O istorie a Imperiului Bizantin- S.

Brezeanu

Lumea bizantină( sec. VII-XV)

Secolul al- VII -lea reprezintă una dintre cele mai laborioase perioade pentru istoria
bizanțului. Marle efort militar al lui Heracliu( 610-649) pentru doborârea statului persan,
dușmanul multisecular al Imperiului, ca și gravele frământari interne au slăbit rezistența
statului bizantin.

 Cea mai gravă primejdie vine din partea arabilor, care în lupta contra bizantinilor
organizează toate forțele Orientului Antic, ostile elenismului, creștinismului și culturii
greco-romane.
 Pentru a supraviețui, statul bizantin va cunoaste numerose transformari de structura,
gășindu-și echilibrul social, economic, militar și administrativ în urma marilor
pierderi teritoriale. Cea mai vizilibă tranformare se petrece în plan social, prin
prăbușirea sclavagismului și prin declinul marii proprietăți.

În ceea ce privește administrația, se organizează o nouă structură, thema , care este condusă
de un strateg- are puterea militară și civilă. În plan militar se produc schimbări, țărănimea
este recrutată în armată- strațioți,luând locul vechilor trupe de mercenari.
Datorită acestor schimbări, statul bizantin va reuși să respingă cu succes asalturile lumii
arabe, care culminează cu cele două mari asedii ale Constantinopolului: 674-678 si 717-718.

Între 622-628 se desfășoară războiul bizantino-persan, în mai multe etape, fiind unul dintre
cele mai impresionante, a cărui rezultat a fost prăbușirea celui mai tenace adversar al
Imperiului. Heracliu s-a dovedit cel mai mare strateg al lumii romane.

 624 ultimele posesiuni bizantine în Spania cad sub navălirerea vizigoților

 626 în timp ce Heracliu se afla în Orient într-o expediție, Constantinopolul este
invadat de către avari, slavi, și perși. Apărarea este condusă de către patriarhul Sergio,
acesta fiind numit eroul asediului pentru că a oprit năvălirea inamicilor.

Între 627-628 Heracliu duce o bătălie cu perșii la Ninimve din care câștigă. Va încheia pace
cu aceștia și va castiga teritoriile cu cerite de ei- Siria și Egiptul. După șase ani de absență
Heracliu se întoarce la Constantinopol, unde este primit în triumf de către popor, patriarhul
Sergio, Senat, cler. În anul 630 Heracliu primimește inapoi de la perși, Sfânta Cruce, și o
reinstaleză la Ierusalim, act cu care se încheie primul război sfânt.

Situația se va înrăuțăți din nou în 634 când în urma invaziei arabe imperiul pierde provinciile
orientale: Palestina,Siria, Mesopotamia, Egiptul- fiindu-i amenințată existența.

În 641 moare Heracliu, iar după lungi dispute pentru seccesiunea la tron, puterea îi revine lui
Herakleios( care primește numele de Constant II). În 663 Constant II duce o campanie de

1
succes în Italia unde stabilizează controlul bizantin. La Roma el este primit de Papă cu toate
onorurile.

 669-698 imperiul pierde și Africa de Nord în urma atacurior arabe

Asasinarea lui Constant II în 668 a dus la începrea domniei lui Constantin al IV-lea, una
dintre guvernările de importanță decisivă pentru lumea bizantină prin victoria strălucită
asupra arabilor care puneau în pericol existența Imperiului Bizantin.

Între 674-678 se va petrece primul asediu al Constantinopolului în care arabii timp de 4 ani
distrug capitala lumii bizantine. În 678 Constantin IV organizează toate efectivele militare,
arabii se retrag pe mare suferind o gravă înfrângere cu un puternic ecou în lumea creștină.
Arabii vor încheia pace și vor plăti tribut anual.

Sub Constantin IV și Iustinian II se organizează primele theme din spațiul european al

imperiului între 680-695 – thema Tracei care avea rolul de a acoperi Constantinopolul
împotriva unui atac bulgar.

 Un moment important se petrece când Constantin IV organizează cu acordul Papei Al

IV lea Conciliu Ecumenic în care condamnă solemn doctrina monothelistă și care are
drept rezultat restabilirea păcii și a ortodoxiei.
 În 681 se formează hanatul Bulgar, bulgarii nu se lasă asimilați în imperiu, iar
Constantin al IV lea se vede nevoit să le reconoscă acestora stăpânirea asupra
teritoriului lor.

Între 685-695 începe prima domnie a lui Iustinian II( fiul lui Contantin IV). Este o etapă
importantă pentru regenerarea social-economică a Bizanțului. Iustian II încheie pace cu arabii
pe 10 ani. Iustianian II este înlăturat de la putere și urmează o perioadă de anarhie
politică( 695-717), în care au fost la putere 7 împărați aduși la putere de revolte militare.
Opera externă a lui Constantin IV este în pericol, iar arabii profită și reiau ofensiva asupra
centrelor vitale ale imperiului.

În anul 705 Iustinian II este ajutat de bulgari și slavi pentru a ataca Constantinopolul și a
reveni la tron , închie pace cu bulgarii, plătindu-le tribut. Astfel începe cea de a doua domnie
a lui Iustian II- intre 705-711 perioadă cumplită de teroare în imperiu.

 Iustinian II și fiul său Tiberios sunt uciși, iar la tron vine Philippios, uzurpatorul lor.
Acesta era partizan al monothelismului, el respinge hotârârile luate la cel de Al IV lea
Conciliu Ecumenic. Relațiile Constantinopolului cu Papa Constantin I se înrăutățesc
brusc.
 În 712 bulgarii invadează Tracia până pe sub zidurile Constantinopolului.
 Între 713-715 urcă pe tron Anastasios II care restabilește ortodoxia și ia masuri
împotriva arabilor.

2
Epoca iconoclastă (717-843)

Teritorial Imperiul cuprinde Asia Mică, în Europa doar Constantinopolul,Thesalonicul și

câteva cetăți din Grecia.

 Orașele europene cunosc o decădere rapidă d.p.d.v.economic în condițiile supremației

lumii arabe
 Noua dinastie isauriană, ianugurată de Leon III va fi dinastia iconoclastilor, care va
elabora reforme sociale, administrative, politice, militare.
 Leon III va diziva theme din Asia Mică intre 717-770.

Între 717-718 se desfăsoară cel de al doilea asediu al Constantinopolului de către arabi.

Maslama asediază pe mare și pe uscat capitala bizantină. Măsurile energice luate de Leon III
și eficacitatea focului grecesc împiedică patrunderea arabilor. Acestia vor fi decimați din
cauza foametei și a ciumei care s-a instalat în tabara lor. Bulgarii îi vor ajuta pe bizantini sa-i
alunge pe arabi, flota lor va fi distrusă de furtună, iar drept rezultat, arabii vor suferi o
catastrofală înfrângere fără precedent.

 Leon III pubilcă un nou cod de Legi- Ecloga

 În 726 Leon III dă edictul contra cultului icoanelor, mizând pe sprijinul
adeversarilor icoanelor, foarte numerosi în lumea asiatică. In urma acestui edict, relatia
cu papalitatea se degradează, papa Grigore III convoacă un sinod la Roma și exclude
din biserică pe adversarii icoanelor, declarându-i eretici.

Între 740-775 începe domnia lui Constantin V- eminent împărat și om politic, unul dintre cei
mai de seamă împărați care au urcat de tron. Pe plan intern apără interesele păturilor sociale
care contribuiau financiar și militar și consolidează puterea autorității imperiale față de
biserică. Pe plan extren duce o politică realistă și duce o campanie militară victorioasă în
Orient. Duce o campanie antiarabă de succes în Mesopotamia.

În 751 cade Ravenna, capitala exarhatului bizantin, în mâna longobarzilor, marcand

prăbusirea puterii imperiale în nordul și centrul Italiei. Papa se reorintază politc în Europa,
prin stabilirea contactelor cu regatul franc, care are drept rezultat emenciparea papalității de
sub obedienta bizantină. Gestul de acceptare de către papă a Donației lui Pepin, îl forțează pe
Constantin V să intervină simbolic, scotând de sub autoritatea papei diocezele din S și V
Italiei, trecându-le sub autoritatea patriarhului de la Constantinopol. A fost singura reactie pe
care acesta a avut-o asupra acțiunilor din Italia. După moartea lui Pepin, papalitatea va
continua relatiile cu Carol cel Mare( 768-814).

După ce Carol cel Mare va rămâne singur la tron, politica sa se va îndrepta în 3 direcții:

- Spre Italia, unde cucereste regatul longobard(774), iar Carol iși ia titlul de împărat
al fracilor și longobarzilor
- Spre Pen. Iberică- unde va cobstitui Marca Spaniei, ca capitala la Barcelona
- Spre Germania unde Carol distrufe regatul avar din Panonia(791-796)

3
 La finalul acestor expeditii prestigiul lui Carol cel Mare creste în fața papalității, care
reinoieste relatia cu acesta. Ulterior în relația lui Carol cel Mare cu papalitatea va
apărea un conflict. În viziunea papalității împăratul trebuia să fie unul roman, iar
imperiul condus trebuia să fie roman, fiind contestat în acest fel statutul basileilor de
la Constantinopol. În viziunea lui Carol, componenta germanică era mai importantă,
ea constând în stăpânirea mai multor regate. De asemenea la fel de importantă era si
componenta crestină, titlul imperial echivala cu misiunea de apărare a creștinismului,
și de a proteja scaunul pontifical. Totodată, el respinge teza papalității, odată cu
incoronarea lui din anul 800, sustinând ca el este încoronat de Dumnezeu și nu de
papa. Pe al treilea plan se afla si componenta romană, însă Carol nu era atasat de
acesta, nu a revendicat titlul de impărat roman, ci a căutat recunoașterea titlului său
imperial la Constantinopol.

Viziunea bizantină a evenimentelor ce avut loc în Italia în a doua jumatate a sec. VIII,
care a culminat cu încoronarea lui Carol cel Mare în anul 800, nu a însemnat altceva
decât o tentativă de uzurpare a drepturilor împăratului de la Constantinopol, care
stăpânea de drept teritoriile din Italia și care era singurul urmaș al împăratilor romani
din antichitate. Dar nu numai la Constantinpol existau nemultumiri, chiar si Carol era
nemultumit de felul în care s-a desfasurat ceremonia sa de încoronare, au fost
inversate riturile, au fost inversate acceptul aristocrației, ale armatei, aclamatiile
poporului, care au venit după încoronare.

Donația lui Constantin- există un document de sec. VII, care s-a dovedit a fi un fals- o
Donație a impăratului Constantin prin care ar fi dorit să legifereze autoritatea papei
asupra teritoriilor, atunci cand exarhatul Ravenei trece sub autoritatea papei.
Documentul a fost facut de către Lorenzo Valla care a scris chiar și un pamflet
referitor la falsa donație a lui Constantin în anul 1517, facand o analiză lingvistică a
dovedit faptul ca documentul nu fusese un fals.

În anul 754 Constantin V convoacă Conciliul din palatul imperial de la Hiereia la care
participă 332 de episcopi și are dret rezultat condamnarea cultului icoanelor.

Un moment de o importantă deosebita este atunci când se crează statul papal în 754 ca
urmare a campaniei militare a lui Pepin – regele francilor în Italia. Sunt cucerite de către
acesta teritorii care faceau parte din exerhatul bizantin și oferite papalității. Cu acest
eveniment, ruptura dintre Constantinopol și Papă se adâncește.

Între 755-775 are loc razboiul bizantino-bulgar, slăbind puterea militară și organismul de stat
al hanatului.

 769 papa Ștefan al III lea convoacă un conciliu în care este proclamată legitimitatea
cultului icoanelor.
 Între 764-775 este punctul culminant al persecutiilor religioase, actiunea împărtului
dobândește un caracter social și politic, mânastirile sunt transformate în scoli, spitale,
azile etc.

4
O perioadă de înăbușire a urii fată de icoane, începe cu anul 784 când se desfășoară Conciliul
Ecumenic de la Niceea( 350 de episcopi), prin care se denunță iconoclasmul ca erezie și este
proclamată restabilirea cultului icoanelor. Acest fapt i se datorează împărătesei Irena-
conduce sub regența fiului ei Costantin VI. Insă în anii următori Irena îl înlătura de la tron pe
fiul ei, Constantin VI și se proclamă basileus. Domnia ei( 797-802) a fost dezastruoasă pe
toate planurile, lupta iconoclaștilor slăbește, se întregistreză un imens regres economic, iar pe
plan extren armata suferă eșecuri.

La sfârșitul sec. VIII- înceutul sec. IX, ca urmare a extinderii autorității bizantine în
comunitățile slave din Tracia, Macedonia, Grecia sunt organizate noi theme: Macedonia,
Pepoponez, Dyrachion, Thesalonic.

În anul 800 este procalamt pe 25 decembrie Carol cel Mare împărat la Roma.
Semnificația acestui moment este emanciparea deplină de sub obsediența bizantină a
Occidentului, ce revendică pentru sine titlu de imperium Romanum. Este un moment de
o importanță deosebită pentru istoria medievală europeană ce are ca rezultat
deschiderea problemei celor doi impărați.

Irena este arestată și exilată, pe tron urcă Nikephor, acesta duce o politică caracterizată de noi
reforme economice, menite să stabilizeze statul bizantin ca urmare a politicii conduse de
Irena.

În anul 811 Nichephor duce o grea înfrângere în timpul campaniei militare împotriva
bulgarilor, acesta moare în lupta iar prestigiul imperiului în Balcani este compromis.

Între 813- 820 – domnia lui Leon VArmeanul – în care se reface puterea militară a imperiului
și se reia lupta contra icoanelor. Leon V este assinat în altarul bisericii Sf. Sofia iar la tron
urmează Mihai II( 820-829).El este un partizan al iconoclasmului, dar din rațiuni politice
încearcă o impăcare între cele două tabere. La moartea lui, urmează la tron fiul său,
Teophil(829-842). Domnia lui este caracterizată de refacerea economică a statului,
incurajează reformele în învățământ, însă tot în această perioadă se produc cele mai grave
persecutii iconoclaste.

La moartea lui Teophil din 842, conducerea este preluată de Mihai III, care era minor, iar
impărateasa Theodora- mama sa preia regenta. Aceasta era adepta cultului icoanelor, la
catedrala Sf. Sofia se proclamă restabilirea cultului icoanelor în 843 prin care se pune capat
epocii iconoclaste.

Ideologia imperială bizantină( sec. IX-X)

De la mijlocul sec. IX, odată cu venirea la putere a dinastiei macedonene, Bizantul revine la o
politică universalistă. Apatenenta la universalitate a fost un sistem elaborat de cancelaria
imperială, numită familia principi. Prin aceasta se intelegea ca impăratul este singura
autoritate legitimă, definită de Dumnezeu ca singurul care dorea binele, scopul împăratului
era de a apăra bunirile imperiului și de a castiga pe cale dreaptă alte bunuri care îi lipsesc.

Potrivit doctrinei bizantine, exista o singură cpmunitate creștină cu centrul la Constantinopol,

și care dincolo de frontierele imperiului cuprindea o ierarhie de state subordonate, care
5
datorau Bizantului supunere ecleziastică și politică. Locul acordat fiecărui stat în această
ierarhie depindea de nivelul de civilizație, independentă politică, resurse militare și serviciile
pe care le puteau oferi statului bizantin. În vârful ierahiei se afla împăratul bizantin, în
caliatatea sa de înlocuitor al lui Dumnezeu pe pământ, acesta era stăpânul absolut al statului
dar și al lumii. După împăratul bizantin urma în ierarhie fratele său, impăratul din Occident și
fiul său tarul bulgar. Ceilalti principi erau numiti prieteni- regele Angliei, dogele Venetiei.
Ceilalti erau numiti supusi- princi sârbi, ruși, români, armeni, italieni.

În virtutea pozitiei sale basileul se bucura de os erie de privilegii:

 Era singurul care putea folosi purpura roșie

 Folosea cerneala roșie pentru semnarea documentelor
 Emitea acte cu bule de aur
 Numai puterea impăratului putea regurge de la Dumnezeu( gratia dei)
 Puterea celorlati principi trebuia legitimată de impărat
 Doar din porunca împăratului bizantin se puteau face picturi în mozaic

Însă o serie de reguli au fost încălcate- purpura a fost folosită de către Otto al III lea și de
către Asănești, dreptul de a realiza mozaicuri și gratia dei. De asemenea și în ceea ce privește
titulatura imperială- autokrator( stapân absolut al lumii) a fost urzurpat de sârbi, bulgari,
români.

Această ideologie bizantină este fundamentată în diverse lucrări- Codul de legi a lui Leon VI
– Basilicalele – în care se menționează puterea absolută a împăratului, lucrările lui Constantin
VII Porfirogenetul- Despre theme, Despre administrarea imperiului, Despre ceremoniile
curtii bizantine. În lucrarea Despre ceremoniile curții sunt mentionate o serie de regului care
trebuiau respectate la curtea imperială. Spre exemplu, în prezenta impăratului se pastra liniste
absolută, se detalia ordinea în care erau primiti demnitarii străini, era descrisă tinuta
impăratului, veșmintele și coroana sa. De semenea, persoana împăratului era sfântă, nimeni
nu avea voie să o atingă. Toată această desfasurare la curtea bizantină avea rolul de a arăta
prestigiul și importanta impăratului.

Mai exista pe lângă aceste regului și obiceiul nașterii copiilor în camera de purpură, cei care
erau nascuti în acesta camera aveau dreptul de a urma la tron. Acest obicei va fi ridicat la
rang de instituție de către Leon VI pentru fiul său Constantin VII. Această institutie a fost
păstrată până la sfârsitul imperiului.

Apogeul statului bizantin ( 843-1025)

Mihai III ajuns la maturitate rămâne singurul împărat care conduce statul bizantin cu sprijinul
unchiului său Bardas- om politic talentat. În 860 începe un lung conflict între Roma și

6
Constantinopol, patriarhul bizantin se emancipează definitiv de sub autoritatea papei- biserica
creștină devenind bicefală.

 În 863 se încheie un tratat de pace cu Boris al bulgarilor în schimbul creștinării

poporului în rit ortodox. În timpul lui Simeon în 894 se declanșează un razboi
impotriva bizantului, care la început a fost de ordin economic, însă ulterior a fost dus
până la moartea acestuia- 927. Simeon aspira la titlul de impărat și îți ia numele de
basileu al romeilor și bulgarilor. Telul lui a fost cucerirea Constantinopolului. După
moartea lui Simeon la putere urmează Petru, care este recunoscut de impărat ca fiu ca
aliat al acestuia.
 În 865 se ascute conflictul între Papa și Constantinopol, Mihai al III lea protestează
printr-o scrisoare adresată papei Nicolae I împotriva amestecului acestuia în treburile
bisericii orientale. Drept răspuns, papa îi reprosează lui Mihai III că se proclamă
imperator Romanum deși ignoră limba latină, pe care o consideră barbară.

Vasile I Macedonenaul uzurpă tronul lui Mihai III în 867 și va pune bazele dinastiei
macedonene (867-1028) sub care imperiul cunoaște apogeul puterii sale. La moartea lui
Vasile I urmează la tron fiul său, Leon VI. Principala realizare a domniei lui Leon VI este
codul de legi Basilicalele( 60 de cărti). Acestea reprezintă cel mai mare monument juridic
bizantin. La moartea lui Leon VI urmează la tron fratele său Alexandru (912), acesta moare
în 913 și se instituie o regentă în numele minorului Constatin.

Domnia lui Petru(927-969) reprezintă perioada de maximă influentă a culturii bizantine

asupra bulgarilor. Petru, tarul bulgar, încheie pace cu imperiul și primește titul de basileus
pentru teritoriul bulgar.

Guveranarea personală a lui Constantin VII Porphyrogenetul continua politica dusă de

Roman I de apărarea a comunității rurale, iar pe plan extern începe marea ofensivă în Orient
condusă de Bardas Focas.Constantin Porphyrogenetul rămâne însă remarcat datorită
activității sale culturale- ,,primul umanism bizantin”.

Între anii 959-963 se desfășoară domnia lui Roman II, pe plan extern se continua politica
marilor victorii, pe plan intern se duce o campanie antiaristocratică. Între 960-961 se
recucereste insula Creta de la arabi.

 962 Otto I ( 936-973) se proclamă imparat la Roma și fondează imperiul romano-

german.

La moartea lui Roman II, puterea este preluată de cei doi fii ai săi în vârtsă de 3 și 6 ani-
Constantin și Vasile sub regenta Theophanei. Nikephor Phocas se casatoreste cu Theophano
și devine imparat în 963.

Domnia lui Nikephor Phocas( 963-969) este reprezentată de o politică fiscală dură, sustine
interesele aristocratiei și ale armatei. În timpul domniei sale bizantinii reusesc să
restabililească controlul asupra Mediteranei.

 961 ia în stâpânire insula Creta

7
  964-965 marea campanie a lui Nikephor Phocas în Cilicia- organizează aici o nouă
themă.
 965 insula Cipru este eliberată
 966 are loc o campanie în Siria incununată de succes în care dispare cel mai mare
adversar al imperiului din lumea arabă, emisarul Saif-ad-Daulah(967).

Nikephor Focas cade victima unui complot de palat organizat de sotia sa Theophano și de
Ioan Tzimiskes( cel mai bun comandant al imperiului). Acesta este proclamat impărat în 969
și va domni până în 976. Pe parcursul domniei sale imperiul cunoaste pe plan extern apogeul
existentei sale. În 971 Tzimiskes poartă un razboi decisiv cu rusii în care resușeste să
respingă definitiv prezenta rusilor asupra bulgarilor. Sviatoslav vine cu o armată mare( 60 de
mii de soldati) în Balcani, îi invinge pe bulgari și se instalează in capitala acestora. El refuză
să mai părăsesacă Balcanii, recucereste capitala statului bulgar și ia în stăpânire tezaurul
acestora. El transmite un masaj la Constantinopol, cerându-i împăratului să se refugieze în
Asia Mică pentru ca el să devină împărat la Constantinopol. În captala bizantină vine împărat
Ioan Tzimiskes pentru care cererile lui Sviatoslav erau mai mult decât exagerate. El reuseste
să îi oprească pe ruși, cucereste Preslovul. Sviatoslav se retrage în Kiev și semnează cu
împăratul bizantin un tratat de pace.

În 971 basileul anexează imperiului intreg teritoriul bugar( țaratul) restabilind după 300 de
ani granita pe Dunăre. Țarul Boris a fost dus la Const. și forțat să abdice, iar patriarhul bulgar
a fost desființat.

În 972 Ioan Tzimiskes duce o politică mult mai elastică decât inaintasul său față de Otto I,
oferindu-i acestuia mana unei prințese bizantine( a nepoatei sale Theodora). Cu acest
eveniment conflictul dintre cele două imperii se încheie.

Între 976-1025 se desfășoară domnia lui Vasile II în care se remarcă apogeul bizantului rin
lărgirea imperiului în Orient si mai ales în Balcani, unde granita este stabilită pe Dunăre.

Un eveniment important pentru lumea creștină se petrece în 988, cand odată cu crestinarea lui
Vladimir al Rusiei, este crestinat și poporul rus.

Izvoarele bizantine și latine ale sec. XI-XII îi consemnează pe locuitorii sud-dunăreni ca

vlahi.

În anul 1025 moare Vasile II si astfel se pune capat carierei de putere mondială a imperiului
Bizantin.

Criza veacului XI (1025-1081)

Cel mai important izvor despre Criza sec. XI este Cronografia a lui Mihai Psellos, care
acopera perioada 976-1077. Această lucrare este importantă pentru ca Psellos a fost un
personaj influent la curtea bizantină la mijlocul sec. XI. El este implicat direct în deciziile
luate de aumiti impărati- Ioan I Comnenul, Theodora și Mihai I. Psellos a primit o educatie
aleasă, ajunge la curtea imperială unde este secretarul lui Mihai IV. El va urca în ierarhie

8
aungâng să conducă Senatul. După 1040 va fi martor ocular al evenimentelor din
Constantinopol.

Declinul imperiului începe odată cu anul 1024 cand vine la putere Constantin VIII. El refuză
responsabilitățile, îi placeau jocurile și cursele de cai, risipeste banul public, neglijând chiar și
succesiunea la tron. A vaut 3 fiice, și reuseste să o marite doar pe Zoe, cu Mihai care a fost
proclamat impărat sub numele de Mihai IV.

Despre Mihai IV Psselos nu a avut critici, el a avut meritul de a echilibra finantele, dar abdică
în 1041. Între timp Zoe îl adoptase pe Mihai, care devine împărat sub numelede Mihai V.

Mihai V( 1041-1042) incearcă să o alunge pe Zoe la mânăstire, insă aceasta faptă a dus la
pierderea tronului, populatia din Constantinopol revoltându-se. Petru o scurta perioada de
timp imperiul va fi condus de cele doua surori Zoe și Theodora, însă era greu ca imperiul să
fie condus in acest mod. Cele doua nu se intelegeau, Zoe a decis să se casatorească cu
Constntin, care devine imparat sub numele de Constantin IX.

Despre domnia lui Constantin IX(1042-1055) Psselos are numai păreri negative, acesta a
cheltuit bugetul statului fără responsablitate, sigurul merit fiind reorganizarea Universității
din Constinopol. După ce moare Constantin IX în 1055 si Zoe in 1050, domnia ii revine
Theodorei.

Despre domnia Theodorei(1055-1056) Psselos are numai cuvinte de lauda, ea nu a cheltuit

banul public, nu a mai acordat indemnizatii marilor dregători, oadată cu moartea ei se
termina dinastia porfirogenetilor.

După moartea lui Vasile II imperiul trece printr-o criză profundă, partea cea mai grea fiind
între anii 1071-1081 când se petrec violente ce duc imperiul în pragul prăbusirii.

- Pe plan economic se întregistreză o criză economică

- Lupta pentru putere este accentuată
- Pe plan extern imperiul cunoaște o reducere semnificativă a teritoriului

Domeniul care infloreste în această perioadă este cultura, apar opere de valoare, sunt apreciati
scriitorii de seamă- Mihai Psellos.

Urmează la tron Constantin VIII domnia acestuia fiind caracterizată de o autoritate

antimilitară, destintuind din functii pe cei mai valoroși generali.

 1028-1034 domnia lui Roman II

 1046-1047 marea invazie a pecenegilor

În timpul domniei a lui Isac I Comnenul( 1057-1059) are loc prima reactie militară contra
aristocratiei civile. Acesta încearcă să reformeze statul, toate domeniile si demnitățile
acordate de către predecesorii lui au revenit statului, lovind puternic în aristrocratie. Din
pacate, Isac va abdica în 1059, toate actiunile sale fiind blocate si oprite.

9
Urmează la tron Constantin al X lea Ducas( 1059-1067) iar în descrierea lui Psselos,
împăratul continua fastul imperial, rispipește banul public. Moare în 1067 iar sotia sa se
marita cu Roman IV (1067-1071) care moare în timpul luptei de la Mantzikeort.

Mihai al VII lea preia puterea la Constantinopol, Psselor îl lauda pe acesta, considerându-l un
om de cultura, cu multe calități. În anul 1078 acesta abdică, confrunându-se cu o revoltă.
Profitând de anarhie, selgiuicizii înaintează spre vest iar la tron vine Alexios I Comnenul,
care pune bazele dinatiei Comnenilor.

Domnia lui Nikepor Potanes reprezintă punctul culminant al crizei sec. XI. Pe plan economic
situația se inrăutățește ducând la devalorizarea monedei bizantine. Pe plan politic revoltele
militare se tin lant. În anul 1081 Alexios Comnenul este încoronat cu mare fast la Sf. Sofia,
iar aristocratia militară, al cărei reprezentant era revine la putere.

Căderea Imperiului Bizantin( 1081-1453)

Ultimele patru secole sunt cele mai frământate pentru istoria imperiului bizantin. Această
perioadă începe cu domnia lui Alexios I Comnenul( 1081-1118) care a fost un general de real
talent, reprezentant al aristocrației, reusind sa refacă pozițiile imperiului în Balcani și în Asia
Mica. În momentul preluacăă puterii el a găsit o situație dureros de grea, Italia era pierdută, în
Balcani imperiul era redus la Constantinopol și împrejurimi, peinsula era disputată de către
arabi, sârbi și pecenegi, maghiari, croați. În Asia turcii amenintau imperiul ajungând până pe
malurile Bosforului.

 1069-1099 prima cruciadă pune pentru prima dată în conflict Bizanțul și occidentul și
duce la creșterea tensiunii pe toate planurile intre cele 2 lumi.

Domnia lui Ioan II Comnenul(1018-1143)- în timpul domniei sale se desfasoară Congresul de

la Venetia, primul din istoria medievală prin amploarea și importanta măsurilor sale. Papa
este recunoscut seful de necontestat al crestinătății. Manuel Comnenul, urmasulla tron
înregistreză nu numai un eșec total în politica sa externă, dar asistă și la crearea în Europa a
unei coalitii antibizantine, ma amenintătoare ca oricând, prin apropierea celor trei mari
adeversari ai săi: împăratul german, regele Siciliei și Venetia.

În anul 1185 izbucnește în estul Bulariei rascoala vlaho-bulagară a fraților Petru și Asan.
Isac al II interprinde o expediție împotriva acestora, însă drept rezultat după încheierea
ostilitatilor cu bizantinii, se orhanizează noua formațiune vlaho-bulgară cu centrul al
Târnovo, iar Asan este încoronat țar. Astfel este intemeiat noul stat vlaho-bulgar.

În anul 1024 Constantinopolul este cucerit de către cruciați după un atac de 3 zile a
,,soldaților lui Hristos”, iar latinii iau în stăpânire teritoriul bizantin dintre Dunăre și mare.

Consecintele interne ale crizei sec. XI

Pe plan intern este vorba despre o criză politică care se manifestă prin confruntarea dintre
aristrocratia civilă și aristrocratia militară. După moartea lui Vasile II Macedoneanul

10
aristrocratia civilă se impune la putere. La randul ei aristrocratia militara se revolta si ajunge
la putere fiind reprezentata de Nikephor Boniates și Isac Comnenul. În anul 1081 se încheie
această confruntare prin victoria aristrcratiei militare al cărei reprezentant era Alexios
Comnenul.

Pe plan economic criza se manifestă de abia după jumatatea sec XI , înregistrându-se un

declin al agriculturii și abandonarea loturilor de pământ. Aceasta criză a lumii rurale era
dublată și de una financiara ca urmare a risipirii fondurilor statului bizantin prin ridicarea
unor edifii marete, a acordarii de scutiri de plata demnitarilor, a acordarii demnitatilor.

Nu in ultimul rand în secolul IX s-a petrecut si o criză militara, după 1095 se diminuează
constant investitiile in armata și se reduc si efectivele militare. De asemenea, revoltele și
navalirile barbarilor au contribuit la dezorganizarea sistemului administrativ.

În ceea ce priveste criza externă, se disting două etape:

-1025-1050 perioada ]n care imperiul se află la apogeul puterii sale

-1050-1080 perioada în care Bizantul cunoaște o criză accentuata care avea să ducă la
pierderea statutului de putere mondială și avea să-l ducă în pragul prăbușirii.

Orientul

După mijlocul sec XI își fac apatitia turcii selgiuicizi care cuceresc Bagdadul și devin
protectorii califului de la Bagdad. După cucerirea Califatului de la Bagdad se întorc împotriva
Bizantului iar in anii 1060 încep expeditiile în provinciile orientale ale Imperiului. Au fost
prădate Mesopotamia, Cilicia, a fost invadată Asia Mică. Bizantinii nu reusesc sa facă fată
invaziei selgiuicide, fiind lipsiti de o armata propie, puternică, rezultat al politicii interne a
aristocratiei civile. Practic, deceniul 1071-1081 a fost marcat de înaintarea turcilor catre
strâmtoarea Bosfor care este facilitata de si de situatia internă a statului Bizantin. Până în
1080 selgiuicizii reusesc să ajungă până la strâmtoarea Bosfor, lichidând stăpânirea bizantină
în Orient.

Peninsula Balcanică- din anul 1048 incep invaziile pecenegilor la S Dunării provocând mari
pagube si afectând grav structurile economice si intreaga organizare politico-administrativă.

Occidentul

În Italia în prima jumătate a sec XI apar normanzii un factor amenintător atat pentru
papalitatea cat si pentru Bizant. Însă alianta bizantino-pontificală cunosteaesecuri incă din
anii precedenti fapt ce adus la Marea Schismă din 1054. Aceasta ruptura a dus la apropierea
papalității de normanzi, iar in anul 1059 se pun bazele acestei alinate prin Conciliul de la
Delfi. Cu binecuvântarea papei, normanzii incept cucerirea teritoriilor bizantine din Italia.
Odata cu cucerirea orasului Bari din 1072 a fost lichidată stâpănirea bizantină în peninsulă.

Astfel, la sfârșitul secolului XI de la o mare putere care era Imperiul Bizantin, ajunge acum să
controleze doar teritoriile din preajma Constantinopolului.

11
Dinastia Comnenilor

În momentul în care Alexios I Comnenul urcă pe tron, situatia în Bizant era critică. Bizantul
mai stăpânea doar Constantinopolul și o parte din Tracia. Noul împărat era lipsit de o armată
puternică, de flotă și de bani. Primul pericol cu care s-a confruntat au fost normanzii, care
după cucerirea teritoriilor bizantine din Italia îți doreau cucerirea Constantipolului. Alexios
reuseste să respingă acesta initiativă a normanzilor și își indreptă atentia spre Orient ,
organizează mai multe expeditii militare, urmeză victorii importante în Asia Mica .

Alexios II Comnenul extinde succesele militare în Orient și recucereste Cilicia, fiind urmat de
Manuel Comenul care are cateva succese în Asia Mică în prima parte a domniei. În cea de a
doua parte a domniei va fi criticat de cronicarul Niketas Choniates pentru ca ambitiile sale
militare de recucerire a teritoriilor din Italia era exgerate, în plus el cheltuise sume mari de
bani pentru atagerea aliantilor in acest plan. Toate proiectele împăratului vor eșua. Se
organizează o coalitie anitibizantinî formată din Regatul celor două Sicilii, Venetia, Imperiul
Roman-German și Papa. Aceasta politica a costat Bizantul pentru ca a permis selgiuicizilor
sa-și refacă fortele, succesele anteriaore fiind compromise.

Pecenegii au inceput să se aseze la S Dunării dar bizantinii ajutati de cumani au reusit să-i
inlăture complet iar după aceasta victorie este restabilit controlul pe Dunăre. În a doua
jumătate a secolului al XII lea bulgarii aveau să se revolte sub conducerea lui Petru și
Asan(1185). În urma unor campanii militare esuate, Isac II recunostea existenta statului
bulgar. La finalul secolului XII dezastrele bizantine era peste tot- în Italia, Orient, Balcani.

Cruciadele

Relațiile Bizantului cu Papa după Marea Schizmă din 1054 au fost influentate de pătrunderea
ideilor de reformare a papilor. Primul din ei a fost Grigore VII care trage concluziile acestor
idei care au inflentat si Bizantul.

 În primul rând exista dorinta papalității de a subordona puterea imperială în Occident

 În al doilea rând, exista dorinta Romei de a fi recunoscută supremă in biserica crestină
 În al treilea rând, papa își dorea o politică teritorială activă în Italia

În anii care au urmat relații dintre cele două puteri au alternat, cele mai mai importante
evenimente se petrec în timpul lui Manuel I, la inceptul domniei lui papa a fost adeversarul
său, însă după încoronarea lui Frederic I Barbarossa și a rupturii acestuia de papa, se produce
o apropiere între bizantini și papalitate. Papa Alexandru III avea nevoie de bani si armata
petru confruntarea cu Barbarossa, însă cei doi s-au impacat în 1117 iar aliantele anterioare cu
Bizantul s-au ruinat. Până la sfârșitul sec XII papa se afla în tabăra antibizantină, apărând
momente tensionate cand Barbarossa a pus problema cuceririi Constantinopolului în timpul
Cruciadei a IIIa .

Imperiul Romano-German

La sfârșitul sec XI- începtul sec. XII relatia bizantului cu Imperiul romano-german este bună,
alianta dintre Alexios I și Henric IV apoi alianta dintre Alexios II și Conrad III au produs o

12
apropiere intre cele două. Manuel I Comnenul se casatoreste cu nepoata impăratului german
Irina.

Situatia se schimba cand la putere vine impăratul german Frederic I Barbarossa în anul 1152.
Acesta renunta la politica dusa de predecesorii sai si adopta o politica universalista. Relatiile
se vor tensiona si mai mult cand Frederic se aliaza cu Papa, iar cel care are de pierdut este
impăratul bizantin.

Tot Barbarossa, în contextul organizarii celei de a treia cruciade va pune în discutie atacarea
Constantinopolului, iar papalitatea va avea misiunea predicării unei cruciade împotriva
Bizanțului.

Imperiul Romano-German

La începutul sec XI – sec.XII relația Constantinopolului cu Imperiul Romano-German a fost

una bună, situatia se schimbă după încoronarea ca împărat a lui Frederic I Barbarossa(1152).
Aceasta renuntă la politica promovată de predecesorii sai și revine la politica universalistă.

Situatia se va tensioba si mai mult cand Manuel intra intr-o alianță cu papa, împotriva lui
Barbarossa, însă cel care va pierde va fi împăratul bizantin, care nu-și va atinge obiectivul de
a ajunge împărat al Occidentului, din potrivă el se vede nevoit să se confrunte cu o puternică
alianță antibizantină din 1117.

 În contextul celei de a 3 a cruciade, Barbarossa pune în discuție atacarea capitalei

bizantine. Armata cruciată trece prin Pen. Balcanică spre Constantinopol jefuind totul
în cale. Fredeic atacă teritoriile balcanice, cucereste Adrianopolul, pericolul german
fiind tot mai amenintător pentru Constantinopol. În acest moment Isac II cedează și
acceptă propunerile cruciatilor din 1189. Potrivit tratatului Isac II trebuia sa-i
elibereze pe solii lui Barbarossa trimisi de către acesta la Constantinopol și luati
prizonieri de către Isac II, trebuia să le acorde despăgubiri acestora dar și împărtului
german. Mai existau si alte prevederi precum participarea la viitoarea cruciadă cu un
corp de oaste, să asigure aprovizionarea expeditiei și să asigure apărarea locurilor
sfinte după cucerirea lor.

Desi părea ca acest tratat va aduce liniște Constantinopolului, nu a fost așa, Barbarossa nu
renuntă la planurile de cucerire a Constantinopolului. Moartea sa din 1190 l-a adus la tron pe
fiul său, Henric VI care își mentine pretentiile tratatului încheiat cu bizantinii.

Venetia

După recucerirea lui Iustinian, orasul rămâne sub autoritatea bizantină până la sfârșitul sec.
IX. Afirmarea Venetiei începe odată cu sec. VII, însă este fidelă bizantinilor în confluctul
dintre Carol cel Mare și bizantini.

13
În aceeași perioadă Venetia își construieste flotă de război și comercială. Cu această flotă ei
au venit în sprijinul bizantinilor atunci când au fost solicitati. Un moment important a fost
atunci cand Vasile al II lea decide să le acorde primele privilegii comerciale pentru a-i
recompensa pe venetiei pentru loialitatea fată de bizant. Astfel, Venetiei îi sunt reduse taxele
pentru comert cu 4 % și sunt protejati de autoritatea bizantină. Acest tratat avantajos avea sa
le dea un impuls economic venetienilor.

Momentul cel mai important a fost cand Alexios I îi rasplateste pe venetieni prin avantaje
politico-financiare:

-dogele( care conducea Venetia) primea titlul de protosebastos, însotită de o renta anuală

-patriarhul venetian primea și el o rentă de 20 mii de lire

- 20 de mii de lire aur erau împărțite bisericilor venetiei

-dretul de a face comerț în toate regiunile imperiului, inclusiv în Constantinopol, în mod

liber, fără a plăti vreo taxă sau impozit

- primeau debarcader la Constantinopol la Cornul de Aur

- venetienii scăpau de controlul functionarilor imperiali, care controlau corăbiile

Aceste privilegii au fost acordate dat fiind faptul că venetieni au contribuit la alunagrea
normanzilor din teritoriile bizantine, însă consecintele tratatului au fost pentru Venetia
semnificative. În rimul rand, Venetia putea să pună bazele imperiuli său colonial, avantajele
obtinute fiind imense au reusit să intensifice comertul. Pentru Bizant însă situatia nu a fost la
fel de bună pentru că pierdeau in acest fel o sursă considerabilă de venituri.

În condițiile în car exista o tradite de reinoire a tratatelor, Ioan II Comnenul încearcă să scape
de aceste scutiri acordate Venetiei și refiză sp mai reinoiască tratatul în 1118.Acest refuz
provoacă imediata reactie a Venetiei, fflota venetiană atacă insulele grecesti Chios,
Rodos,Lesbos. Aceasta se apropie tot mai mult de Constantinopol atunci cand Ioan II cedează
și acceptă reinoirea tratatului.

Manuel I Comnenul va încerca la rând său același plan pe care l-a avut inaintașul său mai ales
atunci cand observa ca venetienii incep sa aibă propriile interese în alianta militară cu
Bizantul. Impăraul îi va aduce pe genovezi pe pietele bizantine si i-a asezat de acestia alături
de cartierul venetian. Acest fapt i-a nemultumit, cartierul genovez fiind atacat de venetieni.

Venetia nu s-a oprit aici și a organizat o campanie împotriva Constantinopolului, dar care nu
aresuit din cauza unei epidemii. Din acest moment venetienii nu au mai revenit pe pietele
bizantine și Venetia intraîn toate alianțele îndreptatea împotriva Constantinopolului, astepând
momentul revanșei care va veni în 1204.

14
Normanzii

Normanzii au reprezentat un adevărat pericol pentru Constantinopol, aceștia erau conduși de

către Robert Giuscard și Boemund de Tarent care aveau in plan instaurea unui imperiu
mediteranean, care presupunea cucerirea Constantinopolului. și a Pen. Balcanice. O epidemie
izbucnită în tabară normandă și a permis bizantinilor să aibă cateva succese în 1085, fiind
ajutati de venetieni.

În timpul cruciadei același Boemund va reusi să pună bazele principatului Antiohiei, refuzând
să inapoieze cetatea împăratului bizantin. Tensiunile apăraute în disputa pentru cetatea avea
să ducă la cel de al doilea razboi bizantino-normand. Acest razboi avea să pie precedat de un
turneu al lui Boemud prin lume în căutare de alianti impotriva bizantinilor. Razboiul s-a
finalizat cu succesul bizantinilor și cu un tratat în care Boemud se declara vasal al Imperiului.

Cea de treia campanie bizantio-normandă s-a desfășurat în timpul celei de a doua cruciade, în
1147. Armata normandă era condusă de Roger al II lea iar in 1189 s-au pus bazele regatului
Siciliei. Această campanie a vaut mai mult un csop politic, după ce au fost cucerite insulele
din arhipeleagul grecesc, au fost cucerite Corintul și Teba. Ultimul oraș era impratnt pentru
că era principalul producător de mătase după capitală. După ce au cucerit orașul normanzii au
luat mestesugarii și impreună cu unltele lor i-au stabilit în S Italiei în zona Palermo. Acest
eveniment duce la declinul producerii mătăsii în Bizant.

Din 1185 are loc cea de a patra campanie a normanzilor, aceastia cuceresc Thesalonicul, fiind
cel mai mare oras după Constantinopol din Bizant. Acesta a fost prădat timp de 3 zile și
următoarea tinta ear capitala bizantină. Însă aici au loc revolte care îl înlătura de la tron pe
Manuel Comnenul și in locul lui este numit Isac II Angelos. Aceata reuseste să mobilizeze
armata și să-i înlăture pe normanzi din teritoriul bizantin.

Prin organizarea acestor campanii, normanzii au arătat faptul că Bizantul nu este invulnerabil
și că o moblizare serioasă a forțelor occidentale, o coordonare a actiunilor acestora ar putea
determina chiar cucerirea capitalei biznatine și înlăturarea imperiului.

Cruciada I

În anul 1095 la apelul lansat de papa Urban II pentru organizarea unei cruciade împotriva
musulamanilor, s-au organizat două expediții

-cruciada sărăcimii(1096)

-cruciada cavalerior(1096-1099)

Prima cruciada a saracimii a inceput în vara anului 1096 iar Alexios I spera ca va primi ajutor
din partea occidentului împotriva turcilor. Din potriva insă masele populare din Franța și
Germania au urmat lini văii Dunării, intrând în Pen. Balcanică, îmdreptându-se spre
Constantinopol și jefuind totul în cale. Prima etapă a acestei cruciade se încheie cu replica
turcilor data cruciatilor.

15
Cea de a doua etapă, numită cruciada cavalerilor a fost condusă de Boemund de Tarent, alte
grupuri consistente veneau din Franta. Niceea ers asediata de către cruciati, în vara aului 1097
ei inainteză spre Ierusalim și vor cuceri Antiohia, urmând ca in 1099 Ierusalimul să fie
cucerit, populatia acestuia fiind masacrată. Rezulatul politic al acestei prime cruciade a fost
crearea unor state latine în Orient, cel mai important a fost Regatul Ierusalimului.

Cruciada a II a

Cea de a doua cruciada a fost provocată de recucerirea Edesei de către musulmani în anul
1144.La ea au participat regle german Conrad al III lea și regele Franței Ludovic al VII lea.
Primii care ajung în caitală sunt germanii, pe drum jefuind provinciile balcanice ale
Bizantului. Aceasta campanie militara s-a dovedit a fi in final una escuata pentru ca ambele
armate au fost infrante , nereusind sa-și atingă obiectivele propuse.

Cruciada a III a

Acesta a fost declansată de recucerirea Ierusalimului de către musulmani în 1187 iar lansarea
aplelului la cruciada a mobilizat suveranii europei: Frederic I Barbarossa, Filip II August,
Richard I Inimă de Leu. Cele 3 armate au pornit separat. Armata germană își urmează drumu
spre Asia Mică evitând Constantinopolul. Celelalte două armate s-au deplasat pe mare spre
Orient, evitând și ele Constantinopolul. După ce acaestea au ajuns în Orient colaborarea
dintre ele a fost dificilă din cauza conflictelor mai vechi. Singura actiune comună a fost
cucerirea cetății Acra in 1191, însă expeditia s-a incheiat fară alt succes. Pentru ca aceasta
cruciada nu si-a atins scopul, pe scaunul papal vine în 1198 Inocentiu al III lea care lansează
apelul pentru o nouă cruciada.

Cruciada a IV a

La expeditie nu au mai participat suveranii europei ci doar cavaleri din Franta, incepând să se
strângă începând din 1201. Efectivele adunate erau destul de insemnate depășind 30 mii de
cavaleri. Obiectivul declarat a fost cucerirea Egitului, cae avea protectoratul asupra locurilor
sfinte.

Pentru a putea traversa marea Mediterană ei se adresează genovei, care îi refuză. Venetienii
însă decid să-i ajute pe cruciate date fiind disputele cu bizantinii din trecut. Însă în tabara
cruciatilor își face aparitia sin Isca II Angelos, fiul impăratului detronat Isac II Agelos. El
cauta sprijin pentru reinstalarea sa pe scaunul imperial. Acesta le propune cruciatilor să se
indrepte spre Constantinopol, pentru a-i acoda ajutor lui Isac II. Alexios le promite 20 de mii
de marci de argint, aprovizionarea expeditiei, participarea la cruciada cu un corp de 10 mii de
soldati. El a mai promis unirea bisericilor și suprematie pontificală.

Cel care si-a impus punctul de vedere pentru luarea unei decizii,fiindca existau opinii diferite,
a fost dogele Venetiei. În cele din urmă cruciatii acceptă propunerile lui Alexios Angelos,
flota venetiană pornind spre Constantinopol. În oras are loc însă o revolta care îl înlătura pe
Alexios III Angelos și îl readuce la putere pe Isac II Angelos, populatia sperâmd să evite
contactul cu cruciatii. Însă Alexios III fuge si ia cu el tezaurul imperiului. Alexios IV le cere
cruciatilor un ragaz de 4 luni, iar acestia raman să astepte în afara orașului. Tebsiunile aveau

16
să se acumuleze între cruciati și populatie, cand in februarie are loc o nouă revolta in care
Isac II și Alexios IV sunt închisi. In locul lor vine Alexios V Ducas. Cei doi imparati aveau sa
maora iar cruciatii i-au acuzat pe bizantini ca l-auasasinat pe imparat pentru a renunta la
intelegerea facută. Cruciatii aveau două optiuni odata cu schimbaea impăratului- fie paraseau
capitala si continau exeditia spre locurile sfinte, fie atacau capitala pentru a-l obliga pe
impărat să respecte întelegerea. Cruciatii au optat pentru cea de a doua variantă,
Constaninopolul este cucerit, cruciatii facând un măcel cumplit.

După cucerirea capitalei s-a hotarat impărtiea posesiunilor intre cruciati, Balduin de Flandra a
fost desemnat împărat. El a proclamat unirea bisericilor si a trimis papei o scrisoare prin care
il instiinta de evenimentele care au avut loc. Reactia papei nua fost una pozitivă, pentru ca el
nu a fost consulatat la alegeri , insă treptat fiind bucuros de avantejele pe care le-ar putea avea
a fost de acord cu deciziile cruciatilor, acuzându-i pe biznatini de erezie si de schizmă.

Impărtirea teritoriilor a avut următorul rezultat:

 s-au creat statele latine avand in centru Principatul Latin de Constantinopol și trei
state de rezistenta greacă- Imperiul de Trapezunt care apare în 1204. Despotatul
Epirului condus de familia Ducas.Acesta avea sa aibă o contributie remarcabilă,
extinzându-și teritoriile în Peninsula Balcanică, cucerind orincipatul Thesalonicului.
Însă existenta lui va fi scurta fiind cucerit de către Ioan Asan II. Imperiul de la
Niceea care a fost fondat în 1205 de către Theodor Lascaris, care avea să ducă în final
la reucerirea Constantinopolului în 1261.

Imaginea occidentalilor în sursele bizantine din sec. XII

Exista trei surse din sec. XII care ofera date despre evenimentele petrecute în aceasta
perioada în Bizanț.

 Alexiada de Ana Comnena

 Cronica de Ioan Kinamos
 Istoria de Nicetas Koniates

Ana Comnena scrie Alexiada între 1138-1148 la câtiva ani de la cruciada într-o erioada în
care ea se gasea la manastire. Lucrarea este reprezentativă pentru cei care manifestau
ostilitate față de occident. Ea descrie cruciada saracimii, comparandu-i cu un nor de lacuste.
Vorbeste despre neajunsurile provocate de saracime la Constantinopol. Accepta ideaa ca
saracimea din Occident era împinsă la această acțiune din dorința de a se închina la
mormântul Mântuitorului.

Despre cavaleri ea are altă opinie, caracterizându-i lacomi, ticalosi, naînfânați, greu de
controlat. De asemenea subliniază inacapacitatea lor de întelge regulile de la Curtea
Imperială.

17
Participarea preoților la expeditie îi ofera prilejul Anei Comnena de a observa diferentele
dintre conceptia bizantină și cea occidentală cu privire la cler. Îi descrie pe cruciati ca fiind
nesupusi, sunt lipsiti de maniera si cultură, nu au nicio strategie în luptă, dând toți navală
împotriva inamicului folosindu-se de capacitatea lor mare. Mai trebuie menționat faptul ca
Anna Comnena a avut contact direct cu cruciatii , însă pentru scrierile sale s-a folosit de
martorii oculari si de unele documente. Sigurul personaj care este descris pozitiv este regele
Henric IV, care era în conflict cu papa.

Cea de a doua sursă, Cronica – a fost scrisă între 1180-1185 și descrie perioada 1118-1176.
Autorul este convins de superioritatea politica și culturală a Imperiului Bizantin, care este
centrul lumii, iar ambitiie politice ale occidentalilor provoaca puternice atacuri din partea lui
Kinamos, vinovată fiind papalitatea de ruptura occidentului de Bizant.

La fel ca Anna Comnena, nici Kimanos nu ofera detalii pozitive despre cruciati, îi definește
pe acestia, pentru el era clar ca toate ambitiile cruciatilor era de ne inteles pentru caracterul
religios al Bizantului.

Cea de a treia scriere istorică a lui Niketas Koniates, acopera perioada 1187-1206. Ultima
parte a fost scrisă la Niceea după evenimentele din 1204. Autorul simte nevoia să scritice și
sa gasească responsabili pentru ceea ce s- a întamplat in 1204. El sustine institutia imperială,
însă aduce critici la adresa impăratilor Manuel I și Alexios III pentru neglijenta pe care au
avut-o. Cucerirea Constantinoplului este evenimentul cel mai mult descris de către Koniates.
El apreciază acest eveniment ca o pedeapsă divină abătută asupra Constantinopolului. ÎI
cataloghează pe cruciati drept barbari.

Imperiul de la Niceea 1201-1261

Cel care pune bazele Imperiului de la Niceea este Theodor Lascaris I care-l transformă intr-
un stat puternic. În 1207 el pune bazele unei patriarhii la Niceea, unde va fi încoronat ca
împărat. Lascaris avea două priorități- stoparea expeansiunii latinilor în Asia Mică( reuseste
să-i oprească încheuind cu ei un tratat de pace în 1214) și împiedicarea extinderii cuceririlor
arabilor( și acest obiect iveste atins).

Însă Lascaris va avea în plan și alte proiecte care nu i-au reusit precum unificarea bisericii,
sau casatoria cu mostenitoarea tronului imperial de la Constantinopol. Lascaris moare în anul
1222, în locul lui vien la putere Ioan III Vatatzes(1222-1254), unul dintre cei mai importanti
împărați ai Imperiului de la Niceea. Prin măsurile pe care le-a luat a reusit consolidarea
statului.

- A sprijinit micii comercianti

- A revitalizat institutia stratiotilor
- A luat masuri pentru intarirea economiei

Pe plan extern, Vatatzesc si-a indeplinit toate obiectivele

- Aduce sub vasalitate Despotatul Epirului

18
 - Recucereste toate teritoriile din Asia Mică
- Trece în Pen. Balcanică și reuseste cateva victorii împotriva Taratului Bulgar,
- Recucereste Tracia, astfel Imeriul latin se mai limita doar la Constantinopol

După moartea sa, la tron urmează Theodor II Lascaris și apoi Ioan IV Lascaris.

Mihai VIII Paleologul avea ambitia să realizeze o dinistie proprie, prin înlăturarea
Lascarizilor. Pentru a putea reusi acest proiect avea nevooie să castige pe plan extren.
Obiectivul vizat a fosr recucerirea Constantinopolului. După un prim atac esuat si-a dat
seama c punctul foarte al oasului era flota venetiană care apăra Constantinopolul.

El a încercat să oprească atragerea Genivei în tabăra papalitaății, iar Niceea va încheia

tratatul cu Genova- Tratatul de la Nymphaion.

Prevederile acestuia însemnau avantaje oferite Genovei:

 Basileului îi se acordau sume de bani și daruri patriarhului precum si comunei

genoveze
 Scutiri de taze și impozite pe mare și pe uscat în toate porturile imperiului și in
insule, inclusiv în cele care urmau a fi cucerite
 Genovezii aveau să primească locuințe în cartierele din Constantinopol, precum și
în alte orașe și insule mai importante
 Li se permitea să aibă tribunal, un consul, justitie proprie
 Toti dusmanii Genovei erau exclusi de pe pietele bizantine cu exceptia Pisei

În tratat se mai prevedea ajutorul rapid și vase din partea genovezilor pentru recucerirea
Constantinopolului.

 Tot ceea ce apartinea venetienilor urma să treacă la genovezi

 Genovezii aveau să controleze comertul cu cereale în imperiu fără a plăti o
taxa sau impozit
 Genovezii aveau să primească definitiv orasul și cetatea Smirna, care era unul
dintre cele mai importante orase ale imperiului.

Exista o singura precizare, genovezii nu puteau scoate din Imperiu metale pretioase fără
acordul nicenienilor.

Trebuie înteles faptul că obiectivul acestui tratat era primirea de ajutor din partea genovezilor
pentru recucerirea Constantinopolului.

Consecintele Tratatului de la Nymphaion

O consecinta mai mult decat evidenta este faptul că statul bizantin pierde venituri importante
pentru visteria sa, nu numai prin faptul ca genovezii nu mai plateau taxe, ci si prin faptul că
acestora li s-a permis monopolul asupra comerțului în zona pontică. Bizantul a început o criză
economică, alimentele erau rare iar viitorul politic nu părea să se îmbunătățească.

De altfel, la baza acestui tratat au stat patru razboaie genovezo-venetiene pentru controlul
comertului cu Bizantul. Genovezii sunt în fina respnsi și se semnaeză pacea de la Torino.

19
Venetienilor li se interzice comertul în Bazinul Pontictimp de 2 ani. Aceste conflicte au avut
efecte si pentru Bizant, luptele desfășurându-se atat pe teritoriul Bizantului cât și în afara lui.
Economia bizantină incepe să fie controlata tot mai mult de negustori italieni.

Declinul Imperiului 1282-1453

După moarte lui Mihai VIII Paleologul din 1282 începe declinul iremediabil al Imperiului.
Încep să lipsească bani din economie pe măsură ce imperiul se restrânge teritorial. Săracia
începe să își facă prezența la Constantinopol, inclusiv la Curtea Imperială. Au fost amanetate
bijuteriile coroanei bizantine la Venetia.

Apar tensiuni în societatea bizantină- schisma aresenită, care a divizat sovietatea bizantină și
chiar Curtea Bizantină.Se declansează pe acest fond mai mult de trei razboaie civile.

-1321-1328 luptele s-au dat între Andronic II și Andronic III

- 1341-1347 între Ioan V Paleologul și Ioan VI Cantacuzino

-1373-1382 Ioan V Paleologul și fiul sau Andronic V – au fost impliacate și Genova și

Venetia.

Politica externă

După ce Mihai VIII Paleologul reuseste să înlăture coalitia anitibizantină, care voia să
recucerească Constantinopolul, situatia se schimbă prin aparitia turcilor otomani, care reusesc
să cucerească teritoriile bizantine în Orient. Spre mijlocul sec. XIV turcii trec în Europa unde
cuceresc Adriaopolul (care devine resedinta turcilor otomani). Capitala Constantinopol o
blochează în 1394-1402. Împăratul cauta în zadar ajutor din Ocident.

20