TEMA IV: NULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL

1. Noţiune, caractere, reglementare, funcţii

Nulitatea este sancţiunea de drept civil care lipseşte actul juridic civil
de efectele contrare normelor edictate pentru încheierea sa valabilă1.
Potrivit art.1246 alin.1 Codul civil, republicat, orice contract încheiat
cu încălcarea condiţiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este
supusa nulităţii, dacă prin lege nu se prevede o altă sancţiune.
Nulitatea presupune mecanismul juridic caracterizat de următoarele
trăsături:
- priveşte numai actele juridice civile, nu şi faptele juridice2; aceasta rezultă
chiar din titlul „Nulitatea contractului” a Secţiunii a 4-a, din cadrul Cărţii a
V-a a Codului civil, republicat;
- intervine atunci când se încalcă condiţiile cerute de lege pentru încheierea
valabilă a actului juridic civil; încălcarea se raportează la momentul
încheierii actului juridic civil;
- constă în lipsirea actului juridic de efecte juridice, ca sancţiune civilă, dacă
prin lege nu se prevede o altă sancţiune.
Ca sancţiune specifică de drept civil, nulitatea prezintă următoarele
funcţii3:
- funcţia preventivă, care constă în acţiunea inhibitorie pe care
cunoaşterea instituţiei nulităţii o exercită asupra subiectelor de drept civil
tentate să nesocotească respectarea condiţiilor de validitate cerute la
încheierea actelor juridice, ştiind că un act încheiat în această ipoteză este
lipsit de efecte;
- funcţia sancţionatorie, care constă în înlăturarea efectivă a efectelor
actului civil încheiat cu încălcarea normelor privind condiţiile sale de
validitate;
- funcţia de garantare a principiului legalităţii în domeniul actelor
juridice civile, care se realizează prin aplicarea primelor două funcţii.
Doctrina şi practica juridică susţin că nulitatea constituie un mijloc juridic
important şi eficient în asigurarea respectării ordinii publice şi a bunelor
moravuri4.

1
Ghe.Beleiu, op.cit., 1992, p.173.
2
A se vedea, în acelaşi sens, G.Boroi, C.A.Anghelescu, op.cit., p.218.
3
V.Gheorghiu, Drept civil. Partea generală. Persoanele. Curs universitar, Editura Cermaprint, Bucureşti,
2009, p.173-174.
4
Ghe.Beleiu, op.cit., p.210.
 2. Delimitarea nulităţii de alte sancţiuni juridice civile
Nulitatea se distinge de alte cauze de ineficacitate
(rezoluţiunea/rezilierea, caducitatea, revocarea, inopozabilitatea), după cum
urmează:
- Nulitatea se deosebeşte de rezoluţiune5/reziliere6, în primul rând, prin
temeiul lor şi sfera actelor juridice civile cărora li se aplică. Astfel, nulitatea
constă în lipsirea de efecte a unui act juridic încheiat cu încălcarea
condiţiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă,
rezoluţiunea/rezilierea constă în desfiinţarea unui contract sinalagmatic,
pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor contractuale. Cu alte cuvinte,
sursa nulităţii este originară (pentru cauze existente în momentul încheierii
actului), cea a rezoluţiunii/rezilierii este subsecventă încheierii contractului 7.
În ceea ce priveşte sfera de aplicabilitate, nulitatea priveşte orice act juridic
civil în timp ce rezoluţiunea se aplică contractelor sinalagmatice cu
executare dintr-o dată, iar rezilierea priveşte contractele sinalagmatice cu
executare succesivă.
- Caducitatea se deosebeşte de nulitate prin aceea că loveşte un act
juridic valabil încheiat şi constă în lipsirea de orice efecte juridice din cauza
unui eveniment survenit după formarea valabilă a actului şi independent de
voinţa autorului actului (pierderea bunului). Astfel este necesar ca
evenimentul care determină caducitatea unui act juridic civil să intervină
după momentul încheierii actului juridic civil8 şi să fie independent de voinţa
autorului9. Cu această ocazie aducem în discuţie prevederile art.1030 din
Codul civil, republicat, potrivit cărora donaţiile făcute viitorilor soţi sau
unuia dintre ei, sub condiţia încheierii căsătoriei, nu produc efecte în cazul
în care căsătoria nu se încheie.
- Revocarea este acel act juridic, unilateral sau convenţional, prin care
se retractează de către parte sau părţi un act juridic valid 10. Observăm că şi
5
În literatura de specialitate rezoluţiunea a fost definită ca fiind sancţiunea neexecutării culpabile a
contractului sinalagmatic, constând în desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia
avută anterior încheierii contractului. A se vedea în acest sens, V.Stoica, Rezoluţiunea şi rezilierea
contrcatelor civile, Editura ALL, Bucureşti, 1997 citat de C.Stătescu, C.Bîrsan, Drept civil. Teoria
generală a obligaţiilor, Ediţia a VIII-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, p.94.
6
Rezilierea reprezintă sancţiunea neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic cu executare
succesivă, care face să înceteze efectele contractului numai pentru viitor, lăsând neatinse prestaţiile
succesive care au fost făcute anterior rezilierii. Pentru detalii, a se vedea, C.Stătescu, C.Bîrsan, cit.supra.,
p.99.
7
Pentru detalii a se vedea D.Cosma, Teoria generală a actului juridic civil, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,
1969, p.296.
8
Actul ineficace din cauza lipsei unei condiţii de validitate prevăzute de lege este nul. Ineficacitatea care
ţine de voinţa autorului poate fi rezoluţiune/reziliere.
9
A se vedea ibidem, p.437-441.
10
A se vedea D.Cosma, op.cit., p.425.
în cazul revocării avem de a face cu un act juridic civil care a fost încheiat
cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege pentru validitatea sa, numai că
de această dată, autorul sau autorii nu mai doresc ca actul juridic să-şi
producă efectele. Cu titlu de exemplu amintim revocabilitatea donaţiilor
între soţi prevăzută şi permisă de art.1031 Codul civil, republicat 11 şi
revocabilitatea testamentului reglementată de art.1051-1053 Codul civil,
republicat. Ne raliem opiniei12 exprimate în literatura de specialitate potrivit
căreia revocarea donaţiilor pentru ingratitudine şi pentru neexecutarea
sarcinilor, deşi calificată astfel de legiuitor în art.1020 şi urm. din Codul
civil, republicat, nu reprezintă o revocare propriu-zisă, ci o rezoluţiune.
- Inopozabilitatea este sancţiunea aplicabilă în cazul nesocotirii unor
cerinţe de publicitate faţă de terţi sau a lipsei ori depăşirii puterii de a
reprezenta. Actul inopozabil este valid, spre deosebire de actul nul, astfel că
va produce efecte juridice civile între părţi, însă nu va putea fi opus terţilor,
în sensul că terţii nu vor putea fi ţinuţi să recunoască realitatea juridică
rezultată din încheierea actului respectiv.
3. Clasificarea nulităţii actului juridic civil. După natura interesului
ocrotit în dispoziţia legală încălcată la data încheierii actului 13, deosebim
între nulitatea absolută şi nulitatea relativă.
Potrivit art.1247 alin.1 Codul civil, republicat, nulitatea absolută este
acea nulitate care intervine în cazul în care actul juridic respectiv este
încheiat cu încălcarea unei dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui
interes general.
Dimpotrivă, dacă interesul ocrotit este unul individual, particular,
privat, nulitatea este relativă. În acest sens, art.1248 alin.1 Codul civil,
republicat, prevede că un contract încheiat cu încălcarea unei dispoziţii
legale instituite pentru ocrotirea unui interes particular este anulabil.
După întinderea efectelor nulităţii, distingem între nulitatea totală
adică înlăturarea tuturor efectelor actului juridic civil şi nulitatea parţială în
cazul căreia numai unele clauze sunt contrare dispoziţiilor legale şi, ca atare,
înlăturate.
Legiuitorul este cel care ne oferă şi mijloacele pentru a califica o
nulitate ca fiind totală sau parţială. Astfel, în temeiul art.1255 alin.2 Codul
civil, republicat, nulitatea total[ intervine numai dacă, prin natura lor,
clauzele contrare dispoziţiilor legale sunt esenţiale sau dacă, în lipsa
11
Potrivit acestui text legal, orice donaţie încheiată între soţi este revocabilă numai în timpul căsătoriei.
12
D.Cosma, op.cit., p.424.
13
Pentru împărţirea nulităţilor în absolute şi negative putem folosi drept criteriu şi caracterul dispoziţiilor
legale încălcate. Astfel, nulitatea absolută intervine ca urmare a încălcării unei dispoziţii legale imperative
de ordine publică, iar nulitatea relativă ca urmare a încălcării unei dispoziţii legale imperative de ordine
privată.
acestora, actul juridic nu s-ar fi încheiat. Per a contrario, ori de câte ori nu
este îndeplinită condiţia expusă mai sus, actul încheiat va fi lovit de o
nulitate parţială, situaţie în care clauzele nule vor fi înlocuite de drept cu
dispoziţiile legale aplicabile14. În ceea ce priveşte actele juridice
plurilaterale, adică acele acte cu mai multe părţi în care prestaţia fiecărei
părţi este făcută în considerarea unui scop comun, art.1256 dispune că
nulitatea în privinţa uneia dintre părţi, de regulă, nu atrage desfiinţarea în
întregime a contractului. Aceasta intervine numai în cazul în care este
esenţială pentru existenţa contractului însăşi participarea persoanei în
privinţa căreia contractul era nul.
Supunem atenţiei situaţia clauzelor considerate nescrise. Însăşi
titulatura folosită de legiuitor ne dă de înţeles faptul că în cazul în care sunt
cuprinse într-un act juridic civil ele vor fi înlăturate, considerându-se că nu
au existat (că nu au fost „scrise”) niciodată. Nulitatea, în acest caz, va fi una
parţială. Desigur că dacă aceste clauze sunt esenţiale pentru încheierea
actului respectiv sau fără de care actul nu s-ar fi încheiat nulitatea ar fi un
totală. Astfel sunt considerate nescrise:
- clauzele sau dispoziţiile actului de constituire ori ale statutului,
precum şi hotărârile organelor statutare ale persoanei juridice care
limitează sau lărgesc puterile conferite exclusiv de lege acestor organe
(art.218 alin.3 Codul civil, republicat);
- clauza prin care, sub sancţiunea desfiinţării liberalităţii sau restituirii
obiectului acesteia, beneficiarul este obligat să nu conteste validitatea unei
clauze de inalienabilitate ori să nu solicite revizuirea condiţiilor sau a
sarcinilor (art.1009 alin.1);
- dispoziţia testamentară prin care se prevede dezmoştenirea ca
sancţiune pentru încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) sau pentru
contestarea dispoziţiilor din testament care aduc atingere drepturilor
moştenitorilor rezervatari ori sunt contrare ordinii publice sau bunelor
moravuri (art.1009 alin.2);
- clauză în temeiul căreia: a) chiriaşul este obligat să încheie o
asigurare cu un asigurător impus de locator; b) se prevede răspunderea
solidară sau indivizibilă a chiriaşilor din apartamente diferite situate în
acelaşi imobil, în cazul degradării elementelor de construcţii şi a
instalaţiilor, obiectelor şi dotărilor aferente părţilor comune ale imobilului;
c) chiriaşul se obligă să recunoască sau să plătească în avans, cu titlu de
reparaţii locative, sume stabilite pe baza estimărilor făcute exclusiv de
locator; d) locatorul este îndreptăţit să diminueze sau să suprime, fără

14
Art.1255 alin.2 Codul civil, republicat.
contraprestaţie echivalentă, prestaţiile la care s-a obligat prin contract
(art.1826).
- clauzele care impun debitorului plata anticipată şi imediată la cerere
a obligaţiei garantate sau plata vreunei alte obligaţii prin faptul constituirii
unei alte garanţii asupra aceluiaşi bun (art.2384 alin.2);
După aspectul la care se referă, distingem între nulitatea de fond şi
nulitatea de formă. De fond, este acea nulitate ce poate fi aplicată în caz de
lipsă ori nevalabilitate a unei condiţii de fond a actului juridic civil
(capacitate, consimţământ, obiect şi cauză). De formă, este acea nulitate ce
intervine în cazul nerespectării formei cerute ad validitatem.
După modul cum este prevăzută în legislaţie, distingem între nulitatea
expresă, cea prevăzută expres de legiuitor şi nulitatea virtuală, care nu este
prevăzută ca atare în lege, dar trebuie aplicată pentru ca scopul dispoziţiei
legale încălcate să fie atins15. În literatura de specialitate16 s-a stabilit, pe
bună dreptate, faptul că împărţirea nulităţilor în exprese şi virtuale nu trebuie
confundată cu împărţirea în nulităţi absolute şi relative. Reţinem, cu această
ocazie, art.1238 Codul civil, republicat, în care sunt recunoscute în mod
expres atât nulitatea absolută cât şi cea relativă. Astfel, se prevede că lipsa
cauzei atrage anulabilitatea contractului, fiind vorba despre o nulitate
expresă şi relativă. De asemenea se dispune că o cauză ilicită sau imorală
atrage nulitatea absolută a contractului (…), fiind vorba despre o nulitate
expresă şi absolută.
După criteriul procedeului de valorificare al nulităţii, distingem între
nulitatea amiabilă (recunoscută de părţi) şi nulitatea judiciară (stabilită de
instanţă). Această diviziune a nulităţilor îşi are izvorul în dispoziţiile
art.1246 alin.3 Codul civil, republicat, potrivit cărora dacă prin lege nu se
prevede altfel, nulitatea contractului poate fi constatată sau declarată prin
acordul părţilor. Aşadar, ori de câte ori părţile se pun de acord cu privire la
nulitatea unui act juridic civil, aceasta va fi amiabilă. În schimb, în cazul
neînţelegerii, instanţa va fi cea care va dispune sau constata nulitatea, care,
de această dată, va fi una judiciară.
Se ridică întrebarea dacă nulităţile de drept, acela care operează în baza
unor dispoziţii legale, reprezintă o a treia categorie de nulităţi potrivit
prezentului criteriu de clasificare. Sunt astfel de nulităţi cele calificate ca
atare de legiuitor17 precum şi cele care intervin în cazul clauzelor considerate
15
A se vedea art.1253 Codul civil, republicat.
16
G.Boroi, C.A.Anghelescu, op.cit., 229.
17
Literatura de specialitate ne-a arătat ca exemplu aici art.5 din Ordonanţa Guvernului nr.13/2011 privind
dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor
măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. nr.
607 din 29 august 2011) potrivit căruia (1) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei
nescrise. Pentru a soluţiona această problemă ne raliem opiniei exprimate în
literatura veche18, potrivit căreia „faţă de împrejurarea că (…) un act juridic,
o dată încheiat, beneficiază de o prezumţie (relativă) de validitate (…)
trebuie să admitem că în caz de litigiu între părţi, în toate cazurile de
nulitate este necesară o statuare judecătorească”. După cum am arătat mai
sus, în contextul legislativ actual afirmaţia îşi menţine valabilitatea, motiv
pentru care includerea unei a treia categorii – nulităţi de drept – nu are temei
juridic. Cu toate acestea, calificarea unei nulităţi ca fiind de drept este
importantă întrucât aceste nulităţi vor fi constatate de părţi sau de instanţă,
excluzându-se aprecierea acestora. Dacă nulitatea nu operează în puterea
legii, atunci părţile sau instanţa judecătorească vor trebui să aprecieze dacă
au fost încălcate condiţiile prevăzute de lege pentru încheierea valabilă a
actului juridic civil, nulitatea fiind declarată pe cale amiabilă sau judiciară.
Cauzele de nulitate sunt acele împrejurări ce apar la încheierea actului
juridic civil prin care se încalcă condiţiile cerute de lege pentru încheierea sa
valabilă.
Din prevederile art.1246 alin.4 se desprinde caracterul legal al cauzelor
de nulitate, din moment ce nu pot fi instituite sau suprimate cauze de nulitate
prin acordul părţilor.
Nulitatea absolută operează:
 în cazurile anume prevăzute de lege
precum şi
 atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul
general.
Dintre cauzele de nulitate absolută amintim:
- încălcarea regulilor privind capacitatea civilă a persoanelor fizice în
cazurile privind nerespectarea unei incapacităţi speciale, cerută pentru
ocrotirea unui interes general, cum sunt cele prevăzute de art.1653 alin.1 19 şi
art.1654 alin.2 teza a doua20 Codul civil, republicat;

întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil,
republicată, dobânda nu poate depăşi dobânda legală cu mai mult de 50% pe an. (2) Orice clauză prin
care se încalcă dispoziţiile alin. (1) este nulă de drept. În acest caz, creditorul este decăzut din dreptul de
a pretinde dobânda legală. A se vedea ibidem, p.230, nota nr.1.
18
D.Cosma, op.cit., p.331.
19
Potrivit acestui text legal, sub sancţiunea nulităţii absolute, judecătorii, procurorii, grefierii, executorii,
avocaţii, notarii publici, consilierii juridici şi practicienii în insolvenţă nu pot cumpăra, direct sau prin
persoane interpuse, drepturi litigioase care sunt de competenţa instanţei judecătoreşti în a cărei
circumscripţie îşi desfăşoară activitatea.
20
În temeiul art.1654 alin.1 lit.c Sunt incapabili de a cumpăra, direct sau prin persoane interpuse, chiar şi
prin licitaţie publică (…) funcţionarii publici, judecătorii-sindici, practicienii în insolvenţă, executorii,
precum şi alte asemenea persoane, care ar putea influenţa condiţiile vânzării făcute prin intermediul lor
sau care are ca obiect bunurile pe care le administrează ori a căror administrare o supraveghează. Actele
încheiate cu încălcarea aceste interdicţii sunt lovite de nulitate absolută, după cum prevede textul legal
- încălcarea regulilor privind capacitatea civilă de folosinţă a
persoanelor juridice. Astfel, art.206 Codul civil, republicat, prevede că sunt
lovite de nulitate absolută actele juridice civile ale persoanei juridice prin
care se dobândesc drepturi şi obligaţii civile, care prin natura lor sau potrivit
legii, nu pot aparţine decât persoanelor fizice, precum şi acelea prin care se
dobândesc drepturi şi obligaţii civile, altele decât cele necesare pentru
realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut.
- nevalabilitatea obiectului actului juridic civil, atunci când nu
îndeplineşte condiţiile prevăzute de art.1225 alin.2 Codul civil, republicat, şi
anume de a fi determinat şi licit;
- nevalabilitatea obiectului obligaţiei atunci când nu este determinat sau
determinabil şi licit după cum impune art.1226 alin.2;
- cauza ilicită sau imorală (art.1238 alin.2);
- încălcarea prevederilor legale prin care se impune o anumită formă
pentru încheierea valabilă a unor acte juridice civile (forma cerută ad
validitatem)21;
Nulitatea relativă (anulabilitatea) operează:
 în cazurile anume prevăzute de lege
precum şi
 atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul
particular.
Sunt cauze de nulitate relativă:
- viciile de consimţământ;
- nesocotirea dispoziţiilor legale privitoare la capacitatea de exerciţiu a
persoanei fizice în următoarele cazuri22:
a) când actele sunt încheiate de persoane lipsite de capacitatea de exerciţiu,
altele decât actele pe care aceste persoane le pot încheia singure potrivit
art.43 alin.3 Codul civil, republicat; este vorba despre acte de actele de
administrare şi actele de dispoziţie, altele decât cele de valoare mică, cu
caracter curent şi care se execută la momentul încheierii lor;
b) când actele sunt încheiate de persoane cu capacitate de exerciţiu
restrânsă, altele decât actele pe care aceste persoane le pot încheia
singure potrivit art.41 alin.3. Este vorba aici despre actele juridice de
administrare prejudiciabile pentru minorul cu vârsta cuprinsă între 14 şi
18 ani, pe care acesta le încheie fără încuviinţarea ocrotitorilor legali şi
indicat mai sus.

21
A se vedea în acest sens art.1242 Codul civil, republicat.
22
Cazurile prezentate sunt prevăzute de art.44 Codul civil, republicat, a cărui titulatură marginală este
„Sancţiune”.
 despre actele de dispoziţie încheiate fără încuviinţarea ocrotitorului legal
sau autorizarea instanţei de tutelă;
- nesocotirea dispoziţiilor legale referitoare la capacitatea de exerciţiu a
persoanei juridice23 atunci când actele juridice civile vătămătoare sunt
încheiate de organe de administrare sau de control, în componenţa cărora
intră incapabili, persoane cu capacitate restrânsă de exerciţiu, persoane
decăzute din dreptul de a exercita o funcţie în cadrul acestor organe sau
persoane declarate prin lege sau actul de constituire incompatibili să ocupe o
astfel de funcţie;
- lipsa discernământului la încheierea actului juridic civil în temeiul
art.1205 Codul civil, republicat;
- lipsa cauzei actului juridic civil, potrivit art.1238 alin.1 Codul civil,
republicat.
Literatura de specialitate24 a analizat situaţia invocării concomitente a
mai multor cauze de nulitate în faţa instanţei de judecată în vederea
desfiinţării unui act juridic civil. S-a concluzionat faptul că nu există o
ordine de verificare a acestora şi este suficient ca instanţa să găsească un
motiv de nulitate întemeiat, din acest moment acţiunea urmând a fi admisă,
iar cercetarea celorlalte motive devenind inutilă. Dacă în schimb acţiunea în
nulitatea actului juridic civil se respinge, instanţa trebuie să analizeze toate
motivele de nulitate invocate.
În ceea ce priveşte identificarea naturii juridice a nulităţii unui act
juridic civil, conchidem că se vor parcurge următoarele etape:
1) identificarea unei dispoziţii legale care să determine dacă
nulitatea este una absolută sau relativă;
2) identificarea interesului ocrotit prin norma juridică încălcată
la încheierea actului juridic civil25. Astfel, dacă interesul
ocrotit se dovedeşte a fi unul general, atunci nulitatea va fi
absolută, iar dacă interesul este unul particular, nulitatea va fi
relativă.
3) operează prezumţia de nulitatea relativă ori de câte ori
nulitatea nu este determinată de legiuitor şi nici nu reiese în
mod neîndoielnic din lege, adică ori de către ori parcurgerea
etapelor anterioare nu au condus la o soluţie.

4. Regimul juridic al nulităţii. Prin regim juridic al nulităţii înţelegem

23
A se vedea art.211 Codul civil, republicat.
24
A se vedea, în acest sens, G.Boroi, C.A.Anghelescu, op.cit., p.235.
25
Trecerea la această etapă are loc atunci când prima nu a condus către un rezultat, adică legiuitorul nu a
calificat nulitatea ca fiind absolută sau relativă.
regulile care guvernează nulitatea absolută şi nulitatea relativă.
Regimul juridic al nulităţii priveşte trei aspecte: cine poate invoca
nulitatea, cât timp poate fi invocată nulitatea, precum şi posibilitatea de
acoperire a nulităţii prin confirmare. Aceste aspecte sunt diferite, după cum
suntem în prezenta nulităţii absolute sau a celei relative.

4.1.Regimul juridic al nulităţii absolute

a) Nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes
Prin „interes” în sensul de mai sus înţelegem un „avantaj particular” pe
care persoana care invocă nulitatea absolută urmăreşte să îl realizeze pentru
sine sau pentru altul, fără a veni astfel în contradicţie cu faptul că nulitatea
absolută intervine atunci când se încalcă o normă juridică care ocroteşte un
interes general. Aceasta deoarece nu oricine poate invoca nulitatea, ci doar
cineva care ar avea o oarece legătură directă sau indirectă cu actul juridic
civil ce se urmăreşte a fi anulat (adică autorul sau autorii actului, procurorul,
instanţa de judecată).
Art.1247 alin.2 Codul civil, republicat, prevede că nulitatea absolută
poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau de
excepţie. Se impune clarificarea noţiunilor de „invocare pe cale de acţiune”
şi „invocare pe cale de excepţie”. Invocarea pe cale de acţiune presupune
faptul că cel care se adresează cu cerere instanţei de judecată solicită
acesteia chiar constatarea sau declararea nulităţii absolute a actului juridic
civil în cauză. Invocarea pe cale de excepţie apare în situaţia în care
persoana chemată în judecată, în apărarea sa, solicită instanţei să constate
sau să declare nulitatea absolută a actului, în contextul în care cel care a
sesizat instanţa urmărea cu totul altceva.
În ceea ce priveşte invocarea nulităţii absolute de către instanţa de
judecată, ea apare ca obligaţie şi nu ca posibilitate, după cum reiese din litera
alin.2 art.1247 Codul civil, republicat, potrivit căruia instanţa este obligată
să invoce din oficiu nulitatea absolută. Aşa cum bine s-a subliniat în
literatura de specialitate, invocarea din oficiu nu trebuie înţeleasă în sensul
că instanţa ar putea să se sesizeze din oficiu cu o acţiune in nulitate absolută
a unui act juridic civil26, ci în sensul că odată sesizată instanţa cu o cerere
care are ca obiect un anumit act juridic civil, ea să pronunţe din oficiu
nulitatea absolută a acestuia dacă a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor
legale care ocrotesc interese generale.
b) Nulitatea absolută este imprescriptibilă extinctiv
Aceasta înseamnă că nulitatea absolută poate fi intentată oricând,
indiferent cât timp a trecut de la momentul încheierii actului juridic civil. În
26
G.Boroi, C.A.Anghelescu, op.cit., p.245.
acest sens, art.1249 alin.1 Codul civil, republicat, prevede că dacă prin lege
nu se prevede altfel, nulitatea absolută poate fi invocată oricând (…).
Concluzionăm că regula este aceea a imprescriptibilităţii nulităţii absolute a
actelor juridice civile, dar putem întâlni şi situaţii de excepţie atunci când
legea prevede în mod expres prescriptibilitatea acţiunii. În acest caz, fiind
vorba de o excepţie ea este de strictă aplicare şi interpretare.
c) Nulitatea absolută, de regulă, nu poate fi acoperită prin confirmare
Regula este prevăzută de alin.4 al art.1247 Codul civil, republicat,
potrivit căruia contractul lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de
confirmare decât în cazurile prevăzute de lege. Se apreciază27 că regula se
explică prin caracterul general al interesului ocrotit de norma juridică
încălcată la încheierea actului juridic civil.
Aşadar, în principiu, un act juridic civil lovit de nulitate absolută nu
poate validat. Excepţiile sunt expres prevăzute de lege, precum:
- art.1010 Codul civil, republicat, dispune: confirmarea unei liberalităţi
de către moştenitorii universali ori cu titlu universal ai dispunătorului
atrage renunţarea la dreptul de a opune viciile de formă sau orice alte
motive de nulitate, fără ca prin această renunţare să se prejudicieze
drepturile terţilor. Prin folosirea sintagmei „orice alte motive de nulitate”,
legiuitorul nu distinge între cele două forme ale nulităţii, dându-ne de înţeles
faptul că în cazul liberalităţilor, confirmarea este o modalitate de acoperire
atât a nulităţii relative, cât şi a celei absolute.
Doctrina28 a subliniat faptul că inadmisibilitatea confirmării nulităţii
absolute a unui act juridic civil nu trebuie confundată cu validarea actului
prin îndeplinirea ulterioară a cerinţei legale, nesocotite la momentul
încheierii sale.
De asemenea, art.1260 Codul civil, republicat, prevede că un contract
nul absolut va produce efectele actului juridic pentru care sunt îndeplinite
condiţiile impuse prin dispoziţiile legale, iar operaţiunea juridică poartă
denumirea de conversiune. Excepţie face situaţia în care intenţia de exclude
conversiunea este stipulată în actul nul sau reiese, în mod neîndoielnic, din
scopurile urmărite de părţi la data încheierii actului.
Confirmarea nu trebuie confundată nici cu refacerea actului juridic
civil. Astfel, un act juridic civil lovit de nulitate absolută poate fi refăcut în
tot sau în parte, în temeiul art.1259 Codul civil, republicat, cu respectarea
tuturor condiţiilor prevăzute de lege la data refacerii. Efectele sale se vor
produce pentru viitor, de la data refacerii, iar nu retroactiv de la data
încheierii actului juridic iniţial.
27
Ibidem, p.247-248.
28
Gh.Boroi, op.cit., p.225.
 4.2. Regimul juridic al nulităţii relative
a) Nulitatea relativă poate fi invocată, de regulă, doar de persoana ale
cărei interese au fost nesocotite la încheierea actului juridic civil
Dat fiind faptul că, prin definiţie, nulitatea relativă intervine la
încheierea unui act juridic civil cu încălcarea unei dispoziţii legale instituite
pentru ocrotirea unui interes particular, este absolut normal ca acea persoană
vătămată în interesele sale să fie singura în măsură să invoce nulitatea
actului. Invocarea poate fi făcută personal, dar şi prin intermediul unui
reprezentant convenţional. În completare, legiuitorul precizează în art.1248
alin.3 că nulitatea relativă nu poate fi invocată din oficiu de instanţa
judecătorească.
Cu toate acestea, pentru ocrotirea intereselor anumitor categorii de
persoane, sfera persoanelor care pot invoca nulitatea relativă a fost extinsă
după cum urmează29:
- pentru persoana lipsită de capacitate de exerciţiu, acţiunea în nulitate
relativă poate fi exercitată de reprezentantul legal;
- pentru minorul cu capacitate restrânsă de exerciţiu, acţiunea poate fi
exercitată şi de ocrotitorul legal;
- în cazul actelor de dispoziţie ale minorului cu vârsta cuprinsă între 14
şi 18 ani, încheiate fără autorizarea instanţei de tutelă, acţiunea în nulitatea
va fi exercitată de procuror, sesizat de instanţa de tutelă.
b) Nulitatea relativă este prescriptibilă extinctiv pe cale de acţiune şi
imprescriptibilă extinctiv pe care de excepţie.
Potrivit art.1249 alin.2 din Codul civil, republicat, nulitatea relativă
poate fi invocată pe cale de acţiune numai în termenul de prescripţie
prevăzut de lege. Altfel spus, partea ale cărei interese au fost vătămate prin
încheierea unui act juridic civil poate cere instanţei de judecată să constate
sau să declare nulitatea relativă a actului respectiv numai într-un anumit
termen expres prevăzut de lege. Introducerea acţiunii după expirarea
termenului va atrage respingerea ei ca tardiv introdusă.
Cu toate acestea, partea căreia i se cere executarea contractului poate
opune oricând nulitatea relativă a contractului, chiar şi după împlinirea
termenului de prescripţie a dreptului la acţiune în anulare30. În această
ipoteză pe cale directă, de acţiune, se solicită executarea actului juridic civil.
Partea căreia i se cere acest lucru poate invoca, în apărarea sa, nulitatea
relativă a actului juridic civil, fiind ţinută să şi probeze cele susţinute. Ca
atare, invocarea nulităţii relative se face pe cale de excepţie, fapt posibil
29
A se vedea, în acest sens, prevederile art.46 Codul civil, republicat.
30
Art.1249 alin.2 teza a doua din Codul civil, republicat.
oricând. Reiterăm că nulitatea relativă este imprescriptibilă atunci când este
invocată pe cale de excepţie.
Ca o derogare de la regulile enunţate anterior amintim situaţia
nulităţii relative pentru leziune care poate fi invocată într-un termen de 1 an
de la data încheierii actului juridic civil atât pe cale de acţiune, cât şi pe cale
de excepţie (art.1223 Codul civil, republicat). Conchidem că nulitatea
relativă pentru leziune este prescriptibilă extinctiv indiferent de modul de
invocare (acţiune sau excepţie).
c) Nulitatea relativă poate f acoperită prin confirmare.
După cum dispune art.1262 Codul civil, republicat, confirmarea este
manifestarea de voinţă certă a celui în drept să invoce nulitatea relativă, prin
care renunţă la dreptul de a invoca nulitatea actului astfel încheiat.
Confirmarea poate fi expresă sau tacită.
Condiţiile confirmării exprese sunt următoarele, aşa cum se deprind
ele din textul art.1263 şi 1264 Codul civil, republicat:
- în momentul confirmării, condiţiile de validitate ale actului sunt
îndeplinite; altfel spus, viciul care afecta valabilitatea actului să fi încetat,
altfel, însuşi actul confirmativ este susceptibil de anulare31;
- confirmarea provine de la cel îndreptăţit să invoce nulitatea relativă
care acţionează în deplină cunoştinţă de cauză (cunoaşte cauza de nulitate,
respectiv în cazul violenţei, aceasta a încetat). În ceea ce priveşte minorul cu
capacitate restrânsă de exerciţiu, ocrotitorul legal, respectiv instanţa de
tutelă, în numele şi pe seama minorului, pot confirma actele încheiate fără
încuviinţarea, respectiv autorizarea lor.
- confirmarea trebuie să cuprindă obiectul, cauza şi natura obligaţiei şi
să facă menţiune despre motivul acţiunii în anulare, precum şi despre
intenţia de a repara viciul pe care se întemeiază acţiunea în nulitate relativă.
Confirmarea tacită presupune săvârşirea unor fapte din care reiese, în
mod neîndoielnic, că cel îndreptăţit să invoce nulitatea relativă renunţă la
această prerogativă. După cum prevede alin.5 şi alin.6 al art.1263 Codul
civil, republicat, suntem în această situaţie:
- atunci când obligaţia este executată în mod voluntar la data la care
putea interveni confirmarea expresă din partea celui interesat;
- atunci când cel îndreptăţit să invoce nulitatea şi să confirme actul,
fiind notificat să aleagă unul dintre cele două comportamente, nu face acest
lucru în termen de 6 luni de la notificare.
Din moment de nulitatea relativă este imprescriptibilă pe cale de
excepţie, simpla împlinire a termenului de prescripţie nu mai poate fi
considerată modalitate de confirmare tacită, deoarece nu putem şti cu
31
A se vedea G.Boroi, C.A.Anghelescu, op.cit., p.243.
certitudine că partea interesată a renunţat la dreptul său de a cere anularea
actului în situaţia în care s-ar dori impunerea executării lui.
În concluzie, confirmarea este apanajul persoanei ale cărei interese au
fost vătămate la încheierea actului juridic civil şi care este îndreptăţită să
invoce nulitatea relativă.
În temeiul art.1265 Codul civil, republicat, efectele confirmării fie ea
expresă, fie tacită, se produc retroactiv de la momentul încheierii actului
juridic civil anulabil. Acestea constau în consolidarea actului juridic civil şi,
implicit, renunţarea la dreptul de a mai invoca nulitatea relativă.
Confirmarea:
- nu împiedică invocarea nulităţii de cealaltă parte, dacă fiecare dintre
părţi avea această prerogativă, iar confirmarea provine numai de la una
dintre ele;
- nu presupune şi renunţarea la dreptul de a cere daune-interese, dacă
vicierea consimţământului prin dol sau violenţă a reprezentat cauza de
nulitate relativă.

5. Efectele nulităţii
1. Noţiune şi reglementare. Prin efectele nulităţii înţelegem
consecinţele juridice ale aplicării sancţiuni nulităţii 32, şi anume lipsirea
actului juridic civil de efectele contrarii normelor edictate pentru încheierea
sa valabilă şi care au fost încălcare. Altfel spus, efectul nulităţii constă în
desfiinţarea raportului juridic generat de actul juridic lovit de nulitate şi prin
aceasta restabilirea legalităţii33.
Totodată, efectele nulităţii sunt nuanţate şi în raport cu ceea ce s-a
întâmplat după încheierea actului juridic, fiind posibile următoarele
ipoteze34:
a) dacă actul nu a fost executat încă, nulitatea presupune că acel act nu mai
poate fi pus în executare; pentru părţi aceasta echivalează cu situaţia în care
actul juridic civil nu s-ar fi încheiat;
b) dacă actul a fost executat total sau parţial nulitatea presupune că actul se
va desfiinţa retroactiv, iar prestaţiile efectuate vor fi restituite astfel încât
părţile să fie aduse în situaţia anterioară încheierii actului juridic civil anulat;
c)dacă actul a fost executat, iar dobânditorul de drepturi le-a transmis, la
rândul său, unor terţi subdobânditori printr-un alt act juridic civil înainte de
intervenirea nulităţii, nulitatea presupune: desfiinţarea retroactivă a actului
iniţial; restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul acestui act şi, totodată,
32
Ghe.Beleiu, op.cit., p.226.
33
Idem.
34
Ibidem, p. 227.
desfiinţarea actului juridic subsecvent prin care terţii au dobândit, la rândul
lor, drepturi.
Literatura de specialitate35 a relevat faptul că efectul nulităţii este cel
mai bine conturat de adagiul quod nullum est, nullum producit effectum
(ceea ce este nul produce efecte nule). Totodată, trebuie reţinut că, în
anumite situaţii, efectele nulităţii sunt înlăturate cu scopul de a da satisfacţie
altor reguli de drept.
2. Principiul retroactivităţii
a) Noţiune
Principiul retroactivităţi constă în aceea că efectele nulităţii se produc
inclusiv pentru perioada de dinaintea intervenţiei ei, înapoi, până la
momentul încheierii actului juridic civil invalidat. Astfel, principiul
retroactivităţii nulităţii presupune două direcţii de acţiune:
- în primul rând, vor fi înlăturate toate efectele juridice civile ale actului
invalidat, produse din momentul încheierii lui şi până la momentul
constatării sau declarării nulităţii; prin aceasta înţelegem că drepturile şi
obligaţiile civile dobândite de autor/autori vor fi şterse, considerându-se că
nu au existat niciodată, după cum este considerat însuşi actul juridic civil.
Nulitatea produce, deci, efecte pentru trecut (ex tunc).
- în al doilea rând, actul juridic civil nu va mai produce efecte juridice
civile din momentul constatării sau declarării nulităţii. Nulitatea produce,
astfel, efecte şi pentru viitor (ex nunc).
În concluzie, aplicarea principiului retroactivităţii efectelor nulităţii
contribuie în mod neîndoielnic la restabilirea ordinii de drept.

b) Excepţii de la principiul retroactivităţii nulităţii

Prin excepţii de la principiul retroactivităţii nulităţii înţelegem situaţiile
în care, din anumite motive, efectele nulităţii se produc numai pentru viitor,
nu şi pentru trecut, adică se menţin efectele juridice civile ale actului
produse între momentul încheierii lui şi cel al constatării sau declarării
nulităţii. Fiind vorba despre excepţii, acestea trebuie să îşi găsească o
reglementare expresă care va fi de strictă interpretare şi aplicare
Sunt astfel de excepţii:
- nulitatea căsătoriei nu retroactivează în privinţa copiilor, care potrivit
art.305 Codul civil, republicat, păstrează situaţia de copii din căsătorie;
- nulitatea căsătoriei nu produce efecte asupra capacităţii depline de exerciţiu
dobândite de minorul căsătorit ca efect al căsătoriei, pe care o păstrează dacă
a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei (art.39 alin.2 Codul civil,
republicat);
35
Idem.
- nulitatea persoanei juridice produce efecte numai pentru viitor, ducând la
intrarea în lichidare, potrivit art.198 alin.1 Codul civil, republicat.

3. Principiul repunerii în situaţia anterioară

a) Noţiune
Principiul repunerii în situaţia anterioară (restitutio in integrum)
implică restituirea tuturor prestaţiilor efectuate în temeiul actului juridic civil
lovit de nulitate, astfel încât părţile să fie aduse în situaţia de dinaintea
încheierii actului.
Doctrina36 apreciază acest principiu ca mijloc de asigurare a eficienţei
principiului retroactivităţii, cu aplicaţie numai asupra efectelor actului juridic
între părţi, nu şi faţă de terţi.
Este important de subliniat faptul că, pentru a-si produce efectele
această regulă de drept civil, este necesar ca partea care invocă nulitatea să
solicite şi repunerea în situaţia anterioară prin restituirea prestaţiilor
efectuate. Instanţa se va limita să soluţioneze numai cererile cu care a fost
investită, altfel încălcând principiul de drept procesual civil al
disponibilităţii37. Nimic nu împiedică partea care a invocat numai nulitatea
actului juridic civil, să se adreseze cu o nouă cerere instanţei de judecată
care să aibă ca obiect restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului
invalidat printr-o hotărâre judecătorească. Acest lucru se desprinde din
prevederile art.2525 Codul civil, republicat. Acţiunea este, însă, supusă
prescripţiei extinctive, ceea ce înseamnă că nerespectarea termenului de
prescripţie are ca efect imposibilitatea obligării celeilalte părţi la restituirea
prestaţiilor primite în temeiul actului desfiinţat.
În ceea ce priveşte restituirea prestaţiilor, art.1637 Codul civil,
republicat prevede că aceasta se face în natură, iar dacă acest lucru nu este
posibil, prin echivalent. În situaţia în care obligaţia de restituire are ca obiect
un bun, iar acest a pierit total sau parţial se pune problema modalităţii de
executare a acestei obligaţii. Răspunsul ne este oferit de legiuitor în
art.1641-1643 Codul civil, republicat, după cum urmează:
- dacă bunul piere fortuit, debitorul obligaţiei va fi liberat de restituire
(cu excepţia situaţiei în care a fost de rea-credinţă sau obligaţia de restituire
provine din culpa sa, când nu va fi scutit de restituire decât dacă dovedeşte
că bunul ar fi pierit chiar dacă s-ar fi aflat la cealaltă parte). Cu toate acestea,
în situaţia în care bunul era asigurat, debitorul obligaţiei de restituire va fi
ţinut să cedeze celui îndreptăţit la restituire indemnizaţia încasată sau dreptul
de a încasa indemnizaţia de asigurare.
36
G.Boroi, C.A.Anghelescu, op.cit., p.253.
37
A se vedea şi G.Boroi, C.A.Anghelescu, op.cit., p.254.
- dacă bunul a pierit total38, debitorul obligaţiei de restituire va fi ţinut
să plătească contravaloarea bunului din momentul primirii sala sau din cel
al pieirii, în funcţie de valoarea cea mai mică. Când dispariţia bunului se
datorează culpei sale, restituirea se va face la valoarea cea mai mare;
- dacă bunul a pierit parţial, cel ţinut la restituire va trebui să îl
despăgubească pe creditorul său dacă scăderea de valoare se datorează unei
folosinţe anormale sau unei împrejurări imputabile lui.
Potrivit art.1646 Codul civil, republicat, cheltuielile restituirii sunt
suportate de ambele părţi proporţional cu valoarea prestaţiilor care se
restituie de fiecare în parte, cu excepţia situaţiei în care una dintre părţi a fost
de rea-credinţă când aceasta va suporta integral cheltuielile ocazionate de
repunerea părţilor în situaţia anterioară.

b) Excepţii de la principiul repunerii în situaţia anterioară

Prin excepţie de la principiul repunerii în situaţia anterioară înţelegem
acea situaţie în care deşi actul juridic civil este invalidat, totuşi prestaţiile
efectuate în temeiul lui se menţin. Aceasta deoarece se impune ocrotirea
unor alte valori care au prioritate în raport cu efectele nulităţii.
Sunt astfel de excepţii:
- în cazul nulităţii unui act juridic civil al unei persoane lipsite de capacitate
de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, aceasta nu este obligată
la restituire decât în limita folosului realizat, potrivit art.47 Codul civil,
republicat. Justificarea instituirii unei astfel de excepţii rezidă din necesitatea
ocrotirii intereselor acestor categorii de persoane. Astfel, dacă aceste
categorii de persoane nu profită de pe urma actului juridic civil (bunul pe
care îl primesc ca urmare a încheierii un act juridic dispare, este pierdut sau
furat), ca efect al nulităţii le va fi restituită prestaţia pe care au efectuat-o,
dar nu vor fi ţinute la nici o restituire.
- păstrarea fructelor percepute de către dobânditorul unui bun anterior
anulării actului translativ de proprietate, cu condiţia ca el să fie de bună-
credinţă. Aceasta se explică prin necesitatea de a se da satisfacţie
principiului bunei-credinţe. Potrivit art.948 alin.4 Codul civil, republicat,
terţul dobânditor este de bună credinţă atunci când are convingerea că este
proprietarul bunului în temeiul unui act translativ de proprietate ale cărui
cauze de nulitate nu le cunoaşte şi nici nu ar trebui, după împrejurări, să le
cunoască. Terţul dobânditor va datora restituirea bunului şi a fructelor după
momentul încetării bunei-credinţă, adică din momentul exercitării acţiunii în
nulitate când a aflat că nu este proprietar, prin anularea titlului în temeiul
căruia a dobândit bunul.
38
Este exclusă acestui caz pieirea fortuită, care a fost analizată în cazul anterior.
- de asemenea, nu va fi ţinut la restituire cel care invocă în favoarea sa
uzucapiunea, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate 39. Spre
exemplu, în situaţia în care se încheie un act de vânzare-cumpărare nul sau
anulabil, dobânditorul va păstra bunul în măsura în care sunt îndeplinite în
persoana sa condiţiile legale pentru a uzucapa.
4. Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului
iniţial (resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis)
a) Noţiune
Acest principiu poate fi definit ca acea regulă de drept în virtutea căreia
anularea actului iniţial atrage anularea actului subsecvent (următor) datorită
legăturii dintre ele. Altfel spus, atunci când încheierea actului juridic civil
supus nulităţii este urmată de încheierea unui al doilea act a cărui existenţă
nu ar fi fost posibilă fără primul, desfiinţarea acestuia din urmă atrage,
implicit, desfiinţarea celui subsecvent lui care se întemeiază pe realitatea
juridică creată.
În baza principiului anulării actului subsecvent nulitatea actului, pe
lângă împrejurarea că generează obligaţii reciproce de restituire a prestaţiilor
efectuate de părţi, are consecinţe şi asupra terţilor, căci drepturile consimţite
de dobânditor în favoarea acestora (terţilor) vor fi anulate o dată cu dreptul
dobânditorului40.
Domeniul de aplicare al principiului anulării actului subsecvent ca
urmare a anulării actului iniţial a fost creionat de literatura de specialitate 41
în două situaţii:
- cazul actelor "autorizate" a căror anulare atrage şi anularea actului
civil care se întemeiază pe acea autorizaţie;
- cazul a două acte, dintre care unul principal şi celălalt accesoriu;
anularea actului principal atrage şi anularea actului accesoriu prin aplicarea
regulii: accesorium sequitur principalae.

b) Excepţii de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a

anulării actului iniţial
Prin excepţie de la principiul enunţat mai sus înţelegem că deşi actul
iniţial este nul sau anulat, actul subsecvent lui se menţine. Motivaţia
reglementării situaţiilor de excepţie este aceea a ocrotirii anumitor valori
considerate de legiuitor ca superiore celor cu care vin în contradicţie la un
moment dat, acestea din urmă fiind ocrotite prin înseşi principiile nulităţii.

39
A se vedea, în acelaşi sens şi G.Boroi, C.A.Anghelescu, op.cit., p.256.
40
T.Popescu, op. cit., p.201.
41
A se vedea Gh.Beleiu, op.cit., p.231.
 Sunt astfel de excepţii:
- actele de dispoziţie încheiate cu terţii de bună credinţă. Terţii
dobânditori păstrează drepturile în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile
legale privitoare la dobândirea proprietăţii mobiliare prin posesia de bună
credinţă, respectiv condiţiile prevăzute de lege pentru uzucapiune42;
- actele de administrare şi de conservare făcute în favoarea unui terţ de
bună credinţă, care sunt opozabile celui care este îndreptăţit la restituire în
temeiul art.1649 Codul civil, republicat. Aceasta presupune că cel care are
dreptul la restituire trebuie să respecte realitatea desprinsă din actele de
conservare şi de administrare subsecvente actului iniţial. Dacă este vorba
despre acte cu executare succesivă, ele vor continua să îşi producă efectele,
dar pentru o perioadă de maxim 1 an de la data desfiinţării actului iniţial.
Astfel sunt ocrotite interesele ambelor categorii de persoane (terţ dobânditor
de bună credinţă şi persoană îndreptăţită la restituire).

5. Principii care înlătură regula quod nullum est, nulium producit

effectum (ceea ce este nul, nu produce nici un efect).
a) Enumerare
Regula quod nullum est, nullum producit effectum poate fi anihilată,
astfel că efectele actului nul sau anulat se menţin, atunci când vine în
concurs sau în conflict cu alte principii precum: principiul conversiunii
actului juridic, principiul validităţii aparenţei de drept şi principiul
răspunderii civile delictuale.

b) Principiul conversiunii actului juridic

Principiul cunoaşte o consacrare expresă în art.1260 Codul civil,
republicat, şi constă în accea că un act juridic lovit de nulitate absolută va
produce totuşi efectele actului juridic pentru care sunt îndeplinite condiţiile
de fond şi formă prevăzute de lege. Spre exemplu, actul de vânzare-
cumpărare a unui teren, lovit de nulitate pentru absenţa formei autentice
cerute pentru validitate, este valabil ca antecontract de vânzare-cumpărare,
prin conversiune.
Pentru a opera conversiunea, se cer întrunite următoarele condiţii:
- să fie vorba despre două acte juridice civile diferite;
- unul din acte este lovit de nulitate absolută întrucât a fost încheiat cu
încălcarea dispoziţiilor prevăzute de lege pentru încheierea sa valabilă;
- cel de-al doilea act îndeplineşte condiţiile de fond şi formă prevăzute
de lege;
- să nu fi fost exclusă conversiunea în mod expres (voinţa părţilor în
42
Art.1648 Codul civil, republicat.
acest sens stipulată în actul juridic nul) sau în mod tacit (reiese în mod
neîndoielnic din scopurile urmărite de părţi la data încheierii actului).

c) Principiul validităţii aparenţei de drept (error communis facit jus)

Acest principiu exprimă regula potrivit căreia eroarea comună şi
invincibilă existentă la momentul încheierii unui act juridic civil înlătură
nulitatea acestui act dacă desfiinţarea lui ar fi de natură crea prejudicii
părţilor.
În reglementarea acestui principiu, în art.17 Codul civil, republicat,
legiuitorul debutează cu recunoaşterea unei alte reguli la fel de importante şi
anume nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât are
el însuşi. Următoarele două alineate ale aceluiaşi text legal sunt dedicate
recunoaşterii unei derogări de la aceasta şi anume eroarea comună şi
invincibilă. Astfel se prevede că atunci când cineva, împărtăşind o credinţă
comună şi invincibilă, a considerat că o persoană are un anumit drept sau o
anumită calitate juridică, instanţa judecătorească, ţinând seama de
împrejurări, va putea hotărî că actul încheiat în aceasta stare va produce,
faţă de cel aflat în eroare, aceleaşi efecte ca şi când ar fi valabil, afară de
cazul în care desfiinţarea lui nu i-ar cauza nici un prejudiciu. Pentru a-si
găsi aplicabilitatea, eroare comună şi invincibilă trebuie dovedită, iar proba
se poate face prin orice mijloc de probă.
O aplicaţie a regulii analizate este reprezentată de recunoaşterea
valabilităţii actelor de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în
mod public atribuţiile de ofiţer de stare civilă, deşi acea persoană nu avea
această calitate. În cazul în care părţile interesate au avut cunoştinţă despre
lipsa calităţii oficiale a persoanei care a întocmit actele, nu putem discuta
despre crearea unei aparenţe de drept şi ca atare regula quod nullum est,
nullum producit effectum nu este înlăturată.

d) Principiul răspunderii civile delictuale

Acest principiu îşi produce efectele ori de câte ori nulitatea unui act
juridic civil se datorează uneia dintre părţi, care, ulterior, solicită constatarea
sau declararea nulităţii actului astfel încheiat, ceea ce ar cauza un prejudiciu
cocontractantului său43. În vederea asigurării unui echilibru în viaţa juridică,
acest comportament nu poate fi acceptat, motiv pentru care efectele actului
juridic vor fi menţinute. Mai mult decât atât, cea mai buna sancţiune pentru
comportamentul adoptat la încheierea actului de către una dintre părţi,
respectiv cea mai bună modalitate de reparare a prejudiciului cauzat
celeilalte este chiar menţinerea actului. Această regulă îşi găseşte
43
A se vedea, în acelaşi sens şi G.Boroi, C.A.Anghelescu, op.cit., p.267.
aplicabilitatea în cazul persoanei lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu
capacitate restrânsă de exerciţiu care, prin săvârşirea unei fapte ilicite,
determină nulitatea actului ceea ce este de natură a prejudicia partea cu care
a intrat în raporturi juridice civile. În acest context principiul ocrotirii
intereselor anumitor categorii de persoane păleşte în faţa celui al răspunderii
civile delictuale, ceea ce justifică menţinerea actului juridic civil respectiv.
Analizând prevederile art.45 Codul civil, republicat, conchidem că nu este
considerată fapta ilicită în sensul celor expuse mai sus simpla declaraţia a
persoanei că are capacitate de exerciţiu. În acest caz actul va fi desfiinţat cu
toate efectele care decurg de aici. Dacă însă sunt folosite manopere dolosive
pentru a crea convingerea existenţei capacităţii de exerciţiu, instanţa de
judecată va aprecia dacă menţinerea actului constituie o sancţiune adecvată
pentru făptuitor, acţionând în consecinţă.

Întrebări recapitulative:
 Noţiunea nulităţii actului juridic civil.
 Felurile nulităţii actului juridic civil.
 Efectele nulităţii.

Teme pentru dezbatere:

 Regimul juridic aplicabil nulităţii absolute şi nulităţii relative a actului
juridic civil.
 Explicaţi regula – quod nullum est, nullum producit effectum.
 Principiile efectelor nulităţii actului juridic civil.