Activitatea independentă la clase simultane

Elevii trebuie obişnuiţi să coopereze în linişte şi să efectueze, uneori în colectiv, sarcinile

primite. Învăţătorul trebuie să stimuleze activitatea independentă a elevilor şi să susţină
ritmicitatea efortului lor prin conţinutul interesant al temelor, atractivitatea formelor de activitate,
repartizarea unor sarcini diferenţiate, utilizarea unui material didactic interesant.s.a.
Prin munca independentă se rezolvă o mare parte a problemelor predării şi învăţării.
Rostul acestei forme de organizare a activităţii nu se limitează la formarea deprinderilor de
muncă independentă la elevi, ci prin ea se îndeplinesc sarcinile fundamentale ale procesului de
învăţământ. Prin activitatea independentă se urmăreşte şi realizarea unor obiective importante ca:
formarea spiritului de observaţie, dezvoltarea proceselor psihice de cunoaştere (ale gândirii,
memoriei, imaginaţiei), formarea spiritului de independenţă şi a iniţiativei, formarea unor
trăsături pozitive de voinţă şi de caracter ca: dârzenia, perseverenţă, curajul de a învinge
dificultăţile etc., fără de care însuşirea limbii şi literaturii române ar fi imposibilă.
În condiţiile predării simultane, complexitatea sarcinilor instructiv-educative impune
utilizarea unor mari varietăţi de activităţi independente care pot fi clasificate în funcţie de
anumite criterii.
Se disting astfel, patru activităţi independente:
§ activitatea independentă menită pregătirii elevilor pentru achiziţionarea de noi
cunoştinţe;
§ activitatea independentă în vederea antrenării elevilor la repetarea şi
sistematizarea cunoştinţelor;
§ activitatea independentă de aplicare în practică a cunoştinţelor pentru formarea
priceperilor şi deprinderilor;
§ activitatea independentă pentru verificarea şi evaluarea rezultatelor şcolare.
Formele activităţii indepedente pot fi grupate şi după durata lor în:
a) activităţi de scurtă durată, de obicei 3-5 minute care se pot da fie la începutul orei
în clasa cu care învăţătorul va lucra direct, timp în care el dă temă şi îndrumările
clasei care va lucra independent în prima jumătate a orei; fie la sfârşitul orei la
 clasa cu care învăţătorul a lucrat direct în a doua parte, în timpul în care acesta va
controla temele efectuate la celelalte clase.
b) activităţi de lungă durată, de 20-25 minute, pentru elevii clasei care vor lucra
independent, timp în care învăţătorul va lucra direct cu clasa cealaltă.
După scopul lor, formele de activitate independentă, şi îndeosebi activitatea
independentă de lungă durată, se grupează astfel:
1. activităţi independente destinate pregătirii elevilor în vederea predării noilor
cunoştinţe;
2. activitate independentă cu rol de fixare a cunoştinţelor predate în lecţia respectivă,
care curpinde rezolvarea de exerciţii cu aplicarea cunoştinţelor învăţate în lecţia
respectivă;
3. activitate independentă având ca scop recapitularea şi consolidarea cunoştinţelor,
prin care se reia cunoştinţele predate anterior într-o unitate de învăţare;
4. activitate independentă pentru formarea şi consolidarea priceperilor şi
deprinderilor, care constă în exerciţii aplicative ale cunoştinţelor însuşite anterior.
În perioada abecedară, elevii pot efectua:
· desene reprezentând povestiri spuse de învăţător;
· exerciţii de scriere a elementelor grafice;
· examinarea ilustraţiilor din abecedar, în vederea povestirii conţinutului lor şi a
formulării răspunsurilor la întrebările puse;
· conturarea şi colorarea unor obiecte care au legătură cu imaginile din abecedar;
· exerciţii de despărţire a unor cuvinte în silabe şi sunete.
Activitatea şcolară din clasele II-IV se diferenţiază de cea din clasa I pentru că acuma se
face trecerea de la percepţia de noţiuni si de la exprimarea faptelor la generalizări. Conţinutul
bogat al lecţiilor de citire, volumul cunoştinţelor influenţează gândirea, care devine mai
sistematică, mai cuprinzătoare şi, ca urmare, limbajul elevilor înregistrează sporuri cantitative şi
calitative.
În cadrul lecţiilor am folosit exerciţii variate care presupun însuşirea conştientă a faptelor
de limbă şi contribuie la dezvoltarea capacităţii de cunoaştere, la activizarea gândirii, la
exprimarea logică, corectă, nuanţată. Pornind de la aceste considerente, trebuie să se acorde o
importanţă deosebită metodelor şi exerciţiilor care vizează: activizarea, actualizarea şi precizarea
vocabularului elevilor. Acestea se pot clasifica în funcţie de modul de efectuare, gradul de
dificultate a sarcinilor propuse, gradul de solicitare a elevilor în rezolvarea lor, criterii care
impun o clasificare în exerciţii de recunoaştere simplă, recunoaştere şi caracterizare,
recunoaştere şi grupare; exerciţii cu caracter creator de exemplificare, de completare, de
modificare, compuneri gramaticale etc. Nu în ultimul rând, acestora li se adaugă jocul.

Bibliografie
Activitatea didactică în condiţiile conducerii simultane, Revista: Învăţământul primar, Nr. 1-
2/1995, p.58

I. Şerdean, Didactica limbii şi literaturii române în învăţământul primar, Bucureşti, Ed. Corint,
2007.

Inv. Vaida Lucia