Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ARN
Prin ARN este denumit generic un grup de acizi nucleici care impreuna participa la sinteza de proteine. Ei
au rol in copierea si traducerea informatiei genetice care se concretizeaza in sinteza unei molecule
functionale care poate fi o proteina sau o molecula de ARN.
Spre deosebire de ADN, ARN este prezent in mai multe forme (ARN m, ARN t, ARN r) cu structuri si
functii diferite, participand la procesele de transcriptie si translatie.
- gruparea fostaf
Moleculele de ARN sunt de regula monocatenare. Pe anumite portiuni insa, acolo unde
complementaritatea bazelor o permite, ARN-ul poate avea structuri dublu catenare. Portiunile
monocatenare sunt expulzate in afara zonelor bicatenare sub forma unor bucle, imprimand moleculei o
structura de ac de par.
Exista mai multe tipuri de ARN care functie de localizare se clasifica in:
ARN nuclear:
- hnRNA heterogenous nuclear ARN
- ARN nucleolar
- snARN sau snurps sau small nuclear ribonucleoproteins (U1-U6)
ARN citoplasmatic:
- ARNm mesager care provine din hnARN
- ARNr ribosomal care provine din ARN nucleolar
- ARNt de transfer
ARNt
ARNt de transfer este o molecula translator care indeplineste doua functii: citeste mesajul genetic si
transporta aminoacizii necesari sintezei proteice.
Este cel mai mic ARN (dpdv al numarului de nucleotide) si exista in mai multe forme, cel putin cate una
pentru fiecare aminoacid. In mod firesc ar trebui sa existe 20 ARNt, in realitate insa exista mai multi
ARNt care sa transporte acelasi aminoacid si care sunt numiti ARNt izoacceptori. Aminoacizii sunt
atasati la o tripleta CCA prezenta la capatul 3’-OH al ARNt.
ARNt are o forma de cruce, pe unul din brate este prezenta o secventa de 3 nucleotide numita anticodon.
Cu ajutorul anticodonului ARNt recunoaste codonul cu structura complementara prezent pe ARNm.
ARNt contine o serie de baze azotate neuzuale (pseudouracil, dimetil adenina).
ARN r
ARNr este reprezentat de mai multe fragmente scurte de ARN care se gasesc in ribozomi asociate cu
proteine. ARNr are o structura monocatenara dar prezinta si portiuni bicatenare asemanatoare intr-o
anumita masura cu ARNt.
El are rol structural, catalitic (ribozim) si de “fixare/pozitionare” a ARNm pentru ca acesta sa poata fi citit
de catre ARNt.
Formarea legaturii peptidice dintre aminoacizi in lantul polipeptidic in crestere este realizata este de catre
ARNr 28S localizat in subunitatea mare a ribozomului Acest fragment de ARN ribozomal apartine unei
proteine numite peptidil-transferaza, numita si ribozim, care are ARNr ca centru catalitic.
3.2. Transcriptia
Transcriptia reprezinta copierea unei fragment din informatia genetica (nu a intregii informatii) a ADN-
ului. Transcriptia se realizeaza prin copierea doar a unei portiuni (nu intotdeauna aceeasi) de pe o
singura catena a ADN. Rezultatul transcriptiei este sinteza unei molecule de ARN.
ADN contine informatia genetica sub forma de gene. Genele sunt portiuni de ADN care contin toata
informatia necesara sintezei unei molecule functionale. Daca gena codifica o proteina atunci rezultatul
transcriptiei este ARNm, altfel in urma transcriptiei se sintetizeaza ARNt sau ARNr.
Transcriptia este un proces ce are loc in afara replicarii (diviziunii celulare), ori de cate ori celula are
nevoie de anumite componente. Aceasta sinteza selectiva, angajeaza [Aurora Popescu] doar anumite
portiuni ale ADN acelea care codifica proteinele de care celula are nevoie la un moment dat.
Catena ce contine portiunea ce urmeaza a fi copiata se numeste matrita (anti sens), catena complementara
care nu este copiata poarta numele de catena codificatoare (sens). O catena matrita pentru o anumita gena
poate deveni catena codificatoare pentru alta gena; obligatorie ramane doar respectarea directiei de
sinteza si anume 5’->3’. In urma transcriptiei ARN transcript primar va avea aceeasi secventa cu cea din
catena codificatoare, doar ca acolo unde pe catena codificatoare este T pe transcript va corespunde U.
Initierea transcriptiei este un proces foarte complex care presupune un numar mare de evenimente care
pot fi grupate in doua etape:
1. recunoasterea promotorului
2. formarea complexului de transcriptie
1. Recunoasterea promotorului: structura promotorului
Data fiind diversitatea genelor ce codifica toate proteinele organismului, rezulta in mod evident ca si
promotorii acestora vor fi de o mare varietate avand secvente extrem de diferite. Cu toate acestea
promotorii prezinta o serie de secvente comune numite casete care au roluri bine definite. Aceste secvente
conservate (care difera foarte putin de la gena la gena) numite secvente consens sunt alcatuite din aprox.
10 perechi de baze, au roluri diferite si se numesc dupa continutul lor:
- caseta TATA situata in jurul pozitiei -25 (la eucariote) in amonte de locul transcrierii. La
aceasta caseta se ataseaza factorii de transcriptie ce au rol, in principal, in asamblarea
echipamentului de transcriptie numit complex bazal de transcriptie
- caseta GAAT/GC situata in jurul pozitiei -40 (la eucariote) in amonte de punctul de start
al transcriptiei, la care se leaga o parte din factorii ce au rol in reglarea procesului de
transcriptie
A fost stabilita conventional o nomenclatura si o numerotare care sa evite confuziile privind promotorii si
locatia genelor:
- termenul “amonte” se refera la regiuni ale ADN situate in stanga locului de incepere a transcriptiei adica
spre capatul 5’ in timp ce termenul “aval” se refera la regiunea situata in dreapta genei adica spre capatul
3’
- punctul de start al transcriptiei reprezinta prima baza copiata, este considerat pozitia 1 a genei si este
notat cu +1 (pozitia 0 nu exista). Pozitia +1 a genei corespunde pozitiei primei baze de la capatul 5’ al
ARN-ului transcript
- secventele ce preced prima baza copiata sunt numerotate cu semnul “–“ si se spune ca sunt situate in
“amonte” (upstream) p si sunt pozitionate inspre capatul 5’
- secventele ce urmeaza primei baze copiate sunt notate cu semnul “+”, se spune ca sunt situate in
“aval”(downstream) si sunt pozitionate inspre capatul 3’
a.La procariote o singura ARN polimeraza transcrie ADN-ul generand toate cele trei tipuri ARN (ARNm,
ARNr si ARNt). La eucariote exista trei tipuri diferite de ARN polimeraze (ARN P) responsabile de
sinteza ARNm, ARNt respectiv ARNr. ARN polimeraza II este responsabila de sinteza hnARN,
precursorul ARNmesager matur (vezi transcriptia).
b. Factorii bazali ai transcriptiei, notati TF II (transcrition factors, notatia “II” provine de la ARN P II) A,
B, C, D, E....H, fiecare cu o anumita functie, vin in contact mai intai cu ADN, apoi vin in contact unii cu
altii si cu ARN P II, pe care o fixeaza la promotor. Complexul format din factorii de transcriptie impreuna
cu ARN P II formeaza complexul bazal de transcriptie, deoarece acesta poate initia transcriptia dar cu o
viteza mica (bazala). Atasarea factorilor de reglare permite desfasurarea transcriptiei in ritmul si la viteza
ceruta de nevoile celulare. Factorii de transcriptie actioneaza in linii mari astfel:
Primul factor bazal al transcriptiei TBP (TATA binding protein) se leaga direct de caseta TATA, apoi
prin intermediul TFIIB (o ATP-aza) leaga ARN PII dirijand-o spre locul sintezei. Factori suplimentari
ataseaza TFIIH (o helicaza) care sa separe dublul helix in fata ARNPII, alti factori asambleaza si
stabilizeaza acest complex (fig. A).
c. Factorii reglatori (“trans-active factors”) sunt proteine care activeaza/blocheaza transcriptia si se mai
numesc inductori respectiv represori. Ei actioneaza direct cu complexul bazal de transcriptie sau prin
intermediul altor factori numiti mediatori sau co-reglatori
Celulele contin setul complet de gene (genomul), cu toate acestea utilizeaza doar o parte a informatiei
continute in genom. Unele genele care codifica proteine functionale (ex: enzimele glicolizei) sau proteine
structurale (colagenul) si care se numesc “housekeeping gene” sunt transcrise in mod continuu.
In afara acestora un numar mare de gene sunt active in conditii metabolice specifice, deci in anumite
tesuturi/celule, sau sunt active in timpul diferentierii celulare. Care dintre gene urmeaza a fi transcrise si
care nu este decis prin controlul transcriptiei.
Controlul transcriptiei este realizat cu ajutorul a doua elemente:
anumite regiuni din promotorul genei (numite elemente de control) cum este caseta
CAAT, sau regiuni din zone situate la distanta de promotor numite enhancer/silancer sau “hormone
response element” (HRE)
anumite proteine reglatoare specifice pentru fiecare gena, numite factorii reglatori
(“trans-active factors”)
Enhancer/silancer sunt secvente scurte formate din 10-20 perechi de baze, situate la distanta mare
inainte sau dupa promotor. Cuplarea lor cu activatori/represori, cresc/scad viteza de initiere a transcriptiei
(ritmul transcriptiei). Implicarea lor reprezinta etapa limitanta de viteza a procesului. Functia lor se
realizeaza ca urmare a interactiunii cu factorii de transcriptiei legati de promotor direct sau prin
intermediul mediatorilor si are ca efect inducerea unor modificari conformationale ale moleculei de ADN
(relaxarea, indoirea lantului ADN) care poate fi favorabila sau defavorabila transcrierii. De regula
enhancerii sunt localizati pe aceeasi molecula a ADN cu gena activata.
Elementele de raspuns (response element-RE) sunt secvente de nucleotide situate la distanta fata
de punctul de start sau de promotor, pe care se fixeaza o serie de “intermediari” ai unor semnale celulare
cum sunt de exemplu hormonii liposolubili. Acestia se cupleaza cu receptorii lor si sub forma de complex
hormon-receptor (HR) se fixeaza pe ADN pe hormon response elemet (HRE) activand/inhiband
transcriptia.
Excizia intronilor
ARN transcript primar (hnARN) precursorul ARNm este alcatuit din doua tipuri de secvente si anume:
- secvente care codifica lanturi polipeptidice numite exoni (expressed regions)
- secvente care nu codifica lanturi polipeptidice numite introni (intervening regions)
In procesul de maturare al transcriptului primar al ARN-ului mesager eucariotic sunt indepartati intronii.
Secventele codificatoare ramase adica exoni sunt “inadite” (splicing) spre a forma ARN matur.
In operatia de indepartare a intronilor intervin doua elemente importante:
- gruparea hidroxil de la pozitia 2’(si care la ADN nu exista) care are functie catalitica
intrinseca. Aceasta grupare poate hidroliza legatura fosfodiesterica dintre doua
nucleotide.
- spliceozomul care este un complex format dintr-o serie de proteine numite snurps (small
nuclear proteins) notate U1-U6. Acesta recunoaste limitele dintre exoni si introni la
nivelul anumitor secvente continute in hnARN ( intronii prezinta la capatul 5’ bazele GU
si la capatul 3’bazele AG)
Splicingul alternativ
Procesul de splicing apare doar la eucariote. Este un proces normal care favorizeaza aparitia marii
diversitati a proteinelor. Prin acest proces acelasi ARN transcript primar poate fi prelucrat diferit, in
celule diferite si la stimuli diferiti. Iau nastere astfel proteine cu secvente diferite numite proteine
izoforme. Desi in genere acest proces este favorabil uneori poate conduce la afectiuni cum sunt cancerele.
Signaling pathway Science, 2002, 296,