Sunteți pe pagina 1din 19

Termenul de glucide provine din limba greacă și înseamnă dulce, majoritatea glucidelor având

un gust dulce.

Glucidele reprezintă o clasă de substanțe organice prezente atât in regnul animal cât și in cel
vegetal.

Sub aspect biochimic și fiziologic, glucidele constituie o materie primă pentru sinteza celorlalte
substanțe : proteine, lipide, cetoacizi, acizi organici. De asemenea constituie substanțe de rezervă
utilizate de către celule si țesuturi.

Organismele vii își fac rezerve de substanțe energetice sub formă de polizaharide: glicogen (în
regnul animal) și amidon (în regnul vegetal), care sunt utilizate în caz de nevoie.

Digestia glucidelor începe în cavitatea bucală și este completată în duoden.

În duoden digestia glucidelor este reluată prin acțiunea amilazei pancreatice.

Amilaza pancreatică este foarte activă.

Aproximativ la 10 minute după ce ajunge în duoden, amidonul e transformat în maltoză,


maltrioză și -dextrine ce conțin de la 5 la 9 monomeri de glucoză.

Produși finali ai digestiei glucidelor (sau a carbohidraților)

Digestia glucidelor se finalizează cu producearea monozaridelor.

Absorbția monozaharidelor, respectiv a glucozei, galactozei și fructozei precum și a unor pentoze


implică două mecanisme: transportul activ contra gradient și transportul facilitat.

Pentru digestia glucidelor luăm ca repere următoarele glucide: amidonul, zaharoza, fructoza,
lactoza.

Asupra amidonului acționează amilaza salivară și cea pancreatică. Amilaza salivară desface
amidonul în maltoză, matotrioză și dextrine. Acțiunea enzimatică a amilazei salivare continuă o
perioadă în stomac, însă la contactul cu sucul gastric acid este distrusă. Astfel doar o parte din
amidonul ingerat este desfăcut în componentele sale până când chimul alimentar părăsește
stomacul. Amidonul rămas este scindat prin acțiunea enzimatică a amilazei pancreatice, enzimă
secretată de pancreas în sucul intestinal.

După ce amilaza salivară/pancreatică a scindat amidonul în fragmente mai mici, o enzimă a


marginii în perie din intestinul subțire, numită dextrinază, acționează pe dextrine. Dextrinaza
desface dextrina în câte o moleculă de glucoză pe rând.

Chiar dacă amilaza pancreatică prezintă acțiune enzimatică pe glicogen...


Mucoasa intestinală poate deveni permeabilă pentru dizaharide, care se vor elimina prin urină.

........................................

Digestia glucidelor
CURS 13
FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

FUNCŢIA DE DIGESTIE ŞI ABSORBŢIE


1. Particularităţi ale mucoasei intestinale
2. Digestia şi absorbţia glucidelor
3. Digestia şi absorbţia lipidelor
4. Digestia şi absorbţia proteinelor
5. Absorbţia apei şi vitaminelor

1. Formaţiuni intestinale adaptate pentru absorbţie:


 Valvulele conivente: reprezintă pliuri de formă semilunară, ocupând 1/2 sau 2/3 din lumenul
intestinal. Ele apar în duodenul descendent, au densitate maximă în jejun, diminuează spre ileonul
terminal. Se găsesc în număr de aproximativ 800 şi triplează suprafaţa mucoasei intestinale.
 Vilozităţile intestinale: de-a lungul intestinului subţire, membrana mucoasei este acoperită
vilozităţile intestinale - formaţiuni în deget de mănuşă, cu lungimea de 0,5 - 1mm, acoperite de un
singur strat de epiteliu şi conţinând o reţea de capilare şi vase limfatice. Vilozităţile deţin funcţiile
de bază ale intestinului: digestia şi absorbţia. Prezenţa lor măreşte suprafaţa intestinală de 30 de
ori.
 Microvilozităţile enterocitare: se găsesc în zona apicală a enterocitului sub forma unor prelungiri
ale citoplasmei şi membranei, constituind marginea în "perie" sau platoul striat. Se găsesc în
număr de 650 - 3000 pe celulă, având o lungime de 1m şi contribuie la mărirea suprafeţei
intestinale de 70 - 600 ori. Între microvilozităţi şi deasupra lor se află glicocalix - filamente de
glicoproteine generate de enterocit, implicate în digestia unor constituenţi alimentari.

Celulele epiteliului mucoasei, în special de la nivelul vilozităţilor, conţin enzime digestive:


- peptidaze care digeră peptidele până la aminoacizi;
- dizaharidaze: maltaza, izomaltaza, lactaza, zaharaza hidrolizează dizaharidele în monozaharide;
- lipaza intestinală hidrolizează grăsimile neutre în acizi graşi şi glicerol. Majoritatea acestor enzime se
află la nivelul marginii în perie a celulei epiteliale intestinale.

2. Digestia şi absorbţia glucidelor

GLUCIDELE DIN ALIMENTAŢIE


- Într-o alimentaţie obişnuită, glucidele reprezintă principala sursă de calorii. Sursa majoră de
glucide este amidonul vegetal, amilopectina, care are o moleculă ramificată de monomeri de
glucoză şi o greutate moleculară mai mare de 106.
- Zaharoza şi lactoza sunt principalele dizaharide alimentare, iar glucoza şi fructoza principalele
monozaharide.
- Celuloza nu poate fi hidrolizată în tractul digestiv al omului. Prezenţa ei este necesară deoarece
stimulează peristaltismul intestinal. Deoarece singura formă absorbită este cea de monozaharid,
este necesar ca în procesul de digestie polizaharidele şi dizaharidele să fie hidrolizate la
monozaharide.

 DIGESTIA GLUCIDELOR.
Amidonul este un polimer al glucozei alcătuit din două componente:
- amiloza, în care resturile glicozil se leagă prin legături -1,4 glicozidice terminale;
- amilopectina, în care resturile de glicozil se leagă nu numai prin legături -1,4 glicozidice, ci
şi prin legături -1,6, conferind moleculei de amidon o structură foarte ramificată.
I. Digestia amidonului începe în gură sub acţiunea amilazei salivare (ptialina), care catalizează
hidroliza legăturilor 1,4 glicozidice.
1. Toate glucidele (cu exceptia celulozei) sunt descompuse de catre sucurile digestive in
componentele lor mai simple.

2. Procesul incepe in cavitatea bucala unde enzima numita amilaza salivara incepe sa
fragmenteze lanturile lungi de amidon in lanturi mai scurte de glucoza. Amidonul prelucrat
termic este mai usor digerabil decat cel neprelucrat termic, deoarece caldura distruge peretii
celulei si enzimele pot ajunge mai usor in interiorul ei.

3. Stomacul regleaza viteza de eliberare a glucidelor in intestin. Amilaza salivara continua sa


actioneze asupra amidonului din stomac, pana ce acesta este amestecat cu acidul clorhidric.
Aceasta dureaza cca 20 de minute.

4. In intestinul subtire, care este principalul loc de digestie a hidrocarbonatelor, se desavarseste


ruperea completa a lanturilor de amidon in molecule de dizaharide sau monozaharide. Trei
enzime din peretele intestinal convertesc dizaharidele in monozaharide. Acestea sunt: sucraza
(descompune sucroza), maltaza (descompune maltoza) si lactaza (descompune lactoza).

5. Monozaharidele (glucoza, fructoza, galactoza) sunt ajutate sa strabata peretele intestinal si sa


patrunda in fluxul sanguin de catre niste 'carausi'. Aceasta se numeste difuziune activa sau
facilitata.

Nota: Intoleranta la lactoza este rezultatul unei insuficiente a enzimei numita lactaza. De aceea,
organismul nu este capabil sa descompuna lactoza in galactoza si glucoza. Intoleranta la lactoza
da doua reactii comune: a) are efect osmotic - atrage apa din sange in lumenul intestinal pentru a
diminua concentratia de glucid si ca rezultat apare diareea; b) bacteriile intestinale transforma
lactoza in acid lactic producand gaze, durere abdominala si un colon iritabil.

6. Sunt unele grupuri etnice care au o intoleranta ridicata la lactoza: americanii de culoare,
indienii asiatici, evreii si asiaticii.

Utilizarea si stocarea glucidelor

Dupa ce glucidele au fost fragmentate in unitati mici, pot intra in sange. In ficat, fructoza si
galactoza sunt convertite in glucoza. Glucoza are urmatoarele functii in organism:

1. Principala functie este aceea de a furniza energie pentru functionarea organismului.


2. Creierul are nevoie de 120 g de glucoza pe zi ca sa functioneze normal. Glicogenul din ficat
este folosit pentru a mentine o concentratie constanta de glucoza in sange.

3. Celulele din sange au nevoie zilnic de 30 g de glucoza.

4. Muschii scheletici la o persoana sedentara folosesc 30 g glucoza pe zi.

5. Ficatul depoziteaza glucoza sub forma de lanturi de glicogen. Glicogenul poate fi descompus
rapid in glucoza, fiind astfel o forma de energie ce se poate obtine foarte repede.

6. Excesul de glucide ingerate este transformat in grasimi si depus in tesutul adipos. Organismul
transforma mai greu grasimea depusa in energie si de aceea apeleaza la alte surse pentru a obtine
energie rapid.

7. Asigurarea unui aport suficient de glucide va preveni transformarea proteinelor in glucide


pentru a obtine energie.

Valoarea glucidelor complexe fata de cele simple

Daca organismul nostru foloseste glucoza ca sursa de combustibil, de ce sa nu consumam zahar?


Iata cateva motive:

1. Zaharul rafinat consumat singur este prea concentrat si irita mucoasa si stratul protector al
stomacului.

2. Pentru a transforma glucoza in energie organismul are nevoie de vitamine, substante minerale
si enzime. O dieta bogata in glucide complexe, nerafinate, va aduce toate aceste substante
nutritive necesare. Un aport mare de zaharuri rafinate, fara vitamine si substante minerale, poate
spolia organismul de substantele sale nutritive.
3. Organismul are nevoie de substante de balast (fibre alimentare), care nu se gasesc in
alimentele rafinate. Fibrele incetinesc absorbtia zaharului.

4. Glucidele complexe duc la un control mai bun al concentratiei de zahar in sange.

a. Zaharurile (alb, brun, brut, mierea) sunt descompuse si absorbite in sange foarte repede in 10-
20 minute. Glucoza nu poate fi utilizata de celule fara insulina produsa de pancreas.

b. Insulina faciliteaza patrunderea glucozei in sange pentru a restabili glicemia normala.

c. Ingerarea continua de alimente bogate in zahar forteaza pancreasul sa lucreze in plus.

d. Cand concentratia de glucoza in sange creste repede, se secreta prea multa insulina, care
trebuie sa readuca la normal nivelul glicemiei. Ca rezultat, nivelul de glucoza scade rapid si
apare precoce senzatia de foame. Mancand mereu alimente cu continut ridicat de zahar,
pancreasul poate sa nu mai faca fata solicitarilor, sa cedeze si sa apara hiperglicemia, diabetul
zaharat si obezitatea.

5. Daca sursa majora de energie este reprezentata de glucide complexe, sunt necesare 2-4 ore
pentru ca acestea sa fie descompuse in glucoza. Eliberarea energiei se face gradat. Aceasta da
senzatia de satietate.

Cat de mult zahar este recomandat?

1. Cele mai noi estimari arata ca in SUA consumul mediu pe persoana este de 53 g pe zi, adica
11% din energia consumata. Este mult mai putin fata de 155 g de dulciuri pe zi cat dau alte
statistici. Discrepanta dintre cele doua statistici ar putea sugera ca una dintre ele sau amandoua
nu sunt corecte, in sensul ca valorile gasite sunt prea mici.
Consumul unor mari cantitati de zahar va favoriza caderea dintilor si obezitatea. Daca la baza
dietei sta o mare cantitate de zahar rafinat, atunci este probabil ca vitaminele si substantele
minerale sa fie sarace, iar grasimea sa fie in exces.

2. Se sugereaza ca un consum de mai putin de 10 lingurite pe zi este sigur.

3. Pentru a reduce aportul de zahar:

a. mancati deserturi mai putin.

b. limitati aportul de zahar la 2 lingurite la desert.

c. consumati mai multe fructe; ele sunt un desert natural.

d. folositi fructe conservate in propriul suc.

e. zaharurile se ascund sub multe forme, dintre care amintim: zahar alb, zahar brut, zahar invertit,
fructoza, dextroza, lactoza, miere, sorbitol, manitol, maltitol, xilitol.

Indulcitori nenutritivi

Aspartam - un dipeptid format din acid aspartic si fenilalanina.

Zaharina - nerecomandata femeilor insarcinate si nu mai mult de doua pahare de bautura


indulcita pe zi pentru copii.
Principalele substante in miere sunt glucoza, fructoza si apa. Uneori se adauga sucroza in
procesul de prelucrare. Alte substante chimice prezente sunt terpenele, produsi de descompunere,
particule coloidale, acid tanic, aldehide, metil atranilat, diacetil, un factor estrogenic, acizii
oxalic, butiric, caproic si fosforic.

Mierea contine urme de substante minerale si vitamine. Acestea sunt in cantitati atat de mici,
incat nu reprezinta practic o sursa.

Comparatie nutritiva intre miere si alte substante

alimentare

Cantitatile de miere necesare pentru a egala valoarea nutritiva a altor alimente

Cantitatea de miere necesara Calorii din miereSubstanta nutritivaCalorii

400 g1300proteine, o felie de paine60

2664 g 5000proteine, 14 migdale94

48 g200fier, o felie paine60

4480 g 12800Ca, o cana cu lapte154

150 g450Tiamina, o felie paine60


100 g310Riboflavina, o felie paine60

200 g620Niacina, o felie paine60

990 g3200Vit.C, un cartof copt164

Mierea comparativ cu fructele

Nierea contine cca 80% zaharuri si 15 % apa, cu urme de substante minerale si vitamine.

Fructele contin in medie 12-15% zaharuri (in principal glucoza si fructoza) in proportii diferite,
in functie de soiul lor. Avantajul este ca aceste glucide sunt diluate cu o cantitate apreciabila de
apa, celuloza, proteine, substante minerale si vitamine.

De exemplu, un mar contine 6 g fructoza. Doua mere au aceeasi cantitate de fructoza ca si o


lingura de miere. Separarea fructozei de celuloza este mai dificila, ceea ce este un avantaj.
Cercetarile sugereaza ca fructoza si sucroza din miere sunt responsabile, impreuna cu alte
glucide, de ateroscleroza si alte boli cardiovasculare. In contrast cu zaharul si mierea, amidonul
nu contine fructoza si este descompus numai in glucoza. Fructoza poate creste trigliceridemia,
dar nu si colesterolemia. Cand mancam zahar sau miere, fructoza din ele este metabolizata in
ficat in glucoza, ceea ce poate avea efecte adverse asupra metabolismului grasimilor.

Are mierea vreun avantaj?

Mierea nu are nici un avantaj nutritional fata de zahar. Celulele si inima nu sesizeaza vreo
diferenta. Totusi, este posibil ca folosirea mierii in locul zaharului sa fie mai buna pentru ca
mierea este mai dulce, deci se foloseste o cantitate mai mica pentru a se obtine acelasi grad de
indulcire.
Se crede ca mierea este responsabila pentru unele cazuri de botulism la copii. De aceea, mierea
ar trebui sa nu fie consumata pana la varsta de un an.

APA

Retineti

1. Apa este esentiala pentru viata.

2. Apa transporta substantele nutritive si alte substante in organism.

Introducere

Apa este un component esential al tuturor fiintelor vii. Ea reprezinta aproximativ 60% din
greutatea corpului. Greutatea plantelor este in cea mai mare parte datorata apei, si fara ea
plantele s-ar ofili repede. Omul poate rezista cateva zile fara apa, dar devine letargic, confuz
mental si in cele din urma moare.

Rolul apei in organism

Apa este necesara pentru multe functii ale organismului.

1. Folosita pentru uz extern, functia principala a apei este aceea de a curata. De asemenea, ea
poate usura durerea si poate calma sistemul nervos. O baie facuta corect pune sangele in miscare
si reface organismul. Apa folosita in uz intern curata tesuturile. Neplaceri frecvente precum
constipatia, durerea de cap, pot disparea prin consumul unor cantitati suficiente de apa la
intervale regulate.
2. Apa e cel mai important element al unei diete echilibrate. Organismul necesita 6-8 pahare de
apa zilnic. Ingestia unei cantitati suficiente de apa usureaza activitatea rinichilor si ajuta la
prevenirea infectiilor renale si ale vezicii urinare.

3. Saliva, care are 90% apa, este necesara pentru a inmuia si facilita mestecarea alimentelor
precum si procesul de digestie. Enzimele digestive sunt transportate intr-un mediu apos.

4. Apa umezeste aerul pe care il respiram. Acest lucru este necesar pentru a mentine mucoasa
nazala umeda. Aerul pe care il expiram are vapori de apa.

5. Regleaza temperatura corpului. Glandele sudoripare produc transpiratia in mod constant, cu


precadere in timpul efortului fizic si atunci cand este cald.

6. Apa, impreuna cu vitaminele, regleaza reactiile biochimice din organism. Ea este solventul in
care se dizolva o mare parte din substantele chimice ce sunt vehiculate in organism.

7. Aproape 4/5 din sange este apa, ea fiind un vehicul care transporta celulele sanguine,
substantele nutritive, hormonii, anticorpii.

Surse de apa

1. Bauturi. Necesarul de lichide pe aceasta cale este de 1,5-2 litri pe zi. Ele pot fi constituite din
apa ca atare sau diverse alte bauturi. Bauturile care contin zahar, cofeina si alte ingrediente
stimuleaza secretia sucului gastric, aduc calorii in plus si in general nu sunt cea mai buna sursa
de lichide intre mese. In anotimpul cald sau in timpul efortului fizic, organismul poate avea
nevoie de 4 litri de apa pe zi sau mai mult.

2. Hrana solida. Toate alimentele contin apa mai mult sau mai putin. Mancarea uscata cum sunt
biscuitii sau ciocolata au 5-10% apa. Fructele si legumele au 90% apa. Din alimente solide se
consuma cam 0,75 l apa pe zi.
3. Apa produsa in organism. Produsul final al oxidarii glucidelor, lipidelor si uneori si al
proteinelor pentru producerea de energie este apa. Prin oxidari se produc 300 ml apa pe zi.

Surse de apa:

- apa ca atare sau bauturi1,5-2 l

- apa din alimente solide.0,75 l

- apa din oxidari300 ml

Total.2,55-3 l

In anotimpul cald se pot consuma 4-5 l

Apa ca substanta nutritiva

Este important sa avem un aport corespunzator de apa curata. Aceasta nu trebuie confundata cu
apa pura (distilata) care se obtine prin procesul de distilare. Apa din rauri si baraje de acumulare
contine gaze din atmosfera dizolvate. Inainte de a ajunge la punctul de colectare, apa traverseaza
diferite tipuri de sol si se incarca cu substante minerale si microorganisme. Cand este bauta, ea
aduce substante minerale ca fluor, calciu, magneziu, iod, diferiti compusi cu sulf si altele. Apa
potabila din orase este controlata prin filtrare si adaugarea unor substante chimice mult
controversate astazi: clor, fluor. Se pare ca fluorinarea apei a scazut numarul cariilor dentare.
Desi clorul creste putin riscul de cancer, fara el tulburarile digestive si mortalitatea ar fi mult mai
mari.
.............................

.........................

2. Digestia și absorbția glucidelor

GLUCIDELE DIN ALIMENTAŢIE

- Într-o alimentație obișnuită, glucidele reprezintă principala sursă de calorii. Sursa majoră
de glucide este amidonul vegetal, amilopectina, care are o moleculă ramificată de monomeri de
glucoză și o greutate moleculară mai mare de 106.

- Zaharoza și lactoza sunt principalele dizaharide alimentare, iar glucoza și fructoza


principalele monozaharide.
- Celuloza nu poate fi hidrolizată în tractul digestiv al omului. Prezența ei este necesară
deoarece stimulează peristaltismul intestinal. Deoarece singura formă absorbită este cea de
monozaharid, este necesar ca în procesul de digestie a polizaharidelor și dizaharidelor să fie
hidrolizate la monozaharide.

• DIGESTIA GLUCIDELOR.

Amidonul este un polimer al glucozei alcătuit din două componente:

- amiloza, în care resturile glicozil se leagă prin legături -1,4 glicozide terminale;

- amilopectina, în care resturile de glicozil se leagă nu numai prin legături -1,4


glicozidice, ci şi prin legături -1,6, conferind moleculei de amidon o structură foarte ramificată.

I. Digestia amidonului începe în gură sub acţiunea amilazei salivare (ptialina), care catalizează
hidroliza legăturilor 1,4 glicozidice.

Acţiunea amilazei salivare continuă în stomac până ce pH-ul scade la 4 prin amestecul bolului
alimentar cu sucul gastric acid.

II. În duoden digestia glucidelor este reluată prin acţiunea amilazei pancreatice. Ambele tipuri de
amilază îşi încep acţiunea de la periferia moleculei spre centru, desfăcând exclusiv legături 1,4
glicozidice. Cum legăturile 1,6 şi cele 1,4 din vecinătatea ramificaţiilor nu pot fi desfăcute de
către amilază, produşii de digestie ai amidonului vor fi maltoza şi fragmente oligozaharidice de
dimensiuni variabile – dextrine. Dextrinele sunt hidrolizate ulterior, sub acţiunea unei hidrolaze,
amilo-1,6-glucozidaza, la maltoză.

Amilaza pancreatică este foarte activă. Aproximativ la 10 minute după ce ajunge în duoden,
amidonul e transformat în maltoză, maltrioză şi -dextrine ce conţin de la 5 la 9 monomeri de
glucoză.

III. În continuare digestia oligozaharidelor este realizată de oligozaharidaze care se găsesc la


nivelul microvililor enterocitelor..

Oligozaharidazele (dizaharidaze):

- Lactaza scindează lactoza în glucoză şi galactoză;

- Zaharaza (sucraza) scindează zaharoza (sucroza) în glucoză şi fructoză;

- Maltaza (-dextrinaza) clivează legăturile 1,6 ale -dextrinelor;

- Glucoamilaza scindează malto-oligozaharidele în glucoză.

Activitatea acestor patru oligozaharidaze este mai intensă în duoden şi jejunul superior şi scade
gradat în restul intestinluli subţire.
• ABSORBŢIA GLUCIDELOR

Absorbţia monozaharidelor, respectiv a glucozei, galactozei şi fructozei precum şi a unor pentoze


implică două mecanisme: transportul activ contragradient şi transportul facilitat.

Duodenul şi jejunul superior au cea mai mare capacite de absorbţie. Aceasta scade progresiv în
jejunul inferior şi ileon.

 Glucoza şi galactoza sunt transportate activ prin celula epitelială cu microvili de o


proteină transportoare numită SGLT1.

SGLT1 foloseşte energia gradientului de Na+ la transportul activ al glucozei şi galactozei.


SGLT1 transportă 2 Na+ şi o moleculă de glucoză sau galactoză ce sunt competitoare la
traversarea marginii în perie. Diferenţa de potenţial a ionilor de Na este reglată de pompa de
Na+/K+/ATP-dependentă prezentă în membrana bazolaterală a celulelor epiteliului intestinal.

Glucoza şi galactoza părăsesc enterocitele la nivelul membranei bazolaterale prin transport


facilitat. Proteina transportoare responsabilă pentru efluxul glucozei şi galactozei este GLUT2.
aceasta este prezentă de asemenea în ficat, rinichi şi celulele pancreatice.

 Transportul fructozei este facilitat de o proteină transportoare numită GLUT5, care este
specifică pentru fructoză şi nu este inhibat de glucoză, galactoză sau alte zaharuri. Fructoza
traversează membrana bazolaterală a celulelor epiteliale intestinale cu ajutorul aceluiaşi
transportor GLUT2 folosit de glucoză şi galactoză.

Aceste proteine trasportoare se găsesc în celulele epiteliale intestinale mature aproape de vârful
cililor, dar nu sunt prezente în celulele intestinale imature, în criptele Lieberkuhn.

După traversarea barierei intestinale, monozaharidele sunt preluate de sângele venei porte şi
transportate în ficat, unde sunt depozitate sub formă de polizaharide (glicogen). Această cantitate
echivalentă cu aproximativ 150 g glucoză constituie o masă metabolică relativ constantă a
ficatului. Atât depozitarea cât şi eliberarea sunt dependente de hormoni (insulină, glucagon,
adrenalină), spre deosebire de absorbţie, digestie sau reabsorbţia renală, care se realizează
independent de acţiunea hormonilor.

Monozaharidele şi dizaharidele din alimente sunt complet absorbite în intestin. În schimb,


aproximativ 10% din amidonul ingerat ajunge în colon, unde devine o sursă de carbonaţi pentru
bacterii.

Malabsorbţia glucidelor are drept cauză deficienţa unei oligozaharide de la nivelul


microvilozităţilor enterocitare. Sindromul de malabsorbţie al lactozei este cea mai comună
tulburare de acest tip şi se datorează absenţei lactazei la nivelul duodenului şi jejunului.
Absorbția glucidelor

Monozaharidele se absorb ca atare in totalitate la nivelul intestinului subtire.


Aici, absorbtia glucidelor se face prin doua mecanisme:

1. ABSORBTIA NESPECIFICA=DIFUZIUNE
2. ABSORBTIA SPECIFICA=FOSFORILARE

1.ABSORBTIA NESPECIFICA=DIFUZIUNE

Absorbtia glucidelor prin difuziune se face datorita fortelor osmotice.In mod


normal concentratia de glucide din intestin sunt mai mici. In acest caz absorbtia
lor se face diferit.

Absorbtia diferita a acestor glucide se datoreaza transformarilor chimice la care


acestea sunt supuse in endoteliul intestinal. In peretele intestinal, glucidele se
combina cu acidul fosforic , proces denumit fosforilare.

2.ABSORBTIA SPECIFICA=FOSFORILARE

Se produce sub actiunea fosfatazelor intestinale, proces reglat de hormonii


glucocorticoizi;Sursa de fosfor o constituie fosfatii liberi din intestin si ATP care
cedeaza o molecula de fosfor transfomandu-se in ADP.Dupa absorbtie ele se
defosforileaza refacandu-se ATP;

Glucoza si fructoza se absorb prin ambele mecanisme.Absorbtia glucidelor prin


intestin este influentata de cantitatea de glucide,de natura substantelor alimentare
din intestin, de starea mucoasei intestinale, de starea glandelor endocrine, de
aportul de vitamine din complexul B.

METABOLISMUL INTERMEDIAR AL GLUCIDELOR


Dupa absorbtie, glucidele trec in vena porta, in cea mai mare parte sub forma
de glucoza.De aici, ele ajung in ficat.

Aici se petrec o serie de procese:

GLICOGENEZA
Glucoza sangvina la nivelul ficatului sub actiunea unor enzime este
transformata in glicogen;Aceasta transformare nu este directa cu are loc in
mai multe faze.

GLICOGENOLIZA
Ori de cate ori organismul solicita glucoza, aceasta se obtine prin scindarea
glicogenului si trasmiterea lui in circulatia sangvinea sub forma de glucoza.
Procesul se realizeaza pe cale enzimatica, urmand procesul invers al
glicogenezei.

NEOGLICOGENEZA
In cazul aportului de glucide scazut, ficatul poate sintetiza glucidele necesare
prin trasformarea substantelor de rezerva si a unor proteine in glucide.

GLICOLIZA=CATABOLISMUL GLUCOZEI
Glucoza din sange este utilizata la nivelul celulelor pentru furnizarea
energiei necesare efectuarii contractiilor muscular si a altor procese
biologice.
Scindarea glucozei se face pe cale enzimatica, ce are loc in doua faze:
 FAZA ANAEROBA-glucoza este transformata in acid piruvic si
apoi in acid lactic;
 FAZA AEROBA-acidul piruvic in prezenta oxigenului se transforma
in acid lactic;acidul lactic se descompune in CO2 si H2O cu eliberare
de energie ce poate fi folosita pentru resintetizarea glucidelor sau a
lipidelor.
Acidul piruvic reprezinta granite dintre cele doua faze.

SCINDAREA GLUCOZEI PRIN FERMENTATIE ALCOOLICA


Se petrece in lipsa aerului, ca si in glicoliza.Fermentatia alcoolica este un
process biologic prin care se obtine alcool etilic si dioxid de carbon;
Fermentatia se realizeaza cu ajutorul unei enzime denumita zimaza care se
gaseste in drojdia de bere.

REGLAREA METABOLISMULUI GLUCIDIC

Glucidele indeplinesc in organism un rol energetic, unele dintre ele avand rol
plastic sau catalitic. Surplusul de glucide se depoziteaza in ficat, muschi si
celule sub forma de glicogen sau se transforma in lipide. In acest zaz, se
depoziteaza in tesutul celuloadipos ca substante de rezerva.

Sangele transporta glucoza de la intestine la ficat si apoi la tesuturi. Nivelul


glucozei din sange denumit glicemie este relative constant (70-120 mg/100 ml
sange).Mentinerea glicemiei la acest novel se datoreaza existentei a doua
mecanisme de reglare si anume:

 Mecanismul hipoglicemiant care actioneaza cand glucoza este crescuta;


 Mecanismul hiperglicemiant care actioneaza cand glucoza este scazuta.
Aceste doua mecanisme sunt coordinate de un centru nervos glicoregulator
care se gaseste in bulbul rahidian.

Cand glicemia trece de 120 mg/100 ml sange se declaseaza mecanismul


hipoglicemiant, pentru a aduce glicemia la valoarea normal.

Cand glicemia scade sub 70mg/100 ml sange se declanseaza mecanismul


hiperglicemiant.

Hiperglicemia poate aparea in anumite stari fiziologice sau in stari patologice.

Glicemia usor crescuta se intalneste in timpul efortului fizic intens, menstruatie,


emotii, dupa expunerea la frig si dupa ingerarea de glucide.

Mai poate aparea si dupa administrarea de medicamente care au efecte asupra


sistemului nervos vegetative(histamine), precum si in urma administrarii unor
substante toxice precum morfina si nicotina.

Hiperglicemiile descrise mai sus se numesc tranzitorii deoarece dispar imediat ce


este inlaturata cauza care le-a produs.
Daca nivelul glicemiei trece de 180 mg/100 ml sange , se depaseste pragul de
eliminare renala a glucozei, si aceasta va fi eliminate prin urina, fiind denumita
glicozurie.

Hiperglicemia poate surveni si in unele situatii patologice cum este de exemplu


doabetul zaharat.

S-ar putea să vă placă și