Sunteți pe pagina 1din 5

VINTILA DARIA-10 S2

AURELIUS AUGUSTINUS
VIATA SI OPERA

AUGUSTIN (AURELIUS AUGUSTINUS) - unul dintre cei patru mari părinţi ai


Bisericii latine, şi recunoscut ca cel mai mare dintre cei patru, mai profund decât Ambrosie,
părintele său spiritual, mai original şi mai sistematic decât Ieronim, contemporanul şi
corespondentul său, şi din punct de vedere intelectual mult mai distins decât Grigore cel Mare,
ultimul din această suită. Se poate spune că poziţia teologică şi influenţa lui Augustin au fost fără
egal. Nici un nume nu a exercitat vreodată o asemenea putere asupra bisericii creştine şi nicio
minte nu a făcut vreodată o asemenea impresie asupra gândirii creştine.
În galeria personalităților care s-au remarcat prin aportul și sprijinul acordat religiei
creștine, Aurelius Augustinus rămâne a fi un mare păstor de suflete, cât și unul dintre cei mai
străluciți, fecunzi și prestigioși scriitori creștini ai Apusului Latin din secolele IV și V d.Hr.
Viața sa este cel mai bine cunoscută, datorită Confesiunilor sale în care redă cu sinceritate
întâmplările vieții, accentuând în special greutatea păcatului în care a trăit, dar și drumul
anevoios spre cunoașterea lui Dumnezeu.
Aurelius Augustinus s-a născut la 13 noiembrie 354, în modestul orășel Tagasta.

Cea mai veche reprezentare a Sf. Augustin


Sfântul Augustin și Sfânta Monica
Tatăl său, Patricium, a fost un membru al parlamentului în acel oraş şi era încă păgân
atunci când s-a născut fiul său. Mama sa, Monica, nu era doar o creştină, ci o femeie dintre cele
mai nobile, gingaşe şi devotate în evlavie, a cărei răbdare în rugăciune pentru soţul ei şi pentru
fiul ei (în cele din urmă încununată cu succes în amândouă cazurile), şi al cărei entuziasm iubitor
şi frumos, s-a transformat într-un tipar mişcător de sfinţenie feminină pentru toate erele. Ea şi-a
instruit timpuriu fiul în credinţa şi dragostea lui Isus Hristos, şi pentru un timp instrucţiunile sale
par să îi fi impresionat mintea sa tânără. Îmbolnăvindu-se, el a dorit să fie botezat; dar când
pericolul a trecut, ceremonia a fost suspendată şi, în ciuda tuturor mustrărilor şi rugăciunilor
mamei sale, el a crescut fără vreo preocupare pentru evlavia creştină, sau vreo devoţiune faţă de
principiile creştine. Moştenind de la tatăl său o înclinare vehementă şi senzuală, el a cedat
timpuriu la impulsurile nestăpânite ale pasiunii, şi în timp ce încă era doar un tânăr, a avut o
relaţie sexuală, destul de obişnuită în acel timp, dar în contradicţie cu principiile moralităţii
creştine. Ca un rezultat al acestei relaţii sexuale el a devenit tatăl unui fiu, pe care el l-a numit
Adeodatus care se potrivea cu emoţia evlavioasă şi faţă de care el a fost ataşat pasionat.
Între 370-374, Augustin pleacă la Cartagina, metropola Africii Romane, și își continuă
studiile superioare în retorică. Cât timp s-a aflat aici, a studiat istorie și filozofie, îndeosebi pe
Cicero, Vergiliu și pe istoricii Tacit și Suetoniu.
În timp ce era student în Cartagina, el a fost în special atras de teatru, spectacolele de
acolo erau de o splendoare neobişnuită. Pentru spiritul său entuziast şi sensibil, ele erau
irezistibile, şi măsura în care el pare să fi cedat în faţa acestei fascinaţii este o dovadă suficientă a
înstrăinării sale active faţă de creştinism în această perioadă.
Tot aici, Augustin va părăsi creștinismul și va intra în secta maniheistă, datorită faptului
că aceasta susținea inexistența păcatului, principiu ce îi convenea.
In 373, Augustin descoperă importanța și valoarea filosofiei, citind Hortensius de Cicero
de unde ajunge să conștientizeze că adevărata bucurie și fericire, nu constă în satisfacerea
plăcerilor pământești și trecătoare, ci în bucuriile vieții spiritului.
În 374 se va muta în Cartagina, unde va conduce o școală de retorică pentru nouă ani,
apoi în 383, dezamăgit de viața ca profesor provincial, va accepta propunerea lui Symmachus,
prefectul Romei, de a deveni profesor imperial de retorică la Milano, unde se va stabili în anul
următor.
După convertirea sa, care se presupune că a avut loc în vara lui 386, Augustin a renunţat
la profesia sa ca profesor de retorică, şi s-a retras în casa unui prieten de la tară, pentru a se
pregăti pentru botez. Opiniile sale religioase erau încă într-o anumită măsură neformate, şi chiar
şi obiceiurile sale în nici un caz nu erau deplin formate aşa cum cerea această mare schimbare. El
menţionează, de exemplu, că în timpul acesta el s-a despărţit de obiceiul de a înjura, şi în alte căi
el a căutat să îşi disciplineze caracterul şi comportamentul său pentru primirea ceremonialului
sacru.
În 388, revenind în Africa, petrece o viață monahică împreună cu prietenii săi, iar peste
doi ani moare fiul său, fapt ce îl va convinge să își vândă și împartă averea săracilor. Anul
următor este hirotonisit preot (391). În 396, împotriva voinței sale, este numit de popor ca
Episcop de Hippona, unde a păstorit până la moartea sa. Talentul său oratoric și de scriitor
devine cunoscut în întreaga lume romană, fiind foarte apreciat. Din această funcție va publica
cele mai influente opere ale sale și va purta mereu lupte contra sectelor ce amenințau credința
creștină.
Moare în 28 August 430, la vârsta de 76 de ani, lăsând în urma sa o inestimabilă
moștenire spirituală.
Gândirea lui Augustin. Valoarea Spirituală a operelor sale

Istoricul francez, H.Marrou, îl elogiază pe Augustin, din prisma pregătirii sale


"Augustin este un învățat antic, un discipol al lui Cicero, un depărtat elev al lui Socrate, un
gramatician, un retor, un erudit, o personalitate bine definită”.
Opera lui Augustin se remarcă prin calitate, cantitate și profunzimea subiectelor abordate.
Principalele probleme abordate sunt:
● Existența și structura ființei lui Dumnezeu
● Problema binelui și a răului
● Harul divin și importanța lui în opera de mântuire a omului
Tot Marrou, ținând seama de varietatea culturală a operelor lui Augustin, declară:
Augustin este un un filosof al esenței, contra maniheilor, doctor al Bisericii, contra donatiștilor,
teolog al istoriei contra păgânilor, campion al harului (grației), contra pelagienilor.
Deși în cazul său credința se întemeiază pe revelație, justificarea fiindu-i furnizată de
către Vechiul şi Noul Testament, el nu renunță însă nici un moment la justificarea rațională a
divinității. Sfântul Augustin a afirmat existenţa liberului arbitru, dar şi a harului divin, punând în
lumină posibilitatea şi precaritatea libertății omului. El este preocupat de dimensiunea
constitutivă a libertății omului aflat sub incidența păcatului. Mântuirea acestuia din urmă nu este
posibilă fără pogorârea harului divin.
Dintre operele teologico-apologetice ale lui Augustin, cea mai valoroasă este, fără
îndoială, De civitae Dei (Despre cetatea lui Dumnezeu), scrisă cu ocazia cuceririi Romei, la 24
august 410, de Alaric, regele vizigoților.

Cetatea lui Dumnezeu(De civitate Dei)

Scriind această lucrare, Aurelius Augustinus a depus toată stăruința în scopul suprem de
a combate acuzațiile păgânilor care pretindeau că nenorocirile Imperiului Roman și căderea
Romei sub barbari se datorează creștinilor, pentru că aceștia au părăsit cultul zeilor și tradițiile
romane.
În lucrarea dată, Augustin lărgește termenul de civitas (cetate) făcându-l echivalent cu cel
de societate, și menționează cele două cetăți: a lui Dumnezeu - cei buni și civitas terrena - celor
răi.
Fericitul Augustin dovedește cu argument din istoria romanilor, a grecilor, precum cu
exemple din Vechiul și Noul Testament, că cinstirea zeilor nu a contribuit la creșterea Imperiului
Roman și la prosperitatea romanilor, continuând cu descrierea luptei dintre cetatea lui Dumnezeu
și cea a Diavolului.
Această operă va juca un rol capital în cristalizarea teoriei politice a creștinismului,
pentru aproape o mie de ani, până la apariția celuilalt monument al gândirii politico-religioase a
lumii creștine: Summa theologiae a lui Toma din Aquino.
Opera oratorică a Fericitului Augustin poate fi comparată cu cea a Sfântului Ioan Gură de
Aur, fiind considerată chiar mai logică, mai bogată în idei, mai speculativă decât a acestuia din
urmă.

Sfantul Augustin – Confesiuni

Asa cum este mentionat si in titlul lucrarii, scrierea Sfantului Augustin este o
marturisire personala de credinta, povestea propriei sale convertiri la crestinism survenite in
urma unei revelatii care l-a facut sa isi schimbe viata radical . Merita mentionat ca Fericitul
Augustin reprezinta unul dintre cei mai influenti ganditori teologi apuseni, avand o autoritate
indiscutabila asupra gandirii marilor filosofi de mai tarziu precum Descartes.
O partidă din Biserica din Cartagina, aprinsă de un zel fanatic pentru cei care s-au distins
pe sine prin rezistenţa faţă de mandatele imperiale şi martirajul din partea tribunalului, au fost
adânc iritaţi de numirea în funcţie a unui episcop cu opinii moderate, a cărui consacrare a fost
înfăptuită, au pretins ei, de către un trădător. În consecinţă, ei au ridicat un episcop de-al lor, cu
numele Majorinus, succedat în 315 de Donatus. Partida a făcut mari revendicări pentru puritatea
disciplinei, şi s-a ridicat rapid în favoarea populară în ciuda unei decizii dată împotriva lor
deopotrivă de către episcopul Romei şi de Împăratul Constantin, la care ei au apelat în mod
personal. Augustin a fost mişcat puternic de nelegiuirea acestei partide, şi a lansat o serie de
scrieri împotriva lor, cele mai importantă au supravieţuit, deşi unele s-au pierdut. Printre acestea
este Seven Books on Baptism (Şapte cărţi despre Botez, n.tr.), şi un răspuns prelungit, în trei
cărţi, către Petilian, episcop de Cirta, care a fost cel mai remarcabil teolog dintre preoţii
Donatişti. Într-o perioadă cumva mai târzie, cam în 417, el a scris un tratat referitor la corectarea
Donatiştilor (De Correctione Donatistarum), „de dragul celor,” spune el în cartea sa
Retractations, ii. c. 48, „care nu au dorit ca Donatiştii să fie supuşi corectării realizată de legile
imperiale.”
El a compus si două tratate despre Natură şi Har, şi despre relaţia dintre Human to the
Divine Righteousness (Dreptatea umană şi cea Divină, n.tr.).
Tratatul său sistematic The Trinity (Trinitatea, n.tr.), care se extinde în cincisprezece
cărţi, şi l-a făcut să fie ocupat pentru aproape treizeci de ani, nu trebuie să fie trecut cu vederea.
„Am început,” spune el (Retract., ii. 15), „ca un om foarte tânăr, şi am publicat la vârsta
bătrâneţii câteva cărţi despre Trinitate.” Această lucrare dogmatică importantă, spre deosebire de
majoritatea scrierilor sale dogmatice, nu a fost provocată de nici o urgenţă controversată, ci a
crescut în tăcere în timpul acestei perioade lungi în mintea autorului.
Augustin este important și prin faptul că evidențiază esența istoriei, având o concepție
proprie și unică despre aceasta, în viziunea lui istoria este ceva linear, istoria este tămăduitoare
în sensul de drum spre bine.
Iar, dacă cineva a afirmat că ,,Istoria este cea mai frumoasă poveste de dragoste dintre
Dumnezeu și Om” atunci, putem afirma cu certitudine că Augustin a ilustrat pe bună dreptate
aceasta, chemând spre mântuirea sufletului prin iubire.

- // -