Introducere.........................................................................................................................
Concluzii................................................................................................................................
Bibliografie.............................................................................................................................
Introducere
Cheltuielile ulterioare
Cea mai mare parte a imobilizărilor corporale ocazionează cheltuieli în anii posteriori
punerii în funcţiune.
În conformitate cu standardul IAS 16,cheltuielile ulterioare privind imobilizările
corporale,deja înregistrate în contabilitate ,trebuie să fie adăugate la valoarea contabilă a
bunului,atunci când este probabil ca întreprinderea să beneficieze de avantaje economice
viitoare mai mari decât nivelul de performanţă prevăzut iniţial.Toate celelalte cheltuieli
ulterioare trebuie să fie înscrise în cheltuielile exerciţiului în cursul căruia ele sunt
angajate.(N.Feleagă,L.Feleagă, 2007,pag.79)
Printre cheltuielile care ameliorează performanţele unei imobilizări în raport cu
previziunile iniţiale pot să fie citate :
-modificările care conduc la creşterea duratei de viaţă sau la sporirea capacităţii
activului ;
-modernizările unor componente care ameliorează,în mod substanţial,calitatea produselor
fabricate ;
-adoptarea de noi procedee de producţie care să permită o reducere substanţială a
cheltuielilor de exploatare iniţial estimate.(N.Feleagă,L.Feleagă, 2007,pag.79)
Cheltuielile privind întreţinerea şi reparaţiile imobilizărilor corporale sunt angajate pentru
a obţine sau pentru a menţine nivelul avantajelor economice viitoare prin care o întreprindere
se aşteaptă să le realizeze pe baza performanţelor estimate initial.În această
calitate,cheltuielile respective fac obiectul structurii contului de profit şi pierdere,atunci când
ele sunt angajate.De exemplu,cheltuielile reprezentând servicii acordate dupa vânzare sau
cheltuielile de revizuire a instalaţiilor şi echipamentelor fac în general obiectul contului de
profit şi pierdere,deoarece ele menţin(şi deci nu majorează)nivelul iniţial de performanţă.
(N.Feleagă,L.Feleagă,2007,pag.79)
Tratamentul contabil aferent cheltuielilor angajate ulterior achiziţiei unei imobilizări
corporale depinde de circumstanţele care au fost reţinute,cu ocazia evaluării iniţiale şi
recunoaşterii elementelor respective,precum şi de posibilitatea recuperării acestor cheltuieli
posterioare.De exemplu,atunci când valoarea contabilă a unei imobilizari corporale ţine cont
deja de o pierdere de avantaje economice ,cheltuiala ulterioară destinată reconstituirii
avantajelor economice viitoare aşteptate de la activul în cauză este încorporată în costul ei,cu
condiţia ca valoarea contabilă să nu depăşească valoarea recuperabilă a bunului.Acelaşi
aspect apare atunci când preţul de cumpărare al unui activ reflectă deja obligaţia
întreprinderii de a angaja,în viitor,cheltuieli care vor fi necesare pentru a pune bunul în
condiiţi de funcţionare.Un exemplu ar putea să fie achiziţia unui imobil care necesită o
renovare.În astfel de circumstanţe,cheltuielile ulterioare sunt capitalizate(adăugate valorii
contabile a activului),în măsura în care ele vor putea să fie recuperate prin utilizarea viitoare a
respectivului activ.(N.Feleagă,L.Malciu,2007,pag.80)
Reevaluarea
Reevaluările trebuie să fie efectuate cu o regularitate suficientă,pentru ca valoarea
contabilă să nu difere semnificativ de cea care ar fi fost determinată prin utilizarea valorii
juste la data închiderii exerciţiului.
Valoarea justă a terenurilor şi contrucţiilor este, în mod natural,determinată de experţi
calificaţi.Această valoare justă este, în general, valorea de piaţă.
Valoarea justă a instalaţiilor de producţie este,de obicei,valoarea lor de piaţă
determinată prin estimare.Pentru imobilizările corporale strict specializate ,care nu fac
obiectul unor tranzacţii regulate ,valoarea justă se identifică,de cele mai multe ori ,cu costul
de înlocuire,diminuat cu amortizările.(N.Feleagă,L.Feleagă,2007,pag.81)
Frecvenţa reevaluării depinde de fluctuaţiile valorii juste a imobilizărilor corporale
care au fost reevaluate.Atunci când valoarea justă a unui activ reevaluat diferă în mod
semnificativ de valoarea sa contabilă,este necesară o nouă reevaluare. Unele imobilizări
corporale pot cunoaṣte evoluţii importante şi inconstante ale valorii lor juste,motiv pentru
care solicită o reevaluare anuală.În mod evident,astfel de reevaluări frecvente nu sunt
necesare pentru imobilizările corporale care înregistrează evoluţii nesemnificative ale valorii
lor juste.În acest caz,este suficientă o reevaluare la intervale de trei-cinci ani.
(N.Feleagă,L.Feleagă,2007,pag.81)
Un activ nu poate să fie reevaluat în mod izolat.Reevaluarea trebuie să se aplice la
ansamblul bunurilor din aceeaşi categorie ,altfel spus,la toate activele de natură şi utilizare
identice.Terenurile,construcţiile,maşinile,echipamentele,avioanele,vehiculele cu
motor,mijloacele fixe de birou constituie categorii diferite de active care pot să fie reevaluate
independent unele de altele.(N.Feleagă,L.Feleagă,2007,pag.81)
În principiu ,toate bunurile de aceeaşi categorie trebuie să fie reevaluate
simultan,pentru a se evita o eterogenitate prea mare în modul de evaluare a diferitelor posturi
din situaţiile financiare.
Atunci când valoarea contabilă a unui activ creşte,ca urmare a unei
reevaluări,creşterea are ca efect şi majorarea capitalurilor proprii,în speţă a rezervelor din
reevaluare.În măsura în care o reevaluare pozitivă compensează o reevaluare negativă a
aceluiaşi activ,anterior contabilizată la cheltuieli,reevaluarea pozitivă trebuie să fie
contabilizată la venituri.(N.Feleagă,L.Feleagă,2007,pag.81)
Atunci când valoarea contabilă a unui activ se diminuează ,ca urmare a unei
reevaluări,aceasta reevaluare trebuie să fie contabilizată la cheltuieli.Cu toate acestea ,trebuie
ca o reevaluare negativă să fie direct imputată asupra rezervelor din reevaluare
corespondente, în măsura în care o astfel de diminuare nu depăşeşte mărimea rezervelor din
reevaluare referitoare la acelaşi activ.(N.Feleagă,L.Feleagă,2007,pag.81)
Rezerva din reevaluare cuprinsă în capitalurile proprii poate să fie transferată ,în mod
direct,în rezultatul reportat,atunci când rezerva din reevaluare este realizată.Întreaga rezervă
din reevaluare este realizată cu ocazia scoaterii din funcţiune sau cesiunii activului.Totuşi,o
parte a rezervelor din reevaluare poate să fie realizată,pe măsură ce activul este utilzat de
întreprindere ;într-un astfel de caz,mărimea rezervelor din reevaluare realizate este diferenţa
dintre amortizarea bazată pe valoarea contabilă reevaluată a activului ṣi amortizarea bazată
pe costul de intrare al activului.Transferul rezervelor din reevaluare la rezultatul reportat
nu trece prin contul de profit şi pierdere.(N.Feleagă,L.Feleagă,2007,pag.82)
Pentru contabilizarea reevaluărilor imobilizărilor corporale se foloseşte unul dintre
următoarele procedee :
a)procedeul 1 : reevaluarea simultană a valorilor brute şi a amortizărilor cumulate ;
b)procedeul 2 : reevaluarea numai a valorii nete contabile, stabilită prin deducerea
amortizărilor din costul imobilizărilor.(N.Feleagă,L.Feleagă,2007,pag.82)
Exemplu :
Conducerea unei întreprinderi decide să reevalueze construcţiile sale.Activele în cauză
au fost achiziţionate la un cost de 800.000 u.m şi sunt amortizate pentru suma de 200.000
u.m.Valoarea justă a construcţiilor determinată de experţi este de 900.000 u.m.
Conform primului procedeu de reevaluare :
-se calculează raportul între valoarea justă şi valoarea netă contabilă a construcţiilor :
900.000/(800.000-200.000)=1,5
-costul imobilizărilor şi amortizărilor cumulate sunt reevaluate prin aplicarea
coeficientului de creştere ,ceea ce conduce la :
•costul reevaluat al construcţiilor : 800.000*1,5=1.200.000 u.m
•amortizările cumulate reevaluate : 200.000*1,5= 300.000 u.m
900.000 u.m
-operaţia de reevaluare va fi contabilizată astfel :
212 = % 400.000
2812 100.000
105 300.000
O imobilizare corporală trebuie să fie eliminată din bilanţ cu ocazia cesiunii sau când
activul nu mai poate să fie utilizat,în mod definitiv, şi când întreprinderea nu mai aşteaptă
avantaje economice viitoare în urma ieşirii lui.
Profiturile sau pierderile ce provin din scoaterea din funcţiune sau din cesiunea unei
imobilizări corporale trebuie să fie determinate ca diferenţă între valorile nete din
vânzarea activelor şi valoarea contabilă a activului.Aceste elemente fac obiectul
structurilor contului de profit şi pierdere al exerciţiului în care a avut loc ieşirea
imobilizărilor corporale în cauză.( N.Feleagă,L.Feleagă, 2007,pag.84)
Diferenţele nefavorabile
Potrivit IAS 16, în cazul în care valoarea contabilă a unui activ este diminuată ca
rezultat al unei reevaluări,aceasta diminuare trebuie :
•recunoscută ca o cheltuiala,
sau
•scazută direct din surplusul din reevaluare corespunzător aceluaşi activ,în măsura în
care compensează o diferenţă favorabilă înregistrată anterior ca surplus din reevaluare.
(Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România,2003,pag.61)
Amortizarea
Valoarea amortizabilă a unei imobilizări corporale trebuie să fie repartizată, în mod
sistematic,pe durata sa de utilitate.Metoda de amortizare trebuie să reflecte ritmul şi modul în
care sunt consumate avantajele economice viitoare ca urmare a utilizării activului.Cheltuiala
privind amortizările fiecărui exerciţiu trebuie să afecteze contul de profit şi
pierdere,exceptând situaţia în care ea este încorporabilă în valoarea contabilă a unui alt activ.
(N.Feleagă,L.Feleagă,2007, pag.84)
Amortizarea economică sau contabilă este determinată în urma estimărilor şi
calculelor rezultate din deciziile conducerii întreprinderii.Ea afectează elementele de
imobilizări ale activului bilanţier,în timp ce cheltuiala corespondentă afectează contul de
profit şi pierdere.Ea nu se confundă cu amortizarea fiscală,care se determină conform
reglementărilor fiscale în vigoare(de exemplu,prevederile codului fiscal). Amortizarea fiscală
nu afectează performanţa întreprinderii, ci doar masa impozabilă,implicit calculul
impozitului pe profit. Pentru întreprinderile româneşti care nu aplică,deocamdată,sau care nu
vor aplica standarde contabile internaţionale,reglementările fiscale aferente amortizării
operează atât din punct de vedere contabil,cât şi din punct de vedere fiscal( contabilitate
nedeconectată de fiscalitate).(N.Feleagă,L.Feleagă,2007,pag.84)
Pe măsură ce avantajele economice relative la un activ sunt consumate în activităţile
întreprinderii pentru a reflecta acest consum,valoarea contabilă a activului se
reduce.Cheltuielile privind amortizările se constituie chiar dacă valoarea activului este mai
mare decât valoarea sa contabilă.(N.Feleagă,L.Feleagă,2007,pag.84-85)
Avantajele economice relative la o imobilizare corporală sunt consumate de
întreprindere ,în mod principal ,ca urmare a utilizării acestui activ.Cu toate
acestea,diminuarea avantajelor economice poate fi generată de alţi factori,chiar dacă bunul
rămâne neutilizat.Este vorba , în special despre uzura morală.
Ca atare,pentru a determina durata de utilitate trebuie să fie luat în considerare
ansamblul următorilor factori :
a) Nivelul estimat de utilizare a activului,de către întreprindere ;această utilizare este
evaluată prin referire la capacitate sau la producţia fizică aşteptată de la activul
respectiv ;
b) Uzura fizică estimată,care depinde de factori referitori la activităţile de exploatare
cum ar fi ,de exemplu,numărul de schimburi în care este utilizat activul,programul
de întreţinere şi reparaţii etc ;
c) Uzura morală care decurge din schimbările sau procesele de producţie ,sau din
evoluţia cererii pieţei pentru produsul sau serviciul la care concură activul ;
d) Limitele juridice referitoare la utilizarea activului,în special datele de expirare a
contractului de locaţie.(N.Feleagă,L.Feleagă,2007,pag.85)
În calculul amortizării economice sunt definiţi şi utilizaţi trei factori : durata de
utilitate,valoarea amortizabilă şi metodele de amortizare.
Durata de utilitate a unei imobilizări corporale este definită în funcţie de utilitatea
aşteptată de la activul respectiv.Politica de gestiune a imobilizărilor corporale ale unei
întreprinderi poate să prevadă ieşirea activelor în cauză la sfârşitul unei perioade precise sau
după consumarea unei proporţii din avantajele economice procurate de bunurile respective.Ca
atare,durata de utilitate a unui activ poate să fie mai scurtă decât viaţa sa
economică.Estimarea duratei de utilitate a unei imobilizări corporale este o problema de
judecată profesională,bazată pe experienţa întreprinderii cu alte active similare.
(N.Feleagă,L.Feleagă,2007,pag.84-85)
Compensaţii de la terţi
În cazul distrugerii totale sau parţiale a unor imobilizări corporale,creanţele sau
sumele compensatorii încasate de la terţi,legate de acestea,precum şi achiziţionarea sau
construcţia ulterioară de active noi sunt operaţiuni economice distincte şi trebuie înregistrate
ca atare pe baza documentelor justificative.
Astfel deprecierea activelor se evidenţiază la momentul constatării acesteia,iar dreptul
de a încasa compensaţiile se evidenţiază pe seama veniturilor conform contabilităţii de
angajamente, în momentul stabilirii acestuia.
Exemple de asemenea compensaţii pot fi înregistrate în următoarele situaţii:
a)sume plătite/de plătit de către companiile de asigurare pentru deprecierea sau pierderea
unor imobilzări corporale cauzată,de exemplu, de dezastre naturale sau furt.(OMFP
3055/2009)
b)sume acordate de Guvern ,în schimbul unor imobilizări corporale,de exemplu terenuri care
au fost expropriate. (OMFP 3055/2009).
CAPITOLUL 2
Reevaluarea construcţiilor s-a făcut prin aplicarea indicilor de creştere a preţurilor la valoarea
de achiziţie şi la valoarea amortizării ,începând de la ultima reevaluare.
Pentru reevaluarea construcţiilor comisia de reevaluare a ţinut cont de următoarele elemente.
-data ultimei reevaluări;
-Pentru clădiri valoarea netă contabilă a crescut cu 1.099.182 lei(valoarea brută a crescut cu
1.790.453 lei şi amortizarea acumulată a crescut cu 691.271 lei)
Pentru mijloacele fixe amortizate integral pentru care s-au făcut modernizări comisia
tehnică va analiza starea tehnică şi va aloca o nouă durată de utlizare pe baza Referatului
pentru Prelungire Durată Viaţa aprobat de Consiliul de Administraţie. Conform unei
proceduri „Stabilire durată normală de utilizare pentru mijloace fixe cumpărate pentru care nu
există date de identificare a duratei normale de utilizare consumate sau au durată normală de
utilizare expirată şi a celor cu durată normală de utilizare expirată la care s-au facut cheltuieli
de investiţii”.
Calculul amortizării începe la data transferului din starea de imobilizare în curs în
starea de imobilizare definitivă.Pentru toate activele calculul amortizării se declanşează
începând cu luna următoare punerii în funcţiune în contabilitatea socială şi fiscală şi în
contabilitatea grup începe în luna punerii în funcţiune.
Baza de calcul a amortizării este costul de achiziţie a bunului imobilizabil(preţul de
cumpărare+taxele nerecuperabile+cheltuieli de transport,alte cheltuieli necesare pentru
punerea în funcţiune a bunului respectiv)
Metoda de amortizare utilizată este metoda liniară şi accelerată.
Duratele de amortizare:pentru contabilitatea în grup sunt prezentate în „Catalogul General de
Investiţii” în funcţie de categoria activului, iar în contabilitatea socială în ‚Catalogul privind
clasificarea şi duratele de funcţionare a mijloacelor fixe”.
mil.lei
INDICATORI 2010 2011 Abatere
IMOBILIZARI
2862 3153 10,17%
CORPORALE
1.Terenuri şi
1044 1264 21,07%
construcţii
2.Instalaţii tehnice şi
1600 1257 -21,44%
maşini
3.Alte instalaţii,
27 22 -18,52%
utilaje şi mobilier
4.Avansuri şi
imobilizări corporale în 191 610 219,37%
curs
mil.lei
Explicaţii 2010 2011
Investiţii în curs de 500,3 176,2
realizare
Cheltuieli cu investiţiile 459,1 670,5
efectuate în cursul anului
Puneri în funcţiune în 806,8 274,3
cursul anului
Valoarea investiţiilor 176,2 572,68
nepuse în funcţiune
Investiţii în curs ce 176,2 572,68
urmează a fi puse in
funcţiune
Investiţii identificate ca 19,2 0
investiţii de sistat
În situaţia dată costul de achiziţie se majorează cu 2.000 lei şi devine 23.300 lei
(20.500 lei preţ de cumpărare + 800 lei cheltuieli de montaj + 2.000 lei dobânda). Diferenţa
între dobânda estimată şi cea efectivă, se înregistrează pe seama cheltuielilor perioadei
majorându-le, dacă dobânda efectivă este mai mare decât dobânda estimată :
2.000lei 666 = 1682 2.000 lei
Cheltuieli privind Dobânzi aferente creditelor
dobânzile bancare pe termen lung
lei, a cotei de garanţie de 22.500 lei şi plata diferenţei de 265.000 lei : 434.000 lei – (30.000
lei + 22.500 lei):
434000 lei 404 = % 434000
Furnizori de imobilizări 232 30000
Avansuri acordate
pentru imobilizări
167 22500
Alte împrumuturi si
datorii asimilate
5121 381500
Conturi la bănci
în lei
Concluzii
BIBLIOGRAFIE
[6] Girbina, M. Sinteze,studii de caz şi teste grilă privind aplicarea IAS (revizuite)
Bunea , S. IFRS (vol.1), Editura CECCAR, Bucureşti,2007.