Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ECONOMIA MEDIULUI
Conf. univ. dr. Dacinia Crina Petrescu
2 Introducere în Economia Mediului
CUPRINS
CUVÂNT ÎNAINTE
ARGUMENT
Capitolul 1. OBIECTUL ECONOMIEI
1.1. Originea denumirii de eco-economie
1.2. Cadrul conceptual principal al interacţiunii dintre economie şi
ecologie
1.3. Opinii despre obiectul eco-economiei
1.3.1. Identitate şi deosebire
1.3.2. Ecologie şi economie – două feţe ale aceleiaşi monede
1.4. Economie pură, Economie aplicată şi Economie socială
1.5. Eco-economie pozitivă şi eco-economie normativă
1.6. Funcţiile principale ale eco-economiei
BIBLIOGRAFIE
4 Introducere în Economia Mediului
ARGUMENT
Capitolul 1
OBIECTUL ECO-ECONOMIEI
Unul dintre semnele distinctive ale ştiinţei este, fără îndoială, claritatea
limbajului, claritatea conceptelor, a noţiunilor, a categoriilor cu care ştiinţa
operează. Aceasta este un adevăr de alfabet. “O ştiinţă fără categorii – remarca
profesorul şi savantul Simion Mehedinţi – este o scară fără trepte”. La rândul
său, Rudolf Steiner spunea că este “necesar să acceptăm a gândi în concepte
precise, fin cizelate, pregătite în prealabil, înainte de orice trebuie să avem
înclinare pentru puritatea şi claritatea noţiunilor, să ştim despre ce vorbim
atunci când folosim un concept … Trebuie să ştim ce înseamnă dacă spunem că
noţiunea îşi are temeiul ei din punct de vedere formal în subiect, iar
18 Introducere în Economia Mediului
2
Rudolf Steiner, Filosofie şi Antroposofie, citat după, Carl albert Friedenreich, Gândirea vie
ca forţă creatoare. Principiile unei cunoaşteri ideatice, Editura aldomar, p. 9 (sublinierile
noastre A.N.).
Introducere în Economia Mediului 19
4
Constantin Pârvu, Ecologie generală, Ediţia a II-a revăzută şi completată, Editura Tehnică,
Bucureşti, p. 286 şi următoarele.
5
N. Botnariuc, Biologie generală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979.
Introducere în Economia Mediului 21
6
Cf., Valer Enescu ş.a. Op., cit., p. 130.
22 Introducere în Economia Mediului
14
Op., cit., p. 16 (sublinierile ne aparţin, A.N.).
Introducere în Economia Mediului 25
Z
Zoologie
Micro Bota-
biolo- nică
Ecologie gie
globală criptogramie
Ecosfera
Biosfera Biologie
holistică
Sinecologie Ecosisteme
Ecologia
comunităţilor
Demecologie Ecologia
populaţiei
Autoecologie Ecopsihologia
individului
Biologia Biologie
organelor deterministă
Biologia
celulară
Biologia
moleculară
16
Vezi op., cit., p. 218.
28 Introducere în Economia Mediului
ea a fost înţeleasă de către T.I. Baranov, Grigore Antipa şi de către alţi biologi.
Spre deosebire de ei care “au interpretat economic biologia”, pentru N.
Georgescu-Roegen “procesul economic cu toate aspectele lui trebuie
interpretat bilogic”20.
Aşa cum rezultă din cele spuse până aici se poate desprinde cu destul de
multă uşurinţă ideea că studiul, cercetarea fenomenelor, relaţiilor şi proceselor
eco-economice au apărut înainte, chiar cu mult înainte de elaborarea conceptului
de “eco-economie”.
O examinare, oricât de succintă ar fi ea, a principalelor lucrări apărute în
acest domeniu conduce la constatarea că şi aici, ca şi în cazul cunoaşterii
ştiinţifice în general, deci ca şi în cazul celorlalte ramuri ale ştiinţei despre
societate, s-au manifestat două orientări principale.
Prima constă în formularea de ipoteze referitoare la realităţile din
domeniu, preocuparea pentru inovarea categoriilor şi conceptelor principale
care subsumează şi concentrează în sine mai mult sau mai puţin adecvat
conţinutul şi esenţa calităţilor respective, descoperirea şi formularea
principiilor şi legilor obiective care guvernează mişcarea – funcţionarea şi
evoluţia logică şi abstractă. Cu alte cuvinte, cercetarea are ca obiect de studiu
fenomenele, relaţiile şi procesele eco-economice în sine şi pentru sine. această
orientare a avut şi are ca rezultat ceea ce noi numim Eco-economie pură.
În cea de a doua orientare cercetarea se ataşează fenomenelor, relaţiilor
şi proceselor eco-ecologice, sistemului eco eco privite în realitatea lor istorică
şi concretă, când actorii care îşi îndeplinesc rolurile ce le revin în mişcarea eco-
ecologică “sunt îmbrăcaţi în costume” care prin definiţie indică acţiunile
concrete pe care ei le exercită. Acest demers al cercetării are ca rezultat
principal eco-ecologia aplicată.
Ca şi în alte domenii, şi aici cele două orientări se deosebesc una de
alta prin numeroase semne, caracteristici. Fără a intra în detalii, ci doar pentru a
ilustra menţionăm:
— obiectul de studiu al Eco-economiei pure este ecosistemul privit în
forma sa ideală şi abstractă; obiectul de studiu al Eco-economiei
aplicate este ecosistemul privit în realitatea sa concretă;
20
Idem (sublinierile ne aparţin A.N.).
34 Introducere în Economia Mediului
21
Richard G. Lipsey; K. Alec Christal, Economia pozitivă, Editura Economică, Bucureşti,
1999, p. 56, (sublinierile ne aparţin A.N.).
36 Introducere în Economia Mediului
Capitolul 2
23
Al. Gore, Pământul în cumpănă. Ecologia şi spiritul uman, Editura Tehnică, Bucureşti,
1995, p.p. 148-149.
24
Op., cit., p. 149.
42 Introducere în Economia Mediului
25
Op., cit., p.p. 149-150 (sublinierile ne aparţin A.N.).
Introducere în Economia Mediului 43
26
Cf. Phillippe Saint Marc, Socialisation de la nature, Paris, 1971, partea I, capitolul I,
paragraful III.
44 Introducere în Economia Mediului
29
René Descartes, Discurs despre metoda de a ne conduce bine raţiunea şi a căuta adevărul
în ştiinţe, în volumul, Descartes, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1990, p. 146
(sublinierile ne aparţin A.N.).
30
Cf. A. Negucioiu, Tehnica, omul şi natura, în volumul: A.Negucioiu (coordonator),
Probleme actuale ale gândirii, ştiinţei şi practicii economice, vol. IV, Editura Ecoexpert, Cluj-
Napoca, 2001, p.p. 25-32.
46 Introducere în Economia Mediului
32
Francis Bacon, Noul Organon, Editura Academiei R.P.R., Bucureşti, 1957, p. 35
(sublinierile ne aparţin A.N.).
48 Introducere în Economia Mediului
Aşa cum s-a mai spus, privite în sine economia şi mediul natural
înconjurător constituie două sisteme, mai mult chiar, două ecosisteme de sine
stătătoare, fiecare cu statutul său ontologic, cu o structură anatomo-morfologică
proprie şi cu mecanisme specifice, fiecare cu legi obiective proprii de mişcare-
funcţionare şi evoluţie. Momentele de independenţă conferă fiecăruia din
sistemele menţionate ceea ce este propria lui identitate care se poate cunoaşte
şi recunoaşte cu uşurinţă.
Identitatea fiecărui sistem, statutul ontologic propriu, structurile şi
mecanismele specifice constituie, după părerea noastră, acea realitate care până
la un anumit moment şi până la un anumit nivel au generat poziţii diferite în
gândirea ecologiştilor şi a economiştilor. O foarte izbutită descriere a unui şir
întreg de diferenţe, opinii şi poziţii este oferită celor interesaţi de către Lester
Brown în lucrarea menţionată de câteva ori până acum în cartea de faţă 37.
Inspirându-ne din această remarcabilă lucrare redăm succint deosebirile ce
urmează:
— Ecologiştii, privesc economia ca pe un sistem al mediului;
economiştii, privesc mediul ca fiind o parte a economiei;
— Ecologiştii, sunt îngrijoraţi de limitele mediului natural, de
caracterul finit al planetei şi resurselor ei în timp ce economiştii, au
tendinţa să nu recunoască asemenea constrângeri;
— Ecologiştii, preluând semnele naturii, gândesc în termeni de cicluri,
în timp ce economiştii, gândesc mai degrabă liniar sau curbiliniu;
— Economiştii, au o mare încredere în piaţă, în timp ce ecologiştii,
eşuează adesea în aprecierea corectă a pieţei;
— “Discrepanţa dintre economişti şi ecologişti în percepţia lor
asupra lumii la începutul acestui nou secol nici că poate fi mai
mare. Economiştii, privesc la creşterea fără precedent a economiei
37
Vezi: Lester Brown, op., cit., p.p. 1-5 (sublinierile ne aparţin A.N.).
Introducere în Economia Mediului 51
Cine are dreptate sau, cine se află mai aproape de adevăr, de realitate? În
cele spuse mai înainte sunt menţionate o serie de idei şi paradigme care pot
contribui la formularea răspunsului şi anume:
1. Deşi sistemul economic are identitatea şi propriul său statut
ontologic şi funcţional, independenţa sa faţă de mediul natural
înconjurător, este doar parţială şi relativă.
2. Între sistemul ecologic şi cel economic există numeroase raporturi de
independenţă, dependenţă şi interdependenţă. Mediul înconjurător
influenţează economia reală. La rândul ei societatea şi economia ei
influenţează într-o măsură sau alta mediul înconjurător. Societatea şi
economia au creat medii artificiale proprii pe care le-au implementat
în structura mediului natural înconjurător.
3. Raporturile reale de dependenţă şi interdependenţă dintre cele două
alcătuiri împreună cu elementele lor de identitate, au generat în mod
obiectiv o nouă alcătuire, la un nivel superior de organizare.
Această alcătuire este un nou sistem numit de noi sistemul eco eco
ceea ce înseamnă că raporturile dintre acest sistem şi cele două
componente ale sale sunt raporturi dintre întreg – sistemul eco-eco -
şi parte – sistemul ecologic şi sistemul economic.
4. În cadrul metasistemului – cele două părţi componente ocupă un loc
diferit. Sistemul ecologic are o sferă de cuprindere mai largă, mai
cuprinzătoare decât sfera economiei. Economia există, funcţionează
şi evoluează, cel puţin deocamdată, în cadrul, în interiorul sistemului
ecologic terestru. Este adevărat că o graniţă riguroasă între cele două
părţi componente este greu, uneori imposibil de stabilit. Spunând
aceasta avem în vedere, înainte de toate adevărul că omul este în
acelaşi timp componentă a ecologicului – fiinţă biologică şi
componentă esenţială a economicului în multe determinări – forţă de
muncă, factor de producţie, marfă, capital uman, actor economic, etc.
etc.
5. “Din punct de vedere biologic – scrie Barry Commoner – oamenii
fac parte din sistemul ambiental ca elemente ale unui întreg. Totuşi,
societatea economică este alcătuită în vederea exploatării mediului,
în ansamblul său, pentru a produce bogăţii. Rolul paradoxal pe care
îl jucăm în mediul ambiant, ca participanţi şi, totodată, exploatatori,
denaturează imaginea noastră despre el”38. În decursul timpului, în
special în ţările avansate, oamenii au construit prin activităţile lor un
mediu propriu artificial care a creat şi continuă să creeze o senzaţie
şi impresie că datorită acestui mediu al cărui motor îl constituie
38
Barry Commoner, Cercul care se închide, Editura Politică, Bucureşti, 1980, p. 18.
Introducere în Economia Mediului 53
39
Op., cit., p. 21.
40
Op., cit., p. 14.
41
Op., cit., p. 20.
42
Op., cit., p. 270.
54 Introducere în Economia Mediului
Capitolul 3
43
Jean Romeuf (sous la direction), Dictionnarire des sciences économiques, tome second,
P.U.F. Paris, 1958, p. 642.
44
Claude Tessua, Christian Labrousse, Daniel Vitri (Subdirecţia) Dicţionar de ştiinţe
economice, Ed. Arc, 2006, p. 478.
45
Walter Heller, Nouvelles perspectives de la politique économique, Ed. Callmann Levy,
Paris, 1998, p. 36.
Introducere în Economia Mediului 57
teoria s-a apropiat mai mult de problemele economice practice, iar economia
reală a înregistrat o considerabilă creştere şi dezvoltare46.
Un moment important în evoluţia gândirii, teoriei şi ştiinţei despre
creşterea şi dezvoltarea economică pe deoparte, şi mediul natural în care lumea
trăieşte pe de altă parte, a fost marcat de orientarea cercetării spre cunoaşterea
mai cuprinzătoare ca sferă şi mai profundă în conţinut a stării mediului natural
înconjurător în general, asupra deteriorării şi degradării acesteia sub influenţa
promovării unor anumite forme şi modele de creştere economică distructivo-
consumptive.
Primele semne de reală ingrijorare, cu privire la starea mediului ambiant,
au început să apară din anii ’60 ai secolului XX prin intermediul unui şir de
lucrări publicate în această perioadă: “Conceptul Navei spaţiale Pământ”
publicat de Boulding în anul 1966; lucrarea lui T.K. Galbraith din 1967 “Noul
stat industrial”, lucrarea “Legea entropiei şi procesul economic” publicată de N.
Georges-Roegen în anul 1971 şi lucrarea “Descreştere. Entropie – Ecologie –
Economie” elaborată de acelaşi autor şi publicată în anul 1979; “Limitele
creşterii” apărută în 1972 sub semnătura autorilor Donella H. Meadows, Dennis
L. Meadows, Jorgen Randers şi William W. Behvens III; Cartea lui Barry
Commoner “Cercul care se închide” apărută în 1972; cartea lui Schumacher
“Mic înseamnă frumos” publicată în 1973; Cel de al doilea Raport către Clubul
de la Roma “Omenirea la răspântie” - publicat în anul 1974 de către autorii săi –
Mihajlo Mesarovic şi Eduard Pestel; “Restructurarea ordinii internaţionale”
coordonator Jan Tinbergen apărută în anul 1976; în 1978, a apărut un nou raport
către Clubul de la Roma “Să ieşim din epoca risipei” elaborat de D. Gabor, U.
Colombo, A. King, R. Galli.
După o stare de “aparentă acalmie, care nu avea să fie tulburată decât
prin conştientizarea tot mai acută a pericolelor ecologice de genul incălzirii
globale”47, instalată în partea a doua a anilor ’70 şi care a durat pâna la mijlocul
anilor ’80 când îngrijorarea faţă de problemele mediului natural înconjurător s-a
manifestat deosebit de pregnant şi pe o scară mult mai mare.
Un moment aparte în istoria bibliografică a interacţiunii dintre economie
şi mediul ambiant înconjurător îl constituie crearea în anul 1974 a Institutului
pentru Studii globale, Worldwatch Institute (Institutul de Veghe) din Statele
Unite ale Americii. Diversitatea temelor abordate de un grup relativ mic de
cercetători era deosebit de mare; energie, ecologie, gestiunea resurselor de apă,
electronică, demografie, problema alimentaţiei, urbanism, exploatarea spaţiului
cosmic, reciclarea materiilor prime şi a materialelor. În decursul anilor 1975-
1988, cercetătorii au elaborat peste 80 de rapoarte consacrate uneia sau alteia
46
Op. cit, p. 39-40.
47
Stephen C.R. Munday, Idei de avangardă în Economie, Ed. Codex, Bucureşti, 1999, p. 115.
58 Introducere în Economia Mediului
din temele luate în studiu. Notăm însă că, începând cu anul 1984, iniţiativa
acestor studii s-a distilat în lucrări anuale de sine stătătoare – State of the
World – (Starea lumii) – lucrări elaborate de către directorul institutului Lester
Brown sau cu participarea şi sub coordonarea acestuia. Prin conţinutul lor de
idei, prin valoarea cognitivă şi aplicativă ce le caracterizau, lucrările apărute sub
egida institutului s-au impus ca lucrări de referinţă atât pentru lumea ştiinţifică,
pentru lumea politică şi nu în ultimul rând, pentru orientarea practică a
activităţilor economice. Printr-o lăudabilă iniţiativă a Editurii Tehnice circa 15
cărţi elaborate sub egida Institutului de Veghe, au fost traduse în limba
română48. Dintre acestea menţionăm şi aici lucrările: Lester Brown, Eco-
economia. Crearea unei economii pentru planeta noastră (2001); Lester Brown,
Planul B. salvarea unei planete sub presiune şi a unei civilizaţii în impas (2003);
Lester Brown, Planul B 2-0. Salvarea unei planete sub presiune şi a unei
civilizaţii în impas (2006).
48
Vezi: bibliografia de la sfârşitul lucrării.
Introducere în Economia Mediului 59
Cineva spunea odată că oamenii luptă pentru peisaj. În ochii lor acesta
este mai scump şi mai important decât pâinea, pentru că pâinea nu-l poate
înlocui. De când e lumea şi pământul natura înconjurătoare a fost cea mai înaltă
şi preţioasă necesitate din toate bunurile preţioase, deoarece fără ea încetează
orice viaţă. În prezent, când ea a devenit cea mai mare raritate, este privită tot
mai mult de specialiştii în materie, ca fiind cea mai înaltă valoare.
Această valoare este o realitate a lumii economice şi se manifestă în
expresie bănească. Fără îndoială, în prezent este încă greu, şi chiar imposibil ca
49
Stephen C.R. Munday, Idei de avangardă în economie, Ed. Codex, Bucureşti, 1999, p. 147.
50
Idem; (sublinierile ne aparţin A.N.). Cititorul care doreşte să aprofundeze conţinutul
principal al conceptului de <<eşec al pieţei>>, va găsi o interesantă abordare în lucrarea citată
mai sus, pp. 147-152.
Introducere în Economia Mediului 63
cauze şi unul din factorii care acţionează asupra avuţiei materiale este
degradarea atmosferei. Aciditatea care încarcă aerul, ploile acide acţionează
asupra pietrelor, acoperişurilor, obiectelor de artă, asupra metalelor, arborilor,
fructelor şi asupra animalelor. Praful le degradează, tot el murdăreşte şi strică
hainele şi produsele alimentare. Ca urmare, viaţa ansamblurilor arhitecturale şi
nu numai a lor se reduce considerabil, iar acţiunile de întreţinere într-o stare cât
mai normală a lor costă din ce în ce mai mult societatea şi pe membrii ei.
– c – Cheltuielile legate de însuşirea mediului înconjurător.
Repartiţia resurselor naturale prezintă adesea obstacole serioase în calea
extinderii industriei prelucrătoare şi a turismului. Lipsa de apă, este una din
cauzele care împiedică extinderea industriei în locurile respective, iar apelarea
la surse îndepărtate măreşte costurile de producţie. Costisitoare este cel mai
adesea, epurarea apelor industriale. Exploatarea adesea prădalnică a pădurilor,
reducerea considerabilă a suprafeţelor împădurite a ridicat probleme tot mai
mari fabricilor de hârtie. Acelaşi fenomen a dus la apariţia unor schimbări
negative în starea climei în diferite zone. Pierderi materiale şi costuri mari de
refacere au provocat şi catastrofele petrecute în decursul timpului – inundaţiile,
furtunile, tornadele, îngheţurile prelungite, secetele puternice, fenomenele
seismice, incendiile generate de procese naturale ca şi cele provocate de om şi
altele. Şi lucrurile nu se opresc aici. Cele spuse de noi reprezintă numai exemple
care ne ajută să pornim analiza şi ne îndeamnă să continuăm cercetarea.
– d – Cheltuielile ecologice. Degradarea şi distrugerea unor
componente ale naturii înconjurătoare antrenează după ele însemnate pierderi şi
costuri ecologice. Sărăcirea, împuţinarea mediului ambiant ca urmare a
dispariţiei unui număr important de soiuri de plante şi specii de animale din
diferite spaţii geoecologice, deteriorarea echilibrului natural din cauza secării, a
epuizării unor surse subterane de apă sau a despăduririlor în proporţii masive.
Toate acestea a condus la înmulţirea posibilităţilor de apariţie a catastrofelor
imprevizibile – sub forma eroziunilor terenurilor, creşterea suprafeţelor
deşertizate, sunt toate pierderi din avuţia naţională astăzi încă imposibil de
măsurat şi cuantificat cu exactitate, din cauza impreciziilor de care suferă
metodologia de cercetare.
54
Cf. Ph. Saint Marc, op. cit., cap.7, pp. 212-215
Introducere în Economia Mediului 67
de realizat. Dar nici pieţele existente nu sunt perfecte: ele nu iau în calcul costul
social total pentru generaţiile viitoare. Lucrul acesta este valabil pentru pieţele
care au obiect de vânzare cumpărare resursele neregenerabile, cum ar fi
petrolul, cărbunele cuprul şi altele.
Eşecurile şi imperfecţiunile pieţei nu se opresc aici. Mulţi dintre actorii
economici, dar nu numai ei, continuă să privească natura înconjurătoare ca fiind
un bun gratuit şi ca urmare nu includ costurile ecologice în calculul costului
total al produselor create, piaţa, ignorează, deci aceste costuri. Evidenţiind
această realitate Lester Brown scria “Ecologiştii privesc piaţa cu mai puţină
stimă (decât economiştii, sau cel puţin unii dindre ei. A.N.), deoarece ei văd o
piaţă care nu spune adevărul. De exemplu, atunci când cumpără un litru de
benzină, consumatorii plătesc efectiv extragerea ţiţeiului din subsol, rafinarea
lui până la benzină şi livrarea la staţia locală. Dar ei nu plătesc costurile
asistenţei medicale pentru tratarea bolilor respiratorii generate de poluarea
aerului sau costurile dezechilibrului climacteric.
Ecologiştii văd creşterea economică record din ultimele decenii, dar ei
văd, de asemenea, şi o economie care creşte în conflict cu sistemul său suport,
o economie care epuizează rapid capitalul natural al planetei, deplasând
economia globală către un curs al mediului care va conduce în mod inevitabil la
un declin economic. Ei văd necesitatea unei restructurări în întregime a
economiei pentru a intra în concordanţă cu ecosistemul.”60
– c – O altă cauză generatoare de externalităţi este interdependenţa
dintre producţie şi consum. Pentru a uşura înţelegerea ne vom imagina un
exemplu. Presupunem că într-o localitate oarecare se construieşte o fabrică de
azbest. Această construcţie oferă locuri de muncă pentru localnici,
îmbunătăţindu-se astfel standardul de viaţă (o externalitate pozitivă de care
beneficiază consumatorii). Concomitent, emisiile de praf de azbest pun în
pericol sănătatea angajaţilor şi a localnicilor (externalitate negativă care
dăunează consumatorilor). În acelaşi timp, firma poate crea locuri de muncă
pentru companiile de construcţii şi pentru cele din industria alimentară
(externalitate pozitivă de care beneficiază alţi producători). Aceeaşi fabrică de
azbest poate deversa reziduuri, deşeuri într-un râu, afectând în felul acesta
nivelul profitului unităţilor economice a căror activitate depinde de apa curată
din acel râu, (externalitate negativă ce dăunează producătorilor).
– d – Cea de a patra cauză generatoare de externalităţi o constituie
existenţa drepturilor de proprietate incomplete. Unul din fenomenele
înregistrate în lume constă în diminuarea preocupării societăţii pentru
proprietatea privată şi proprietatea mixtă asupra unor resurse cum ar fi aerul,
apa, pământul şi spaţiul. Ca urmare atât externalităţile pozitive cât şi cele
60
Lester Brown, Eco-economie; Ed. Tehnică, Bucureşti, 2001, p. 4 (sublinierile ns. A.N.).
Introducere în Economia Mediului 71
61
Vezi: Philip Hardwick, John Langmead, Baladur Khan, op. cit., pp. 280-281.
62
Paul Samuelson, op. cit., p. 428.
72 Introducere în Economia Mediului
63
C.F. Philip Hardwick, John Longmead, Bahadur Khan, op. cit., pp. 283-284.
64
Op. cit., p. 284.
65
Joseph E. Stiglitz, Carl E. Walsh, op. cit., p. 401
66
Paul A. Samuelson, William Nordhaus, op. cit., p. 431.
67
Idem.
74 Introducere în Economia Mediului
Introducere în Economia Mediului 75
Capitolul 4
Franţa - 88, Germania - 121, Spania - 236. Preţurile foarte ridicate rezultă din
condiţiile geologice ale zăcământului aflat în exploatare, dar şi din
supraefectivul muncitorilor, menţinuţi din motive sociale.
Securitatea muncii în industria extractivă a cărbunelui este afectată de
explozii datorită acumulării de gaz grizu69, care provoacă numeroase victime.
Statistic, în intervalul 1998/2000 au rezultat următoarele cifre, în
morţi/100 Mt cărbuni exploataţi: 10,70 în RSA, 3,10 SUA şi 1,70 în Australia.
În lume astfel de explozii ajung să fie catastrofale în marile bazine
carbonifere din China, Ucraina, Rusia etc. În România acumulările de grizu din
Bazinul Petroşani fac periodic zeci de victime.
Silicoza afectează cea mai mare parte a angajaţilor din exploatările
subterane de substanţe minerale utile, inclusiv cele de cărbuni. În ansamblul
industriilor extractive din China (în intervalul 1991-1995) au fost înregistrate
500.000 cazuri de silicoză şi 24.000 decese.
Evident, exploatările la zi în carieră, a cărbunilor sunt ferite de
îmbolnăviri de silicoză, fiind de asemenea, ferite de acumulări de grizu.
Impactul asupra mediului a produselor pendinte de întrebuinţarea
cărbunilor fosili este foarte important, aşa după cum am subliniat în mai multe
rânduri.
Cenuşa şi zgura de cărbune, rezultate de la centralele termice, sunt
adesea reciclate în fabricile de ciment (cenuşa) şi în fundaţia drumurilor
(zgura). În schimb, reziduul rezultat din spălarea cărbunelui (apreciat la 10-
50% din masa întreagă), care trebuie stocat în bazinele de decantare, este
susceptibil să contamineze apele superficiale. În ţările dezvoltate legislaţia
impune norme pentru evacuările de lichide şi pentru apele ce traversează
barajele/digurile (ele trebuiesc tratate înainte de a fi eliminate în mediul
exterior).
Cenuşa spulberată constituie o sursă de poluare a atmosferei.
Filtrele electrostatice permit să se reţină aceste emanaţii (conform normelor
impuse) adică 100 mg/m3 pentru termocentrale cu puteri inferioare (sub 500 MW)
şi 50 mg/m3 pentru termocentrale cu puteri peste 500 MW.
Emanaţiile gazoase produse de cărbunii fosili sunt: CH4, CO2, NOx şi
SO2.
CH4 scapă în atmosferă în timpul exploatării, transportului şi al
tratării. Estimările recente (din 2001) apreciază ca emisiile de CH 4 din cărbunii
fosili sunt de ordinul 10,3 Mt/an, ceea ce reprezintă 10% din totalul emisiilor
acestui gaz (100 Mt/an) sau această cifră ar fi de 3 ori mai mică decât emisiile
de CH4 care provin din petrol şi gaze (la un loc).
69
Amestec de CH4 şi aer.
82 Introducere în Economia Mediului
prin care să se elimine sulful din procesul de combustie. (Are loc o reacţie a SO2-
ului cu substanţe alcaline, cel mai adesea cu Ca din calcare sau dolomite, din
care rezultă CaSO4 solid. Calcarul se poate introduce în arzător sau vatră,
printr-un circuit cu gaz sau printr-un procedeu umed). În fine, un filtru poate
să finalizeze operaţia de epurare, care reţine în jur de 95% din oxizii de sulf.
Evident, aceste tehnici au un preţ care ridică preţul curentului electric.
De exemplu, la o eficienţă de 85% se pot cheltui în jur de 8$/t. În schimb, la o
eficienţă de 95% se poate ajunge la aproape 12 $/t.
Soluţii alternative, de perspectivă sunt luate în considerare la folosirea
cărbunilor fosili în secolul al XXI lea.
Lichefierea cărbunelui este o cale la care s-a apelat în câteva variante.
În mod teoretic este vorba de hidrogenarea cărbunelui pentru obţinerea de
produse petroliere. Acest aport de hidrogen poate să se facă direct asupra
cărbunelui (lichefiere directă70) sau asupra gazului rezultat din gazeificare
(lichefiere indirectă71).
În România, în anii 1977-1978 au fost realizate primele
experimentări de gazeificare subterană a unui strat de lignit, din Pliocenul
Bazinului Rovinari - Gorj, cu o grosime de 4-5 m, situat la 4 m adâncime (I.
Petrescu, 1986, p. 297).
În 1984, în cadrul altui experiment, având ca obiectiv un strat de lignit de
2,5 m grosime, aflat la 185-190 m adâncime, a fost realizată aprinderea lui
subterană, cu rezultate asemănătoare primului proiect de gazeificare.
Gazul combustibil rezultat a avut o putere calorică de 740-800 Kcal/m3 şi
a avut următoarea compoziţie; CO = 4,7 - 6,5%, CH 4 = 1,2 - 2,1%, H2 = 16 -
19,9%, O2 = 0,5 - 1,5%, CO2 = 17,7 - 18,4%, N2 = 53 - 57%, H2S = 0,4%.
70
Un experiment din North Walles - Marea Britanie a ajuns la un randament de 65%. Preţul
optimist evaluat de Britisch Coal este de 25 – 35 $/baril.
71
Într-un experiment - pilot din RSA, pus la punct de SASOL II, randamentul termic a fost de
60%, iar preţul operaţional apreciat a fost de 20 - 25 $/baril.
84 Introducere în Economia Mediului
72
Hidrocarburi = combinaţii organice constituite din C şi H, care, după modul în care se leagă
între ei atomii de carbon, se împart în trei mari familii:
- hidrocarburi saturate (parafinice), care sunt cele mai importante cantitativ (50-60%) din
compuşii petrolului brut
- hidrocarburi nesaturate cărora le revin 20-45% din compuşii petrolului brut
- răşini, care sunt compuşii cei mai complecşi, cu greutate moleculară ridicată, relativ bogaţi în
N, S, O; constituie fracţiunea cea mai grea din petrolul brut (ţiţei). În diferite sorturi de ţiţei au o
participare diferită: 0-40%; în schimb, în sedimente asfaltice ajung să fie bine reprezentate, în
jur de 50%.
Introducere în Economia Mediului 85
- gazele naturale,
- petrolul brut,
- hidrocarburi solide (nisipurile asfaltice, şisturile bituminoase).
Gazele naturale sunt compuse în majoritate din hidrocarburi şi în
principal din metan (CH4). Se pot prezenta:
- fie singure, în zăcăminte individualizate de gaze.
- fie asociate, cu zăcăminte de petrol.
Metanul (CH4) este constituentul de bază al gazului natural, putând
ajunge în unele zăcăminte până la 99% sau 100%. Alte hidrocarburi (etan,
propan, butan) intervin în proporţii reduse, numai de ordinul câtorva fracţiuni de
procente.
În cantităţi variabile, gazele naturale pot conţine alţi constituenţi gazoşi
necombustibili: H2S, CO2, N2, gaze rare ş.a.
Hidrogenul sulfurat (H2S) este, la fel ca şi CO2, un produs al procesului
de diageneză73 al materiei organice, îndeosebi la mare adâncime prin reacţia
metanului şi a sulfaţilor, ca şi prin activitatea magmatică.
Dioxidul de carbon (CO2) apare mai întâi în diferite etape de
sedimentare a materiei organice, prin oxidarea, fermentarea constituenţilor săi.
Mai poate rezulta din procesele de metamorfism al carbonaţilor. Mai poate
proveni din oxidarea hidrocarburilor de către sulfaţi.
Azotul (N2) poate fi un produs al procesului de diageneză, dar poate avea
şi o origine profundă, din crustă.
Toate aceste gaze necombustibile, în general, prezintă inconveniente din
punct de vedere economic. În primul rând este vorba de procesul de poluare a
mediului, dar şi cu complicaţii în degradarea materialului tubular de foraj.
Caracteristicile fizice şi economice ale gazelor naturale sunt o reflectare
fidelă a compoziţiei lor chimice.
Puterea calorică este cea care în mod practic reprezintă interesul
economic faţă de aceşti combustibili; ea variază în funcţie de specia de
hidrocarburi ce intră în componenţa lor, ca şi de alţi constituenţi gazoşi pe care
îi conţin. În medie au 9500 - 10000 calorii/gram.
Cu titlul de exemple putem cita câteva tipuri de gaze naturale, ce se
leagă de unele zăcăminte europene:
- zăcământul Ripalta (Câmpia Pô, Italia de Nord) (cu 99% CH4) are 8600 -
9500 calorii/gram
- zăcământul Frigg (Marea Nordului) (95% CH4, 4% alte hidrocarburi gazoase,
0.8% N2+CO2) are 9500 calorii/gram
- zăcământul Lacq (Franţa) (69% CH 4, 9.65% CO2, 15.3% H2S) – 9500
calorii/gram
73
Diageneză = proces de transformare a materiei organice sub acţiuni biologice (bacterii) şi termice.
86 Introducere în Economia Mediului
uşoare sunt absente sau participă într-un procent neînsemnat. Ţiţeiurile grele
reprezintă rezerve în situ considerabile, de ordinul 280-350 Gt, fiind în cea mai
mare parte concentrate în uriaşe zăcăminte de nisipuri asfaltice (Canada,
Venezuela).
Hidrocarburile solide sunt relativ simple din punct de vedere chimic şi
aici aparţin, hidraţii de metan şi familia bitumurilor şi asfalturilor.
În anumite condiţii de temperatură scăzută şi presiune redusă, metanul
poate precipita şi cristalizează sub formă de hidrat de metan (o moleculă de
CH4 se leagă de 6 molecule de H2O). În astfel de condiţii extreme 170m3 de CH4
(măsuraţi în condiţii standard de temperatură şi presiune) se condensează în 1
m3 hidrat de metan. Astfel de condiţii sunt realizate în zonele polare, ca şi pe
fundul oceanelor.
În evoluţia paleoclimatică, oamenii de ştiinţă apreciază că în perioadele
glaciare ale Pleistocenului (Cuaternarul Inferior, deci cu până la - 2 mil. de ani
în urmă) căderile termice, probabil, au favorizat formarea şi dezvoltarea
hidraţilor de metan.
Bitumenele înglobează şisturile bituminoase şi nisipurile asfaltice. Din
punct de vedere practic ele sunt un amestec vâscos, natural, de hidrocarburi
grele, care subordonat înglobează şi produşi cu sulf. Vâscozitatea lor foarte
ridicată, ca şi densitatea mare (în jur de 1) nu permit să le recuperăm prin
procedeele tradiţionale de exploatare (foraj).
Din punct de vedere fizico-chimic bitumenele sunt constituite în
principal din C, H, O şi numai într-un procent restrâns participă N şi S. Sunt
amestecuri complexe de hidrocarburi parafinice, naftenice şi aromatice, cu
greutate moleculară ridicată şi substanţe non-hidrocarbonate (răşini, asfalt). În
afară de compuşii cu S şi N, în fracţiunile grele se mai găsesc V şi Ni.
74
În septembrie 1960 s-a creat Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), la iniţiativa
marilor producători de petrol din Orientul Mijlociu (Arabia Saudită, Iran, Irak şi Kuweit) şi
Venezuela. În 1970 această organizaţie regrupa zece ţări şi controla peste 85% exporturile de
petrol.
92 Introducere în Economia Mediului
4.3.2. Geotermia
78
Captatorii solari (cu apă sau aer) sunt constituiţi dintr-un geam (simplu sau dublu), plasat în
faţa unui absorbant, în care circulă apa sau aerul, destinat să absoarbă căldura. O izolare termică,
a suprafeţei din spate, completează dispozitivul. Ansamblul este orientat spre sud (în emisfera
noastră) şi înclinat, pentru a colecta în mod optim razele solare. Conversia raze-căldură se
efectuează la nivelul suprafeţei absorbantului.
102 Introducere în Economia Mediului
Luăm un exemplu care priveşte Danemarca - ţară care aparţine unei zone
în care energia solară are o medie anuală de 1100 Kwh/m 2. Cu toate acestea,
legislaţia susţine activ dezvoltarea producţiei de apă caldă solară, în cadrul unei
politici de diversificare energetică, favorabilă surselor regenerabile (eoliană,
solară, biomasă). O casă individuală din Copenhaga, cu 4 locatari are nevoie de
200 l apă caldă/zi. Pentru a-i furniza sunt instalaţi 3 captatori (fiecare a 207 cm
x 112 cm) cu o suprafaţă totală de 7 m2, la care se asociază un rezervor de 300 l.
În regiunea Copenhaga această instalaţie produce 2115 Kwh/an. La Roma, în
condiţiile unui climat însorit mediteranean, producţia este de 2 ori mai mare!. În
localitatea Ry (din nord-vestul Danemarcii, aflat la 56° latitudine nordică) sunt
instalaţi 3000 m captatori solari (care completează încălzirea urbană
convenţională), ce economisesc 200 t cărbune/ an.
Statisticile existente consemnează că în prezent, în Europa, s-au instalat
peste 10 milioane m2 de captatori solari termici. Ţările cele mai echipate sunt:
Germani, Grecia şi Austria.
79
Antoine Becquerel (1788-1878) este autor de lucrări privind bateriile, electrochimia,
telegrafia. Fiul său Edmond (1820- 1891) a dezvoltat spectrografia, iar nepotul Henri (1852-
1908) avea să descopere în 1896 efectul de radioactivitate la uraniu; a primit Premiul Nobel în
1903, împreună cu P. Curie şi M. Curie.
Introducere în Economia Mediului 103
expus); randamentul acesteia era de numai 0,2%. Mai târziu seleniul avea să fie
înlocuit de siliciu şi performanţele s-au îmbunătăţit considerabil. Aşa a fost
posibil ca în 1954, trei cercetători americani, Chapin, Fuller, Pearson, să pună la
punct o celulă fotovoltaică de randament superior (6%), care a permis să
transforme direct energia solară în electricitate.
În anii '60, tehnologia siliciului cristalin s-a impus, ajungându-se să se
obţină celule fotovoltaice sau fotobaterii extrem de fiabile (dar cu costuri foarte
ridicate). Acestea sunt nişte “butoni”, de 5-10 cm în diametru şi 1 mm grosime,
care transformă direct lumina în curent electric continuu, de joasă tensiune (sub
1 V). O astfel de “celulă” este capabilă să producă 1 W de electricitate
continuă, pornind de la 10 W lumină primiţi de la Soare: randamentul de
conversie este de 10%.
Câţiva ani mai târziu, în anii crizei petrolului din 1973, s-a căutat
înlocuirea energiilor fosile, bazate pe hidrocarburi, cu energie solară, prin
intermediul efectului fotovoltaic. În perioada respectivă s-a ajuns la realizarea
unor fotobaterii pe bază de siliciu monocristalin, de mare fiabilitate, cu
randament de 14%. Din păcate, preţul de producţie a fost ridicat (cca 15
Euro/Watt), dar suportabil în aplicaţiile spaţiale (unde preţul trece în urma altor
priorităţi, ca fiabilitate, greutate etc.
Performanţa unei fotobaterii se măsoară în capacitatea sa de a transforma
energia solară în electricitate. De exemplu, o celulă circulară de siliciu
monocristalin de 10 cm diametru produce cca 1,3 W (2,7 A, sub 0,5V). Pentru
ridicarea tensiunii de utilizare, celulele se plasează în serie (se încapsulează
într-o sticlă sau într-un plastic transparent) constituind un modul fotovoltaic.
Astfel, un modul de 1 mp, constituit din 100 de celule de siliciu monocristalin
de 10 cm diametru, va produce 100 W.
Alături de siliciu, semiconductorii în strate subţiri din CdTe, GaAs ş.a. au
deschis alte practici de aplicabilitate (calculatoare, aeronautică etc). Să
precizăm că AsGa, care permite randamente superioare (33% în condiţii de
laborator), este rezervată aplicaţiilor spaţiale din cauza preţurilor foarte ridicate.
Producţia mondială de module fotovoltaice este dominată de Japonia,
SUA şi Europa. Această industrie este într-o foarte rapidă evoluţie:
- electroniştii japonezi, care deţin 43% din piaţa mondială, şi-au mărit
producţia în 2000 cu 46%, iar în 2001 cu 33%;
- producţia americană acoperă 27% din piaţă şi a avut o creştere de 29%
pentru 2000 şi 40% pentru 2001;
- producţia europeană acoperă 20% din piaţă şi a cunoscut o creştere
diferenţiată de mai multe zeci de procente, în cadrul diferitelor firme, restul
procentelor sunt realizate îndeosebi de India şi Australia (circa 8%) şi de alte ţări
(2%).
104 Introducere în Economia Mediului
Se poate concluziona că piaţa energiei solare (sub cele două forme mai
sus analizate) este în expansiune. Contextul energetic general, economic, politic
şi de mediu este foarte favorabil, aplicaţiile şi inovaţiile se înmulţesc, iar resursa
este cvasi-nelimitată. Analiştii sunt de acord să admită că în viitorii 20 de ani
energia solară va ajunge o ramură energetică importantă, putând, chiar, pe
tremen lung, să domine în ţările dezvoltate (Bobin, Huffer, Nifenecker, 2005,
p. 370). În plus, reîncălzirea climatică globală, datorată cu precădere emisiilor
de CO2 rezultate din arderea combustibililor fosili, apare ca un argument foarte
convingător în favorizarea acestui domeniu energetic în deceniile viitoare.
Încheiem subliniind că energia solară oferă posibilităţi infinite unor
proiecte foarte ambiţioase. Captată în afara atmosferei, puterea fluxului
luminos este mult superioară valorilor măsurate la suprafaţa Terrei. Studii de
avangardă explorează posibilitatea construirii de sateliţi, pe orbite
geostaţionare, generatori de energie fotovoltaică. Energia produsă va fi
îndreptată spre Terra prin radio-transmisie şi captată printr-un decodor, care va
transforma fasciculele de microunde de frecvenţă foarte ridicată (2,45
Ghz) în electricitate. Sistemul ar putea să furnizeze o putere de 5000 MW la un
Introducere în Economia Mediului 105
cost competitiv. Astăzi par utopice astfel de soluţii, dar experimental s-a
dovedit că radio-transmisia energiei este posibilă. Probabil că asemenea
tehnologii atât de avansate par îndepărtate în timp, dar progresul înaintează cu
mare viteză şi proiectele unei energii electrice fără fir pot deveni o realitate în
câteva viitoare decenii (J. C. Lhome, 2004, p. 73).
Este de reţinut că în julie 2006 Universitatea Politehnică din Bucureşti a
pus în funcţiune o microcentrală fotovoltaică de 30 kWp. Realizarea face parte
dintr-un mare proiect european de convertire a energiei solare în energie
electrică, la care participă specialişti din 10 ţări europene, coordonaţi de
energeticieni germani80.
Pentru o bună parte din ţările europene, biomasa cea mai abudentă este
reprezentată prin plante lignocelulozice, care pot avea diferite origini:
- biomasă forestieră, cu deosebire din lemne de construţie,
- biomasă provenind din crânguri pentru foc şi din reziduri industriale de
prelucrare lemnoasă,
- biomasă agricolă, constituită din subproduse (de exemplu paie).
Valorificarea energetică a biomasei poate să urmeze 4 căi principale:
a. – cel mai frecvent, prin combustie (sau incinerare) se produce o temperatură
care poate urca câtre 650 0C;
Combustia lemnului a fost principala sursă de căldură utilizată de om
înaintea cărbunilor, apoi a petrolului şi gazelor naturale. Nu trebuie pierdut din
vedere că incinerarea oricărui tip de biomasă emite în atmosferă gaze nocive
(îndeosebi CO2, CO, N,) şi particule minerale, care pot fi eliminate (parţial)
numai prin instalaţii puternice, costisitoare.
Potrivit Directivelor UE s-a pus în aplicare „Programul Lemnul şi
Energia 2000-2006” care urmăreşte să se dezvolte utilizarea lemnului ca sursă
de încălzire. Specialiştii în energetică au pus la punct focare (cuptoare) foarte
perfecţionate, care pot atinge randamente termice ridicate (70%) şi care pot să
consume atât lemne răşinoase, cât şi foioase. Prin Programul sus menţionat se
preconizează un potenţial ridicat de reducere a emisiilor de gaze cu efect de
seră. Astfel, s-a constatat că folosirea unei biomase ce echivalează cu 0.8 Mtep
energie fosilă determină evitarea emisiei a 3 Mt/an CO2; în plus, sunt create
1200 locuri de muncă.
În schimb, costul unui ansamblu performant de randament ridicat pe
lemne este de 2 ori mai mare decât a unei instalaţii similare pe combustibil
lichid sau de circa 3 ori mai mare faţă de o instalaţie încălzită cu gaz.
Să mai menţionăm că şi procurarea de resurse forestiere (la un preţ
accesibil) rămâne o problemă care întâmpină dificultăţi. Se au în vedere deşeuri
industriale banale (DIB: despicături, scoarţă, reziduuri, pastă de hârtie,
aglomerate etc), ca şi resturi rămase de la exploatările lemnelor de construcţie
(crengi şi subproduse de lemne declasate).
b. – a doua cale posibilă este metanizarea, realizată printr-o fermentaţie
anaerobă (descompunerea are loc prin acţiunea bacterilor, în absenţa aerului).
Se obţine un amestec gazos alcătuit din CH4 (50-60%) şi CO2 (35-40%).
Să notăm că reacţiile care însoţesc procesul complex al metanizării sunt
lente şi că fracţiunea de materie transformată este de circa 10-15% din masa
iniţială. Aşadar, 85-90% reziduuri trebuie avute în vedere, pentru a fi eliminate
sau stocate definitiv.
Compoziţia biogazului diferă în funcţie de natura substanţelor supuse
descompunerii şi mai depinde de condiţiile în care au loc reacţiile. În plus,
Introducere în Economia Mediului 107
81
G. Coriolis (1792-1843), inginer şi matematician francez, cu contribuţii în mecanica
solidului. În 1835 a constatat apariţia unei forţe de inerţie exercitată asupra unui corp care se
mişcă radial într-un sistem de rotaţie, numită forţa Coriolis. Ca exemplu aducem devierea
vânturilor, curenţilor şi a râurilor spre dreapta, în emisfera nordică.
82
hPa – unitate de măsură a presiunii echivalentă cu milibarul.
Introducere în Economia Mediului 109
masele de aer cald şi rece sunt net separate de zonele temperate cu caractere
dinamice „conflictuale”.
Forţa vântului şi navigaţia se află într-o ecuaţie de interdependenţă pe
care omul a descoperit-o cu multe mii de ani în urmă. Istoria ştiinţei apreciază
că fenicienii, acum 5000 de ani, au fost printre primii navigatori care au
exploatat energia vântului pentru a-şi propulsa corăbiile pe mări. Fenicienii,
plecaţi din Tyr sau din Sidon, au traversat strâmtoarea Gibraltar, extinzându-se
până în Marea Britanie şi înconjurând Capul Bunei Speranţe, cu 2000 de ani
înaintea lui Vasco de Gama. Trecerea Gibraltarului spre Oceanul Atlantic a fost
realizată de corăbiile lor cu pânze şi numai aliindu-şi forţa vântului au reuşit să
traverseze Coloanele lui Hercule.
Gravurile găsite pe pereţii templului funerar al reginei Hatsheptsout de
la Deir el Bahari (lângă Thebes) probează că în Egiptul antic, cu 1500 de ani
î.Hr., corăbii ajutate de imense pânze rectangulare urcau spre izvoarele Nilului.
Fluviul devenise o cale importantă comercială, corăbiile cu pânze cărând arbori,
smirnă, fildeş, aur şi alte multe produse exotice.
În era noastră, secol după secol, energia vântului folosită de navigatorii
corăbiilor cu pânze a permis oamenilor să se răspândească pe Terra şi să
colonizeze insule şi continente mult timp inaccesibile.
Morile de vânt sunt folosite de oameni de mai bine de 1000 de ani. Ele
au reuşit să înlocuiască forţa animalelor în munci din cele mai istovitoare. Deja
Perşii au folosit energia vântului antrenând roţi cu palete foarte fruste. Aceste
instalaţii, cu ax vertical şi derivatele lor au cunoscut o dezvoltare importantă în
Orientul Mijlociu. Roţile cu palete persane au fost înlocuite, mai apoi, prin
maşini cu palete, montate pe ax orizontal. Această variantă avea să fie preferată.
În Evul Mediu, deceniu după deceniu, morile de vânt aveau să invadeze
Europa (odată cu invaziile arabe şi cu cruciadele de epocă). Numeroase sisteme
de palete, adesea foarte perfecţionate, au fost puse la punct cu începutul
secolului al XVI-lea.
Danezul Paul La Cour (1846-1908; el a fost un pionier în numeroase
domenii) prin lucrările sale, a reuşit să apropie morile de tehnologia eoliană
actuală. La Cour lucra la noi metode de exploatare a energiei eoliene.
Electricitatea începea să se arate ca urmare a invenţiilor sale, construind în
Danemarca primele aerogeneratoare.
Ultimele mori de vânt au fost puse în serviciu în Germania după 1930,
având un profil evident aerodinamic; 190 de maşini eoliene au fost echipate. O
oarecare dezvoltare a aerogeneratoarelor a avut loc în anii 1930. Câteva maşini
importante s-au instalat în SUA, URSS, Scandinavia, Marea Britanie,
Germania. Din păcate, conflictul mondial din anii 1939-1945 a stopat aceste
iniţiative.
110 Introducere în Economia Mediului
funcţiune în iulie 2007, energia electrică din România produsă din surse
nucleare ajungând la 18%.
Reactori cu apă uşoară – REP, REB, RBMK. Sunt reactorii cei mai
utilizaţi în lume pentru producerea curentului electric. Ei sunt moderaţi
şi răciţi de apă obişnuită; fac excepţie reactoriii rusi RBMK moderaţi
prin grafit şi răciţi cu apă. Utilizarea apei implică două restricţii majore:
tensiunea sa puternică de vapori necesită presiuni ridicate de utilizare, în
timp ce absorbţia sa neutronică mai mare pretinde obligatoriu
combustibil îmbogăţit în 235U. La ora actuală există două tipuri de
reactori cu apă uşoară:
- reactorul cu apă presurizată (REP)
- reactoruul cu apă în fierbere (REB)
Pentru cele două reactoare combustibilul este acelaşi: oxid de uraniu,
îmbogăţit între 3-5 % în 235U.
Costurile economice a energiei produse în cele două tipuri de
reactoare sunt comparabile.
Reactori cu neutroni rapizi – RNR. Unul din punctele slabe ale filierelor
cu neutroni termici rămâne slaba utilizare a resurselor în Uraniu: numai
1% este folosit pentru producerea energiei, prin fisiunea 235U sau prin
formarea de 239Pu ca urmare a fisiunii. În aceste condiţii, resursele
mondiale în uraniu sunt evident insuficiente pentru asigurarea perenităţii
predicţiei energetice nucleare.
Prin introducerea reactorilor regeneratori sau suprageneratori,
combustibilul de bază devine 238U sau chiar 232Th, fiecare din cei doi izotopi
fiind mult mai abundenţi pe Terra decât 235U. Principalul tip de reactor
supragenerator dezvoltat astăzi în mai multe ţări este un reactor cu neutroni
rapizi, pentru care fluidul de răcire (care participă la evacuarea căldurii) este un
metal lichid: Na. Combustibilii sunt pe bază de U+Pu.
La ora actuală, teama stârnită în opinia publică (folosirea combinată a
combustibililor nucleari şi a sodiului) a determinat să se sisteze această
tehnologie. Mai funcţionează doi reactori rapizi în Rusia. Reactorul Phoenix
(din Franţa) a redemarat recent doar în scopuri limitate de cercetare.
Reactorii în lume, la nivelul anilor 2000, au ajuns la cifra de 438,
repartizaţi în 31 de ţări. Ei produceau 350.000 MW electrici. Statisticile arată că
în alte 32 de ţări (mai ales în Asia de Sud Est) se află în construcţie alte
reactoare.
În balanţa energetică mondială a anilor 2000, 17% revenea energiei
nucleare.
114 Introducere în Economia Mediului
Capitolul 5
demers informativ – între altele – şi l-au propus paginile cărţii care înglobează
acest capitol cu un caracter temerar, de predicţie.
83
Pânzele de ape freatice aparţin la două tipuri: pânze de acvifere superficiale, care sunt direct
dependente de precipitaţii şi strate acvifere adânci sau fosile, care depind de structura geologică
a regiunii, fără să poată a fi “reumplute” de precipitaţii superficiale locale.
Introducere în Economia Mediului 119
ritmul actual, cererea de energie în 2050 va fi de peste 2 ori mai mare decât cea
prezentă!
Pentru a face faţă marilor provocări ale acestui veac, oamenii de ştiinţă
şi factorii de decizie propun un nou “cocktail” de surse energetice, în care
energiile fosile (care sunt responsabile de emisiile de CO 2, inclusiv de
reîncălzirea planetară despre care vom discuta) vor trebui diminuate (unii spun
chiar la jumătate). Evident, astfel de restricţii implică o dezvoltare importantă a
energiilor regenerabile, alături de care energia nucleară îşi va primi o pondere
din ce în ce mai importantă.
În contextul arătat se impune menţionată o recentă Conferinţă
internaţională privind domeniul energetic (26 octombrie 2006), în care
ambasadorul american la Bucureşti, N. Taubman, a afirmat că una din marile
provocări ale anilor următori pentru Europa, dar şi pentru întreaga lume, va fi
asigurarea unui flux energetic stabil şi divesificat pentru a facilita creşterea
dinamică a economiilor aflate în dezvoltare în întreaga lume. “Trebuie să
conlucrăm în acest sens – sublinia ambasadorul american – fapt care înseamnă
explorarea unor noi pieţe de furnizori, dezvoltarea unor noi surse de energie şi
utilizarea mai eficientă a celor pe crae le avem deja”. În opinia lui N. Taubman
trebuie accesate noi pieţe şi create noi mijloace de transport mai eficiente şi
diversificate, lucru pentru care este nevoi de cooperare atât între guverne, cât şi
între acestea şi industrie. În acelaşi cadru s-a subliniat că trebuie făcute
demersuri pentru a fi folosite noi surse de energie bazate pe vânt, soare sau
atom. “În România portul Constanţa intenţionează să pună în funcţiune o
turbină eoliană pentru a alimenta cu energie toate activităţile derulate în aria
portuară. De asemenea, urmează să intre în funcţiune noi reactoare nucleare,
care vor tripla producţia actuală”, a menţionat oficialul american. Ambasadorul
SUA a mai declarat cu aceeaşi ocazie că SUA, împreună cu parteneri din Franţa,
Japonia şi Rusia vor conlucra pentru a sprijini statele aflate în dezvoltare să-şi
satisfacă nevoile energetice din ce în ce mai mari într-un mod sigur şi eficient.
La rândul său, în aceaşi conferinţă, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, R.
Lohkamp, a subliniat şi el importanţa cooperării intense dintre producători,
consumatori, guvern şi sectorul privat, acesta fiind drumul corect în politica
energetică viitoare. Oficialul german a accentuat necesitatea creării unei politici
durabile în domeniu şi obligaţia tuturor statelor europene de a investi în
cercetarea şi dezvoltarea domeniului energetic în prezentul şi viitoarele
decenii.84
84
“Una din marile provocări, pentru noi toţi, va fi asigurarea unui flux energetic stabil şi
diversificat”, Adevărul de Cluj, anul XVII, nr. 4867, 27.10.2006, p. 4, Cluj-Napoca.
122 Introducere în Economia Mediului
85
“Deşeurile rămân principala problemă a zonelor urbane”, Adevărul de Cluj, XVII, nr. 4880,
p. 12, 11.11.2006, , Cluj-Napoca.
Introducere în Economia Mediului 125
interesul” (J. D. Paulet, 2005, p.20). S-au adoptat numeroase rezoluţii, între care
este de reţinut instituirea unui Program a Naţiunilor Unite pentru Mediu şi
Dezvoltare (PNUED91) şi măsuri de întărire a legislaţiei privind protecţia
mediului, la scară mondială.
Pentru prima dată s-a stabilit existenţa unei relaţii strânse între
dezvoltare economică şi mediul ambiant. S-a precizat că între calitatea vieţii şi
calitatea mediului există o interdependenţă atât pentru generaţiile prezente, cât
şi pentru cele viitoare. Problemele privind resursele disponibile şi reînnoirea lor,
ca şi preocuparea faţă de justiţia socială şi eficacienţa economică au fost amplu
dezbătute – discuţii ce aveau să prefigureze conceptul de mai târziu cunoscut
sub numele de dezvoltare durabilă. Noua abordare poartă numele de
ecodezvoltare. Această noţiune doreşte să evidenţieze existenţa unor interacţiuni
complexe între umanitate şi biosferă. Pe de altă parte, ea (noţiunea de
ecodezvoltare) reuneşte şi puncte de vedere ale unora care estimează că lumea
este condamnată să trăiască într-o societate tributară resurselor naturale
(regenerabile şi neregenerabile) într-o continuă scădere. Există opinii potrivit
cărora omul este capabil să depăşească acest handicap prin măsuri tehnologice
adecvate. Este bine să precizăm că PNUED-ul a regrupat la început 58 de state,
având sediul la Nairobi (Kenya). Este primul organism internaţional care nu are
sediul într-o ţară bogată (ci în cadrul unei ţări din grupul Sud).
Din cadrul celor circa 150 de documente redactate să mai consemnăm pe
cel care priveşte luarea unor măsuri de supraveghere a evoluţiei fenomenului de
poluare şi degradare a mediului înconjurător la nivel planetar. S-a stabilit un
plan de urmărire a acestor procese, cu obligaţia generală de a anunţa autorităţile
responsabile din statele semnatare în cazuri de alertă.
Pe măsură ce problemele de mediu încep să fie percepute la nivel
planetar, distanţa dintre ţările celor două lumi (Nord şi Sud) devine mai
evidentă, mai brutală. Această falie se adânceşte nu numai în ceea ce priveşte
bogăţia, ci şi în termenii consumului de energie, emisii de poluanţi etc.
Pe de altă parte, mediul urban focalizează atenţia prin problemele de
mediu pe care le ridică. Preocupările locuitorilor din aşezările urbane din grupa
Nord încep să se orienteze spre problemele de poluare, reconstrucţia
stabilimentelor sociale etc. În schimb, oraşele din ţările sărace (Sud) sunt
focalizate pe alte probleme dominante: echipamente sanitare, instituţii de
învăţământ şi de ajutoare sociale etc. Aşa se explică de ce la Stockholm s-au
creat comisii care să urmărească problemele care privesc aşezările urbane.
Ca o evoluţie firească a urmăririi dezvoltării sociale, în 1976, la
Vancouver s-a organizat prima Conferinţă a Naţiunilor Unite privind Aşezările
umane, cunoscută sub numele de Habitat 1. Documentul care încheie conferinţa
91
Programme des Nations Unies pour l’Environnement et le Developpement.
Introducere în Economia Mediului 133
92
Doamna Grö Harlem BRUNDTLAND, de formaţie medic, după studii la Oslo şi Harward,
avea să ajungă leader al Partidului Laburist, devenind în mai multe rânduri Premier al
Guvernului norvegian. În 1998 a fost numită, pentru 5 ani, director al Organizaţiei Mondiale
pentru Sănătate (OMS).
134 Introducere în Economia Mediului
93
Organizaţia internaţională care a reunit iniţial ţări din Europa şi America de Nord, care au o
economie de piaţă; în prezent Organizaţia numără 30 de ţării, unde figurează şi Australia,
Japonia, Noua Zeelandă. Sediul îl are lângă Paris (Castelul de la Muette). OCDE a dezvoltat,
încă de la începutul anilor 1970 programe privind protecţia mediului. Această organizaţie
întreprinde şi evaluări regulate a costurilor şi beneficiilor economice a politicilor de protecţie a
mediului, şi, în general, de conservare a naturii şi în particular, a investiţiilor efectuate de
diferite ţări în lupta dusă împotriva poluării. OCDE se preocupă, de asemenea, de stabilirea
reglementărilor internaţionale privind protecţia mediului. În fine, organizaţia editează, la
intervale regulate, un document privind starea mediului pe Terra.
Introducere în Economia Mediului 135
capabil să dureze” şi nu “că trebuie să dureze cu orice preţ” (fide Fr. Mancebo
2006, p. 30). Evident, în acest caz este vorba de o abordare conservatoare a
resurselor.
- Pentru alţii, dimpotrivă, nu este posibil să se intervină eficient în
câmpul mediului, atâta timp cât sfera economică evoluează bine. În această
perspectivă pierderea din capitalul natural poate să fie compensată prin aporturi
de materiale şi prin capitalul tehnic şi financiar acumulat, lăsat moştenire
generaţiilor viitoare. Această interpretare stă la baza concepţiei neoclasice a
dezvoltării durabile.
Desigur, dezbaterile care au avut loc de-a lungul anilor au pus în
evidenţă pericolele care ameninţă umanitatea.
Dacă vom aminti accidentul de la uzina de pesticide de la Bopal (1984),
accidentele nucleare de la Three Miles Island (1979), catastrofa nucleară de la
Cernobâl (1986) ş.a., putem să conturăm disputele aprinse pe care le-au generat
astfel de evenimente vis-à-vis de problemele de mediu. Gestionarea problemelor
de mediu se instituţionalizeză, ajungându-se ca să se creeze organe publice care
să vegheze aplicarea unei politici corecte de mediu, care să respecte legislaţia
naţională şi internaţională în domeniu.
În fine, astfel de demersuri reuşesc să câştige şi interesul societăţii civile
(mai ales din ţările avansate).
În încercarea de a găsi o poziţie cât mai corectă în multitudinea
problemelor de mediu, CMED propune organizarea unei conferinţe mondiale.
Ea a avut loc în 1992 la Rio (Brazilia) sub forma unei Conferinţe a Naţiunilor
Unite asupra Mediului şi Dezvoltării (CNUED), numită şi “Conferinţa la Nivel
Înalt a Pământului”. Tabelul nr. 7 (p. 194) sintetizează cele 27 de principii
adoptate la Rio în 1997.
Este util să atragem atenţia asupra interdependenţei a trei factori din
cadrul dezvoltării durabile: economici, sociali şi ecologici. Dr. prof. B.
Bürgenmeier (2005, p. 47), de la Universitatea din Geneva, arată strânsa relaţie
dintre “dimensiunile economice, sociale şi ecologice ce guvernează dezvoltarea
durabilă şi care face obiectul mai multor reprezentări grafice formale”.
Considerăm că o reprezentare realistă poate fi cea din Figura 3 (D. C. Petrescu,
R. M. Petrescu, 2006)94:
94
Despre această interacţiune se pot găsi informaţii suplimentare într-un articol redactat recent:
D. C. Petrescu, R. M. Petrescu (2006), “Mediul, economia şi societatea – între echilibru şi
concurenţă”, în “Analele Facultăţii”, seria Ştiinţe Economice, nr. 2/2006, Univ. Creştină
“Dimitrie Cantemir” Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe Economice Cluj-Napoca, Ed. Sylvi, Cluj-
Napoca.
Introducere în Economia Mediului 137
M
E
E DD S
M S
95
Aducem ca exemplu periodicul trimestrial EcoTerra, editat de Facultatea de Ştiinţa Mediului,
UBB Cluj, în colaborarea cu ICPE Bistriţa.
96
“Dezvoltarea durabilă în secolul XXI”, Revista “Plus 22”, XIII, nr. 195, 13 iunie, 2006, p. 1-
16, Bucureşti.
97
Exemplificăm cu Environment & Progress, anuarul Facultăţii de Ştiinţa Mediului, UBB Cluj,
ajuns la vol VIII (oct. 2006).
138 Introducere în Economia Mediului
98
Dna Ministru Sulfina Barbu într-o şedinţă de lucru de la Consiliul Judeţean Cluj (27.10.2006)
a precizat că România trebuie să investească 18 miliarde euro în infrastructura de mediu în
perioada 2007-1013. În mod indiscutabil, aceste cheltuieli vor însemna creştera calităţii vieţii
pentru populaţia ţării, printr-un mediu mai curat, mai durabil. (Adevărul de Cluj, XVII, nr. 4868,
p. 13, 28.10.2006, Cluj-Napoca).
Introducere în Economia Mediului 139
BIBLIOGRAFIE
17. BRAN, F., IOAN, I., MARIN, D., MOCKESCH, C., 1999: Mic lexicon de
protecţia mediului, 174 p., Edit. Economică, Bucureşti.
18. BRAN, F., SIMON, I., NISTOREANU, P., 2005: Ecoturism, 175 p., Edit.
Economică, Bucureşti.
19. BROWN R.L. (coordonator), 1991: Probleme globale ale omenirii. Starea
lumii, Edit. Tehnică, Bucureşti.
20. BROWN R.L. (coordonator), 1994: Probleme globale ale omenirii. Starea
lumii, Edit. Tehnică, Bucureşti.
21. BROWN R.L. (coordonator), 1995: Probleme globale ale omenirii. Starea
lumii, Edit. Tehnică, Bucureşti.
22. BROWN R.L., FLAVIN Cr., KANE H, 1997: Semne vitale, Edit. Tehnică,
Bucureşti.
23. BROWN R.L., 1997: Opţiuni dificile, Edit. Tehnică, Bucureşti.
24. BROWN R.L. (coordonator), 1999: Starea lumii, Edit. Tehnică, Bucureşti.
25. BROWN R.L. (coordonator), 2000: Starea lumii, Edit. Tehnică, Bucureşti.
26. BROWN, R. L., 2001: Eco-economie. Crearea unei economii pentru
planeta noastră, 382 p., Edit. Tehnică, Bucureşti.
27. BROWN R.L., FLAVIN Cr., FRENCH H., 2001: Starea lumii, Edit.
Tehnică, Bucureşti.
28. BROWN R.L., 2002: Politica economică a planetei, Edit. Tehnică,
Bucureşti.
29. BROWN, R. L., 2003: Planul B. Salvarea unei planete sub presiune şi a
unei civilizaţii în impas, 181 p., Edit. Tehnică, Bucureşti.
30. BROWN, R. L., 2005: Depăşind resursele planetei, 173 p., Edit. Tehnică,
Bucureşti.
31. BROWN R.L., 2006: Planul B 2-0, Salvarea unei planete sub presiune şi a
unei civilizaţii în impas, Editura Tehnică, Bucureşti.
32. BUDEANU C., CĂLINESCU M., 1982: Elemente de ecologie umană, Edit.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
33. BŰRGENMEIER, B., 2005: Economie du developpement durable, 285 p.,
Edit. De Boeck, Bruxelles.
34. CASGHA, J.Y. (coord), 2004: Les risques de notre planete, 450 p., Edit. Du
Rocher, Paris.
35. CHAMLEY, H., 2002: Environnement geologiques et activites humaines,
512 p., Edit. Vuibert, Paris.
36. COMAN, Gh., 2004: Economia mediului, 315 p., Edit. Pim, Iaşi.
37. COMMONER B., 1980: Cercul care se închide, Edit. Politică, Bucureşti.
38. CONSTANTINESCU, N. N., 1978: Economia priotecţiei mediului natural,
Edit. Politică, Bucureşti.
142 Introducere în Economia Mediului
59. GOUDIE, A., 2006: The Human Impact on the Natural Environment, 357
p., Blackwel Publishing, Malden SUA.
60. GRĂDINARU, I., 2000: Protecţia mediului, 270 p., Edit. Economică,
Bucureşti.
61. GRECU, I., 2003: Economia şi Managementul de Mediu, 295 p., Edit.
Europolis, Constanţa.
62. GUÉNON R., 1993: Criza lumii moderne, Edit. Humanitas, Bucureşti.
63. GUÉNON R., 1995: Dinamica cantităţii şi semnele vremurilor, Edit.
Humanitas, Bucureşti.
64. HARDWICK Ph., LANGMEAD J., KHAN B., 2002: Introducere în
Economia Politică Modernă, Edit. Polirom, Iaşi.
65. HELD, D., MC GREEW, A., GOLDBLATT, D., PERRATON, J., 2004:
Transformări globale. Politică, economie, şi cultură, 374 p., Edit. Polirom,
Bucureşti.
66. IONESCU, C., 2000: Cum să construim şi să implementam un sistem de
management de mediul în conformitate cu ISO 14001, 304 p., Edit.
Economică, Bucureşti.
67. IONESCU, T., PETRESCU, D. C., 2006: Studii de istorie a gândirii
economice, 498 p., EFES, Cluj-Napoca.
68. KANDEL, R., 2002: Le rechauffement climatique, 127 p., Edit. Puf, Paris.
69. LĂZĂRESCU, I., 1983: Protecţia mediului înconjurător şi industria
minieră, 230 p., Edit. Scrisul Românesc, Craiova.
70. LEDOUX, B., 2005: Les catastrophes naturelles en France, 455 p., Edit.
Payot, Paris.
71. LHOME, J.C., 2004, Les energie renouvenables, 190 p., Edit. Delachaux,
Paris.
72. LIPSEY R., CHRYSTAL K.A., 1999: Economia pozitivă, Edit. Economică,
Bucureşti.
73. LIPSEY R., CHRYSTAL K.A., 2002: Principiile economiei, Edit.
Economică, Bucureşti.
74. MAIER, A., 2006: Geografie economică mondială, 152 p., Edit. Risoprint,
Cluj-Napoca.
75. MANCEBO, Fr., 2006 Le developpement durable, 270 p., Edit. A. Colin,
Paris.
76. MANOLIU, M., IONESCU, C., 1998: Dezvoltarea durabilă şi protecţia
mediului, 183 p., Edit. HGA, Bucureşti.
77. MATEI, E., VERT, C., 2006: Consecinţele geografice ale inundaţiilor din
judeţul Timiş, 2005, Environment and Progress, 6, 269-276 p., Cluj-Napoca.
78. McGUIRE, B., 2003: Etat d’urgence: la Terre en colere, 143 p., Edit. Solar,
Paris.
144 Introducere în Economia Mediului
96. PĂRĂUŞANU, V., PONORAN, I.V., 2001: Economia mediului, 240 p.,
Edit. Sylvie, Bucureşti.
97. PÂRVU C., 2001: Ecologie generală, Edit. Tehnică, Bucureşti.
98. PERRODON, A., 1985: Géodynamique pétrolière. Genèse et répartition
des gisements d’hydrocarbures, 385 p., Edit. Masson, Paris.
99. PETRESCU, D. C., 2006: Clean Water and Polluted Water: from
Confusion to Awareness. A Survey Carried on in Cluj-Napoca,
“Environment&Progress”, nr. 8/2006, Cluj-Napoca.
100. PETRESCU, D. C., 2006: Comerţul internaţional şi mediul ambiant,
“Environment&Progress”, nr. 8/2006, Cluj-Napoca.
101. PETRESCU, D. C., 2006: Energiile regenerabile – perspective
economice europene (1), în “Probleme actuale ale gândirii, ştiinţei şi
practicii economico-sociale”, vol. IX, Univ. Creştină “Dimitrie Cantemir”
Bucureşti, Fac. de Ştiinţe Economice Cluj-Napoca (in press).
102. PETRESCU, D. C., 2005: Amprenta apei, EcoTerra, nr. 5, Cluj-Napoca.
103. PETRESCU, D. C., 2005: Amprenta ecologică. Cât de albastră mai e
planeta noastră?, în “Analele Facultăţii”, seria Ştiinţe Economice, nr.
1/2005, Univ. Creştină “Dimitrie Cantemir” Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe
Economice Cluj-Napoca, Ed. “Sylvi”, Bucuresti.
104. PETRESCU, D. C., 2005: Amprenta ecologică – un indicator pentru
economie şi ecologie, “Environment&Progress”, nr. 4/2005, EFES, Cluj-
Napoca.
105. PETRESCU, D. C., PETRESCU, R. M., 2006: Mediul, economia şi
societatea – între echilibru şi concurenţă, în “Analele Facultăţii”, seria
Ştiinţe Economice, nr. 2/2006, Univ. Creştină “Dimitrie Cantemir”
Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe Economice Cluj-Napoca, Ed. Sylvi, Cluj-
Napoca.
106. PETRESCU, I. (coord.), 1986: Geologia zăcămintelor de cărbuni, vol. I,
314 p., Edit. Tehnică, Bucureşti.
107. PETRESCU, I., 1986: Lumi geologice dispărute, 318 p., Edit. Dacia,
Cluj-Napoca.
108. PETRESCU, I., 1990: Perioadele glaciare ale Pământului, 225 p., Edit.
Tehnică, Bucureşti.
109. PETRESCU, I. (coord.), 2002: Catastrofe geologice, 215 p., Edit. Dacia,
Cluj-Napoca.
110. PETRESCU, I., 2006: Reîncălzirea climatică globală, problema
secolului al XXI lea, în “Environment&Progress”, nr. 7/2006, EFES, Cluj-
Napoca.
146 Introducere în Economia Mediului