În consecinţă, pentru ca egalitatea de şanse să poată fi asigurată în mod substanţial, real, nu este

suficientă ajustarea politicilor de admitere în universităţi sau a criteriilor de angajare în posturi

competitive şi atrăgătoare, ci este nevoie de schimbări la un nivel profund, respectiv în ceea ce Rawls
numeşte „structura de bază a societăţii”. Formularea unui principiu substanţial de egalitate a şanselor
ţine seama de multitudinea de feluri în care, în realitate, indivizii dobândesc avantaje diferite în virtutea
familiilor diferite din care provin, a atitudinilor de încredere sau neîncredere în viitor care le sunt astfel
dezvoltate, a raportării active sau pasiv-resemnate la viaţă ca urmare a interiorizării unui anumit set de
valori morale, religioase, a accesului diferit la sisteme de educaţie, bagaj de cultură, reţele sociale
informale etc.

O altă direcţie de critică la adresa egalităţii formale de şanse exprimă scepticism atât faţă de
corectitudinea ei morală, cât şi faţă de posibilitatea aplicării ei în realitate. Dincolo de aparenţa unei
concepţii rezonabile, al cărei obiectiv modest formulat nu aduce atingere libertăţii umane, egalitatea de
şanse ar fi, în esenţă, expresia unui spirit competitiv, care adânceşte, de fapt, inegalităţile dintre oameni.
Aceasta se întâmplă pentru că fiecare societate are un set de valori în funcţie de care talentele şi
abilităţile unora contează mai mult decât cele ale altora, iar susţinerea egalităţii de şanse implică
acceptarea prealabilă a unei ordini sociale şi morale pe care o consolidează, amplificând diferenţele
naturale dintre oameni. 

Să ne imaginăm o cursă la care sunt invitaţi să participe din poziţii de start egale indivizi foarte diferiţi –
unii sunt supraponderali, alţii au trecut de prima tinereţe, unul are un defect la picior, iar altul este atlet
de performanţă. Extrapolând acest exemplu puternic intuitiv, putem ajunge la concuzia că, în domeniile
importante (asociate poziţiilor sociale avantajoase), selecţia este previzibilă, pentru că doar cei care
posedă (dinainte şi în proporţie superioară) calităţile cerute se vor bucura de şanse pentru a şi le
dezvolta. Filosoful Thomas Nagel adoptă o poziţie similară: „În opinia mea, cea mai mare nedreptate din
această societate nu este de ordin rasial, nici sexual, ci intelectual. Nu vreau să spun că este nedrept că
unii sunt mai inteligenţi decât alţii; şi nici că societatea îi răsplăteşte pe oameni diferenţial doar pe baza
inteligenţei lor: de obicei nu procedează aşa. Cu toate acestea, societatea oferă, în medie, recompense
mult mai mari pentru sarcini care necesită o inteligenţă superioară decât pentru cele care nu necesită
această calitate. Aşa stau, pur şi simplu, lucrurile într-o societate avansată tehnologic şi cu o economie
de piaţă.