Ortezarea membrului superior

Obiective, clasificare, aspecte motivaţionale legate de utilizarea ortezelor

(criterii de utilizare, precauţii generale)

Suplimentar principiilor generale, ortezele pentru membrele superioare trebuie

să satisfacă următoarele cerinţe:

1. ortezele trebuie să asiste puterea motorie reziduală sau să

substituie puterea motorie în cazul absenţei acesteia.
Exemple: (1) pacientul cu neuropatie radială poate utiliza muşchii cubitali şi
muşchii mediani inervaţi mai eficient în cazul în care orteza este montată pentru
a susţine încheietura mâinii într-o poziţie neutră sau de dorsoflexie.
(2) un pacient cu tetraplagie la nivel C5 poate beneficia de o orteză
ce oferă prehensiune.
2. forţa de prehensiune trebuie să fie adecvată pentru a oferi
pacientului posibilitatea de a efectua activităţi zilnice dar nu atât de
puternică încât să prejudicieze pacientul sau să determine degete
inestetice.
3. cu o orteză pe bază de curent electric, pacientul va putea să îşi
ghideze respectivul organ cu mai multă siguranţă. Placa de control
poziţionată de obicei pe umăr, trebuie să aibă senzitivitate normală şi o
putere motoare bună.
4. ortezele pentru membrele superioare necesită păstrarea percepţiei
senzaţiilor tactile asupra suprafeţelor pe cale le acoperă.
Exemplu: pacientul cu tetraplegie de C7 poate să nu utilizeze o orteză în jurul
încheieturii mâinii chiar dacă aceasta ajută la prehensiune pentru că curelele
acesteia împiedică persoana să mai aibă senzaţii residuale.
5. orteza poate proteja respectivul segment al corpului împotriva
durerii sau a deformării.
Exemplu: (1) Pacienţii care suferă un puseu acut de artrită reumatică la
nivelul articulaţiei pumnului pot obţine, prin utilizarea ortezei, un anumit confort la
mişcarea mâinii şi a încheieturii.
(2) Pacieţii care suferă de dureri de cot au nevoie de orteze care să
prevină contractura pe flexie.
6. un pacient poate beneficia de mai multe orteze decât de o singură
orteză complexă.
Exemplu: un pacient care suferă de tetraplegie poate necesita o unealtă de
apucare pentru a ţine un creion şi o orteză oponentă care să menţină arhitectura
osului mâinii într-o formă normală.
7. ortezele pot corecta deformările.
Exemplu: Deformări ale degetelor mâinii (ex. contracturi de hiperextensie ale
articulaţiilor metacarpiene) pot fi reduse prin utilizarea unei orteze care aplică o
forţă în partea dorsală către articulaţiile metacarpienelor şi pe partea volară lângă
falange.

Evaluarea fizică a pacienţilor pentru ortezare

1. alinierea membrelor superioare: se evaluează în întregime

membrele superioare pentru a observa eventualele dezaxări sau deviaţii.
2. evaluarea articulară presupune controlul tuturor articulaţiilor
membrului superior.
Exemplu: Pacientul cu tetraplagie care are contracţii la nivelul mâinii este
posibil să nu poată folosi orteza pentru prehensiune .

3. puterea musculară
a. evaluaţi abilitatea de prehensiune a pacientului
b. evaluaţi abilitatea pacientului de a-şi poziţiona mâna pe spaţiul de
lucru.
4. coordonarea şi spasticitatea
5. evaluare senzorială
a. evaluaţi deosebirea dintre durerile simţite de către pacient pentru a
determina dacă orteza sau orice alt obiect care este în contact cu
membrul superior exercită o presiune prea mare.
b. Deosebirea adecvată a presiunilor exercitate este necesară pentru
ca pacientul să evite folosirea unei forţe excesive în momentul în care
ţine obiecte şi deasemenea să se evite alunecarea acestora.
c. Distincţia între temperaturi protejează persoana de răni provocate
de arsuri sau de starea de frig.
6. Pielea. Examinaţi pacientul pentru prezenţa:
a. schimbări trofice
b. abraziuni
c. dermatite
d. atrofii
e. cicatrici
7. dexteritatea mâinii
a. dominanţa
Exemple : - un pacient care a suferit o afectare a mâinii dominante de
obicei interferează cu activitatea zilnică sau vocaţională. În orice caz,
pacientul poate să nu tolereze o orteză excesiv de voluminoasă sau mult
prea complexă.
- un pacient care a suferit un traumatism sau are un handicap
la ambele membre superioare de obicei este mult mai motivat să
utilizeze mâna dominantă. Mai bine decât să i se potrivească o orteză
complexă, terapeutul va monta orteza pe mâna dominantă pentru a
câstiga profesionalism cu o singură orteză. Apoi pacientul şi terapeutul
vor decide dacă este necesară o a doua orteză.
 b. Abilitatea de a suporta curbele, curelele şi cataramele şi alte
legături
8. Simţ vizual
a. Pacientul trebuie să aibă o vedere destul de bună pentru a se
putea îmbrăca de unul singur.
b. Pacientul trebuie să poată de asemenea să citească instrucţiunile
scrise. În caz contrar ortezistul trebuie să-i explice cât se poate de clar
modul de utilizare a ortezelor.
9.Alte handicapuri. Acceptarea ortezelor pentru membrele superioare
poate fi influenţată de alte handicapuri pe care le poate avea pacientul.
Exemplu: un pacient în ambulatoriu cu o paralizie a membrului superior este
puţin probabil să accepte o orteză. În contradictoriu cu aceasta, o persoană care
utilizează un scaun cu rotile poate accepta o orteză pentru că scaunul cu rotile
poate suporta volumul acesteia.

Clasificarea ortezelor pentru membrul superior.

Ortezele de membru superior pot fi de tip static (pasive) sau dinamic (active).

I. Orteze de tip static Au următoarele obiective:

 imobilizarea sau limitarea activităţii articulare
 poziţionarea şi menţinerea corectă a aliniamentului articular
 prevenirea şi combaterea contracturilor
 întinderea pasivă în contracturi
 stabilizarea mai multor articulaţii în lanţ cinematic

1. imobilizare sau limitarea activităţii articulare

Referitor la mână şi pumn un rol important îl are poziţionarea acestor segmente
în vederea limitării mişcărilor, care influenţează negativ procesul de reparare.
Aceste orteze sunt folosite frecvent în manifestări de tip artrită sau alte categorii
de afectări inflamatorii, în cazul modificărilor degenerative durerea este un factor,
care limitând mobilizarea, induce progresiv modificări de tonus şi forţă
musculară. Ortezele statice urmăresc limitarea mişcării pe una sau mai multe
articulaţii (cum ar fi articulaţia carpometacarpiană a policelui) pentru a reduce
durerea şi a încuraja pacientul să folosească mâna normal, stabilizând articulaţia
şi refăcând forţa muşchilor tenari.

2. poziţionarea şi menţinerea corectă a aliniamentului articular.

Orteza de tip pasiv, în afară de funcţia de repaus pentru perioade acute, este
folosită pentru prevenirea sau corectarea diferitelor categorii de deviaţii (deviaţia
radială sau cubitală a mâinii, deviaţia cubitală a degetelor) motiv pentru care
orteza se aplică şi peste noapte şi mai ales ziua, în activităţile solicitante.
În condiţiile unor deformări neglijate, ele trebuie corectate progresiv, necesitând
o perioadă de timp mai lungă. În această etapă tabloul clinic poate prezenta:
durere, spasm, contractură musculară: secundar se dezvoltă diverse poziţii
patologice de repaus (cum ar fi flexia pumnului, flexia degetelor la un pacient
hemiplegic).

3. prevenirea şi combaterea contracturilor

Contracturile musculare se pot dezvolta sub acţiunea unor situaţii extrem de

variate, cele mai frecvente dintre ele fiind:
 retracţia capsulară sau hiperlaxitatea capsulară iniţială, cu
modificarea jocului în balanţa musculară (prin modificarea lungimii
şi amplitudinii de mişcare şi solicitarea secundară anormală a
fibrelor musculare)
  solicitarea anormală a grupelor musculare, fie post
-imobilizare în poziţii defectuoase, fie prin scurtare în paralizii
musculare (ca o consecinţă a organizării fibroase tisulare)

4. Stabilizarea şi/sau poziţionarea uneia sau mai multor articulaţii

pentru dezvoltarea corectă şi funcţională.

Una dintre condiţiile importante disfuncţionale pentru mână este pierderea

flexiei cotului, care pune mâna într-o situaţie dezavantajoasă şi de aceea flexia
cotului într-o postură pasivă temporară va facilita utilizarea mâinii şi prevenirea
deteriorărilor distale. Utilizarea ortezei de pumn în extensie (în paralizia de radial)
permite mâinii o mişcare de prehensiune eficientă.

Tipuri de orteze

1. Orteza statică de posturare pentru umăr ridică braţul la cca 90

de abducţie şi permite mişcarea gleno-humerală; se sprijină pe peretele
toracic printr-un bandaj elastic şi poate fi confecţionată din metal sau
plastic. Una dintre situaţiile în care se poate indica această orteză este
traumatismul de plex brahial sau fractura de claviculă la naştere sau se
poate folosi pentru arsuri la nivel axilar. Nu este recomandată pentru o
perioadă mai lungă pentru că poate dezvolta sau favoriza paralizia de plex
brahial de tip superior (tip Erb).
 2. Orteza statică de cot este indicată pentru a creşte mobilitatea, atât
în flexie cât şi în extensie, urmărind gradarea unghiului de solicitare şi
controlând astfel forţa exercitată pe braţ şi antebraţ; concomitent poate
preveni contracturile şi organizările fibroase retractile post-combustie.
3. Orteza statică de pumn. La nivelul pumnului orteza statică se
indică frecvent pentru imobilizarea articulară

Exemple : - în caz de neuropraxie de nerv radial prognosticul funcţional este bun

şi rapid, putând fi ajutat de orteză termoformabilă, care va susţine mâna la 15
de dorsiflexie a pumnului, urmărind întreţinerea mobilităţii funcţionale a pumnului;
cu cât programul de recuperare se instituie mai precoce cu atât rezultatele sunt
mai rapide.

- în poliartrita reumatoidă orteza de pumn din metal sau plastic poate fi

aplicată pe faţa volară a antebraţului şi pumnului şi poate fi fixată prin 3 clame: la
nivel de apofiză stiloidă radială, la nivel metacarpian şi mijlocul antebraţului; când
este aplicată corect poate preveni sau ameliora tendinţa la subluxaţie a oaselor
carpiene pe faţa volară în deviaţie radială sau ulnară a mâinii sau pumnului.
Orteza spirală poate stabiliza pumnul printr-un suport metalic sau plastic din
mijlocul mâinii până la mijlocul antebraţului.
4. Orteza statică de mână poate fi folosită pentru imobilizare a
articulaţiilor degetelor sau pentru a ameliora aspectele funcţionale privind
solicitarea degetelor în cele mai favorabile poziţii evitând deviaţiile, prin
posturarea în poziţii funcţionale
5. Orteze statice pentru degete urmăresc stabilizarea individuală a
articulaţiilor interfalangiene sau combinaţia articulaţiilor interfalangiene, pot
fi confecţionate din material metalic rigid sau termoformabil, cu acoperire
parţială sau globală a zonei interesate întărite de susţinătoare sau arcuri
metalice, liniare sau în spirală; o articulaţie interfalangiană instabilă poate
fi corectată prin orteză de postură pentru stabilizare şi prevenirea
hiperextensiei.
 II. Orteze dinamice

Orteza dinamică este un mijloc tehnic de corecţie sau de prevenire a

deformărilor, putând fi confecţionată din materiale elastice care să echilibreze
activitatea musculară deficitară, la care se pot asocia diferite alte materiale cu
calităţi elastice.

Obiective:
 stimularea nivelului proprioceptiv
 combaterea deformărilor prin dezechilibre musculare (hipo-atrofie,
contracturi)
 menţinerea tonusului şi forţei musculare
 corectarea deformărilor prin deficitul muscular neurogen
 întreţinerea schemelor de mişcare

Principalele tipuri de orteze sunt:

 1. ortezele dinamice de umăr susţin acţiunile umărului, în special
pentru solicitările cele mai importante în flexie şi abducţie. Unele dintre ele
prezintă suport la nivelul crestei iliace şi se întind superior până în zona
axilară sau lateral, de jur împrejurul umărului; sunt suporturi complexe
exoscheletale, care trebuie să fie uşor de purtat.
2. orteza helicolidală a membrului superior în paraliziile de plex
brahial. Este o orteză destinată handicapului motor a membrului superior
cu o liertate de miăcare normală, ca în cazul paraliziilor de plex brahial, cu
conservarea-fără conservarea unei mâini funcţionale; ea trebuie să
îndeplinească următoarele obiective:

a. susţinerea eficientă a membrului superior pentru a preveni:

- subluxaţia umărului
- tracţiunea pe rădăcinnile nervoase, care poate fi sursă de
durere şi cauză de întârziere a unei eventuale regenerări
- retracţiile musculare accentuate prin dezechilibrul dintre
muşchii neafectaţi şi paralizaţi
b. solicitarea funcţiilor neafectate, în special pentru o mână
funcţională, pentru întreţinerea prehensiunii şi a prono-supinaţiei
c. asigurarea unei stări lejere şi confortabile la purtare
d. acces facil-se aplică şi se detaşează uşor
e. întreţinerea aspectelor dinamice, în asistenţa mişcării în
cazul unui deficit muscular parţial
f. asistarea şi stimularea muşchilor în funcţie de momentul
recuperării

Descrierea ortezei. Se poate prezenta sub diferite aspecte, în funcţie de

momentul recuperării.
Modulul de bază: e construit dintr-o structură brahială şi antebrahială, articulată
la cot. Ansamblul înconjoară braţul şi antebraţul, ca o elice.
Suportul brahial: acoperă porţiunea lungă a tricepsului, partea internă a braţului
şi faţa sa antero-internă. Deschiderea este posterioară. Pot exista variante, în
funcţie de sechele.
Suport antebrahial: înconjoară în spirală antebraţul, de la cot până la pumn sau
până la palmă, se pot lăsa libere metacarpo-falangienele, sau se poate prelungi
până la faţa dorsală a primei falange, facilitând extensia degetelor. Partea
deschisă a elicei se găseşte pe faţa internă a antebraţului.
Articulaţia cotului: este bilaterală. Se pot alege diferite sisteme:
a. cot cu cremalieră cu zăvor: antebraţul este flectat pasiv şi
unghiul de flexie este menţinut de zăvor. Sistemul necesită o
cremalieră legată de un sistem cu cablu, terminat printr-o mică
proeminenţă, o tracţiune pe bilă provoacă un blocaj articular
b. cot cu resort spiralat anti-gravitaţional: se includ în articulaţie
1-2 resorturi spiralate, forţa lor compensează total greutatea
antebraţului şi a mâinii
c. sistemul de zăvoare poate fi cuplat cu 1-2 resorturi, se pot
cupla 1-2 elastice de rapel în flexie
d. cot cu comandă activă, extinderea mişcărilor din articulaţia
controlată scapulotoracică se urmăreşte pentru a obţine flexia-
extensia cotului, transmisă printr-un sistem ham-cablu
e. cot cu comandă electrică,se foloseşte un motor electric şi
angrenaje de demultiplicare, energia e dată de acumulatori
reîncărcabili, iar comanda este mioelectrică sau mecanică:
 sistem comandă mioelectrică: este posibilă dacă există, la
nivelul flexorilor şi extensorilor cotului, sisteme mobile funcţionale,
capabile de mişcare voluntară, care eliberează o tensiune
electrică, captată prin miocontact ce pune în mişcare motorul
electric, într-un sens sau în altul: flexie prin biceps, extensie prin
triceps.
 comanda mecanică: contactul ei este inserat într-un ham
legat de umărul opus. În timpul unei tracţiuni, contactul comandă
 mişcarea de flexie. O altă tracţiune pune sistemul în repaus, a –
III-a comandă extensia. Sistemul este încă în studiu.

Utilizarea ortezei helicoidale – permite utilizarea la maxim a muşchilor funcţionali;

purtarea ei este tranzitorie, în aşteptarea intervenţiei chirurgicale sau în contextul
programului de recuperare, în cursul evoluţiei ea va fi modificată.
Concluzii: utilizarea ei este indicată în toate paraliziile plexului cu respectarea
funcţiei, chiar parţiale a mâinii. Permite susţinerea şi întinderea câmpului de
prehensiune a mâinii valide.

3. orteze de mobilizare a antebraţului. Între ortezele funcţionale se

numără şi cea care susţine concomitent aspectele funcţionale ale
umărului şi cotului, în condiţiile insuficienţei musculare marcate (paralizie,
miopatii). Acest mecanism complex poate fi ataşat scaunului cu rotile sau
la masa de lucru; el este format dintr-un suport, în care se aşează
porţiunea proximală a antebraţului, un pivot şi un sistem de legătură între
acest suport şi partea inferioară a braţului, care permite realizarea mişcării
la nivelul cotului fără a solicita umărul sau cu o moderată solicitare a
trunchiului şi umărului.

Exemple:
Neuropatie mediană

Obiective:
 Reducerea durerii
 Menţinerea spaţiului de mişcare a policelui
 Menţinerea policelui în poziţie opozabilă, prevenind
deformarea.
 Menţinerea arcului transversal al palmei
 Asistatea prehensiunii
 Opţiune 1 : prescrierea unei orteze de bază pentru încheietura mâinii şi
opozabilitatea policelui Argumente:

- orteza aminteşte purtătorului să reducă mişcările când

apare vindecarea; în cazul în care sunt necesare restricţii
suplimentare pentru mişcare se montează o bară pe
antebraţ şi alte curele vor fi adăugate la orteză.
- Bara de abducţie menţine spaţiul de mişcare pentru a
preveni abducţia policelui.
- Bara de opoziţie aplică o forţă asupra cubitusului împotriva
primului os metacarpian
- Barele palmare şi dorsale susţin arcul transversal.
Menţinerea policelui în opoziţie ajută pacientul să utilizeze forţa
motoare reziduală mult mai eficient.
Opţiune 2 : prescrierea unei orteze opozabile pentru încheietura mâinii cu
control din articulaţie.

Argumente: bara montată pe antebraţ evită mişcarea încheieturii care altfel

poate agrava incapacitatea mâinii

Neuropatii radiale

Obiective:
-previn contracţiile musculare provocate de flexia pumnului
- previn contracţiile musculare provocate de extensia degetelor

Opţiune: prescrierea unei orteze de control a extensiei pumnului:

Argumente:
- orteza previne flexia pumnului, astfel previne contracţia
musculaturii încheieturii radiocarpiene şi a degetelor.
 - prehensiunea este asistată prin menţinerea tensiunii
adecvate pe muşchii flexori ai degetelor.

Tetraplegia de C6

Obiective:
- asigură prehensiunea
- menţine flexibilitatea mâinii, pumnului şi a cotului

Opţiune: prescrierea unei orteze de asigurare a prehensiunii . Această

orteză realizează stabilizarea articulaţiilor policelui, indexului şi mediusului.
Argumente:
- Prehensiunea.
Exemplu: pentru a manevra o foaie de hârtie individul trebuie ori să extindă
încheietura complet, ori să apese butonul pentru a reduce nivelul de
prehensiune.
Atenţie : Chiar dacă pacienţii cu tetraplagii de C7 şi C8 au functiunile mâinii
reduse accepta foarte rar orteze preferând să uitlizeze forţa motoare residuală.
Suplimentar, ortezele pentru obtinerea prehensiunii şi dispozitivele similare
interferează cu sistemul de propulsie a scaunelor cu rotile.
- Flexibilitatea: Bara palmară şi activitatea braţului interacţionează cu
rigiditatea legăturilor

Tetraplagia de C5

Obiective:
- Asigură prehensiunea
- Menţine flexibilitatea braţului, încheieturii şi cotului.

Optiune: prescrieti o unealtă de apucare . Această orteză poate fi

produsă în serie şi în mod obişnuit. Este realizat dintr-o manseta care
 are un buzunar în palmă. Benzile pentru încheietură sunt opţionale:
acestea echilibrează balansul greutăţii braţului si obiectul
ţinut.Obiectele de tip furculiţă, lingură pot fi poziţionate printr-un
dispozitiv suplimentar care este pus în respectivul buzunar.
Rationamentul pentru aceasta alegere este acela că orteza permite
pacientului să apuce ustensile potrivite ca mărime, inclusiv cele mai
multe dintre acelea utilizate pentru a mânca, , scrie sau a se îngriji.
Purtătorul poate necesita asistentă cu inserarea si scoaterea
ustensilelor. Orteza este mult mai ieftină decât alternativa electrică,
pentru că nu detine părţi mobile, apucătorul de ustensile este foarte
durabil.

4. ortezele funcţionale de pumn. Cel mai frecvent sunt folosite în

asociere cu orteza de mână. Dacă este necesară numai susţinerea
extensiei pumnului, ea se poate realiza printr-o orteză termoformabilă
aplicată pe faţa volară şi prelungită la nivelul antebraţului. Poate fi ataşat
un suport cu pivot la nivelul pumnului prevăzut cu piesă pentru antebraţ şi
fixare palmară, se ataşează benzi elastice pe faţa dorsală, susţinute într-
un suport pentru pumn care poate fi ajustat pentru a permite extensia
pumnului. Există un grup de mijloace incluse în categoria ortezei, de tipul
orteză-suport pentru flexia mâinii sau care folosesc forţa pumnului pentru
a susţine funcţia degetelor, în diversele aspecte legate de prehensiune.

Atenţie!! La aplicarea ortezei, pacientul trebuie învăţat modul de poziţionare şi

funcţionare, riscul sau limitele aplicaţiei ei.

Există aspecte importante legate de purtarea ortezelor de care trebuie să

ţină cont atât pacientul cât şi ortezistul:
1. circulaţia vasculară.
Sunt mai mulţi factori ce pot induce tulburări circulatorii. Ajustarea ortezei trebuie
să se realizeze evitând fie accentuarea acestora, fie apariţia lor. Punctele de
contact de presiune crescută vor fi controlate încercând o redistribuire pe o arie
de solicitare mai întinsă, pentru a scade presiunea pe unitatea de suprafaţă, mai
ales în condiţii monotone prelungite. Corectarea valorii articulare, întinderea şi
fenomenul de contractură, prezenţa intermitentă a spasmelor sau spasticităţii
toate necesită grijă şi atenţie în construcţia ortezei.
Aplicaţia pe arii mici cum ar fi degete trebuie făcută cu grijă datorită posibilelor
tulburări de circulaţie.
Faţa dorsală a mâinii este mai vulnerabilă (mai puţin protejată de ţesutul adipos)
şi are nevoie de o atenţie crescută la aplicarea ortezei. Prezenţa anesteziei în
orice parte a mâinii necesită atenţie specială.

2. sincronizarea (durata de utilizare şi frecvenţa utilizării în timp)

Nici o orteză nu poate fi purtată continuu timp de 24 de ore, iar la începutul

utilizării sau schimbarea ortezei pacientul are nevoie de o zi de acomodare
progresivă. Sentimentul de confort, lipsa durerii îi dă încredere, o foloseşte, nu se
apără şi nu forţează.
Trebuie să ne asigurăm că pacientul a înţeles corect perioada de timp pentru
purtarea ortezei; dacă pacientul este confuz, atenţie la responsabilitate

3. reacţii cutanate

Pacientul va fi avertizat asupra tuturor semnelor posibile şi atenţionat să

semnaleze orice fel de manifestare cutanată (reacţie inflamatorie, alergie, alergie
la material, tulburări circulatorii)

Orteze de mână

Principii generale care stau la baza ortezării în recuperarea mâinii postraumatice.

 Mâna prezintă din punct de vedere funcţional multiple caracteristici în
planul recuperării:
- complexitate anatomică, care reprezintă suportul aspectelor
complexe de biomecanică
- complexitate funcţională
- mâna, ca reprezentare corticală

Particularităţiile anatomice şi biomecanice

Mâna este formată din lanţuri cinematice poliarticulare independente, ce

pornesc din zona de stabilitate articulară a pumnului, degetele putând prin
extensie completă să ruleze un unghi de 225. Mobilizarea diferitelor segmente
depinde de două categorii de grupe musculare:
- musculatura intrinsecă
- musculatura extrinsecă
Aceste grupe musculare realizează atât solicitările de forţă cât şi pe cele de
fineţe. Echilibrul muscular este controlat şi modificat de musculatura intrinsecă,
care asigură poziţia relativă a lanţurilor digitale. În tot acest ansamblu de mişcări
este antrenat jocul tendoanelor, secvenţă anatomo-funcţională, care atât prin
calităţile intrinseci (elastice şi de rezistenţă), cât şi prin modificările spaţiilor de
culisare, poate pune probleme deosebite de recuperare.
Realizarea mişcărilor sau a diferitelor categorii de comenzi motorii necesită un
echilibru extrem de fin al grupelor musculare, orice modificare funcţională sau
organică induce rapid dezechilibrul muscular urmat de:
- pierderea stabilităţii articulare sau ligamentare
- dezvoltarea progresivă a deformărilor (iniţial reductibile, neglijate în
timp ireductibile)
- apariţia edemului
- prezenţa diferitelor tulburări trofice şi a aderenţelor
Atât ţesuturile moi de tipul tegument, fascii, aponevroze, tendoane cât şi
structurile articulare pot fi implicate în apariţia redorii şi a limitării mobilităţii
 sectoarelor articulare solicitate. Fiecare dintre aceste structuri, prin
corelaţia şi interdependenţa mecanică, poate dezvolta aspecte patologice
în lanţ funcţional, necesitând program de recuperare.

Particularităţile funcţionale ale mâinii

Funcţiile mâinii sunt:

 prehensiunea
 funcţia de cunoaştere a mediului şi adaptare la acesta
(sensibilitatea termică, tactilă, dureroasă)
 funcţia de expresie a personalităţii pacientului

Mâna realizează practic relaţia individului cu lumea, subordonându-se multiplelor

scheme voliţionale din activitatea cotidiană sau profesională – această funcţie
complexă de prehensiune este dezvoltată în relaţie cu celelalte categorii
funcţionale.

Mâna corticală (proiecţia corticală a mâinii)

Apreciind aria sectorului rezervat de proiecţie corticală a mâinii, atât senzitiv cât
şi motor (homunculus motor şi senzitiv), reflectăm asupra importanţei acestei
zone complexe topografice, atât în relaţia cu mediul cât şi ca tip de reacţie
particulară în diferite situaţii posttraumatice mai ales urmărind motor şi senzitiv
evoluţia programelor de recuperare. Ortezarea în recuperarea mâinii
foloseşte un grupaj de structuri cu acţiune mecanică utilizate pentru:

 mobilizarea globală sau parţială a mâinii traumatizate, inflamate

 limitarea jocului articular, pentru a proteja structurile lezate sau o
sutură
 controlul instabilităţii articulare
  întreţinerea raporturilor normale între structurile moi şi combaterea
dezechilibrului musculo-tendinos, care se poate dezvolta prin alterarea
suprafeţelor articulare
 combaterea redorii articulare
 conservarea sau refacerea direcţiei corecte de mişcare

Funcţia principală a ortezei este de a menţine corectă postura în:

a. poziţia de repaus, corectând deficienţele poziţiilor de

repaus
b. poziţia de repaus, corectând deviaţiilor axelor şi
dezaxările
c. poziţia de solicitare în diferite activităţi: evitând riscul
apariţiei subluxaţie sau al luxaţiei uni sau pluriarticulare
Pentru o mână funcţională se urmăresc:
 menţinerea pumnului, mâinii, degetelor într-o anumită poziţie, care
să favorizeze activitatea în condiţii de securitate
 încurajarea pacientului pentru refacerea aspectelor complexe
funcţionale

Evaluarea pentru ortezarea mâinii

Când se prescrie orteza ca parte componentă a programului terapeutic de

recuperare primul element de care se ţine cont este diagnosticul. Va fi indicat un
tip de orteză, dar aspectele tehnice de confecţionare şi modalităţile de aplicare
revin ortezistului, care va fi responsabil pe acest sector în strânsă relaţie cu
programul de kinetoterapie şi a terapiei ocupaţionale.
Astfel, pentru toţi pacienţii trebuie realizat un examen preliminar al mâinii,
care are o secvenţă de rutină, dar trebuie notate elementele specifice de apariţie
ale afectării, particularităţile evolutive şi fundalul patologic, aspecte care scot
fiecare caz din anonimat, dovedind ca „fiecare experienţă este o nouă
experienţă”. Cunoscând diagnosticul se vor căuta şi se vor aprecia
 diferitele simptome şi semne clinice
 integritatea pielii şi a ţesuturilor subcutanate
 deformările şi deviaţiile
 manifestările funcţionale articulare şi musculare (redoare, blocaj,
anchiloză, contractură).
Acestea vor fi apreciate prin teste specifice înainte, în timpul programului
terapeutic aplicat şi la distanţă, pentru a înţelege realul beneficiu şi apariţia unor
eventuale efecte negative: durere reziduală, tulburări trofice, leziuni cutanate.
Contextul clinico-funcţional obligă pe specialistul de recuperare şi pe ortezist să
desfăşoare examinarea ţinând cont de:
 topografia mişcărilor, chiar dacă sunt unilaterale, se va efectua
examinarea biltareral, simetric, în cazul afectării unei singure zone ea
va fi examinată şi inclusă în lanţul cinematic:
 prezenţa edemului, cauzelor deterministe şi evoluţia lui pentru
adaptarea ortezei la volumul segmentului ortezat
 gradul de mobilitate la nivelul cotului, pumnului şi complexului
articular al mâinii, interpretat prin aprecierea simetrică,, notându-se
prezenţ unghiurilor utile
 identificarea poziţiilor favorabile şi funcţionale şi condiţiile în care
apare sau se accentuează durerea
 identificarea tulburărilor de sensibilitate de tip hipo sau anestezie
 identificarea tulburărilor trofice distale, unghiale sau periunghiale,
zone supuse unor presiuni prelungite, dezvoltând durere distală
 cauzele şi tipurile de manifestări musculare.

Evaluarea ortezelor pentru membrele superioare

În tabelul de mai jos sunt prezentate câteva aspecte de care trebuie să ţinem
cont la recomandarea ortezelor.

Standarde ce Deficienţe posibile

trebuiesc verificate
Montarea uşoară a 1. orteza este prea strânsă
ortezelor 2. orteza prea complexă
3. incorectitudini din punct de vedere tehnic
Confortul la purtare 1. îmbinările mecanice nu sunt la acelaşi nivel cu
cele anatomice
2. componentele apasă asupra proeminentelor
osoase
Aspectul satisfăcător Proiectarea sau construcţia ortezelor este excesiv de
voluminoasă sau de proastă calitate
Functionarea la 1. obstrucţionarea suprafeţei palmei sau a degetelor
maximum a ortezei 2. nu se poate extinde partea de opoziţie
3. bara pentru abductie nu este poziţionată
corespunzător
4. barele palmare sau dorsale nu sunt conforme
5. piedica pentru extensia metacarpiana nu este
funcţională
6. policele, indexul si mijlociul nu sunt aliniate pentru
operaţiunea de apucare
7. bara pentru antebraţ e prea lungă sau prea scurtă
8. bara pentru antebraţ nu menţine încheietura in
poziţia dorită
9. activatorul electric nu este safisfacător
10. baterii ne adecvate
11. partea de prindere a ustensilelor este prea mare
sau prea mica
Aspectul satisfăcător 1. orteze mult prea voluminoase sau greoaie
La înlăturarea ortezei 1. muchii necizelate, neşlefuite
construcţia este 2. zimţi metalici
satisfăcătoare 3. cusături necorespunzătoare
4. Niturile nu sunt aliniate cu suprafaţa
5. modelarea plasticului neuniformă
Pielea neafectată 1. orteza prea strânsă
după înlăturarea 2. orteza prea largaăpermite alunecarea
ortezei la 10 minute 1. muchii necizelate
de la această acţiune
Purtătorul este 1. orice defect mai sus menţionat
satisfăcut 2. disconfort la nivelul membrelor superioare
3. disfuncţii psiho-sociale