Biserica ortodoxă bulgară *

Sub raport politic şi bisericesc, bulgarii au avut cea mai grea situa
ţie dintre popoarele din Balcani. După anii furtunoşi 1393—1396, cine
Bulgaria a fost transformată în paşalîc turcesc eu reşedinţa la Sofia ş
Russe, bulgarii n-au putut beneficia de dreptul sistemului «millet» a
ceilalţi creştini. De aceea şi conducerea episcopiilor era încredinţată. ma
ales grecilor. Fiind cea mai aproape de capitala turcească, Bulgaria er;
înconjurată de o mulţime de garnizoane de spahii şi ieniceri, fapt pen
tru care o bună parte din populaţia bulgară din Rodope s-a islamiza
(aşa numiţii «pomaci»), fie ca să scape de asuprire, fie pentru a-şî pâstn
bruma de avere pe care sărăcia pămîntului le îngăduise să o adune
Orice urmă de independenţă politică, culturală şi bisericească bulgă -
rească dispăruse. Turcii distruseseră clasele conducătoare, grecii puse -
seră mîna rînd pe rînd pe aproape toate episcopiile şi egumeniile. Mo -
nahul Sofronie, care trecea la noi în Principate ca să tipărească «Pre -
dicile duminicale» (Nedelnic) la Rîmnic, în 1806, povestea în «rcemori
ile» sale cît de neagră este neşti inţa în care au fost ţinuţi poporul bul -
gar şi Biserica sa. Slaviştii de la începutul secolului XIX, Kopitar, Vene- lin
şi alţii, nu găsiseră nici o carte şi nici o şcoală bulgară, rămînînc însă
impresionaţi, ca şi soldaţii ruşi care veneau în 1829 de la Navarin din
Grecia, de buna limbă slavă pe care o vorbeau bulgarii. Cînd însă
călugărul Paisie a venit în 1762 din mînăsti rea Hilandar, de la Athos
cu minunata lui carte despre «Istoria Slavo-Bulgară», care descria tre -
cutul măreţ de altădată al poporului bulgar, carte pe care a răspîndit-o
apoi cu o rîvnă de apostol în toată ţara, poporul se trezi ca din somn.
Renaşterea făcea paşi uriaşi ; ceea ce fusese pentru bulgari o
lipsă a devenit acum o forţă : absenţa unui cadru politic le oferea
orizonturi mai largi decît dacă ar fi avut un principat mărunt ca al
Serbiei sau ca al Greciei. De aceea lupta lor de emancipare n-a fost
îngrădită de fronti erele unor judeţe oarecare, ci a îmbrăţişat un cadru
mai larg şi mai plenar.
In 1946, cînd se sărbătoreau 1000 de ani de existenţă a mînăsti rii
Rilo, marele patriot Gheorghe Dimitrov a afirmat că fără jertfa mînăs-
ti rilor şi bisericilor ortodoxe bulgare n-ar fi fost posibilă renaşterea
statului bulgar. La pregăti rea «răscoalei din aprilie» 1876 şi pe toată
durata luptelor clerul bulgar a luat parte acti v. Marele poet şi patriot
Vasil Levski era diacon. Celebrele lupte din părţile Plovdivului, Gabro-
vului, ale mînăstîrilor Drianov, Trajanov etc. au fost conduse de clerici.
O mulţime de negustori, meseriaşi şi intelectuali se ridicau în tară şi
niai ales în străinătate (Principatele Române, Rusia, Serbia, Austria),
venind în ajutorul Bisericii şi al poporului. Ei tipăresc primele cărţi mo -
derne, ca de pildă «alfabetul» de la Braşov (1824), editat de negustorul
Petru Berovici din Kotel, după care se face începutul şcolii lancasteriene
— scris şi socoti t pragmati c — în Bulgaria. Prima şcoală, ce-a din
Gabrovo, ia fiinţă la 1835 datorită eforturilor negustorului Vasile Apri-
lov, stabilit la Odesa, care se converti se citi nd scrisul înfl ăcărat al sa-

* Capitol redactat de Pr. prof. T. Bodogae.

 rcmuAUA A ŞASEA

vântului rus Venelin. Poporul se trezi, închise forţat şcolile greceşti,

infiinţînd în locul lor şcoli bulgăreşti.
După 10 ani, în 1845, erau cam 53 de şcoli în Bulgaria, între ele şi
de grad secundar. La 1844 se ti păreşte primul ziar bulgăresc la Smir -
na, între 1850—1860 se formează la Bucureşti şi Constantinopol cercuri
literare şi politice, se tipăresc ziare, broşuri ; în 1868 se înfiinţează la
Brăila Academia Bulgară. «Hatti-Şeriful» din 1839 acordase tuturor ce-
tăţenilor din Turcia libertate de cugetare, desfiinţa vămile, permitea bi -
serici libere. In Macedonia şi peste tot în Bulgaria, poporul cerea epis-
copi proprii şi limbă slavă. Plîngerile la patriarhul din Constantinopol n-
au fost satisfăcute ; atunci poporul a pornit cu violenţă : a alungat pe
episcopii greci şi a scos cărţile greceşti din biserică. Cel care a pornit
această luptă a fost călugărul din mînăsti rea Rilo, Neofi t Bosveli din
Kotel. In loc să lupte ca ceilalţi compatrioţi ai săi pentru eliberarea de
sub Patriarhia greacă, călugărul Neofit Rilski cerea altceva : «zidiţi mai
întî i şcoli şi abia după aceea biserici şi mînăsti ri», zicea el. «Tipăriţi
întîi cărţi în limba poporului şi abia după aceea Noul şi Vechiul Testa -
ment (care pentru popoarele slave se editau atunci tot în slava biseri -
cească, nu în limba proprie a fiecărui popor), pentru că de rugat te poţi
ruga şi în cîmp, dar învăţătură nu poţi dobîndi decît în şcoală».
E bine să notăm că mitropolitul Ungrovlahiei Grigorie IV Dascălul
(1823—1834) a ajutat mult Biserica bulgară, tipărind la noi în ţară, în
două rînduri, Noul Testament în limba bulgară vorbită, deşi patriarhul
ecumenic Agatanghel s-a opus la început. In prefaţa primei ediţii (din
1828) se laudă gestul ierarhului român, «care nu numai tiparul 1-a dă -
ruit, ci şi ajutor bănesc a făcut, căruia toată Bulgaria datoare este să-i
mulţumească».
Intre altele, acestor împrejurări se datoreşte faptul că renaşterea
naţională şi bisericească bulgară prezintă aspecte mai revoluţionare şi
mai palpitante decît în alte locuri.
Ca urmare a faptului că Patriarhia Ecumenică nu vroia să le acor-
ie dreptul de a-şi alege episcopi proprii, aproape 60.000 de bulgari
ma-:edoneni trec la uniaţie. Papa Pius IX (1846—1878) hirotoneşte pe
egumenul Iosif Sokolski din Gabrovo ca episcop. Intre cei care s-au
găsit ;ă trimită misionari acolo era şi vlădicul Al. Şterca-Şuluţiu de la
Blaj. 3e contura un nou asalt catolic. Atunci Rusia a intervenit energic,
fapt ;are a dus la scăderea considerabilă a numărului celor rămaşi
în iniaţie.
Pe de altă parte, atunci cînd în 1867 revoluţionarul L. Karavelov
a publica programul politi c al unei «Bulgarii din Marea Neagră pînă
i Adriati ca», chiar şi sîrbii, care îi ajutaseră pînă atunci, începură să
s răcească în relaţiile lor, deşi mitropolitul Mihailo de la Belgrad fra-
îrniza cu Biserica bulgară.
încăpăţînîndu-se ca numai un sinod ecumenic să decidă, patriarhii
reci, unul după altul, refuzară împlinirea doleanţelor Bisericii bulgare,
înă ce în 12 martie 1870, înalta Poartă dădu un decret de înfiinţare a
carhatului bulgar independent, care prevedea că în provinciile cu 2/3
apulaţie bulgară se va alege un mitropolit bulgar, iar unde
populaţia
 15TSERICA IN EPOCA MODERNA ŞI CONTEMPORANA

era 2/3 greacă urma să se aleagă ierarhi greci ; slujba va fi libe

greacă sau slavă, după comunităţi. Bulgarii se şi consti tuiră imed
sinod, în frunte cu mitropolitul Ilarion, în locul căruia, fi indcă î
excomunicat încă din 1860, aleseră pe Anti m, care a fost declaraţi
mai 1872 (ziua sfi nţilor Metodie şi Kiril) exarh al Bisericii bulga^
sediul la Constantinopol. Pe motiv că contravenea canoanelor pa hui
Antim al Vl-lea (1845—1848 ; 1853—1858 ; 1871—1873) îi de declarînd
Biserica bulgară shismatică (25 mai 1872). în septembrie laşi an, turcii
insistară să se ţină un sinod «ecumenic». Patriarh Constantinopol,
Alexandria şi Antiohia, precum şi arhiepiscopul lei Cipru au aprobat
excomunicarea ; cel de Ierusalim (Kiril) s-a poate şi din pricina
presiunii ruseşti , moti v pentru care Kiril a depus apoi. De fapt, aici
o altă Biserică nu aprobase excomunicare fusese dictată mai mult din
motive politice decît bisericeşti. Bisj rusă va da Sfî ntul Mir pentru
bulgari vreme de 40 de ani, iar 1923 acest lucru l-au făcut pe rînd,
pînă la 25 februarie 1945 shisma a fost ridicată de către patriarhul
ecumenic Veniamin I (] —1946), Bisericile română şi sîrbă, care au
fraternizat cu bulj tot timpul.
Primul exarh, Anti m (1872—1877), a păstorit destul de greu, pe
de o parte Poarta n-a emis berate de confi rmare pentru toţi
episcopi aleşi, iar pe de altă parte, naţionalismul bulgar mergea
departe, trimiţîndu-se episcopi bulgari şi în regiunile cu major]
greceşti (Filipopole, Salonic etc), de unde episcopii greci nu fuse;j
rechemaţi. Din pricina răscoalelor contra turcilor, care vor duce la
boiul din 1877, dar şi din motivul presiunilor sîrbeşti, care revendi]
pentru ei aceste regiuni, episcopii din Scopje şi Ohrida nu şi-au pv
ocupa scaunele decît în 1890. Reşedinţa exarhului rămăsese subur
Ortakioi (lîngă Istanbul), pentru a nu se contraveni canonului
opreşte ca în acelaşi oraş să fie doi episcopi ortodocşi. Intre 1903 se
mută ceva mai în centrul Instanbulului. Deşi încă din 1885 Bulgs era
recunoscută ca regat şi anexase şi Rumelia, totuşi exarhul voiaj
râmînă în Constanti nopol pentru a supraveghea mai bine şi episcopi
din Tracia şi Macedonia, pe care le va pierde după războiul balcanic]
după cel mondial, cînd mare parte din Macedonia se dă Iugoslaviei,
cealaltă parte din Tracia se dă Greciei. Peste 500.000 bulgari sînt rej
triaţi, în timp ce peste 40.000 emigraseră, din cauza mizeriei, în Amerij
La opt ani după ridicarea shismei bulgare, la 25 februarie 191
Biserica ortodoxă Bulgară a fost ridicată la rangul de Patriarhie, la
mai 1953, în ti mpul păstoriei patriarhului ecumenic Atenagoras I (19j
—1972), care a emis Tomosul de recunoaştere din partea Patriarhiei Ec]
menice la 1 august .1961.
Viaţa bisericească din statul bulgar era zguduită, ca şi în celelalj
state ortodoxe, de frămîntările fireşti pe care le aducea noua viaţă paj
lamentară cu partidele şi cu patimile politice provocate mai ales de ir
fluenţa marilor puteri. Guvernul Stambulov susţinea în politica r l i i să
pe regele Ferdinand (1887—1918), deşi acesta era catolic. Mitropolj
tul Clement de Tîrnovo avu curajul să se opună regelui (fi ind sprijini
 PERIOADA A ŞASEA

de Rusia, unde îşi făcuse studiile, ca şi Mihail al Belgradului) —, mo- v pentru carâ a fost
desti tuit şi închis trei ani, dar apoi eliberat în 395, avînd satisfacţia să-1 miruie ortodox pe
prinţul Boris (1896), care, . rîndul său, deşi căsătorit catolic, va fi silit de cler şi popor să-şi
bo-ize fi ul şi fi ica ortodox. Aşadar, poporul şi Biserica s-au dovedit mai tri cu toate
presiunile politi ce şi pati ma parti delor, care nu se arăta- rră deloc favorabile Bisericii. Abia la
25 februarie 1945, schisma a fost dicată, reluîndu-se raporturile cu Patriarhia Ecumenică.
Organizarea bisericească are şi azi la bază — cu mici modificări — 'gulamentul exarhal din 1895
; autoritate executivă e sinodul, care se instituie din exarh şi din patru mitropoliţi. Din 1908 s-
a format şi un msiliu naţional, în care au intrat şi 6 mireni. Exarhul avea de fapt nu- ai
autoritatea formală, fiind considerat «primus inter pares». Colegiul ectoral se compunea din
cîte doi delegaţi din fiecare din cele 11 epar- i. După ce guvernul aproba pe 2—3 candidaţi
dintr-o listă propusă, legiul alegea pe unul. După ce se făcură preparativele pentru procla-
area patriarhatului, acesta a fost proclamat la 10 mai 1953 cu patriar- il Kiril Markov, care
studiase la Facultatea de teologie din Cernăuţi.
Pentru problemele canonice şi dogmati ce, autoritatea supremă e x borul arhiereilor, iar
pentru cele administrativ-financiare, Congresul .ţional mixt. Fiecare episcop e ajutat de un
consiliu din 4 preoţi aleşi cler şi reînnoiţi din doi în doi ani. Şedinţele sînt prezidate de mi-
jpoliţi. Prima şcoală clericală a fost cea de la Tîrnovo, în 1874, care fost închisă în 1877, apoi
redeschisă în 1878 şi desfiinţată în 1885. Mai itornică a fost cea de la Samokov (1876—1904)
(cu întreruperi), care i mutat în 1904 la Sofia.
Alături de cunoscuta mînăstire Rila mai sînt : Bacicovo, Trojan, eobrajenskoe etc. La Bacicovo
existau în secolul XI un spital, o şcoa-pentru preoţi şi un azil pentru bătrîni.
în general, viaţa bisericească bulgară a evoluat, ca şi cea culturală ie stat, foarte mult în
ultimul veac.