Sunteți pe pagina 1din 36

Capitolul VIII

SOCIET ĂŢ
SOCIETĂŢ ILE COMERCIALE.
ĂŢILE
EVOLU
EVOLUŢŢIE, FORME ş i ÎNFIIN
NFIINŢŢ ARE
Capitolul VIII
SOCIET
SOCIETĂŢĂŢ ILE COMERCIALE. EVOLU
ĂŢILE ŢIE, FORME şi ÎNFIIN
EVOLUŢ NFIINŢŢAR
ARE..................................2
Secţiunea I.
Evoluţia reglementărilor juridice şi doctrinare privind societăţile comerciale...............................................2
§1.Introducere............................................................................................................................................................... 2
§2.Evoluţia reglementărilor juridice şi doctrinare privind societăţile comerciale....................................................... 2
Secţiunea II.
Noţiunea, caracteristicile şi natura juridică a societăţilor comerciale..............................................................5
§1. Societatea civilă şi societatea comercială. Asemănări şi deosebiri........................................................................ 5
§2. Natura juridică a societăţii comerciale...................................................................................................................8
Secţiunea III.
Constituirea societăţilor comerciale....................................................................................................................... 9
§1. Actele constitutive ale societăţilor comerciale........................................................................................................ 9
§2. Participanţii la constituirea unei societăţi comerciale............................................................................................9
§3.Condiţiile de fond ale actului constitutiv al societăţii comerciale......................................................................... 11
§4. Elementele specifice ale contractului de societate................................................................................................ 16
Secţiunea IV.
Forme, clasificare şi reglementarea juridică a formelor de societate comercială.........................................20
Subsecţiunea I.
Reglementarea juridică a formelor de societate comercială.......................................................................................20
§1. Clasificarea societăţilor comerciale..................................................................................................................... 21
§2.Forma şi conţinutul actului constitutiv...................................................................................................................22
§3.Forma şi conţinutul statutului societăţilor comerciale...........................................................................................25
§4.Formalităţile legale de constituire a societăţilor comerciale.................................................................................25
§5.Redactarea şi autentificarea actului constitutiv..................................................................................................... 26
Subsecţiunea II.
Înmatricularea si autorizarea funcţionarii societăţii comerciale................................................................................27
§1.Autoritatea competentă să înmatriculeze societatea comercială........................................................................... 27
§2.Cererea de înmatriculare (înregistrare).................................................................................................................27
§3. Avizele şi actele de autorizare............................................................................................................................... 28
§4. Soluţionarea cererii de înmatriculare a societăţilor comerciale........................................................................ 28
§5. Procedura înmatriculării, a publicităţii şi înscrierea fiscală a societăţii comerciale...........................................29
§6. Regimul actelor juridice încheiate în cursul constituirii societăţii comerciale..................................................... 30
§7. Efectele încălcării cerinţelor legale de constituire a societăţilor comerciale....................................................... 31
Secţiunea V.
Regimul juridic al societăţii comerciale constituite fără respectarea formalităţilor legale........................ 31
§1. Concepţia Legii nr. 31/1990..................................................................................................................................31
§2. Efectele încălcării cerinţelor legale constatate înainte de înmatricularea societăţii comerciale......................... 32
§3. Efectele încălcării cerinţelor legale constatate după înmatricularea societăţii....................................................33
§4. Efectele nerespectării cerinţelor legale privind publicitatea constituirii societăţii comerciale............................34
Secţiunea VI.
Regimul juridic al filialelor şi sucursalelor societăţii comerciale.................................................................... 35
§1. Regimul juridic al filialelor................................................................................................................................... 35
§2. Regimul juridic al sucursalelor şi al altor sedii secundare...................................................................................36
2 VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial

Capitolul VIII
SOCIETĂŢ
SOCIETĂŢ ILE COMERCIALE.
ĂŢILE
EVOLU
EVOLUŢŢIE, FORME şi ÎNFIINŢARE
NFIINŢ

Secţţiunea I.
Sec
Evoluţţia reglement
Evolu reglementăărilor juridice şi
doctrinare privind societăţ
societăţ ile comerciale
ăţile

§1.Introducere
În mod asemănător celorlalte instituţii ale dreptului, şi societatea comercială a apărut şi s-a dezvoltat
ca urmare a existenţei unor cauze economice şi sociale.1 Procesul de dezvoltare a societăţii omeneşti,
nevoile economice şi sociale din ce în ce mai diversificate şi complexe au făcut imposibilă acţiunea unor
întreprinzători izolaţi, care nu aveau forţa economică şi resursele necesare desfăşurării comerţului în aceste
condiţii. Sorgintea ideii de cooperare între mai mulţi întreprinzători a avut la bază tocmai aceste motive
obiective.
Conceptul de societate comercial
comercialăă a rezultat ca urmare a asocierii libere a două sau mai multe persoane,
care pun în comun anumite resurse (sume de bani, bunuri mobile şi imobile etc.) în vederea desfăşurării
unei activităţi economice (comerciale) şi a împărţirii beneficiilor rezultate.
Societatea comercială a fost concepută ca un organism autonom, cu personalitate juridică. Această
instituţie reprezintă o descoperire a epocii moderne, care are aceeaşi valoare ca şi descoperirea şi aplicarea
forţei aburului şi a energiei electrice.2 La început, societăţile comerciale erau formate din câteva persoane,
care de regulă se cunoşteau între ele şi puneau în comun o parte din bunurile şi priceperea lor pentru
realizarea unor afaceri. Mai târziu, la formarea capitalului societăţilor comerciale au fost atrase mari
colectivităţi de persoane, care nu se cunoşteau între ele. Aşa au apărut societăţile comerciale de capitaluri
(sau anonime) care au avut o contribuţie nemijlocită şi au făcut posibile marile realizări ale secolului al
XIX-lea, cum sunt spre exemplu: Canalul de Suez, Canalul Panama, marile exploatări de zăcăminte
minerale şi petroliere, construcţia de căi ferate, şosele etc.
Profesorul John Desmond Glover de la Harvard University afirma în cartea sa The Revolutionary
Corporation că societăţile pe acţiuni reprezintă „motoarele principale ce creează belşugul, formând
dezvoltarea şi conducând schimbările intervenite în Statele Unite ale Americii“.

2.Evoluţţia reglement
§2.Evolu reglementăărilor juridice şi doctrinare privind societăţ
societăţ ile comerciale
ăţile
reglementăări referitoare la societ
a. Primele reglement ăţ
societăţ ile comerciale
ăţile
În Antichitate au apărut primele societăţi comerciale, sub forma unor entităţi fără personalitate
juridică, cum erau acele „societas omnium bonorum“ (societatea tuturor bunurilor prezente şi viitoare ale
asociaţilor); „societas unius rei“ (societatea care avea ca obiect un singur lucru) şi „societas
questus“ (societatea care avea ca obiect strângerea şi administrarea veniturilor statului, a impozitelor).3

1
M. de Juglart, B. Ippolito, Cours de droit commercial, Les sociétés commerciales, deuxième volume, Edition Montchrestien, Paris,
1983, p. 6-10.
2
St. D. Cărpenaru, Drept comercial român, Ediţia a VI-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti,2007, p. 147-150.
3
C. Bârsan, V. Dobrinoiu, A. Ţiclea, M. Toma, C.Tufan, Societăţile comerciale, Casa de Editură şi Presă „Şansa” S.R.L.
Bucureşti, 1995, p. 14-16.
VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial 3
În perioada Evului Mediu apare şi se dezvoltă societatea comercială cu principalele sale însuşiri
caracteristice. Dezvoltarea înfloritoare a comerţului terestru şi maritim în cadrul republicilor italiene
Genova, Florenţa şi Veneţia existente în secolul al XII-lea a necesitat obţinerea unor mari sume de bani sub
formă de credite. Aceste sume de bani sau mărfuri se găseau în mâna unor persoane ale căror funcţii,
ranguri sau demnităţi erau incompatibile cu activitatea comercială, cum erau: clericii, militarii, nobilii etc.
Pentru a putea eluda interdicţiile şi incompatibilităţile impuse de dreptul canonic (în cazul clericilor)
respectiv de rangul nobiliar sau calitatea de militar şi a intra în posesia capitalului necesar, comercianţii au
recurs la contractul de commenda (sau de command). În baza acestui contract, deţinătorii de averi, în
calitate de commendatori, încredinţau comercianţilor (tractorilor), sumele de bani sau mărfurile necesare
pentru a face comerţ în alte ţări, cu condiţia de a participa la împărţirea beneficiilor realizate şi de a suporta
riscurile unor pierderi numai în limita valorii sumelor de bani ori a bunurilor puse la dispoziţia comerţului
respectiv. Pe baza acestui contract au apărut ulterior societăţile comerciale în comandită simplă, respectiv în
comandită pe acţiuni. Prima reglementare din punct de vedere juridic al acestei forme de societate a avut
loc în Franţa, prin Ordonanţa lui Ludovic al XIV-lea privind comerţul terestru, în anul 1673, sub denumirea
de societate în comandită.
Ca urmare a expansiunilor coloniale din secolul al XVII-lea, s-au creat premisele apariţiei şi
dezvoltării societăţilor comerciale pe acţiuni (anonime) în Franţa, Olanda, Anglia, pe baza unor ordine sau
patente regale ori prin concesiuni, cu participarea unui număr mare de posesori şi unor fonduri (regele,
curtenii, negustorii etc.). Aşa au luat fiinţă Compania Olandeză a Indiilor Orientale (în anul 1602),
Compania Olandeză a Indiilor Occidentale (1621), Compania Insulelor Americii (1626) pentru colonizarea
insulelor Martinica şi Guadelupa, Compania Noii Franţe (1628) pentru colonizarea Canadei şi altele.
Iniţial, aceste companii (societăţi anonime sau pe acţiuni) au avut un caracter public, datorită faptului
că au fost înfiinţate prin ordine sau patente regale.
În perioada modernă au apărut primele reglementări juridice sistematice ale societăţilor comerciale în
Codul comercial francez din 1807. Acesta conţinea norme juridice referitoare la societatea în nume
colectiv (société générale) care avea personalitate juridică, iar asociaţii au o răspundere nelimitată şi
solidară pentru toate obligaţiile societăţii. Tot aici, în baza contractului de command a fost reglementată
comandităă, care cuprinde două categorii de asociaţi: comandita
societatea în comandit comanditaţţii, care răspund nelimitat şi
solidar, şi comanditarii, care răspund numai în limita contribuţiei lor la constituirea societăţii. Totodată, în
codul comercial francez era reglementată societatea anonim anonimăă, cu cele două variante: societatea pe ac acţţiuni
şi societatea în comandit
comandită ă pe ac
acţţiuni. Aceste forme de societate ( societatea pe ac
acţţiuni şi societatea în
comandităă pe ac
comandit acţţiuni) nu au putut funcţiona până în anul 1867 decât în baza unei autorizaţii a guvernului.
Aceste forme de societăţi comerciale, reglementate de Codul comercial francez, au fost preluate apoi şi
de alte ţări, precum Olanda, Belgia, Spania, Italia şi chiar de Principatele Române.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, în Germania a luat naştere o nouă formă de societate, societatea cu
limitatăă, care cuprindea un număr restrâns de asociaţi, a căror răspundere era limitată,
răspundere limitat
corespunzător cu partea lor de contribuţie la capitalul social.
Societatea cu răspundere limitat limitatăă care întruneşte atât caracteristicile societăţii în nume colectiv, cât şi
pe cele ale societăţilor pe acţiuni a fost reglementată pentru prima dată în Germania, în anul 1892, fiind
ulterior preluată de Franţa în 1925, ca şi de alte ţări. Societatea cu răspundere limitată a devenit, alături de
societatea pe acţiuni, forma cea mai răspândită de societate în activitatea comercială din toate ţările.
b. Reglementarea ini iniţţial
ialăă din Codul comercial rom
româân
În Principatele Române, prin Regulamentele organice, Codul comercial francez din 1807 a fost preluat
ca primul Cod comercial al Munteniei în 1840, iar din anul 1846 şi al Moldovei.
După unirea celor două Principate Române, Moldova şi Muntenia, din anul 1887, a fost adoptat şi a
intrat în vigoare Codul comercial român ce avea ca model de inspiraţie Codul comercial italian din 1882.
Codul comercial român din 1887, Cartea I, Titlul VIII (art. 77-269), intitulat „Despre societăţi şi despre
asociaţiuni comerciale”, avea reglementate următoarele forme de societăţi comerciale cu personalitate
juridică proprie: societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea anonimă (pe
acţiuni), societatea în comandită pe acţiuni şi asociaţia în participaţie, care nu avea personalitate juridică,
păstrându-şi valabilitatea până în anul 1990.
Schimbările din anul 1989 au readus în actualitate dreptul comercial român, impunându-se actualizarea
şi completarea legislaţiei româneşti în domeniul societăţilor comerciale.
4 VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial
1
După adoptarea Legii nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, republicată , au fost abrogate art. 77-220 şi
art. 236 din Codul comercial român din 1887 referitoare la societăţile cu personalitate juridică, cu excepţia
dispoziţiilor privind asociaţia în participaţiune (art.251-256) şi asociaţia de asigurare mutuală (art.257-263).
Noua lege a societăţilor comerciale constituie o reglementare modernă şi actualizată a normelor juridice din
acest domeniu, căutând să realizeze o concordanţă a dreptului societăţilor comerciale cu cerinţele actuale
ale economiei de piaţă şi să completeze lacunele din vechiul cod comercial.
Legea nr. 31/1990 a fost modificată şi completată, astfel încât să corespundă în cea mai mare măsură
reglementărilor din Uniunea Europeană în materia societăţilor comerciale.
Acest act normativ reprezintă dreptul comun în materia societăţilor comerciale şi cuprinde norme de
reglementare general aplicabile oricărei forme de societăţi şi norme speciale privind fiecare formă juridică
de societate comercială din cele menţionate în art. 2 din lege: societate în nume colectiv; societate în
comandită simplă; societate pe acţiuni; societate în comandită pe acţiuni şi societate cu răspundere limitată.
Această lege se aplică şi societăţilor comerciale cu participare de capital străin constituite în România,
precum şi societăţilor comerciale specializate din diverse domenii de activitate (societăţile comerciale
bancare; societăţile de valori mobiliare; societăţile de asigurări etc.)
reglementăări speciale
c. Unele reglement
În timp ce Legea nr. 31/1990 reprezintă dreptul comun pentru orice societate comercială ce se constituie
sub una din cele cinci forme juridice de societăţi comerciale prevăzute de art. 2, au fost adoptate numeroase
legi speciale privind societăţile comerciale specializate din diferite domenii de activitate.
Astfel, societăţile comerciale cu capital majoritar de stat şi regiile autonome sunt reglementate de Legea
nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale2,
Ordonanţa de Urgenţă nr. 99 din 6 decembrie 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului
reglementează societăţile comerciale din domeniul bancar, modificată3. Legea nr.297 din 28 iunie 2004
piaţţa de capital, modificat
privind pia modificatăă4. Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea
asigurărilor5, modificată, reglementează societăţile comerciale din acest domeniu.
Societăţile comerciale fără personalitate juridică sunt reglementate în Codul comercial român sub forma
societăţii în participaţie, iar asociaţiile familiale sunt reglementate de Ordonan Ordonanţă ţă de Urgen
Urgenţăţă a
Guvernului nr.44 din 16 aprilie 2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele
fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, modificată5 .

1
Legea nr. 31/1990 a fost publicată iniţial în Monitorul Oficial al României nr. 126-127, din 17 noiembrie 1990, şi a fost
modificată prin Legea nr. 41 din 1 iunie 1991 (Monitorul Oficial nr. 120 din 4 iunie 1991), Legea nr. 44 din 4 iulie 1991 (Monitorul
Oficial nr. 1421 din 11 iulie 1991); Legea nr. 78 din 20 iulie 1992 (Monitorul Oficial nr. 178 din 28 iulie 1992) şi Ordonanţa
Guvernului nr. 32/1997 (Monitorul Oficial nr. 133 din 27 iunie 1997) aprobată cu modificări prin Legea nr. 195 din 17 noiembrie
1997 (Monitorul Oficial nr. 335 din 28 noiembrie 1997). Legea nr. 31/1990 cu modificările ulterioare a fost republicată în
Monitorul Oficial nr. 33 din 29 ianuarie 1998. În forma republicată, Legea nr. 31/1990 a fost modificată prin: O.U.G.nr.16/1998
(Monitorul Oficial nr. 359 din 22 septembrie 1998), Legea nr.99/1999 (Monitorul Oficial nr. 236 din 27 mai 1999), Legea
nr.127/2000 (Monitorul Oficial nr. 345 din 25 iulie 2000), O.U.G. nr.76/2001 (Monitorul Oficial nr. 283 din 31 mai 2001), Legea
nr.314/2001 (Monitorul Oficial nr. 338 din 26 iunie 2001), Legea nr.133/2002 (Monitorul Oficial nr. 230 din 05 aprilie 2002),
O.U.G.nr.102/2002 (Monitorul Oficial nr. 673 din 11 septembrie 2002), Legea nr.161/2003 (Monitorul Oficial nr. 279 din 21
aprilie 2003), Legea nr.297/2004 (Monitorul Oficial nr. 571 din 29 iunie 2004).Ulterior, Legea nr.31/1990 a fost republicată a doua
oară în Monitorul Oficial nr. 1066 din 17 noiembrie 2004. După republicare, Legea nr.31/1990 a fost modificată prin Legea
nr.302/2005 (Monitorul Oficial nr. 952 din 27 octombrie 2005), Legea nr.85/2006 (Monitorul Oficial nr. 359 din 21 aprilie 2006),
Legea nr.164/2006 (Monitorul Oficial nr. 430 din 18 mai 2006) , Legea nr.441/2006( Monitorul Oficial nr. 955 din 28 noiembrie
2006), O.U.G.nr.82/28.06.2007 (Monitorul Oficial nr. 446 din 29 iunie 2007), Legea nr. 52/2008 (Monitorul Oficial nr. 333 din 30
aprilie 2008), Legea nr. 284/2008 (Monitorul Oficial nr. 778 din 20 noiembrie 2008), Legea nr. 88/2009 (Monitorul Oficial nr. 246
din 14 aprilie 2009), OUG nr. 43/2010 (Monitorul Oficial nr. 316 din 13 mai 2010), OUG nr. 54/2010 (Monitorul Oficial nr. 421
din 23 iunie 2010), OUG nr. 90/2010 (Monitorul Oficial nr. 674 din 04 octombrie 2010), Legea nr. 202/2010 (Monitorul Oficial nr.
714 din 26 octombrie 2010), OUG nr. 37/2011 (Monitorul Oficial nr.285 din 22 aprilie 2011), Legea nr. 71/2011 (Monitorul Oficial
nr.409 din 10 iunie 2011), OUG nr. 2/2012 (Monitorul Oficial nr. 143 din 2 martie 2012), Legea nr. 76/2012 (Monitorul Oficial nr.
365 din 30 mai 2012), OUG nr. 44/2012 (Monitorul Oficial nr. 606 din 23 august 2012), OUG nr. 47/2012 (Monitorul Oficial nr.
635 din 6 septembrie 2012), Legea nr. 187/2012 (Monitorul Oficial nr. 757 din 12 noiembrie 2012, OUG nr. 4/2013 (Monitorul
Oficial nr. 68 din 31 ianuarie 2013), Legea nr. 98/2013 (Monitorul Oficial nr. 213 din 15 aprilie 2013), Legea nr. 255/2013
(Monitorul Oficial nr. 515 din 14 august 2013)
2
Legea nr.15 din 7 august 1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale a fost
publicată în Monitorul Oficial nr. 98 din 08 august 1990 cu modificările ulterioare
2
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 99 din 6 decembrie 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului a fost
publicată în Monitorul Oficial nr. 1027 din 27 decembrie 2006.
4
Legea nr.297 din 28 iunie 2004 privind piaţa de capital a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 571/29 iunie 2004.
5
Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 148 din 10
aprilie 2000.
5
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 44 din 16 aprilie 2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele
fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 328 din 25 aprilie
2008.
VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial 5
Reglementăările subsidiare privind societ
d. Reglement ăţ
societăţ ile comerciale
ăţile
Cadrul general de reglementare prevăzut de Legea nr. 31/1990 şi legile speciale se completează cu
prevederile Noului Cod civil şi alte reglementări complementare.
a) Codul civil. Având în vedere că Legea nr. 31/1990 nu cuprinde o definiţie a societăţii comerciale,
s-au formulat definiţii în literatura de specialitate fundamentate pe dispoziţiile Codului civil relative la
societatea civilă1.
b) Codul muncii se aplică în privinţa salariaţilor societăţilor comerciale. Art. 284 din Legea nr.
31/1990 menţionează că încadrarea salariaţilor la societăţile comerciale se face pe baza contractului
individual de muncă, cu respectarea legislaţiei muncii şi asigurărilor sociale.2
Legislaţţia fiscal
c) Legisla ă. Având în vedere că activitatea societăţilor comerciale este producătoare de
fiscală
venituri şi profit, aceasta este supusă dispoziţiilor din legislaţia fiscală.3

Sec
Secţţiunea II.
Noţţiunea, caracteristicile şi natura juridic
No juridicăă a societăţ
societăţ ilor comerciale
ăţilor

civilăă şi societatea comercial


§1. Societatea civil comercialăă. Asem
Asemăănări şi deosebiri.
Legea nr. 31/1990 nu cuprinde o definiţie a societăţii comerciale. Doctrina a definit, anterior,
societatea comercială pornind de la art. 1491-1531 din Codul civil referitoare la contractul de societate şi
obligaţiile asociaţilor din cadrul unei societăţi civile4, actualmente aceasta fiind definită pornind de la
dispoziţiile art. 1881 din Noul Cod Civil relative la societatea civilă. Astfel, prin „contractul de societate
două sau mai multe persoane se obligă să coopereze pentru desfăşurarea unei activităţi şi să contribuie la
aceasta prin aporturi băneşti, în bunuri, în cunoştinţe specifice sau prestaţii, cu scopul de a împărţi
beneficiile sau de a se folosi de economia ce ar putea rezulta”, fiecare dintre asociaţi contribuind la
suportarea pierderilor proporţional cu participarea la distribuţia beneficiului dacă nu s-a prevăzut prin
contract altfel, iar societatea se va constitui cu sau fără personalitate juridică.
Aşadar, din această definiţie rezultă elemente de noutate ale societăţii civile faţă de reglementarea
anterioară , care sunt caracteristice şi pentru societăţile comerciale5:
a) se precizează că asociaţii trebuie să fie doi sau mai mulţi, societăţile unipersonale rămânând
reglementate doar în legi speciale;
b) scopul contractului poate fi atât împărţirea beneficiilor şi contribuţia la suportarea pierderilor, cât
şi împărţirea foloaselor economice ce ar putea rezulta;
c) se precizează că societatea se constituie cu sau fără personalitate juridică.
Între societatea civilă şi societatea comercială se disting unele asemănări şi deosebiri.
Asemăănări şi deosebiri între societatea civil
Asem comercialăă6
civilăă şi societatea comercial
Distincţia clară dintre societatea civilă şi cea comercială din vechea reglementare este estompată,
nemaifiind de actualitate. Dispoziţiile Noului Cod Civil referitoare la societate se extind asupra întregii
materii a societăţilor, prevederile codului comercial fiind abrogate, cele ale Codul civil actual constituind
dreptul comun în materie. Actualmente, societăţile comerciale sunt specii ale societăţii reglementate de
Noul Cod Civil.
Structura voliţională şi materială a contractului de societate civilă dată de cele patru condiţii specifice
îi conferă o figură juridică proprie, făcându-l să se deosebească de alte entităţi juridice, de diferite
“asocieri”, de fundaţii ori asociaţii fără scop lucrativ sau de societăţi comerciale. În esenţă, aceste condiţii şi
trăsături specifice sunt7: intenţia părţilor (asociaţilor) de a constitui societatea, de a forma o societate şi nu
1
V. Nemeş, Drept comercial, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 83
2
Legea privind Codul muncii nr.52/2003 modificată (Monitorul Oficial nr. 72/05 februarie 2003); Ş. Beligrădeanu, Derogări de la
dreptul comun al muncii cuprinse în Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale în „Dreptul“ nr. 9-12/1990, p. 32 şi urm.; C.S.
Şelaru, Puncte de vedere asupra relaţiilor de muncă în cadrul societăţilor comerciale, în ,,Revista de drept comercial’’nr. 5/1994, p.
60.
3
Legea privind Codul fiscal nr.571/2003 (Monitorul Oficial nr. 927/23 decembrie 2003), cu modificările ulterioare
4
I.N.Fintescu, Curs de drept comercial, vol.I, Bucureşti, 1929, p.178; St. D. Cărpenaru, op. cit., p.152; R.Rodiere,R.Houin, Droit
commercial, vol.I, Dalloz, Paris, 1970, p.313.
5
Fl.A.Baias, E.Chelaru, R.Constantinovci, I.Macovei, Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2012,
p.1889
6
A.V. Gheoculescu (Singh), Contractul de societate civilă - Teză de doctorat nepublicată, susţinută public în cadrul Şcolii
doctorale a Facultăţii de Drept „Simion Bărnuţiu” Sibiu, 2013, p. 34 şi următoarele
7
Urs, I.R., Angheni, S., Drept civil. Contracte civile, vol. III, Editura Oscar Print, 1998, p. 159
6 VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial
un alt contract (ceea ce se numeşte “affectio societatis”- această trăsătură deosebeşte contractul de o simplă
asociere voluntară - de exemplu, asocierea unor persoane pentru a cumpăra un bun în proprietate comună);
participarea tuturor asociaţilor la constituirea fondului comun, prin constituirea unei cote de aport social (art.
1881 Codul civil actual); scopul asociaţilor de a realiza foloase materiale ori câştiguri (art. 1881 alin.1
Codul civil actual); participarea tuturor asociaţilor la împărţirea câştigului rezultat sau la pierderi (art. 1881
alin.2; 1902 Codul civil actual).
Pentru a-l deosebi de societăţile comerciale constituite “în vederea efectuării de activităţi de comerţ”,
vom sublinia caracterul civil al contractului de societate (art. 1 alin. 1. din Legea nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale, modificată). Neavând calitatea de comerciant1, conform dispoziţiilor art. 3 din Codul
civil actual, societatea civilă nu desfăşoară activităţi cu scop lucrativ în vederea obţinerii de profit. În
măsura în care societatea urmăreşte să efectueze şi operaţiuni comerciale - pentru realizarea scopului
propus - pe lângă operaţiuni civile, va trebui să îndeplinească toate formalităţile necesare constituirii unei
societăţi comerciale (forma autentică a contractului, înscrierea în registrul comerţului etc.).
Dispoziţiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, menţionează doar că societăţile
comerciale sunt persoane juridice, iar dacă acestea se constituie pe teritoriul României, sunt persoane
juridice de naţionalitate română. În măsura în care îndeplineşte condiţiile impuse de lege, persoana juridică
reprezintă un subiect colectiv de drept, care este titular de drepturi şi obligaţii2. Societăţile comerciale sunt
persoane juridice de drept privat, care, spre deosebire de alte persoane juridice constituite pe baze asociative
(asociaţii şi fundaţii), au un scop lucrativ.
Societatea comercială îşi are originea în societatea civilă şi deci continuă să aibă o serie de asemănări
cu entitatea din care s-a desprins: ambele forme de societate (civilă/comercială) au aceeaşi esenţă, fiecare
dintre ele reprezentând o grupare de persoane care - în temeiul unui contract de societate - pun în comun
bunuri sau alte valori, într-un scop economic, lucrativ şi speculativ, în acord cu normele legale şi cu
principiile de drept3.
Societatea – fie ea civilă sau comercială – ia fiinţă în temeiul unui contract de societate care în
ambele cazuri are, în general, aceleaşi caractere juridice: actul juridic este plurilateral (condiţie obligatorie
şi în dreptul francez la constituirea societăţilor de persoane, trebuind menţinută pe toată durata contractului),
sinalagmatic, oneros, comutativ, „intuitu personae” (în situaţia în care un asociat convine cu un terţ să
împartă câştigul şi pierderile, terţul nu devine astfel asociat, acesta putând deveni asociat doar cu
consimţământul tuturor celorlalţi asociaţi, în acest fel fiind protejat caracterul intuitu personae al societăţii
simple – art. 1908 alin.1 din Codul civil actual) şi reprezintă “o uniune de interese”4.
Ambele societăţi au scop lucrativ (fiind urmărite realizarea şi împărţirea unor beneficii) şi au calitatea
de profesionist în lumina art. 3 alin. 3 al Codul civil actual (având în vedere că exploatează o întreprindere).
Codul civil menţionează că „orice societate trebuie să aibă un obiect determinat şi licit, în acord cu
ordinea publică şi bunele moravuri” (art. 1882 alin. 2 din Noul Cod Civil) şi că persoanele membre ale unei
societăţi „se obligă reciproc să contribuie prin aporturi băneşti, în bunuri, în cunoştinţe specifice sau
prestaţii” (art. 1881 alin. 1 din Noul Cod Civil). Rezultă astfel că orice activitate cu caracter licit şi moral,
dar care nu este cu scop patrimonial, poate constitui obiect al societăţii civile, aceasta fiind una din
deosebirile faţă de societatea comercială. Societate este una civilă chiar dacă ea a fost constituită cu
respectarea formalităţilor impuse de Legea nr. 31/1990 în cazul în care, prin natura lui, obiectul contractului
de societate este civil. Elementul ce apropie o societate civilă de una comercială este tocmai elementul care
declanşează crearea lor: realizarea acordului de voinţă între mai multe persoane, care urmăresc obţinerea
unor câştiguri, în urma punerii în comun a unor bunuri5.
În măsura în care societatea urmăreşte să efectueze şi operaţiuni comerciale - pentru realizarea
scopului propus - pe lângă operaţiuni civile, devenind comerciant ea este nulă de drept ca societate civilă6 şi
va trebui să îndeplinească toate formalităţile necesare constituirii unei societăţi comerciale, dispoziţiile
Legii nr. 31/1990 având în această materie caracter imperativ. În cazul în care nu se îndeplinesc cerinţele
specifice de formă impuse pentru constituirea unei societăţi comerciale, se va aplica aceeaşi soluţie.
Caracterul imperativ cu privire la forma de constituire se impune şi în cazul societăţii civile cu personalitate
1
Conform art. 8 din Legea de punere în aplicare a noului cod civil, noţiunea de profesionist o cuprinde pe cea de comerciant, art. 6
din aceeaşi lege arătând că referirile legii la termenul de comerciant se consideră a fi făcute la persoana supusă înregistrării în
registrul comerţului.
2 C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol.II, Editura All Beck, 1997, p. 514; Gh. Beleiu,
Drept civil român, Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Casa de editură şi presă „Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1999,
p. 390
3
M.Şt. Minea, Constituirea societăţilor comerciale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996, p.21
4
M.N.Costin, Drept comercial internaţional, Universitatea din Cluj, 1983, p.34
5
Safta-Romano, Unele aspecte mai importante ale contractului de societate civilă, în Revista Dreptul nr. 2/1992, p.26
6
Ph. Merle, Droit commercial. Sociétés commerciales, 7ème édition, Dalloz, 2000, p.86
VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial 7
juridică, societatea civilă fără personalitate juridică constituindu-se şi funcţionând în condiţiile prevăzute de
Noul Cod Civil pentru societatea simplă.
Persoanele fizice şi persoanele juridice se pot asocia şi pot constitui societăţi comerciale, cu
respectarea dispoziţiilor legii (art. 1 din Legea nr. 31/1990), în vederea desfăşurării de activităţi cu scop
lucrativ în vederea obţinerii de profit. Societatea în nume colectiv sau în comandită simplă se constituie
prin contract de societate, iar societatea pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată se
constituie prin contract de societate şi statut. Societatatea cu răspundere limitată cu asociat unic nu se
încadrează în categoria celor de la alin. 1 al art. 1881 din Noul Cod civil, încadrându-se în categoria
excepţiei de la regula potrivit căreia societatea se constituie prin contract încheiat între două sau mai multe
persoane1. Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act
constitutiv. În situaţia în care se încheie numai contract de societate sau numai statut, acestea pot fi
denumite, de asemenea, acte constitutive întrucât legea stabileşte că actul constitutiv desemnează atât
înscrisul unic, cât şi contractul de societate şi/sau statutul societăţii.
În literatura franceză se consideră că obiectul are un rol important în ceea ce priveşte condiţia juridică
a societăţii, el determină caracterul civil sau comercial al acesteia (cu excepţia comercialităţii formale),
realizarea sau stingerea sa poate antrena dizolvarea societăţii, poate antrena aplicarea unei legislaţii speciale,
orice modificare a activităţii presupunând o modificare a statutului2.
În ceea ce priveşte forma contractului, aceasta se impune a fi scrisă ca o condiţie ad validitatem în
situaţia în care prin acel contract se înfiinţează o societate cu personalitate juridică, fie ea civilă sau
comercială. Devine obligatorie forma autentică a actului constitutiv şi atunci când un teren este adus ca
aport la capitalul social printre bunurile subscrise ori alte drepturi reale imobiliare (art. 1883 din Codul civil
actual). Societatea civilă fără personalitate juridică se constituie, conform art. 1890 Codul civil actual, în
baza principiului consensualismului, fără a fi supusă unor formalităţi speciale, forma scrisă fiind cerută ad
probationem (exceptând situaţiile în care legea impune ca şi condiţie ad probationem încheierea obligatorie
a contractului în forma scrisă – exemplul cabinetelor grupate sau asociate de avocaţi şi societatea civilă
profesională {Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în M. Of.
nr. 98/2011 şi Statutul profesiei de avocat, publicat în M. Of. nr. 898/2011}; societăţile civile de psihologi
{art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică,
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, M. Of. nr. 492/2004};
societăţile civile profesionale de arhitecţi {art. 17 şi art. 18 alin. (2) din Legea 184/2001 privind organizarea
şi exercitarea profesiei de arhitect, republicată în M. Of. nr. 771/2004}).
Cu toate că există o serie de puncte de convergenţă între ele datorată originii comune - între
societăţile civile şi cele comerciale există deosebiri esenţiale cu privire la modul de constituire şi
funcţionare. Societatea comercială se constituie, se modifică şi încetează conform dispoziţiilor legii speciale,
adică în condiţiile Legii nr. 31/1990, acestea fiind imperative. În cazul societăţilor civile trebuie făcută
distincţie între cele cu personalitate juridică ce se constituie doar în forma şi condiţiile prevăzute de legea
specială ce îi conferă personalitatea juridică şi cele fără personalitate juridică ce se constituie în condiţiile
prevăzute pentru societatea simplă de Noul Cod Civil. Pe lângă forma ce trebuie respectată, societăţile
comerciale au anumite obligaţii profesionale ce nu se impugn societăţilor civile fără personalitate juridică –
obligaţia de înmatriculare la registrul comerţului, obligaţia de a desfăşura activitatea în limitele unei
concurenţe licite, obligaţia de a ţine registrele comerciale.
Privind problema din punct de vedere contractual, putem considera că, pe de o parte, ambele societăţi
sunt rezultatul unui contract – deci în principiu, impune aceleaşi condiţii generale de validitate, iar pe de
altă parte, asociaţii urmăresc un scop lucrativ în ambele cazuri.
Trebuie menţionat faptul că în legislaţia unor alte state europene s-a realizat o apropiere între regimul
juridic aplicabil societăţilor civile şi cel aplicabil societăţilor comerciale (în special a societăţilor în nume
colectiv) - se recunoaşte şi pentru cazul societăţilor civile intervenţia procedurii falimentului şi a lichidării
judiciare în cazul încetării plăţilor, deosebirea constând în competenţa instanţelor care intervin în asemenea
situaţii (respectiv, tribunale comerciale, pentru cazul societăţilor comerciale, şi tribunalele de drept comun,
pentru cazul societăţilor civile, adoptându-se anumite modificări legislative.
Pentru delimitarea unei societăţi comerciale de o societate civilă3 s-a avut în vedere criteriul modern,
criteriul formal, opus celui tradiţional - de ordin obiectiv - ce are în vedere obiectul activităţii societăţii. O
societate se considera comercială - conform acestui criteriu formal - în măsura în care era constituită într-

1
D.M. Gavriş, &CO, Noul Cod Civil- Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă, Vol.III, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 264
2
A. Constantin, Droit des sociétés, ediţia a IV-a, Dalloz, Paris, 2010, p. 29
3
O. Căpăţână, Societăţile comerciale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1991, p. 40, Răchită, Căpăţână, 1991, p.66
8 VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial
1
una din formele recunoscute de lege pentru societăţile comerciale : societate în nume colectiv; societatea în
comandită simplă, societatea pe acţiuni în comandită pe acţiuni sau societate cu răspundere limitată.
În situaţiile în care actul constitutiv cuprinde clauze prin care se încalcă o dispoziţie imperativă a legii
sau nu cuprinde menţiunile prevăzute de lege ori când nu s-a îndeplinit o cerinţă legală pentru constituirea
societăţii, judecătorul delegat - din oficiu sau la cererea oricăror persoane care formulează o cerere de
intervenţie - va respinge, prin încheiere, motivat, cererea de înmatriculare, în afara de cazul în care asociaţii
înlătură asemenea neregularităţi. În încheiere, judecătorul delegat va lua act de regularizările efectuate.
În dreptul german mai există un criteriu ce deosebeşte societatea civilă de cea comercială, cel al
momentului la care ia fiinţă societatea. Societatea civilă ia naştere la încheierea contractului; în cazul
societăţii comerciale se disting două situaţii: atunci când, în conformitate cu art. 11 din Codul comercial
german, funcţionarea societăţii a fost orientată spre o activitate comercială, ea işi produce efectul la
încheierea contractului sau la momentul în care acesta este stabilit (art. 105 C.civ.ger.); pentru raportul
extern, art. 123 C.civ.ger. îşi produce efectul faţă de terţi cel mai târziu în momentul înregistrării în registrul
comerţului, conform tezei a doua a aceluiaşi articol aceasta putând să-şi producă efecte şi anterior
înregistrării, de la momentul realizării acţiunilor pregătitoare – deschidere de cont bancar, negocieri privind
cumpărarea unui teren sau pregătirea de către notar a contractului de cumpărare a terenului2.
Ca şi concluzie, trebuie subliniat că societatea civilă şi societatea comercială au aceeaşi esenţă,
fiecare reprezentând o grupare de persoane şi de bunuri (capitaluri) în scop economic şi lucrativ. Conceptul
de societate definit de art. 1881 Codul civil actual pentru societatea civilă este valabil şi pentru definirea
societăţii comerciale. Dispoziţiile Noului Cod Civil referitoare la societate se extind asupra întregii materii
a societăţilor, constituind dreptul comun în materie, societăţile comerciale fiind specii ale societăţii
reglementate de Noul Cod Civil.
Ambele forme ale societăţii – civilă şi comercială - iau naştere printr-un contract de societate;
elementele esenţiale ale contractului de societate civilă se regăsesc şi în contractul de societate comercială
(aportul asociaţilor, intenţia de a desfăşura în comun o anumită activitate şi obţinerea şi împărţirea
beneficiilor). Nu în ultimul rând, asociaţii urmăresc realizarea şi împărţirea unor beneficii, ambele societăţi
având un scop lucrativ.
Le deosebeşte obiectul operaţiunilor pe care le realizează societatea, personalitatea juridică a
societăţii, condiţiile în care acestea se constituie şi funcţionează, scopul urmărit.
juridicăă a societ
§2. Natura juridic ăţ
societăţ ii comerciale
ăţii
În doctrina juridică au fost formulate mai multe teorii privind natura societăţii comerciale, dominante
fiind teoria contractuală, iar mai nou teoria actului colectiv şi teoria instituţiei.
a) Teoria contractual
contractuală ă are la bază concepţia clasică din dreptul roman potrivit căreia societatea
comercială este un contract prin care se stabilesc raporturile dintre asociaţi. Această concepţie explică numai
originea societăţii, fără a clarifica problema personalităţii juridice a societăţii comerciale.
b) Teoria actului colectiv susţine că la baza existenţei societăţii nu ar sta un simplu contract, ci un
contract complex sau un act colectiv, care nu ar fi reglementat de Codul civil.3
Această concepţie porneşte de la ideea că în cazul societăţii comerciale voinţele asociaţilor sunt
convergente şi urmăresc acelaşi scop, realizarea de beneficii şi profit, spre deosebire de contractele
sinalagmatice în care apare opoziţia dintre voinţele părţilor contractante care au scopuri divergente.
În realitate, şi în cazul societăţii comerciale suntem în prezenţa unui contract şi nu a unui act juridic
de altă natură. Noţiunea de contract trebuie privită în sensul său mai larg. El cuprinde atât convenţiile în
care manifestările de voinţă urmăresc unele scopuri opuse, cât şi cele în care părţile contractante au acelaşi
scop comun care satisface interesele fiecăreia, cum se întâmplă în cazul societăţii comerciale.
Pe de altă parte, şi la constituirea unei societăţi comerciale apar unele divergenţe de interese între
asociaţi, care în final devin convergente scopului şi finalităţii societăţii de a se realiza beneficii şi profit.
instituţţiei contestă concepţia contractuală, susţinând că societatea comercială ar fi o
c) Teoria institu
instituţie ca şi căsătoria, deoarece ea realizează o reuniune de persoane care sunt organizate în mod stabil pe
baza unor interese comune subordonate scopului social.4
Teoria instituţiei s-a dovedit a fi destul de imprecisă, nefiind adoptată de practica judiciară.
1
Angheni, S., 1997, p.105
2
Peter Kindler, Grundkurs Handels- und Gesellschaftrecht, Universitatea Augsberg, Editura C.H. Beck, Munchen, 2011, p. 226
3
Această concepţie a fost promovată de doctrinele germană şi italiană. Vezi M. De Juglart,
B. Ippolito, op. cit., vol. II, p. 145-146.
4
G. Riperet, R Roblot, Traite de droit commercial,Tome I.16c edition,Librairie generale de droit et de jurisprudence,Paris,1996,
vol. I, p. 517-518; M. De Juglart, B. Ippolito, Cours de droit commercial,Les societe commerciales,deuxieme volume,edition
Montchrestien,Paris,1983, p. 145;Y.Guyon,Droit des affaires,Tome I,8eme edition,Economica,Paris,1994,vol.I,p.91.
VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial 9
d) Dubla natur ă juridic
natură ă a societ
juridică ăţ
societăţ ii comerciale. Majoritatea autorilor sunt de părere că societatea
ăţii
comercială ia naştere din contractul de societate, care este actul său constitutiv în care se materializează
voinţa asociaţilor, dar odată constituită cu respectarea condiţiilor de fond, de formă şi a formalităţilor
prevăzute de lege, ea dobândeşte personalitate juridică devenind subiect de drept de sine distinct. Chiar
dacă nu se reduce la a fi numai un contract, deoarece este şi o persoană juridică, societatea comercială are o
origine contractuală, care îşi pune amprenta nu numai asupra constituirii, ci şi asupra organizării şi
funcţionării ei.1

Secţţiunea III.
Sec
Constituirea societăţ
societăţ ilor comerciale
ăţilor

§1. Actele constitutive ale societăţ


societăţ ilor comerciale
ăţilor
Caracterele juridice ale contractului de societate
În art. 5 din Legea nr. 31/1990 se menţionează că societatea în nume colectiv sau în comandită simplă
se constituie prin contract de societate, iar societatea pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu răspundere
limitată se constituie prin contract de societate şi statut (alin. 1). Totodată, societatea cu răspundere limitată
se poate constitui şi prin actul de voinţă al unei singure persoane, caz în care se întocmeşte numai statutul
societăţii (alin. 2). Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic denumit act
constitutiv (alin. 3). Denumirea de act constitutiv desemnează atât înscrisul unic, cât şi contractul de
societate şi/sau statutul societăţii (alin. 4). Atunci când se întocmeşte şi statutul societăţii, acesta dezvoltă
clauzele pe care le cuprinde contractul de societate.
Ca act constitutiv ce stă la baza societăţii comerciale, contractul de societate trebuie să cuprindă
condiţiile generale de validitate prevăzute de art. 1179 Cod civil, necesare oricărui contract: capacitatea de a
contracta, consimţământul valabil părţilor, obiectul determinat şi licit şi o cauză licită şi morală. El trebuie
redactat în formă scrisă şi autentică, condiţie cerută ad validitatem,, iar din conţinutul său trebuie să rezulte
şi cele trei elemente specifice: aporturile asociaţilor, affectio societatis, precum şi scopul (intenţia de a
colabora la constituirea societăţii), care este realizarea de beneficii şi profit ce urmează să revină asociaţilor.
Orice contract de societate are următoarele caractere juridice: consensual, plurilateral, patrimonial
(oneros), comutativ şi comercial.
a) Caracterul consensual, în sensul că se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor, forma scrisă
fiind cerută ad probationem (art.1884 NCC).
b) Caracterul plurilateral al contractului de societate rezultă din faptul că legea impune participarea a
două sau mai multe persoane, fiecare asumându-şi anumite obligaţii.
Există o singură excepţie de la caracterul plurilateral, societatea cu răspundere limitată cu asociat unic,
care se poate constitui şi poate funcţiona prin contribuţia unui singur asociat.
c) Caracterul oneros al contractului de societate comercială rezultă din faptul că fiecare asociat
urmăreşte prin participarea la constituirea societăţii un folos material propriu care îi revine sub formă de
beneficii şi profit.
d) Caracterul comutativ al contractului de societate rezultă din faptul că întinderea obligaţiei de aport
a fiecărui asociat se cunoaşte încă din momentul încheierii contractului.
e) Caracterul comercial al contractului de societate deosebeşte fundamental acest contract faţă de alte
contracte. Comercialitatea rezultă din obiectul de activitate al viitoarei societăţi comerciale.
Comercialitatea contractului de societate comercială reprezintă principalul criteriu de delimitare a
societăţii comerciale de societatea civilă. Prin menţionarea obiectului său de activitate comercial şi
înmatricularea în Registrul Comerţului societatea este comercială chiar dacă în fapt nu realizează nici una
din operaţiunile comerciale prevăzute în contractul de societate.

Participanţţii la constituirea unei societ


§2. Participan ăţ
ăţii comerciale
societăţ
Art. 1 din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale menţionează că: „în vederea efectuării de acte de
comerţ persoanele fizice şi persoanele juridice se pot asocia şi pot constitui societăţi comerciale“, în strânsă
corelare cu principiul libertăţii comerţului, consacrat de art. 134 din Constituţia României.

1
St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 149.
10 VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial
Acest drept la liberă asociere în vederea constituirii de societăţi comerciale se poate exercita numai în
condiţiile legii sub sancţiunile civile, contravenţionale sau penale stabilite după caz.
Întrucât Legea nr. 31/1990 foloseşte mai multe noţiuni: asociaţi, fondatori, acceptanţi, acţionari etc.
pentru desemnarea participanţilor la constituirea societăţilor comerciale, se cuvine să facem unele precizări
de terminologie.
Asociaţii sunt persoanele fizice şi persoanele juridice care de comun acord stabilesc să îşi aducă o
contribuţie patrimonială (aportul) la constituirea unei societăţi comerciale.
Noţiunea de asociaţi le include şi pe acelea de fondatori şi acţionari.1 În acest sens, art. 61 alin. 2 din
Legea nr. 31/1990 menţionează că termenul asociaţi include şi acţionarii, în afară de cazul în care din
context rezultă altfel.
Fondatorii sunt, potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, semnatarii actului constitutiv, precum şi
persoanele care au un rol determinant în constituirea societăţii comerciale.
Acţionarii sunt asociaţii care contribuie la constituirea unei societăţi comerciale pe acţiuni sau în
comandită pe acţiuni şi care în schimbul aportului adus la formarea capitalului social primesc un număr de
cote-părţi cu o valoare nominală egală, numite acţiuni. Numărul acţiunilor deţinute este proporţional cu
valoarea aportului adus de fiecare acţionar la constituirea societăţilor de capitaluri.
Acceptanţii sau subscriitorii sunt persoanele fizice şi juridice care participă la constituirea unei
societăţi pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni prin subscripţie publică.
Se poate concluziona că noţiunea sau calitatea de asociaţi include şi pe cele de fondatori, acţionari
sau acceptanţi care poartă aceste denumiri specifice în funcţie de anumite forme juridice de societăţi
comerciale ori de modalitatea de constituire a societăţii pe acţiuni, simultană sau continuată (prin
subscripţie publică).
Asociaţţii persoane fizice şi persoane juridice
1. Asocia
Asociaţţii persoane fizice
a. Asocia
În principiu, orice persoană fizică poate avea calitatea de asociat într-o societate comercială, deoarece
Legea nr. 31/1990 nu impune nici un fel de restricţii în acest sens.
Doctrina comerciala ridică unele probleme cu privire la societatea comercială în care participă soţii în
calitate de asociaţi persoane fizice,2 având în vedere natura bunurilor personale sau comune aduse ca aport
la formarea capitalului social.
Soţii pot constitui singuri o societate comercială sau împreună cu alte persoane.
Cu privire la bunurile proprii ale soţilor aduse ca aport la capitalul social nu se ridică nici un fel de
probleme.
Referitor la bunurile comune ale soţilor, deşi există puncte de vedere diferite, considerăm că acestea
pot fi aduse ca aport la capitalul social al unei societăţi comerciale chiar şi fără consimţământul celuilalt soţ.
Este nevoie de un asemenea consimţământ în cazul unor bunuri imobile (terenuri sau construcţii) când
acestea sunt constituite ca aport cu titlu de proprietate.
De asemenea, bunurile comune şi dividendele ce se cuvin din partea societăţii vor fi tot bunuri
comune ale soţilor.3
În privinţa calităţii de asociat a unei persoane fizice operează şi anumite interdicţii prevăzute în mod
expres de lege. Astfel, asociaţii din societăţile în nume colectiv nu pot lua parte, ca asociaţi cu răspundere
nelimitată, în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate, fără consimţământul celorlalţi
asociaţi (art. 82 alin. 1 din Legea nr. 31/1990).
Asociaţţii persoane juridice
b. Asocia
Pe lângă persoanele fizice, la constituirea unei societăţi comerciale pot participa şi persoanele juridice
comercianţi sau necomercianţi.4
O persoană juridică poate participa la constituirea unei societăţi comerciale numai cu respectarea
principiului specialităţii capacităţii de folosinţă reglementat de art. 206 din Noul Cod Civil şi materializat în
obiectul de activitate al persoanei juridice respective, care trebuie să corespundă scopului ei stabilit prin
lege, actul de înfiinţare sau statut. Actul normativ de reglementare a asociaţiilor şi fundaţiilor O. G. nr. 26
din 31 ianuarie 2000 – intrată în vigoare de la 30 aprilie 2000 şi care abrogă vechea reglementare a

1
Elena Cârcei, Regimul juridic al acţiunilor şi acţionarilor potrivit Legii nr. 31/1990, în „Dreptul“ nr. 2/1992, p. 13; O. Căpăţână,
Societăţile comerciale, p. 136- 137.
2
St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 168-169.
3
Ion Filipescu, Regimul juridic al bunurilor şi datoriilor soţilor în lumina legii societăţilor comerciale, în „Dreptul“ nr. 11/1992, p.
39 şi urm.
4
Legea nr. 26/1990 art. 1 alin. 2 precizează că sunt comercianţi persoanele fizice care exercită în mod organizat acte de comerţ,
societăţile comerciale, regiile autonome şi organizaţiile cooperatiste.
VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial 11
persoanelor juridice de drept privat (Legea nr. 21/1924) – stabileşte în art. 47 că asociaţiile şi fundaţiile pot
înfiinţa societăţi comerciale.
La constituirea unor societăţi comerciale pot participa în calitate de asociaţi şi statul prin organele
administraţiei publice locale sau centrale, regiile autonome şi organizaţiile cooperatiste.
Se poate concluziona că pot avea calitatea de asociaţi într-o societate comercială persoanele fizice,
persoanele juridice, precum şi persoanele juridice împreună cu persoanele fizice, indiferent de naţionalitate,
română sau străină.1
străăini
2. Regimul juridic al investitorilor str
Regimul juridic al investitorilor străini în România a suferit numeroase modificări privind legislaţia
specifică aplicabilă acestora.2 Potrivit art. 2 lit. c din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 92/1997, „este
considerat investitor străin“ persoana fizică sau juridică rezidentă sau nerezidentă, cu domiciliul sau sediul
permanent în România ori în străinătate, care investeşte în ţara noastră în oricare din următoarele modalităţi:
a) investiţie directă prin participarea la constituirea sau extinderea unei întreprinderi în oricare din
formele prevăzute de lege, cu excepţia investiţiilor de portofoliu, precum şi înfiinţarea ori extinderea în
România a unei sucursale de către societatea comercială străină prin aport financiar, în monedă naţională
sau în valută convertibilă;
b) aport în natură de bunuri imobile sau/şi bunuri mobile corporale şi necorporale;
c) participarea la creşterea activelor unei întreprinderi prin orice mod legal de finanţare;
d) investiţie de portofoliu – dobândirea de valori mobiliare pe pieţele de capital organizate şi
reglementate, în scopul obţinerii de câştiguri de capital din dividende şi din dobânzi aferente acestora –
rezultate din activitatea unor terţi implicaţi direct în administrarea emitentului şi din diferenţa favorabilă de
preţ la vânzare.
Legislaţia în vigoare a instituit ca principiu egalitatea de tratament juridic între investitorii români şi
cei străini. Aceştia beneficiază de garanţii împotriva naţionalizării, exproprierii sau altor măsuri echivalente,
de facilităţi vamale şi fiscale, dreptul de a se converti în valuta investiţiei sumele în lei rezultate din
investiţiile efectuate, precum şi de a transfera în ţara de origine valuta realizată potrivit reglementărilor
regimului valutar.
De asemenea, investitorii au dreptul de a alege instanţele judecătoreşti sau arbitrale care să
soluţioneze eventualele litigii intervenite, precum şi, dreptul investitorului persoană juridică rezidentă sau
nerezidentă de a dobândi orice drepturi reale asupra bunurilor mobile şi imobile din patrimoniul deţinut în
condiţiile legii.3

3.Condiţţiile de fond ale actului constitutiv al societ


§3.Condi ăţ
societăţ ii comerciale
ăţii
Contractul de societate comercială trebuie să îndeplinească condiţiile generale de fond prevăzute de
art. 1179 din Noul Cod civil: consimţământul valabil exprimat al părţilor care se obligă; capacitatea de a
contracta; un obiect determinat licit şi o cauză licită şi morală.
a. Consim
Consimţă ţământul părţilor
ţăm
Dreptul de asociere constituie unul din drepturile şi libertăţile fundamentale, fiind statuat de art. 37
din Constituţia României. În baza acestui principiu constituţional, persoanele fizice şi persoanele juridice se
pot asocia şi constitui societăţi comerciale în condiţiile Legii nr. 31/1990, libertatea de asociere neputând fi
îngrădită decât în condiţiile legii prin dispoziţii de strictă interpretare.4
Contractul de societate nu poate fi valabil încheiat decât dacă asociaţii, semnatari ai contractului, sau
acceptanţii (subscriitorii) semnatari ai prospectului de emisiune s-au angajat juridic prin voinţa liber
exprimată.
a) Condiţiile de valabilitate ale consimţământului sunt cele stabilite de dreptul comun (Codul civil):
să provină de la o persoană cu discernământ; să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice; să fie
exteriorizat şi să nu fie alterat de vicii.5

1
Mircea N. Costin, Probleme teoretice şi practice privind constituirea şi funcţionarea societăţilor comerciale, în R. D. C. Nr.
2/1999, p. 50 şi urm.
2
Regimul juridic al investitorilor străini a fost reglementat iniţiat prin Legea nr. 35/1991, abrogată prin O.U.G. Nr. 31/1997 (M. Of.
nr. 125 din 19.06.1997) privind regimul investiţiilor străine în România. Şi această ordonanţă a fost abrogată prin O.U.G. nr. 92/30
decembrie 1997 (M. Of. nr. 386 din 30.12.1997) privind stimularea investiţiilor directe, aprobată cu o serie de modificări prin
Legea nr. 241/1998 (M. Of nr. 483/16.12.1998).
3
O. Căpăţână, Noul regim al investiţiilor străine în România, în R.D.C. 2/1991, p. 5-26;
V. Pătulea, Regimul juridic al investiţiilor străine în România, „Dreptul“ nr. 1/1993, p. 2-20.
4
A se vedea în acest sens C. S. J. secţ. com. dec. nr. 311/1994, în „Dreptul“ nr. 4/1995, 73.
5
Gheorghe Beleiu, Drept civil, Editura Şansa S.R.L. Bucureşti, 1995, p. 133-134.
12 VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial
Discernământul reprezintă o stare de fapt care trebuie să existe în momentul exprimării acordului de
voinţă de către asociaţi. O persoană fizică nu are discernământ în cazul unor incapacităţi legale (este lipsită
de capacitate de exerciţiu sau pusă sub interdicţie judecătorească), precum şi în cazul unor incapacităţi
naturale (starea de beţie, de hipnoză, drogarea etc.).
Intenţia de a încheia contractul se materializează prin voinţa asociaţilor de a se angaja, cu intenţia de
a produce efecte juridice. Fără existenţa acestei intenţii contractul de societate este simulat, fiind fictiv sau
deghizat.1 De exemplu un contract de societate este fictiv când părţile îl încheie pentru a scoate de sub
urmărirea creditorilor personali anumite bunuri aduse aparent ca aport la capitalul social.
b) Viciile de consimţământ sunt cele din dreptul comun: eroarea, dolul şi violenţa.
b.1. Eroarea, potrivit art. 1207 Cod civil, nu produce nulitatea contractului decât dacă afectează
substanţa obiectului convenţiei, iar atunci când cade asupra persoanei nu are ca efect nulitatea, cu excepţia
cazului în care vizează consideraţia persoanei. În contractul de societate eroarea asupra persoanei ar putea
interveni doar în cazul asociaţilor din societăţile de persoane (societatea în nume colectiv şi în comandită
simplă). În cazul societăţilor de capitaluri (societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni) practic eroarea
asupra persoanei nu are nici o relevanţă.
Cu privire la eroarea asupra substanţei obiectului contractului, ea se poate manifesta sub două forme:
asupra naturii contractului, de exemplu unul din asociaţi crede că încheie un contract de societate, iar alt
asociat crede că încheie un alt tip de contract; eroare asupra formei de societate, de exemplu un asociat
crede că participă la o societate pe acţiuni, deşi din contract rezultă caracteristicile unei societăţi de
persoane.
Eroarea asupra valorii aportului ori asupra şanselor la beneficii nu conduce la nulitatea contractului
de societate.
b.2. Dolul ca viciu de consimţământ reglementat de art. 1214 Cod civil constituie o cauză de nulitate
a convenţiei numai atunci când mijloacele viclene (manoperele dolosive) întrebuinţate de una din părţi le
determină pe celelalte să încheie un contract, iar fără aceste maşinaţiuni ele nu ar fi contractat.
În cazul contractului de societate dolul viciază consimţământul unui asociat numai dacă emană de la
toţi ceilalţi asociaţi sau de la persoane care reprezintă valabil entitatea colectivă şi are o anumită gravitate;2
de exemplu, folosirea unui bilanţ fals pentru a duce la subscrierea acţiunilor societăţii.
Dolul ca viciu de consimţământ se întâlneşte mai frecvent în cazul constituirii succesive sau prin
subscripţie publică a societăţilor pe acţiuni, decât în cazul constituirii altor forme juridice de societăţi
comerciale.3
Uneori fondatorii societăţii depăşesc limitele reclamei comerciale şi folosesc manopere dolosive în
prospectul de emisiune prin utilizarea de date false cu privire la obiectul societăţii, la persoana lor sau alte
informaţii inexacte menite să inspire încredere şi să facă oferta publică mai atractivă, inducând astfel în
eroare pe virtualii acceptanţi.4
b.3. Violenţa ca viciu de consimţământ constă într-o constrângere psihică asupra voinţei unei
persoane de a participa la încheierea unui contract de societate. Ea este foarte rar întâlnită, ca de exemplu în
cazul în care un asociat ce încheie contractul se află într-o stare de necesitate.
asociaţţilor
b. Capacitatea asocia
Dreptul civil defineşte capacitatea ca fiind „acea condiţie de fond şi esenţială care constă în atitudinea
subiectului de drept civil de a deveni titularul de drepturi şi obligaţii civile prin încheierea actelor de drept
civil.“5
a) Capacitatea juridică a asociaţilor. Cu privire la capacitatea cerută persoanei fizice pentru a încheia
în calitate de asociat un contract de societate, în doctrina comerciala nu există un punct de vedere unitar.6
Într-o opinie, se consideră că, în privinţa încheierii contractului de societate, condiţiile de capacitate
ar fi aceleaşi care se cer pentru a fi comerciant7
Într-o altă opinie sunt apreciate condiţiile de capacitate în funcţie de forma juridică a societăţii şi
întinderea răspunderii asociaţilor pentru obligaţiile sociale8.

1
C. Stătescu şi C. Bârsan, Teoria generală a obligaţiilor, Ed. ALL, Bucureşti, 1994, p. 74.
2
O. Căpăţână, op, p. 164.
3
I. L. Georgescu, op.cit., p. 72.
4
Această formă de dol prin publicitate este sancţionată de art. 27 din Legea nr. 297 din 28 iunie 2004 privind piaţa de capital a fost
publicat în Monitorul Oficial nr. 571 din 29 iunie 2004. privind valorile mobiliare şi bursele de valori.
5
Gheorghe Beleiu, Drept civil, p. 128.
6
St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 170-171.
7
I. L. Georgescu, op. cit., vol. II, p. 68.
8
G. Ripert şi R. Rablot, Traité élémentaire de droit commercial, vol. 1., L.G.D.J., Paris, 1980, p. 535.
VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial 13
Alături de alţi autori suntem de părere că persoana fizică care încheie un contract de societate trebuie
să îndeplinească condiţiile de capacitate prevăzute de dreptul comun indiferent de forma juridică a
societăţii.1
În argumentarea acestei concepţii vin şi dispoziţiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată,
care prevăd că nu pot fi fondatoare persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile.
Se poate concluziona că pentru încheierea unui contract de societate, persoana fizică trebuie să aibă
capacitatea deplină de exerciţiu.
Asociaţii trebuie să aibă capacitatea de a face acte de dispoziţie pentru a putea executa obligaţia de a-
şi aduce aportul subscris la formarea capitalului social.
Indiferent de forma societăţii la care participă, asociaţii nu au calitatea de comerciant. Această calitate
revine numai societăţii comerciale fiind dobândită prin constituirea ei în condiţiile legii şi înmatricularea în
Registrul Comerţului.
b) Situaţia minorilor şi a majorilor incapabili. Până la împlinirea vârstei de 14 ani minorul nu are
capacitatea de a încheia acte juridice şi deci nici de a participa la constituirea unei societăţi comerciale. Între
vârsta de 14 şi 18 ani minorul are o capacitate de exerciţiu restrânsă. El poate încheia acte juridice numai cu
încuviinţarea prealabilă a părinţilor sau a autorităţii tutelare.
Minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu are capacitatea de a fi comerciant, dar el poate
subscrie acţiuni, în condiţiile art. 144, 501, 502 din Noul Cod Civil cu autorizaţia autorităţii tutelare, care se
va acorda dacă se apreciază că această participare la plasamentul de capital este în interesul minorului. El
nu va putea însă participa la constituirea unei societăţi de persoane în care răspunderea este solidară şi
nelimitată.
În privinţa majorilor alienaţi mintal, puşi sub interdicţie, ei sunt lipsiţi de capacitatea de exerciţiu şi ca
atare nu pot încheia un contract de societate.
Persoanele puse sub curatelă au capacitatea de a încheia un contract de societate (art. 181 din Noul
Cod Civil).
c) Anumite incompatibilităţi.. Legea instituie anumite incompatibilităţi pentru persoanele fizice care
ocupă anumite funcţii, de a avea calitatea de asociaţi într-o societate comercială.
Astfel, prin Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici se interzice persoanelor fizice
care ocupă funcţii publice să deţină funcţii în regiile autonome, societăţile comerciale ori în alte unităţi cu
scop lucrativ. Ei nu pot exercita activităţi cu scop lucrativ nici în societăţile comerciale cu capital privat sau
activităţi care au legătură cu atribuţiile ce le revin din funcţiile publice şi nu pot fi nici mandatari ai unor
persoane în ceea ce priveşte efectuarea de acte juridice care au legătură cu funcţia pe care o îndeplinesc.
De asemenea, prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 755/1994 se interzice miniştrilor, secretarilor
de stat, prefecţilor şi subprefecţilor, precum şi persoanelor asimilate acestora să facă parte din adunările
generale ale acţionarilor sau din consiliile de administraţie ale societăţilor comerciale cu capital majoritar
de stat şi ale regiilor autonome de interes naţional sau local, cu excepţia celor de la băncile comerciale cu
capital majoritar de stat.2
Capacitatea juridică a persoanelor fizice cetăţeni străini este stabilită de legea lor naţională.
c. Obiectul contractului de societate
a) Noţiunea de obiect al contractului de societate a fost interpretată în doctrina comercială în două
sensuri, cel al dreptului comun şi cel al dreptului comercial.3
În sensul dreptului comun, obiectul contractului de societate este format de prestaţiile la care se
obligă asociaţii (art. 962 Cod civil). Aceste prestaţii constau în executarea obligaţiei de aport în numerar, în
bunuri sau în industrie.
În sensul dreptului comercial, obiectul contractului de societate trebuie să fie unul comercial şi constă
în activitatea pe care urmează să o desfăşoare societatea comercială.
Obiectul societăţii este stabilit de asociaţi şi trebuie menţionat ca o clauză specifică a contractului de
societate. Asociaţii au obligaţia să prevadă în contract „obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea
domeniului şi a activităţii principale“ (art. 7 lit. c şi art. 8 lit. c din Legea nr. 31/1990).
Operaţiunile comerciale care formează obiectul societăţii comerciale pot consta în producerea şi
comercializarea mărfurilor, executarea unor lucrări sau prestarea de servicii. Pentru determinarea obiectului
unei societăţi comerciale a fost elaborat Codul activităţilor din economia naţională (C.A.E.N.) astfel încât
asociaţii sunt liberi să opteze pentru una sau mai multe operaţiuni din categoria celor menţionate.

1
St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 170-171; C. Bîrsan, Alex. Ţiclea, V. Dobrinoiu, M. Toma, C. Tufan, Societăţile comerciale, Ed.
Şansa, Bucureşti, 1993, p. 293; Elena Cârcei, Drept comercial român, Ed. All, Bucureşti, 1999, p. 56-57.
2
H. G. nr. 755/1994 (M. Of. nr. 320 din 17 noiembrie 1994). a fost modificată şi completată de H. G. nr. 680/1996 (M. Of. nr. 194
din 20 august 1996).
3
St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 171-172; G. Ripert şi R. Roblot, op. cit., p. 576; M de Juglart, op, cit., p. 69.
14 VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial
Condiţţiile de valabilitate ale obiectului contractului de societate
b) Condi
Pentru a fi valabil din punct de vedere juridic obiectul contractului de societate trebuie să
îndeplinească anumite condiţii. El trebuie să fie determinat şi posibil, licit şi moral.
Obiectul contractului de societate este determinat dacă în contract sunt menţionate în concret
activităţile de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după caz, ce urmează a fi realizate de societate. Se
apreciază că o formulare prea vagă ca şi o formulare foarte riguroasă a obiectului social prezintă anumite
inconveniente.1 De aceea condiţia unui obiect determinat trebuie apreciată în concret de la caz la caz.
Determinarea obiectului se face şi prin trimitere la ansamblul drepturilor şi obligaţiilor contractuale2, deşi în
doctrină3 există şi opinii conform nu operaţiunea juridică voită de părţi trebuie determinată, ci condiţia de a
fi determinat ar trebui să vizeze obiectul obligaţiei, calificarea juridică a contractului, determinarea
drepturilor dobândite şi a obligaţiilor asumate de părţi realizându-se în cadrul interpretării contractului4.
Obiectul societăţii este posibil când acesta a fost stabilit în mod realist şi poate fi realizat în practică.
Imposibilitatea realizării obiectului de activitate constituie una din cauzele generale de dizolvare a societăţii
comerciale.
Obiectul societăţii trebuie să fie licit şi moral, adică să fie în concordanţă cu legea şi să nu încalce
limitele ordinii publice şi bunelor moravuri (art. 1225 Noul Cod civil).
Legea societăţilor comerciale nu stabileşte domeniile care pot forma obiectul unei societăţi, dar dacă
o activitate este ilicită pentru un comerciant persoană fizică, operaţiunea respectivă este socotită a fi ilicită
şi pentru o societate comercială.
Obiectul societăţii comerciale este considerat ilicit şi atunci când activităţile în sine sunt legale, dar ele
nu pot fi desfăşurate de o societate comercială ori sunt supuse unui anumit regim juridic restrictiv.5
Semnificaţţia juridic
c) Semnifica ă a obiectului contractului de societate are în vedere următoarele
juridică
particularităţi6:
- delimitează capacitatea de folosinţă a societăţii ca persoană juridică;
- determină caracterul civil sau comercial al societăţii;
- atrage aplicabilitatea unor reglementări speciale pentru societate;
- constituie limita puterilor membrilor consiliului de administraţie; actele încheiate de ei cu
depăşirea obiectului societăţii sunt nule şi atrag răspunderea civilă.
d. Cauza contractului de societate
Potrivit dreptului comun cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul (art.
1235 Noul Cod civil).
Noţţiunea de cauz
a) No ă a contractului de societate. În doctrina de drept privat cauza este definită ca
cauză
fiind „acel element al actului juridic civil care constă în obiectul urmărit la încheierea unui asemenea act“.7
În doctrina comercială s-au exprimat mai multe opinii privind noţiunea de cauză a contractului de
societate. Ea a fost definită ca fiind scopul concret în vederea căruia se încheie actul juridic.8
De asemenea cauza a mai fost definită ca fiind participarea fiecărui asociat la rezultatele activităţii
comerciale desfăşurate9, sau ca finalitatea de a constitui un fond comun şi de a-l afecta exercitării unor
anumite activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii în vederea obţinerii de beneficii, destinate a fi
împărţite între asociaţi în modul convenit.10
S-a exprimat anterior adoptării Noului Cod Civil şi opinia conform căreia cauza contractului de
societate se confundă cu obiectul contractului, ea fiind contraprestaţia contractantului11 (actualmente fiind
reglementate în mod distinct obiectul contractului de obiectul prestaţiei). Majoritatea autorilor au
recunoscut existenţa cauzei ca element esenţial distinct care nu trebuie confundată cu obiectul contractului
de societate.

1
Dan Lupaşcu, Obiectul de activitate al societăţilor comerciale, în „Dreptul“ nr. 7/1994, p. 29-30; N. Şchiaua, Unele probleme
legate de obiectul de activitate al societăţii comerciale, în „Dreptul“ nr. 2/1994, p. 8 şi urm.
2
Fl. A.Baias &Co., Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, art. 1-2664, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 1287
3
S. Neculaescu, Discuţii privind conceptul de obiect al contractului, Revista Dreptul, nr. 12/2011
4
S-ar apela în această situaţie la dispoziţiile art. 1268 alin. 3 clauzele îndoielnice se interpretează, atunci când
operaţiunea juridică nu este determinată, în sensul în care pot produce efecte juridice, nu în acela în care nu ar putea
produce niciunul.
5
Curtea Supremă de Justiţie a decis că activitatea de asistenţă juridică nu poate forma obiectul de activitate al unei societăţi
comerciale. A se vedea C. S. J. Secţ. Ec. şi com., Dec. civ. Nr. 175/1992 în „Dreptul“ nr. 5-6/1993, p. 140.
6
Elena Cârcei, op. cit., p. 60.
7
Gheorghe Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil, Editura Şansa, Bucureşti, 1991, p. 146.
8
St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 172.
9
D. D. Gerota, Curs de societăţi comerciale, op, cit., p. 40-45.
10
O. Căpăţână, op. cit., p. 172.
11
I. L. Georgescu, op. cit., p. 75.
VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial 15
Cauza contractului este un element al voinţei juridice şi reprezintă raţiunea pentru care asociaţii au
convenit să se asocieze, în timp ce obiectul contractului reprezintă însăşi activitatea ce urmează a fi
desfăşurată de societate. Sub acest aspect este posibil ca obiectul contractului să fie licit, în timp ce cauza să
fie ilicită. De exemplu o societate comercială creată pentru producerea şi comercializarea de încălţăminte
are un obiect licit, dar ea poate avea şi o cauză ilicită dacă societatea s-a constituit pentru a sustrage utilajele
şi maşinile necesare de la urmărirea creditorilor personali a unui asociat ce a adus ca aport bunurile
respective pentru a evita dreptul de gaj general al propriilor creditori.
Condiţţiile de valabilitate ale cauzei contractului de societate. Pentru a fi valabilă cauza
b) Condi
contractului trebuie să existe şi să fie licită şi morală (1236 Noul Cod civil).
Cauza trebuie să existe deoarece un contract de societate lipsit de cauză este lovit de nulitate. De
exemplu va fi nul contractul care conţine o clauză leonină care stipulează ca totalitatea beneficiilor să
revină numai unuia dintre asociaţi ori prin care un asociat este scutit de obligaţia de a participa la pierderi.1
Cauza trebuie să fie licită, adică în concordanţă cu legea, ordinea publică şi bunele moravuri. Cauza
contractului de societate poate fi ilicită dacă are un caracter fraudulos. De exemplu societatea s-a constituit
în scopul eludării unor drepturi determinate sau a unor dispoziţii legale imperative (urmăreşte fraudarea
creditorilor).
De asemenea, cauza contractului de societate este ilicită dacă societatea s- a constituit cu scopul de a
nesocoti unele drepturi ale terţilor dobândite prin convenţii anterioare sau al încălcării unor drepturi legale
ale persoanelor.2 De exemplu pentru încălcarea drepturilor moştenitorilor rezervatari.
Consecinţţele nerespect
e. Consecin nerespectăării condi
condiţţiilor de fond ale contractului de societate
a) Sancţiunea nulităţii.. Pentru nerespectarea condiţiilor generale de fond prevăzute de art. 1179 Noul
Cod civil, contractul de societate este lovit de nulitate (art. 1932 Noul Cod Civil).
Nulitatea acestui contract este reglementată de dreptul comun şi de dispoziţiile specifice din Legea nr.
31/1990 a societăţilor comerciale. Caracterul plurilateral şi finalitatea contractului de societate implică
anumite particularităţi în privinţa nulităţii contractului de societate.3
Consimţământul şi capacitatea asociaţilor sunt condiţii esenţiale ale contractului şi au caracter
personal. De aceea ele trebuie raportate la fiecare dintre asociaţi având anumite consecinţe în privinţa
nulităţii. Viciul de consimţământ al unui asociat, respectiv incapacitatea unui asociat, are efecte numai
asupra raportului juridic care îl priveşte pe acest asociat, fără a fi influenţată validitatea raporturilor cu
ceilalţi asociaţi. Sancţiunea nulităţii priveşte numai raportul juridic viciat şi nu contractul de societate în
integralitatea sa. Pentru ceilalţi asociaţi, contractul de societate rămâne valabil şi produce toate efectele care
îi sunt specifice.4
În cazul dolului, pentru salvarea existenţei contractului de societate doctrina a admis posibilitatea
înlocuirii acţiunii în anulare cu o acţiune în daune împotriva asociatului care se face vinovat de vicierea
consimţământului prin dol.
Această soluţie de recunoaştere a valabilităţii contractului de societate, chiar şi în cazul anulării
raportului juridic privind un asociat, şi-a găsit un suport legal indirect în dispoziţiile Legii nr. 31/1990.
Acest text prevede că societăţile în nume colectiv şi cu răspundere limitată pot supravieţui în cazul reducerii
numărului asociaţilor până la limita minimă datorită insolvenţei, incapacităţii, excluderii, retragerii sau
morţii asociaţilor.
Sancţiunea nulităţii societăţii comerciale intervine numai în mod excepţional, atunci când toţi
fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili, la data constituirii societăţii.
În ce priveşte celelalte două condiţii de fond ale contractului de societate, obiectul şi cauza, ele nu
ridică probleme deosebite. Având în vedere că nerespectarea prevederilor legale referitoare la aceste
condiţii afectează întregul contract, sancţiunea este nulitatea societăţii comerciale .
Este de precizat că sancţiunea nulităţii pentru nerespectarea condiţiilor de fond ale contractului de
societate produce efecte specifice, diferite faţă de cele ale nulităţii actelor juridice din dreptul comun. Avem
de a face cu o nulitate ce produce efecte numai pentru viitor, iar principiul care primează este salvarea
existenţei societăţii comerciale. Nulitatea intervine numai ca o soluţie extremă în cazurile expres prevăzute
de lege şi în condiţiile atenuate specifice prevăzute de Legea nr. 31/1990.
b) Cazurile care nu atrag nulitatea, ci dizolvarea societ ăţ
societăţ ii comerciale se referă la imposibilitatea
ăţii
materială sau juridică de realizare a obiectului social, precum şi la realizarea sau dispariţia obiectului
societăţii. Cele două cazuri intervenite pe parcursul existenţei societăţii comerciale constituie una din
cauzele generale de dizolvare a societăţii şi nu de nulitate .
1
St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 172.
2
Vezi C.S.J. Decizia Secţiei comerciale nr. 293/1993 în Buletinul jurisprudenţei, op. cit., p. 214-217.
3
St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 172-173.
4
I. L. Georgescu, op. cit., p. 75-76 şi O. Căpăţână, op. cit., p. 178-180.
16 VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial

§4. Elementele specifice ale contractului de societate


Aşa cum am arătat, orice contract de societate comercială trebuie să conţină cele trei elemente
esenţiale care îl deosebesc fundamental de alte contracte: aporturile asociaţilor; affectio societatis (intenţia
de a exercita in comun o activitate comerciala) şi participarea asociaţilor la beneficii şi pierderi.
asociaţţilor
1. Aporturile asocia
Noţţiunea şi condi
a. No condiţţiile de valabilitate ale aportului
În sens juridic, noţiunea de aport constă în obligaţia pe care şi-o asumă fiecare asociat de a aduce în
societate un anumit bun , o valoare patrimonială.. În sens etimologic această noţiune reprezintă bunul sau
valorile aduse de asociaţi pentru constituirea societăţii comerciale.1
Rezultă deci că aporturile pot consta în diferite bunuri mobile şi imobile, în sume de bani sau anumite
prestaţii la care se obligă asociaţii. Ele nu trebuie să fie egale ca valoare sau importanţă.
Condiţia impusă de jurisprudenţă este ca aceste bunuri şi valori ce formează aportul la constituirea
unei societăţii comerciale să aparţină asociatului.2
Ca element esenţial şi specific al contractului de societate, aportul trebuie să fie real şi serios. Atunci
când este lipsit de orice valoare efectivă sau când are o valoare nesemnificativă pentru existenţa şi
determinarea capitalului social al societăţii, aportul este considerat fictiv.
De asemenea jurisprudenţa a considerat că este fictiv aportul supus unei condiţii potestative.
b. Forme ale aportului
a) Aportul în numerar3 este obligatoriu la constituirea oricărei forme juridice de societate
comercială (art. 16 din Legea nr. 31/1990). Ca o excepţie de la obligaţiile de natură comercială, aportul
asociaţilor la capitalul social nu este purtător de dobânzi (art. 68 din Legea nr. 31/1990).
Contractul de societate are în această privinţă o reglementare distinctă numită chiar „Aportul în
numerar” cuprinsă în dispoziţiile art. 1898 C. civ.
Doctrina şi jurisprudenţa comercială consideră că în noţiunea de aport în numerar sunt incluse atât
banii lichizi în moneda naţională, cât şi cecurile.4
b) Aportul în natur
naturăă este admis la toate formele de societate. El se realizează prin transferarea
drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare
(art. 16 alin. 2 din Legea nr. 31/1990). Importanţa pe care actualul Cod civil o acordă regimului juridic al
aporturilor reiese din modalitatea în care este reglementat aportul în bunuri, reunind în cadrul dispoziţiilor
art. 1896 prevederile care erau reglementate dispersat în anteriorul Cod civil şi completându-le chiar cu
dispoziţiile în materie prevăzute în Legea societăţilor comerciale.
Aportul în natură poate avea ca obiect orice bunuri imobile sau mobile corporale şi incorporale, cu
excepţia numerarului. El poate să constea în: terenuri, clădiri, instalaţii şi utilaje, mărfuri, brevete de
invenţie, maşini, nave şi aeronave, creanţe, fond de comerţ şi altele.
Pentru a putea forma obiectul aportului în natură condiţia prealabilă este ca bunurile respective să fie
în circuitul civil. În acest sens art. 5 alin. 2 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 prevede că terenurile
care fac parte din domeniul public sunt scoase din circuitul civil. Art. 66 din aceeaşi lege menţionează că
terenurile proprietate privată, indiferent de titularul lor, sunt şi rămân în circuitul civil. Ele pot fi dobândite
şi înstrăinate prin oricare dintre modurile stabilite de legislaţia civilă, cu respectarea dispoziţiilor legale.
În privinţa aporturilor în creanţe, legea stabileşte că ele nu sunt admise la societăţile pe acţiuni care se
constituie prin subscripţie publică şi nici la societăţile în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată.
Rezultă deci că , aporturile în creanţe ar fi admise numai la constituirea simultană a societăţilor de persoane
şi a societăţii pe acţiuni.
c) Aportul in industrie. Aportul în industrie, reglementat distinct prin dispoziţiile art. 1899 Cod civil,
a primit o mai mare atenţie din partea legiuitorului faţă de reglementarea cuprinsă în conţinutul art. 1505
din Codul civil anterior.
Legea nr. 31/1990 stabileşte că aportul în industrie constă în prestaţii în muncă sau servicii pe care
asociatul promite să le efectueze în societate, având în vedere competenţa şi calificarea sa. Aportul în
prestaţii în muncă sau servicii nu poate constitui aport la formarea sau majorarea capitalului social.
Asociaţii din societatea în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi se pot obliga la prestaţii în muncă cu
titlu de aport social, dar care nu pot constitui aport la formarea sau la majorarea capitalului social. În

1
St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 160.
2
A se vedea C. S. J. Dec. nr. 176 din 6 octombrie 1992, în „Dreptul“ nr. 9/1994, p. 86-87; Dec. nr. 117 din 2 iunie 1992, în
„Dreptul“ nr. 5-6/1993, p. 138, Dec. nr. 128 din 1 iunie 1993, în „Dreptul“ nr. 8/1994, p. 94-95.
3
A se vedea pe larg în A.V. Gheoculescu (Singh), Contractul de societate civilă, Teză de doctorat nepublicată, Sibiu, 2013, p. 132
4
G. Ripert, op. cit, p. 573.
VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial 17
schimbul acestui aport, asociaţii au dreptul să participe, potrivit actului constitutiv, la împărţirea beneficiilor
şi a activului social şi rămân totodată, obligaţi să participe la pierderi (art. 16 alin. 5 din Legea nr. 31/1990).
Asemenea aporturi în muncă nu sunt admise la societăţile de capitaluri, în care însuşirile personale
ale asociaţilor nu prezintă importanţă.1
Aporturile în muncă la societăţile şi în condiţiile în care sunt admise pot avea ca obiect anumite
servicii, cunoştinţe şi metode de organizare şi funcţionare pe care asociaţii le prestează cu titlu de aport la
capitalul social.
Obligaţţia de aport a asociaţilor este reglementată de art. 1895 Cod civil, care stabileşte că:
c. Obliga
„fiecare dintre asociaţi răspunde faţă de societate şi faţă de ceilalţi asociaţi pentru vărsarea aporturilor la
care s-a obligat “.
Aducerea aportului (vărsarea aportului) în numerar, în natură ori în prestaţii sau cunoştinţe specifice
potrivit angajamentului asumat în condiţiile legii constituie prima obligaţie a asociaţilor.
Această asumare a obligaţiei de a contribui la formarea capitalului social se numeşte subscriere la
capitalul societăţii. Ea ia naştere odată cu semnarea contractului de societate sau, după caz, prin participarea
la subscripţia publică.
Operaţiunea de aducere la îndeplinire a obligaţiei asumate prin actul constitutiv sau prin subscriere
ulterioară de a contribui la formarea sau la majorarea capitalului social, după caz, prin predarea bunului sau
cesiunea dreptului ce reprezintă aportul, poartă denumirea de vărsare a capitalului (vărsământ).
Neefectuarea aportului semnifică neexecutarea de către asociat a obligaţiei asumate, cu consecinţele
prevăzute de lege.
Executarea cu întârziere a obligaţiei de aport atrage răspunderea civilă a asociatului potrivit art. 65
alin. 2 din Legea nr. 31/1990. Asociatul care a întârziat executarea este răspunzător de daunele pricinuite
când aportul a fost stipulat în natură, iar dacă aportul a fost stabilit în numerar el este obligat, pe lângă
acoperirea prejudiciului cauzat prin întârziere, şi la plata dobânzilor legale aferente în măsura în care se face
dovada acestora.
În acest caz „dobânzile joacă rolul unor amenzi civile, iar nu rolul tradiţional al despăgubirilor pentru
daunele moratorii“.2
Aceste dobânzi curg din ziua în care trebuia să se facă vărsământul (art. 65 din Legea nr. 31/1990
republicată).
În cazurile prevăzute de lege, nerespectarea obligaţiei privind efectuarea aportului poate conduce şi la
excluderea asociatului din societate (art.222 din Legea nr.31/1990).
d. Capitalul social al societ ăţ
societăţ ii comerciale
ăţii
a) Noţiunea capitalului social a fost stabilită de doctrina comercială care consideră capitalul social ca
fiind totalitatea valorii aporturilor, în numerar şi în natură, aduse de asociaţi la constituirea societăţii
comerciale.
Capitalul social mai este denumit şi capital nominal. El cuprinde atât valoarea aporturilor în natură
cât şi a celor în numerar aduse în proprietate, sau cu alt titlu la constituirea societăţii comerciale. Capitalul
social are o dublă semnificaţie: contabilă şi juridică.
Semnificaţia contabilă a capitalului social rezultă din faptul că în bilanţul societăţii valoarea
capitalului social este evidenţiată în contul de pasiv.. În consecinţă, ulterior dizolvării societăţii, asociaţii
urmează să primească valoarea aportului lor, după plata creditorilor societăţii.
Din punct de vedere juridic, noţiunea de capital social reprezintă gajul general al creditorilor
societăţii. Această valoare înscrisă în pasivul bilanţului societăţii va bloca la activ valori într-un cuantum
echivalent.
Pe timpul funcţionării societăţii comerciale se aplică principiul fixităţii capitalului social. Valoarea
capitalului social trebuie menţinută la nivelul celei existente în momentul constituirii societăţii. Orice
reducere sau majorare a capitalului social se poate face de către asociaţi numai în condiţiile legii şi cu
respectarea formalităţilor de publicitate impuse.
Dacă pe parcursul funcţionării societăţii comerciale se constată micşorarea valorii capitalului social,
nu se va putea proceda la nici o repartizare sau distribuire de beneficii mai înainte de reîntregirea capitalului
social la valoarea menţionată prin actul constitutiv al societăţii ori de reducerea capitalului social, în
condiţiile legii, la valoarea existentă.
Pentru societăţile de capitaluri (societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni) legea societăţilor
comerciale impune o valoare minimă a capitalului social de 90.0002 lei (Guvernul va putea modifica, cel
mult o dată la 2 ani, valoarea minimă a capitalului social, ţinând seama de rata de schimb, astfel încât acest

1
Octavian Căpăţână, op. cit., p. 193.
2
St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 163.
18 VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial
cuantum să reprezinte echivalentul în lei al sumei de 25.000 euro), iar pentru societatea cu răspundere
limitată, de 200 lei. Acest prag valoric minim este obligatoriu pe toată perioada de funcţionare a societăţilor
respective. Reducerea capitalului sub acest minim este unul din cazurile de dizolvare a societăţii.
În momentul constituirii societăţii se face distincţie între capitalul social subscris şi capitalul vărsat.
Capitalul social subscris reprezintă valoarea totală a aporturilor cu care asociaţii s-au obligat să
contribuie la constituirea societăţii comerciale. El poartă şi denumirea de capital nominal.
Capitalul social vărsat constă în valoarea aporturilor deja efectuate si care au intrat in patrimoniul
societăţii. În cazul societăţii pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, legea societăţilor comerciale a fixat un
prag minim al capitalului social vărsat, respectiv de 30% din valoarea capitalului social subscris în cazul
constituirii simultane a societăţii, dacă prin lege nu se prevede altfel, şi de jumătate din capitalul social
subscris în cazul constituirii societăţilor de capitaluri prin subscripţie publică; diferenţa va fi vărsată în
termen de 12 luni de la înmatricularea societăţii, pentru acţiunile emise pentru un aport în numerar şi în
termen de 2 ani de la înmatriculare, pentru acţiunile emise pentru un aport în natură. În cazul societăţilor în
nume colectiv, în comandită simplă şi cu răspundere limitată, capitalul social subscris trebuie integral vărsat
la data constituirii societăţii.
Capitalul social al societăţii este divizat în anumite fracţiuni, denumite în funcţie de forma juridică a
societăţii: părţi de interes, în cazul societăţilor în nume colectiv şi în comandită simplă; părţi sociale, în
cazul societăţilor cu răspundere limitată; acţiuni, cazul societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni.
Asociaţii dobândesc în schimbul aportului un număr de părţi de interes, părţi sociale sau acţiuni,
corespunzător valorii aportului fiecăruia.
Corelaţţia dintre capitalul social şi patrimoniul societ
b) Corela ăţ
societăţ ii comerciale.
ăţii
Patrimoniul societăţii îl reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică,
aparţinând societăţii. El cuprinde activul social şi pasivul social, reflectate în situaţia financiară anuală a
societăţii potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. Activul social cuprinde bunurile aduse ca aport în societate
şi cele dobândite în cursul activităţii societăţii. Pasivul social cuprinde obligaţiile societăţii, indiferent de
natura lor. La constituirea societăţii comerciale valoarea capitalului social şi valoarea patrimoniului
societăţii comerciale sunt egale, deoarece bunurile şi valorile din patrimoniul societăţii sunt aceleaşi cu cele
aduse ca aport la formarea capitalului social. Ulterior, în timp ce capitalul social rămâne fix ca valoare,
potrivit principiului fixităţii capitalului social, valoarea patrimoniului societăţii este variabilă. Ea creşte
dacă rezultatele societăţii sunt profitabile şi benefice, respectiv scade dacă societatea comercială
înregistrează pierderi.
Cu toate acestea, capitalul social şi patrimoniul societăţii comerciale sunt două noţiuni distincte. Între
acestea există următoarele deosebiri1:
- în timp ce capitalul social reprezintă totalul valorii aporturilor la constituirea societăţii comerciale,
patrimoniul societăţii este o universalitate juridică în care sunt incluse toate drepturile şi obligaţiile cu
valoare economică ale societăţii;
- în timp ce capitalul social este o noţiune abstractă, operaţională fără consecinţă obiectivă,
patrimoniul societăţii are o existenţă concretă, cuprinzând toate bunurile societăţii comerciale;
- în timp ce valoarea capitalului social este fixă, putând fi modificată (majorată sau redusă) numai în
condiţiile legii, patrimoniul societăţii, sub aspectul valorii şi al bunurilor componente, este variabil;
- adevărata garanţie a creditorilor societăţii o reprezintă patrimoniul acesteia, dar în limita valorii
capitalului social.2
Intenţţia de a constitui societatea (affectio societatis)
2. Inten
Fundamentarea juridică a lui affectio societatis poate fi găsită în prevederile art. 1 alin. 1 al Legii nr.
31/1990, care prevede că: „În vederea efectuării de acte de comerţ, persoanele fizice şi persoanele juridice se pot
asocia şi pot constitui societăţi comerciale cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi.“
Affectio societatis3 reprezintă acel element psihologic ce se manifestă printr-o stare de fapt
materializată în intenţia comună care animă persoanele fizice şi persoanele juridice de a se uni şi forma
societatea comercială şi de a urmări şi milita în permanenţă pe parcursul existenţei societăţii, scopul şi
finalitatea acesteia. Încetarea acestei intenţii comune are ca efect dizolvarea anticipată a societăţii
comerciale.

1
Elena Cârcei, op. cit., p. 70.
2
St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 166; C. Stătescu, Drept civil. Persoană fizică. Persoană juridică, Drepturile reale, Ed. Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1970, p. 481-507.
3
Alexis Constantin, Droit des sociétés, 4-e édition, Mementos Dalloz,2010, p. 35 – affectio societatis reprezintă voinţa asociaţilor
de a colabora într-un mod efectiv la întreprinderea comună, pe picior de egalitate şi în interesul lor comun
VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial 19
Totodată, prin acest element psihologic se explică atât fundamentul drepturilor şi obligaţiilor
asociaţilor, cât şi supunerea lor deciziei adoptate, potrivit principiului majorităţii în adunările generale ale
asociaţilor (acţionarilor).
3. Realizarea şi împmpăărţirea profitului
Scopul oricărei societăţi comerciale este acela de a realiza profit din activitatea comerciala
desfăşurata si de a-l împărţi intre asociaţi.
Noţţiunea de profit are în vedere, potrivit doctrinei comerciale, atât obţinerea unui câştig material,
a) No
care sporeşte patrimoniul asociaţilor, cât şi evitarea înregistrării unor pierderi sau realizarea de economii.1
Codul comercial român este cel care a consacrat acest sens larg al noţiunii de profit în art. 257-263
referitoare la asociaţia de asigurare mutuală. În dreptul comercial francez, printr-o lege specială din 1978, s-
a reglementat posibilitatea ca o societate comercială să aibă drept scop nu numai realizarea şi împărţirea
profitului, ci şi obţinerea unor economii.
Împărţirea profitului constituie principalul criteriu de delimitare între o societate comercială şi o
asociaţie. În cazul unei societăţi comerciale persoanele care o constituie (asociaţii) urmăresc realizarea şi
împărţirea beneficiilor, iar prin constituirea unei asociaţii se are în vedere un interes general, comunitar sau
personal nepatrimonial.
Potrivit art. 67 din Legea nr. 31/1990 republicată, cota-parte din profit ce se va plăti fiecărui asociat
poartă denumirea de dividend.
b) Participarea asocia
asociaţţilor la profit şi pierderi
pierderi. Participarea la câştiguri şi la pierderi, oricare ar fi
valoarea acestora, este o condiţie esenţială pentru existenţa societăţii şi reprezintă un criteriu de distincţie
între societate şi alte entităţi juridice de drept privat2. Noul Cod Civil reglementează într-un articol
distinct – 1902 – această participare, aceste dispoziţii fiind necesar a se completa cu cele ale Legii nr. 31
din 1990.
Noul Cod civil reglementează prin dispoziţiile sale principiul proporţionalităţii profitului şi
pierderilor cu valoarea aporturilor la capitalul social al societăţii în cazul aporturilor în bani sau bunuri sau
cu partea asociatului care a contribuit cu aportul cel mai mic în cazul contribuţiilor în cunoştinţe specifice
sau prestaţii3, prin contract putându-se deroga de la aceste reguli.
Regula proporţionalităţii a fost consacrată şi de art. 67 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, care
stabileşte că: „Dividendele se vor plăti asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social
vărsat, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel“.
Dividendele nu vor putea fi plătite decât din profitul real realizat de societatea comercială (art. 67 alin.
3 din Legea nr. 31/1990).
Prin profit real se înţelege acel excedent rezultat asupra pasivului societăţii după ce au fost deduse
cheltuielile şi sumele destinate cotelor stabilite pentru fondurile de rezervă şi amortizare.
Atunci când pasivul excede activul societăţii, balanţa fondurilor este deficitară, iar criteriul de
stabilire a profitului real îl constituie valoarea capitalului social care trebuie să rămână invariabil pe toată
durata de funcţionare a societăţii. Modificarea capitalului social nu se poate face decât strict în condiţiile
legii.
Legea societăţilor comerciale stabileşte că atunci când se constată o micşorare a capitalului social,
acesta trebuie reîntregit sau readus la valoarea existentă, mai înainte de a se putea face vreo repartizate sau
distribuire de profit (art. 69 din Legea nr. 31/1990).
Potrivit principiului libertăţii de voinţă, asociaţii pot stabili, prin actul constitutiv al societăţii sau
ulterior printr-o decizie a adunării generale adoptată în condiţiile legii, o repartizare egală a profitului şi
pierderilor, deşi aporturile sunt inegale, precum şi o repartiţie inegală a profitului deşi aporturile sunt egale.
Ei pot de asemenea să stabilească o anumită proporţie pentru profit şi alta pentru pierderi. Sunt însă
interzise acele „clauze leonine“ prin care numai unii asociaţi ar putea obţine profit sau ar fi excluşi de la
obligativitatea de a participa la pierderi.
c) Natura juridic
juridicăă a dreptului la dividende. De regulă dividendele se calculează şi se acordă anual
după încheierea unui exerciţiu financiar şi întocmirea bilanţului contabil şi a bilanţului de venituri şi
pierderi.
Jurisprudenţa a decis cu privire la periodicitatea dividendelor că aceste dividende au caracterul unor
prestaţiuni periodice care nu se pierd prin faptul că în unii ani, din cauza lipsei de profit, societăţile

1
St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 168
2
Alexis Constantin, op.cit., p. 33
3
Fl. A. Baias, E. Chelaru, R.Constantinovici, I.Macovei, op.cit., p. 1922
20 VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial
comerciale nu distribuie dividende. Aceste cazuri sunt stări excepţionale care, prin natura lor, nu pot să
infirme principiul periodicităţii înscris în lege.1
Din punct de vedere juridic, dreptul la dividende reprezintă un drept de creanţă. El se prescrie în
termenul general de prescripţie de 3 ani de la data distribuirii dividendelor (art. 67 din Legea nr. 31/1990).
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani fondatorul, administratorul,
directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societăţii care încasează sau plăteşte dividende,
sub orice formă, din profit fictiv sau care nu puteau fi distribuite, în lipsa bilanţului contabil ori contrarii
celor rezultate din acesta (art. 2721 din Legea nr. 31/1990).

Secţţiunea IV.
Sec
juridicăă
Forme, clasificare şi reglementarea juridic
comercialăă
a formelor de societate comercial

Subsecţţiunea I. Reglementarea juridic


Subsec juridicăă a formelor de societate comercial
comercialăă.

În art. 2 din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, republicată, se menţionează că societatea
comercială îmbracă una dintre următoarele forme juridice:
a) societate în nume colectiv;
b) societate în comandită simplă;
c) societate pe acţiuni;
d) societate în comandită pe acţiuni;
e) societate cu răspundere limitată.
Această reglementare are un caracter limitativ, cele cinci forme juridice de societăţi comerciale fiind
cunoscute atât în sistemul franco-german de drept, cât şi în cel de common law, precum şi în legislaţia
comunitară a Uniunii Europene.
Societăţile comerciale constituite în una din cele cinci forme juridice pe teritoriul României (cu sediul
în România) sunt persoane juridice de naţionalitate română .
a) Societatea în nume colectiv este acea formă de societate ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu
patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor.
b) Societatea în comandită simplă este societatea ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu
patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi; asociaţii comanditari
răspund numai până la concurenţa aportului lor la capitalul societăţii.
c) Societatea pe acţiuni este societatea comercială al cărei capital social este împărţit în acţiuni, iar
obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social; acţionarii răspund numai în limita aportului lor
(până la valoarea acţiunilor pe care le deţin).
d) Societatea în comandită pe acţiuni este societatea al cărei capital social este împărţit în acţiuni, iar
obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor
comanditaţi; asociaţii comanditari răspund numai până la concurenţa aportului lor.
e) Societatea cu răspundere limitată este societatea ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu
patrimoniul social; asociaţii răspund numai în limita aportului lor.
Ceea ce deosebeşte o formă juridică de societate de alta este întinderea răspunderii asociaţilor pentru
obligaţiile sociale. Această răspundere este reglementată în mod explicit de art. 3 din Legea nr. 31/1990 a
societăţilor comerciale.
În cazurile în care este angajată răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor pentru obligaţiile
sociale, creditorii societăţii se vor îndrepta, potrivit legii, în principal mai întâi împotriva societăţii şi numai
în subsidiar, dacă societatea nu plăteşte în termen de cel mult 15 zile de la data punerii ei în întârziere, se
vor îndrepta împotriva acestor asociaţi (art. 3 alin. 2 din Legea nr. 31/1990).
Alegerea uneia sau alteia din cele cinci forme juridice de societate rămâne la libera opţiune a
persoanelor (asociaţilor) care se înţeleg să constituie societatea comercială.

1
Vezi Cas. III, Decizia nr. 1844 din 4.XII 1938, în Practica judiciară în materie comercială, vol. II, Ed. Lumina, Bucureşti, 1991,
p. 105.
VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial 21
Legea societăţilor comerciale impune anumite praguri ale valorii capitalului social, precum şi unele
formalităţi necesare constituirii societăţilor comerciale, de care trebuie şi ţină seama fondatorii sau asociaţii.
Pentru societăţile comerciale ce se constituie în anumite domenii de activitate cum sunt cel bancar, al
valorilor mobiliare, al asigurărilor şi altele, legile speciale care reglementează domeniile respective
stabilesc şi formele juridice obligatorii de societate comercială.

§1. Clasificarea societăţ


societăţ ilor comerciale
ăţilor
Doctrina comerciala folosind diverse criterii: natura societăţii, întinderea răspunderii asociaţilor;
împărţirea capitalului social; posibilitatea legală de a emite titluri de valoare, provenienţa capitalului şi
altele, a stabilit numeroase clasificări ale societăţilor comerciale, din care următoarele sunt cele mai
răspândite.
1. Dup
După ă natura societ ăţ
societăţilor comerciale
ăţilor comerciale, deosebim societăţi de persoane şi societăţi de capitaluri.
a) Societăţile de persoane sunt cele în care predomină încrederea asociaţilor (caracterul intuitu
personae). În aceste societăţi, calităţile personale ale asociaţilor, care de regulă se cunosc între ei, sunt
hotărâtoare şi determinante atât în momentul constituirii cât şi pe parcursul funcţionării societăţii.
Deprecierea acestor relaţii dintre asociaţi sau anumite neînţelegeri grave ivite între ei împiedică
funcţionarea normală a societăţii şi constituie, potrivit legii, o cauză de dizolvare şi lichidare a societăţii
comerciale.
Caracterul intuitu personae al actului constitutiv al societăţilor de persoane stă la baza şi a altor cauze
de dizolvare şi lichidare specifice pe care nu le găsim la alte societăţi comerciale. Astfel, incapacitatea,
excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociaţi când, datorită acestor cauze, numărul asociaţilor s-a
redus la unul singur, constituie cazuri de dizolvare şi lichidare a societăţilor de persoane, dacă legea nu
dispune în alt mod.
Forma tipică a societăţilor de persoane este societatea comercială în nume colectiv,dar în aceeaşi
categorie este inclusă şi societatea în comandită simplă.
b) Societăţile de capitaluri sunt cele în care predomină caracterul intuitu personae, reprezentat de cota
de participare la capitalul social şi nu calităţile personale ale asociaţilor.
Societăţile de capitaluri sunt „societăţi deschise“ cu un număr mare de asociaţi (acţionari) care de
regulă nu se cunosc între ei, spre deosebire de societăţile de persoane care sunt „societăţi închise“. Legătura
acţionarilor cu societatea de capitaluri este dată numai de obligaţia de plată a acţiunilor şi de dreptul de a
încasa dividendele obţinute în raport cu numărul şi valoarea acţiunilor pe care le deţin.
Din categoria societăţilor de capitaluri fac parte societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe
acţiuni.
Societatea cu răspundere limitată este o categorie aparte (hibridă). Ea se aseamănă cu societăţile de
persoane în privinţa constituirii şi funcţionării şi cu societăţile de capitaluri în ce priveşte modul de angajare
a răspunderii asociaţilor.
2. Dup
După ă întinderea răspunderii pentru obliga obligaţţiile sociale
sociale, deosebim societăţi cu răspundere
limitată şi societăţi cu răspundere nelimitată.
Asociaţii din societatea în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi din societatea în comandită simplă
sau în comandită pe acţiuni răspund nelimitat şi solidar.
Acţionarii din societatea pe acţiuni, asociaţii comanditari din societatea în comandită simplă sau în
comandită pe acţiuni, precum şi asociaţii din societatea cu răspundere limitată răspund numai până la
concurenţa capitalului social subscris.
3. Dup
După ă modul de împ mpăărţire a capitalului social
social, deosebim societăţi comerciale cu părţi de interes
şi societăţi pe acţiuni.
În mod corespunzător cu participarea asociaţilor la constituirea societăţilor comerciale, capitalul
social al fiecărei forme juridice de societate este divizat, după caz, în părţi de interes, acţiuni sau părţi
sociale care revin fiecărui asociat.
Capitalul social subscris în societăţile în nume colectiv şi în comandită simplă este împărţit în părţi
de interes. Cel al societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni se divide în acţiuni. În sfârşit, capitalul
societăţii cu răspundere limitată este împărţit conform legii în părţi sociale, care de altfel sunt tot părţi de
interes.
Părţile de interes, părţile sociale şi acţiunile conferă asociaţilor atât drepturi patrimoniale, cum sunt
dreptul la dividende, cât şi drepturi personale nepatrimoniale, cum sunt dreptul de a participa la adunarea
generală, dreptul de vot şi altele.
Raportat la o categorie sau alta de societăţi comerciale, diferenţa între aceste titluri reprezentative
constă în modul lor de transmitere. În principiu părţile de interes sunt netransmisibile, în timp ce părţile
22 VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial
sociale ale societăţii cu răspundere limitată se transmit numai în anumite condiţii, cu acordul asociaţilor.
Acţiunile din societăţile de capitaluri sunt negociabile şi transmisibile.
existenţţa ori inexisten
4. În raport cu existen inexistenţţa posibilităţ
posibilităţ ii de a emite titluri de valoare
ăţii valoare, legea stabileşte
anumite forme de societăţi comerciale care au dreptul să emită titluri de valoare, precum şi societăţi pentru
care este interzisă această posibilitate.
Societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni pot emite acţiuni şi obligaţiuni care sunt negociabile
şi transmisibile pe piaţa valorilor mobiliare, în condiţiile legii şi cu respectarea formalităţilor de publicitate
stabilite. Societăţile în nume colectiv, în comandită simplă, precum şi societatea cu răspundere limitată nu
au asemenea posibilităţi legale.
Acţiunile şi obligaţiunile sunt titluri de valoare din categoria valorilor mobiliare, în timp ce părţile
sociale şi părţile de interes nu sunt valori mobiliare, ci numai titluri de legitimare care conferă anumite
drepturi.

§2.Forma şi con
conţţinutul actului constitutiv
a. Forma contractului de societate
În forma sa iniţială, Legea societăţilor comerciale a generalizat pentru toate formele juridice de societate
forma scrisă şi autentică a contractului de societate. În urma modificărilor legislative survenite, potrivit art.6
din Legea nr.31/1990, în forma sa actuală, actul constitutiv al societăţii comerciale se încheie sub semnătură
privată. El se semnează de către toţi asociaţii, iar în caz de subscripţie publică de către fondatori.
În mod excepţional, actul constitutiv se încheie in mod obligatoriu în formă autentică, în următoarele
situaţii:
a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un imobil;
b) se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă;
c) societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică.
Din dispoziţiile legale în vigoare rezultă ca actul constitutiv al unei societăţi comerciale se încheie în
formă scrisă, care, în principiu, este forma înscrisului sub semnătură privată şi, în mod excepţional, în cazurile
prevăzute de lege (mai sus menţionate) se încheie în forma autentică.
Indiferent de forma cerută de lege, actul constitutiv se semnează de toţi asociaţii, iar în caz de
subscripţie publică de către fondatori.
Consecinţţele nerespect
Consecin nerespectăării conditiilor de forma ale actului constitutiv
În situaţia în care legea permite încheierea actului constitutiv în forma înscrisului sub semnătură
privată, condiţia de formă este cerută „ad probationem”, dovada actului constitutiv făcându-se numai prin
înscris.
În situaţia în care legea impune încheierea actului constitutiv în forma autentică, condiţia de formă
este ceruta „ad validitatem”, nerespectarea formei autentice atrăgând nulitatea societăţii (art.56 din Legea
nr.31/1990).
Conţţinutul actului constitutiv al societ
b. Con ăţ
societăţ ii (contractului de societate)
ăţii
a) Preliminarii. Actul constitutiv are în general acelaşi conţinut legal la oricare din formele juridice
de societăţi comerciale. El cuprinde clauze generale şi specifice privind: identificarea asociaţilor şi a
societăţii comerciale; caracteristicile societăţii; capitalul social subscris şi vărsat; conducerea şi gestionarea
societăţii; drepturile şi obligaţiile asociaţilor; filialele şi sucursalele ori alte forme exogene ale societăţii.
Unele din aceste clauze sunt obligatorii pentru actul constitutiv al societăţii comerciale, iar altele sunt
facultative fiind lăsate la latitudinea asociaţilor.
Pentru societăţile de persoane şi societatea cu răspundere limitată conţinutul contractului de societate
este reglementat de art. 7 din Legea nr. 31/1990, iar pentru societăţile de capitaluri de art. 8 din aceeaşi lege.
La acestea din urmă actul constitutiv va cuprinde în mod obligatoriu şi anumite clauze speciale privind
regimul juridic specific al societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni.
b) Clauzele de identificare a părţilor (asocia
(asociaţţilor). Părţile contractante, persoane fizice se identifică
în actul constitutiv al societăţii prin nume şi prenume, codul numeric personal,locul şi data naşterii,
domiciliul şi cetăţenia lor. Asociaţii persoane juridice se identifică prin denumire, sediu, naţionalitate,
număr de înregistrare în registrul comerţului sau cod unic de înregistrare.
c) Clauze de identificare a viitoarei societ ăţ
ăţii comerciale ce se constituie. Acestea au în vedere
societăţ
firma sau denumirea societăţii, eventual emblema acesteia, sediul şi forma juridică a societăţii comerciale.
Denumirea sau firma societăţii comerciale este numele sau, după caz, denumirea sub care un
comerciant îşi exercită comerţul şi sub care semnează (art. 30-36 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul
Comerţului).Firma unei societăţi comerciale trebuie să se deosebească de firmele altor societăţi comerciale.
VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial 23
Legea impune această cerinţă obligatorie pentru evitarea unor confuzii de natură să aducă atingere
drepturilor de care se bucură comercianţii persoane fizice sau juridice.
Nici o firmă nu va putea cuprinde o denumire întrebuinţată de comercianţii din sectorul public.
Înainte de a proceda la întocmirea actelor constitutive, asociaţii sau fondatorii care se ocupă de constituirea
societăţii sunt obligaţi să solicite oficiului Registrului Comerţului verificarea disponibilităţii firmei şi a
emblemei viitoarei societăţi comerciale .
Oficiul Registrului Comerţului va refuza înscrierea unei firme care, fără a introduce elemente de
deosebire, poate produce confuzie cu alte firme înregistrate .
Emblema societăţii comerciale este un semn sau o denumire care deosebeşte un comerciant de un
altul de acelaşi gen. Spre deosebire de firmă, care reprezintă un element obligatoriu, stabilirea şi indicarea
unei embleme în actul constitutiv al societăţii are un caracter facultativ.
Emblema trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii de valabilitate ca şi firma. Ea trebuie să fie
disponibilă, licită şi distinctă, fiind supusă aceloraşi proceduri de verificare.
Sediul societăţii (sediul social) reprezintă locul stabilit de asociaţi pentru desfăşurarea activităţii
organelor de conducere ale societăţii. El se determină potrivit voinţei asociaţilor deoarece legea nu fixează
nici un criteriu de determinare a acestuia.
Sediul societăţii mai poartă denumirea de sediu social şi este de preferat ca acesta să fie în locul unde
funcţionează organele de conducere, deoarece prezintă o mai mare stabilitate faţă de locul de desfăşurare a
activităţii comerciale care, de regulă, este variabil.
Sediul social stabilit prin actul constitutiv al societăţii trebuie să fie real şi nu fictiv. În funcţie de
acesta se determină naţionalitatea societăţii comerciale, iar la sediul societăţii se îndeplinesc toate
procedurile de citare a societăţii în calitate de reclamantă sau pârâtă, precum şi cele privind drepturile şi
obligaţiile societăţii.
Schimbarea sediului societăţii constituie un caz de modificare a societăţii, care nu se poate face decât
prin modificarea actului constitutiv în condiţiile stabilite de art. 204 din Legea nr. 31/1990.
Forma societăţii comerciale nu poate fi decât una din cele cinci forme juridice reglementate de art. 2
din legea societăţilor comerciale: societate în nume colectiv; societate în comandită simplă; societate pe
acţiuni; societate în comandită pe acţiuni şi societate cu răspundere limitată. Opţiunea pentru una din aceste
forme aparţine exclusiv asociaţilor.
d) Clauze privind caracteristicile societ
societăţăţii. Acestea se referă la: obiectul de activitate al societăţii;
ăţii.
durata societăţii şi capitalul social.
Obiectul de activitate al societăţii este stabilit de asociaţi prin indicarea în actul constitutiv a faptelor
de comerţ, actelor şi operaţiunilor pe care la va desfăşura viitoarea societate comercială. Precizarea
obiectului trebuie făcută în termeni clari şi în mod neechivoc, pentru evitarea oricăror neclarităţi sau
confuzii.
În acest sens, in Legea nr. 31/1990 se menţionează că în actul constitutiv al societăţii trebuie
menţionat „obiectul de activitate al societ ăţ
societăţii, cu precizarea domeniului şi a activit
ăţii, ăţ
activităţ ii principale
ăţii principale““. La
nivelul economiei a fost elaborat Codul Activităţilor din Economia Naţională (C.A.E.N.) pentru a se putea
determina cât mai concret obiectul de activitate al societăţii comerciale.
Durata societăţii reprezintă termenul de funcţionare stabilit în actul constitutiv. Asociaţii pot în acest
sens să stabilească o durată determinată, caz în care de la această dată societatea intră de drept în dizolvare
şi lichidare, sau o durată nedeterminată.
Capitalul social al societăţii se stabileşte de asociaţi în actul constitutiv potrivit art. 7 lit. d pentru
societăţile de persoane şi societatea cu răspundere limitată şi conform art. 8 lit. d pentru societăţile de
capitaluri.
Conform acestor texte de lege, asociaţii vor preciza valoarea capitalului social nominal subscris, cea a
capitalului vărsat, precum şi data la care va fi depus restul de capital până la limita celui prevăzut în
contract. De asemenea, se va menţiona valoarea bunurilor aduse ca aport în natură la formarea capitalului
social, modul de evaluare a acestui aport şi numărul acţiunilor sau părţilor sociale calculate şi acordate în
schimbul aportului în natură. Se va preciza numărul total şi valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor
sociale în care este divizat capitalul social subscris.
În cazul acţiunilor se vor menţiona numărul, valoarea nominală şi drepturile conferite fiecărei acţiuni
pentru fiecare categorie în parte (acţiuni nominative, la purtător sau cu dividend prioritar).
e) Clauze privind conducerea, administrarea şi controlul gestiunii societ ăţ
societăţ ii. Prin aceste clauze
ăţii.
asociaţii vor menţiona în actul constitutiv modul de constituire şi de adoptare a deciziilor în adunările
generale ale asociaţilor (acţionarilor), condiţiile de exercitare a dreptului de vot şi de valabilitate a
hotărârilor adoptate în condiţiile legii.
24 VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial
De asemenea, se vor stabili persoanele fizice sau juridice care urmează să gestioneze şi să
administreze societatea comercială, dacă este cazul, organele colegiale de administrare şi modul de lucru al
acestora. Cu privire la administratorii societăţii se vor menţiona datele de identificare a acestora (numele,
prenumele, locul, data naşterii, domiciliul şi cetăţenia pentru persoanele fizice, respectiv denumirea, sediul
şi naţionalitatea în cazul administratorilor persoane juridice), precum şi garanţia pe care sunt obligaţi să o
depună potrivit legii.
Administratorii pot fi desemnaţi din rândul asociaţilor sau din afara societăţii, numărul lor nefiind
limitat de lege.
Cenzorii, ca organe de control asupra activităţii administratorilor, se vor menţiona în mod obligatoriu
în cazul societăţilor de capitaluri, precum şi al societăţii cu răspundere limitată cu un număr mai mare de 15
asociaţi.Ca şi administratorii, cenzorii pot fi persoane fizice identificate prin nume, prenume, locul şi data
naşterii, domiciliu şi cetăţenie ori persoane juridice stabilite prin: denumire, sediu şi naţionalitate. Potrivit
legii, cenzorii trebuie să fie acţionari, cu excepţia cenzorilor contabili .
Societatea pe acţiuni trebuie să aibă cel puţin trei cenzori şi tot atâţia supleanţi, iar în cazul mai
multor cenzori, numărul lor va fi impar . Aceleaşi dispoziţii se aplică pentru cenzorii societăţii comerciale
cu răspundere limitată.
f) Clauze privind drepturile şi obliga obligaţţiile asocia
asociaţţilor (ac
(acţţionarilor). Prin aceste clauze asociaţii
trebuie să stabilească în actul constitutiv al societăţii drepturile ce le revin, precum şi obligaţiile pe care şi le
asumă.
Pentru societăţile de persoane (societatea în nume colectiv şi societatea în comandită simplă) şi
societatea cu răspundere limitată legea cere să se menţioneze „partea fiecărui asociat la beneficii şi
pierderi“(art.7 din Legea nr.31/1990). .
În cazul societăţilor de capitaluri, în actul constitutiv trebuie menţionat „modul de distribuire a
pierderilor““ (art. 8 din Legea nr. 31/1990).
beneficiilor şi de suportare a pierderilor
Obligaţiile principale ale asociaţilor se referă la efectuarea aportului la capitalul societăţii. Atunci
când la încheierea contractului capitalul subscris nu a fost vărsat integral, în actul constitutiv trebuie
prevăzute termenele până la care asociaţii urmează să efectueze vărsămintele la nivelul capitalului subscris.
În actul constitutiv se vor menţiona şi operaţiunile încheiate de asociaţi în contul societăţii ce se
constituie şi pe care societatea comercială urmează să le preia asupra sa. Vor fi precizate şi sumele ce
trebuie plătite pentru aceste operaţiuni.
Dacă s-au stabilit anumite avantaje rezervate fondatorilor societăţii, acestea vor fi menţionate în actul
constitutiv, asociaţii fiind liberi să stabilească modul de împărţire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor.
Sunt însă interzise acele clauze leonine care ar stipula avantaje numai pentru unii asociaţi ori i-ar exclude
de la participarea la pierderi.
g) Clauze privind sediile secundare ale societ ăţ
societăţii. Atunci când, încă de la constituire, asociaţii
ăţii.
doresc ca societatea să înfiinţeze anumite sedii secundare, în actul constitutiv se vor prevedea anumite
clauze în acest sens.
Potrivit legii (art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 31/1990) prin sedii secundare se înţeleg sucursalele,
agenţiile, reprezentanţele sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică.
h) Clauze privind modul de dizolvare şi lichidare a societ ăţ
societăţ ii. Prin astfel de clauze asociaţii
ăţii.
stabilesc în actul constitutiv condiţiile în care societatea îşi va înceta existenţa prin dizolvare şi lichidare.De
regulă, sunt reproduse în contract normele juridice referitoare la operaţiunile de dizolvare şi lichidare
reglementate de legea societăţilor comerciale adaptate la forma juridică şi specificul societăţii, potrivit
voinţei asociaţilor.
Consecinţţele nerespect
Consecin nerespectă ării con
conţţinutului legal al contractului de societate
Omisiunea includerii în actul constitutiv al societăţii a uneia sau mai multor clauze din categoria celor
reglementate de art. 7 şi 8 din Legea nr. 31/1990, precum şi stabilirea în contract a acestor elemente
obligatorii cu încălcarea legii produc anumite consecinţe.
În faza de constituire a societăţii comerciale aceste neregularităţi pot fi înlăturate de asociaţi ori de
fondatori la cererea notarului public, cu ocazia autentificării înscrisului actului constitutiv, ori a
judecătorului delegat pe lângă Registrul Comerţului.
După înmatricularea societăţii în Registrul Comerţului eventualele neregularităţi privind conţinutul
actului constitutiv vor putea fi înlăturate pe calea acţiunii în regularizare reglementată de art. 48 din Legea
nr. 31/1990 sau, în caz contrar, se poate recurge la acţiunea în anularea societăţii în condiţiile art. 56-59 din
aceeaşi lege.
În acest sens, printre alte cazuri de nulitate a societăţii reglementate de art. 56 din legea societăţilor
comerciale se numără şi cele referitoare la situaţiile în care:
VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial 25
- actul constitutiv nu prevede denumirea societăţii, obiectul său de activitate, aporturile asociaţilor şi
capitalul social subscris;
- s-au încălcat dispoziţiile legale privind capitalul social minim subscris şi vărsat;
- nu s-a respectat numărul minim de asociaţi.

conţţinutul statutului societ


§3.Forma şi con ăţ
societăţ ilor comerciale
ăţilor
a) Preliminarii. În cazul societăţilor pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată,
pentru constituirea lor legală, pe lângă contractul de societate, este necesară şi întocmirea statutului (art. 5
alin. 1 din Legea nr.31/1990).
În concepţia legii societăţilor comerciale, potrivit opţiunii asociaţilor sau fondatorilor, contractul de
societate şi statutul pot constitui două documente distincte sau pot fi redactate sub forma unui înscris unic
denumit „act constitutiv
constitutiv““ (art. 5 alin. 3 din lege).
În terminologia Legii nr. 31/1990 prin „act constitutiv constitutiv““ se înţelege atât înscrisul unic cât şi
contractul de societate şi/sau statutul societăţii (art. 5 alin. 4 din lege).
b) Forma şi con conţţinutul statutului societ
societăţăţii comerciale. Având în vedere că legea pretinde
ăţii
încheierea contractului de societate şi a statutului numai în cazul societăţilor de capitaluri şi al societăţii cu
răspundere limitată, forme juridice de societate ce prezintă o anumită complexitate, fără a face o distincţie
între cele două documente, clasificarea formei şi a conţinutului statutului a revenit doctrinei comerciale.
Deoarece statutul societăţii este o convenţie, rezultă că pentru validitatea sa trebuie îndeplinite condiţiile
prevăzute de art.1236 Noul Cod civil (consimţământ, capacitate, obiect, cauză).
În ce priveşte forma, statutul societăţii se încheie ca şi contractul de societate, de unde rezultă că
forma statutului nu poate fi decât cea scrisă, fie sub forma unui înscris sub semnătură privată, fie în forma
autentică, în funcţie de situaţiile prevăzute de lege, la care am făcut referire anterior.
Cu privire la conţinutul statutului, atât doctrina, cât şi practica judiciară s-au pronunţat că între
contractul de societate şi statut nu trebuie să existe diferenţe decât de ordin cantitativ.
Statutul dezvoltă clauzele contractuale şi scoate în evidenţă în mai mare măsură motivaţia psihologică
a constituirii societăţii comerciale (affectio societatis este mult mai bine evidenţiat şi concretizat). Este
posibil ca în conţinutul statutului, pe lângă clauzele contractuale dezvoltate privind organizarea, conducerea
şi funcţionarea societăţii, să fie cuprinse şi alte clauze, cu condiţia ca acestea să fie în concordanţă cu
prevederile contractului de societate.
Art. 5 din Legea nr.31/1990 prevede că, în cazurile în care contractul de societate şi statutul constituie
acte distincte, statutul va cuprinde datele de identificare a asociaţilor şi clauze care reglementează
organizarea, funcţionarea şi desfăşurarea activităţii comerciale.
O eventuală neconcordanţă între clauzele contractului de societate şi conţinutul statutului poate
constitui un motiv de refuz al înmatriculării societăţii comerciale1.
c) Natura juridic ă a statutului societ
juridică ăţ
societăţ ii. Potrivit doctrinei comerciale, statutul societăţii are o
ăţii.
natură contractuală. El are ca obiect stabilirea regulilor de organizare, conducere şi funcţionare a societăţii
(adunarea generală, administrarea şi controlul gestiunii societăţii etc.).
Ca urmare, acest caracter convenţional al statutului face ca şi acest document, atunci când se
întocmeşte în mod separat, să îndeplinească aceleaşi condiţii generale de fond, de formă şi de conţinut ca şi
contractul de societate.
§4.Formalităţ
4.Formalităţ ile legale de constituire a societ
ăţile ăţ
societăţ ilor comerciale
ăţilor
Pe lângă voinţa asociaţilor materializată în actul constitutiv, pentru constituirea unei societăţi
comerciale legea impune şi respectarea unor formalităţi obligatorii.
În actuala forma a Legii nr.31/1990, pentru constituirea unei societăţi comerciale se cer a fi
îndeplinite doua formalităţi:
- întocmirea actului sau actelor constitutive in forma prevăzuta de lege. Întocmirea actului sau actelor
constitutive in forma prevăzuta de lege se realizează de către asociaţi, atunci când forma înscrisului este sub
semnătura privata şi de către notarul public, atunci când actul se încheie in forma autentica.
- înregistrarea şi autorizarea funcţionarii societăţii. Aceasta formalitate implica participarea organelor
competente stabilite de Legea nr.26/1990 si Legea nr.359/2004 privind simplificarea formalităţilor la
înregistrarea in registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale si persoanelor juridice,
înregistrarea fiscala a acestora, precum si la autorizarea funcţionării persoanelor juridice.

1
C.S.J., Secţia comercială,decizia nr.183/1992, în Probleme de drept din deciziile Curtii Supreme de Justitie,1990-1992,Editura
Orizonturi, Bucuresti,1993,p.480.
26 VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial

§5.Redactarea şi autentificarea actului constitutiv


a. Preliminarii. Prin întocmirea actelor constitutive înţelegem redactarea si, după caz, autentificarea
înscrisurilor actelor respective.
b. Redactarea actului constitutiv. Contractul de societate sau, după caz, contractul şi statutul societăţii,
redactate separat sau sub forma înscrisului unic, se întocmesc prin grija asociaţilor ori a fondatorilor societăţii
comerciale. Redactarea actului constitutiv se realizează de către asociaţi, atunci când legea permite sa fie
redactat sub forma înscrisului este sub semnătură privată. Deoarece redactarea unui act constitutiv al unei
societăţi comerciale reclamă cunoştinţe juridice, de regula, asociaţii apelează la un specialist: avocat, notar
public, etc… In aceste condiţii, actul constitutiv trebuie sa fie datat si semnat de către toţi asociaţii sau, in caz
de subscripţie publică, de către fondatori. Actul constitutiv dobândeşte data certa si prin depunerea lui la
oficiul registrului comerţului. La darea datei certe,trebuie sa se prezinte dovada de disponibilitate a firmei
(document eliberat de oficiul registrului comerţului), iar in cazul societăţii cu răspundere limitată cu asociat
unic, se va prezenta declaraţia pe proprie răspundere privind deţinerea calităţii de asociat unic intr-o singura
societate cu răspundere limitata.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 36/1995 a notarilor publici şi activităţii notariale, înscrisurile pentru
care legea prevede forma autentică vor fi redactate de către notarii publici, de avocatul părţilor interesate
sau de consilierul juridic ori de reprezentantul legal al persoanei juridice. Persoanele care au o pregătire
juridică superioară pot redacta înscrisurile, în care ele, soţii, ascendenţii sau descendenţii lor figurează ca
parte. Redactarea înscrisului actului constitutiv poate fi realizata si de serviciul specializat din cadrul
oficiului registrului comerţului.
c) Autentificarea actului constitutiv. Autentificarea înscrisului actului constitutiv sau, după caz, a
actelor constitutive se face de către notarul public, conform procedurii stabilite de Capitolul V din Legea nr.
36/1995. În acest scop, persoana desemnată în calitate de administrator al societăţii, unul din asociaţii
anume împuterniciţi sau fondatorii în cazul societăţilor de capitaluri vor prezenta înscrisul actului
constitutiv unui notar public.
Potrivit art. 5 alin. 5 din Legea nr. 31/1990, actul constitutiv se semnează de toţi asociaţii sau, în caz
de subscripţie publică, de fondatori. La autentificare este necesară prezenţa tuturor asociaţilor sau a
fondatorilor, după caz, personal sau prin mandatar cu procură specială în formă autentică.
La autentificarea actului sau actelor constitutive trebuie prezentată dovada eliberată de Oficiul
Registrului Comerţului privind disponibilitatea firmei şi a emblemei (art.17 din Legea nr. 31/1990).
Disponibilitatea firmei şi a emblemei se verifică de către Oficiul Registrului Comerţului înainte de
întocmirea actelor constitutive sau, după caz, de modificarea firmei şi/sau a emblemei (art. 39 alin. 2 din
Legea nr. 26/1990). Cerinţa legii are rolul de a atesta că firma sau emblema stabilită de asociaţi în actul
constitutiv al societăţii este disponibilă. Se evită astfel riscul respingerii cererii de înmatriculare a societăţii,
pentru motivul că firma sau emblema stabilită de asociaţi este înregistrată în Registrul Comerţului de către
altă societate comercială.
Cu ocazia autentificării actului constitutiv, notarul public realizează un prim control privind
legalitatea constituirii viitoarei societăţi comerciale, în baza dispoziţiilor Legii nr. 36/1995. Ca urmare, el va
refuza autentificarea actului constitutiv dacă acest document s-a întocmit cu încălcarea legii sau a
principiului ordinii publice ori bunelor moravuri. Pentru autentificarea actului constitutiv se vor plăti
onorariile notariale legale (art. 288 din Legea nr. 31/1990).
d) Efectele redact
redactă ării şi autentific
autentificăării actelor constitutive asupra viitoarei societ ăţ
ăţii comerciale.
societăţ
Întocmirea actelor constitutive în condiţiile prevăzute de lege produce anumite consecinţe asupra viitoarei
societăţi comerciale. Astfel, în virtutea principiilor generale de drept, ca urmare a întocmirii actelor
constitutive, viitoarea societate comercială dobândeşte anticipat o capacitate de folosinţă restrânsă. O dată
cu îndeplinirea acestei formalităţi impuse de lege, societatea comercială în devenirea ei ca persoană juridică
intră sub incidenţa dispoziţiilor generale de principiu stabilite de dispoziţiile Noului Cod Civil.
În consecinţă, potrivit art. 205 alin. 3, „...persoanele juridice ... pot, chiar de la data actului de
înfiinţare, să dobândească drepturi şi să îşi asume obligaţii, însă numai în măsura necesară pentru ca
persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil“
Rezultă că, de la data redactării înscrisului sub semnătură privată, respectiv de la data autentificării
actului constitutiv, societatea comercială dobândeşte o capacitate de folosinţă formată strict din drepturile şi
obligaţiile de care are nevoie pentru valabila ei constituire: referitoare la formalităţile privind constituirea
societăţii; operaţiunile legate de executarea obligaţiei de aport şi de patrimoniul viitoarei societăţi
comerciale.
VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial 27
Acestei capacităţi anticipate de folosinţă îi corespunde şi o capacitate de exerciţiu anticipată, care în
literatura de specialitate este numită „mica personalitate juridică“.
Capacitatea juridică anticipată a societăţii comerciale este exercitată de fondatori sau organele de
administrare desemnate prin actul constitutiv ori numite de adunarea generală constitutivă, în cazul
societăţii comerciale pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni. În absenţa desemnării administratorilor, aceste
acte juridice strict necesare constituirii societăţii pot fi exercitate de oricare dintre asociaţi. Actele juridice
încheiate în contul viitoarei societăţi comerciale trebuie aprobate de asociaţi (art.36 alin.1 din Legea
nr.31/1990) .

Subsecţţiunea II.
Subsec
funcţţionarii societ
Înmatricularea si autorizarea func ăţ
societăţ ii comerciale
ăţii

competentăă să înmatriculeze societatea comercial


§1.Autoritatea competent comercialăă
Societatea comerciala este supusa înmatriculării in registrul comerţului si autorizării funcţionării, in
condiţiile Legii nr.359/2004.1
Înmatricularea (înregistrarea) societăţii comerciale se realizează la Oficiul Registrului Comerţului în
a cărui rază teritorială de competenţă îşi va avea sediul societatea. Procedura şi cerinţele legale privind
înmatricularea (înregistrarea) societăţii comerciale în Registrul Comerţului sunt stabilite de Legea nr.
31/1990 a societăţilor comerciale şi Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului.
Forma actuală a legii societăţilor comerciale a înlocuit cerinţa autorizării de către instanţă a
funcţionării societăţii cu obligaţia autorizării constituirii societăţii de către judecătorul delegat pe lângă
Registrul Comerţului, care are competenţe legale bine determinate atât în privinţa autorizării constituirii şi
înmatriculării societăţii comerciale, cât şi a tuturor modificărilor intervenite pe parcursul existenţei acesteia.
Această reglementare a condus la simplificarea procedurii şi la înlăturarea birocraţiei prin
concentrarea într-un singur loc, la Oficiul Registrului Comerţului, a tuturor operaţiunilor prin care se
realizează controlul justiţiei şi înmatricularea societăţii (obligaţia de publicitate ce revine comercianţilor).

§2.Cererea de înmatriculare (înregistrare)


Cererea de înmatriculare este documentul în baza căruia se solicită îndeplinirea procedurii de
înmatriculare. Cererea tip se adresează biroului unic din cadrul oficiului registrului comerţului in a cărei
raza teritoriala se va afla sediul societăţii.
Cererea de înmatriculare se întocmeşte şi se prezintă la Oficiul Registrului Comerţului,fiind semnată
de către fondatori sau de administratorii societăţii ori un împuternicit al acestora.
Prin cererea de înmatriculare, practic, se adresează judecătorului delegat la Oficiul Registrului
Comerţului o dublă solicitare: să se pronunţe printr-o încheiere prin care să aprobe autorizarea constituirii
societăţii şi să dispună înmatricularea acesteia în Registrul Comerţului.
Cererea de înmatriculare va fi însoţită de actele doveditoare prevăzute de art. 36 alin. 2 din Legea nr.
31/1990 şi anume:
a) actul sau actele constitutive ,in forma ceruta de lege;
b) dovada efectuării vărsămintelor în condiţiile actului constitutiv; pentru vărsămintele în numerar
această dovadă se face cu foaia de vărsământ; chitanţă CEC; extras de cont bancar etc.;
c) dovada sediului declarat si a disponibilităţii firmei. La acelaşi sediu vor putea funcţiona mai multe
societăţi, numai daca este îndeplinită una din următoarele condiţii: imobilul, prin structura lui, permite
funcţionarea mai multor societăţi, în încăperi diferite; cel puţin o persoana este, în condiţiile legii, asociat in
fiecare dintre aceste societăţi; daca cel puţin unul dintre asociaţi este proprietar al imobilului ce urmează a fi
sediul social.(art.17 alin.2 din Legea nr.31/1990)2.

1
Legea nr.359 din 8 septembrie 2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice,
asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor
juridice,a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 839/13 septembrie 2004,fiind modificata si completata prin O.U.G. nr.75/2004,
Legea nr.569/2004, O.G. nr.28/2006, O.G. nr.35/2006, Legea nr.360/2006, O.U.G. nr.119/2006, Legea nr.159/2007, O.U.G.
nr.44/2008, OUG 28/2014.
2
Art.17 din Legea nr.31/1990 a fost modificat prin Legea nr.164/2006 si prin Legea nr.44/2006.
28 VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial
d) actele privind proprietatea asupra aporturilor în natură, iar în cazul în care printre ele figurează şi
imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate. În caz contrar se vor prezenta facturi,
titluri de proprietate asupra bunurilor imobile;
e) actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de asociaţi;
f) declaraţia pe proprie răspundere a fondatorilor, a primilor administratori,respectiv a primilor
membrii ai directoratului si ai consiliului de supraveghere si,daca este cazul, a cenzorilor, că îndeplinesc
condiţiile prevăzute de Legea nr.31/1990.
g) alte acte sau avize prevăzute de legile speciale in vederea constituirii societăţii.

§3. Avizele şi actele de autorizare


În funcţie de obiectul de activitate al societăţii în anumite cazuri expres prevăzute de lege pentru
societăţile comerciale din unele domenii, pe lângă condiţiile generale de fond, formă şi conţinut ori a
formalităţilor de constituire sunt necesare şi anumite avize sau acte de autorizare din partea autorităţilor
publice competente. Spre exemplu, pentru societăţile comerciale bancare este necesară autorizarea Băncii
Naţionale a României; pentru societăţile de investiţii financiare si alte societăţi comerciale prevăzute de
Legea nr.297/2004 privind piaţa de capital - este necesar avizul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare;
pentru societăţile din domeniul asigurărilor este necesară autorizarea Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor etc.

Soluţţionarea cererii de înmatriculare a societ


§4. Solu ăţ
societăţ ilor comerciale
ăţilor

Competenţţa solu
a) Competen soluţţionării cererii de înmatriculare. Potrivit art. 37 din Legea nr. 31/1990,
ionă
controlul legalităţii actelor sau faptelor care, în temeiul legii, se înregistrează în Registrul Comerţului se
exercită de justiţie printr-un judecător delegat. În acest sens, la începutul fiecărui an judecătoresc,
preşedintele tribunalului delega la oficiul teritorial al Registrului Comerţului unul sau mai mulţi judecători
ai tribunalului.
Însă după adoptarea OUG nr. 116/2009, „competenţa de soluţionare a cererilor de înregistrare în
registrul comerţului şi, după caz, a altor cereri aflate în competenţa de soluţionare a judecătorului delegat,
va aparţine, până la reglementarea activităţii de înregistrare în registrul comerţului efectuată de registratori
comerciali, directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoanei ori persoanelor
desemnate de către directorul general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului”. Obiectul controlului
de legalitate îl reprezintă respectarea normelor imperative privind constituirea societăţii comerciale,
numărul asociaţilor, capitalul social subscris şi vărsat, aporturile asociaţilor, obiectul de activitate, existenţa
şi valabilitatea actelor anexate cererii de înregistrare1.
b) Procedura efectu
efectuăării unor expertize. În cazul aducerii aportului în natură pentru protejarea
intereselor terţilor, a asociaţilor şi îndeosebi a celor care au constituit aportul în numerar, de eventuala
supraevaluare a aportului în natură, potrivit art. 38 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 se va întocmi un raport de
către unul sau mai mulţi experţi. efectuarea unor expertize contabile sau tehnice.
Pentru societăţile de capitaluri constituite şi cu aporturi în natură asemenea expertize sunt obligatorii.
Art. 39 din Legea nr. 31/1990 dispune că la societăţile pe acţiuni, dacă există aporturi în natură, avantaje
rezervate fondatorilor, operaţiuni încheiate de fondatori în contul societăţii ce se constituie şi pe care
aceasta urmează să le ia asupra sa, judecătorul delegat numeşte, în termen de 5 zile de la înregistrarea
cererii, unul sau mai mulţi experţi din lista experţilor autorizaţi. Experţii numiţi vor întocmi un raport de
expertiză ce va cuprinde concluziile la care au ajuns.
Textul menţionat se referă la societăţile pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni ce se constituie în mod
simultan. În cazul societăţilor de capitaluri constituite prin subscripţie publică, în aceleaşi condiţii ale
evaluării aporturilor în numerar, numirea experţilor este de competenţa adunării generale constitutive, care
are şi obligaţia examinării şi validării sau respingerii raportului experţilor privind evaluarea aportului în
natură.
Potrivit Legii nr. 31/1990, nu pot fi numiţi experţi:
- rudele sau afinii până la gradul al patrulea inclusiv ori soţii acelora care au constituit aporturi în
natură sau ai fondatorilor;
- persoanele care primesc sub orice formă pentru funcţiile pe care le îndeplinesc, altele decât aceea
de expert, un salariu sau o remuneraţie de la fondatori sau de la cei care au constituit aporturi în natură.

1
V. Nemeş, Drept comercial, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 112
VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial 29
Raportul de expertiz
expertizăă reprezintă documentul întocmit de către experţi şi trebuie să cuprindă
descrierea şi modul de evaluare a fiecărui bun aportat şi va evidenţia dacă valoarea acestor bunuri
corespunde numărului şi valorii acţiunilor acordate în schimb. Pentru bunurile mobile noi va fi luată în
considerare valoarea facturii de cumpărare .
Raportul de expertiză va fi depus în termen de 15 zile la Oficiul Registrului Comerţului şi va putea fi
examinat de creditorii personali ai asociaţilor sau de alte persoane interesate. La cererea şi pe cheltuiala
acestor persoane ele pot primi copii integrale sau parţiale de pe raport .
Oficiul Registrului Comerţului va trimite o notificare cu privire la depunerea raportului experţilor
către regia Autonomă „Monitorul Oficial”, pentru a fi publicată.
c) Încheierea de înmatriculare. Potrivit art. 6 din OUG 116/2009, directorul oficiului registrului
comerţului şi/sau persoana desemnată, prin rezoluţie, va autoriza constituirea societăţii comerciale.
Înmatricularea se efectuează în termen de 24 de ore de la data rezoluţiei directorului oficiului registrului
comerţului sau persoanei desemnate prin care se autorizează înmatricularea societăţii comerciale.
Dacă însă constată că nu toate condiţiile şi cerinţele legale sunt îndeplinite, directorul oficiului
registrului comerţului sau persoana desemnată va respinge cererea de înregistrare a societăţii sau va acorda
termen până la care solicitantul cererii de înregistrare să înlăture neregularităţile constatate sau procure ori
să modifice actele necesare autorizării şi înregistrării societăţii.
Rezoluţia directorului registrului comerţului sau persoanei desemnate privitoare la înregistrarea
societăţii sau la orice alte înregistrări în registrul comerţului este executorie de drept. Împotriva ei se poate
formula plângere în termen de 15 zile de la pronunţare pentru părţi şi de la data publicării rezoluţiei sau
actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial pentru orice alte persoane interesate.
Soluţionarea plângerii este de competenţa instanţei de judecată, hotărârea pronunţată de aceasta fiind
executorie şi supusă recursului.

§5. Procedura înmatricul


nmatriculăării, a publicităţ
publicităţ ii şi înscrierea fiscal
ăţii fiscalăă a societăţ
societăţ ii comerciale
ăţii

a) Procedura înmatricul
nmatriculă ării în Registrul Comer
Comerţţului. Potrivit art. 41 din Legea nr. 31/1990,
societatea comercială este persoana juridică de la data înmatriculării ei în Registrul Comerţului, fiind de
drept constituită.
Înmatricularea dispusă de directorul registrului comerţului prin rezoluţie se efectuează în Registrul
Comerţului în termen de 24 de ore de la data la care această încheiere a devenit irevocabilă .
Cu ocazia înmatriculării în Registrul Comerţului se vor menţiona numărul şi data rezoluţiei
directorului registrului comerţului sau persoanei desemnate, iar societatea comercială va primi un număr de
înregistrare care este unic şi trebuie menţionat împreună cu anul înmatriculării pe toate documentele ce
emană de la societate (facturi, scrisori, oferte, comenzi etc.) (art. 29 din Legea nr. 31/1990).
Persoanele desemnate ca reprezentanţi ai societăţii numite prin actul constitutiv sunt obligate, potrivit
legii, să depună la oficiul registrului comerţului semnăturile lor în termen de 15 zile de la data înmatriculării
(art. 45 din Legea nr. 31/1990).
Depunerea semnăturilor se face prin semnarea de către persoanele menţionate în Registrul
Comerţului în prezenţa directorului registrului comerţului sau persoanei desemnate, care va certifica
semnătura. În absenţa celui vizat se poate prezenta şi un specimen de semnătură legalizat de notarul public .
b) Publicitatea înmatricul
nmatriculă ării are rolul de a aduce la cunoştinţă celor interesaţi constituirea
societăţii comerciale.
Potrivit legii, înmatricularea şi menţiunile în Registrul Comerţului sunt opozabile terţilor de la data
efectuării lor în acest registru ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, sau în
altă publicaţie, acolo unde legea dispune astfel (art. 5 din Legea nr. 31/1990).
Potrivit legii, după efectuarea înmatriculării societăţii, un extras al încheierii judecătorului delegat
prin care s-a autorizat constituirea societăţii şi s-a dispus înmatricularea acesteia se comunică, din oficiu,
Monitorului Oficial spre publicare, pe cheltuiala părţilor, cu menţionarea numărului de înmatriculare în
Registrul Comerţului (art. 14 din Legea nr. 359/2004).
La cererea şi pe cheltuiala părţilor, actul constitutiv vizat de judecătorul delegat se publică în
Monitorul Oficial al României integral sau în extras . Extrasul încheierii, vizat de judecătorul delegat, va
cuprinde in mod obligatoriu următoarele menţiuni: numărul si data încheierii, denumirea, sediul social, forma
juridică, numele si adresa fondatorilor,administratorilor si, când este cazul,al cenzorilor, emblema societăţii,
obiectul de activitate pe scurt, capitalul social, durata de funcţionare a societăţii. Pe extrasul încheierii se va
menţiona codul unic de înregistrare si numărul de ordine în registrul comerţului. Neîndeplinirea cerinţelor
legale privind publicitatea constituirii societăţii comerciale are drept consecinţă inopozabilitatea faţă de terţi
a înmatriculării acesteia cu toate consecinţele legale care decurg.
30 VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial
c) Înscrierea fiscal ă a societ
fiscală ăţ
societăţii comerciale se realizează, ca şi publicitatea, printr-o procedură
ăţii
simplificată. Potrivit Legii nr. 31/1990, odată cu efectuarea înmatriculării societăţii se realizează si
înregistrarea fiscala a societăţii. In baza datelor cuprinse in cererea de înregistrare fiscală,comunicate de
oficiul registrului comerţului, Ministerul Finanţelor Publice atribuie codul unic de înregistrare. Certificatul
de înregistrare, care conţine si codul unic de înregistrare, este documentul care atesta atât luarea societăţii in
evidenta oficiului registrului comerţului, cat si luarea in evidenta organului fiscal.

§6. Regimul actelor juridice încheiate în cursul constituirii societăţ


societăţ ii comerciale
ăţii
A. Încheierea actelor juridice în contul societ ăţ
societăţ ii
ăţii
Nevoile practice privind constituirea societăţii comerciale impun ca fondatorii sau asociaţii care
realizează această operaţiune să încheie anumite acte juridice în contul viitoarei societăţi. Spre exemplu,
sunt necesare încheierea unui contract de locaţiune sau de vânzare-cumpărare pentru sediul societăţii,
deschiderea unui cont bancar şi altele.
În această fază premergătoare constituirii, societatea comercială nefiind înmatriculată în Registrul
Comerţului, nu are personalitate juridică. Ca urmare, ea nu poate fi titulară a drepturilor şi nici ţinută de
obligaţiile izvorâte din aceste acte juridice strict necesare constituirii. Cu toate că are o capacitate restrânsă
(anticipată) de folosinţă şi de exerciţiu, titularul drepturilor şi obligaţiilor rezultate din actele juridice
necesare constituirii, în această fază, nu este societatea comercială, ci fondatorul sau asociatul care a
încheiat actele juridice respective în contul viitoarei societăţi comerciale.
După constituirea şi înmatricularea societăţii comerciale, prin dobândirea personalităţii juridice
societatea comercială va lua asupra sa actele juridice încheiate în numele ei şi va exercita drepturile şi
obligaţiile izvorâte din acele raporturi juridice.
Referitor la încheierea actelor juridice în contul societăţii, art. 8 lit. o din Legea nr. 31/1990 prevede
că pe lângă alte clauze obligatorii ale actului constitutiv al societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni
se vor face şi menţiuni referitoare la: „operaţiunile încheiate de asociaţi în contul societăţii ce se constituie
şi pe care aceasta urmează să le preia, precum şi sumele ce trebuie plătite pentru acele operaţiuni“.
Deşi nu se prevede în mod expres în art. 7 din Legea nr. 31/1990, suntem de părere că o asemenea
clauză referitoare la actele şi operaţiunile încheiate în contul viitoarei societăţi comerciale poate fi cuprinsă
şi în actele constitutive ale societăţilor în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată.
Este posibil ca fondatorii sau asociaţii, însărcinaţi să se ocupe de constituirea societăţii, să încheie
anumite acte juridice şi după întocmirea actului constitutiv, dar înainte de înmatricularea societăţii. Această
posibilitate întâlnită în practică se bazează pe art. 36 alin.2 lit.e) din Legea nr. 31/1990, care menţionează că
la cererea de înmatriculare trebuie anexate şi „actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul
societăţii şi aprobate de asociaţi“.
Se desprinde concluzia că actele juridice încheiate de către unul dintre fondatori în contul societăţii
trebuie aprobate de toţi asociaţii, fie prin actul constitutiv, fie printr-un act separat.
B. Efectele actelor juridice încheiate în contul societ ăţ
societăţ ii
ăţii
Fondatorii, reprezentanţii şi alte persoane care au lucrat în numele unei societăţi în curs de constituire
răspund solidar şi nemijlocit faţă de terţi pentru actele juridice încheiate cu aceştia în contul societăţii, în
afară de cazul în care societatea, după ce a dobândit personalitate juridică, le-a preluat asupra sa. Actele
astfel preluate sunt considerate a fi fost ale societăţii încă de la data încheierii lor (art. 53 din Legea nr.
31/1990).
Din acest text de lege rezultă că actele juridice încheiate de fondatori în contul viitoarei societăţi
produc efecte faţă de aceştia. Dacă însă, după dobândirea personalităţii juridice, societatea a preluat asupra
sa aceste acte juridice, ele vor produce efecte faţă de societate, chiar de la data încheierii lor. Deci pentru
actele juridice preluate, societatea comercială devine, retroactiv, titularul drepturilor şi obligaţiilor rezultate
din aceste raporturi juridice. Pentru actele juridice care nu au fost preluate, răspunderea rămâne asupra
fondatorilor sau asociaţilor care le-au încheiat.
C. Natura juridic
juridicăă a actelor încheiate de fondatori în contul societ ăţ
societăţ ii
ăţii
Asupra acestei probleme punctele de vedere ale doctrinei comerciale sunt diferite.
Într-o opinie, se consideră că la încheierea actelor juridice în contul societăţii ce se constituie,
fondatorii acţionează în nume propriu, iar după ce societatea dobândeşte personalitate juridică cedează
acesteia actele juridice în cauză. Acest punct de vedere este contrazis de dispoziţiile legii, care prevăd că
actele juridice preluate sunt considerate a fi fost ale societăţii de la data încheierii lor.
O altă opinie consideră că în cazul analizat îşi găseşte aplicarea principiul „infans conceptus pro nato
habetur quoties de eius commodis agitur“ din dreptul familiei („copilul conceput se consideră ca născut ori
de câte ori este vorba de interesul lui“). Referitor la aplicarea acestui principiu s- a obiectat, pe bună
VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial 31
dreptate, că aplicarea sa ar permite societăţii să recunoască şi să preia în contul său numai actele juridice
avantajoase şi să nu-i fie impusă executarea obligaţiilor corelative.
O a treia opinie apreciază că actele juridice încheiate de fondatori în contul societăţii ar fi angajamente
luate sub condiţia rezolutorie a preluării lor de către societate. Acest punct de vedere explică încetarea
efectelor actelor juridice pentru fondatori, dar nu argumentează modul în care societatea comercială
dobândeşte drepturile şi îşi asumă obligaţiile din actele juridice respective.
În ce ne priveşte, alături de alţi autori considerăm că temeiul juridic al încheierii şi executării actelor
juridice încheiate de fondatori în numele societăţii este reprezentat de dispoziţiile art. 205 din Noul Cod
civil privind persoanele fizice şi juridice, care recunosc societăţii în curs de constituire o capacitate de
folosinţă restrânsă strict la nevoile dobândirii personalităţii juridice.
Prin urmare, din momentul încheierii actului sau actelor constitutive, după caz, societatea comercială
aflată în curs de constituire dobândeşte o capacitate juridică restrânsă, având posibilitatea de a încheia, prin
fondatorii sau reprezentanţii ei legali, actele juridice necesare pentru constituirea şi dobândirea
personalităţii juridice a societăţii. În această fază fondatorii sau reprezentanţii legali ai societăţii încheie
actele juridice necesare în nume propriu, dar pe seama societăţii. Ulterior, după dobândirea personalităţii
juridice, în temeiul art. 53 din Legea nr. 31/1990, societatea comercială preia asupra sa actele juridice
încheiate anterior, în faza de constituire, de către fondatorii sau reprezentanţii ei legali.
Jurisprudenţa s-a pronunţat că aceste acte juridice au fost încheiate „ab origine“ în contul societăţii şi
ca urmare ele sunt considerate că au aparţinut societăţii încă de la data încheierii lor.

ncăălc
§7. Efectele înc lcăării cerin
cerinţţelor legale de constituire a societăţ
societăţ ilor comerciale
ăţilor
Prin constituirea şi înzestrarea cu personalitate juridică, societatea comercială devine un subiect de
drept, de sine distinct în câmpul activităţii comerciale, care participă la raporturile juridice în nume propriu
cu toate consecinţele ce decurg din acest statut juridic bine determinat. Din aceste motive şi pentru
garantarea securităţii tuturor raporturilor juridice la care participă societatea comercială ca subiect de drept,
legea stabileşte condiţiile care trebuie îndeplinite pentru constituirea unei societăţi comerciale.
Pe lângă condiţiile generale sau de formă şi conţinut pe care trebuie să le îndeplinească actul
constitutiv şi formalităţile legale de constituire, societatea comercială poate dobândi personalitate juridică şi
funcţiona în mod legal.
Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, aşa cum a fost modificată şi completată, consacră un întreg
capitol (capitolul IV, art. 46-59) efectelor încălcării cerinţelor legale de constituire a societăţii comerciale.

Secţţiunea V.
Sec
Regimul juridic al societ ăţ
societăţii comerciale
ăţii
constituite fără respectarea formalităţ
formalităţ ilor legale
ăţilor

Concepţţia Legii nr. 31/1990


§1. Concep
Legea societăţilor comerciale în forma ei iniţială a adoptat concepţia tradiţională privind efectele
nerespectării cerinţelor legale privind constituirea societăţii comerciale. Legiuitorul a folosit în această
concepţie o soluţie de compromis menită să ocrotească interesele terţilor şi excluzând sancţiunea drastică a
nulităţii societăţii.
Astfel, fostul art. 26 din forma iniţială a Legii nr. 31/1990 reglementa „societatea nelegal
constituită“ căreia îi erau recunoscute numai anumite efecte juridice: dreptul asociaţilor de a solicita
regularizarea societăţii şi, în anumite cazuri, de a cere dizolvarea societăţii, precum şi dreptul terţilor de
a- şi valorifica drepturile lor împotriva societăţii nelegal constituite şi împotriva persoanelor care au
acţionat în numele unei asemenea societăţi.
După modificarea şi completarea produsă prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 32/1997, legea
societăţilor comerciale nr. 31/1990 republicată, în forma sa actuală a renunţat la concepţia tradiţională.
Noua concepţie modernă a acestei legi urmăreşte realizarea unui echilibru între nevoia de protecţie a
intereselor terţilor şi necesitatea respectării dispoziţiilor legale privind constituirea societăţilor comerciale.
În actuala reglementare a legii se menţine preocuparea de salvare a societăţii, de regularizare a acesteia şi
de protejare a intereselor terţilor. Dar în acelaşi timp, pentru anumite cazuri reglementate strict de art. 56
din Legea nr. 31/1990, societatea comercială constituită cu încălcarea legii trebuie să-şi înceteze existenţa
prin declararea nulităţii acesteia. Avem însă de a face cu o nulitate cu efecte restrânse şi numai pentru viitor
32 VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial
care sunt menite să ocrotească interesele terţilor şi să diminueze efectele distructive ale acestei măsuri
extreme.
Legea societăţilor comerciale în noua sa formă face distincţie în funcţie de momentul în care se
constată neregularitatea societăţii, înainte sau după înmatricularea acesteia în Registrul Comerţului. Pentru
cazurile neregularităţilor constatate înainte de înmatricularea societăţii este necesară regularizarea societăţii.
În cazul neregularităţilor constatate după înmatriculare, legea reglementează soluţia acţiunii în regularizare
şi în mod excepţional pentru cazurile strict reglementate de art. 56 din Legea nr. 31/1990, acţiunea în
anularea societăţii comerciale.
ncăălc
§2. Efectele înc lcăării cerin
cerinţţelor legale constatate înainte de înmatricularea societ ăţ
societăţ ii comerciale
ăţii
Unele încălcări ale formalităţilor legale de constituire a societăţii pot fi constatate înainte de
înmatricularea acesteia în Registrul Comerţului şi deci anterior dobândirii personalităţii juridice de către
societatea comercială.
a) Lipsa cererii de înmatriculare. În cazul în care persoanele interesate de constituirea unei societăţi
comerciale au întocmit actul sau actele constitutive, fără ca fondatorii sau reprezentanţii societăţii să fi
solicitat înmatricularea societăţii în termenul legal, această neregularitate poate fi înlăturată prin
îndeplinirea formalităţilor de înmatriculare potrivit procedurii stabilite de art. 47 din Legea nr. 31/1990.
Astfel, în cazul când nu s-a cerut înmatricularea societăţii în termenul legal de 15 zile de la data
autentificării actului constitutiv, oricare asociat are dreptul să pună în întârziere, prin notificare sau
scrisoare recomandată, pe fondatorii sau reprezentanţii societăţii care aveau obligaţia îndeplinirii
formalităţii de înmatriculare a societăţii. Dacă aceste persoane nu se conformează în cel mult 8 zile de la
primirea somaţiei, oricare asociat poate cere oficiului Registrului Comerţului efectuarea înmatriculării.
Dacă societatea nu a fost înmatriculată în termenul de 8 zile prevăzut de lege şi au trecut trei luni de
la data autentificării actului constitutiv, asociaţii sunt eliberaţi de obligaţiile care decurg din subscripţiile lor,
în afară de cazul când prin actul constitutiv se prevede altfel .
Această eliberare de obligaţia subscripţiei nu operează dacă un asociat a cerut îndeplinirea
formalităţilor de înmatriculare a societăţii comerciale .
b) Neregularit
Neregularităţ ăţile constatate de directorul registrului comer
ăţile comerţţului şi/sau de persoana desemnat
desemnatăă
cu ocazia controlului de legalitate. Cu ocazia verificării legalităţii cererii de înmatriculare şi a
documentelor anexate acesteia, judecătorul delegat pe lângă Oficiul Registrului Comerţului poate să
constate că actul constitutiv nu cuprinde toate clauzele de conţinut prevăzute de art. 7 sau 8 din Legea nr.
31/1990. De asemenea, poate stabili că una sau mai multe clauze ale actului constitutiv încalcă o dispoziţie
imperativă a legii ori că nu s-au îndeplinit cerinţele legale pentru constituirea societăţii. În aceste cazuri,
directorul registrului comerţului şi/sau persoana desemnată poate să solicite asociaţilor sau fondatorilor
înlăturarea neregularităţilor constatate, astfel încât societatea va fi regularizată.
În funcţie de natura lor, neregularităţile constatate de directorul registrului comerţului şi/sau persoana
desemnată vor fi înlăturate în mod diferit conform dispoziţiilor art. 7 şi 8 din OUG nr. 116/2009.
Acele neregularităţi care privesc actul constitutiv al societăţii vor fi înlăturate prin modificarea actului
constitutiv. În aceste cazuri, pentru operativitate legea dă posibilitatea modificării actului constitutiv în faţa
directorului registrului comerţului, care va menţiona în încheierea de înmatriculare modificările aduse de
asociaţi (art. 46 din Legea nr. 31/1990). Deoarece modificarea actului constitutiv presupune
consimţământul tuturor asociaţilor, este necesară prezenţa acestora în faţa directorului registrului delegat.
Pentru neregularităţile care trebuie înlăturate prin anumite demersuri ale asociaţilor, directorul
registrului comerţului trebuie să ceară îndeplinirea acestora, de exemplu, aducerea unor acte care nu au fost
anexate la cererea de înmatriculare. Dacă neregularităţile constatate au fost înlăturate, acesta va dispune prin
încheiere înmatricularea societăţii care a fost regularizată.
În cazurile în care neregularităţile semnalate nu sunt înlăturate, directorul registrului comerţului, din
oficiu sau la cererea oricărui asociat sau a altor persoane interesate, va respinge prin rezoluţie, motivat,
cererea de înmatriculare a societăţii (art. 46 din Legea nr. 31/1990).
Împotriva rezoluţiei se poate formula plângere la instanţa de judecată, iar împotriva hotărârii de
soluţionare a plângerii se poate exercita recursul.
c) Răspunderea pentru neregularit ăţ
neregularităţ ile constatate anterior înmatricul
ăţile nmatriculăării societ ăţ
societăţii comerciale.
ăţii
Atunci când prin neregularităţile constatate de directorul registrului comerţului şi/sau persoana desemnată
anterior înmatriculării s-au produs unele prejudicii, răspunderea pentru acoperirea acestora revine
fondatorilor, reprezentanţilor societăţii şi primilor membri ai organelor de conducere, administrare şi de
control ale societăţii. Răspunderea acestor persoane este una nelimitată şi solidară (art. 49 din Legea nr.
31/1990).
VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial 33
ncăălc
§3. Efectele înc lcăării cerin
cerinţţelor legale constatate dup
dupăă înmatricularea societăţ
societăţ ii
ăţii
Pentru neregularităţile privind constituirea societăţii comerciale constatate după înmatricularea
societăţii în Registrul Comerţului, legea societăţilor comerciale în forma sa actuală a reglementat două
posibilităţi de regularizare: pentru salvarea existenţei societăţii la care după dobândirea personalităţii,
regularizarea societăţii se face pe cale judecătorească prin acţiunea în regularizare şi numai în situaţii
extreme în cazurile expres reglementate prin acţiunea în anulare a societăţii comerciale.
Acţţiunea în regularizare este reglementată de art. 48 din Legea nr. 31/1990. Potrivit acestui text
a) Ac
de lege, atunci când după înmatricularea societăţii în Registrul Comerţului se constată unele neregularităţi
privind constituirea acesteia, societatea, prin organele sale (administratorii şi cenzorii), este obligată să ia
măsurile necesare pentru înlăturarea lor, în termen de cel mult 8 zile de la data constatării neregularităţilor.
Practic, acţiunea în regularizare poate fi folosită în cazul constatării oricărei neregularităţi privind
constituirea societăţii, indiferent de obiectul acesteia, deoarece legea nu stabileşte în art. 48 nici o limitare.
Considerăm însă că cele mai frecvente cazuri vizează neregularităţile prevăzute de art. 46 din Legea
nr. 31/1990, constatate după înmatricularea societăţii, referitoare la:
- situaţia în care actul constitutiv nu cuprinde menţiunile prevăzute de lege ori cuprinde clauze prin
care se încalcă o dispoziţie imperativă a legii;
- cazurile în care nu s-a îndeplinit o cerinţă legală pentru constituirea societăţii.
Acţiunea în regularizare poate fi introdusă de orice persoană interesată: asociaţii, salariaţii societăţii,
creditorii sociali, camera de comerţ şi industrie etc.
Dreptul la acţiune poate fi exercitat numai după procedura prealabilă a obligaţiei de regularizare de
către organele societăţii în termenul legal de 8 zile de la constatarea neregularităţilor şi expirarea acestui
termen. Acest drept la acţiune se prescrie după un an de la înmatricularea societăţii comerciale (art. 48 alin.
3 din Legea nr. 31/1990).
În cazul producerii de prejudicii prin neregularităţile constatate răspunderea revine fondatorilor,
reprezentanţilor societăţii, precum şi primilor membri ai organelor de conducere, de administrare şi de
control ale societăţii (art. 49 din Legea nr. 31/1990). Aceste persoane au o răspundere solidară şi nelimitată
pentru prejudiciul produs.
b) Ac
Acţţiunea în anularea societ ăţ
societăţ ii. În anumite cazuri strict reglementate de lege neregularităţile
ăţii.
constatate după înmatricularea societăţii în Registrul Comerţului sunt sancţionate cu nulitatea societăţii.
Regimul nulităţii societăţii instituit de Legea nr. 31/1990 republicată este derogator de la dreptul
comun fiind menit să protejeze interesele terţilor şi raporturile juridice încheiate de societate anterior acestei
măsuri drastice. Nulitatea în aceste cazuri produce efecte numai pentru viitor şi cu unele consecinţe limitate.
Sub acest aspect, legea română a societăţii comerciale a fost pusă în concordanţă cu cerinţele directivei
Uniunii Europene în materia nulităţii societăţilor comerciale.
Cazurile de nulitate sunt limitativ şi expres prevăzute de art. 56 din Legea nr. 31/1990 republicată şi
se referă la:
- lipsa actului constitutiv sau când acesta nu a fost încheiat în formă autentică in situaţiile prevăzute
de art.5 alin.6 din Legea nr.31/1990;
- cazul în care toţi fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili la data constituirii societăţii;
- obiectul de activitate al societăţii este ilicit sau contrar ordinii publice;
- lipseşte încheierea judecătorului delegat de înmatriculare a societăţii;
- lipseşte autorizarea legală administrativă de constituire a societăţii;
- actul constitutiv nu prevede denumirea societăţii, obiectul său de activitate, aporturile asociaţilor şi
capitalul social subscris;
- s-au încălcat dispoziţiile legale privind capitalul social minim, subscris şi vărsat;
- nu s-a respectat numărul minim de asociaţi, prevăzut de lege.
Pentru oricare din cele opt cazuri reglementate expres de lege, cererea de anulare a societăţii poate fi
introdusă de orice persoană interesată: asociaţii, administratorii, cenzorii, creditorii sociali, camera de
comerţ etc. Soluţia se bazează pe caracterul interesului ocrotit şi pe faptul că suntem în prezenţa unei
nulităţi absolute a societăţii.
Legea prevede posibilitatea evitării nulităţii societăţii dacă a fost înlăturată cauza invocată în cererea
de anulare până în ziua în care se pun concluzii în fond la tribunal. Această soluţie de regularizare a
societăţii comerciale, in extremis, prevăzută de art. 51 din Legea nr. 31/1990 este menită scopului
permanent de a salva existenţa societăţii.
Spre deosebire de acţiunea în regularizare care se prescrie într-un an de la înmatricularea societăţii,
acţiunea în anularea societăţii comerciale este imprescriptibilă.
34 VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial
Efectele declarării nulităţii societăţii sunt derogatorii de la dreptul comun. Ele se produc numai pentru
viitor (ex tunc). Potrivit art. 58 din Legea nr. 31/1990, pe data la care hotărârea tribunalului de declarare a
nulităţii a devenit irevocabilă, societatea îşi încetează existenţa fără efect retroactiv şi intră în lichidare.
Declararea nulităţii societăţii produce aceleaşi efecte ca şi dizolvarea societăţii, această măsură fiind
unul din cazurile de dizolvare reglementate de lege (art. 222 alin. 1 lit. C din Legea nr. 31/1990).
Lichidarea societăţii comerciale ca o consecinţă directă a declarării nulităţii societăţii se produce după
toate regulile specifice acestei ultime faze de existenţă a societăţii comerciale, cu menţiunea că, potrivit
legii, prin hotărârea tribunalului de declarare a nulităţii sunt numiţi şi lichidatorii societăţii comerciale
dizolvate din această cauză (art. 58 alin. 2 din lege).
De asemenea, tribunalul care a pronunţat hotărârea de declarare a nulităţii societăţii are obligaţia să
comunice dispozitivul hotărârii oficiului Registrului Comerţului pentru efectuarea de menţiuni. La rândul
său, după efectuarea înregistrărilor prevăzute de lege, Oficiul Registrului Comerţului va trimite dispozitivul
hotărârii respective Monitorului Oficial al României spre publicare (art. 58 alin 3 din lege).
Faptul că declararea nulităţii societăţii nu produce efecte retroactive face ca actele juridice încheiate
în numele societăţii să îşi păstreze valabilitatea. Consecinţa este că nici societatea şi nici asociaţii nu vor
putea opune terţilor de bună-credinţă nulitatea societăţii comerciale.
Răspunderea pentru obligaţiile societăţii comerciale care şi-a încetat existenţa ca urmare a declarării
nulităţii revine asociaţilor în condiţiile prevăzute de art. 3 din legea societăţilor comerciale (art. 58 alin. 4
din Legea nr. 31/1990).
Doctrina s-a pronunţat în sensul că şi în situaţia acţiunii în regularizare sunt incidente dispoziţiile art.
49 din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale.
Prin urmare, şi în cazul prejudiciilor cauzate de neregularităţile care au condus la declararea nulităţii
societăţii, răspunderea revine fondatorilor, reprezentanţilor societăţii, precum şi primilor membri ai
organelor de conducere, de administrare şi de control ale societăţii care au o răspundere nelimitată şi
solidară.
În cazul unui conflict de interese generat de un concurs între acţiunea în anulare şi acţiunea în
regularizarea societăţii, considerăm că ar avea prioritate aceasta din urmă. Soluţia câştigului de cauză în
favoarea acţiunii în regularizarea societăţii aflată în concurs cu acţiunea în anulare se bazează pe spiritul
legii de salvare a existenţei societăţii comerciale ori de câte ori este legal posibil şi pe ocrotirea intereselor
terţilor şi a raporturilor juridice la care participă societatea comercială.

nerespectăării cerin
§4. Efectele nerespect cerinţţelor legale privind publicitatea constituirii societăţ
societăţ ii comerciale
ăţii

a) Rolul publicit ăţ
publicităţ ii privind constituirea societ
ăţii ăţ
societăţ ii comerciale. De la data înmatriculării în
ăţii
Registrul Comerţului societatea comercială dobândeşte personalitate juridică devenind subiect de drept de
sine distinct cu toate consecinţele juridice care decurg din această calitate.
Apariţia unei noi societăţi în mulţimea societăţilor comerciale, a unui nou subiect de drepturi şi
obligaţii trebuie să fie adusă la cunoştinţa tuturor persoanelor interesate (a terţilor). Această cerinţă se
realizează prin publicarea în Monitorul Oficial al României a unui extras în formă simplificată a rezoluţiei
directorului sau persoanei desemnate prin care s-a autorizat constituirea societăţii şi s-a dispus
înmatricularea acesteia în Registrul Comerţului. La cererea şi pe cheltuiala părţilor, rezoluţia directorului
sau persoanei desemnate se publică integral în Monitorul Oficial, la fel şi actul constitutiv integral sau în
extras conform dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 359/2004.
Legea societăţilor comerciale modificată, completată şi republicată stabileşte o măsură suplimentară
pentru protejarea intereselor terţilor. Potrivit art. 52 din Legea nr. 31/1990, societatea comercială are
obligaţia de a verifica identitatea dintre textele actului constitutiv şi rezoluţiei directorului registrului
comerţului, depuse la Oficiul Registrului Comerţului, şi cele publicate în Monitorul Oficial al României sau
în presă. În cazul apariţiei unor neconcordanţe, terţii vor putea opune societăţii oricare dintre textele
documentelor menţionate, cu excepţia situaţiei în care societatea face dovada că ei cunoşteau conţinutul
textului depus la Oficiul Registrului Comerţului.
Se poate concluziona că rolul publicităţii privind constituirea societăţii comerciale realizate în
condiţiile legii este acela al opozabilităţii faţă de terţi a documentelor constitutive şi implicit a societăţii
comerciale ca subiect de drept, deci a tuturor actelor şi faptelor juridice desfăşurate de aceasta în limita
obiectului său de activitate.
Sancţţiunea inopozabilit
b) Sanc ăţ
inopozabilităţ ii. În cazul nerealizării publicităţii impuse de lege, sancţiunea pentru
ăţii.
această neregularitate nu este nulitatea actelor supuse publicităţii, ci inopozabilitatea acestora faţă de terţi
(lipsa lor de opozabilitate).
VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial 35
Această sancţiune se întemeiază pe norma juridică de principiu prevăzută de art. 5 alin. (2) din Legea
nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului, care stabileşte că: „persoana care are obligaţia de a cere o
înregistrare nu poate opune terţilor actele ori faptele neînregistrate, în afară de cazul în care face dovada că
ele erau cunoscute de aceştia“.
Norma de principiu menţionată a fost consacrată şi de art. 50 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, care
dispune că: „actele sau faptele pentru care nu s-a efectuat publicitatea prevăzute de lege nu pot fi opuse
terţilor, în afară de cazul în care societatea face dovada că aceştia le cunoşteau“.
Legea a stabilit şi un interval de timp apreciat necesar pentru ca actele supuse obligaţiei de publicitate
să poată ajunge la cunoştinţa terţilor. Astfel, potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, operaţiunile
efectuate de societate înainte de a 16-a zi de la data publicării în Monitorul Oficial al României a încheierii
judecătorului delegat nu sunt opozabile terţilor, care dovedesc că au fost în imposibilitate de a lua
cunoştinţă despre ele.
Deoarece dispoziţiile legale sunt în favoarea terţilor fiind menite să protejeze interesele lor
patrimoniale, terţii pot invoca actele sau faptele cu privire la care nu s-a îndeplinit formalitatea legală
obligatorie de publicitate, în afară de cazul în care omisiunea publicităţii le lipseşte de efecte (art. 51 din
Legea nr. 31/1990).
c) Opozabilitatea numirii organelor de conducere ale societ ăţ
societăţii. Aşa cum am arătat, printre
ăţii.
clauzele obligatorii ale actului constitutiv se numără şi aceea referitoare la desemnarea organelor de
conducere ale societăţii. Numirea acestora este făcută publică prin rezoluţia directorului registrului
comerţului şi/sau persoanei desemnate de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a societăţii, precum şi
în cazul publicării actelor constitutive ale societăţii comerciale. În toate cazurile rezoluţia de înmatriculare
redă conţinutul actului constitutiv şi este supusă obligaţiei de publicitate prin Monitorul Oficial al României.
Atunci când numirea reprezentanţilor, administratorilor sau altor persoane care fac parte din organele
societăţii a fost publicată conform legii, nici societatea şi nici terţii nu vor putea opune o eventuală
neregularitate privind numirea acestor persoane, cu scopul de a se sustrage de la obligaţiile asumate (art. 54
alin. 1 din Legea nr. 31/1990).
În mod contrar, dacă numirile în funcţiile menţionate sau încetarea acestor funcţii nu au fost publicate
în conformitate cu legea, societatea nu le va putea invoca faţă de terţi (art. 54 alin. 2 din Legea nr. 31/1990).

Secţţiunea VI.
Sec
Regimul juridic al filialelor şi sucursalelor societ ăţ
societăţ ii comerciale
ăţii

În forma sa iniţială, legea societăţilor comerciale a generat numeroase controverse şi puncte de


vedere divergente privind statutul juridic al filialelor şi sucursalelor societăţii comerciale.
Prin modificările şi completările aduse de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 32/19971, Legea
societăţilor comerciale nr. 31/1990 republicată a reglementat în mod tranşant şi în concordanţă cu legislaţia
Uniunii Europene atât problematica filialelor, cât şi aceea a sucursalelor, agenţiilor şi altor sedii secundare
în art. 42-45 din lege.
Potrivit noilor reglementări filiala şi sucursala sunt două unităţi exogene ale societăţii comerciale cu
un regim juridic diferit. Înfiinţarea sucursalelor şi filialelor poate fi impusă de natura obiectului de activitate
al societăţii şi de perspectiva extinderii acesteia. Asociaţii şi fondatorii pot stabili încă din momentul
constituirii prin actul constitutiv înfiinţarea unor sedii secundare sau intenţia alcătuirii ulterioare a acestora.
De asemenea, societăţile comerciale străine pot înfiinţa în România, cu respectarea legii române,
filiale, precum şi sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte sedii secundare, dacă acest drept le este
recunoscut de legea statutului lor organic (art. 44 din Legea nr. 31/1990).

§1. Regimul juridic al filialelor


a) Constituirea filialelor societ ăţ
societăţii comerciale. Potrivit art. 42 din Legea nr. 31/1990 republicată,
ăţii
filialele sunt societăţi comerciale cu personalitate juridică şi se înfiinţează într-una din formele de societate

1
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.32 din 16 iunie 1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr.31/1990 privind societăţile
comerciale a fost publicata în Monitorul Oficial nr. 133/27 iunie 1997, fiind aprobata cu modificări prin Legea nr.195 din 17
noiembrie 1997 publicata în Monitorul Oficial nr. 335/28 noiembrie 1997
36 VIII. Societăţile comerciale. Evoluţie, forme şi înfiinţare Drept Comercial
prevăzute de art. 2 din aceeaşi lege. Ele vor avea regimul juridic al formei de societate în care s- au
constituit şi vor respecta toate normele de înfiinţare corespunzătoare formei juridice pentru care a optat
societatea ce le înfiinţează. Din punct de vedere economic, filiala este dependentă de societatea-mamă însă
din punct de vedere juridic are personalitate juridică proprie şi statutul societăţii sub forma căreia a luat
fiinţă. Ea îşi asumă drepturi şi obligaţii în nume propriu şi participă la raporturile juridice prin
reprezentanţii ei legali.
b) Înmatricularea filialelor. Având, potrivit art. 42 din Legea nr. 31/1990, regimul juridic de
înfiinţare, funcţionare şi înmatriculare al formei juridice de societate comercială în care s-a constituit, filiala
are propriul său sediu, firmă şi emblemă ca orice societate comercială.
În aceste condiţii, deşi legea nu menţionează în mod expres, filiala urmează să fie înmatriculată în
Registrul Comerţului de la sediul pe care l-a stabilit prin actul constitutiv ca orice societate comercială
nefiind necesară şi înmatricularea în Registrul Comerţului de la sediul societăţii-mamă de care depinde
numai din punct de vedere economic, nu şi din punct de vedere juridic.

§2. Regimul juridic al sucursalelor şi al altor sedii secundare

a) Constituirea sucursalelor şi a altor sedii secundare. Potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr.
31/1990 republicată, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale
şi se înmatriculează, înainte de începerea activităţii lor, în Registrul Comerţului din judeţul în care vor
funcţiona.
Spre deosebire de filială, sucursala nu are personalitate juridică proprie fiind dependentă atât
economic cât şi juridic de societatea comercială-mamă care a înfiinţat-o.
În acest sens, art. 7 lit. g pentru societăţile de persoane şi societatea cu răspundere limitată şi art. 8 lit.
l pentru societăţile de capitaluri prevăd că în actul constitutiv al societăţii printre alte clauze obligatorii se
vor menţiona: „sediile secundare – sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără
personalitate juridică – atunci când se înfiinţează o dată cu societatea, sau condiţiile pentru înfiinţarea lor
ulterioară dacă se are în vedere o atare înfiinţare“.Rezultă că sucursalele şi alte sedii secundare nu au
personalitate juridică proprie şi pot fi înfiinţate o dată cu societatea comercială-mamă de care depind atât
economic cât şi juridic, sau ulterior prin modificarea actului constitutiv. Regimul juridic al sucursalei se
aplică oricărui alt sediu secundar, indiferent de denumirea lui, căruia societatea care îl înfiinţează îi atribuie
statut de sucursală (art. 43 alin. (3) din Legea nr. 31/1990).Pentru a nu mai da naştere la confuzii între
regimul juridic al filialei şi cel al sucursalei, legea precizează că: „nu se pot înfiinţa sedii secundare sub
denumirea de filială“ (art. 43 alin. (5) din Legea nr. 31/1990).
Potrivit art. 42 din Legea nr. 31/1990, filiala este o societate comerciala cu personalitate juridica.
Aceasta societate, filiala, este constituita de societatea-mama, care deţine majoritatea capitalului sau. Astfel,
deşi este subiect de drept distinct, filiala este dependenta si se afla sub controlul societăţii-mamă. Ca
persoana juridica,filiala participa la raporturile juridice in nume propriu,prin actele juridice ale
reprezentanţilor săi, dobândind drepturi si asumându-şi obligaţii, cu angajarea unei răspunderi proprii.
b) Înmatricularea sucursalelor şi a altor sedii secundare
Sucursala se înmatriculează, potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990, înainte de începerea activităţii ei
în Registrul Comerţului din judeţul în care va funcţiona. Dacă sucursala se înfiinţează într-o localitate din
acelaşi judeţ sau în aceeaşi localitate cu societatea fondatoare (societatea-mamă), ea va fi înmatriculată în
acelaşi registru al comerţului, însă distinct, ca înmatriculare independentă.
Când sucursala funcţionează într-o localitate de pe raza altui judeţ decât acela în care este
înmatriculată societatea fondatoare, Oficiul Registrului Comerţului de la sediul sucursalei va transmite
oficiului Registrului Comerţului de la sediul principal al comerciantului un extras de pe înregistrarea
efectuată, pentru a fi menţionată în Registrul Comerţului respectiv. În acest caz sucursala este supusă unei
duble înregistrări, atât la sediul unde funcţionează, cât şi la sediul societăţii fondatoare. Celelalte sedii
secundare (agenţii, reprezentanţe şi alte asemenea sedii) se menţionează numai în cadrul înmatriculării
societăţii în Registrul Comerţului sediului principal. Reprezentantul sucursalei este obligat să depună
semnătura sa la Registrul Comerţului în condiţiile prevăzute de lege pentru reprezentanţii societăţii
comerciale (art. 45 alin. 2 din Legea nr. 31/1990).
Dispoziţiile Legii nr.31/1990, privind sucursalele si filialele, se aplica si sucursalelor si filialelor
înfiinţate de societăţile comerciale străine în România. Aceste societăţi pot înfiinţa sucursale si filiale, doar
daca acest drept le este recunoscut de legea statutului lor organic (art.44 din Legea nr.31/1990).