Moldovan Armina Ioana

Limbi Moderne Aplicate, Engleză-Spaniolă, AN III

Epopeea lui
Ghilgameș
 Epopeea lui Ghilgameș

Civilizație ce a înflorit în mileniul 3 î.e.n., sumerienii au fost primii dintre mesopotamieni

care au trăit pe pământul fertil și bogat dintre fluviile Tigru și Eufrat. Urmele sumerienilor au fost
descoperite la sfârşitul secolului al XVIII-lea, de către membrii unei expediţii în Mesopotamia.
Arheologii au descoperit o plăcuţă cu un text scris în trei limbi, cu trei tipuri diferite de
scriere. Primul tip a fost descifrat abia după treizeci de ani şi s-a dovedit că acesta era un vechi
scris persan. Al doilea tip a fost descifrat definitiv abia în anul 1855, inscripţia fiind făcută în
scrierea elamită sau amorreană, cum este numită în Biblie. Iar al treilea tip de text a impus dificultăți
majore în ceea ce privește înțelegerea textului și abia în 1871, lingvistul Archibald Size a publicat
primul text sumerian.
Sumerienii au fost cei care au inventat scrierea cuneiformă (Fig. 1), au construit ziggurate
(Fig. 2), precum și primele orașe civilizate, printre care: Ur, Uruk, Babilon, Ninive, Kiș și Assur.
Totodată, au rămas în istorie pentru invenția roții olarului, pentru încercările lor de irigații
sistematizate în agricultură, pentru inițierea schimburilor comerciale cu alte popoare și pentru
descoperirile din astrologie și astronomie.
Pe baza textelor antice, a imaginilor și instrumentele muzicale, poate fi determinat modul
în care sumerienii și-au construit universul prin înțelesurile ce le atribuiau lumii, trasând o linie
subțire între civilizație și natură.
În mitologia Greciei și Romei antice, toposul transformării fizice este universal: delimitările
dintre zei, oameni, monștri, animale, iar ocazional plante, precum și obiecte neînsuflețite, sunt
depășite cu ușurință în scopul seducției, pedepsei, evadării și recompensei. În mare parte, aceste
transformări, impuse deliberat de către zei asupra altor entități, reprezentau schimbări de stare mai
degrabă permanente și absolute, decât tranzitorii. Această abilitate de auto-metamorfzare și de a
schimba forma altora nu era restricționată niciunui zeu, fiind o caracteristică exploatată de fiecare
zeu din Olimp.
Rolul unor asemenea alterații, prezentat în textele antice din Mesopotamia, este un subiect
ce nu a fost dezbătut foarte pe larg. Aflându-se în contrast, toposul metamorfozei din civilizația
mesopotaniană este definit ca fiind transformarea fizică radicală dintr-o categorie a existenței în
alta (de exemplu din om în animal) și este invocat și asociat cu foarte puține dintre deități, într-un

1
set restrâns de circumstanțe. Acest lucru poate sugera o anumită infelxibilitate și o stabilitate
relativă în ceea ce privește granițele dintre diferitele sări ale existenței. Și chiar dacă se regăsesc
câteva exemple în care zeii mesopotanieni se transfigurează în altceva, după îndeplinirea scopului,
ei își reiau din nou adevărata identitate. O metamorfoză aparte, din cultura mesopotamiană, este
cea a lui Ghilgameș, eroul mitic și semizeul, personajul principal al poemului mitologic ce i-a purtat
numele: Epopeea1 lui Ghilgameș.
Deși lasă impresia unei lumi închise, profunzimea civilizației sumeriene, intensitatea
trăirilor şi problematica existenţială sunt redate prin povestea regelui sumerian al Urukului, prototip
al rãzboinicului-erou, Ghilgameș (Fig. 3), „acela care a zărit prăpastia” (Sha naqba imuru) sau
„acela care a învins toţi regii” (Shutur eli sharri).
Povestea aduce laolaltă bucățile ce alcătuiesc identitatea lui Ghilgameș: om, erou, rege, zeu.
El trebuie să învețe cum să trăiască, trebuie să găsească o modalitate prin care să își exteriorizeze
energia extraordinară astfel încât să se comporte într-o manieră ce respectă responsabilitățile
impuse de rolul său în societate și în univers. Explorând tema thanatos-ului, poemul conturează
ideea că în ciuda celor mai mari reușite, a puterii și a curajului, un om rămâne neputincios în fața
morții. Iar în cazul lui Ghilgameș, moartea și nemurirea se împletesc și se întrepătrund, deoarece
el este deopotrivă om și zeu.
Descoperită în secolul al XIX-lea, povestea eroului-rege Ghilgameș a devenit foarte
populară, fiind și cea mai timpurie inscripție despre Ghilgameș. Cel mai probabil de origine
sumeriană, dar adaptat de civilizațiile succesive ale Mediteranei orientale, poemul conține mai
multe elemente mitologice care apar în literaturile și tradițiile mitologico-religioase ale
civilizațiilor ulterioare. Epopeea lui Ghilgameș combină puterea și tragedia Iliadei cu rătăcirile și
minunile Odieseei. E o poveste a aventurii, dar totodată și o meditație asupra problemelor
fundamentale ale existenței umane.
Considerată primul epos al omenirii, epopeea depăşeşte cu mult cadrul unei legende eroice,
explorând mai multe problematici, aducând în discuţie teme precum căutarea nemuririi, impulsul
uman de a reuși, valorizarea prieteniei, experimentarea pierderii şi dezlegarea tainelor lumii de
dincolo.
1
Epopeea este un poem epic de mari dimensiuni, în versuri, în care se povestesc fapte eroice, legendare sau
istorice, ale unui singur personaj, ale unui grup de oameni sau ale unui popor, dominate adesea acțiuni cu
totul ieșite din comun care se petrec în locuri stranii și depărtate, personaje extraordinare și/sau
supranaturale. Cuvântul epopee provine din cuvântul epos semnificând o producție epică de mare amploare.

2
 Lucrarea se deschide cu imaginea lui Ghilgameș (Fig. 4), regele tiran din cetatea Uruk-ului,
înclinat spre excese și comportamente agresive. Poate fi adusă în discuție condiția profană a eroului
ce este experimentată prin primitivismul său comportamental, social și chiar politic. Nemulțumiți
de conducătorul lor, locuitorii Uruk-ului cer ajutorul zeilor, iar aceștia hotărăsc să le trimită o
creatură uriașă, un sălbatic, pe Enkidu, pentru a-l provoca la luptă corp la corp pe rege.
Plămădit din lut și căpătând viață prin zeița Aruru, Enkidu e cel care va iniția, conștient sau
nu, întreaga acțiune a epopeii. Jumătate animal, jumătate om, Enkidu este „domesticit” de o
curtezană și adus în cetate pentru a-l intalni pe Ghilgameș. Întalnirea cu Enkidu are un efect
hotarator asupra regelui tiran, care suferă acum o primă metamorfoză. Episodul întalnirii și
prietenia lui Ghilgameș cu Enkidu au rol inițiatic, transferând existența celui dintai dintr-o condiție
profană într-o condiție eroică marcată de dorința faimei și a recunoașterii sale ca rege viteaz și
netemător în lupte.
Confruntarea celor doi nu s-a terminat cu o victorie clară a niciuneia dintre părți, astfel încât
Ghilgameș și Enkidu devin prieteni nedespărțiți (Fig. 5). Ei au călătorit, au fost părtași la
nenumărate aventuri, și-au dovedit eroismul și curajul înfruntând creaturi fantastice periculoase,
fapte care le-au dus faima peste mări și țări.
Prietenia dintre Ghilgameș și Enkidu era atât de strânsă încât ajunge să deranjeze
divinitățile. Zeița Ișhtar, protectoarea Uruk-ului, a încearcat să-i despartă, ispitindu-l pe Ghilgameș
cu declarații de iubire. Când însă acesta o respinge cu agresivitate și trufie, zeița se răzbună,
ucigându-i prietenul iubit. Astfel, Enkidu este cel care va plăti pentru îndrăzneala de a se fi opus
voinței zeilor. Moartea sa declanșează în Ghilgameș o schimbare de atitudine (metanoia2) ce va
aduce cu sine conștiința condiției umane a efemerității acesteia. Regele se confruntă pentru întâia
oară cu pierderea ireversibilă a celei mai dragi ființe și cu implacabilul destin al oamenilor, supuși
inevitabil morții.
Neconsolat, puternicul Ghilgameș pleacă în căutarea nemuririi, despre care aflase că fusese
acordată de zei, în mod excepțional, unui singur om, înțeleptului Uta-napiștim, supraviețuitorul
Marelui Potop, cu care divinitățile pedepsiseră omenirea. Tradiția despre Uta-napiștim se va regăsi
mai târziu în Biblie în relatările despre Noe.

2
Metanóia s. f. (Grecism) 1. Schimbare de sentimente; remușcare, regret, căință. 2. (Bis.)
Schimbare a spiritului, înnoirea minții; orientarea fundamentală a vieții, prin care se ajunge până la
îndumnezeire.

3
 Uta-napiștim îi dă lui Ghilgameș cheia accesului la nemurire, o plantă aflată pe fundul
mării. Dar, în final eroul nu va obține nemurirea, el eșuând la testul inițiatic la care fusese supus de
zei. Ghilgameș se întoarce în lumea oamenilor, al cărei exponent este, resemnându-se să
construiască lucruri la fel de efemere ca el însuși.
Într-o oarecare măsură, Epopeea lui Ghilgameș poate fi considerată o biografie a unui rege
legendar, o poveste de dragoste, o comedie, o tragedie, o aventură plină de peripeții sau poate o
poveste de antologie a originii.
Toate aceste elemente sunt prezente într-o lumină aparte, iar diversitatea textului se
potrivește cu sofisticarea sa literară. Și totuși, surprinzător, având în vedere antichitatea acestui
material, acest poem este o combinație inedită de interogări existențiale complexe, imagini bogate
și personaje dinamice. Ghilgameș și aventurile sale pot fi descrise doar în termeni superlativi: în
timpul călătoriilor sale legendare, eroul luptă cu zeități și monștri, găsește (și pierde) secretul
tinereții veșnice, călătorește până la marginea lumii - și dincolo.
În ciuda elementelor fantastice ale poemului și ale protagonistului său, Ghilgameș rămâne
un personaj foarte uman, care simte aceleași distrugeri, limitări și plăceri simple care modelează
calitatea universală a condiției umane. Ghilgameș explorează natura și sensul de a fi uman și pune
întrebări care continuă să fie dezbătute și în ziua de azi: care este sensul vieții și al iubirii? Ce este
viața într-adevăr - și o trăiesc cum trebuie? Cum facem față incertitudinii vieții și cum facem față
pierderii?
Acest poem oferă, de asemenea, cititorului un studiu de caz util în ceea ce nu trebuie făcut
dacă cumva cineva se află în situația excepțională de a domni peste orașul antic Uruk3. În
Mesopotamia antică, un comportamentul corect al regelui era necesar pentru menținerea ordinii
pământești și cerești. În ciuda gravității datoriei sale regale, Ghilgameș pare să facă totul greșit. El
ucide pe uriașul Humbaba, și își recuperează prețiosul Pădurea de Cedrii. O insultă pe frumoasa
zeiță a iubirii, Ishtar, și îl ucide pe Taurul Cerului cel puternic.
Povestea provine din Mesopotamia, o zonă a Orientului Antic, care se presupune că
corespundea actualul Irak, Kuweit și alte părți ale Siriei, Iranului și Turciei și adesea menționată
ca "leagănul civilizației" pentru agricultura și orașele sale timpurii.

3
Uruk - a fost un oraș în sudul Mesopotamiei, unul dintre cele mai importante centre ale civilizației
sumeriene. Legenda spune că ar fi fost întemeiat de Ghilgameș, în mileniul IV î.Hr.
4
 Epopeea lui Ghilgameș a fost redată pentru prima oară în scrierea cuneiformă, cea mai
veche formă cunoscută de scriere din lume. Cele mai de demult apariții ale poemului se regăsesc
în cinci poezii sumeriene, alte versiuni incluzându-le pe cele scrise în limba elamită , hitită și
hurriană. Cea mai cunoscută versiune este versiunea standard babiloniană, scrisă în akkadiană4.
Dispariția sistemului de scriere cuneiformă în jurul secolului I e.c ( era comună) a accelerat
căderea abruptă în anonimat a poveștii lui Ghilgameș. Timp de aproape două milenii, tăblițele de
lut ce conțineau povestiri despre Ghilgameș și tovarășii săi au fost pierdute și îngropate, alături de
multe zeci de mii de alte texte cuneiforme, sub rămășițele marii Biblioteci a lui Assurbanipal (Fig.
6).
Redescoperirea modernă a epicului a reprezentat un moment hotărâtor în înțelegerea Orient
Antic. Cea de-a unsprezecea tăbliță a poemului a fost tradusă pentru prima dată în 1872 de către
George Smith, intelectualul autodidact în scrierea cuneiformă, reprezentant al Muzeului Britanic .
Smith a descoperit prezența în text a unei vechi povestiri babiloniene, având paralele izbitoare cu
povestea biblică a potopului din Cartea Genezei . De la acesta perioadă din mijlocul secolului al
XIX-lea, procesul de recuperare a textelor literare cuneiforme continuă și astăzi.
Pe lângă informaţiile pe care ni le oferă cu privire la mitologia sumerienilor, Epopeea lui
Ghilgameş ne vorbeşte şi despre moralitatea şi valorile societăţii acelor zile. Şi, dacă tot am amintit
de acest aspect, este bine să evidenţiem şi faptul că mitul potopului biblic îşi are originea în acest
text. Observăm că Uta- napiștim este sfătuit de un zeu să-şi construiască o barcă (scopul zeilor,
după cum aflăm şi din legendele care-l au în centrul lor pe Ziusudra, fiind de-a distruge omenirea)
în care să se salveze nu doar pe el şi familia sa, dar şi animalele. Pentru a verifica dacă apele s-au
retras sau nu, Uta-napistim trimite rând pe rând un corb, o rândunică şi un porumbel. Însă adevărata
sa valoare constă în universalitatea din spatele căutării lui Ghilgameş.
Tema nemuririi este pentru întâia dată şi atât de frumos abordată încât Epopeea lui
Ghilgameş reprezintă unul dintre cele mai reuşite poeme scrise vreodată. În pofida importanţei
viselor, nu vorbim despre un conflict dezechilibrat ori despre o lume marcată de superstiţii, zeii
având mai degrabă un rol edificator, oamenii fiind, în cele din urmă, stăpânii propriilor lor destine.

4
Akkadiană- este o limbă semitică vorbită în perioada antichității pe teritoriul Irakului actual. Este
cea mai veche limbă semitică atestată, formând ramura de Nord-Est a acestei familii. Akkadiana a
fost una din limbile internaționale de civilizație ale lumii antice.
5
De-a lungul istoriei literaturii ne vom întâlni iarăşi şi iară cu aceleaşi teme (nemurirea, frivolitatea
omului, condiţia umană, moartea, perpetua căutare ş.a.m.d.) şi, aproximativ, aceeaşi structură.

6
 ANEXE

Fig. 1 Scriere cuneiforma din Sumer. 2600 î.e.n.

Fig.2 Zigurat din Ur, scările spre Rai.

7
 Fig. 3 Statuia lui Gilgameș

Fig. 4 Tableta a cincea din Epopeea lui Ghilgameș, muzeul Sulaymaniyah, Irak

8
 Fig. 5 Relief cu Ghilgameș din palatul lui Sargon al II-lea

Fig. 6 Biblioteca Regală a lui Assurbanipal, numită după Assurbanipal, ultimul mare rege al
Imperiului Neo-Asirian
9
 BIBLIOGRAFIE

Epopeea lui Ghilgameș, în românește de Virginia Șerbănescu, Editura Mondero, București,

2008.

Abusch, T. (2001). The development and meaning of the Epic of Gilgamesh: an interpretive
essay. Journal of the American Oriental Society, 614-622.

Sonik, K. (2012). Breaching the boundaries of being: metamorphoses in the Mesopotamian

literary texts. Journal of American Oriental Society, 132(3), 385-393.

Kramer, S. N. (2008). The Sumerians: Their history, culture, and character. Chicago, Ill:
University of Chicago Press.

Http://theconversation.com/guide-to-the-classics-the-epic-of-gilgamesh-73444

10