifica alcoolul în categoria droguri sedative,
alături de hipnotice şi tranchilizante. Problemele legate de alcool apar la aproximativ 30% din
băutori. Alcoolul este un factor de risc mai important decât nivelul crescut al colesterolului şi
obezitate, de trei ori important decât diabetul şi de cinci ori mai important decât astmul. Una
din 10 îmbolnăviri şi decese premature din Europa este cauzată de alcool. Se estimează că
produsele pe bază de alcool sunt răspunzătoare pentru aproximativ 9% din totalul de boli.
Consumul de alcool duce la accidente şi violenţă şi este responsabil pentru reducerea
speranţei de viaţă. Consumul de alcool a crescut în ultimul timp ca volum şi frecventă, iar
vârsta debutului pentru băut a scăzut. Deşi în ultimii ani s-au îmbunătăţit semnificativ
informaţiile referitoare la consumul de alcool şi efectele asupra sănătăţii publice, totuşi mai

38
sunt multe de aflat în acest domeniu. În multe ţări din Europa, decidenţii politici se plâng de
lipsa informaţiilor despre consumul real de alcool, despre obiceiurile consumului de alcool în
funcţie de sex, vârstă şi alte caracteristici populaţionale relevante, ca şi de efectele negative
ale consumului, în diversele sale forme. Deşi media consumului de alcool, ca şi incidenţa
cirozei, continuă să fie indicatori importanţi pentru situaţia actuală a consumului de alcool,
acestea nu sunt suficiente pentru a estima realitatea şi a elabora politici sociale adaptate
realităţii. De aceea este nevoie de un program de acţiune pentru prevenirea şi reducerea
consumului abuziv de alcool.

Studiile efectuate de OMS arată că obiceiul consumului de alcool începe din

adolescentă şi la debutul vârstei adulte, dar consecinţele patologice nu apar decât după mai
mulţi ani. Adolescenţii sunt rareori consumatori cronici de alcool; mai degrabă au tendinţa de
a ceda ocazional tentaţiei unui consum excesiv de alcool. Dependenţa de alcool se instalează
după mai mulţi ani şi majoritatea persoanelor care solicită asistenţă medicală au peste 30 ani.
În numeroase ţări, consumul de alcool de către tineri este considerat drept o consolidare a
imaginii masculine de virilitate şi maturitate. Pentru a îmbunătăţii calitatea vieţii, este
necesară reducerea efectelor negative ale consumului de alcool, acţiune care trebuie privită ca
o importantă problemă de sănătate publică. Ca şi în cazul altor politici publice, acţiunile
pentru prevenirea şi reducerea consumului de alcool trebuiesc fondate pe informaţii reale.

În anii ’90, în ţările europene, în baza a trei acorduri s-au stabilit acţiunile menite să reducă şi
să prevină consumul de alcool. Aceste acorduri sunt:

1. „Sănătate pentru toţi” (Health for All);

2. „Politica Europeană în privinţa alcoolului” (European Alcohol Action Plan);

3. „Acordul European referitor la alcool” (European Charter on Alcohol);

4. În 2001, a fost adoptată de ţările membre ale UE Declaraţia: tinerii şi alcoolul. (Declaration
on young people and alcohol).

Ele subliniază faptul că problemele cauzate de consumul de alcool, la nivel internaţional,

reprezintă o problemă de sănătate publică. De asemenea stabilesc principalele strategii de
combatere a efectelor negative produse de consumul de alcool.

39
9.3 STRESUL — BOALA SECOLULUI

Stresul a fost denumit „boala secolului XX”. În 1998, OMS a realizat un raport
prin care arată că stresul profesional şi cel din viaţa personală sunt factorii determinanţi ai
unei sănătăţi şubrede. Acest raport concluziona că stresul profesional măreşte riscul
îmbolnăvirilor. Acesta nu depinde numai de caracteristicile psihologice ale individului, ci şi
de mediul în care munceşte. Când ne simţim ameninţaţi sau când ne confruntăm cu anumite
cerinţe externe sau stresori, corpul, automat, dă un răspuns fizic şi biochimic. Adrenalina şi
alţi hormoni, colesterolul şi acizii graşi sunt lansați în sânge, inima bate mai repede,
transpirăm mai mult, muşchii se tensionează şi respirăm accelerat şi superficial. Stresul întins
pe o perioadă mai lungă afectează sănătatea. Stresul cronic duce la o acumulare în artere a
colesterolului şi grăsimilor, ceea ce reprezintă un risc crescut pentru boli cardiovasculare.
Incapacitatea de a ne manifesta frustrarea şi furia, neputinţa de a schimba situaţia stresantă sau
de a o părăsi este un indicator al apariţiei problemelor cardiace. Stresul cronic este cel care
dăuneaza cel mai mult sănătăţii, fiind tipic pentru locurile de muncă în care angajaţii nu au
control asupra diferitelor situaţii, au cerinţe copleşitoare şi nu întreved nici un semn de
uşurare. Efectele asupra stării fizice includ: tensiune mare, transpiraţie, dificultăţi de
respiraţie, tensiune musculară şi tulburări gastrointestinale. Stresul conduce la boli
coronariene, dureri de spate, migrene, dureri abdominale şi o varietate de probleme psihice.
Este dificil de precizat în ce măsură stresul influenţează sănătatea, dar foarte multe
îmbolnăviri sunt legate de stres. Îmbolnăvirile din cauza stresului reprezintă o povară pentru
oameni şi organizaţii, costurile fiind mai evidente la nivelul indivizilor decât la nivelul
organizaţiilor.

Principalele probleme de sănătate identificate ca fiind datorate în mare măsura

stresului profesional sunt următoarele: astmul, psoriazis, ulcer gastro-duodenal, tulburări
digestive şi sindromul colonului iritabil, probleme sexuale, depresii, consum de alcool, de
droguri sau abuz de medicamente. Pe termen lung expunerea prelungită la stres generează o
serie de probleme serioase de sănătate cum ar fi: diabetul zaharat, boli cardiovasculare,
incidenţa crescută pentru cancerul mamar la femei; slăbirea sistemului imunitar. Prevenirea şi
terapia stresului în instituții și organizaţii implică promovarea de programe actuale de
protejare a sănătății și preîntâmpinării îmbolnăvirilor. Punerea în practică a unor asemenea
programe de către organizaţii duce la reale economii.

40
9.4 OBEZITATEA — A DOUA CAUZA DE MORTALITATE DUPA CONSUMUL DE
TUTUN

În secolul 21 se vorbeşte tot mai des despre obezitate ca despre o epidemie a civilizaţiei
moderne. Statisticile internaţionale indică, pentru prima dată, că obezitatea face mai multe
victime decât fumatul. Obezitatea reprezintă o problemă cu care copiii se confruntă din ce în
ce mai des. În ultima vreme, pe lângă eforturile educaţionale ale părinţilor de a-i învăţa pe
aceştia cum să mănânce sănătos şi să facă mişcare în mod regulat, copiii au început să fie
trataţi de obezitate ca şi adulţii. Aceste tratamente includ medicamente ce controlează
greutatea, dar şi chirurgia de tip bypass gastric. Ca şi adulţilor, nici copiilor nu le este deloc
uşor sau comod să scadă în greutate şi astfel mare parte din copiii obezi se transformă în
adulţi obezi. Obezitatea este una dintre cele mai grave probleme de sănătate cu care se
confruntă umanitatea, în unele dintre ţări ea fiind chiar a doua cauză a mortalităţii. Obezitatea
este o boala cronică ce are la bază numeroşi factori, ea însăşi reprezentând un factor de risc
major pentru sănătate, producând boli de inimă, creşterea presiunii sângelui, diabetul şi
cancerul. Obezitatea reprezintă a doua cauză de mortalitate după consumul de tutun. Un
element important al strategiei de prevenţie a guvernului britanic îl constituie reducerea
deceselor prin îmbunătăţirea dietei şi nutriţiei. În Anglia s-a introdus un nou program: “5 a
day target = 5 pieces of vegetables or fruits”. Punerea în practică a unor asemenea programe
duce la rezultate reale în prevenirea multor maladii.

41
10. RESURSE BIBLIOGRAFICE ȘI RECOMANDĂRI DE STUDIU

1. Alcalay, R., Bell, R.A. Promoting nutrition and physical activity through social
marketing: Current practices and recommendations. Department of Communication and
the Center for Advanced Studi în Nutrition and Social Marketing. University of
California, Davis, 2000

2. Anderson P., The risk of alcohol în Europe, Oxford University, 2004

3. Ashton L., Seymour H.. New Public Health, Liverpool experience; 1998

4. Athanasiu A., Tratat de psihologie medicală, Oscar Print, Bucureşti, 1999

5. Băban A., Derevenco P.,Anghel I., Stresul între sănătate şi boală, Ed. Dacia, 1992

6. Bocancea, C., Neamţu, G. Elemente de asistenţă socială. Iaşi : Polirom, 1999

7. Bogdan-Tucicov, A., Chelcea, S. Golu, M. Dicţionar de psihologie socială. Bucureşti:

Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1981

8. Carlson, N.R., Buskist, W. & Martin, G.N., – „Health Psychology” în Psychology, the
science of behaviour, Pearson Education Limited, Essex, England. 2000

9. Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate – Barometrul de opinie privind serviciile

de sănătate, februarie 2005, Bucureşti

10. David D., Psihologie clinică şi psihoterapie: fundamente, Polirom, Iaşi, 2006

11. Fishbein, M. (1982) Social psychological analysis of smoking behavior. In J. R. Eiser

(Ed.), Social psychology and behavioral medicine. New York: Wiley and Sons

12. Friedman, M (1996) Type A Behaviour: Its Diagnosis and Treatment ,1996, Plenum
Press, New York

13. Holdevici I., Psihoterapia cognitiv- comportamentală: managementul stresului pentru un

stil de viaţă optim, Ed. Ştiinţelor Medicale, Bucureşti, 2005

42
14. Iamandescu I.B. Stresul psihic - din perspectivă psihologică şi psihosomatică, Ed.
lnfomedica, Bucureşti, 2001

15. Iamandescu Ioan-Bradu, Psihologie Medicală, Ed. INFOMEDICA, Bucureşti, 2005.

16. Iamandescu I.B., Răpiţeanu C., Boala şi ecoul său psihosocial în Manual de Psihologie
Medicală, Ed Infomedica, 2010

17. Glanz K., Rimer B.K., Lewis F.M., (editors) Health Behavior and Health Education.
Theory, Research and Practice. Third Edition. San Francisco: Jossey- Bass. A Wiley
Imprint, 2002

18. Golu, M. Fundamentele psihologiei. Volumul II. Bucureşti : Editura FundaţieiRomânia

de Mâine, 2002

19. Leventhal, H. şi Cleary, P.D. (1980) The smoking problem: A review of the research
and theory in behavioral risk modification. Psychological Bulletin, 88, 370-405

20. Marcu A.&Marcu Gr., Ghid pentru managementul programelor de sănătate, I.S.P.
Bucuresti, 2000

21. Minulescu M. Conceptul de normalitate psihică în Plozza BL, lamandescu IB,

Dimensiunea psihosocială a practicii medicale. Ed. Infomedica, 2002, pp. 347-353

22. Ogden J., The rethoric and reality of psychosocial theories of health: a challenge to
biomedicine? în Marks D (ed) The Health psychology Reader. Sage Publ. London. 2002
p. 77-89

23. Pana B., Duta I., Chiriac, N.D., Moga C., Ghid de comunicare şi marketing social.
Instrumente de promovare a comunicarii în sanatate, Ed. Universitara ”Carol Davila”,
Bucuresti, 2003

24. Panduru, F., Gheorghiu, D., Vaida-Munteanu, G., Chiran, V.C. şi Dinu, E. (2006)
Anuarul demografic al României, Institutul naţional de Statistică

25. Peterson, C. (2000) The future of Optimism, în American Psychologist, 55, 44-45

43
26. Restian A. Dimensiunea Spirituală a medicinii contemporane, în vol. "Conferinţa
Naţională de Medicina Familiei", Fundaţia "Medicina Azi", Bucureşti, 2004, pp. 52-63

27. Sadock, B.J.; Sadock, V.A., - Kaplan & Sadock - Manual de buzunar de Psihiatrie
Clinică, Ediţia a 3-a , tradusă şi adaptată de Liga Română de Sănătate Mintală şi
Dr.Lucian C. Alexandrescu, Editura Medicală, Bucureşti, 2001

28. Săucan, D. Şt., - "Somnul şi viaţa" în Revista de Psihologie, Nr.1, 1993

29. Schneider W, "Kritik an der ICD-10", în Studt HH, Petzold ER. Psychotherapeutische
Medizin. Gruyter, Berlin, New York, 2000 pp.29

30. Şchiopu, U. (coordonator) Dicţionar de psihologie. Bucureşti : Babel, 1997

31. Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar – Managementul

spitalului, editura Public H Press, 2006, Bucureşti

32. Şerbănescu, F., Morris, L., Young Adult Reproductive Health Survey Romania.1996

33. Stroebe, W. & Jonas, K., – „Health Psychology: A social-psychological perspective” în

Hewstone,M. & Stroebe, W.Introduction to social psychology. Blackwell Publishers
Ltd., Oxford UK. 2001

34. Wedderburn, A., Costa, G., Gadbois, C., Jansen, B., Knauth P., Leonard, R., Shiftwork
and Health, European Foundation for the Improvement of Living and working
conditions. 2000

35. Vladescu C., Managementul serviciilor de sanatate, Ed. Expert, 2000

36. WHO (1986). Ottawa Charter for Health Promotion. An International Conference on
health promotion.

37. World Health Organisation, Global health risks: mortality and burden of disease
attributable to selected major risks, 2009

38. World Health Organization - Standards for Health Promotion în Hospitals, 2004,
Copenhaga

44
39. World Health Organization-EURO, Health Promotion Glossary, 1989

40. Zamfir, C. Necesitate. În volumul, Zamfir, C., Vlăsceanu, L.(coordonatori) Dicţionar de

sociologie. Bucureşti : Babel, 1998

41. Zevin S., Gourlay S.G.,Benowitz N.L. ,Clinical pharmacology of nicotine. Clin
Dermatol; p.557–564, 1998

45
11. MIC DICȚIONAR DE SPECIALITATE

Afectivitate pozitivă - Tendinţa de a reacţiona pozitiv, regulat, în diverse situaţii şi de a avea

o stare generală de bună-dispoziţie contribuie la promovarea şi menţinerea stării de sănătate.

Autoaprecierea sănătăţii - A precierea stării de sănătate personale comparativ cu a celorlalţi

şi percepţia modificărilor în starea de sănătate într-o perioadă de timp.

Beţia patologică - Apare la persoanele cu microleziuni cerebrale, pe fondul ingestiei unor

cantităţi scăzute de alcool, caracterizându-se prin tulburări de conştiinţă de tip crepuscular,
halucinaţii sau sindrom delirant şi grave tulburări de comportament de tip agitaţie
psihomotorie sau cu acte antisociale, ulterior cu amnezie totală a evenimentelor.

Boală - Alterarea unor structuri anatomice şi / sau a unor funcţii ale aparatelor şi sistemelor
organismului, care determină dificultăţi în îndeplinirea sarcinilor cotidiene

Calitatea vieţii - R eprezintă satisfacţia individualǎ datǎ de viaţǎ sau bucuria de a trǎi legatǎ
de domenii pe care fiecare le considerǎ importante.

Calitatea vieţii în raport cu starea de sănătate - C uprinde mai multe domenii, precum:
simptomele bolii percepute de bolnav, funcţia fizică, activitatea profesională şi casnică,
interacţiunile sociale, starea psihologică, efectele secundare ale tratamentului şi percepţia bolii
de către subiect.

Complianţa terapeutică - Urmarea de către pacient a tratamentului prescris de medic.

Comportament sanogenetic - Reprezintă modalitatea unei persoane de a acţiona în diverse

situaţii şi de a reacţiona la factorii externi, astfel încât să-şi păstreze şi să-şi îmbunătăţească
sănătatea.

Dependenţa de alcool - Constă în apariţia stărilor de indispoziţie şi a sindromului de sevraj

în lipsa consumului de alcool sau a dorinţei persistente de a bea.

Dependenţa de Internet - Dorinţă persistentă şi nevoie crescută de a utiliza Internet-ul cu

insuficienţă funcţională şcolară, profesională, familială sau socială şi eforturi nereuşite de a
reduce utilizarea Internet-ului.

46
Dependenta de nicotina - Prima ţigară a zilei este cea mai: dorită, savurată, necesară
demarării (reluării) activităţii; continuarea fumatului în condiţiile existenţei unei boli
somatice.

Dependenţă fizică - Constă în apariţia sindromului de sevraj în absenţa consumului de

substanţe psihostimulante.

Dependenţă psihică - Dorinţă persistentă cuplată cu incapacitatea de renunţa la consumul de

substanţe psihostimulante şi stări de indispoziţie (frustrare, anxietate, stări depresive) care
impun consumul, întrucât acesta le ameliorează.

Dimensiunile sănătăţii - Se referă la elementele esenţiale sa componentele de bază ale stării

de sănătate.

Distres - S tresul negativ, declanşat de evenimente neplăcute care determină trăiri afective
negative, simptome psihosomatice, tulburări de concentrare, obosealǎ, reversibile la
persoanele sănătoase şi reprezintă un factor de risc pentru boli psihice şi psihosomatice la
persoanele cu predispoziţie ereditarǎ sau vulnerabilitate constituţionalǎ.

Efect nocebo - Se referă la consecinţele negative pe plan fizic şi psihic induse de un preparat
de tip placebo.

Efect placebo - Se referă la manifestările somatice şi psihice care apar la un bolnav sau la o
persoană sănătoasă căreia i s-a administrat, în scop terapeutic sau experimental, o substanţă
fără acţiune farmacodinamică.

Efectele nocive ale fumatului - Consecinţele negative asupra sănătăţii fumătorului şi a

persoanelor apropiate acestuia.

Eustres - Stresul pozitiv, declanşat de evenimente plăcute, determină stări afective pozitive şi
are efecte benefice asupra organismului uman.

Igiena somnului - Ansamblul măsurilor care vizează menţinerea orarului de somn şi

pregătirea pentru somn.

47
Mecanisme de coping - Efortul cognitiv şi comportamental de a reduce, stăpâni sau tolera
solicitările interne sau externe care depăşesc resursele personale.

Modelul biomedical al bolii - Model teoretic al bolii care explică rolul factorilor biologici în
etiologia bolilor.

Modelul bio-psiho-social al bolii - Model teoretic al bolii care pune accent pe etiologia
plurifactorială a bolilor.

Optimism - Structură cognitiv-motivaţională caracterizată prin reprezentări mentale şi

expectanţe pozitive privind viitorul şi atingerea scopurilor propuse.

Profilaxia primară a bolilor - Ansamblul măsurilor medico-sanitare impuse pentru

prevenirea apariţiei şi a răspândirii bolilor.

Profilaxia secundară a bolilor - Ansamblul măsurilor medico-sanitare impuse pentru

prevenirea apariţiei complicaţiilor unei boli.

Profilaxia terţiară a bolilor - Ansamblul măsurilor medico-sanitare impuse pentru

recuperarea şi reabilitarea pacientului după boala.

Promovarea sănătăţii - Îmbunătăţirea sănătăţii.

Psihologia sănătăţii clinice - Ramură a psihologiei sănătăţii care studiază factorii psihologici
implicaţi în menţinerea sănătăţii, profilaxia şi tratamentul bolilor, în cazul persoanelor
internate în centre de îngrijire medicală.

Psihologia sănătăţii comunitare - Ramură a psihologiei sănătăţii care investighează factorii

psihologici care contribuie la sănătatea persoanelor care trăiesc în comunităţi.

Psihologia sănătăţii publice - Ramură a psihologiei sănătăţii al cărei obiectiv principal este
investigarea relaţiilor potenţiale de cauzalitate dintre factorii psihosociali şi sănătate la nivelul
populaţiei.

Psihologia sănătăţii familiei - Studiază rolul aspectelor psihologice legate de familie în

promovarea şi menţinerea sănătăţii membrilor ei.

48
Sănătatea familei - Se referă la bunăstarea fizică (biologică), mentală şi socială a fiecărui
membru al familiei.

Sedentarism - Mod de viaţă, caracterizat prin inactivitate fizică.

Sevraj - Manifestările psihice şi fizice care apar la o persoană în urma întreruperii bruşte a
consumului unei substanţe psihoactive.

Sevraj la alcool - Manifestările psihice şi fizice care apar la un alcoolic în urma întreruperii
bruşte a consumului de alcool.

Sevraj la nicotină - Manifestările psihice şi fizice care apar la un fumător în urma întreruperii
bruşte a consumului de ţigări.

Stadiile somnului - Se referă la alternanţa dintre fazele de s omn lent, profund, (caracterizat
prin unde electrice cerebrale mai lente decât cele din starea de veghe) şi perioadele de somn
paradoxal ( cu activitate corticală rapidă, fiind expresia activităţii onirice).

Stima de sine - Reprezintă dimensiunea evaluativă a imaginii de sine, formându-se din

copilărie, pornind de la părerile şi reacţiile celor din jur.

Stres psihic - Reacţii psiho-comportamentale şi somato-viscerale de ointensitate crescută,

peste limitele corespunzătoare unei simple adaptări.

Tipul psihocomportamental A - Profil psihocomportamental cu risc pentru bolile

cardiovasculare, caracterizat prin: nerăbdare, ambiţie, ostilitate şi competitivitate.

Tipul psihocomportamental C - Profil psihocomportamental cu risc pentru cancer,

caracterizat prin: introversie, sensibilitate la critică şi tendinţa de interiorizare a trăirilor
afective negative.

Tipul psihocomportamental D - Profil psihocomportamental cu risc pentru complicaţiile

bolilor cardiovasculare, caracterizat prin: tendinţa de a experimenta emoţii negative, inhibiţie
socială şi prin dificultatea de a-şi exprima sentimentele datorită fricii de dezaprobare.

Toleranţă - Consumul de substanţe psihoactive, în cantitate din ce în ce mai mare, pentru a

obţine efectul dorit.

49
Toxicomania - Consumul repetat al unei substanţe toxice (drog) care conduce la dependenţă,
toleranţă şi produce un sindrom de sevraj la întreruperea administrării drogului.

Tulburările de somn - Perturbări ale somnului.

Vulnerabilitate la stres - Se referă la caracteristicile fizice sau psihice ale unei persoane care
favorizează inducerea facială a stresului psihic.

50
12. ANEXE

Anexa 1 EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE ŞI PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII

1. EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE (ES)

A. Definiţie: ES urmăreşte optimizarea sănătăţii şi prevenirea sau reducerea îmbolnăvirilor la

nivel individual şi comunitar, prin influenţarea cunoştinţelor, opiniilor, atitudinilor şi
comportamentului celor aflaţi în poziţie "cheie" (decidenţi politici, autorităţi locale, personal
medico - sanitar consideraţi ca ”modele ”), dar şi al comunităţii în ansamblul ei.

Elementele cheie din educaţia pentru sănătate - Informarea şi cunoştinţele. Gradul de

informare, cunoştinţele despre sănătate, prin simpla lor asimilare nu induc automat
obişnuinţele şi nici comportamentele promovatoare de sănătate, dar nu-i mai puţin adevărat,
că nici formarea acestora nu este posibilă fără o informare prealabilă corectă. Totuşi,
cunoştinţele prin ele însele, nu constituie o motivaţie suficientă pentru a produce modificări
comportamentale, decât atunci când sunt conforme cu nevoile şi interesele grupului.

Atitudinea. Este o predispoziţie dobândită/ învăţată de a gândi, simţi şi acţiona într - un

anumit fel. Atitudinile se constituie pe baza experienţei trăite, dar şi a faptelor observate direct
sau indirect. Dispoziţia spre acţiune poate fi aprobativă sau rejetivă, fiind modificată sub
influenţa unor condiţii sociale, deci şi a educaţiei. Măsurarea atitudinii implică o gradare
simetrică de la aspectele pozitive, acceptate, la cele negative, rejetate. Această gradare este
cunoscută ca scală Likert şi în utilizarea ei se pleacă de la premisa că atitudinea poate fi
măsurată pe baza opiniilor şi credinţelor/ convingerilor individuale. Scala Likert se aplică
unor propoziţii de tip afirmativ (cunoscute sub numele de itemi) şi cuprinde trei sau cinci
aspecte cărora le corespunde un anumit scor. Persoana care completează chestionarul îşi
exprimă acordul / dezacordul faţă de o anumită problemă. Scorul final sumează răspunsurile
la diferiţi itemi şi exprimă tipul atitudinal.

Comportamentul. Reprezintă un sistem de fapte care capătă o anumită apreciere morală,

constituind maniera de a fi şi de a acţiona a omului. La baza practicilor de sănătate stau
deprinderile, elaborarea acestora din urmă nefiind totdeauna uşoară la vârsta adultă. De
regulă, a doua decadă a vieţii oamenilor, este şi perioada în care se prefigurează şi apoi se
fixează toate comportamentele de bază, multe din ele de afirmare şi adaptare, altele cu risc.

51
B. Canale de comunicare - mijloace de educaţie pentru sănătate. Una din problemele cu care
se confruntă educatorii de sănătate este aceea că dobândirea unor cunoştinţe nu conduce
totdeauna, la adoptarea unui comportament favorabil sănătăţii. Strategiile de modificare
comportamentală se bazează pe cunoaşterea eficacităţii canalelor de comunicare într - o
anumită populaţie sau a mijloacelor de educaţie pentru sănătate. Acestea se referă la
modalităţile de transmitere a mesajului de la comunicator/ emiţător la receptor. În funcţie de
calea de transmitere a mesajului, mijloacele de educaţie pentru sănătate pot fi: orale
(auditive), vizuale şi audio - vizuale.

Calea de transmitere:

a) orală, auditivă sau verbală

- consilierea, consultaţia, convorbirea de grup, canalele interpersonale, radioemisiunea;

b) vizuală - cu rol dominant textul — tipărituri (broşuri, ziare);

- cu rol dominant imaginea – posterul, panoul publicitar ;

c) audio — vizuală - INTERNET, filme, videoclipuri, emisiunea TV, teatrul, jocul de rol,
demonstraţia practică, concerte pop/rock.

Mijloacele verbale sunt cele mai accesibile şi mai răspândite mijloace de educaţie pentru
sănătate. Metoda orală permite lectorului modificarea conţinutului şi formei de expunere în
raport cu reacţia auditorului. Cea mai mare parte a mijloacelor verbale crează o legătură vie
între lector şi auditoriu, prin aceea că lectorul având posibilitatea de a sesiza manifestările
ascultătorului (interes, plictiseală, nedumerire, reacţia pozitivă de acceptare, etc.), poate să-şi
modifice maniera de a expune, limbajul folosit, conţinutul expunerii, argumentele şi altele.
Într-o comunitate închisă, adeseori clar delimitată geografic sau prin particularităţi etnice,
culturale sau religioase, canalele interpersonale au o eficacitate dovedită şi depind de
interacţiunea dintre două sau mai multe persoane în procesul de transmitere a mesajelor.

Mijloacele vizuale, dacă sunt bine realizate pot transmite mesajul mult mai uşor şi mai
eficient decât alte mijloace, mai ales spre categoria de populaţie cu un grad scăzut de
şcolarizare.

52
Mijloacele scrise sau tipărite oferă posibilitatea unei largi cuprinderi de masă, putând fi
difuzate în tiraje de zeci şi sute de mii de exemplare. Mijloacele bazate pe imagine pot
cuprinde forme plane: afişe, grafice, fotografii, timbre, benere, billboard-uri; forme
tridimensionale: modele, machete, mulaje, preparate naturale, articole inscripţionate (tricouri,
fulare, sacoşe, cutii de chibrituri, pachete de ţigări).

Mijloacele audio — vizuale sunt pe cât de utile, pe atât de interesante în difuzarea

informaţiilor şi mesajelor cu caracter educativ - sanitar către toate categoriile de populaţie.
Atunci când populaţia ţintă e reprezentată de adolescenţi şi tineri (cu precădere din mediul
urban), canalul de comunicare preferenţial a devenit internetul.

În general, educatorii pentru sănătate utilizează cel puţin două canale de comunicare: cele
interpersonale şi mass - media (aceasta având o arie de cuprindere foarte mare, cu
posibilitatea de transmitere rapidă şi repetată a informaţiilor noi).

C. Comunicarea în educaţia pentru sănătate

Elementul fundamental în educaţia pentru sănătate este comunicarea. În înţelesul său de bază,
comunicarea este un transfer de informaţii între două părţi participante la actul comunicării:
un emiţător (individ/ grup) şi un receptor (alt individ/ grup), în urma căruia informaţia
transmisă şi captată este înţeleasă şi interpretată în acelaşi mod de către cele două părţi. Un
model simplificat al comunicării, aplicabil şi în domeniul educaţiei pentru sănătate, arată că
aceasta se înscrie ca o relaţie în binom, stabilită între cei doi parteneri, unul fiind emiţătorul E
şi celălalt receptorul R. Între aceşti doi poli informaţia circulă codificată într - un mesaj M.
Eficacitatea comunicării este mult mai mare când se realizează în dublu sens (emiţător -
receptor şi receptor - emiţător), prin feed - back emiţătorul putând adapta permanent mesajul.
Mesajul este constituit din simboluri imagistice, lingvistice, gestuale, etc. şi trebuie să se
bazeze pe valorile culturale şi tradiţiile locale. Caracterul concis, clar şi repetabilitatea (fără
riscul de a plictisi), pot asigura validitatea mesajului. Mesajele negative, care induc teamă, au
fost utilizate în campaniile de educaţie pentru sănătate vreme îndelungată, dar impactul lor
global este încă incert. Asemenea mesaje pot spori gradul de conştientizare, implicarea sa
socială şi abordarea sau preocuparea pentru problema în cauză. Îmbinarea elementelor de
teamă cu cele optimiste oferă şansa cea mai mare de a le recepţiona corect, analiza şi apoi
încorpora în atitudini şi comportamente favorabile sănătăţii.

53
Barierele în comunicare. În comunicare pot apare o serie de bariere care ţin de:

- diferenţele socio - culturale;

- receptivitatea scăzută a audientului datorită handicapului mintal, bolii, oboselii, lipsei de

valoare acordatesănătăţii;

- atitudine circumspectă faţă de personalul medical (experienţă anterioară negativă, exemplu

prost dat de medic, neîncrederea în instituţia respectivă);

- înţelegere limitată (dificultăţi de limbă, utilizarea de jargoane etc.);

- mesaje contradictorii (ce îi spune medicul este diferit de ceea ce ştie de acasă sau de la
şcoală).

2. PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII

Promovarea sănătăţii este procesul care conferă oamenilor mijloacele de a-şi asigura un
control asupra propriei sănătăţi şi de a o îmbunătăţi prin luarea unor decizii în deplină
cunoştinţă de cauză. Presupune colaborarea dintre: educaţia pentru sănătate, serviciile
preventive şi de îngrijiri de sănătate. Singur, sectorul sanitar însă nu poate oferi condiţiile
prealabile şi perspectivele favorabile stării de sănătate. De aceea, promovarea sănătăţii mai
necesită acţiunea coordonată a altor factorilori interesaţi: guvern, educaţie, domeniile sociale
şi economice conexe, organizaţiile neguvernamentale, autorităţile locale, industria şi mass —
media. O politică de promovare a sănătăţii combină metode şi mijloace variate, dar
complementare: legislaţia, măsurile fiscale, impozitele, măsuri organizatorice şi îşi propune
identificarea obstacolelor care pot împiedica punerea măsurilor în practică. În promovarea
sănătăţii premisele şi resursele prealabile necesare sunt: pacea, adăpostul, hrana, un venit
decent, apa şi sanitaţia de bază, un ecosistem stabil, accesul la educaţie, justiţia socială,
respect pentru drepturile umane, şanse egale pentru toţi.

Prin Carta de la Ottawa, s-a lansat o strategie specifică, care acordă o importanţă mai mare
sănătăţii şi nu bolii. Conţine cinci dimensiuni strategice:

1. Elaborarea unei politici de sănătate publică.

54
Sănătatea ar trebui să ocupe un loc de frunte pe agenda politicienilor, care să aibă grijă să
promoveze mediile fizice, sociale, culturale, economice şi politice care să încurajeze şi să
susţină adoptarea unor stiluri de viaţă sănătoase.

2. Crearea unor medii favorabile.

Sănătatea este realizată în contextul vieţii de fiecare zi. Mediile favorabile sănătoase au atât
dimensiuni fizice, cât şi sociale. O strategie pentru crearea acestor medii favorabile trebuie să
aibă în vedere întărirea sistemelor sociale care oferă suport împotriva impactului negativ al
anumitor procese (recesiune economică, şomaj, instabilitate politică, etc.).

3. Dezvoltarea deprinderilor individuale.

Trebuie dezvoltată capacitatea indivizilor de a alege calea cea mai sigură spre asigurarea
propriei stări de sănătate şi de a rezista vieţii deosebit de stresante, caracteristică societăţii
moderne, prin adoptarea a ceea ce numim stil de viaţă sănătos. Un rol deosebit revine
reorientării educaţiei pentru sănătate, în sensul creşterii responsabilităţii individuale şi a
autocontrolului asupra propriei sănătăţi şi vieţi.

4. Întărirea acţiunii comunităţii.

Implicarea comunităţii este una dintre condiţiile esenţiale ale promovării sănătăţii.

5. Reorientarea serviciilor de sănătate.

Se are în vedere acordarea unei importanţe mai mari laturii de prevenţie, prin includerea
educaţiei pentru sănătate ca o parte a serviciilor oferite pacienţilor.

Principiile promovării sănătăţii. Direcţiile de acţiune enunţate prin Carta de la

Ottawa, pot fi regăsite în principiile de bază ale promovării sănătăţii:

promovarea sănătăţii implică populaţia ca un întreg, în contextul vieţii cotidiene, înlocuind

conceptul vechi de focalizare doar spre grupurile cu riscuri specifice;

promovarea sănătăţii îmbină metode diverse dar complementare: educaţie, comunicare,

legislaţie, măsuri fiscale, schimbări de structură;

55
 promovarea sănătăţii este orientată spre principalele cauze care condiţionează starea de
sănătate;

promovarea sănătăţii are ca principal scop, determinarea unei participări concrete şi efective
a comunităţii;

promovarea sănătăţii se concentrează pentru a realiza accesul tuturor la sănătate, înlăturând

inegalităţile în ceea ce priveşte sănătatea.

Anexa 2 Proiecte europene de promovare a sănătăţii:

"Şcoli care Promovează Sănătatea", "Oraşe Sănătoase", "Spitale fără fumat".

Campanii de promovare a sănătăţii în ţara noastră: promovarea consumului de sare

iodată; promovarea alăptării; planificarea familială; promovarea folosirii prezervativului ca
metodă de prevenire HIV etc., proiectate ca un parteneriat între organizaţii guvernamentale,
neguvernamentale şi internaţionale, şi cu implicarea sectorului privat .

Un exemplu cunoscut de mulţi tineri, campania "Arta contra drog" reprezinta un program
alternativa la consumul de droguri, alcool, tutun. Se adreseaza in special tinerilor cu varste
intre 14 - 30 ani.

Anexa 3 Obiectivele educației pentru sănătate:

1. Cultivarea și educarea sănătății

2.Formarea individului corespunzător modelului sociocultural

3. Păstrarea și perfecționarea sănătății.

Educarea formează individul într-o anumită direcție, potrivit unei imagini sociale și conform
cu valorile sistemului sociocultural.

Principiile de educare ale sanatatii:

1. Principiul valorii — sănătatea este o valoare a individului, ea impune din partea

individului o responsabilitate și o conștiință morală.

56
2. Principiul cunoașterii de sine și al autocontrolului — educația permite individului să-și
cunoască organismul, posibilitățile și resursele.

3. Principiul abținerii — instinctele, pulsiunile și tendințele trebuie supuse unui control strict
al individului.

4. Principiul echilibrului și măsurii — utilizarea regulată, măsurată și ritmică a resurselor

individuale.

5. Principiul modelului pozitiv - adoptarea unui exemplu pozitiv, pe care să-l imita și căruia
să i se conformeze.

6. Principiul cooperarii — integrarea persoanei în grup, evitarea izolărilor și a conduitelor

de refugiu.

7. Principiul integrării — formarea unor modele de comportament care să asigure adaptarea

individului la realitate, la familie și societate.

8. Principiul difirențierii riscului — individul trebuie educat să sesizeze riscul și direcția lui,
sursele și consecințele sale.

9. Principiul programării — imprimarea desfășurării planificate a activităților.

10. Principiul prevenirii riscurilor — prevenirea bolilor sau a altor riscuri de sănătate.

Educația pozitivă și educație negativă în sănătate:

- Educația pozitivă se bazează pe un sistem de valori, un set de metode, un obiectiv precis.

- Educația negativă se bazează pe lipsa unui sistem de valori, lipsa unui set de metode și a
unui obiectiv precis.

Modelul de educație negativă — cauze și consecințe:

- Criza sistemului de valori

- Deprecierea stilului de viață

57
- Înlocuirea educației cu tehnici de manipulare

- Abandonarea modelelor tradiționale de valori

- Adeziunea la grupuri marginale

- Cultivarea formelor fără conținut

- Orientarea comportamentelor către satisfacerea pulsiunilor primare.

Anexa 4 Proiecte de intervenție psihologică în cazul pacienților cu Atac Vascular

Cerebral

Temele propuse pentru proiectului de intervenție

Etapele în realizarea proiectului de intervenție:

1. Titlul proiectului

2. Aspecte teoretice relevante pentru proiectul de intervenție. Studii relevante privind

eficacitatea unor tehnici de interventie pentru proiectul realizat.

3. Grupul țintă: specificați numărul de participanți, vârsta, diagnosticul, tratamentul. Se poate

realiza un studiu de caz sau un proiect de intervenție de grup.

4. Durata proiectului de intervenție (numărul ședințelor).

5. Evaluarea inițială a pacientului / grup țintă.

6. Obiective generale

7. Obiective specifice

8. Strategii de intervenție

9. Structurarea intervenției

10. Evaluarea finală (evaluarea intervenției).

58
Evaluarea

Proiectul de intervenție v-a cuprinde indicatorii cei mai relevanți pentru evaluarea
problemelor grupului țintă sau cazului. Vă prezentăm câteva recomandări pentru realizarea
evaluării și modul de prezentare a rezultatelor ei. Evaluarea să fie particularizată la
problematica proiectului.

a) Observația

Variabilele observabile: contactul vizual, expresia facială, postura, volumul și tonalitatea

vocii, frecvența cu care pacientul pune întrebări sau evită să raspundă la anumite întrebări,
comportamentul de bolnav, respirația, relația dintre comportamentul nonverbal și obiectivul
evaluării. Observația oferă informații utile despre modul în care pacientul își percepe boala și
tratamentul prin modul de exprimare.

b) Auto-monitorizările (sau jurnalele)

Automonitorizările oferă informații relevante pentru intervenție și pot fi structurate împreună

cu psihologul în funcție de simptomele și problemele pacientului.

Exemple de automonitorizări: monitorizarea activităților zilnice, a gândurilor disfuncționale

când manifestă greață și/sau vărsături, frecvența / zi a administrării insulinei și a glicemiei,
predicțiilor pe care le face pacientul în legatură cu intervenția chirurgicală. Automonitorizările
oferă informații relevante despre modul în care evoluează simptomele și relația dintre ele,
despre situațiile sau activitățile care activează simptomele fizice sau psihologice ("În ce
moment al zilei simptomele se amplifică?" sau "Ce se întâmpla înainte ca starea d- voastră să
se îmbunătățească sau să se înrăutățească?"), ce simte pacientul în momentul experiențierii
unui simptom (ex. durere).

Alți indicatori de evaluare:

1. Experiențe anterioare legate de boala în cauză (ex. o persoană din familie a trăit o
experiență asemanatoare).

2. Reacții față de diagnostic.

3. Convingerile (reprezentarea mentală) despre boală, tratament, intervenții specifice.

59
4. Ce crede și ce simte pacientul referitor la reacțiile rudelor, prietenilor față de problemele
sale.

5. Natura și nivelul suportului social (ex. dacă este o persoană singură sau are suport din
partea familiei și ce tip de suport i se oferă).

6. Reacțiile partenerului și/sau a copiilor față de diagnostic și tratamentul pacientului.

7. Impactul diagnosticului asupra comportamentului partenerului.

8. Experiențe personale anterioare pozitive sau negative legate de boală.

9. Cum le-a afectat viața boala, ce s-a schimbat în rutina pacientului (ex. îl rugați pe pacient să
vă descrie cum se desfașura o săptamână obișnuită înainte de apariția simptomelor și de
aflarea diagnosticului.

10. Evaluarea strategiilor de evitare cognitivă (ex. "Știu că am cancer dar nu mă gândesc la
boala mea.") sau comportamentale (ex. pacientul nu merge să își facă analizele pentru a nu se
confrunta cu rezultatele); aceste strategii mențin anxietatea sau depresia ca reacții psihologice
la boală.

11. Perceptii nerealiste privind prognosticul (ex. "Oricum nu mă voi mai simți bine indiferent
ce voi face").

12. Perspectiva în timp sau modul în care pacientul își percepe viitorul – indicator foarte
important mai ales în bolile percepute ca fiind terminale cum ar fi cancerul sau bolile cronice
cum ar fi diabetul.

13. Modul de interactiune cu cadrele medicale – patternul de comunicare.

- 1. Care sunt consecințele bolii pentru pacient? Ce a pierdut el? Starea de bine, speranța de
viață, controlul, independența (se simte frustrat și datorită inactivității), rolurile anterioare din
familie, la locul de muncă, relațiile interpersonale, viața sexuală, integritatea fizică,
integritatea mentală.

2. Atitudinea față de boală și semnificația bolii pentru pacient.

Exemple de asumpții negative:

Boala îmi conduce viața.

60
Nu este drept să fiu tocmai eu bolnavă /bolnav.

Boala mi-a schimbat viața total.

Soarta mi-a dat această boală.

Nu am făcut nimic rău în viață care să merit să fiu imobilizat.

Nu mai am control asupra vieții mele de când sunt bolnavă.

Boala m-a schimbat complet ca persoană.

Boala mea nu poate fi controlată.

Oricând pot să fac un nou atac cerebral.

Datorită bolii voi fi un neajutorat toata viața.

Evaluarea reprezentării bolii

Identitatea: identificarea simptomele pe care pacientul le percepe ca având legatură cu boala

(de exemplu: durere, greață, scăderea în greutate, oboseală, migrene, tulburări de somn, lipsa
energiei, tulburări digestive)

Durata (acut/cronic): identificarea duratei pe care pacientul o percepe privind boala sa – boala
acută sau cronică (de exemplu: "Voi fi bolnav tot restul vieții", "Voi fi bolnav pentru mult
timp.", "O să mă vindec foarte repede.")

Consecințe: identificarea modificărilor pe care boala le-a produs în viața pacientului și a

familiei acestuia (de exemplu: "Boala a produs modificări majore în viața mea.", "Boala îmi
afectează modul în care mă privesc și privesc viitorul", "Boala îi afectează pe toți cei apropiați
mie.", "Boala nu este o problemă pentru mine.")

Controlul personal: (de exemplu: "Vindecarea sau recuperarea ține de soartă sau șansă.",
"Orice aș face nu pot influența evoluția bolii.", "Evoluția bolii depinde numai de mine.").

61
Controlul tratamentului: (de exemplu: "Tratamentul este eficient în vindecare.", "Efectele
negative ale bolii pot fi prevenite prin tratament.", "Tratamentul îmi controlează boala.", "Nu
se poate face nimic pentru boala mea.")

Reacții emoționale față de boală: depresie, anxietate, furie, îngrijorare, teamă, frustrare.

Cauze: pacientul va fi chestionat în legatură cu modul în care percepe cauza sau cauzele bolii
sale, posibile cauze: stresul, ereditatea, dieta sau comportamentul alimentar, soarta sau
ghinionul, lipsa controalelor medicale, negativismul/viziunea pesimistă asupra vieții,
problemele de familie, munca excesivă, starea emoțională (deprimare, supărare, îngrijorările),
vârsta, fumatul, consumul de alcool, un accident sau o vătămare fizică, imunitate scazută.

Chestionare

Chestionarul de Percepție a Bolii (Weinman et.al., 1996). Chestionarul poate fi utilizat ca

indicator al evaluării printr-un interviu semistrucurat sau ca instrument de cercetare. Alte
tipuri de chestionare găsiți în sursele bibliografice oferite, pe Internet sau pot fi elaborate
chestionare vizând problema studiată.

Rezultatele evaluării:

1. Lista de probleme a pacientului: evaluarea permite formularea unei liste de probleme care
vor face obiectul intervenției.

2. Analiza funcțională: fiecare problemă identificată este prezentată sub forma rezultatelor
analizei funcționale.

Exemple de întrebări utilizate: "Sunt anumite situații sau moment al zilei sau persoane în
prezența cărora simptomele de durere apar?", "Poți să-mi descrii în detaliu o situație în care ai
manifestat durere?", "În ce situații nu apare durerea?", "Cum reacționează celelalte persoane
față de simptomele tale de durere?" , "Cum te simți înainte, în timpul și după apariția
simptomelor de durere?", "Pe parcursul unei zile cu ce frecvență, cât de intensă și ce durată au
simptomele de durere?"

3. Istoria dezvoltării problemelor: evaluarea ne ofera informații despre modul în care

simptomele sau problemele s-au dezvoltat din momentul apariției lor. Acest lucru poate fi
făcut în termeni de dezvoltare cronologică a problemei și pe parcursul unor evenimente
semnificative ca diagnosticul, după aflarea diagnosticului, în timpul tratamentului și după

62
tratament sau orice formă de intervenție. Alte ancore relevante care structurează evaluarea
sunt: istoria personală (anumite evenimente semnificative de viață), medicală (boli similare în
familie).

4. Mediatorii cognitivi: autoeficacitatea, reprezentarea mentală, stima de sine, locusul și

percepția controlului, atribuirile.

Obiective generale de intervenție:

Obiectivele intervenției se stabilesc împreună cu pacientul ("Care ar fi problemele pe care ai

dori să le schimbi pe parcursul consilierii sau terapiei?").

Obiectivele specifice trebuie formulate în termeni clari, specifici, cu rezultate măsurabile (ex.
creșterea frecvenței verificărilor glicemiei / zi) și nu global. Astfel ca fiecare obiectiv general
este specificat în câteva obiective specifice. Obiectivele sunt precizate în funcție de lista de
probleme stabilită după evaluare.

De exemplu: Probleme

1. - evitarea contactului cu familia

Obiective specifice de intervenție

2. - reducerea frecvenței evitării; îmbunătățirea abilităților de a raspunde la criticile membrilor

familiei despre boală.

În continuare vă prezentăm un model ce cuprind obiectivele generale, specifice și strategiile

de intervenție în boala cerebro-vasculară: Ictus cerebral.

Proiect aplicativ în boala cerebrovasculară

Obiective generale:

1. Reabilitarea pacienților ce au suportat un AVC

2. Modificarea stilului de viață

3. Ameliorarea simptomelor.

63
Obiective specifice:

1. Prevenirea tulburărilor emoționale (anxietate, depresie) la pacienții cu AVC

2. Reducerea riscului morții subite sau apariției unui nou AVC

3. Stabilizarea sau reducerea procesului aterosclerotic

4. Optimizarea integrării sociale a pacientului (familie, serviciu, etc)

5. Controlul greutății

6. Managementul lipidic și glicemic

7. Reducerea fumatului

8. Managementul stresului.

Programul de intervenție poate să fie dezvoltat urmărind mai multe dimensiuni:

Educarea pacientului prin:

1. Oferirea de informații privind boala cerebrovasculară.

2. Consilierea privind dezvoltarea de strategii de schimbare a unor aspecte ale stilului de

viață: informații privind factorii de risc ai recidivei bolii și învățarea pacientului a unor tehnici
comportamentale (controlul de stimuli, prompting, etc) în scopul reducerii comportamentelor
dezadaptative (fumat, consum exagerat de grăsimi, alcool, sedentarism).

Modificarea stilului de viață

a) Prescierea de exerciții fizice:

1. - documentarea în ceea ce privește habitudinile pre și post AVC, precum și capacitatea

aerobică a pacientului

2. - prescrierea de exerciții zilnice concrete sub forma unui ghid flexibil (ajustarea
prescriptiilor de practicare a exercițiilor fizice conform individualității psihice și fizice a
pacientului (de ex. prescripții specifice pentru pacienții sedentari: plimbări până la 15 km
săptămânal, sau zilnic 30 – 45 de minute).

b) Managementul lipidic:

64
1.- consilierea privind rolul dietei și colesterolului în bolile cerebro-vasculare: recomandarea
unor modificări ale dietei în scopul reducerii consumului de grăsimi saturate.

c) Reducerea fumatului:

1. - prezentarea mecanismului interacțiunii dintre fumat și stres în producerea AVC- ului la

persoanele ce suferă de afecțiuni cerebro-vasvulare

d) Controlul presiunii arteriale

1. - prin controlul consumului de sare și consumul moderat de alcool

e) Optimizarea greutății (la bolnavii supraponderali scăderea în greutate reduce riscul de

boală)

Managementul stresului

1. - reducerea reactivității psihofiziologice a pacientului la evenimentele stresante

(identificarea împreună cu pacientul a situațiilor stresante, consilierea privind diverse
modalități de evitare/ tolerare/ confruntare a situațiilor stresogene).

2. - programul poate include tehnici de întărire a eului, de managementul timpului și self-

calming talk. Aceste tehnici vizează reducerea tensiunii arteriale precum și atenuarea
anxietății pe care pacienții o dezvoltă ca răspuns la stresorii din mediu.

3. - învățarea unor tehnici de relaxare.

Suportul social

1. - îmbunătățirea comunicării cu familia și cadrele medicale

2. - participarea pacientului la un grup de suport

Consilierea vocațională

1. - reintegrarea în activitățile profesionale anterioare. Totuși pacienții cu locuri de muncă

extrem de stresante pot fi consiliați în a se orienta spre locuri de muncă cu mai puține
responsabilități.

65
Tehnici cognitive

A). Tehnici de modificare a conținuturilor informaționale dezadaptative

Tehnica controlului conștient. Dat fiind faptul că în cele mai multe cazuri ictusul cerebral este
asociat cu dispoziția anxioasă, pacienții au tendința de a prelucra preferențial din mediu
stimulii anxiogeni. Acest pattern cognitiv va duce la amplificarea simptomelor anxioase. În
consecință, anxietatea astfel stimulată va favoriza din nou acel pattern cognitiv, intrându-se
astfel într-un cerc vicios care amplifică simptomatologia. Pacientul va fi învățat să caute
intenționat și conștient în mediu în special stimuli neutri sau cu valența pozitivă, ca o
contrapondere la tendința lui automată de a selecta în special stimuli anxiogeni.

Tehnica operaționalizării constructelor. Operaționalizarea constructelor negative pe care

subiectul și le atribuie ("Sunt un nepuntincios, un infirm sau un neajutorat…"). Aceste
constructe sunt de fapt etichete lingvistice care acoperă mai multe comportamente. Este foarte
probabil ca pacientul să își atribuie această etichetă doar în baza a doua trei comportamente pe
care nu poate să le realizeze în situația în care se află cu aceeași eficiență ca și înainte (de ex
două servicii).

Tehnica reatribuirii. În acest caz conținutul informațional negativ este schimbat, modificând
cauzele care au generat acest conținut prin procesul de reatribuire.

Tehnica identificării inconsistenței logice și a contradicțiilor. Se încearcă să se demonstreze

pacientului că unele conținuturi informaționale dezadaptative despre incapacitate sunt false
datorită inconsistenței logice a lor.

Tehnici de blocare a influenței informațiilor false asupra comportamentului:

Tehnica costurilor și beneficiilor. Pacientului i se cerea să facă o lista cu costurile și

beneficiile pe care cognițiile dezadaptative i le aduc. Se va insista asupra relațiilor cu ceilalți,
trăirilor emoționale, autocontrolului comportamental, etc.

Tehnica anticipării raționale, prin care se încearcă anticiparea influenței pe care informația
falsă ar putea-o induce în comportamentul pacientului. Odată conștientizată această influență,
ea poate fi blocată. Influența inconștientă devine conștientizată și prin aceasta evitată.

66
Tehnica rezolvării de probleme urmăresc modificarea situațiilor generatoare de discrepanța
cognitivă din realitatea externă. În acest caz problema psihologică sau discrepanța cognitivă
rezidă în faptul că subiectul nu are abilitățile necesare rezolvării unor situații din realitate
pentru a le adapta expectanțelor și necesităților lui, acestea generând o discrepanță cognitivă
între ce așteaptă subiectul și ce se întâmplă în realitate. Tehnica rezolvării de probleme îl
învață pe subiect cum să controleze situațiile din realitate, eliminând discrepanța cognitivă și
distresul asociat acesteia.

Structurarea intervenției

Se realizează în funcție de lista de probleme și obiectivele de intervenție. Structurarea

intervenției individuale sau de grup se face împreună cu pacientul sau pacienții. Vă oferim un
exemplu de structurare:

1. Educarea pacientului privind rolul factorilor cognitivi și comportamentali în înțelegerea

reacțiilor emoționale și fizice față de boală sau tratament. Faza de educare sau informare este
foarte importantă pentru creșterea motivației pacientului față de intervenție.

2. Explicarea principiilor de intervenție și a modului de desfășurare a terapiei sau consilierii.

În cadrul acestei etape psihologul se focalizează pe îmbunătățirea complianței pacientului față
de intervenție.

3. Structurarea ședințelor de intervenție în funcție de obiectivele propuse. Ierarhizarea

acestora este stabilită în funcție de lista de probleme și prioritățile identificate de terapeut și
pacient.

Evaluarea finală a eficacității intervenției. Se realizează pe baza indicatorilor inițiali stabiliți

în faza inițială de evaluare (observație, auto monitorizare, chestionare, alți indicatori de
evaluare).

67
Anexa 5 ELABORAREA UNUI PROIECT DE SĂNĂTATE

OBIECTIVE EDUCAȚIONALE:
Descrierea principalelor etape ale unui proiect de sănătate;
Dobândirea noțiunilor de bază necesare pentru a scrie un proiect.

BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ: Vladescu, C. -Managementul serviciilor de sănătate, Ed.

Expert, 2000.

DEFINIȚII ALE PROIECTULUI DE SĂNĂTATE - ,,o acțiune țintită, direcționată spre un

anumit scop, care se desfășoară într-o perioadă limitată de timp și presupune angajarea unor
anumite capacități și resurse,, - ,,o combinație de resurse umane, materiale și de timp, adunate
într-o organizație temporară, pentru a se atinge un anumit scop,,!!!

Program=Proiect, au aceeaşi structură, dar proiectul e limitat în timp (1-2 ani) faţă de
program care se defăşoară pe intervale mult mai mari de timp.

CLASIFICAREA PROGRAMELOR/PROIECTELOR
1. în funcție de orientare: programe care se adresează unor probleme de sănătate (TBC, HIV);
- programe care se adresează unei populații țintă (femei, copii); programe care se adresează
unor determinanși ai stării de sănătate (stil de viață);
2. programe combinate
3. în raport cu organizația: - intraorganizaționale; - extraorganizaționale
4. programe de cercetare,

ETAPELE ELABORĂRII UNUI PROIECT

A). ETAPA PRELIMINARĂ cuprinde: definirea clară a ideii care stă la baza proiectului;
stabilirea echipei de lucru; stabilirea categoriilor de personal implicate; definirea rolurilor şi a
responsabilităţilor pentru fiecare membru din echipă.

B). ELABORAREA PROGRAMULUI

Analiza de situaţie: Politica/legislaţia de sănătate, socio - economică;
Starea de sănătate şi determinanţii acesteia;

68
Organizarea sistemului de sănătate;
Resurse disponibile;
Identificarea problemelor/nevoilor de sănătate;
Ierarhizarea problemelor de sănătate/ stabilirea priorităţilor;
Elaborarea scopurilor şi obiectivelor;
Planificarea activităţilor (grafic Gantt);
Analiza obstacolelor şi formularea soluţiilor posibile;
Estimarea bugetului;
Monitorizare şi evaluare - se vor specifica criteriile şi normele utile în control şi evaluare /
indicatorii de monitorizare;
Elaborarea schiţei planului operaţional;
Redactarea programului.

Definiţie: metodologie de analiză a unui proiect sau a unei afaceri.

Puncte tari (ex: echipă tânără şi motivată, nu mai există alte proiecte similare);
Oportunităţi (ex: colaborarea cu ONG);
Puncte slabe (ex: nr insuficient de colaboratori);
Ameninţări (ex: populaţia ţintă e necooperantă, reticentă la schimbări privind stilul de viaţă);
Identificarea problemelor este o activitate care are un grad mai mare sau mai mic de
subiectivism, ea reflectând modul de judecată al componenţilor grupului de lucru. În acelaşi
timp, depinde de nivelul cunoştinţelor, de cantitatea şi calitatea datelor şi informaţiilor
disponibile etc.
Rezultatul etapei este obţinerea unei liste cu problemele de sănătate ale populaţiei.
Identificarea problemelor de sănătate este urmată de stabilirea priorităţilor şi de ierarhizarea
problemelor de sănătate. Ierarhizarea problemelor de sănătate este susţinută de următoarele
argumente: resursele limitate ale sistemului de sănătate; creşterea continuă a costurilor
serviciilor medicale; decalajul între resursele limitate şi nevoile de sănătate practic nelimitate
ale populaţiei; introducerea unor tehnici de diagnostic şi de tratament din ce în ce mai
sofisticate şi mai costisitoare;
creşterea interesului consumatorilor de servicii pentru tehnicile şi tehnologiile de diagnostic
tot mai noi; creşterea frecvenţei în populaţie a bolilor cronice degenerative;
creşterea numărului de persoane cu polimorbiditate.
În stabilirea priorităţilor se impune parcurgerea a patru etape:

69
- definirea criteriilor şi formularea lor într-un mod explicit;
- preselecţia problemelor, dacă lista lor este prea lungă;
- analizarea şi compararea problemelor cu ajutorul unor metode de ierarhizare.
Criteriile cele mai frecvente sunt:
- importanţa problemei, evaluată prin rata de incidenţă, rata de prevalentă, număr de persoane
bolnave, nivelul incapacităţii şi invalidităţii consecutive îmbolnăvirii, mortalitate, decesele
premature, decesele evitabile, impactul asupra serviciilor medicale, familiei, societăţii etc.;
- capacitatea de intervenţie (există cunoştinţe privind etiologia sau factorii de risc, metodele
de prevenţie primară, secundară, terţiară, tratamente şi tehnologii de tratament etc.);
- posibilităţi de acţiune (reţea de servicii medicale acceptate de populaţie, accesibile din punct
de vedere economic, financiar, geografic etc.).
Scopul exprimă rezultatul final aşteptat ca urmare a implementării unui program/ proiect. Nu
este neapărat necesar ca acesta să fie formulat în limitele resurselor disponibile şi a unei
anumite perioade de timp, mai ales în cazul programelor.
Obiectivul reprezintă o situaţie la care se doreşte să se ajungă, un anumit rezultat care se
doreşte să fie atins într-o anumită perioadă de timp. Obiectivul măsoară progresul parcurs
către atingerea scopului propus. Este necesar ca obiectivele să fie cuantificabile şi să se
stabilească limite de timp pentru atingerea lor.
În formularea obiectivelor se va specifica:
- ce se va realiza;
- cât (în ce măsură);
- când se aşteaptă rezultatul;
- cine va beneficia;
- unde anume se aşteaptă rezultatul.
Obiectivul general - reprezintă rezultatul care se aşteaptă la finalul proiectului şi exprimă o
îmbunătăţire a situaţiei existente.
Obiectivul specific - reprezintă rezultatele de etapă ale proiectului şi măsoară progresul către
atingerea obiectivelor intermediare şi a obiectivului general.
Obiectivul operaţional – reprezintă acţiunile prevăzute pentru realizarea obiectivelor.
Exemplu:
Scop - „ Scăderea numărului de avorturi şi de sarcini nedorite la studente“.
Obiectivul general - „Scăderea cu 50% a numărului de avorturi şi de sarcini nedorite la
studente în perioada 2015 -2017“

70
Obiectivul specific - „Creşterea nivelului de informare a studentelor cu privire la metodele
contraceptive“.
Obiectivul operaţional - „Distribuirea gratuită a 10 000 de broşuri referitoare la metodele
contraceptive studentelor în perioada ianuarie - iunie 2015".
Planificarea activităţilor (grafic Gantt).
Planificarea detaliată implică şi realizarea unui calendar al proiectului în care să fie
menţionată perioada de desfăşurare a fiecărei activităţi. Perioadele de timp pot fi trecute în
zile, săptămâni, luni, trimestre sau ani.
Estimarea bugetului - Bugetul reprezintă o planificare a resurselor financiare pentru o
perioadă definită de timp, având două componente:
veniturile şi cheltuielile. Costurile implicate în realizarea programului/proiectului se
calculează pentru fiecare activitate în parte şi se centralizează de obicei în patru mari categorii
de cheltuieli:
-cheltuieli de personal; (pentru aceasta trebuie identificat numărul de personal şi calificarea
acestuia, în funcţie de specificul programului, se vor lua în considerare costuri pentru
recrutare, pregătire, salarii, diurne, transport, etc.;
-cheltuieli cu echipamente și materiale; (se are în vedere atât costul achiziţionării, cât şi al
întreţinerii acestora);
- cheltuieli pentru utilităţile necesare (trebuie identificate şi specificate în detaliu utilităţile
necesare, de ex. închirierea, construirea de spaţii noi sau modificarea celor existente);
-cheltuieli de suport; (se identifică toate mijloacele necesare derulării programului, cum ar fi:
logistică, comunicaţii etc.);
- Se alocă o anumită sumă pentru cheltuieli neprevăzute (aprox. 10%). Se identifică, de
asemenea, sursele potenţiale de finanţare a programului.

C. APROBAREA PROGRAMULUI

D. IMPLEMENTAREA PROGRAMULUI

71
E. EVALUAREA
Se evaluează:
1. structura - evaluarea elementelor care se utilizează în proiect („input"); resursele umane
(număr suficient, competenţe tehnice, remuneraţie, etc.); resursele materiale (cantitate,
calitate, etc.);
2. procesul - stadiul programului în raport cu termenele stabilite, în raport cu bugetul
prevăzut, (utilizarea resurselor);
3. rezultatele (tip efecte) — activităţile / serviciile realizate pentru atingerea obiectivelor
(„output“ - ex: nr. persoanelor examinate/zi în cadrul unui screening); rezultatele ( tip
„outcome" - exemplu: reducerea incidenţei prin hepatită B ca o consecinţă a vaccinării)
obţinute ca urmare a aplicării programului (gradul de atingere a scopului şi obiectivelor,
impactul în populaţia sau grupul specific asupra căruia s- a acţionat).

F. REDACTARE RAPORT FINAL

G. DISEMINAREA REZULTATELOR
SCHEMA UNUI PROIECT/PROGRAM DE SĂNĂTATE INSTITUŢIA: (se nominalizează
unitatea, departamentul, secţia etc. care coordonează programul şi localitatea).
TITLUL PROGRAMULUI:----------------

COORDONATOR PROGRAM/PROIECT:-----------

INTRODUCERE:
1. prezentarea pe scurt a situaţiei existente, identificarea problemelor, descrierea priorităţilor
şi formularea problemei de sănătate identificată; politica guvernamentală sau din domeniul de
sănătate; justificarea administrativă şi medicală (se prezintă contextul legislativ precum şi
avantajele programului); documentaţia disponibilă.
2. participanţii la program: (se vor specifica instituţiile sau persoanele care sunt implicate
direct în program).
3. colaboratorii la program:---------------
4. beneficiarii rezultatelor programului (populaţia ţintă):----

72
DURATA PROGRAMULUI (se va specifica data începerii programului şi data limită de
finalizare a obiectivelor):-------

SCOP : trebuie să fie clar formulat.

OBIECTIVE:
GENERALE, SPECIFICE, OPERAŢIONALE.

REZULTATE AŞTEPTATE - se descriu beneficiile şi impactul în comunitate ca urmare a

aplicării programului; se vor specifica indicatorii care vor fi utilizaţi pentru evaluarea gradului
de realizare a acestor obiective.

IMPLEMENTAREA PROGRAMULUI - se vor prezenta instrumentele care vor fi urmărite în

etapa propriu zisă de implementare (grafic Gantt) şi care se referă la:
Organizarea implementării: resurse umane (număr, specialitate, durata activităţii în program);
resurse materiale (echipament descris în detaliu); resurse financiare - cine finanţează
programul, suma totală;
Structura organizaţională - se descriu legăturile funcţionale dintre unitatea responsabilă cu
realizarea programului, participanţi şi colaboratori; este indicată realizarea unei scheme;
Responsabilităţi - se descriu în detaliu responsabilităţile pentru coordonator şi pentru fiecare
membru din echipă;
Planul activităţilor pentru implementare - se vor ordona în logica desfăşurării şi se va stabili
durata pentru fiecare activitate; se va elabora diagrama Gantt.

ESTIMAREA BUGETULUI - se vor prezenta în tabele cheltuielile prevăzute şi care vor fi

verificate pe parcursul derulării proiectului; se vor preciza sursele de finanţare.

MONITORIZARE ŞI EVALUARE - se vor specifica criteriile şi normele utile în control şi

evaluare (indicatorii de monitorizare şi pentru evaluările periodice şi evaluarea finală).

CONSTRÂNGERI care ar putea apărea.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI.

73