Sunteți pe pagina 1din 3

Autoevaluarea activității în contextul practicii pedagogice

În cadrul modulului psihopedagogic, nivelul I, am parcurs discipline fundamentale


domeniului învățământului, și anume: Psihologia educației, Pedagogie generală,
Managementul clasei de elevi, precum și discipline de specialitate cu caracter aplicativ:
Instruire asistată de calculator și practica pedagogică.

Îmbinarea teoriei cu practica este recomandabilă în cadrul acestui proces de învățare,


rezultatul fiind creșterea competenței noastre didactice.

Practica pedagogică este parte integrantă a procesului de învățare, obiectivele fiind


următoarele: consolidarea și aprofundarea pregătirii de specialitate, psihopedagogice și
metodice, învățarea și formarea abilităților și competențelor necesare în vederea exercitării
profesiunii didactice; cunoașterea documentelor școlare care fundamentează organizarea și
conducerea procesului didactic; aplicarea particularizată la disciplinele de învățământ a
tuturor componentelor procesului general de predare-învățare-evaluare (principiile,
finalitățile, conținutul, metodele, mijloacele, formele de organizare, sistemele de evaluare a
rezultatelor școlare).

În ceea ce mă privește, aceste obiective au fost atinse, fiind datorate în bună măsură
practicii pedagogice.

Practica pedagogică am desfășurat-o în anul al III-lea, la scoala generală număul 156,


Petre Ghelmez din București, având ca mentor pe domnul profesor Nicolaescu Petre. Am fost
un grup de zece colegi, fiecare dintre noi primind îndrumările de care avea nevoie din partea
doamnei profesoare. Acesta a fost foarte deschis, ne-a prezentat orarul pentru a vedea în ce
zile putem veni, întrucât orele noastre de curs se suprapuneau cu cele de practică. De
asemenea, domnul profesor ne-a furnizat toate informațiile necesare cu privire la practica
pedagogică.

Am avut ocazie să asistăm la orele de curs ale domnului profesor și să ne facem o idee
despre cum să ne abordăm rolul de profesor.
Ulterior, după ce am asistat la lecțiile colegilor mei, a venit și rândul meu să predau,
să intru în pielea rolului de profesor. Am predat la clasa a V-a „Vorbirea directă și indirectă”,
iar experiența a fost unică. Am empatizat cu copiii, ora s-a desfășurat peste așteptările mele.
Am avut mari emoții, dar nu am lăsat să se vadă acest lucru. Inițial, am verificat tema pe care
au avut-o, după care le-am dat o fișă de lucru cu un rebus, pentru a descoperi titlul lecției.
După aceea am predat vorbirea directă și indirectă, împreună am descoperit care sunt
definițiile și trăsăturile și am notat pe tablă. Spre sfârșit le-am dat o fișă de lucru unde aveau
ca cerință transormarea unui text din vorbirea directă în vorbire indirectă și trebuia să noteze
3 consecințe ale transformării. Toți erau dornici să se afirme și să răspundă, fiind foarte
entuziasmați, iar acest aspect nu a putut decât să mă bucure.

Punctele slabe ale acestui stagiu de practică țin mai mult de partea organizatorică,
întrucât orele de practică se suprapuneau cu orele de curs de la facultate. În ceea ce mă
privește, încadrarea în timp mi-a creat o mică problemă, întrucât ritmul de lucru al elevilor nu
era unu foarte rapid. Pe viitor, cu siguranță o să am grijă cu încadrarea în timp, raportându-
mă la nivelul elevilor.

În schimb, experiența predării a fost un moment cu o încărcătură emoțională


puternică, care m-a făcut să realizez rolul profesorului, activitățile întreprinse de acesta
vizând complexitatea, responsabilitatea și devotamentul care sunt subsumate în atribuțiile
unei singure persoane: cadrul didactic.

Sarcina profesorului este una foarte delicată. Aceștia trebuie să fie conștienți de
responsabilitatea meseriei pe care o au. Totodată, profesorii trebuie să reprezinte un model
pentru elevii lor, întrucât copiii, aflați la o vârstă fragedă, au tendința de a copia
comportamentul persoanelor importante din viața lor, acest lucru fiind vizibil în
comportamentul pe care îl afișează la școală. Profesorul are o influență majoră în formarea
adultului de mai târziu.

De asemenea, am realizat prin intermediul practicii pedagogice că meseria de profesor


este cea pe care vreau să o urmez și că mi se potrivește, chiar dacă poate aveam dubii până să
ajung în fața elevilor. Îmi plac copiii, mi-am dat seama că dețin răbdare și stăpânire de sine,
că am aptitudine organizatorice și nici aptitudinea empatică nu-mi lipsește.
Procesul de formare al unui profesor în adevăratul sens al cuvântului este unul lung și
presărat cu diferite obstacole, însă satisfacția ce decurge din aceasta meserie este una
inegalabilă, aparte, modelarea unei întregi generații de copii și tineri fiind în mâinile tale.

S-ar putea să vă placă și