Iona-temă și viziune

Mulea Raul

În literatura postbelică, teatrul lui Sorescu realizează sincronizarea cu dramaturgia

universală.Ca specie a teatrului postmodern, ”Iona” utilizează inovaţii formale şi un limbaj
poetic, metaforizat.
Subintitulată ”tragedie în patru acte” şi publicată în 1968, ”Iona” face parte din trilogia
”Setea muntelui de sare” ce tratează problematica dorinţei omului de absolut.
„Iona” este o dramă exprimată în formă metaforică, conflictul nu este mai puţin
puternic, frământarea personajului nu este mai puţin tulburătoare. Autorul apelează la
resursele familiarităţii şi ale umorului în dezvăluirea condiţiei tragice a omului ce îşi caută
identitatea. Ilustrative sunt expresii precum ”fericirea nu vine niciodată atunci când trebuie”
sau ”cam câţi am căuta toată moartea…pentru că moartea e foarte lungă.”
De asemenea, Iona este o dramă de idei. Ea propune un personaj simbolic, exponent
al unei concepţii despre relaţia între lume şi individ, precum şi dintre individ şi el însuşi.
Tema piesei este incomunicarea şi singurătatea . Născută în contextul unui determinism
politic,” Iona” rămâne în primul rând o dramă generală a omului ”singur, nemaipomenit de
singur”, în condiţia lui umană, ”în faţa vieţii şi a morţii”.
Subiectul piesei constituie o amplă alegorie cu punct de plecare biblic prin care se
dezvoltă tema singurătăţii personajului principal- ”singur şi singular” în decorul teatral. Cele
patru tablouri îi urmăresc evoluţia punctată ., ”Iona” discută tot timpul cu sine. În tabloul I, se
află cu spatele la gura unui peşte uriaş, ignorând pericolul, trăind iluzia vieţii. Pentru că în
marea desenată cu creta nu are succes, va pescui dintr-un acvariu aceeasi pradă pe care omai
prinsese. Replicile personajului sunt reflecţii fragmentate: pescarii au luat noi măsuri pentru a
nu se striga pe mare,valurile ar putea intra în rezonanţă şi s-ar putea isca o furtună, de aceea
fiecare trebuie să privească în cercul său; Iona visează să prindă peştele cel mare, pe când
propria familie visează fericită marea fără peşti; fiecare peste visează să prindă o nadă, cea
mai frumoasă, observând mirat că în câteva clipe i s-a terminat apa. Rolurile vânat vânător se
schimbă într-un joc înşelător. Iona este înghiţit şi strigă după ajutor, fără a-i răspunde nimeni-
nici măcar ecoul. În tabloul II Iona descoperă că a fost înghiţit, îşi aminteşte de precedentul
biblic şi încearcă o cale de scăpare prin tăierea unei ferestre cu cuţitul. Eliberarea este
proiectată utopic în imaginea unei bănci în mijlocul mării pe care să se odihnească pescăruşii
”un lăcaş de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului”. În tabloul III se află într-o nouă
burtă de chit, unde apar doi pescari. Iona trăieşte iluzia comunicării cu ei, dar aceştia rămân
muţi. Apare şi o moară de vânt care ar putea să-l mistuie, aluzie la mitul lui Don Quijotte.
După ce scrie o scrisoare pe care tot el o găseşte, are conştiinţa desolidarizării generalizate :
Iona-temă și viziune
Mulea Raul

”nimeni n-o să mişte nici măcar un deget. Nimeni din sat. Nimeni de pe pământ. Nimeni din
cer. ” Tabloul IV este simetric cu primul în ceea ce priveşte ambiguitatea spaţiu exterior-
interior. Iona a îmbătrânit şi crede că a ajuns la lumină. Descoperă însă că universul este un şir
nesfârşit de burţi. Îşi aminteşte propria identitate. Dacă precedentul biblic a fost salvat, el
înţelege că s-a oprit tocmai în punctul culminant: la înviere. Salvarea este însă în el însuşi, şi
Iona nu mai sapă ferestre în afară, ci în interior: ”Răzbim noi cumva la lumină”.
Un element de structură relevant pentru tema singurătăţii este titlul piesei. ”Io” din
numele personajului, aşa cum mărturiseşte autorul, înseamnă ” eu”. Iona modern are un
mesaj diferit de cel biblic. Primul trebuie să ducă un mesaj de avertizare sângerosului oraş , şi,
pentru că refuză, este înghiţit de un peşte uriaş. Iona biblic îl anticipează pe Isus, înviat după
trei zile. Iona lui Sorescu se găseşte în burta peştelui fără a şti de ce : ”Problema e dacă mai
reuşeşti să ieşi din ceva, odată ce te-ai născut…Toate lucrurile sunt peşti. Trăim şi noi cum
putem înăuntru”. Mesajul său ţine de conştientizarea exterioară şi duce la pierderea
identităţii..
Un alt element de compoziţie relevant pentru ideea discontinuităţii interioare a omului
modern, aflat în plină criză a absurdului, este structura piesei ce oglindeşte lipsă de coerenţă .
Piesa aparţine teatrului postmodern , tragedie, dramă şi comedie în acelaşi timp, renunţarea la
acte şi scene, decorul minimalist,un acvariu, o moară de vânt,-”ceva ca o plajă”, indicaţiile
scenice care ambiguizează textul prin introducerea de noi simboluri.Intertextualitatea se
realizează prin trimiteri la limbajul biblic, la limbajul poetic sorescian.
Deşi de dimensiuni reduse, drama Iona a câştigat larga apreciere nu doar a criticii
române, ci şi a celei universale.