Sunteți pe pagina 1din 8

I. INTRODUCERE. DEFINIȚII.

NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Concurenţa – din punct de vedere economic, reprezintă confruntarea


deschisă, competiția dintre agenții economici, vânzători – ofertanți, în scopul
atragerii de partea lor a clientelei (cumpărători – solicitanți).1
Într-o altă accepțiune, concurenţa – reprezintă un comportament, o
atitudine specific/ă interesat/ă al/a unor subiecți de proprietate care pentru
a-și atinge obiectivele intră în raporturi de cooperare și de confruntare cu
ceilalți.
Activitatea concurențială a agenților economici are drept scop interesul
fiecărui comerciant de a-și atinge propriile obiective economice, urmărind să-
și maximizeze astfel profitul.
Prin urmare, concurenţa – reprezintă un factor esențial pentru
bunăstarea consumatorului deoarece contribuie la creșterea calității
produselor și serviciilor și implicit la stabilirea unui raport optim calitate –
preț și a unor prețuri competitive.2

II. CADRUL LEGAL. REGLEMENTARE

Principiul interzicerii înțelegerii restrictive de concurență, al exploatării


abuzive a poziției dominante, precum și controlul prealabil al concentrărilor
constituie cei trei piloni ai dreptului concurenței.
Conform art. 5 alin. 1 din Legea nr. 21/1996 privind concurența:"sunt
interzise orice înțelegeri între întreprinderi, decizii ale asociaților de
întreprinderi și practici concertate, care au ca obiect sau ca efect împiedicarea,
restrângerea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a
acesteia, în special cele care:
a) stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice
alte condiții de tranzacționare;
b) limitează sau controleaza producția, comercializarea, dezvoltarea tehnică
sau investițiile;
c) împart piețele sau sursele de aprovizionare;
d) aplică, în raport cu partenerii comerciali, condiții inegale la prestații
echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurențial;
e) condiționează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a
unor prestații suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu
uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte;
f) constau în participarea, în mod concertat, cu oferte trucatela lictiații saula
orice alte forme de concurs de oferte;
g) elimină de pe piață alți concurenți, limitează sau împiedică accesul pe piață
și libertatea exercitării concurenței de către alte întreprinderi, precum și
1
Titus Prescure – Curs de dreptul concurenței comerciale, Editura Rosetti, Bucureşti, 2004, p.
8.
2
Maria Dumitru – Dreptul concurenței¸ Editura Institutul European, Iași, 2011, p. 13.
1
înțelegerile de a nu cumpăara de la sau de a nu vinde către anumite
întreprinderi fără o justificare rezonbilă.3
Atât pentru România, cât și pentru celelalte state membre ale Uniunii
Europene, se aplică tratatul privind funcționarea Uniunii Europene care
prevede faptul că toate aceste state au obligația de a respecta normele și
regulile privind libera concurență.
Prin acțiunile și măsurile de prevenire și reprimare a practicilor
anticoncurențiale pe care le întreprind autoritățile competente se apără, în
principal, interesele consumatorilor, de a-și procura în condiții de libertate de
alegere produsele și serviciile pe care le doresc, precum și interesele
economiei de piață, în general, sau în concret, ale unei anumite piețe relevante
pentru un anumit produs sau serviciu, economie care trebuie să funcționeze în
condiții de liberă concurență.4
În principal, practicile anticoncurențiale îi afectează în mod direct pe
consumatori, deoarece consecința principală o reprezintă creșterea
necontrolată a prețurilor și scăderea calității produselor și serviciilor.
În principal, monopolismul poate fi eliminat prin două tipuri de măsuri:
- măsuri preventive - scopul acestor măsuri este de a preîntâmpina formarea
structurilor de tip monopolist)
- măsuri represive – vizează sancționarea comportamentului anticompetitiv.
Astfel de măsuri pot fi: amenzile, confiscarea profitului, confiscarea veniturilo,
etc.
III. NOȚIUNE. PRACTICILE ANTICONCURENțIALE
(MONOPOLISTE)
ÎNȚELEGERI ÎNTRE ÎNTREPRINDERI, DECIZII ALE
ASOCIAȚIILOR DE ÎNTREPRINDERI, PRACTICI CONCERTATE

Potrivit rezoluției O.N.U. din 5.12.1980, noțiunea de practici


monopoliste include acele acte sau comportamente ale unor întreprinderi,
care, prin abuzul poziției dominante, pe o piață, restrâng accesul pe piață sau
îngrădesc sub orice altă formă fără drept concurența, provocând sau riscând să
provoace efecte prejudiciabile comerțului internațional cu precădere în țările în
curs de dezvoltare, precum și creșterii economice a acestor state sau care, în
temeiul unor acorduri sau angajamente oficiale, neoficiale, scrise sau verbale
intervenite între întreprinderi produc aceleași consecințe.
Întreprinderea – este definită ca fiind o entitate angajată într-o anumită
activitate economică, referitoare la oferirea de bunuri (prestarea de servicii)
pentru un anumit segment de piață, în mod independent față de statutul său
juridic și de modul său de funcționare.
Deoarece întreprinderile pot încheia o serie de înțelegeri prin care să
controleze regulile obiective și libere ale economiei de piață, denaturând astfel
3
Legea nr. 21/1996 privind concurența, republicată
4
Octavian Căpățână – Dreptul concurenței comerciale – Concurența patologică.
Monopolismul, Editura Lumina Lex, București, 1993, p. 11 și următ.
2
concurența, legiuitorul a declarat ca fiind incompatibile cu o astfel de
economie, și prin urmare interzise, următoarele categorii de activități:
- acordurile între întreprinderi (acordurile propriu-zise);
- deciziile asociaților de întreprinderi (agenților economici);
- praticile concertate.
Literatura de specialitate a grupat aceste activități sub titulatura de
"înțelegeri monopoliste".
Înțelegerile monopoliste – sunt definite ca fiind acele manifestări de
voință colectivă ale unor agenți economici, suficient de independenți unii față
de alții pentru a putea decide singuri ce tip de comportament să adopte pe
piață, manifestări care au drept scop sau efect împiedicarea, restrângerea sau
chiar denaturarea concurenței de piață.

IV. ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE UNEI


ÎNȚELEGERI MONOPOLISTE

Elementele constitutive ale unei înțelegeri monopoliste sunt:


- existența unei manifestări de voință colectivă (analizată la nivelul fiecărui
agent economic);
- autonomia decizională a participanților la înțelegere (fiecare participant
trebuie să se bucure de libertatea de decizie cu privire la comportamentul său
economic)
- viciile de consimțământ (dacă decizia unei persoane de a participa la o
înțelegere a fost efectată de un viciu de consimțământ atunci persoana
respectivă nu este sancționată);
- afectarea semnificativă a concurenței.
Înțelegerile anticoncurențiale – reprezintă o formă de colaborare între
întreprinderi, având ca scop reducerea presiunilor concurențiale existente pe
piață care determină operatorii economici să inoveze și să își îmbunătățească
ofertele din perspectiva prețului solicitat, precum și a calității bunurilor și
serviciilor oferite.
Drept urmare, înțelegerile anticoncurențiale pot leza interesele
consumatorilor, aceștia ajungând să plătească mai mult pentru bunuri și
servicii de o calitate inferioară față de cea care ar exista pe o piață
concurențială.5
Toate categoriile de practici anticoncurențiale, sunt în principiu
interzise, deoarece pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau
denaturarea concurenței la nivelul întregii piețe sau la nivelul unei anumite
părți din aceasta, aducând atingere liberei concurențe.

V. NOȚIUNEA DE ÎNȚELEGERE (ACORD) ÎNTRE ÎNTREPRINDERI

5
Ioan Lazăr – Dreptul Uniunii Europene în domeniul concurenței, Editura Universul Juridic
București, 2016, p. 156.
3
Noțiunea de înțelegere – reprezintă orice acord consemnat în scris, sau
oral, între una sau mai multe întreprinderi, chiar dacă poate fi sau nu executat
potrivit legii.6
Acordurile între agenții economici sau asociațiile de agenți economici se
regăsesc în art. 5 din Legea nr. 21/1996 privind concurența și fac parte din
așa-zisa categorie a acordurilor condamnabile.
Acordurile condamnabile pot fi:
- orizontale (același nivel al circuitului economic)
- verticale (nivele diferite ale circuitului economic).
Acordurile orizontale condamnabile
Semnatarii acestor acorduri se situează la același nivel al procesului
economic sau în aceeași etapă a procesului economic, întreprinderi care sunt
concurente în cadrul aceleiași piețe.
Acordurile verticale condamnabile
Se realizează între agenți economici care își desfășoară activitatea pe
trepte economice diferite (producători, distribuitori de mărfuri, intermediari).
Prin înțelegere verticală – se înțelege orice acord sau practică concertată
convenite între doi sau mai mulți agenți economici – fiecare operând, în scopul
îndeplinirii acordului respectiv, la niveluri diferite ale lanțului producție –
distribuție – referitoare la condițiile în care părțile pot cumpăra, vinde sau
revinde anumite produse sau servicii.7
În timp ce acordurile orizontale pot limita concurența între părțile care
au perfectat acordul, acordurile verticale ar putea restrânge concurența între
una din părți și un terț.
Printre efectele pe care le poate avea un acord, se regăsesc:
- poate conduce la restrângerea considerabilă a concurenței de pe piață;
- poate duce la fixarea prețurilor de cumpărare sau de vânzare;
- poate duce la impunerea unor noi condiții comerciale;
- poate limita producția, piețele, investițiile, etc.;
- poate impune condiții discriminatorii întreprinderilor care nu au luat parte și
nu au semnat înțelegerea respectivă.
Înțelegerile se pot găsi sub forma:
- unor contracte de cesiune;
- unor acte constitutive ale societăților comerciale;
- unor tranzacții;
- unor înțelegeri cu caracter și semnificație moral/ă (gentleman's agreement).
Un alt tip de acord este acordul restrictiv – care este definit ca fiind un
acord, o înțelegere între două sau mai multe societăți, prin care acestea se
obligă să adopte o anumită atitudine menită să "ocolească" normele și efectele
unei concurențe libere pe segmentul de piață vizat.

6
Didea Ionel – Dreptul european al concurenței, Editura Universul Juridic, București, 2014,
p. 8.
7
Titus Prescure – Curs de dreptul concurenței comerciale, Editura Rosetti, Bucureşti, 2004, p.
185.
4
În această categorie intră: convențiile, care pot fi:
- exprese
- tacite
- bilaterale
- multilaterale.

VI. NOȚIUNEA DE DECIZIE A UNEI ASOCIERI


(ASOCIAȚII DE ÎNTREPRINDERI)

Asociațiile de întreprinderi – sunt definite ca fiind grupările de


întreprinderi care pot impune membrilor săi un anumit comportament
anticoncurențial, indiferent dacă au sau nu personalitate juridică sau
indiferent de statutul lor public sau privat.8
Deciziile asociațiilor de întreprinderi – pot fi definite ca fiind hotărâri
emise de organele de conducere ale acestor grupări economice și profesionale,
prin urmare, sunt acte de voință prin care agenții economici asociați le aplică în
activitatea lor.
Din categoria asociațiilor de întreprinderi fac parte: asociațiile bancare,
comitetele de experți, fondurile de finanțare a activităților din agricultură,
sindicatele sau asociațiile profesionale.
Constituie decizii ale asociațiilor de întreprinderi toate directivele
emanând de la un grup alcătuit din întreprinderi, oricare ar fi forma sa
juridică.9
Astfel de decizii pot fi sub forma:
- directivelor circulare;
- regulamentelor interioare;
-recomandărilor.
Elementele caracteristice unei decizii sunt:
- interesul comun al membrilor pentru comportamente coordonate;
- termenii imperativi ai coordonării;
- recomandarea intră în competența asociației, așa cum este definită în statut.
Deciziile asociațiilor de întreprinderi susceptibile de încălcarea normelor
de concurență pot avea ca obiect:
- armonizarea comportamentelor membrilor lor pe piață;
- apelarea la boicot;
- refuzul cererilor de adeziune.10

VII. NOȚIUNEA DE PRACTICĂ CONCERTATĂ

8
Titus Prescure – Curs de dreptul concurenței comerciale, Editura Rosetti, Bucureşti, 2004, p.
43.
9
Maria Dumitru – Dreptul concurenței¸ Editura Institutul European, Iași, 2011, p. 113.
10
Ioan Lazăr – Dreptul Uniunii Europene în domeniul concurenței, Editura Universul Juridic
București, 2016, p. 163.
5
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a definit practicile concertate ca
fiind forme de coordonare între întreprinderi, nefinalizate printr-o convenţie
propriu-zisă, dar care înlocuieşte riscurile concurenţei, o cooperare practică de
natură să afecteze mecanismele fireşti ale pieţei.
Caracteristic practicilor concertate este faptul că agenţii economici nu
încheie niciun fel de acord, nu îşi asumă niciun angajament, dar în acelaşi timp
se conformează cerinţelor politicii stabilite de iniţiatorul practicii concertate..
Practicile concertate – presupun întrunirea unor elemente de natură:
- obiectivă
- subiectivă
Latura obiectivă
Presupune înregistrarea unui comportament similar pe piață al
agenților economici care își concertează activitatea sub aspectul politicii de
prețuri.
Latura subiectivă
Comportamentele trebuie să fie realizate în mod intenționat de fiecare
agent economic în parte, urmându-se un scop comun.
Curtea Europeană de Justiție (C.E.J.) a definit practica concertată ca o
formă de coordonare între întreprinderi care fără să fi ajuns la realizarea unei
convenții propriu-zise, substituie cu bună știință riscurile concurenței, o
cooperare practică între ele, cooperare care conduce la condiții de concurență
care nu corespund condițiilor normale de piață.11
În vederea reținerii existenței unei practici concertate trebuie să se
urmărească existența unor elemente precum:
- existența unor forme de coordonare sau cooperare practică între
întreprinderi;
- realizarea coordonării între întreprinderi cu ajutorul unor contacte directe
sau indirecte între aceștia;
- scopul sau efectul contactelor directe sau indirecte între întreprinderi să fie
acela de a influența comportamentul sau strategia de piață a întreprinderii
vizate.12
VIII. CATEGORII DE ÎNȚELEGERI MONOPOLISTE
INTERZISE ÎN U.E.

Art. 5 alin. 2 din Legea nr. 21/1996 privind concurenţa, republicată,


stabileşte faptul că pot fi exceptate de la interdicţia stabilită prin art. 5 alin. 1,
acele acorduri, decizii sau practici concertate care îndeplinesc următoarele
condiţii:
- efectele pozitive prevalează asupra celor negative sau sunt suficiente pentru
a compensa restrângerea cocnsurenţei provocate de respectivele înţelegeri,
decizii de asociere sau practici concertate;

Maria Dumitru – Dreptul concurenței¸ Editura Institutul European, Iași, 2011, p. 115.
11

Ioan Lazăr – Dreptul Uniunii Europene în domeniul concurenței, Editura Universul Juridic
12

București, 2016, p. 164 și următoarele.


6
- beneficiarilor sau consumatorilor li se asigură un avantaj corespunzător celui
realizat de părţile la respectiva înţelegere, decizie sau practică concertată;
- eventualele restrângeri ale concurenţei sunt indispensabile pentru obţinerea
avantajelor scontate;
- înşelegerea, decizia luată de o asociaţie de agenţi economici sau practica
concertată nu dă agenţilor economici sau asociaţiilor de agenţi economici
posibilitatea de a elimina concurenţa de pe o parte substanţială a pieţei
produselor ori serviciilor;
- înţelegerea, decizia sau practica concertată în cauză, contribuie sau poate
contribui în mod semnificativ la: ameliorarea producţiei sau distribuţiei de
produse, executării de lucrări sau prestărilor de servicii; promovarea
progresului tehnic sau economic, îmbunătăţirea calităţii produselor şi
serviciilor; întărirea poziţiilor concurenţiale ale întreprinderilor mici şi mijlocii
pe piaţa internă; practicarea în mod durabil a unor preţuri substanţial reduse
pentru consumatori.13
Cele cinci categorii sunt următoarele:
1. înțelegeri prin care se fixează direct sau indirect prețurile de vânzare sau
cumpărare sau alte condiții de tranzacționare
2. înțelegeri privitoare la limitarea sau controlul producției, a distribuției, a
dezvoltării tehnice sau a investițiilor
3. înțelegeri referitoare la repartizarea piețelor sau a surselor de aprovizionare
4. înțelegeri privind aplicarea unor condiții inegale de prestații echivalente
partenerilor comerciali prin care li se creează acestora un dezavantaj
concurențial
5. înțelegeri prin care se condiționează încheierea contractelor de acceptare de
către parteneri a unor prestații suplimentare, care nu au legătură prin natura
lor sau conform uzanțelor comerciale, cu obiectul respectivelor contracte.

IX. ÎNȚELEGERILE MONOPOLISTE NESANCȚIONATE

Potrivit art. 101 alin 3, dispoziţiile alin. 1 pot fi declarate inaplicabile:


a. Oricărui acord sau categorii de acorduri între întreprinderi;
b. Oricărei decizii sau categorii de decizii ale asociaţiilor de întreprinderi;
c. Oricărei practici concertate sau categorii de practici concertare, care
contribuie la ameliorarea producţiei sau a distribuirii produselor sau la
promovarea progresului tehnic şi economic, rezevînd consumatorilor o parte
echitabilă din profitul realizat şi fără:
- Să impună întreprinderilor interesate restricţii care nu sunt indispensabile
pentru atingerea acestor obiective;
- Să dea posibilitatea întreprinderilor să elimine concurenţa pentru o parte
substanţială a produselor.

13
Legea nr. 21/1996 privind concurența, republicată.
7
X. ÎMPIEDICAREA, RESTRÂNGEREA SAU DENATURAREA
CONCURENŢEI CA OBIECT SAU CA EFECT
AL ÎNŢELEGERII ANTICONCURENŢIALE

Pentru a determina dacă un acord are sau nu ca obiect restrângerea


concurenţei, se va ţine cont de anumiţi factori, cum ar fi conţinutul acordului şi
scopurile obiective ale acestuia. De asemenea, este posibil să fie necesar să se
examineze contextul în care acordul se aplică (sau ar trebui să se aplice) şi conduita şi
comportamentul efectiv al părţilor pe piaţă.
Pentru a fi condamnabilă , o restricţie de concurenţă trebuie să prezinte
anumite trăsături:
a) aprecierea restricţiei de concurenţă să se facă in concreto, în funcţie de context.
b) restricţia poate fi actuală sau potenţială.
c) restricţia de concurenţă poate fi internă sau externă, adică poate rezulta nu numai
din limitarea libertăţii de acţiune şi de alegere a părţilor ci şi din limitarea libertăţii
de acţiune şi de alegere a terţilor.14

14
Maria Dumitru – Dreptul concurenței¸ Editura Institutul European, Iași, 2011, p. 118 şi
următoarele.
8